În urmă cu două săptămâni, lumea actorilor din toată țara începea să vorbească despre o problemă de la Oradea. Știrea era că Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor intenționează să unească cele trei instituții de cultură din Oradea într-una singură.

Astfel, artiștii de la Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Filarmonica de Stat se vedeau în fața unei situații care le-ar fi adus modificarea contractelor de muncă. Aceștia spun că însuși Ilie Bolojan i-ar fi anunțat la o întâlnire comună că vrea să modifice contractele de muncă de la perioadă nedeterminată la perioadă determinată, cu argumentul că modelul este preluat din occident și așa va moderniza instituțiile de cultură.

Între timp, artiștii au protestat în urmă cu câteva zile în Piața Unirii din Oradea, susținuți de câteva sute de cetățeni.

Cultură la dubă a stat de vorbă cu mai mulți factori implicați în această poveste, dar și cu artiști din afara ei. Eugen Jebeleanu, regizor român de teatru, stabilit în Franța, explică sistemul francez, al contractelor determinate, și de ce acesta nu poate fi implementat în România.

***

O modernizare a instituțiilor de cultură este un deziderat la care România încă visează. Sub acest pretext, intenția lui Ilie Bolojan poate părea bună, la prima vedere.

Există o realitate despre care puțini artiști angajați au curajul să vorbească: în teatrele publice din România sunt foarte mulți actori cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, care nu mai joacă de ani de zile, dar își primesc salariile integral, din bani publici.

În același timp, există foarte mulți tineri artiști care și-ar dori să prindă și ei un post într-un teatru de stat, să aibă un venit constant, însă majoritatea locurilor sunt blocate. Se mai eliberează din când în când, dacă un actor iese la pensie ori moare.

În acest context, accentuat chiar de criza care a lovit sectorul cultural independent, România are nevoie să dezbată problema de la Oradea. Aparent este un caz local, dar, în realitate, deschide o discuție despre o situație națională.

,,Noi am avut o întrevedere cu domnul Bolojan, care ne-a comunicat că va face această schimbare. Acum important este să înțelegem de ce o face. I-am cerut o justificare și ne-a dat mai multe răspunsuri – pentru că trebuie, că așa este în Europa, trebuie mărită productivitatea. Acum ce nu înțelege dânsul este că am traversat o perioadă foarte dificilă, o perioadă de manageriat defectuos în ultimii câțiva ani.” – așa își începe povestea Sorin Ionescu, actor și reprezentant al salariaților Teatrului Regina Maria.

Problema managementului instituțiilor de cultură din România a început să fie adusă în atenția publicului încă de acum câțiva ani. Mihai Călin, Medeea Marinescu și Marius Manole, trei actori importanți ai Teatrului Național București, duc o luptă îndelungată cu directorul Ion Caramitru, un simbol al actorilor celebri, deveniți manageri de teatre cu mandate care ajung și la 20 de ani.

Iar managerii au mare legătură cu blocajul în care au intrat unii artiști angajați. Că sunt actori care nu joacă de ani de zile este adevărat, confirmă Mihai Călin, însă vina este a managerilor, care nu le dau de lucru, susține acesta.

,,Trebuie să existe o responsabilitate a managerilor. Ori acești manageri nu sunt evaluați corect din toate punctele de vedere.

Avem colegi care nu au fost băgați în seamă ani și ani de zile, nu li s-au dat roluri și au fost lăsați acolo să își ia salariul. Ce pot să facă acei oameni? Ce vină au ei?

Mihai Călin, actor al Teatrului Național București

Nu vreau să generalizez, dar managerii nu au responsabilitatea oamenilor pe care îi conduc, nu au niște programe pe care să le dezvolte.” – Mihai Călin

A existat o inițiativă legislativă, susținută de fostul senator USR Vlad Alexandrescu și de senatorul PSD Lucian Romașcanu, ambii foști miniștri ai culturii, prin care se încerca reducerea numărului de mandate la două sau maximum 3, pentru managerii care obțineau note maxime la concursuri.

Aceasta nu a primit avizul actualului ministrului PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu, prin urmare nici nu a fost supusă votului Parlamentului. Despre acea situație, Cultura la dubă a scris AICI.

“E adevarat, teatrele sunt pline de actori cu contracte pe viață. Unii sunt puțin folosibili, alții deloc, alții joacă de rup. Până la urmă, teatrele nu sunt case de ajutor social.”

Marius Manole, actor al Teatrului Național București

Da, aș fi de acord să se întample asta. În București, unde actorii au oportunități și îsi pot găsi de lucru cât de cât. În orașele mai mici, unde nu prea ai unde să gasesti așa de usor contracte, e complicat. Teatrele din afara capitalei au câte 30 de actori, maximum. Imaginați-vă că actorii din aceste teatre și-au construit viața în orașul respectiv. Case, credite, școli, etc.

Dacă tu îl dai afară, cam ce ar trebui să facă actorul respectiv? Să se mute, să-și schimbe meseria? Nu mai spun că suntem cu toții la cheremul unui manager, care de cele mai multe ori are propriile lui interese, taie și spânzură după bunul plac.”, susține actorul Marius Manole într-o postare publică pe facebook.

Actorii de la Oradea au fost sprijiniți public de mai mulți colegi de breaslă, dar și de alți oameni de cultură. Iar reacțiile critice la adresa planului lui Ilie Bolojan au oprit, cel puțin deocamdată, demersurile pentru fuziune.

,,Opinia mea este că trebuie discutat și trebuie ținut cont de realitate, de ce se întâmplă într-un teatru, de procesul în care ia ființă un spectacol. Dacă sunt contracte pe perioadă determinată există riscul ca multe spectacole să nu mai poată fi jucate în scurt timp, pentru că s-ar putea ca unii actori să plece să își găsească de lucru în altă parte pe un contract pe perioadă nedeterminată”, a comentat Ștefan Borda, managerul interimar al Teatrului Regina Maria.

Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea au anunțat, în schimb, un acord pentru un program artistic comun al celor trei instituții de cultură, argumentând că acesta va atrage mai mulți turiști.

De la declanșarea scandalului, Ilie Bolojan a dispărut complet din peisaj. Am încercat să obținem punctul său de vedere, însă consiliera sa ne-a transmis că este în concediu.

,,În acea întâlnire, el a spus că de la 1 iulie artiștii din Oradea vor trece de la contract nedeterminat la contract determinat. El s-a despărțit de noi, spunând că este bucuros că am stat de vorbă, chiar dacă nu am ajuns la un numitor comun. La întâlnire a spus că intenționează să unească toate cele trei instituții sub o instituție comună, cu un manager comun, ca să reducă cheltuielile administrative.”, ne povestește Mirela Lupu, actriță a Teatrului Regina Maria.

În schimb, Mihai Jurcă, city-managerul orașului Oradea a evitat să confirme existența unui plan de comasare.

,,Noi am discutat despre un protocol pe care l-am prezentat deja, asta este singura chestiune pe care am discutat-o cu colegii de la Consiliul Județean. Noi vrem să creăm o agendă comună de evenimente, să alocăm resurse împreună, să diversificăm și să creștem unele evenimente prin protocolul semnat.

 Împreună să gândim niște micro evenimente în zonele publice din oraș. Motivația fiind deschiderea către public a instituțiilor și activitatea culturală pe care o poți oferi vizitatorilor orașului, locuitorilor orașului”, a declarat Mihai Jurcă pentru Cultura la dubă.

Ștefan Borda, managerul Teatrului Regina Maria și Czvikker Katalin, managerul Teatrului Szigligleti, spun că ei deja aveau un astfel de program pe timp de vară. Când sălile de spectacole erau închise din cauza situației de pandemie de SARS-Cov-2, trupele teatrului jucau mult afară, astfel că aceștia nu înțeleg cu ce vine nou Ilie Bolojan.

„Ne-a spus că o să vrea pe viitor să avem stagiuni de vară, pentru că Oradea este din ce în ce mai mult un oraș turistic. Dânsul poate nu și-a dat seama că a  venit cu o idee pe care noi deja am pus-o în practică” adaugă actorul Sorin Ionescu.

Acesta spune că ar fi o greșeală comasarea celor trei instituții și numirea unui singur manager: ,,Știm că la noi managerii sunt în general numiți politic. Ne compară pe noi, cu Occidentul, ori noi nu avem programele sociale ale lor, nu avem protecția lor socială.”

Solidaritate între angajați, indiferență față de independenți. „Când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta.”

Maria Teișanu a fost artist colaborator al Teatrului Regina Maria. Este unul dintre actorii independenți cărora le-a fost întrerupt contractul în plină pandemie, iar la acel moment, situația a fost trecută cu vederea. Discrepanța dintre actorii de stat și cei independenți era oricum foarte mare, însă pandemia a accentuat prăpastia.

Anul trecut, artiștilor colaboratori ai Teatrului Regina Maria le-au fost reziliate contractele pe drepturi de autor.

,,Sincer, eu nu știu ce economie reală a făcut la bugetul Oradei cu acei 2000 de lei pe care îi aveam fiecare pe lună.

Noi, cei cărora nu ne-a fost reînnoit contractul din decembrie, ne simțim un pic aiurea pentru că acum se face mare vâlvă că au fost atinși ceilalți oameni.

Maria Teișanu, actriță independentă

Dar atunci când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta. Mă refer la solidaritatea colegilor din teatru. Au renunțat la niște tineri dintr-un teatru, am plecat toți.

