adrian schiop

Adrian Schiop, scriitor: „Până în ’90, homosexualitatea nu exista în discurs. În 30 de ani, să ajungi direct la educație sexuală în școli e prea mult.”

foto: Mihai Neagu

Recent a avut loc prima întâlnire a cursului de scriere creativă susținut de scriitorul Adrian Schiop în cadrul „Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer” – inițiativă care își propune să recupereze producția culturală queer din ultimii douăzeci de ani și, de asemenea, să încurajeze și să promoveze tinerii artiști ai comunității  LGBTQ+ din România.

Pentru atelierul de scriere creativă erau prevăzute inițial 20 de locuri. Pentru că au primit texte foarte bune de la candidați, organizatorii au decis să accepte 27 de participanți.

Proiectul se axează pe trei direcţii: arte vizuale, arte performative şi literatură. Este realizat de Asociația MozaiQ în parteneriat cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Centrul de Teatru Educaţional Replika, Muzeul Naţional al Literaturii Române şi artista Kjertsi Vetterstad (Norvegia).

„Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer” se desfăşoară în perioada martie 2020 – martie 2022. Proiectul este finanţat prin Granturile SEE 2014 – 2021 în cadrul Programului RO-CULTURA.

Adrian Schiop a absolvit Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, secţia Pedagogie – Limba şi Literatura Română, a Universităţii “Babeş-Bolyai” din Cluj. A urmat apoi un Master în Lingvistică Integrală la Facultatea de Litere a aceleiaşi Universităţi.

A lucrat ca profesor de limba şi literatura română în Cluj, ca zugrav în Noua Zeelandă, dar și ca jurnalist (Evenimentul Zilei, Prezent, România Liberă).

Ca scriitor, a debutat în revista „Fracturi” în 2002 și a publicat patru romane: „pe bune/pe invers” (Polirom, 2004), „Zero grade Kelvin” (Polirom, 2009), „Soldații. Poveste din Ferentari” (Polirom, 2013) și „Să ne fie la toți la fel de rău” (Polirom, 2021).

„Soldații. Poveste din Ferentari” a fost adaptat pentru marele ecran în regia Ivanei Mladenović, cu Adrian Schiop și Vasile Pavel-Digudai în rolurile principale. Scenariul a fost semnat de Adrian Schiop și Ivana Mladenović.

În interviul de mai jos puteți afla de la Adrian ce înseamnă literatura queer și ce tangență are aceasta cu literatura română, ce își propune proiectul „Triumf Amiria. Muzeul Culturii Queer” și cum pot cursurile de scriere creativă să contribuie la formarea noilor scriitori.

Explicați-ne, vă rog, pe înțelesul publicului larg, ce înseamnă queer?

Queer este o persoană care nu se identifică cu chestia asta heteronormativă. E zona aceasta gay, să zicem, dar cu granițe mai fluide la margini, care poate să integreze și oameni care nu se conformează stereotipurilor de gen, sau care le subvertesc, oameni care merg la petreceri queer și se distrează, care au prieteni gay.

Adică termenul ar putea include și o persoană heterosexuală, dar care se regăsește și se simte bine în această comunitate?

Cred că da.

Ce înseamnă mai exact „literatură queer”?

Uite, de exemplu eu în prima ședință de la curs am discutat un text scris de o scriitoare heterosexuală:  „Balada tristei cafenele”, de Carson McCullers. Miza textului nu e gay, însă atinge într-un mod bizar subiectul și răstoarnă cumva pervers și mișto stereotipurile de gen.

Cu ce diferă literatura queer de orice altă formă de literatură? Înțeleg că diferența nu stă în preferințele sexuale sau identitatea de gen a autorului, ci mai mult în tematică.

Eu așa aș zice.

Ați scris până acum patru romane cu tematică queer. Vă propuneți să ieșiți din zona aceasta?

