Ruxandra Gîdei e studentă în anul al treilea la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din București. Spune că o atrage cercetarea și că ar vrea să predea la Universitate, însă drumul până acolo e lung, așa că își păstrează opțiunile deschise.
Ceea ce o deosebește de mulți alți studenți, însă, e faptul că face loc în viața ei unui număr de aproape 20.000 de urmăritori. Discuțiile cu aceștia se desfășoară în principal pe YouTube, acolo unde Ruxandra se implică într-un fenomen ce poartă numele de vlogging literar.
Pe canalul 4fără15, pe care l-a lansat în 2018, ne explică dacă toți poeții contemporani scriu la fel, de ce merită să citim cărți precum „Soldații. Poveste din Ferentari” (Adrian Schiop) sau ce lecturi obligatorii primesc studenții la Limbi Străine în diferite semestre.
Tot ea ne spune ce presupun un stagiu de practică la British Council și activitatea de voluntar la Bookfest și ne îndeamnă să citim sau să învățăm în tandem. Iar îndemnul pare să funcționeze.
De altfel, pentru conținutul pe care îl creează pe YouTube, Ruxandra fost nominalizată anul acesta și la Premiile Superscrieri, categoria acti-vloggerul anului.
În interviul de mai jos, Ruxandra ne spune de ce vlogurile sunt o modalitate potrivită de a atrage tinerii spre lectură, în ce măsură poate un profesor să influențeze traseul elevilor săi și ce volume de poezie ar merita citite, indiferent dacă avem experiență cu liricul sau nu.
Ruxandra, de ce vloguri? Și de ce trebuie neapărat să fie patru fără un sfert ca să ne așezăm la povești pe YouTube?
Sigur m-a influențat faptul că fac și eu parte din generația care a copilărit, practic, cu YouTube, în compania virtuală a unor vloggeri de tot felul – trist sau nu, mediul ăsta mi-a dat de multe ori impresia că oamenii pe care îi vedeam eu pe ecran îmi erau prieteni și mi se părea fascinant să-i privesc „pe gaura cheii”.
În liceu mi-am redescoperit pasiunea pentru literatură și am aflat de nișa asta – normal că a fost dragoste la prima vedere. Literatură + vlogging? Glumești? N-a trecut mult timp până să-mi imaginez că vorbesc despre cărți în fața unui public virtual și să-mi construiesc mini-discursuri în duș.
„În orice caz, vlogurile mi se par o modalitate foarte bună prin care poți populariza literatura în rândul generațiilor tinere, tocmai pentru că au nota aia personală, pe care nu o regăsești într-o cronică scrisă, de exemplu.”
În plus, faptul că poți ajunge la zeci de mii de persoane e un avantaj enorm.
„4fără15” pentru că mi-a plăcut enorm poemul lui Virgil Mazilescu, „patru fără un sfert” (vă recomand să-l ascultați în lectura Marianei Marin). Mi-am propus încă de când am creat canalul să postez întotdeauna la 15:45, deci a devenit parte din brand, cumva. 🙂
Îți mai amintești primul tău vlog? Ai pornit la drum cu un obiectiv anume în ceea ce privește conținutul, numărul de urmăritori, sau ai vrut doar să testezi terenul?
Da, primul meu vlog a fost un videoclip în care mă prezentam, incredibil de timidă (și entuziasmată, în același timp). Povesteam fix faptul că îmi imaginam de multă vreme cum ar arăta canalul meu, însă am așteptat să dau bacul și admiterea până să fac vreun pas în direcția asta.
Nu cred că am avut un obiectiv clar… În primul rând, nu știam exact la câți oameni pot efectiv să ajung – cred că mă așteptam să ajung în câțiva ani la 10.000 de abonați, dar cam acolo mă gândeam că se termină piața. Acum sunt convinsă că nu e așa, dar în continuare mă întreb la câți oameni pot să ajung prin vlogging literar.
„Cert e că m-am folosit de platforma mea și ca să-mi înfrunt niște temeri – mă gândeam că, postându-mă pe internet, voi scăpa, în sfârșit, de timiditate… și am avut dreptate, într-o anumită măsură.”
Mi se pare că am evoluat enorm datorită canalului meu de Youtube, cu tot ce înseamnă el.
Și cum ți s-au schimbat concret conținutul și atitudinea față de ceea ce faci în timp?
Mi se pare foarte amuzant să o compar pe Ruxandra din primele videoclipuri cu cea de acum. Cred că sunt mult mai relaxată în fața camerei acum, iar videoclipurile pe care le postez sunt ceva mai personale.