Singurul criteriu pentru care am fost dați atunci afară este că li s-a spus de la consiliu că nu sunt suficienți bani. Nu știu cum e să fii manager, dar cred că poți să intervii cumva, să te lupți un pic pentru oamenii tăi”, a adăugat Maria Teișanu.

Maria susține că ideea lui Bolojan ar putea fi bună, în teorie. În practică, însă, ea nu poate fi aplicată la contextul românesc. Chiar dacă pentru independenți ca ea ar putea însemna o oportunitate, Maria se arată solidară cu artiștii deja angajați.

„Este posibil să ne deschidă mai multe uși, nouă, independenților, dar în același timp îi defavorizează pe niște oameni pentru care salariul este sursa lor de existență.

Maria Teișanu, actriță independentă

Ideea este bună că vrei să aduci teatrul la un nivel european, dar tu nu te gândești la situația actuală din România? În teatrul european actorii au proiecte, au cum să supraviețuiască altfel, te uiți un pic la ce bani sunt acolo, la ce rulaj de evenimente este acolo?

Și cred că este foarte nasol pentru actorii care sunt de atâta timp în teatrul ăla. Sunt niște oameni cu familii acolo, este complicat. Noi, tinerii…noi am fost foarte ușor înlăturați pentru că aveam contracte pe drepturi de autor, asta a fost forma pe care am fost angajați”, a mai spus Maria.

,,Din câte văd eu, nu se dorește o reformă, ci doar o tăiere de cheltuieli sau o eficientizare a cheltuielilor. În domeniul cultural la noi sunt probleme foarte grave de 30 de ani și asta înseamnă o dată problema contractelor, înseamnă oricum o subfinanțare în tot ce înseamnă cultură în România, înseamnă ordonanța OUG 189/2008.

Să îmi fie cu iertare, Austria, Germania, Franța au o finanțare a culturii și o tradiție în zona asta, cu care noi nu ne comparăm. Acolo funcționează legea sponsorizării, acolo sunt finanțate tot felul de proiecte, instituții sau proiecte culturale din finanțele autorităților locale, acolo există o mobilitate a forței de muncă. Acolo sunt zeci de ani în care sistemul s-a format și funcționează”, explică Mihai Călin.

,,Sistemul francez teatral este cu totul diferit de cel românesc, comparația nici nu prea poate fi făcută”

Eugen Jebeleanu, regizor

Eugen Jebeleanu este un cunoscut regizor și director de teatru la Compagnie des Ogres, Franța. Anul trecut, a primit premiul UNITER pentru cel mai bun regizor.

Cunoaște bine sistemul francez, în care este și el angrenat.

,,Într-adevăr, acolo artiștii sunt angajați pe contracte cu durată determinată, pe drepturi de autor cum ar fi în sistemul românesc. În Franța toți artiștii sunt independenți. Aici există, însă, această platformă a intermitenței spectacolului, care oferă artiștilor niște posibilități și un sprijin din partea statului, care nu este de lepădat.

Asta este toată siguranța pe care o oferă artiștilor independenți; dacă un artist a lucrat timp de 507 ore, pe parcursul a 10 luni de zile, în următorul an artistul va primi o îndemnizație de la stat.

În România ar fi un fel de ajutor de șomaj, ceea ce îi permite lui să caute alte joburi, alte proiecte. Eu, de exemplu, sunt intermitent al spectacolului în Franța pe proiectele pe care le lucrez și, având aceste circa 507 ore, în următorul an câștig lunar suma de aproape 1500 de euro de la stat rezultată contribuției prin lucrul pe care l-am făcut și îmi recuperez practic taxele plătite în timpul lucrului”, argumentează Eugen Jebeleanu.

Pentru un astfel de sistem, transparența ar trebui să fie și mai mare, adaugă Eugen, iar asta ar însemna o modificare a funcționării unui teatru cu totul, atât din punct de vedere administrativ, cât și artistic.

Momentan, domeniul cultural din România se confruntă cu cea mai mare criză financiară în care a fost în ultimii 30 de ani. În timp ce la Oradea se discută despre comasare, la nivel național bugetele teatrelor publice au fost reduse, iar sectorul independent, complet abandonat de autorități, se află aproape de colaps.

Nu există, încă, niciun fel de sprijin financiar de compensare a pierderilor suferite din cauza pandemiei, iar restricțiile din vigoare nu permit reluarea în condiții normale a activității.

Prin urmare, dacă 2020 a fost un an al supraviețuirii, 2021 ar putea fi, din păcate, un an al dispariției pentru multe inițiative independente care revitalizează cultura din România.

The post Cazul Oradea. “Modernizare” prin comasare. appeared first on Cultura la dubă.

S-au împlinit 6 luni de când guvernul Orban, prin vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, anunța că a găsit soluția pentru sprijinirea sectorului cultural – o schemă de ajutor de stat de 100 de milioane de euro.

Anunțul era făcut în grabă, chiar înainte de alegerile parlamentare, iar operatorii culturali și artiștii erau presați să se înscrie de urgență, în doar 7 zile, într-un registru cultural, pentru a putea beneficia ulterior de sprijinul financiar.

Azi, surse din cadrul guvernului ne-au dezvăluit că va mai dura mult timp până când vor fi găsite surse de finanțare pentru sectorul cultural, fiind posibil ca cel puțin o parte dintre măsuri să fie implementate abia la anul, în 2022.

Schemele de ajutor nu au fost cuprinse în bugetul de stat, iar PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență) prevede un sprijin pentru redresarea industriilor creative și un buget inițial de negociere în valoare de 77 de milioane de euro, însă banii ar putea fi accesați tocmai la începutul anului viitor.

În cea mai realistă estimare, schemele pentru operatorii culturali ar putea fi cuprinse abia la rectificarea bugetară din vară, însă chiar și din acel moment, ar mai fi nevoie de câteva luni pentru implementare.

Până acum, au existat numeroase dezbateri și modificări ale măsurilor de sprijin pentru cultura independentă, între membri ai guvernului și reprezentanți ai domeniului cultural, însă, în realitate, ele nu au avut în niciun moment un buget alocat, care să poată fi accesat de urgență, așa cum o cerea și contextul crizei.

Un lucru asemănător s-a întâmplat și cu schema de ajutor privind producții cinematografice străine, realizate pe teritoriul României, lansată de guvernul Dăncilă. Conform acelei măsuri, guvernul României ar fi trebuit să le ramburseze producătorilor străini 35% din bani sau 45%, dacă în respectiva producție România era promovată explicit prin conținut.

Bazându-se pe acea promisiune, 21 de producători străini au ales să filmeze proiecte cinematografice în România și au cheltuit aproximativ 300 de milioane de lei, bani pe care ar fi trebuit să îi primească înapoi de la guvernul nostru.

Ulterior, ministrul PNL Bogdan Gheorghiu, a declarat că, de fapt, aceea a fost o schemă existentă doar pe hârtie. “Am moştenit-o, am găsit-o undeva pe la SGG, undeva pe la un institut de prognoză, cu 200 şi ceva de milioane de lei pe hârtie, dar cu conturile goale. Asta era schema de ajutor.”, a declarat ministrul Culturii anul trecut, în fața parlamentarilor.

Ajutorul pentru artiștii independenți și alte persoane fizice care activează în sectorul cultural

Singura formă de sprijin care a funcționat până acum în sectorul cultural este indemnizația acordată persoanelor fizice care lucrează pe drepturi de autor sau contracte de prestări servicii, în valoare de 4.072 de lei/ lună, din care ar trebui returnați 40% din bani pentru taxe și impozite.

Ministerul Culturii a promis la începutul acestui an că va încerca să prelungească acordarea indemnizației chiar până la finalul lui 2021 și a cerut la guvern permisiunea de reeșalonare a taxelor pentru cei care nu au de unde să returneze banii. Până acum, nu a existat o decizie oficială în acest sens, iar situația a rămas neclară.

Acum, surse din cadrul Ministerului Culturii susțin că se fac demersuri pentru o nouă formă de sprijin acordată persoanelor fizice, de data aceasta prin SURE/ Mecanismul european de stabilitate în contextul crizei provocate de pandemie, care permite acordarea de fonduri mult mai rapid decât prin PNRR. Această măsură ar putea fi implementată, cel mai devreme, în câteva luni.

Cultura vie vs. Cultura moartă

În vreme ce sectorul cultural independent e muribund, iar activitățile sunt în continuare blocate, Parlamentul României a fost preocupat mai degrabă de inițiative care glorifică istoria românilor, prin evenimente culturale.

Mai exact, a adoptat o lege prin care anul 2021 a fost declarat Anul Tudor Vladimirescu, după cum Cultura la dubă a anunțat aici.

În plus, PNL Suceava pregătește o serie amplă de evenimente culturale care vor sărbători Serbarea de la Putna – 1871, la rândul ei a fost o celebrare a 400 de ani de la întemeierea Mănăstirii Putna.

Un membru important al PNL Suceava, alături de Gheorghe Flutur, este chiar Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.

De altfel, Bogdan Gheorghiu este printre puținii miniștri care și-au păstrat postul după trecerea de la guvernul Orban la guvernul Cîțu, asta și pentru că niciun alt partid din coaliție nu și-a dorit portofoliul de la cultură.

Bugetul capitalei pentru cultură a scăzut cu aproape 50%

La momentul promisiunii de pe 18 noiembrie s-a aflat la guvern și Nicușor Dan, proaspăt ales atunci primarul Capitalei. Acesta promitea, la rândul său, un sprijin pentru sectorul cultural independent din București.