Habar nu am. Lumea zice că mă cam repet… Aș vrea măcar să ies din zona de autoficțiune, să merg spre docuficțiune dacă se va putea. S-ar putea să nu iasă. Dar chiar și în zona de docuficțiune ar trebui să mă intereseze foarte tare subiectul. Nu prea pot empatiza cu o dramă foarte hetero, știi?

Cum simțiți că sunteți privit de către alți colegi de breaslă? Contează felul în care sunteți perceput de alții?

Noi avem gașca noastră, a douămiiștilor. Ce se întâmplă înainte de douămiism, sincer, mă cam lasă rece. Și mă plac și puștii aceștia care vin după 2000, milenialii. Asta e ceea ce mă interesează.

Dintre reacțiile pe care le-ați primit după filmul „Soldați. Poveste din Ferentari”, a fost ceva care v-a marcat în mod special?

Faptul că toți cei de unde stau, din Ferentari, știau. Totul devenise foarte public. Era ciudat, nu mai puteam juca anonim.

S-a schimbat modul în care ați fost privit în comunitatea de acolo?

Într-un fel a fost mai bine. E mai bine, îmi dau respect oamenii.

Adrian Schiop/ foto: Mihai Neagu

În ce va consta demersul dumneavoastră la Muzeul Literaturii?

Voi face un curs de creative writing care va dura trei luni. Voi discuta texte din literatura queer, voi da feedback pe textele pe care ni le-au trimis oamenii, voi face probabil și editare în momentul în care se conturează ceva valid estetic.

Vom discuta texte queer, cu o excepție, „Un leac bun și ușor”. E un text foarte mișto pentru că emoționează povestirea.

Mi se pare foarte important să discuți cum manipulezi cititorul încât să-l emoționezi. Să scoți nu doar efecte amuzante, nu doar observații pătrunzătoare, ci efectiv să emoționezi, să produci acel catharsis final.

E important în literatură acest catharsis.

Am înțeles că veți discuta și texte mai puțin bune, naive. Ce caracterizează astfel de texte?

Da, naive, slăbuțe. Zona de „așa nu”. Sunt mai multe aspecte aici. De exemplu, într-o povestire merge un narator, maxim doi. E naiv să vezi în mintea fiecărui personaj. Asta merge la romane, la textele acelea realist-clasice și lungi. Trendul e pe un narator, maxim doi. Dacă ai un cuplu, de exemplu, merge să vezi ce e în mintea fiecăruia. Dar dacă merg ei în vizită la socri e naiv să vezi și ce gândesc socrii.

Dar pe lângă cursul de creative writing, am înțeles că dumneavoastră veți avea acces la arhiva MNLR și veți face activitate de documentare acolo. În ce va consta aceasta, mai exact?

În ultimele trei luni voi merge la MNLR și voi răscoli în arhive după texte queer.

Aveți deja niște piste pe care vreți să mergeți? Scriitori celebri care au făcut  parte din comunitatea gay?

Da, aș fi vrut să fac pe avangardă. Problema cu avangarda românească e că nu ai zona gay.

Zona gay din cultura română se duce mai degrabă spre Criterion. Zona aceasta queer e recuperată pe filiera decadentismului, dandyismului. Acestea în interbelic sunt asumate de dreapta culturală.

Avangarda merge pe chestii de stânga, de simpatie cu muncitorii, care se pupă mai puțin cu chestii queer. Avangardiștii voiau probabil să se delimiteze, să iasă din zona aceea obositoare de decadentism pretențioasă. Orice mișcare își conturează identitatea și delimitându-se de concurență. Și atunci dacă concurența avea parfumul acesta LGBT, e posibil ca ei să-l fi respins.

Ce se va întâmpla cu aceste texte după ce le veți identifica?

Încă nu știu. Eu nu am un plan de cercetare pentru că voi căuta într-o mare de manuscrise. E strict funcție de ce găsesc.

Veți ține acest curs de scriere creativă în cadrul proiectului Muzeul Culturii Queer. Ați mai ținut astfel de cursuri până acum?

