“Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise” – Liviu Lucaci, rectorul UNATC

foto: Sorin Tănase/ Cultura la dubă

De mai bine de un an, Cultura la dubă a început să publice o serie de interviuri cu actrițe, foste studente ale UNATC, care au vorbit despre abuzuri emoționale la care au fost supuse în cadrul facultății.

Alina Șerban, Roxana Lupu și Katia Pascariu au scos la iveală povești despre umilințe și jigniri, nepotisme și agresivitate cel puțin verbală, toate venite din partea unor cadre didactice care predau arta actorului. Roxana Lupu spune că experiența la UNATC a fost atât de traumatizantă, încât s-a gândit inclusiv la sinucidere.

“Prea puțină lume vorbește despre cât de grav îți este afectată sănătatea mintală în UNATC.”, declara Roxana Lupu în mai 2021.

În tot acest timp, deși poveștile lor s-au viralizat și au fost preluate de toată presa, nimeni din cadrul UNATC nu a consider necesar să deschidă o anchetă și să verifice în profunzime acele povești și activitatea profesorilor implicați. Confirmă chiar rectorul UNATC, Liviu Lucaci, la rândul său profesor la actorie.

Săptămâna trecută, tânăra actriță Ioana Bugarin, a povestit pentru Cultura la dubă propria sa experiență “traumatizantă” de la UNATC.

Mai mult decât atât, Andrei Rus, cadru didactic la UNATC, povestește că acum câțiva ani, pe când el însuși a fost victima unui abuz în cadrul universității, mai multe colege i-au mărturisit experiențe abuzive – “femei care fuseseră victime ale unor presiuni sexuale din partea unor profesori.”

UNATC arată acum ca o școală modernă, proaspăt renovată în culori vii. Este locul în care sute de tineri intră anual cu speranța că vor deveni artiști. În realitate, universitatea este încă blocată în metehne vechi, care lasă loc abuzurilor, iar acestea sunt greu de identificat sau de dovedit.

De exemplu, relațiile sexuale dintre profesori și studenți nu sunt interzise în Codul de Etică al Universității. De asemenea, nu este interzis ca un profesor să îi ceară unui student să se dezbrace. Este acesta un abuz sau un exercițiu de actorie? Este lesne de înțeles de ce aceste lucruri au fost ascunse de generații întregi, deși ele sunt o cutumă. Raportul de putere dintre profesor și student este uriaș.

Nu vorbim doar despre relația clasică dintre cadru didactic și student, ci despre actori foarte cunoscuți sau directori de teatre, care le pot influența întregul parcurs profesional al tinerilor respectivi.

“Nu am știut că noi trăiam aproape zilnic niște abuzuri, până când nu am ajuns la o facultate din Londra și am văzut diferențele”, ne spune o fostă studentă la UNATC.

De câțiva ani, universitatea pune la dispoziția studenților, gratuit, servicii profesionale ale unor psihologi.

“Trebuie să aibă suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva. Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…”, spune rectorul Liviu Lucaci.

Instituția de învățământ a luat, așadar, măsuri pentru tratarea problemelor emoționale cu care se confruntă studenții “dacă le pică ceva rău”. Rectorul Liviu Lucaci nu a precizat, însă, măsuri suplimentare pentru verificarea comportamentului profesorilor și prevenirea abuzurilor.

Vă invităm să citiți interviul de mai jos, acordat de Liviu Lucaci pentru Cultura la dubă.

***

Domnule rector, în interviurile publicate pe Cultura la dubă de un an încoace, actrițele Alina Șerban, Roxana Lupu, Katia Pascariu și, mai recent, Ioana Bugarin, toate foste studente ale UNATC, vorbesc despre diverse forme de abuzuri emoționale la care au fost supuse de către profesorii UNATC.

Când ați citit interviurile, ați avut o reacție de uimire sau știați deja că există astfel de abuzuri?

Păi Roxana Lupu mi-a fost studentă, cunoscut foarte bine parcursul Roxanei în UNATC, nu cred că în ceea ce mă privește a fost vorba de așa ceva, de altfel din ce am citit în interviu, nici nu e vorba despre mine.

Eu vă întreb ca pe dvs ca reprezentant al instituției.

Acum ca reprezentant, eu reprezint instituția asta de 2 ani, să ne înțelegem.