De asemenea, primarul a anunțat pe parcursul mandatului său că va tăia fondurile acordate în mandatul Gabrielei Firea pentru târguri și le va da independenților.

La anunțarea bugetului primăriei, independenții au aflat că bugetul ARCUB este mult sub așteptări, iar pentru call-uri de proiecte culturale se alocă doar 5 milioane de lei.

În total, bugetul acordat întregului domeniul cultural bucureștean este redus aproape la jumătate, față de anii anteriori.

Lupta pentru supraviețuire

În tot acest timp, multe teatre independente din țară sunt aproape de faliment, iar artiștii și alți lucrători culturali au fost nevoiți să se apuce de curierat sau alte joburi, pentru a putea supraviețui. În ultimul an, Cultura la dubă a spus pe larg poveștile acestora.

Cinematografele sunt în continuare închise, filme lansate anul trecut au rămas nevăzute de public, iar filme noi stau în sertare până când lumea își va reveni la o oarecare normalitate.

Organizatorii marilor festivaluri speră că vor ține edițiile din această vară, iar în acest sens guvernul le cere să devină o voce puternică pentru vaccinarea în masă. Doar așa, evenimentele culturale vor putea avea loc, a spus-o chiar premierul Cîțu.

The post O cultură neînțeleasă și o schemă de neajutorare appeared first on Cultura la dubă.

Recent s-a stins din viață actorul Ciprian Nemeșiu. Avea 39 de ani și alegerea lui de a-și pune capăt zilelor a reprezentat un șoc inclusiv pentru cei care îi erau apropiați.

De atunci, Cultura la dubă a început o serie de interviuri în care discutăm despre depresie și alte vulnerabilități în rândul artiștilor.

Actrița Ana Covalciuc a acceptat să ne vorbească despre propria sa luptă cu îndoielile, cu lipsurile din pandemie sau chiar cu schimbările apărute în viața sa, după ce a devenit mamă.

Ana, pentru început, ai putea să ne povestești cum l-ai cunoscut pe Ciprian? Ce știai despre el în ultima perioadă?

L-am cunoscut în 2017 la un curs de meisner (nr. o tehnică de actorie). Am avut bucuria de a lucra cu Mihaela Sârbu, care este profesoară de actorie la Teatrul Fără Frontiere și cunoaște foarte bine această metodă.

Ciprian era unul din cursanții recurenți de la TFF. Am lucrat foarte mult în aceeași grupă. Ne-a fost foarte drag unii de ceilalți, e și o metodă care te vulnerabilizează foarte mult. Noi am tot vorbit și dincolo de curs, de cum ne dorim să facem ceva împreună.

Ciprian a fost unul din acei oameni foarte apropiați din grupă și cu care lucram frecvent. Modulul a continuat și în 2018, dar eu am mai rărit întâlnirile pentru că am născut fetița și nu am mai putut să mă țin la fel de bine. Dar contactul a rămas acolo.

Ciprian era în mod natural așa deschis și prietenos. Nici măcar nu avea nevoie de exercițiile acelea, lui îi era foarte ușor. Se lipea de tine din prima. Era genul de om pe care ai impresia că sigur l-ai mai cunoscut înainte. Era un om care îți provoca foarte multă încredere, și încredere în tine.

Avea un mod foarte frumos de a fi deschis și curios către oameni și de a te face să te simți bine cu tine. Era și foarte surprinzător, foarte spontan. Era un om curios și despre el și despre lume. Mi se părea extraordinar că are în continuare această apetență pentru workshop-uri, că nu s-a blazat, deși profesa, deși juca. Cred că și de asta a fost atât de șocant pentru noi toți. Ciprian era un om sursă, un om care genera foarte multă energie.

N-am vorbit prea mult în ultimele luni, n-am reușit să ne vedem. Am vorbit de sărbători și de ziua mea… În continuare era foarte curios, m-a întrebat de fetiță și de cum sunt și-mi spunea să strălucesc.

Încă mi-e greu să-i înțeleg gestul până la capăt tocmai pentru că Ciprian pe care eu îl vedeam dominant era cel puternic. Și chiar și cel vulnerabil tot timpul își comenta vulnerabilitatea sau o răsturna cu o glumă, cu un zâmbet. Mintea mea încă așteaptă variante ale anchetei care să arate că poate a fost un accident.

Crezi că exista ceva în interiorul lui, dinainte de pandemie, care în final a dus la acest gest?

Era un om ocupat de interiorul său, era un om care făcea meditație. Acum trei ani știu că mergea la terapie. Nu știu anul acesta ce s-a întâmplat. Am prieteni care au mers mulți ani și anul acesta n-au avut bani.

Ciprian lucra la el, noi ne comparam rezultatele de la terapie, revelațiile. Deci da, poate exista acolo un fundal de vulnerabilitate.

Pe de altă parte, există la noi în școală un domn care a făcut cumva cea mai importantă metodă de actorie, Ion Cojar, care numește talentul actorului potențialul lui de vulnerabilitate. Capacitatea ta de a te deschide, de a-ți accesa acest potențial de vulnerabilitate te face să fii un actor valoros.

Prin urmare, cineva care e foarte vulnerabil e și foarte talentat. Faptul că noi suntem vulnerabili nu e ceva nou, asta încerc să zic. E ceva ce înveți să accepți. Ce s-a întâmplat în pandemie e că noi nu am mai avut unde să oferim vulnerabilitatea asta.

De cele mai multe ori, toate furiile, fricile, tristețile își găsesc o formă de exprimare acolo. În absența acestor experiențe de scenă în care să simți că lucrurile au sens, că ajung la cineva, e foarte greu.

A fost teribil de greu să mai găsești sens și motivație și resurse să te tot ridici de jos. Eu cred că a avut un impact foarte mare și asupra lui Ciprian și asupra nouă, a tuturor.

Asta a fost greu de comunicat și cu autoritățile. E greu de rezumat tipul de stres emoțional pe care-l acumulezi după un an de adaptare. Te adaptezi, dar se adună un fel de oboseală psihologică și nu mai ai resurse.

Nu mai ai din când în când pauze în care să mai joci, să simți că mai ai pentru ce să-ți faci meseria.  E greu de cuantificat impactul la nivel general. În particular știu de prietenii mei că au avut atacuri de panică, insomnii. Unii au început să se gândească să se apuce de alte job-uri, să se apuce de altă facultate.

Am mai căutat puțin sens în niște ateliere pe care le-am făcut pentru niște corporații cu care am lucrat și înainte și care și-au dorit să aibă grijă de inteligența emoțională a angajaților și să aibă grijă de starea lor psihică și au făcut-o prin lucru cu actori.

Dar a fost un efort pentru mine să-mi găsesc sensul, ceea ce nu se întâmplă în mod normal. Ca artist independent de multe ori trebuie să-ți faci tu și cadrul, să-ți organizezi și spectacolele și atelierele, să-ți manageriezi finanțele, actele.

A fost un șoc pentru noi să ne dăm seama că de multe ori lumea nu știe ce sunt acelea drepturi de autor. Noi trăim de zeci de ani doar din contracte pe drepturi de autor, până la urmă asta înseamnă să fii liber profesionist. Societatea abia acum află că există acești lucrători. Mulți credeau că noi nu plătim impozite sau taxe, că suntem un fel de greierași care doar cântă și nu-și asumă diverse responsabilități. Asta a fost greu de dus.

Vorbind despre autorități, singura măsură de sprijin care s-a concretizat pentru artiștii independenți a fost acea indemnizație. Însă ea putea fi accesată doar dacă nu aveai niciun fel de activitate care să genereze venit, oricât de mic. 

Eu n-am luat indemnizația de artist independent, pentru că eu fix atunci terminam concediul de creștere a copilului și nevoia mea psihologică era de a lucra. Am muncit, dar am muncit rarefiat. Practic cred că am câștigat mai puțin decât cu indemnizația.

Am simțit că psihologic, în momentul acela, nevoia mea era de a ști că lucrez la ceva. Era mai mare decât de a avea acei 4000 de lei, de a mă simți în siguranță din punct de vedere financiar. Sunt momente în care nu e vorba doar despre asta.

Avem nevoie de siguranță financiară, dar ai nevoie și de un stimul mental pentru care să te trezești, la care să te gândești, pentru care să creezi. Asta mi s-a părut o problemă la modul în care a fost scrisă legea aia cu indemnizația. Dacă aveai și cel mai mic venit practic nu mai erai eligibil.

Așa e și cu concediul de creștere al copilului.

Mi se pare absurd că sunt mame care vor să lucreze, dar trebuie să aleagă. Ori ești total în concediu, ori alegi să lucrezi. Dar poate te întorci doar pentru un spectacol, doar pentru o filmare! Mi se pare total nedrept că statul nu susține mamele care se pot întoarce parțial la muncă. Practic, te instigă la ilegalități.

Și asta polarizează și mai mult.

Și exclude. Cu cât stai mai mult acasă, cu atât e mai greu să te reîncadrezi și social, și la nivel al carierei. Pentru un actor, dacă nu joacă constant simte că ruginește, începe să se îndoiască. E greu oricâtă experiență ai avea, oricâți ani ai avea în spate. Anii aceia erau într-un ritm.

Țin minte că alergam din teatre, alternam teatrul de stat cu cel independent, cu ateliere. Acum trebuie să-mi creez eu niște contexte. Am fost foarte mult în cap, îmi dau seama. Am fost foarte mult în situații de trainer, acum sunt de creator de conținut pentru suporturi de curs, tot felul de chestii care pleacă din experiență dar sunt organizate mental.

