În urmă cu 10 ani, câțiva oameni deschideau în centrul Iașiului, pe strada Cuza Vodă nr.10, Teatrul FIX, singurul spațiu de artă independent din Iași la vremea aceea. Din acel moment, acolo începea să se adune un public dornic să vadă un altfel de teatru și altfel de expoziții.
Ulterior, în 2017, din cauza unor inconveniențe cu proprietarul, Teatrul FIX se muta la periferia orașului, în Baza 3, cunoscut sub denumirea cartierului Bularga, într-o fostă fabrică de mobilă.
Au urmat aici două ediții ale festivalului Re-GENERATOR. Micro-festivalul de arte performative a adunat voluntari, actori și artiști plastici care voiau să transforme spațiul cultural din Iași, cât și spațiul industrial în care s-au mutat.
În timpul festivalului, aceștia munceau cu două geci pe ei, pentru că nu exista căldură. În plus, spațiul nu avea autorizație ISU, la fel ca numeroase clădiri publice sau private din România. Între niște pereți înalți, betonați și reci, artiștii încercau să fixeze niște scopuri care s-au stins încet.
Deși au cerut ajutorul Primăriei Iași, demersurile lor nu au avut succes timp de 10 ani. La capătul puterilor psihice și financiare, tinerii artiști au cedat și au închis teatrul.
Am reluat acest subiect cu două dintre membrele fondatoare, Maria Comârlău și Stanca Jabenițan, încercând să înțelegem de ce nu a rezistat Hala FIX.
Stanca Jabenițan are 36 de ani și este absolventă a secției Artele Spectacolului și masterandă la Tehnica vorbirii, la Universitatea de Arte din Târgu Mureș. A fost actriță angajată a Teatrului Național Târgu Mureș – Compania Liviu Rebreanu. A colaborat cu Teatrul 74, Teatrul Scena și Teatrul Ariel.
S-a mutat în 2012 la Iași și a înființat alături de Mihai Pintilei, soțul și partenerul ei, Asociația Centrul Multimedia Teatru FIX – primul spațiu independent din oraș.
Maria Comârlău are 32 de ani și este absolventă a Facultății de Drept la Universitatea Alexandru Ioan Cuza Iași și a Facultății de Construcții de mașini și Management Industrial la Universitatea Gh. Asachi din Iași. Ea este PR managerul Teatrului FIX, unul dintre oamenii din spate, care se confruntă cu birocrația și organizarea.
Le-am întâlnit pe fete într-o după-amiază la o cafenea, erau triste, obosite, descurajate că mereu trebuie să o ia de la capăt, în încercarea de a ține viu un sector cultural într-un oraș al fațadelor.
Pe ce principii ați fondat Teatrul FIX, ce v-ați propus în momentul în care ați deschis acest spațiu?
Stanca Jabenițan: ,,În urmă cu 10 ani, inițiativa a pornit din Târgu Mureș de la Mișu (Mihai Pintilei). Principiile care au stat la bază sunt cele ale oricărui artist și anume de a își descoperi propriile forme de expresie, de a găsi soluții și de a deveni mai bun în ceea ce face.
Direcția de la care am pornit, cea propusă de Mișu, a fost de autor dramatic. Adică de a crea un context în care autorul dramatic să se dezvolte, să existe întâlnirea dintre autorul dramatic, actor, coregraf, regizor, toți participând la procesul creativ.
Procesul creativ să fie generat ca parteneri egali de echipă fără statute ierarhice. Singurul statut superior era textul, asta a fost gândul pe care l-a avut Mihai”.
Din exterior se observa că lucrurile merg, terasa era plină, expoziții și spectacole erau constant, în realitate, însă, cum a funcționat în centrul orașului?
Stanca Jabenițan: ,,Povestea FIX-ului acum este curios cum o vezi după atâția ani… Pe Cuza Vodă nr.10 ne-am bucurat de spațiu 5 ani. Acolo am dezvoltat un subsol, cel de la care am pornit, unde se afla cafeneaua și teatrul – 100 mp.
Apoi, după cazul Colectiv, am mutat cafeneaua la parter și am mai avut și o sală de repetiții la etaj. Formula de funcționare pe care ne-am bazat și care ne-a adus la scopul producției de teatru a fost SRL+ONG – adică srl-ul produce, cafeneaua și ong-ul, teatrul, consumă.