O istorie e o istorie. Preiei cu tot ce a fost.

De când reprezint instituția, eu știu atât: tolerență zero față de orice fel de abuz. Că e vorba de agresiune sexuală sau orice fel de abuz, toate se înscriu în abuz. Tot ce spun fetele astea e o paletă largă de abuzuri la care ele fac referire.

Pentru că ați vorbit despre Roxana Lupu, aveați cunoștință la vremea respectivă de problemele prin care trece cu alți profesori? Ea spune în interviu că a fost atât de rău încât a ajuns să se gândească la sinucidere.

Nicio clipă Roxana nu mi-a spus, deși eram profesorul ei de clasă și eram foarte apropiați, ea nu mi-a adus la cunoștință nicio clipă probleme de tipul ăsta.

Dar despre ceea ce au zis celelalte actrițe, Katia Pascariu, Alina Șerban, Ioana Bugarin, aveați cunoștință?

Ele nu mi-au fost studente și niciodată vreuna dintre ele nu a venit către mine. Acum, eu nu aveam nicio responsabilitate, nici director de departament, nici decan, nici nimic. Eram un profesor. Cu Roxana mă știam, îi știam familia.

Dar știți de existența unor abuzuri ale unor colegi profesori din perioada respectivă, când Roxana era studentă?

Eu m-aș îndoi destul de tare de asta pentru că atunci colectivul nostru avea săptămânal întâlniri la care studenții și profesorii ne gestionam parcursul ăsta educațional. Adică noi eram destul de apropiați unii de alții.

Dumneavoastră de cât timp sunteți cadru didactic la UNATC?

De 25 de ani.

În toată această perioadă aveați cunoștință despre practica unor profesori de a dezbrăca studenții ca formă de examen la unii, la alții ca exercițiu de dezinhibare și cunoaștere.

Din ce am citit, referirea nu este la universitatea noastră, că în vreun examen de admitere sau vreun alt tip de examen s-ar fi cerut vreodată așa ceva.

Avem mai multe mărturii, inclusiv ale unor profesori din UNATC, care spun că exista această practică, nu neapărat ca formă de examen, ci ca exercițiu la actorie, începută de un actor celebru – profesor la UNATC, care nu mai e în viață, și continuată de un alt actor celebru, în fiecare generație la care a predat.

Sincer, eu nu am fost de față niciodată la așa ceva, eu am fost foarte apropiat de studenți.

Și n-ați auzit niciodată că anumiți profesori dezbracă studenții?

Nu, nu. Să ne înțelegem. Nicio clipă nu am fost de față.

Nu a venit niciodată un student la mine să îmi spună că se întâmplă asta și „apără-ne”.

Eu știu că astea sunt practici de anii 90, când eu eram student. În clasa mea sau în clasele paralele, noi nu am trecut prin astfel de exerciții.

Dar ca profesor, ați auzit de la ați colegi că există această practică?

Am auzit de un exercițiu, exact cu povestea asta, din anii 90. Cât e de adevărată…nu am fost de față.

Totuși, cum ați defini dumneavoastră acest exercițiu, vi se pare necesar sau ce efecte credeți că are asupra psihicului unor tineri, nevoiți să se dezbrace unii față de ceilalți, față de profesori.

Lucrurile din perspectiva mea sunt destul de clare. Exercițiile de nuditate, să le numim așa, nu își au sensul. Ele nu ating niciun obiectiv, nu ajută în niciun fel studentul.

Adică…”hai să ne dezbrăcăm”. Nu va ajuta niciodată asta.

Dacă sunt niște exerciții care includ comportamentul pe care îl ai la serviciu, acasă, în timpul acestor exerciții, sunt momente în care studentul se comportă cum se comportă la el acasă.

Solicitarea de a dezbrăca cu forța pe cineva, asta poate fi numit abuz, fără discuție. Iar genul ăsta de abuzuri la o vârstă fragedă, lasă urme îngrozitoare.

De când am venit rector, am inițiat un dialog cu studenții pentru suport emoțional, suport psihologic.

Oferit de un specialist în cadrul universității?

