foto: Bogdan Iordache, Cultura la dubă
Născut la Oravița și ajuns la liceu în București, tânărul Cristinel Șirli visa în anii ‘80 să devină operator de imagine. Pe când avea 20 de ani, un diagnostic înfiorător, care îi mai dădea doar câteva luni de viață, avea să îi schimbe, însă, destinul.
Azi este unul dintre cei mai importanți ingineri de sunet de film din Franța, având propriile studiouri, la cel mai înalt nivel, în centrul Parisului.
“În România mi-au dat o șansă de 5 luni de supraviețuire. Unchiul meu, Vasile Șirli, compozitor, era aici, în Franța, s-a interesat și aici aveam cam 8% șanse de supraviețuire cu un tratament de 9 luni, de spitalizare non-stop.
Am venit, așadar, pentru tratament, dar viza mea era pentru 3 luni, nu au vrut să o prelungească și fie mă întorceam în România și eram terminat, fie aici aveam 8% șanse să trăiesc.”
A rămas la Paris, știind că nu se va mai putea întoarce în România, unde oricum avea să moară. A urmat o lungă perioadă de recuperare și timp de 8 ani a continuat să se lupte cu boala, dar a început și o nouă viață. Când a părăsit spitalul, s-a dedicat învățării limbii franceze și găsirii unei ocupații.
„Dându-mi seama că din cauza problemelor de sănătate nu mai pot să fac meseria de operator de cameră, m-am gândit să fac altceva care îmi face plăcere, tot legat de film.”
Avându-l în familie pe Vasile Șirli, binecunoscut compozitor de muzică de teatru și film, a ajuns să studieze sunetul.
„Am făcut stagiile necesare și după vreo 4-5 luni eram deja angajat. Am lucrat foarte mult, am mixat foarte multe emisiuni de televiziune, documentare.”
A început ca asistent de inginer de sunet și a lucrat apoi ca inginer la un studio independent până în 1998.
„Atunci m-am gândit că ar fi mai bine să fiu liber profesionist, să pot lucra în mai multe studiouri independente. Am cunoscut mulți oameni, am lucrat mult și în 2000 mi-am dat seama că am atâția clienți, încât mi-am zis să ridic o societate pentru mine.
Dar pentru că nu aveam mijloacele să construiesc un studio, am închiriat. Doi ani mai târziu, fostul meu patron a dat faliment, m-am dus la tribunal să plătesc datoriile pe care le avea și am preluat studiourile lui, 4 la vremea aceea.”
Așa a început să contruiască ceea ce azi este una dintre cele mai apreciate companii de mixaj și sound deisgn în lumea internațională a cinematografiei.
“În 2007 era un cinematograf istoric din Paris, Le Grand Pavois, care dăduse faliment. Am cumpărat acest cinematograf și am transformat 4 săli de cinema în 4 săli de sunet de cinema.”
“A avut succes foarte repede și am căutat apoi să îmi fac un studio de mixaj mai mare, căutam un loc și am găsit acest spațiu imens și am zis că vreau să îmi fac studiourile aici.
Am făcut planurile și am găsit finanțatori. Vorbim despre o investiție de 10 milioane de euro, eu nu am avut niciodată banii ăștia.
Oricum, în Franța, chiar dacă ai banii, tot iei credit. E mult mai safe din punct de vedere financiar. Dacă nu mai poți ține mașina, o revinzi și n-ai pierdut toți banii. Știu că în România nu există această gândire. Dar logica din occident e complet alta.
Dacă eu am 1 milion de euro în contul companiei și vreau să deschid un studio care costă 1 milion de euro, eu mă duc la bancă și fac un credit de 1 milion de euro. E adevărat, în Franța dobânzile nu sunt așa de mari. Dar investițiile nu le facem cu bani gheață fiindcă nu știi ce se întâmplă a doua zi.”
Așa se face că noi l-am găsit pe Cristinel Șirli la lucru, într-unul dintre cele mai performante studiouri de sunet din Paris, în arondismentul 15, la câțiva pași de Turnul Eiffel.
La recepție ne-a întâmpinat chiar fiica sa, Eliza, care face muncă de secretariat până își definitivează studiile. Pe pereții dintre camerele de mixaj stau afișe ale unora dintre filmele mixate aici, la Creative Sound – “Respect” sau “Fast and Furious”.
Primul lucru pe care vrea să ni-l arate inginerul român de sunet este fascinanta hală în care sunetele din filme se creează de la zero. Arată ca un depozit cu felurite obiecte, însă este un loc încărcat cu creativitate și pasiune.
