Skip to content

Azi începe Festivalul Filmului Francez în România

Începând de azi și până pe 31 martie, la București și în alte 12 orașe din țară, se desfășoară Festivalul Filmului Francez în România, evenimentul ce aduce pe marile ecrane cele mai noi și cele mai apreciate filme franceze ale ultimului an, incluse în programul festivalurilor de la Cannes, Berlin, Veneția sau Locarno.

Peste 9000 de volume “Dune” vândute în România, în 14 zile de la lansarea filmului “Dune 2”

Impresionanta producție “Dune: Partea II”, cu regia semnată de Denis Villeneuve, a provocat un record de vânzări la Editura Nemira. Peste 9000 de exemplare “Dune” au fost achiziționate de cititorii români în doar două săptămâni de la intrarea filmului în cinematografele din România. Iar fenomenul este similar la nivel internațional.

Trilogia “Iona”, “Matca” și “Paracliserul”, de Marin Sorescu, prezentată în aceeași seară pe scena TNB, pe 27 martie

“Setea Muntelui de Sare”, trilogia din care fac parte piesele “Iona”, “Matca” și “Paracliserul”, de Marin Sorescu, va fi pusă în scenă în aceeași seară, pe 27 martie 2024, la Teatrul Național din București. Cele trei spectacole de teatru sunt producții ale două teatre din România și ale unui teatru din Republica Moldova. Evenimentul are loc în cadrul campaniei Artiști pentru Artiști, prin care UNITER strânge și donează fondurile către artiști aflați în dificultate financiară sau medicală.

Alina Șerban, prima femeie romă decorată de președintele României

Alina Șerban a devenit aseară prima femeie romă decorată de președintele României. Actriță, scenaristă și regizoare, Alina Șerban a primit Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler pentru contribuția artistică, dar și pentru angajamentul său în prezentarea identității romilor și combaterea rasismului și xenofobiei.

“Oppenheimer” a câștigat 7 Oscaruri, Emma Stone – cea mai bună actriță în rol principal

2023 a fost un an extraordinar pentru cinematografie, cu multe filme pe care nu le vom uita niciodată – Oppenheimer, Poor Things sau The Zone of Interest ne-au arătat măreția acestei arte în moduri cu totul originale, iar lumea întreagă a redescoperit entuziasmul de a merge în sălile de cinema, convinsă că nicio experiență din fața televizorului nu se aseamănă cu cea din fața marelui ecran.

„Prima dată la Paris am dormit în cimitir, într-o criptă, trăgeam capacul după mine și nu știa nimeni unde sunt.” – Albumul “Mândrie și beton. După 10 ani”

Albumul Mândrie și Beton. După 10 ani a ieșit din tipar și poate fi comandat online pe site-ul Centrului de Fotografie Documentară (CdFD). După 10 ani de teren, fotograful Petruț Călinescu tipărește din nou pe hârtie rezultatele documentării unei noi etape din evoluția schimbărilor pe care migrația le-a provocat în satele din nordul țării, în special Maramureș și Țara Oașului.