Pe literatură queer o singură dată, tot la MozaiQ. Dar a fost o singură întâlnire, mi se pare. În rest, am avut la Simina Diaconu, care mă chema cam o dată pe an să țin un curs de creative writing. Am experiență, știu cum să lucrez. Plus că am experiență didactică, am lucrat ca profesor de limba română.  Eram profesor titular în Cluj la un liceu. Dar nu mi-a plăcut, în sensul că nu aveam autoritate.

Sunt oameni care nu au autoritate, eu nu pot să mă impun.

Doar cu cei de la seral îmi plăcea să lucrez. Ei erau deja maturi în gândire, îmi dădeau respect și puteam să-mi țin ora cum trebuie. În rest, a fost un coșmar din cauza lipsei de autoritate.

Iar acum, când țineți cursuri de creative writing o faceți cu drag, vă place?

Da, pentru că am rămas cu nostalgia predatului. Îmi plăcea să predau, detestam să fac disciplină. Terminam anul stors ca un burete. Eram praf psihic.

Plus că era programa aceea super încărcată pe care niciodată nu apucam să o termin. Trebuia să merg în pas alergător și mie îmi plăcea să merg pe întrebări: „Ce credeți voi despre text?”, „Dar de ce zice aici așa?”.

Iar în cursurile pe care le țineți, ați găsit modul de lucru cu care sunteți confortabil, care să implice munca unui profesor fără partea de disciplină?

Da, să fac exact ceea ce îmi propun. Și e mișto să te gândești că poate am ajutat pe cineva să devină scriitor.

Credeți că îi ajută realmente aceste cursuri pe cei care se înscriu la ele?

Eu așa sper. Dacă ai talent te poate ajuta. Sunt câteva șmecherii textuale care te pot ajuta. Dar întotdeauna sunt cu titlu de recomandare. În zona de literatură și estetică nu există chestii normative.

Dacă acest proiect a primit finanțare publică, am putea zice că a început să existe o deschidere față de LGBTQ la nivel instituțional și în societate?

More or less. Din ce am vorbit cu Vlad Viski(nr. director executiv MozaiQ), el zice că da. A ieșit acum un barometru în care crescuse cu 20% toleranța față de căsătoriile gay la nivel de societate. Cu cât te duci mai jos în societate, cu atât homofobia crește.

Ce credeți ca ar trebui să se întâmple în societatea românească pentru ca minoritățile precum cea LGBTQ să fie acceptate ca fiind ceva normal? Credeți că suntem în proces de sporire a acceptării și e doar o chestiune de timp?

Eu zic că da, cu atât mai mult cu cât televiziunile fac aici o treabă bună.

Nu prea mai vezi homofobie la televiziunile românești, au o viziune foarte gay-friendly. Toate televiziunile de impact mare încearcă să facă promovare pe zona aceasta de drepturi.

Mai mult de atât ce să faci? Educație în școli? Ar fi drăguț, dar riscul ar fi să obții chestia opusă, panica morală a conservatorilor.

Adrian Schiop/ foto: Mihai Anghel

De unde vine această panică morală?

Până în anii ‘90 nu aveai gay. Era o chestie de care lumea nu știa, pur și simplu o categorie umană care a apărut după ‘90 în România. Cum zice Foucault, o categorie umană există în măsura în care există în discurs.

Ori până în ‘90, homosexualitatea nu exista în discurs. Foucault zice că homosexualul apare inițial ca ființă medicalizată, ca deviant, ca nebun. Dar e suficient că apare, chiar dacă apare via psihiatrie. A apărut în discurs și nu-l mai poți scoate de acolo. Din discurs, apare via literatură o viziune mai pozitivă, mai nuanțată.

Iar după război, în anii ‘60, apare aspectul politic. Ori noi a trebuit să comprimăm toată istoria aceasta. În 30 de ani, să ajungi direct la educație sexuală în școli e prea mult. Întâi să ne vedem cu parteneriatul civil și apoi…

Doar că e un cartof fierbinte în numele democrației. Nimeni nu are curaj să-l scoată pentru că pierde voturi.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *