foto: e-bihoreanul.ro
În urmă cu două săptămâni, lumea actorilor din toată țara începea să vorbească despre o problemă de la Oradea. Știrea era că Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor intenționează să unească cele trei instituții de cultură din Oradea într-una singură.
Astfel, artiștii de la Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Filarmonica de Stat se vedeau în fața unei situații care le-ar fi adus modificarea contractelor de muncă. Aceștia spun că însuși Ilie Bolojan i-ar fi anunțat la o întâlnire comună că vrea să modifice contractele de muncă de la perioadă nedeterminată la perioadă determinată, cu argumentul că modelul este preluat din occident și așa va moderniza instituțiile de cultură.
Între timp, artiștii au protestat în urmă cu câteva zile în Piața Unirii din Oradea, susținuți de câteva sute de cetățeni.
Cultură la dubă a stat de vorbă cu mai mulți factori implicați în această poveste, dar și cu artiști din afara ei. Eugen Jebeleanu, regizor român de teatru, stabilit în Franța, explică sistemul francez, al contractelor determinate, și de ce acesta nu poate fi implementat în România.
***
O modernizare a instituțiilor de cultură este un deziderat la care România încă visează. Sub acest pretext, intenția lui Ilie Bolojan poate părea bună, la prima vedere.
Există o realitate despre care puțini artiști angajați au curajul să vorbească: în teatrele publice din România sunt foarte mulți actori cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, care nu mai joacă de ani de zile, dar își primesc salariile integral, din bani publici.
În același timp, există foarte mulți tineri artiști care și-ar dori să prindă și ei un post într-un teatru de stat, să aibă un venit constant, însă majoritatea locurilor sunt blocate. Se mai eliberează din când în când, dacă un actor iese la pensie ori moare.
În acest context, accentuat chiar de criza care a lovit sectorul cultural independent, România are nevoie să dezbată problema de la Oradea. Aparent este un caz local, dar, în realitate, deschide o discuție despre o situație națională.
,,Noi am avut o întrevedere cu domnul Bolojan, care ne-a comunicat că va face această schimbare. Acum important este să înțelegem de ce o face. I-am cerut o justificare și ne-a dat mai multe răspunsuri – pentru că trebuie, că așa este în Europa, trebuie mărită productivitatea. Acum ce nu înțelege dânsul este că am traversat o perioadă foarte dificilă, o perioadă de manageriat defectuos în ultimii câțiva ani.” – așa își începe povestea Sorin Ionescu, actor și reprezentant al salariaților Teatrului Regina Maria.
Problema managementului instituțiilor de cultură din România a început să fie adusă în atenția publicului încă de acum câțiva ani. Mihai Călin, Medeea Marinescu și Marius Manole, trei actori importanți ai Teatrului Național București, duc o luptă îndelungată cu directorul Ion Caramitru, un simbol al actorilor celebri, deveniți manageri de teatre cu mandate care ajung și la 20 de ani.
Iar managerii au mare legătură cu blocajul în care au intrat unii artiști angajați. Că sunt actori care nu joacă de ani de zile este adevărat, confirmă Mihai Călin, însă vina este a managerilor, care nu le dau de lucru, susține acesta.
,,Trebuie să existe o responsabilitate a managerilor. Ori acești manageri nu sunt evaluați corect din toate punctele de vedere.
Avem colegi care nu au fost băgați în seamă ani și ani de zile, nu li s-au dat roluri și au fost lăsați acolo să își ia salariul. Ce pot să facă acei oameni? Ce vină au ei?
Mihai Călin, actor al Teatrului Național București
Nu vreau să generalizez, dar managerii nu au responsabilitatea oamenilor pe care îi conduc, nu au niște programe pe care să le dezvolte.” – Mihai Călin
A existat o inițiativă legislativă, susținută de fostul senator USR Vlad Alexandrescu și de senatorul PSD Lucian Romașcanu, ambii foști miniștri ai culturii, prin care se încerca reducerea numărului de mandate la două sau maximum 3, pentru managerii care obțineau note maxime la concursuri.
Aceasta nu a primit avizul actualului ministrului PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu, prin urmare nici nu a fost supusă votului Parlamentului. Despre acea situație, Cultura la dubă a scris AICI.
“E adevarat, teatrele sunt pline de actori cu contracte pe viață. Unii sunt puțin folosibili, alții deloc, alții joacă de rup. Până la urmă, teatrele nu sunt case de ajutor social.”
Marius Manole, actor al Teatrului Național București
Da, aș fi de acord să se întample asta. În București, unde actorii au oportunități și îsi pot găsi de lucru cât de cât. În orașele mai mici, unde nu prea ai unde să gasesti așa de usor contracte, e complicat. Teatrele din afara capitalei au câte 30 de actori, maximum. Imaginați-vă că actorii din aceste teatre și-au construit viața în orașul respectiv. Case, credite, școli, etc.
