Marina Minoiu era prim-solistă la Opera Națională București în 2016, la momentul scandalului care zguduit această instituție din temelii. A dansat în roluri la care orice orice balerina visează, Manon sau Silfida, dar a avut puterea să renunțe la tot, atunci când a simțit că ONB își refuză propria evoluție.
Artiștii ONB, atât cei de la opera, cât și cei de la balet, s-au împărțit atunci în două tabere: cea a românilor, conduși la proteste de dirijorul Tiberiu Soare și cea a coregrafului Johan Kobborg și a balerinei de rang mondial, Alina Cojocaru, cei doi fiind susținuți atât de balerini străini, pe care îi aduseseră la ONB, cât și de balerini români.
Românii îl acuzau pe Kobborg că favorizează artiștii străini, iar susținătorii săi spuneau că niciodată baletul din România nu ajunsese la un nivel atât de înalt precum cel impus de coregraful danez. Scandalul cu tentă rasistă a ajuns în atenția marilor publicații din lume, care au scris la acea vreme că marea balerina Alina Cojocaru era huiduită în propria țară, ceva de neînțeles pentru orice iubitor de balet, care e conștient de valoare incontestabilă a balerinei române.
După o perioadă cu greve, spectacole anulate, intervenția ministrului culturii și câteva conduceri schimbate, Alina Cojocaru și Johan Koborg au părăsit definitiv România, fiind urmați de mai mulți balerini.
Printre aceștia se numără și Marina Minoiu.
Marina dansează acum în corpul de balet la Royal Danish Ballet. Îi este dor de casă, dar rămâne departe, pentru că departe de normalitate este și mentalitatea românească față de artă și de aprecierea valorilor.
Marina, cum și când a început povestea ta de balerină?
Cariera mea a început o dată cu oportunitatea de a merge la ONB cu sora și mama mea să vizionăm baletul „Giselle”. În acel moment s-a născut o dorință, o bucurie care m-a urmărit în toți anii care au urmat până la prima lecție de balet. Și poate că din momentul primei ore de balet , am stiut că asta vreau să fac.
Ca atunci când te îndrăgostești de ceva, de cineva. Vrei să faci numai acel lucru sau să fii doar cu persoana respectivă. A fost prima mea dragoste. Iar, cu anii, această pasiune nu s-a diminuat, a ramas la fel de vie, a crescut și a dobândit maturitate.
În prezent, în România, din ce în ce mai mulți părinți își îndrumă copiii, în special pe fete, către balet. Ce ai avea să le spui acestora despre ce îi așteaptă dacă vor să ajungă la profesioniști?
Mă bucură faptul că tot mai mulți copii sunt îndrumați către artă și către dans. În România potențialul este unul foarte mare. Suntem un popor pasional, harnic și care dorește să se bucure de arta frumosului.
Însă cariera de balerin profesionist constă în multă muncă zilnică, permanentă, pentru că vorbim despre lucrul cu corpul uman în calitate de instrument al nostru.
Această profesie constă în a fi dedicat, pasionat de această formă de artă, care înseamnă și a lăsa orgoliile deoparte pentru a face loc valorilor umane adevărate.
Drumul unui balerin profesionist este unul presărat cu bucurii, dezamăgiri, frustrări, accidentări, momente de vis pe care poate nici nu și le-a imaginat vreodată.
Dar ce este foarte important este să știi ce vrei să faci, unde vrei să ajungi și ce fel de dansator vrei să fii. Viața îți va îndruma pașii către ceea ce iți este menit atât timp cât rămâi dedicat, onest cu tine însuți și mai ales încrezător.
Sfatul meu pentru părinții care își îndrumă copiii către balet este să evalueze sau să identifice dacă există pasiune către o viitoare profesie și apoi să poată identifica la timp dacă exista oportunitatea dezvoltării unei cariere în acest domeniu.
Sunt multe situații în care baletul rămâne la nivel de hobby, ceea ce este un lucru bun. Copiii pot să ia contact chiar și așa cu anumite elemente care să îi dezvolte pe zonă artistică.
A face balet ca hobby înseamnă ceva, iar a fi balerin profesionist este cu totul altceva. Atunci când alegi a doua variantă trebuie să știi că nu este vorba numai de premii la competiții sau sclipici și costume frumoase. Acestea sunt elemente care apar ulterior în cariera de balerină.
Desigur, îndrumarea și sprijinul unui profesor sunt esențiale.
Mi-ar plăcea să văd un pic mai multă pregătire sau educație către esență la cei tineri, maturitate și calitate și mai putină înclinație către comercial și superficial.
Care e cel mai dificil lucru într-o viață de balerină? Ai avut momente când ai vrut să renunți?
Relația dintre minte și corp este un lucru dificil, iar eu îi acord o atenție deosebită și permanentă. Relația aceasta poate fi destul de provocatoare, însă aici intervin noțiunile de echilibru interior, credință și acceptare.