Obligatoriu de un specialist. Am intrat în discuții cu liga studenților și am oferit sprijinul unor psihologi, sub formă de gratuitate din partea universității, urmând ca sub anonimat fiecare student care simte nevoia, să ia legătura cu psihologii.

Lucrurile au evoluat, iar azi avem o dublă abordare. Avem un fel de lucru de grup, dezvoltare psiho-emoțională, studenți care se înscriu și lucrează cu un psiholog. Și avem mai mulți studenți care gratuit au acces la un terapeut.

De 2 ani, de când sunteți rector, ați schimbat Codul de Etică al Universității sau e același de mai mult timp?

L-am schimbat de 2 ori în ultimii 5-6 ani. Înainte să fiu rector, am fost președintele Comisie de Etică. Deci trebuie să știu.

Cât timp ați fost președintele Comisiei de Etică?

3 ani.

În acești 3 ani, ați avut plângeri din partea studenților, referitoare la abuzuri?

Referitor la situații care sunt nepotrivite, nu agresiune sexuală.

Mă refer la abuzuri de orice tip.

Da, abuzuri de orice tip au fost.

Puteți să ne dați exemplu de un abuz constatat?

Da, a fost că forma de examinare a unui profesor asupra unui grup de studenți a fost considerată nepotrivită, pentru că li s-au cerut lucruri care nu fuseseră predate la curs.

De obicei, soluția în astfel de situații este următoarea: ei nu mai dau examen cu profesorul respectiv.

Ați avut plângeri de abuz emoțional?

Da, am avut.

Și cum s-au soluționat?

Într-un anumit caz s-a soluționat cu avertisment scris pentru profesor.

Despre ce era vorba în acea situație?

La examen, câțiva studenți au fost supuși unui tratament discriminatoriu. Unii au fost din start avantajați și alții mai puțin.

Abuzul are legătură cu puterea. E cineva care are o putere asupra ta. Îți dă note, îți influențează parcursul, cariera. Acest lucru este inadmisibil.

Și avem și un caz al unui profesor căruia i s-a desfăcut contractul de muncă pentru abuz.

Ați spus foarte clar ce efecte are acea practică cu dezbracarea studenților asupra psihicului lor.

Da, are efecte foarte grave.

De ce acest lucru nu este trecut în Codul de Etică al universității? De ce nu este specific interzisă dezbrăcarea studenților?

Păi stați un pic, să ne înțelegem. Dacă noi am scrie că e interzisă dezbrăcarea studenților, asta înseamnă că dacă studentul, în timpul unui exercițiu de comportament, în care el se comportă ca la el acasă și alege să își schimbe hainele, așa cum o face la el acasă, asta să înseamnă ca eu să îi interzic așa ceva.

Mă refer la solicitarea din partea profesorului. Vorbeați despre putere. Să vină din partea superiorului, a profesorului, către studenți, solicitarea de a se dezbrăca.

Solicitarea de a se dezbrăca, care nu are legătura cu un exercițiu, ăla e un abuz.

De ce nu este trecut în Codul de Etică foarte clar, că este un abuz? În Codul de etică aveți o singură frază, formulare generală, în care se spune că sunt interzise orice forme de abuzuri și hărțuiri sexuale.

Păi mi se pare că intră acolo abuzul. Adică să scriem acolo că nu are voie cineva să îți ceară să te dezbrace? Mi se pare….

Vă întreb asta fiindcă avem mărturiile unor studente care spun că existau aceste practici și alte forme de abuzuri, atât de frecvent, încât lor li s-a părut că asta e normalitatea. Erau niște tineri veniți să învețe actorie, lucrau în special cu profesorul de clasă, iar aceasta era normalitatea între ei.

Ei nu știau la vremea respectivă că acesta e un abuz. Ei spun că abia după ce au ajuns la școli din străinătate, au realizat că acele practici nu erau normale.

De aceea vă întreb, nu ar trebui specificate formele de abuzuri interzise?

Dar aș vrea să vă întreb, în ce an se întâmplau lucrurile astea?

Avem mărturie de la studenți care au absolvit acum câțiva ani.

Sincer, mă surprinde că cineva i-a cerut în mod explicit “dezbracă-te”.

Tuturor studenților. Nu unei singure persoane. Să se dezbrace, să defileze în clasă și să se privească.

Sincer, asta mă surprinde tare. Nu pot să comentez ceva la care nu am fost de față și nu știu.