Dacă tu îl dai afară, cam ce ar trebui să facă actorul respectiv? Să se mute, să-și schimbe meseria? Nu mai spun că suntem cu toții la cheremul unui manager, care de cele mai multe ori are propriile lui interese, taie și spânzură după bunul plac.”, susține actorul Marius Manole într-o postare publică pe facebook.
Actorii de la Oradea au fost sprijiniți public de mai mulți colegi de breaslă, dar și de alți oameni de cultură. Iar reacțiile critice la adresa planului lui Ilie Bolojan au oprit, cel puțin deocamdată, demersurile pentru fuziune.
,,Opinia mea este că trebuie discutat și trebuie ținut cont de realitate, de ce se întâmplă într-un teatru, de procesul în care ia ființă un spectacol. Dacă sunt contracte pe perioadă determinată există riscul ca multe spectacole să nu mai poată fi jucate în scurt timp, pentru că s-ar putea ca unii actori să plece să își găsească de lucru în altă parte pe un contract pe perioadă nedeterminată”, a comentat Ștefan Borda, managerul interimar al Teatrului Regina Maria.
Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea au anunțat, în schimb, un acord pentru un program artistic comun al celor trei instituții de cultură, argumentând că acesta va atrage mai mulți turiști.
De la declanșarea scandalului, Ilie Bolojan a dispărut complet din peisaj. Am încercat să obținem punctul său de vedere, însă consiliera sa ne-a transmis că este în concediu.
,,În acea întâlnire, el a spus că de la 1 iulie artiștii din Oradea vor trece de la contract nedeterminat la contract determinat. El s-a despărțit de noi, spunând că este bucuros că am stat de vorbă, chiar dacă nu am ajuns la un numitor comun. La întâlnire a spus că intenționează să unească toate cele trei instituții sub o instituție comună, cu un manager comun, ca să reducă cheltuielile administrative.”, ne povestește Mirela Lupu, actriță a Teatrului Regina Maria.
În schimb, Mihai Jurcă, city-managerul orașului Oradea a evitat să confirme existența unui plan de comasare.
,,Noi am discutat despre un protocol pe care l-am prezentat deja, asta este singura chestiune pe care am discutat-o cu colegii de la Consiliul Județean. Noi vrem să creăm o agendă comună de evenimente, să alocăm resurse împreună, să diversificăm și să creștem unele evenimente prin protocolul semnat.
Împreună să gândim niște micro evenimente în zonele publice din oraș. Motivația fiind deschiderea către public a instituțiilor și activitatea culturală pe care o poți oferi vizitatorilor orașului, locuitorilor orașului”, a declarat Mihai Jurcă pentru Cultura la dubă.
Ștefan Borda, managerul Teatrului Regina Maria și Czvikker Katalin, managerul Teatrului Szigligleti, spun că ei deja aveau un astfel de program pe timp de vară. Când sălile de spectacole erau închise din cauza situației de pandemie de SARS-Cov-2, trupele teatrului jucau mult afară, astfel că aceștia nu înțeleg cu ce vine nou Ilie Bolojan.
„Ne-a spus că o să vrea pe viitor să avem stagiuni de vară, pentru că Oradea este din ce în ce mai mult un oraș turistic. Dânsul poate nu și-a dat seama că a venit cu o idee pe care noi deja am pus-o în practică” adaugă actorul Sorin Ionescu.
Acesta spune că ar fi o greșeală comasarea celor trei instituții și numirea unui singur manager: ,,Știm că la noi managerii sunt în general numiți politic. Ne compară pe noi, cu Occidentul, ori noi nu avem programele sociale ale lor, nu avem protecția lor socială.”
Solidaritate între angajați, indiferență față de independenți. „Când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta.”
Maria Teișanu a fost artist colaborator al Teatrului Regina Maria. Este unul dintre actorii independenți cărora le-a fost întrerupt contractul în plină pandemie, iar la acel moment, situația a fost trecută cu vederea. Discrepanța dintre actorii de stat și cei independenți era oricum foarte mare, însă pandemia a accentuat prăpastia.
Anul trecut, artiștilor colaboratori ai Teatrului Regina Maria le-au fost reziliate contractele pe drepturi de autor.
,,Sincer, eu nu știu ce economie reală a făcut la bugetul Oradei cu acei 2000 de lei pe care îi aveam fiecare pe lună.
Noi, cei cărora nu ne-a fost reînnoit contractul din decembrie, ne simțim un pic aiurea pentru că acum se face mare vâlvă că au fost atinși ceilalți oameni.