Acolo am colaborat cu foarte mulți artiști din țară, acolo s-au născut texte și multe spectacole. Ca subdirecție mai exista noua dramaturgie, adică texte contemporane cu autorul în viață, traduse și reprezentate la noi.
Primii cinci ani acum îi privim cu foarte mult drag, sunt miezul formării noastre. Ne aducea un plus valoare când oamenii din mai multe domenii se întâlneau să pună idei împreună, proiecte sau spectacole cel puțin interesante, dar e puțin spus”.
Care a fost impactul, cum ați suportat mutarea în zona industrială a Iașiului?
Stanca Jabenițan: ,,Urmează partea grea, cea de dură, partea de big dream. Ambele spații renovate și adaptate pentru expoziții și teatru erau în chirie.
În 2017, în luna noiembrie, proprietarul a venit și ne-a propus alt preț la chirie, pe care nu aveam cum să îl acceptăm. Un motiv pe care l-am intuit, dar niciodată confirmat, a fost că terasa deranja cel puțin unul din vecini. Toată lumea își aduce aminte de domnul Gulie de la terasă.
A fost deranjat de noi și, drept urmare, Poliția Locală avea rezervare la noi pe terasă de 2-3 ori pe săptămână. Am plecat la periferia orașului, cum este percepută Baza 3, la o distanță de 15 minute din centru și sunt cel puțin 10 tramvaie și autobuze care trec pe acolo.
Este o zonă frecventată, doar că în percepția publicului este o periferie. La inițiativa lui Mișu am încercat să facem un centru comunitar de artă contemporană. Idee care poate a venit tot într-un moment nepotrivit pentru dezvoltarea orașului.”
La Hala FIX am simțit că proiectele voastre nu s-au concretizat, ceva împiedica mersul lucrurilor. Ce anume a produs o evoluție atât de lentă până la desființare?
Maria Comârlău: ,,Foarte multe asociații sunt active în domeniul culturii și fac proiecte pe teatru, pe muzică, proiecte care se văd și au impact. Însă, vorbim despre ONG-uri care se luptă și de fiecare dată parcă o iau de la zero.
Mă refer aici la o structură legislativă, cu un buget care la nivelul Iașului nu poate face lucrurile să meargă spre o comunitate funcțională.
Fiecare încearcă să supraviețuiască și în momentul în care ești pe supraviețuire și nevoile tale de bază nu sunt acoperite, abia te poți susține pe tine, să mai crezi sau să colaborezi cu alții, să mai creezi o platformă comună și așa mai departe, e cu atât mai greu”.
,,Surprinzător, am rezistat acolo 2 ani, nu am avut încălzire, nu am avut autorizație de la ISU, drept urmare am avut o amendă de 10.000 de lei, dar pentru că nu am plătit-o în 48 de ore, a devenit de 20 de mii de lei și am plătit-o apoi în 6 luni, din banii personali.”
Stanca Jabenițan
Am făcut demersuri ca să amenajăm spațiul, pentru autorizație, dar acolo lucrurile au fost extrem de complicate și, de fapt, imposibile. Lucrurile se mișcau foarte greu acolo, birocratic vorbind, a fost greu să luăm prima autorizație. Am blocat multe amintiri pe tema asta.”
În 2019 ați organizat ultima ediție REGENERATOR, hala FIX era plină de oameni. Ați colaborat cu actori de la Cluj, de la Reactor, de la București, de la Centrul de Dans Contemporan și de la Târgu Mureș. Situația era una optimistă, totuși a fost ultima ediție și ați închis. Primăria Municipiului Iași nu a oferit niciun sprijin după solicitările voastre?
Maria Comârlău: ,,Era foarte mult de muncă pentru a obține o autorizație, o hârtie și ne împiedica să muncim pentru ce aveam de muncit, de fapt, adică producții de spectacole.
Noi ne-am zbătut 2 ani să autorizăm un spațiu aproape imposibil de autorizat, dar era tot timpul câte o ședință în care se organiza munca să facem banii de chirie.
Rezultatele erau doar să supraviețuim și nu reușeam să facem ceea ce ne-am propus, adică artă și teatru contemporan.
“A fost o supraepuizare, am ieșit de acolo toată echipa cu burn out care nici acum nu este rezolvat complet.”
Noi am avut închiriat spațiul 1600 de mp, după care am renunțat la 600mp, după care am rămas doar cu sala de teatru și evenimente, am renunțat și la sala de evenimente și ultima a fost sala de teatru 300 mp.