Îmi lipsește foarte mult lucrul cu propriul meu corp, cu ființa mea, care de multe ori poate să-ți dea răspunsuri din intuiție, din experiența efectivă, nu doar din cap. De asta nu ajută.

Voi între voi vă susțineți în perioada asta? Simți că aveți o comunitate de sprijin?

Eu sunt unul din oamenii norocoși care are colegi cu care lucrează cu bucurie. Din fericire, am acei oameni pe care pot să-i sun, dar a fost foarte greu. Fiecare e copleșit de greu în felul său, în situații foarte particulare. Din respect pentru durerea celuilalt, e greu să vii cu durerea ta și să o pui pe masă.

Am mai vorbit între noi, cu prietene care erau împrăștiate prin țară sau prin străinătate. Ne-am mai văzut pe câte un Zoom, dar e puțin.

Când erau spectacole, lucrurile astea veneau natural. Nu poți să rezumi o prietenie la a face o listă de dureri. Asta faci la terapie.

Relațiile dintre colegi care hrănesc spectacolele se construiau cu atmosfera de la repetiții, cu totul. Era acel tip de empatie în care nu trebuia totul verbalizat, programat. Ai nevoie de naturalețea aia a relațiilor care erau implicite.

Eu mă agățam de oameni.  Acum oamenii s-au răcit, s-au însingurat. Evident că ne mai dăm câte un semn când unul din noi e mai speriat. Dar mi-e dor de normalitatea aia în care lucram împreună, în care mâncam împreună.

Mi-e dor de modul în care ne molipseam când aflam ceva, când citeam o carte, când mergea unul la un atelier și făcea o supraspecializare. E o meserie în care se lucrează cu oameni și pentru oameni. Și știu că sunt mulți oameni care nu înțeleg ce-i cu artiștii, dar nici nu am nevoie să înțeleagă.

E suficient să meargă în continuare să vadă teatru și film și să înțeleagă ceva pentru ei până la urmă, că acesta e scopul. Nu să mă înțeleagă pe mine, Ana, cât mi-e de greu și că am avut atacuri de panică în pandemie. Ci că există un specific al fiecărei meserii și că aceasta lucrează cu interiorul, cu sufletul, cu emoțiile, cu psihicul și inevitabil și psihicul e afectat.

Evident că facem cu toții efortul să nu ne lăsăm. Pentru mine copilul a fost un element foarte important. Fetița mea m-a ținut foarte în concret. Am avut motive serioase de tristețe, persoane foarte dragi care s-au îmbolnăvit… dar în momentul în care copilul vine la tine și zice că-i i-e foame sau zice că vrea să te joci cu el cumva trebuie să dai pătura aia de tristețe la o parte și să reacționezi.

Un copil te face să fii foarte prezent și foarte reactiv. De multe ori m-am agățat în concret pentru ea.

Dar au fost și momente în care m-am simțit copleșită chiar de rolul de adult, în care aveam eu nevoie de încurajare, de o speranță ca să pot să-mi iau resursele.

E un stres care mi-a oprit capacitatea de a face planuri. Apropo și de planurile pe care le aveam cu Ciprian și care s-au suspendat. Ce piesă să mai facem, unde să repetăm când toate spațiile independente s-au închis sau se închid? Cum să chemi oameni?

Chiar și acolo unde am avut proiect care a câștigat o finanțare nu s-a putut juca live. S-a transformat într-o repetiție pe Zoom, după într-o filmare și va ieși cândva anul acesta în vară, dacă vom putea juca afară. Totul a fost suspendat și amânat. E greu, de asta zic că e cumva fiecare pe cont propriu.

Unul se leagă de copil, altul de o grădină pe care și-a făcut-o în spatele casei. Fiecare face ce poate într-un context care îți zice că nu se poate. Cred că, din păcate, e posibil ca unii din noi să obosească și la un moment dat să zică: „Eu nu mai pot”. Nimeni nu va ști care a fost filmul din capul lui Ciprian din acel moment, dar poate pur și simplu a obosit.

Povestește-ne, te rog, experiența ta cu terapia. Cât timp ai mers și de ce ai început să o faci?

Merg și acum. Mie mi se pare o chestie de igienă emoțională. Aș recomanda tuturor oamenilor să încerce. Cum pare că am înțeles destul de bine ca societate că avem nevoie de sport și de atenție pe corp cred foarte tare că și psihicul nostru are nevoie de prezență, de recunoaștere. Ai nevoie să te înțelegi, să înțelegi ce blocaje ai. Mă întreb cum ar arăta societatea dacă toată lumea ar avea o oră de terapie pe săptămână.

E utopic.

Da, e utopic. Poate dacă ar începe din școală cu o oră de educație emoțională…Măcar așa, să învățăm cum se numesc emoțiile. Să învățăm că rușine, furie sau frică nu sunt niște cuvinte negative care ne fac rău și trebuie să le băgăm sub preș. Să învățăm de ce ne ajută și la ce ne ajută. P

Pentru noi, pentru că și soțul meu a fost la terapie, a fost singura chestie care ne-a ținut pe linia de plutire.

Vorbesc cu plăcere și deschidere despre asta pentru că vreau să încurajez mai mulți oameni să aibă curaj să se ducă la terapeut într-un moment de blocaj.

Am făcut terapie cu două persoane, la niște ani distanță. Prima oară aveam un blocaj la nivel emoțional. Aparent era legat de terminarea lucrării mele de doctorat. Nu puteam s-o termin. Nu mai puteam să deschid laptop-ul să scriu la ea, îmi venea să vomit. Devenise foarte fizic. Mă retrăgeam față de oameni, față de partenerul meu. Nu știam să definesc.

Atunci am avut curaj să scriu unei psiholoage de care aflasem de la o colegă. E foarte interesant că îți găsești singur răspunsurile. Am dat în interiorul meu de niște noduri familiale. Parte din motivația mea pentru doctorat avea legătură cu familia mea. Până n-am lămurit acolo, n-am putut să-l scriu. Când am reușit, m-a îmbogățit foarte tare.

Mi-a dat o senzație nu doar de mândrie, știam că ce am scris acolo și ce a rezultat a fost al meu. Era și procesul meu și ce am câștigat eu ca om în perioada aceea. Am rămas cu niște instrumente pe care am putut să le folosesc și în alte situații.

După, a fost un alt moment cu maternitatea.

Deși a fost un copil pe care ni l-am dorit foarte tare și pe care l-am pregătit înainte, evident că a declanșat niște temeri și niște panici foarte puternice. Am trecut prin niște momente în care era să se sufoce în mâinile mele. Am reacționat bine la suprafață, am salvat copilul de două ori.

Dar tipul de panică instaurată pe dedesubt legat de ce s-ar întâmpla dacă eu nu sunt acolo 24 din 24 a început să mă surpe pe dedesubt. Mă sunau de la teatru să-mi programeze spectacolele și mie îmi tremura mâna pe telefon.

Nu mă simțeam în stare să mă duc să joc, deși îmi doream să joc, pentru că nu puteam să părăsesc copilul. Aveam senzația că o să moară. Atunci iar s-a aprins un beculeț și am zis că ar fi cazul să caut puțin ajutor.

Citisem despre anxietate de separare, nu m-am speriat. Am sunat iar pe cineva, având încredere că există soluții. Și acum continui, pentru că am avut mult material care a venit și cu pandemia. Nu știu când se va termina.

Sunt perioade de autonomie, sunt perioade în care am nevoie de ajutor. Ultimul an ne-a tot oferit teme și motive. Pe lângă integrarea rolului de mamă pe care mă dusesem inițial, cum să fac să împac mama cu actrița, cu femeia, acum au fost multe alte griji și panici pe care le-a primit familia mea și pe care încerc să le gestionez cu terapia.

Și nu e ușor, doar pentru că ai sesiunea odată pe săptămână, nu se rezolvă. Dar mie îmi dă încredere că mai sunt cumva pe o șină, că nu mă pierd foarte tare.

Pasul acesta de a te duce prima dată mi se pare esențial. Și mulți nu reușesc să îl facă pentru că poate nu conștientizează că au o problemă. Cum putem ajuta pe cineva să înțeleagă că are nevoie de terapie sau cum putem să ne dăm noi seama pentru noi înșine?

Nu poți să iei decizia în locul lor. Am fost în situații cu prietene foarte apropiate cărora le recomandam să facă terapie pentru că le iubeam foarte tare și voiam să le ajut și nu știam cum. Ajunsesem la un punct de neputință în care simțeam că e dincolo de orice aș putea spune eu.

Până la urmă, o prietenă e o prietenă, nu un terapeut. Sunt alte roluri.

Am fost acolo până când persoana respectivă a avut ea declicul să se ducă. Am încercat și cu făcut cadou ședințe de terapie. Până nu sună persoana respectivă să se programeze, e foarte greu de fapt să ajuți.

Dar cred că poți să fii acolo și să povestești că și tu treci prin ceva similar, că faci și tu terapie, că și tu ai insomnii, că treci prin momente în care simți că e prea greu. Ajută să vorbești despre asta.

Nu cred că ne face mai slabi, cred că ne face mai umani și că toată lumea are nevoie de ajutor într-un moment sau în altul.

Din aceeași serie, vă recomandăm să citiți și interviurile cu Istvan Teglas și Luiza Zan.