Da, am avut momente când am vrut să renunț. Momente în care am avut sentimentul că nu este drumul meu. Dar viața mi-a arătat că nu a fost așa, m-a întors din drumul negării, m-a învățat că și în momentele mai puțin bune trebuie să învăț să las lucrurile să se intample.
Imi place să cred că ceea ce este potrivit pentru mine se va întâmpla.
Ai avut o carieră lungă la Opera Națională București și ai plecat de acolo în urma acelui nefericit scandal din 2016. Ce a însemnat pentru tine perioada petrecută cu coregraful Johan Kobborg acolo?
Anii petrecuți la ONB vor rămâne mereu pentru mine anii de însemnătate foarte mare.
În primul rând, acolo m-am format ca artist și nu pot șterge cu buretele această etapă, indiferent de evenimentele petrecute.
Uitându-mă înapoi știu că am învățat câte ceva din toate experiențele pe care le-am trăit acolo. Tot pe scena ONB mi-am văzut dorințe împlinite, am dansat roluri la care nu visasem vreodată, am învatat despre mine însămi, am plâns, am râs. O parte a vieții mele la care adeseori mă regăsesc gândidu-mă cu bucurie, dar și cu nostalgie.
Anii în care am lucrat cu Johan Kobborg au însemnat o creștere profesională importantă pe drumul carierei mele ca și balerină. Au reprezentat o redecoperire a mea, a anumitor părti ale mele, atât ca om cât și ca artist, de care nu eram conștienta. Provocarile au fost permanenete, în ideea de a da tot ce este mai bun pe scenă.
Ce reprezintă pentru tine balerina Alina Cojocaru?
Atât Alina Cojocaru cât și Johan Kobborg reprezintă pentru mine doi artiști de elită care au marcat și au schimbat lumea dansului prin viziunea lor și prin felul în care văd baletul. Au inspirat și continuă să inspire oameni, artiști, generații de dansatori. Atât timp cât am avut ocazia să lucrez cu amandoi la București am avut de învațat foarte multe .
Unul dintre lucrurile care mi-a ramas în minte și în suflet este acela că au avut încredere în oameni și că au putut să vadă dincolo de aparențe sau titulaturi.
Amândoi ne-au încurajat permanent să ne desoperim pe noi înșine, să avem curaj și încredere în a fi autentici.
Cum ai ajuns la Royal Danish Ballet și ce a însemnat pentru tine această schimbare?
La Royal Danish Ballet am ajuns în urma plecării mele din țară. A fost o schimbare foarte mare pentru că am lăsat totul în urmă și am luat-o de la zero. Într-o țară nouă, cu o cultură diferită, într-o companie nouă.
In primele 6 luni am simțit că nu reușeam să găsesc stabilitate în mai nimic. Dar atât sprijinul și dragostea familiei mele, cât și credința în Dumnezeu m-au ajutat să îmi regăsesc stabilitatea, fiind departe de casă.
Te-ai lovit de reacții neplăcute din partea colegilor pentru că veneai din România?
Colegii m-au primit foarte frumos, iar colaborarea a fost una placută încă din primele zile.
Cum este viața în Danemarca?
Nivelul de viață aici este unul foarte ridicat. De multe ori m-am simțit foarte răsfățată venind din România. Cu timpul, te obișnuiesti cu stilul de viată, însă există diferențe culturale și sociale pe care le simt inevitabil.
Cu ce nu mă pot obișnui este vremea și întunericul în timpul iernii.
Cred, însă, cu tărie că atât timp cât ești deschis și încrezător vei întâlni oamenii potriviți, de care ai nevoie.
A… și înca ceva, patiseria daneză este absolut irezistibilă!
Raportul dintre câștiguri și cheltuieli iese pe plus, față de cum era în România?
Aș spune că da , însă referindu-mă strict la perioada în care am fost în țară. Știu că lucrurile s-au schimbat în bine în acest sens în Romania și m-am bucurat să aud asta. În același timp, este greu de comparat pentru că sunt două țări aflate în etape diferite ca și dezvoltare.
Te gândești să te stabilești acolo?
Greu de zis acum…
Îți e dor de România? Daca da, de ce anume îți este dor?
Da, absolut! Imi este dor de frumusețea locurilor din România, de energia pe care o simt cand ma aflu acasa . Imi este dor de prietenii mei, de finul meu -un mic artist in devenire, de catelusa mea Sasha, de bisericile noastre si cel mai mult imi este dor de familia mea.
Ce te-ar putea face să revii ca balerină la ONB?
Schimbarea mentalității și susținerea dezvoltării acestei profesii .
Ai mai fost să vezi spectacole de balet la ONB?
De când am plecat nu am mai fost.