Tot legat de Codul de Etică, nu am găsit să fie interzise relațiile sexuale între profesori și studenți. Ele sunt permise?

Nu sunt permise.

Și atunci, de ce nu sunt interzise?

Păi, dar…eu când zic abuz înseamnă că cineva abuzează de exemplu de forța, de puterea pe care o are ca profesor, ca să aibă anumite avantaje. Ăsta ar putea fi numit un avantaj, evident.

Dacă cineva din această poziție ajunge să aibă o astfel de relație, mi se pare firesc că e un avantaj pe care el și-l ia din perspectiva puterii pe care o are.

Nu știu să vă spun pentru că nu…Da. Nu știu.

Nu ne-am gândit să scriem explicit că relațiile sexuale între profesori și studenți sunt interzise.

Oricum, ce facem în momentul ăsta, un grup din care fac parte mai mulți colegi de-ai mei…și nu numai colegi de-ai mei, nu știu dacă știți sau nu, de mai mult de un an și jumătate, de când lucrăm foarte intens cu Agenția Națională pentru Egalitate de Șanse între bărbați și femei.

Ce înseamnă că lucrați?

Adică avem acțiuni comune, exact pe această conștientizare a egalității de șanse și a eliminării oricăror forme de discriminare.

Campaniile de conștientizare nu sunt același lucru cu un regulament intern care interzice relațiile sexuale între profesori și studenți.

Evident.

Și asta voiam să vă spun, că suntem în elaborarea unui…care evident trebuie să se regăsească mai apoi și în Codul de Etică, a unor reguli foarte limpezi. Și cu cine vrem să lucrăm, sunt oameni care chiar se pricep la așa ceva.

În cei 25 de ani de carieră de profesor aici, ați avut vreodată relații sexuale cu studente?

Nu am avut.

Adică, încă o dată. În momentul în care dacă tu, cu studentele tale ai astfel de relații, evident că se presupune că tu obții un avantaj și asta nu e deloc bine.

Însă există situații celebre în UNATC, în care unele dintre aceste relații chiar s-au oficializat. Deci ele au existat și există.

Recunosc una dintre aceste situații, când s-au oficializat după ce n-a mai fost studentă.

Asta înseamnă că existau dinainte, dacă s-au oficializat după.

Nu am de unde să știu. Posibil.

Ținând cont de aceste lucruri și de actuala discuție din domeniul artistic despre abuzuri, vă gândiți la o reeditare a Codului de Etică? Simțiți că ceva trebuie să se schimbe și dacă da, ce anume?

Da, da. Obligatoriu trebuie să facem asta. Subiectul trebuie pus pe masă limpede, în cadru instituțional, trebuie discutat cu cei care au suferit de pe urma acestor abuzuri, trebuie discutat cu cei care să reglementeze lucrurile în interiorul tuturor facultăților de profil.

Deci ca lucrurile să fie limpezi, să nu mai existe niciun fel de posibilitate ca lucrurile astea să se repete.

În cât timp se va întâmpla asta?

Câteva luni, probabil în toamnă, cel târziu, ar trebui să avem această modificare.

După interviurile cu actrițele menționate mai devreme, s-a autosesizat cineva din cadrul universității pentru a investiga acele povești, dacă sunt adevărate sau nu, despre ce profesori a fost vorba, dacă ei mai activează?

Vă referiți la autosesizare, adică în urma unor articole…să întreb cine au fost cei din articole, la care se refereau?

Da, să anchetați acele cazuri, să chemați acele foste studente la discuții, să verificați activitatea profesorilor respectivi?

Păi, ce cred că trebuie făcut e ca aceste persoane, fostele noastre studente, să fie invitate să spună despre ce e vorba. De acolo putem începe.

Dar nu s-a întâmplat asta până acum. Nu au fost invitate.

Păi e vorba de 3-4 zile.

Doar interviul cu Ioana Bugarin. Interviurile cu Alina Șerban, Roxana Lupu și cu Katia Pascariu sunt de anul trecut.

Ok. Nu s-a întâmplat acest lucru pentru că eu cred că e foarte bine ca acești oameni să facă un pas. Să spună ce li s-a întâmplat. Să vorbească cu cineva.