The post “Terapia e un fel de igienă emoțională. Mă întreb cum ar arăta societatea dacă toată lumea ar avea o oră de terapie pe săptămână.” – Ana Covalciuc, actriță appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul a marcat un an de când activitatea celor din domeniul cultural a fost suspendată din cauza pandemiei. Sectorul independent a avut cel mai mult de suferit, pentru că, în lipsa spectacolelor și evenimentelor, majoritatea artiștilor și spațiilor culturale au rămas fără resurse financiare.

În ciuda numeroaselor dezbateri care au avut loc pe acest subiect, Ministerul Culturii nu a reușit până în momentul de față să creeze o schemă de ajutor pentru sectorul cultural independent funcțională.

Pentru a marca pierderile pe care le-au suferit în acest an, artiștii au depus în fața instituției câte un obiect care are legătură cu arta lor și care și-a pierdut sensul în acest an. Pe trotuarul din fața instituției s-au strâns afișe de spectacol, premii UNITER, costume, păpuși, pantofi de dans și chiar un reflector.

„De luni de zile toate demersurile artiștilor independenților au rămas fără un răspuns complet. Nevoile sectorului sunt foarte multe, foarte variate și nu există un răspuns care să le acopere.

Ni s-a părut important să marcăm anul acesta de pierderi. Fiecare obiect reprezintă o pierdere pe care am suferit-o în perioada aceasta.”, a spus Mihaela Michailov, dramaturg, co-fondator al Centrului Educațional de Teatru Replika și organizatoare a evenimentului.

La eveniment au fost prezenți și reprezentanți ai Jandarmeriei și Poliției Române, care au încercat să-i convingă pe organizatori să mute locația evenimentului pentru că „blochează accesul în instituție.”. Răspunsul a fost simplu: „Ei ne-au blocat pe noi prima dată.”

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, nu a ieșit să stea de vorbă cu protestatarii.

Acțiuni similare au avut loc și în alte orașe din țară.

La Cluj, „Ziua supraviețuirii” a avut loc pe Bulevardul Eroilor. La baza scărilor Monumentului Memorandiștilor au fost depuse diverse obiecte printre care cărți, măști de spectacol, baloane, recuzită a spectacolelor, un scaun, o păpușă schelet –  toate reprezentând sectorul cultural independent și nevoia acestuia de a fi susținut.

Unul dintre momentele care au marcat protestul a fost al lui Doru Taloș, actor și producător al teatrului independent Reactor de creație și experiment, care a dezbrăcat un costum din spectacolul Din viitorul apropiat (2014), în regia lui Cristian Ban.

,,Este un costum dintr-un spectacol drag mie și mi se pare oarecum ironic acel costum astăzi. În cel mai greu an de la debutul activității noastre din 2014 este primul an în care Primăria Cluj-Napoca nu mai lansează un call de finanțare pentru proiecte culturale.

Este primul an în care AFCN  amână o sesiune de finanțare. Sesiunea care trebuia lansată la 1 martie nu este încă lansată. Pe noi nu ne ajută aceste promisiuni că lucrurile se vor rezolva.

Avem un spațiu pentru care plătim o chirie de 1700 de euro pe lună și cât timp nu avem proiecte deschise noi nu putem acoperi cheltuielile de întreținere și ajungem în tot felul de blocaje financiare.”

La Iași, protestul a avut loc în fața Primăriei. Este instituția cu care artiștii consideră că ar trebui să existe un dialog mai apropiat, ne spune Theodor Ivan, manager la Teatrul din Stejar, singurul teatru independent din Iași care a rămas activ.

,,M-am bucurat să văd că nu au fost doar actori, au fost și artiști plastici, dar în special au fost actori. Eu am depus o mască și totodată am oferit niște încălțăminte dintr-un spectacol, unul dintre cele mai longevive spectacole de teatru independent din Iași – spectacolul „Undeva aproape” în regia lui Ovidiu Ivan.

A avut premiera în februarie 2014 și anul trecut, când a început toată nebunia, a trebuit să anulăm spectacolul programat.

A fost un an extrem de interesant. Practic, ca să nu fiu obligat să închid și să îmi pot plăti în  continuare chiria, deși nu mai aveam activitate în teatru, a trebuit sa lucrez în alte domenii.

Lucram ziua ca livrator la o aplicație de livrări și noapte barman, dar spre bucuria mea nu a fost degeaba. Am reușit să nu închid teatrul de tot și în ianuarie am scos patru premiere și publicul s-a bucurat sa revină din nou la teatru.” spune Theodor Ivan, managerul si fondatorul Teatrului din Stejar.

Protestul a fost marcat de asemenea în Timișoara și Târgu Mureș.

Organizatorii evenimentului, Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură, ne-au transmis că au în plan să continue acțiunea prin evenimente care vor viza și alte instituții responsabile, cum ar fi Primăria București.

The post “Ziua Supraviețuirii”, protestul artiștilor independenți, ignorat complet de Ministerul Culturii appeared first on Cultura la dubă.

Evenimentul va avea loc la un an de la închiderea sălilor de spectacol și anularea evenimentelor culturale, an în care organizatorii de evenimente și toți cei angrenați în domeniul cultural, s-au luptat pentru supraviețuirea financiară.

Deși în noiembrie 2018 promitea o schemă de ajutor de stat în valoare de 100 de milioane de euro, Ministerul Culturii nu a răspuns nici până acum nevoilor celor din sectorul independent și nicio schemă nu este funcțională, deși au avut loc numeroase discuții între reprezentanții guvernului și lucrătorii culturali.

Protestul este organizat de Asociația Transsectorială a Independenților din Cultură, ATIC. Iată ce spun organizatorii:

“Pentru toate lucrurile pe care le-am pierdut în acest an și pentru a semnala public faptul că artiștii/artistele și lucrătorii/lucrătoarele independenți/independente sunt permanent într-o luptă de supraviețuire în care zi de zi asistăm la o dispariție sau la o pierdere, revendicăm ziua de 26 martie ca fiind Ziua Supraviețuirii Artiștilor Independenți.

Pe 26 martie, la ora 12.00, invităm toți lucrătorii independenți din cultură, precum și pe cei care se solidarizează cu aceștia, să își exprime pierderea participând la o acțiune artistică colectivă, desfășurată simultan în mai multe orașe din țară.”

Participanții la eveniment sunt îndemnați să aducă în fața ministerului un obiect care simbolizează arta pe care o practică și care și-a pierdut sensul în timpul pandemiei. Aceeași acțiune va avea loc în mai multe orașe din țară, simultan. Aflați detalii AICI.

The post Artiștii independenți protestează vineri în fața Ministerului Culturii și în mai multe orașe din țară appeared first on Cultura la dubă.

Luiza Zan este una dintre cele mai cunoscute interprete de jazz din România, iar cariera sa a depășit granițele țării. În 2004 a câștigat locul al doilea la Montreaux, cel mai prestigios festival de jazz din lume.

La noi cânta frecvent alături de orchestre, la festivaluri sau în cadrul unor spectacole de teatru. Compune, de asemenea, muzică de teatru și film. Dar pandemia i-a schimbat complet viața.

Concertele sale internaționale au fost anulate, la fel ca majoritatea din România. Și, precum mulți independenți, s-a lovit de neputința de a-și practica profesia și, implicit, de nesiguranța financiară.

În interviul acordat pentru Cultura la dubă, Luiza vorbește despre depresia în care a căzut, cum a reușit să se ridice, dar și despre momentul care i-ar fi putut schimba cariera. A avut ocazia să plece în America, dar a ales România.

Luiza, dacă poți compara 2020 cu 2019, poți să ne spui cam în ce procente a scăzut activitatea ta?

A fost toate trist momentul, atunci am căzut în depresie, când a trebuit să notez nu comparația cu 2019, ci ce ar fi trebuit să fie 2020.

Spre deosebire de 2019, 2020 era anul când eu aveam două proiecte mari: lansare de disc, cu turneul aferent, și un proiect internațional care mă purta peste ocean, pentru prima dată în țările arabe.

Nu cu 2019 compar ce am pierdut în 2020, ci cu 2020 ipotetic.

Spuneai că a fost un moment când ai picat în depresie. Cum s-a manifestat?

Nu i-aș spune doar depresie, a fost o disperare cruntă, în martie, chiar când am intrat în izolare. Îmi doream din toată inima spectacolele pe care le-am anulat apoi.

Noi am intrat în lockdown pe 16 martie, iar eu pe 17 martie zburam. Aș fi rămas pe undeva prin Turcia, izolată, dacă puteam să plec. Am intrat în depresie, la propriu.

Mă prăbușeam efectiv lângă calorifer, plângând, uitând-mă pe geam, așteptând să ies cu câinele la plimbare.

Sentimentul acela de izolare perpetuă, nesiguranța zilei de mâine, teama de boală, neputința de a-mi face profesia, de a face bani, a fost un șoc uriaș că de la disconfortul unui trai pe care mi-l asiguram oricum ca independent, a fost siguranța că nu voi mai avea nimic.

“Pentru un om care lucrează ca independent de ani de zile, a fost un șoc.”

Luiza Zan, interpretă de jazz

Eu lucrez ca independent din timpul liceului. În liceu croșetam, ca să am bani de mâncare. Am fost o familie foarte săracă.

Și să te trezești că nu există variante din care să poți face bani, a fost foarte frustrant. Am avut noroc, față de alții, fiindcă l-am avut pe soțul meu, care a putut continua să-și facă meseria.