Daca ar fi să o iei de la capăt, ai mai face balet?
Probabil că da, nu stiu. Îmi place să cred că avem un scop în viață, călătoria noastră aici, ca oameni, ne este daruită pentru a ajunge undeva. Pentru mine această destinatie a însemnat și înseamnă calea dansului, deși atunci când eram mică îmi doream să devin judecătoare și, mai apoi, arheolog.
STRAINII AIA DOI, NORMAL CA I-AU FAVORIZAT
PE STRAINI IN DEFAVOAREA ARTISTILOR ROMANI!STAINII DE LA ONB AU FACUT FOARTE BINE CA AU PLECAT LA EI ACASA!
Diana, păcat că ți-ai irosit toate majusculele ca să înfierezi ceea ce ar fi fost un câștig pentru arta dansului din România… nimic de făcut contra xenofobiei, chiar în 2020/21!
Imi pare rau sa ti spun Radu dar tu nu sti ce a fost acolo in interior. Iar baletul romanesc nu a inceput odata cu Kobborg sau Alina Cojocaru. Poate ai auzit de Alexa Mezincescu,Ileana Iliescu,Magdalena Popa,Irinel Liciu,Stefan Banica,George Bodnarciuc,Gabruel Popescu,Gheorghe Iancu si ar mai fi o multime de alti balerini care au tinut steagul baletului romanesc pe culmi fff inalte
Baletul românesc ar fi avut foarte mult de câștigat dacă ar fi înțeles valoarea celor doi uriași și irepetabili artiști ai lumii care sunt Alina Cojocaru și Jan Kobborg. Și dacă ar fi iubit și ar fi înțeles cu adevărat dansul.
Foarte crestineste ganditi!
Cu gândul,cu vorba,cu fapta…
Am dat peste acest interviu interesant dupa ce am vazut vineri seara 10.12.2021 Lohengrin. Am calcat in sediul Operei Romane dupa mai bine de 4 ani cand am hotarat sa boicotez acest loc infam care s-a injosit astfel incat sa permita unora sa i strige prim-balerinei de la Royal Ballet, “afara cu strainii din tara”, facand-o sa izbucneasca in lacrimi si probabil provocandu-i un soc emotional masiv. Desi nu sunt balerin profesionist, DEONTOLOGIA profesiei, ma face sa recunosc, ca cine a scris mai sus “STRAINII AIA DOI” nu cunoaste acest concept. Ce mi se pare interesant este ca Tiberiu Soare a cazut prada, unei povesti clasice de opera 🙂 : imboldit de femeia din viata lui, comite o eroare de judecata, schilodind destine, valori, si valoare. Razbunerea celor opera ?- Plecarea Alinei. Razbunarea a celora care am pierdut-o pe Alina aici ? – o sala goala,inerta, cazuta in aceeasi uitare si praf in care se regasea inainte sa vina Arbore. loss-loss, THE END !
Remarc cu cata “usurinta” mentala si lipsa totala de nationalism patriotic renunta la tara ei pt. a “trai”mai bine in alta tara! Simplu?! Nu-i asa?! De ce sa incerci sa faci ceva din ONB?! Lasa totul si vezi-ti de binele tau personal, individual si nimic mai mult!
Nu cred că realizați semnificația sintagmei
“naționalism patriotic”.
Și naziștii lui Hitler erau convinși că sunt patrioți…
Nu suntem singuri pe planetă și mai avem mult de învățat să apreciem și să răsplătim VALOAREA în mod obiectiv și în favoarea ROMÂNIEI – indiferent de ‘nationalitate’ și ‘patriotism’.
Un balerin este un artist – nu un luptător pe frontul mentalităților ‘nationalist-patriotice’ – și se duce acolo unde i se recunoaște și protejează VALOAREA.
@Monica Blaser
Tu care le stii pe toate, tu ce ai facut pentru tara?
Cat de jos am ajuns incat sa confundam talentul unora cu managementul. Politica de personal si strategia de dezvoltare a unei institutzii de anvergura natzionala sunt lucruri total diferite. Marea balerina nu e necesar o mare capacitate manageriala (sanse sunt tocmai impotriva, cata vreme ea petrece ore in sir perfectzionandu-si arta si n-are timp sa citeasca si sa capete experientza) si poate sa nu vada dezastrul pe care impunerea unei echipe de straini il poate avea asupra scolii de balet romanesti. Un mare actor nu e necesar un mare director de teatru, nici un bun ministru al culturii, etc. Ce naiba, daca nu putem inteleze lucruri atat de simple…
Eu nu cunosc detaliile, dar ma intreb oare au adus degeaba manager strain?
Si daca l-au adus, nu exista oare criterii masurabile dupa care sa ne dam seama daca a fost mai bine sau mai rau cu ei?
Sau doar aruncam cu nationalisme in stanga si in dreapta?