Cum să zic eu, în niciun caz nu trebuie pusă presiune…

Eu înțeleg de ce nu spun cu zecile de ani.

De ce credeți că nu spun?

Pentru că e formă de presiune psihică uriașă pe care o resimt. E o traumă pe care uneori nu o poți depăși o viață. Eu înțeleg asta.

Nu e ceva de neimaginat. Oamenii zic “de ce nu au spus din prima clipă”. Pentru că sunt stigmatizate.

Noi avem aici un mediu special, în care oamenii sunt învățați să aibă voce, studenții noștri sunt mult mai vocali decât studenții altor universități. Dacă într-o altă universitate sunt învățați să tacă, aici nu prea sunt.

O fostă studentă ne-a spus că a venit la dumneavostră, pe când erați deja rector, cu o plângere de abuz emoțional la care a fost supusă și dumneavoastră ați întrebat-o cum dovedește abuzul emoțional. Și i-ați lăsat de înțeles că nu se poate dovedi.

Ați avut vreo astfel de discuție?

Nu i-am lăsat de înțeles. Am întrebat-o ce înseamnă abuz emoțional? Adică să detalieze ce s-a întâmplat.

Și? A detaliat?

Nu, n-a detaliat. Eu cred, știu la cine vă referiți, că după această situație, a ajuns la Comisia de Etică.

Ați fost președintele Comisiei de Etică. Ați putea să ne dați o definiție a abuzului emoțional?

O definiție?

Abuzul emoțional este ceva atât de delicat uneori…încât e foarte greu de definit. Este acea depășire a unei granițe, a unei limite, pe care persoana care e abuzată simte că a fost încălcată de cineva, care se folosește de o putere sau un avantaj anume, pentru a obține ceva.

Să ne înțelegem. Dacă e un actor prefesionist care joacă într-un film și scrie în scenariu că va avea o scenă erotică, el e de acord cu scenariul și începe lucrul la scena erotică. E greu de definit abuzul emoțional atunci când el și-a dat acordul pentru acea scenă.

Însă vorbim despre un actor profesionist, care își asumă altfel lucrurile. Pentru un student, lucrurile trebuie să fie mult mai protejate.

De asta cred că trebuie să ai suport psihologic pe tot parcursul universității, pentru ca atunci când ceva îi pică rău, să poată vorbi cu cineva.

Și să nu vorbească cu profesor. Că aici e problema, dacă vorbește tot cu profesor…

Deci sunteți de acord cu ideea că este diferit comportantul pe care un profesor trebuie să îl aibă cu un student, versus relația dintre un regizor și un actor profesionist.

Categoric. În cadrul universității ar trebui să existe o protecție și o colaborare între profesori și studenți. Aici accentul cade pe student, totul este pentru student. Scopul, mai apoi, în teatru sau film, este proiectul artistic.

UNATC are vreo formă de evaluare a activității profesorilor?

Da, are evaluări periodice din parte studenților, a colegilor, acele evaluări din 4 perspective.

Din feedbackul primit de la studenții la actorie, care ar fi punctele slabe ale profesorilor?

Asta chiar e delicat, nu am făcut niciodată o medie sau o evaluare de tipul ăsta. Toate sunt punctuale.

Ca să concluzionăm, ce credeți dumneavostră că ar trebui să înțelegem din discuțiile legate de abuzuri în mediul artistic și universitar și ce credeți că ar trebui schimbat?

Ar trebui să înțelegem că aceste probleme există, că ele trebuie să iasă la suprafață, că oamenii nu au de ce să se rețină în a spune, dacă pot să spună, în funcție de cum se simte fiecare.

Un alt lucru pe care ar trebui să îl înțelegem este că aceste persoane au nevoie de sprijin.

Apoi, fiecare caz în parte trebuie discutat ca un caz aparte, nu luate la grămadă și la statistică, pentru că dacă vorbim de emoții, statistica nu prea își are locul.

Și că trebuie să existe toleranță zero față de orice formă de abuz.

Și, la nivel instituțional, reglementat foarte clar ce este abuzul și despre ce fel de abuz este vorba.

***

Centrul REACTOR de creație și experiment din Cluj a publicat azi un video explicit despre abuzurile din mediul universitar artistic și cum pot fi identificate acestea.