Ai obținut și tu indemnizația de la stat pentru freelanceri?

Am solicitat-o doar pe perioada stării de urgență pentru că apoi am avut un proiect și nu mă mai calificam și pentru că din cauza modului în care a fost scrisă, lăsa un nor de incertitudini vizavi de legalitatea acestei indemnizații.

Adică nu mi-a fost clar apoi dacă mai poți aplica pentru indemnizație, dacă nu mai suntem în stare de urgență.

Ție cum ți se pare că au reacționat autoritățile la criza din domeniul cultural?

O intenție a existat și, spre deosebire de alte situații, m-am bucurat că am avut parte de o rânduire cu dispoziție către comunicare, către dialog.

Au avut răbdare să ne asculte doleanțele și să încerce să se plieze pe ce aveam nevoie.

“Cred că surpriza cea mare a anului a fost ideea că artiștii câștigă bani prin contractele pe drepturi de autor.”

Foarte multă lume și-a imaginat că noi câștigăm bani doar prin PFA sau SRL și că în afara acestui cadru nu există decât evaziune fiscală. Că ni s-a și spus în față. Ei au auzit pentru prima dată că noi funcționăm pe drepturi de autor, mă refer la oameni care ar fi trebuit să știe aceste lucruri.

A fost bine că a existat o variantă de ajutor din partea statului, ce n-a fost bine a fost că artiștii nu au fost mai uniți în a-și cere drepturile împreună.

S-au făcut grupulețe pe bresle, în loc să ne strângem cu toții, având aceleași nevoi legislative.

Cum ți-ai revenit din starea de depresie în care picasei atunci?

“M-a salvat faptul că m-am mutat din oraș, de la bloc. M-am mutat la țară, în mijlocul naturii, am putut să respir aer curat. Acum locuiesc într-un sat din județul Covasna.”

De ce ai făcut asta? Aveai în plan dinainte sau pandemia a contribuit la decizie?

Era în plan, dar întârziase mutarea, de 4 ani lucram la casa acolo. Dar am decis să ne mutăm fără să fie gata, nu aveam tencuială, nu aveam uși, am construit apoi ce mai trebuia făcut. Nu am mai avut răbdare și putere interioară să mai stau la bloc.

“Eu nu aștept pomană de la nimeni. Deci nu mă aștept ca statul să ne dea ceva, sincer. Așa că singura mea soluție ca om și ca artist este să îmi văd în continuare de drumul meu, în contextul actual, adică protejând publicul din fața mea, protejând colegii mei de scenă, protejându-mă pe mine.”

Dar neuitând nicio clipă că pandemia asta m-a învățat cât de mult am nevoie de scenă și de public. Am ajuns să mă uit la un concert online mai vechi și să plâng, nu în timpul concertului, ci la aplauze. De asta mi-e cel mai dor.

În afară de concertele pe care le am plănuite, care nu sunt foarte multe, am câteva proiecte pe termen lung, aproape până la sfârșitul anului, la care lucrăm, stăm și scriem. Am două turnee pregătite.

Diferența majoră între 2019 și 2021 este că în 2020 am învățat să trăiesc fără așteptări, dar cu foarte multă speranță.

Sunt proiecte de teatru pe care le am în plan, teatru, dans, muzică. Toate se întind până în octombrie 2021.

Ce părere ai despre concertele online?

Eu am refuzat să mai fac concerte online, pentru că online-ul ăsta are atât de multe probleme tehnice… De exemplu, la ultimul nostru concert online, care a fost la Radio Guerrilla, atmosfera la noi, dincoace de cameră, a fost una extraordinar de faină.

După ce am terminat spectacolul și am ascultat, am observat că vocea mea era tot timpul prea tare, dar nu am știut, fiindcă, neavând feedback direct, am presupus că e totul în regulă.

“Internetul are algoritmul lui de a filtra emoția, care nu e compatibil deloc cu urechea umană. Și atunci am decis să așteptăm un concert cu public.”

Cum e să fii artist de jazz în România?

În perioada asta de introspecție lungă, m-am dus cu gândul la faptul că peste ocean, în perioada prohibiției din America, respectiv interbelică din România, era cam la fel.

În perioada prohibiției, muzicienii se strângeau pe ascuns, publicul venea pe ascuns, daca erai prins făceai pușcărie. Toată perioada aia semăna într-un fel cu ce trăim acum.

E foarte diferită percepția mea dinainte de pandemie de percepția mea de acum vis-a-vis de viața de artist sau de viață în general.

Pentru că înainte de pandemie duceam o viață respectabilă, mi se părea că oamenii ne admiră, ne înconjoară cu iubire de la distanță, ne văd așa ca pe niște steluțe și ne iubesc.

“Iar în pandemie am primit atât de multă ură, atât de multă critică neconstructivă și atât de multă răceală din partea aceluiași public, nu toți, evident, dar mi-am dat seama că realitatea e complet diferită și publicul nostru care ne iubește este mult mai mic și mai restrâns decât știam eu.”

Nu cred că e vorba doar de muzicieni de jazz, pentru că am văzut pe paginile colegilor mei actori, aceeași manifestare de dispreț și de superioritate și de ură din partea publicului.

Te referi la ură sau dispreț pentru faptul că voi ați cerut sprijin financiar din partea statului?

Da. Unii dintre artiști, care poate nu erau atât de vizibili, au descoperit o nișă în arta online. Au descoperit aici un public viu, care era disperat după artă și după cultură, iar noi, ăștia mai umblați pe la festivaluri, neavând așa multă activitate în online, am fost ușor dați deoparte.

Și atunci când am ieșit în față ca să spunem “Noi cerem drepturile artiștilor!”, nu toți artiștii cereau același lucru. Poate aveau un job, poate primeau 75% și erau mulțumiți și așa, mai făceau și niște concerte online, totul era în regulă.

Dar pentru adevărații artiști independenți a fost o cruntă realitate anul trecut.

Viața muzicianului de jazz, în general, vorbind prin perspectiva experiențelor de afară și făcând comparație cu publicul de la noi, publicul nu numai de jazz, ci și de teatru, este diferit în funcție de zona geografică.

Publicul bucureștean reacționează într-un fel, e mai obișnuit cu arta și mai pretențios. E mai selectiv, dar și mai darnic în momentul în care spectacolul e reușit. Publicul din provincie e un pic mai reținut, mai distant, mai cuminte, timid. Dar când e să își manifeste bucuria e foarte cald și simpatic.

Publicul de jazz s-a mai diversificat în ultimii ani, acum vin oameni de toate vârstele, din toate zonele sociale și se bucură.

Poate și fiindcă jazz-ul a început să fie mai puțin o enigmă, că tot s-au făcut proiecte de către trupe mai cunoscute, proiecțele acustice, unde au fost strecurați și artiști din zona noastră, a jazz-ului. Și atunci, a fost mai ușor pentru public să înțeleagă, că jazz-ul ăsta nu e balaur, e destul de ok.

Publicul meu preferat, și acum o să mă urască multă lume, este publicul de la Budapest Jazz Club, pentru că nu mă lasă niciodată să ies de pe scenă fără al patrulea bis. Acolo mă simt eu cel mai apreciată.

La Festivalul de Jazz de la Montreux cum a fost? Ai fost premiată acolo.

În 2004, da. A fost foarte fain. Lăsând la o parte concursul în sine, care a fost o experiență senzațională, prin faptul că am reușit să mă apropii de monștri sacri ai jazz-ului mondial, faptul că am avut ușile deschise către toate concertele, la care acum nu mi-aș permite să cumpăr bilet.

Două săptămâni, cât am stat acolo, am avut un badge și am putut să intru la toate concertele. Și chiar le-am luat pe toate la rând, fugeam de la un concert la altul.

A fost absolut magic, am reușit să ating niște idealuri pe care doar mi le imaginasem.

După acel premiu s-a schimbat cariera ta, la nivel internațional?

Internațional nu, la nivel național, da. Nu am profitat de ce mi s-a oferit atunci. Am fost întotdeauna fascinată de țara noastră, iubesc România până-n vârful unghiilor.

“Mi s-a pus în brațe un contract și trebuia să plec în Los Angeles și n-am plecat.”

Și acum cum vezi decizia de atunci?

Nu te poți întoarce în timp. Sigur, aș face altfel. Măcar pot să folosesc experiența aia ca să-mi învăț copiii, dar probabil nici ei nu vor alege cu capul, ci cu sufletul. Omul care eram atunci nu mai sunt acum.

Ce crezi că are special România de te ține legată de ea, în ciuda dificultăților administrative și altele? Ce te ține legată de țara asta?

Mă insipră, aici îmi găsesc inspirația. Dacă e să trag o linie să mă gândesc unde, în lumea asta, am stat și am scris ceva, niciodată nu am scris în altă țară, în afară de Elveția.

The post Luiza Zan: “Mă prăbușeam lângă calorifer, plângând. Nu a fost doar depresie, ci o disperare cruntă.” appeared first on Cultura la dubă.

Spre surprinderea multor participanți, noile variante au fost prezentate de către directorul Unității de Management a Proiectului, Bogdan Trîmbaciu, chiar în cadrul dezbaterii care urma să aibă loc pe baza ultimelor scheme propuse.

Conform acestuia, a ales să pună în discuție noua structură la care s-a ajuns, după ce deja ar fi ținut cont de solicitările organizațiilor din cultură. De cealaltă parte, a rămas nemulțumirea că documentul nu a fost transmis participanților înainte de dezbatere și că aceasta nu respectă normele legale.