Inițial, conținutul meu funcționa după niște tipare specifice nișei de book vlogging: în principiu, postam recenzii, wrap ups – adică videoclipuri lunare în care vorbeam despre fiecare carte citită în luna precedentă – și vloguri în care prezentam cărțile cumpărate recent.
Acum văd canalul meu ca pe un spațiu de joacă și mă distrez enorm când filmez un vlog nou sau când le lansez vreo provocare literară celor care mă urmăresc. E un spațiu în care chiar simt că pot face orice și sunt enorm de recunoscătoare că lucrurile s-au așezat în felul ăsta.
Ce fel de reacții primești? De ce ce crezi că prinde la public ceea ce creezi tu?
Primesc reacții de la cititori de tot felul, dar am imensul noroc ca majoritatea să fie apreciative. Poate că ești și mai protejat în momentul în care creezi conținut legat de literatură, pentru că cei care nu citesc de regulă percep asta ca pe ceva nobil – mă gândesc câteodată la asta.
Nu știu, cred că atrage tocmai nota aia personală pe care îmi place mie să o dau vlogurilor, dincolo de conținutul legat efectiv de cărțile pe care le citesc. Eu una știu că am tendința să urmăresc vloggeri de carte pentru personalitatea lor, chiar dacă nu avem aceleași gusturi în materie literară, deci nu mă îndoiesc că se numără printre motive și în cazul meu.
Apoi, pentru că mă atrage pe mine foarte tare partea de post-producție și pun preț pe estetica videoclipurilor, sigur unii dintre urmăritorii mei au fost întâi atrași de formă, ca abia apoi să descopere și cărțile pe care le recomand în vloguri, lucru care nu mă deranjează în niciun fel.
Iar după un drum de aproape 3 ani, ai fost nominalizată și la Premiile Superscrieri, la categoria acti-vloggerul anului. Ce înseamnă o astfel de nominalizare pentru tine? Cum crezi că o să îți schimbe traseul?
Am fost foarte surprinsă când am aflat de nominalizare. Nu pot să zic că îmi va schimba radical traseul, dar simt, cumva, că poate ar fi bine să abordez mai des (și) probleme sociale în vlogurile mele; să vorbesc mai mult despre cărți de nonficțiune, care să explice fenomenele din jurul nostru – îmi doresc oricum să citesc mai multe cărți de felul ăsta, deci presupun că va veni cumva natural.
Apoi, îmi amintește că platforma oricărui creator de conținut vine la pachet cu o responsabilitate enormă față de public.
Tu te vezi ca pe o activistă sau ca pe un potențial model?
Nu știu ce să zic.
Mi-ar plăcea să fiu un model pentru cei care mă urmăresc, însă cred că mai am mult de lucrat cu mine însămi, la mine însămi. Pe măsură ce înaintez în vârstă și învăț lucruri noi, sper să-mi iasă, da.
Profesorii tăi de la facultate știu ce faci pe YouTube? Ei cum văd asta?
Da, cei mai mulți dintre ei au aflat și, din fericire, s-au bucurat mult că există o astfel de nișă. De fapt, datorită pasiunii mele pentru tot ce înseamnă vlogging / eseuri video, am inclusiv ocazia să lucrez împreună cu unii dintre profesorii mei la promovarea programului de master pe care îmi doresc și eu să îl urmez (n.r., Studii culturale britanice).
Chiar – să-ți povestesc ceva funny. Eram, acum vreo săptămână, la ultimul curs de literatură română din semestru, iar profesoara ne prezenta o lectură de poezie, pe YouTube. La finalul clipului, a apărut unul dintre vlogurile mele la videoclipurile sugerate… iar o colegă i-a atras atenția.
Profesoara habar nu avea de canalul meu până în acel moment, așa că am intrat în pământ de rușine. Dar a fost și un moment frumos, cred, de epifanie.
Tu cum ți-ai descoperit pasiunea pentru citit, la școală sau în afara ei?
În liceu am redescoperit că iubesc să citesc, după mulți ani în care nu am mai citit nimic, tocmai pentru că școala m-a îndepărtat de literatură.
„Am avut marele noroc să cunosc o profesoară de literatură engleză extraordinară, care ne îndemna tot timpul să participăm la multe activități extracurriculare – ce mi-a schimbat mie traseul a fost un club de lectură organizat în cadrul liceului meu.”
Deci cert e că un profesor are puterea să le inducă elevilor (sau nu) pasiunea pentru lectură, chiar în ciuda programei deficitare.