Maria Teișanu, actriță independentă
Dar atunci când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta. Mă refer la solidaritatea colegilor din teatru. Au renunțat la niște tineri dintr-un teatru, am plecat toți.
Singurul criteriu pentru care am fost dați atunci afară este că li s-a spus de la consiliu că nu sunt suficienți bani. Nu știu cum e să fii manager, dar cred că poți să intervii cumva, să te lupți un pic pentru oamenii tăi”, a adăugat Maria Teișanu.
Maria susține că ideea lui Bolojan ar putea fi bună, în teorie. În practică, însă, ea nu poate fi aplicată la contextul românesc. Chiar dacă pentru independenți ca ea ar putea însemna o oportunitate, Maria se arată solidară cu artiștii deja angajați.
„Este posibil să ne deschidă mai multe uși, nouă, independenților, dar în același timp îi defavorizează pe niște oameni pentru care salariul este sursa lor de existență.
Maria Teișanu, actriță independentă
Ideea este bună că vrei să aduci teatrul la un nivel european, dar tu nu te gândești la situația actuală din România? În teatrul european actorii au proiecte, au cum să supraviețuiască altfel, te uiți un pic la ce bani sunt acolo, la ce rulaj de evenimente este acolo?
Și cred că este foarte nasol pentru actorii care sunt de atâta timp în teatrul ăla. Sunt niște oameni cu familii acolo, este complicat. Noi, tinerii…noi am fost foarte ușor înlăturați pentru că aveam contracte pe drepturi de autor, asta a fost forma pe care am fost angajați”, a mai spus Maria.
,,Din câte văd eu, nu se dorește o reformă, ci doar o tăiere de cheltuieli sau o eficientizare a cheltuielilor. În domeniul cultural la noi sunt probleme foarte grave de 30 de ani și asta înseamnă o dată problema contractelor, înseamnă oricum o subfinanțare în tot ce înseamnă cultură în România, înseamnă ordonanța OUG 189/2008.
Să îmi fie cu iertare, Austria, Germania, Franța au o finanțare a culturii și o tradiție în zona asta, cu care noi nu ne comparăm. Acolo funcționează legea sponsorizării, acolo sunt finanțate tot felul de proiecte, instituții sau proiecte culturale din finanțele autorităților locale, acolo există o mobilitate a forței de muncă. Acolo sunt zeci de ani în care sistemul s-a format și funcționează”, explică Mihai Călin.
,,Sistemul francez teatral este cu totul diferit de cel românesc, comparația nici nu prea poate fi făcută”
Eugen Jebeleanu, regizor
Eugen Jebeleanu este un cunoscut regizor și director de teatru la Compagnie des Ogres, Franța. Anul trecut, a primit premiul UNITER pentru cel mai bun regizor.
Cunoaște bine sistemul francez, în care este și el angrenat.
,,Într-adevăr, acolo artiștii sunt angajați pe contracte cu durată determinată, pe drepturi de autor cum ar fi în sistemul românesc. În Franța toți artiștii sunt independenți. Aici există, însă, această platformă a intermitenței spectacolului, care oferă artiștilor niște posibilități și un sprijin din partea statului, care nu este de lepădat.
Asta este toată siguranța pe care o oferă artiștilor independenți; dacă un artist a lucrat timp de 507 ore, pe parcursul a 10 luni de zile, în următorul an artistul va primi o îndemnizație de la stat.
În România ar fi un fel de ajutor de șomaj, ceea ce îi permite lui să caute alte joburi, alte proiecte. Eu, de exemplu, sunt intermitent al spectacolului în Franța pe proiectele pe care le lucrez și, având aceste circa 507 ore, în următorul an câștig lunar suma de aproape 1500 de euro de la stat rezultată contribuției prin lucrul pe care l-am făcut și îmi recuperez practic taxele plătite în timpul lucrului”, argumentează Eugen Jebeleanu.
Pentru un astfel de sistem, transparența ar trebui să fie și mai mare, adaugă Eugen, iar asta ar însemna o modificare a funcționării unui teatru cu totul, atât din punct de vedere administrativ, cât și artistic.
Momentan, domeniul cultural din România se confruntă cu cea mai mare criză financiară în care a fost în ultimii 30 de ani. În timp ce la Oradea se discută despre comasare, la nivel național bugetele teatrelor publice au fost reduse, iar sectorul independent, complet abandonat de autorități, se află aproape de colaps.
Nu există, încă, niciun fel de sprijin financiar de compensare a pierderilor suferite din cauza pandemiei, iar restricțiile din vigoare nu permit reluarea în condiții normale a activității.
Prin urmare, dacă 2020 a fost un an al supraviețuirii, 2021 ar putea fi, din păcate, un an al dispariției pentru multe inițiative independente care revitalizează cultura din România.