Apoi, conținutul documentului a împărțit din nou lumea culturală în două tabere: cei mulțumiți și cei care contestă noile scheme.

De la toată discuția, care a durat 4 ore, a lipsit ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

CELE TREI SCHEME DE AJUTOR PENTRU SECTORUL CULTURAL INDEPENDENT

1. Schema Minimis pentru persoane juridice (ONG-uri, SRL-uri, PFA și alte forme juridice)

• Statul acordă 20% din pierderile suferite în 2020. Pierderile se calculează altfel: Din cifra de afaceri/veniturile totale obținute în 2019 se scad veniturile din 2020. 20% din suma care reiese va fi ajutorul primit de la stat, fără să fie nevoie de cofinanțare.
• Ministerul Culturii este administratorul schemei
• Plafon maxim: 200.000 de euro

Această formă a fost criticată de reprezentanții unor ONG-uri sau firme mai mici, care au spus că 20% din pierderi reprezintă o sumă mai mică decât grantul de 8000 de euro propus în ultima variantă de minimis.

De asemenea, nemulțumiri au fost și din partea celor care au reușit să organizeze, totuși, evenimente în 2020, prin urmare, aceștia spun că în loc să fie răsplătiți de stat pentru eforturile depuse în pandemie, ei urmează să fie “pedepsiți”, dat fiind că diferența dintre încasările din 2020 și cele din 2019 nu ar fi la fel de mare ca în cazurile celor care nu au organizat nimic.

2. Schema Minimis pentru artiști, persoane fizice, prin Organisme de Gestiune Colectivă

• Acoperirea a 20% din pierderile provenite din drepturi de autor și drepturi conexe pentru artiștii înregistrați la OGC-uri (Organisme de Gestiune Colectivă care colectează drepturile de autor pentru artiști. Ex: difuzarea de melodii la radio, difuzarea de filme).
• OGC-urile devin administratorul schemei
• Plafon maxim: 200.000 de euro

Schema pentru artiști a fost cel mai dur contestată. Cele mai critice reacții au venit, în cadrul dezbaterii, din partea reprezentanților dansului și din partea celor din domeniul artelor vizuale.

Cosmin Manolescu, director al Fundației Gabriela Tudor, a argumentat că schema nu îi cuprinde pe artiștii care nu au contracte cu OGC-uri și că în această situație sunt cei mai mulți dintre dansatorii români.

Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor Plastici din România, a numit propunerea drept “incalificabilă”, în contextul în care numeroși artiști plastici de prestigiu nu au contracte cu Organisme de Gestiune Colectivă, ba mai mult, peste 1200 de oameni din aria artelor vizuale au semnat o petiție împotriva VISARTA și se află în conflict deschis cu singura societate care se ocupă de colectarea încasărilor din drepturi de autor pentru artiștii plastici.

Și Diana Dochia, președintele Asociației Galeriilor de Artă Contemporană a explicat că această variantă propusă este contrară realității din domeniul artelor vizuale și că mulți artiști aleg să fie reprezentați de galerii, nu de OGC-uri.

De cealaltă parte, cei care au venit cu ideea către Ministerul Culturii, Asociația Muze, au susținut că aceasta este varianta reprezentativă pentru 19.000 de artiști români și singura formă prin care banii ar putea ajunge la artiști.

Bogdan Trîmbaciu a explicat că a ales această formulă fiindcă schemele de ajutor nu pot da banii direct persoanelor fizice, prin urmare, a considerat că OGC-urile ar fi în măsură să administreze schema pentru artiști.

3. Schema de Ajutor de Stat pentru organizatori de evenimente, librării, edituri, cinematografe

• Statul acordă 20% din pierderile suferite în 2020, față de 2019
• Plafon maxim: 1.800.000 de euro (se referă la toate schemele pe care le pot accesa organizatorii de evenimente, inclusiv schema Horeca. Suma totală obținută de la stat prin toate formele de ajutor nu poate depăși acest plafon)
• Administrator: Ministerul Culturii

Aici nu au existat contestații majore, ci, mai degrabă, nelămuriri. Reprezentanții editurilor și ai librăriilor au cerut o întâlnire separată cu directorul UAP, prin care să explice specificul domeniului lor și au menționat că multe librării se află într-o situație critică.

CONFLICTUL DESCHIS LEGAT DE SCHEMA MINIMIS PENTRU ARTIȘTI

În rândul artiștilor români există de ani de zile o nemulțumire legată de societățile care le gestionează încasările din drepturi de autor și drepturi conexe. De ce? Sumele pe care le primesc aceștia sunt uneori ridicol de mici, în comparație cu difuzările vizibile ale operelor acestora.

Unii dintre ai au încercat de-a lungul timpului să își caute dreptatea în instanță. Este celebru cazul actorului Toma Cuzin, care a dat CREDIDAM în judecată și de câțiva ani duce o luptă care pare fără final.

Conform unei sentințe a Tribunalului București, din noiembrie 2019, CREDIDAM trebuia să îi achite lui Toma Cuzin remunerații încasate în numele său, în valoare de 2.025.000 lei. Dar sentința nu este definitivă.

Un conflict mai recent este cel dintre galerii, muzee, artiști plastici și VISARTA.

La sfârșitul lui 2020, VISARTA, compania care deține monopol în colectarea drepturilor de autor din domeniul artelor plastice, pregătea o inițiativă prin care muzeele și galeriile ar fi fost obligate să plătească o taxă de 70-100 de lei pentru expunerea unei opere de artă.

Lumea artei s-a opus vehement, iar situația a fost discutată inclusiv cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Prin urmare, propunerea Ministerului Culturii i-a surprins pe toți cei care contestă OGC-urile. Unii artiști spun că nu pot avea încredere ca schema de ajutor dedicată lor să fie administrată tocmai de către cei care le gestionează încasările din drepturi de autor, într-un mod netransparent, de ani de zile.

Este și cazul Luizei Zan, una dintre cele mai cunoscute voci de jazz din România.

Prin Asociația Națională a Muzicienilor Independenți, pe care o și reprezintă, aceasta a transmis:

“Nu toți beneficiarii de drepturi de autor și conexe sunt înscriși în organisme de gestiune colectivă din România. Aceasta nu înseamnă că artiștii respectivi nu au o activitate constantă și consistentă, recunoscută și remunerată, ci că sunt afiliați altor organisme de gestiune colectivă, din alte țări – unde aceștia activează frecvent, sau ale căror creații sunt protejate în țările respective.

Unele categorii de titulari de drepturi (muzicienii de cover-uri, scenografii, regizorii de teatru, coregrafii) nici măcar nu beneficiază de drepturi de tipul celor gestionate de OGC-uri.

Organismele de gestiune colectivă numără printre membrii lor moștenitori ai artiștilor, care beneficiază de drepturi de autor și conexe, deși nu au activitate.“

De cealaltă parte se află cel care a inițiat propunerea către Ministerul Culturii, ca schema pentru artiști să fie administrată de OGC-uri, Răzvan Ailenei, președintele Asociației MUZE.

“Ni s-a spus că nu avem cum să obținem bani pentru persoane fizice, așa că singurii interpuși pe care i-am identificat, care să fi mapat deja toată industria artistică, sunt Organismele de Gestiune Colectivă, care totalizează un număr de 19.000 de artiști, potențiali beneficiari.

Soluția asta satisface cea mai mare parte din artiști, iar dacă există orice nemulțumiri din partea celor care sunt cuprinși în OGC-uri, ar trebui să se vină cu completări și cu alte soluții, dar nicidecum să renunțăm la această propunere, care ajută atât de mulți artiști.

Răzvan Ailenei, președintele Asociației MUZE

Cineva ar trebui să fie responsabil că vrea să anuleze o măsură care ajută 19.000 de oameni.

rep: Este adevărat că printre cei 19.000 se află artiști care au decedat sau urmașii lor, ori artiști străini?

Nu, i-am eliminat pe aceștia. Am eliminat și artiștii străini și artiștii care au moștenitori. E vorba despre 19.000 de artiști activi.”, a declarat Răzvan Ailenei pentru Cultura la dubă.

Am stat de vorbă și cu Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului, cel care s-a ocupat de elaborarea acestor scheme.

“Se pune întrebarea în momentul ăsta, cum demonstrăm câți artiști avem? Că poate să spună oricine că e artist. Și atunci, trebuie să aibă o apartenență undeva, să aibă un SRL, dacă nu au SRL, să fie înregistrați undeva.”

Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului

Acesta susține că intenția Ministerului Culturii este să ajute toți artiștii, dar că, din păcate, nu exista dinainte o formă legală de identificare a artiștilor din România. Așa ar fi ajuns la varianta cu OGC-urile.

“E vorba de statul român aici și când vorbim despre un ajutor de stat trebuie să se poată demonstra contabil, corect, cu acte, că acei oameni sunt artiști. Putem spune despre cineva care cântă pe stradă că e un artist, dar eu nu pot să îl justific că este un artist.“

Bogdan Trîmbaciu, directorul Unității de Management a Proiectului

Și atunci, ei au venit cu soluția asta care mie îmi face sens. Iar noi folosim organismele de gestionare colectivă ca un instrument. Atât.

Ei nu primesc bani, comision sau alte chestii, ei au niște căi pe care deja le folosesc, pentru a vira banii către artiști, au niște situații foarte clare pe 2019 și pe 2020, cu ocazia asta devin și ele foarte transparente, adică ne pun la dispoziție niște situații foarte clare.