La ce te referi când spui că tot școala te-a și îndepărtat de literatură?
Școala m-a îndepărtat de literatură în momentul în care am început să fiu notată pentru modul în care reușeam (sau nu) să rezum acțiunea lecturilor obligatorii.
„Nu eram încurajați să gândim critic, să analizăm în vreun fel ce citeam, ci totul se raporta, pur și simplu, la cât de bine știam să expunem acțiunea, în limita de cuvinte impusă de profesor.”
De fapt, nici nu apucam să discutăm textele respective cu profesorul, deci doar bifam, prin aceste rezumate, o cerință pe care știam că trebuie să o facem, fără să înțelegem exact de ce.
Apoi, cărțile din lista de lecturi obligatorii depășeau aproape mereu înțelegerea mea de atunci, iar de cele mai multe ori nici nu ajungeam să le parcurg, având în vedere că rezumatele puteau fi copiate foarte ușor de pe internet.
Asta se întâmpla la un colegiu național pretențios și foarte bine cotat din județul meu, deci îmi pot imagina destul de ușor cum arată relația elevilor care învață în afara orașelor mari cu literatura.
Și crezi că booktube-ul ar putea în mod real să suplinească un gol pe care îl simt elevii la școală?
Sunt sigură că booktube-ul ajută, într-o anumită măsură – destul de des primesc mesaje de la copii care nu obișnuiau să citească, dar cărora vlogurile literare le-au deschis apetitul pentru lectură și i-au inspirat să caute cărți care să le placă. Bine, dilema mea e: cum nu se plictisesc copiii ăștia ascultându-mi vlogurile? (râde).
În fine, deși îmi place să cred că încerc mereu să prezint atent în vloguri cărțile pe care ce citesc, nu pierd niciodată din vedere faptul că o componentă vitală pentru booktube e cea a divertismentului. Apoi, sunt conștientă că foarte mulți oameni se uită la vloguri literare pentru personalitatea vloggerului sau pur și simplu pentru estetica videoclipurilor.
E cam mult spus că booktube-ul suplinește un gol și nu cred că ăsta e scopul vlogurilor de carte – cel puțin, nu asta e așteptarea mea de la videoclipurile pe care le creez. Oricum, în mod ideal, genul ăsta de conținut ar trebui să complimenteze ceea ce copiii studiază la școală.
Acum câștigi și bani prin canalul tău?
În momentul de față, câștig prea puțin ca să pot să mă întrețin exclusiv din asta. Cred că ar fi nevoie să dedic mult mai mult timp canalului meu până să ajung să câștig o sumă semnificativă.
Dar îți poți imagina un scenariu în care ai crea conținut ca un job full-time?
Doamne, mi-ar plăcea enorm. În același timp, mă întreb în ce măsură ar putea să funcționeze pe o perioadă foarte lungă.
„Cred că e frustrant să știi că depinzi în orice moment de un algoritm care te va recomanda sau nu altor oameni… și mă sperie un pic cât de ușor e să aluneci în obscuritate.”
Totuși, da, mă gândesc tot mai serios să încerc, o perioadă, să tratez asta ca pe un job full time – probabil din vară sau toamnă, nu știu, cred că ar fi un experiment interesant. Tocmai urmează să absolv facultatea (dacă totul merge conform planului), așa că îmi păstrez opțiunile deschise.
Încă de la primele clipuri de pe YouTube, tu ai anunțat că ești pasionată de poezie, că asta e „nișa” pe care ți-ai ales-o, așa că nu pot să mă abțin: recomandă-ne câteva volume, atât pentru cei care nu prea citesc poezie, cât și pentru cei mai experimentați, care se îndreaptă mai des spre liric.
Pentru cei care nu citesc prea multă poezie aș recomanda cel mai recent volum al Svetlanei Cârstean, „Sînt alta”. Aș mai recomanda „Cinematic”, de Luca Ștefan Ouatu (n.r., aruncă o privire în bibliotecă) și „Expectativa luminoasă”, de Andrei Dósa, „Anticorp”, de Cristina Drăghici, volumele Norei Iuga și „Industria liniștirii adulților”, de Anastasia Gavrilovici, care tocmai urmează să fie reeditată.
Nu știu dacă cei mai experimentați ar avea nevoie de sugestiile mele, dar le recomand să caute „Biocharia, ritual ecolatru”, de Mihok Tamas, „Alwarda” și „Ecografitti”, de Ruxandra Novac, și orice volum de-al Olgăi Ștefan.