Planurile erau gândite astfel încât să ne producem singuri veniturile necesare pentru a ne întreține. Doar că visurile au fost foarte mari. Trebuia să ne asigurăm căldura, apoi să reușim să autorizăm, să construim și atunci am renunțat la spații și am crezut că vom rezista doar cu sala de teatru.
“Ne-au adus într-o stare în care nu am mai putut să continuăm nici financiar și nici psihic. Am rămas cu datorii, trebuie să le plătim personal, am luat niște credite, unul dintre ele e de 18.000 de lei pentru a plăti o chirie dintr-o lună, chiria a fost plătită, însă ratele la bancă pentru el vor dura încă doi ani”.
Stanca Jabenițan: ,,Discuțiile cu primăria sunt aride, ca de obicei. Sunt dezbateri, se ajunge greu la o concluzie, sunt consultări cu privire la buget.
Este nevoie de infrastructură culturală, de spații, este nevoie de mecanisme transparente. Răspunsul clasic este «vedem, discutăm», nu o să îți spună niciodată un nu.
Atenția nu este orientată spre nevoie, ci spre imagine. Concret este nevoie de spații, de proiecte, de oameni care să fie încurajați să facă orașul ăsta să aibă viață culturală.
Vorbesc strict de zona independentă. Dacă ne uităm cu 5 ani în urmă, existau mai multe spații, iar azi singurul spațiu care a rămas este Teatrul din Stejar, deschis din 2019.
“Da, este și din cauza acestei pandemii, dar dacă ne uităm în spate, observăm că multe evenimente mor la a doua ediție, că oameni care vor să facă un proiect cultural vin pe zero context și o iau mereu de la zero.”
Nu noi trebuie să justificăm, nu vreau să le găsesc un motiv, suntem percepuți la cultură, recreere, culte, sport, etc. Drept urmare, suntem într-un coș colectiv cu mai multe obiecte”.
Asociația Tranzit, Asociația Altiasi, Asociația Satelit, Arteka, Teatrul din Stejar, Asociația FAPT sunt parte din comunitatea ONG-urilor care supraviețuiesc pe scena culturală independentă a Iașiului.
Sunt invitate la dezbateri și cer primăriei finanțare, dar discuțiile rămân deschise și fără răspuns.
Maria Comârlău: ,,O colegă de la Asociația FAPT a făcut o analiză, iar în comparația bugetară dintre orașele de dimensiunea Iașului, arată că din bugetul local culturii se alocă la Sibiu 0.9%, Cluj 0.75%, Mureș 0.35%, iar Iașiului 0.04%… Ceea ce este o diferență foarte mare.
Iar dacă în momentul în care asta este suma pe care o aloci la cultură rezultă și atenția pe care tu ca autoritate locală o acorzi vieții culturale.
Dar, în schimb, pe hârtii și în declarații Iașiul este o “capitală culturală istorică”.
“Cu finanțarea asta nu o să ajungem nici măcar sora, verișoara de gradul 3 a unei capitalei culturale.”
La un moment dat a fost o consultare la primărie, dacă Iașiul poate absorbi un procent mai mare? Răspunsul este da, poate absorbi un procent mai mare dacă vom fi tratați ca niște parteneri.
Suntem niște oameni care ne-am specializat, care avem între 9 și 12 ani experiență în domeniul ăsta, iar în momentul în care nu ești plătit cât știi să faci, vei obosi, vei renunța.
Apoi iar vor veni oameni tineri care vor fi dispuși să accepte sumele acelea de bani și vor obosi la rândul lor și de asta o luăm tot timpul de la 0.”
În pandemie, Maria și Stanca au rămas acasă și au căutat de lucru în alte domenii pentru a putea rezista.
Teatrul FIX nu mai există ca spațiu independent de artă, însă trupa teatrului a mai colaborat cu alte spații independente, precum Teatrul din Stejar din Iași sau are un parteneriat cu Green Hours, din București.
Am solicitat un punct de vedere din partea primarului Mihai Chirica și ni s-a transmis că „Domnul primar apreciază ca articolul să fie publicat fără opinia dumnealui.”
Iar schemele de ajutor de stat, anunțate de Ministerul Culturii, încă din noiembrie 2020, nu sunt, deocamdată, funcționale.
Pentru multe spații independente din România, ajutorul de la stat va veni, din păcate, prea târziu.