Și ei se acreditează frumos ca administratori de grant și în felul ăsta putem să dăm banii artiștilor.“, a declarat Bogdan Trîmbaciu pentru Cultura la dubă.

Totuși, aceast ajutor se referă doar la drepturile de autor și drepturi conexe. El nu va lua în calcul principala sursă de venit pentru artiști: spectacole, concerte, vânzări de lucrări de artă, adică principalele pierderi suferite.

“rep: Sunt artiști necuprinși în aceste scheme, care nu sunt înscriși în organisme de gestionare a drepturilor de autor și își fac singuri contractele la concerte. Ce se întâmplă cu aceștia?

Ce contracte își fac?

rep: Contracte pe drepturi de autor, persoană fizică.

Bun, dacă au contracte de drepturi de autor, persoană fizică, deja sunt ajutați de statul român prin indemnizații. Deci nu există lăsați în afară.“, a mai spus Bogdan Trîmbaciu.

Este vorba despre indemnizația de 4.072 de lei/ lună pe care o pot accesa cei care nu au deloc activitate. De exemplu, dacă un actor independent a avut un spectacol în luna februarie, pentru care a încasat suma modică de 150 de lei, el nu va mai putea obține acea indemnizație pe luna februarie.

Deocamdată, Ministerul Culturii nu a transmis oficial dacă indemnizațiile vor mai fi sau nu impozitate sau va fi posibilă reeșalonarea taxelor către stat. A spus, însă, că a făcut demersuri în acest sens. Mai mult, Ministerul Culturii încearcă să obțină de la guvern acordarea acestor indemnizații până la sfârșitul anului 2021, desigur, doar pentru cei care nu au niciun tip de activitate.

Asociația Națională a Muzicienilor Independenți propune Ministerului Culturii “acordarea posibilității de a își reporni activitatea artiștilor care beneficiază de indemnizație și încă nu pot înregistra venituri cu care să depășească pragul de subzistență, prin suplimentarea veniturilor pe care le înregistrează, cu diferența până la totalul indemnizației.“

În plus, aceeași asociație propune eliminarea OGC-urilor din schema pentru artiști și înlocuirea acelei variante cu burse/rezidențe pentru artiști.

Ideea este susținută și de Ioana Ciocan, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici și director Art Safari.

“Condiţionarea artiştilor independenţi de primirea unui ajutor din partea statului prin condiţionarea apartenenţei lor la o societate de drepturi de autor sau la Uniunea Artiștilor Plastici este profund discriminatorie. Ce urmează? Primesc burse doar cei care fac naturi statice? Sau scene istorice?

Ioana Ciocan, vicepreședintele Uniunii Artiștilor Plastici

Pot fi burse dacă sunt gestionate de AFCN sau MNAC.”, a declarat aceasta pentru Cultura la dubă.

În schimb, Bogdan Trîmbaciu spune că niște burse nu ar putea fi incluse în scheme de ajutor, fiindcă acestea sunt gândite pentru a compensa pierderile, nu pentru a încuraja viitoare creații.

Dincolo de multiplele variante discutate, de sprijinire a sectorului cultural independent, un lucru este cert. De la mijlocul lunii noiembrie, de când Ministerul Culturii anunța prima schema de ajutor, totul a rămas la nivel de discuții.

Artiștii independenți și organizațiile culturale se confruntă, între timp, cu probleme financiare grave.

O reacție elocventă în acest sens a venit, în cadrul dezbaterii publice, din partea actorului Florin Frățilă: “Ne-am săturat de aceste discuții, trebuie să dați drumul la bani!”

Conform celei mai optimiste estimări, după ce va exista un acord asupra schemelor de ajutor, acestea ar putea intra în vigoare, cel mai devreme, peste două luni.

The post Ministerul Culturii a modificat iar schemele de ajutor. “Trebuie să se poată demonstra contabil, cu acte, că acei oameni sunt artiști.” appeared first on Cultura la dubă.

Suma de 4.072 de lei, reprezentând 75% din salariul mediu brut pe economie, a fost acordată pentru o lună de inactivitate independenților care au depus dosare online la Agențiile Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială. Este vorba despre persoane ale căror activități au fost întrerupte din cauza restricțiilor impuse de statul român, în contextul pandemiei de COVID 19.

Ajutorul a fost acordat pentru a doua jumătate a lunii martie și pentru lunile aprilie și mai.

La vremea respectivă, ministrul Muncii, Violeta Alexandru anunța că solicitanții vor primi suma brută de 4.072 de lei, însă ulterior, ei vor returna taxele și impozitele.

Acum, în 2021, artiștii care îsi desfășoară activitatea în calitate de persoane fizice sau persoane fizice autorizate, datorează la bugetul de stat impozitul aferent, plata contribuțiilor sociale (CAS) și a contribuțiilor sociale de sănătate (CASS). Cumulate, toate aceste taxe și impozite ajung la un total de 41,5% din valoarea indemnizației brute și trebuie achitate până în luna martie, atunci când se depun declarațiile de venit pe 2020.

Practic, dacă un independent a încasat de la stat ajutorul pe întreaga perioadă de urgență, adică aproximativ 10.000 de lei, va trebui să returneze statului aproximativ 4.000 de lei.

Doar că guvernul nu a luat în calcul situația în care artiștii sau alte categorii de independenți au fost în imposibilitatea de a lucra și în restul anului 2020, dat fiind că multe dintre restricții au continuat și există și în prezent.

În plus, artiștii independenți nu au fost cuprinși în schema de ajutor de stat acordată sectorului cultural începând cu noiembrie 2020, după cum explicăm aici.

Mai multe asociații care reprezintă sectorul cultural independent au încercat să aibă discuții în acest sens cu Ministerul Culturii și cu Ministerul Muncii. Există și o petiție online semnată de peste 1000 de persoane, care atrage atenția asupra situației în care se află artiștii independenți.

Cultura la dubă a solicitat ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, un punct de vedere referitor la această problemă.

Bogdan Gheorghiu continuă mandatul la Cultură, pe când la Ministerul Muncii se află acum Raluca Turcan.

“Am avut o serie de dezbateri cu reprezentanți ai sectorului cultural independent și, bineînțeles, am colectat o serie de propuneri de la aceștia. Nu ne oprim doar la indemnizații, căutăm în permanență să îmbunătățim și să găsim soluții pentru provocările care apar pe parcurs.

Sunt convins că doamna Raluca Turcan va arăta înțelegere și disponibilitate pentru propunerile Ministerului Culturii, întotdeauna am lucrat foarte eficient și aplicat cu domnia sa. În cel mai scurt timp vom începe colaborarea cu Ministerul Muncii și sperăm să rezolvăm problemele cu care ne confruntăm, în limitele legale și fiscale din România.” a declarat ministrul Bogdan Gheorghiu pentru Cultura la dubă.

Impozitarea ajutorului de stat se aplică și în cazul celor care au accesat indemnizațiile mai mici, acordate începând cu această vară. Este vorba despre 41,5% din salariul mediu brut pe economie, adică 2.253 de lei/lună, după cum anunțam aici.

The post Artiștii independenți trebuie să dea înapoi statului 41,5% din indemnizația primită în starea de urgență appeared first on Cultura la dubă.

Iată ce a declarat ministrul Muncii, Violeta Alexandru:

“Măsura se adresează și, pentru că avem semnale că se confruntă cu probleme, se adresează și celor care lucrează în regim independent, un sprijin de 41,5% din câștigul salarial mediu brut. Plata se va face, ca și la șomajul tehnic, prin agențiile de plăți și inspecție socială, urmând ca măsura să fie aplicabilă până la 31 decembrie 2020.

Ne adresăm și celor care lucrează prin activități sezoniere, prin contracte individuale de muncă cu timp limitat. Este vorba despre acordarea unei sume care reprezintă 41,5% din câștigul salarial al acestora, măsura urmând să fie aplicată pe o perioadă de 3 luni.”

Suma acordată independenților reprezintă 41,5% din salariul mediu brut pe economie, adică 2.253 de lei.

De asemenea, a fost adoptată o măsură de sprijinire a angajatorilor care permit lucrul online, remote. Pentru fiecare angajat care a lucrat de acasă cel puțin 15 zile în ultima perioadă, angajatorul va primi o singură dată 2.500 de lei, în vederea achiziționării de echipamente.

Detalii despre cum vor putea fi accesate aceste venituri urmează să fie anunțate în viitorul apropiat de către Ministerul Muncii și Agențiile de Plăți.

The post Freelancerii vor primi un nou sprijin financiar de la guvern. Anunțul a fost făcut în această seară. appeared first on Cultura la dubă.

Dacă acesta va fi adoptat, freelancerii vor putea să ceară sprijinul financiar de la guvern, fiind vorba de aproximativ 4000 de lei brut/lună. Suma reprezintă 75% din salariul mediu pe economie.

Iată amendamentul depus:

“Art. 18 (3) Pentru durata stării de alertă, Guvernul stabileşte măsuri speciale de sprijin pentru alți profesioniști, astfel cum sunt reglementați de art. 3 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pentru persoanele care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată, cu modificările ulterioare, precum și pentru persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturile de autor și drepturile conexe, astfel cum sunt reglementate de Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care au întrerupt activitatea ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, pe perioada stării de urgență instituite prin Decretul nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și pe perioada stării de alertă.”

The post Sprijinul financiar acordat artiștilor independenți ar putea fi prelungit și în starea de alertă appeared first on Cultura la dubă.