Ca să înțelegem mai bine universul sunetului, Cristinel ne explică principalii piloni.
“Ambianțele sunt cele care se aud pe filmare – păsările, orașul, trenul. Efectele sunt sunetele de uși, aparate electrice, apa care curge la robinet, etc. Iar foley se referă la aceste sunete refăcute în studio. Noi ne aflăm într-un studio de foley, iar cei care creează aceste sunete se numesc artiști foley sau, în română, artiști zgomotiști.
Dacă un personaj dintr-un film mișcă scaunul dintr-un punct în altul, artistul zgomotist reface aceeași mișcare uitându-se la imagine. Nu există școală unde poți învăța asta, e o chestie care se transmite.
Apoi, dacă e o găină care trece prin cadru, ei scot sunete de găină. Sunt cu adevărat artiști.
Iar, în final, sound design se referă la tot ce nu există și noi creăm de la zero, sunet abstract. De exemplu, cum face o navă spațială care nu există în realitate? Noi ne imaginăm și creăm acel sunet.
În studiourile noastre lucrăm pe toate aceste paliere.”
Atent la fiecare detaliu, ca manager, Cristinel se implică 100% pentru ca studiourile sale să atingă perfecțiunea în sunet.
“Aici e un bufet din anii ’30. Un dulap Ikea nu are cum să redea același sunet ca dulapul acesta. Este exact ca parchetul. Aici e un parchet care are peste 200 de ani, scârțâie foarte tare, l-am cumpărat la un anticar și a fost la origine într-un hotel.
Aici e o fereastră tipic pariziană, care are un sunet particular, unic, lemnul se aude într-un anumit fel.”
Multe dintre marile filme de la Hollywood ajung pe mâinile lui Cristinel Șirli sau ale altor ingineri care folosesc studiourile sale, pentru a le dubla în varianta franceză. Printre acestea se numără The King’s Speech, câștigător al Premiului Oscar.
„E un film care m-a marcat pentru că era și despre limbaj. Eu încerc să mă lipesc de versiunea originală cât se poate de mult, adică 100%. Iar vocea actorului ales la castingul de aici, interjecțiile, totul a ieșit perfect. Versiunea franceză la The King’s Speech e în topul celor mai bune versiuni făcute vreodată în Franța.
Industria de dublaj aici e colosală, mai mare decat industria de film, pentru că toate filmele trebuie să fie obligatoriu dublate. Avem astfel mii de actori și alți oameni care lucrează în spate, mii de locuri de muncă.
Actorii francezi impun ca post-sincroanele să se facă aici, în centru. Am și regizori care impun. Ultimul, care lucrează chiar acum aici, e Roman Polanski.
Polanski a făcut și penultimul film tot aici și mi-a spus: << Cristinel, ai studiouri excepționale și crede-mă că știu ce vorbesc.>> Aseară Polanski a fost aici, în seara asta va fi aici.”
Se bucură de o colaborare constantă și cu studiourile lui George Lucas, iar afacerea prosperă atât la nivel individual, cât și pentru întreaga sa companie Creative Sound. Deține în prezent 12 studiouri și lucrează atât ca inginer de sunet, cât și ca manager al tuturor studiourilor.
„Când trebuie să trimită filme americane pentru dublaj în Franța, cei de la studiourile lui George Lucas mă recomandă pe mine. Am ajuns la acest nivel, culmea, fiind român, iar românii nu au reputație bună la sunet. Sunt bucuros și mândru de asta.”
Evoluția sa este cu atât mai impresionantă cu cât lucrează cu regizori din toate colțurile lumii și mixează sunetul pentru diverse limbi străine.
„Unii au avut dubii, nu pentru că erau rasiști, ci pentru că nu erau convinși că înțeleg cuvintele franceze ca să pot face sunet. Apoi, faptul că am făcut trecerea de la televiziune la cinema, era pentru francezi un pic dubios, nu prea se întâmplă asta.
La o reuniune recentă a inginerilor de sunet de cinema din Franța, a fost felicitat cel care a mixat la filmul francez care a luat Palme d’Or anul acesta (n.r. Anatomy of a Fall, 2023, Franța) și cineva a zis că e al treilea inginer de sunet francez care are Palme d’Or.
– Și eu?
– Ah, păi tu ești la film românesc.
– Dar a fost mixat în Franța, e filmul meu.
– Bun, dar e film românesc.”
A creat, așadar, sunetul pentru filmul care i-a adus Palme d’Or lui Cristian Mungiu, 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, fiind totodată un susținător al cineaștilor români de fiecare dată când aceștia i-au cerut ajutorul.
„Multă lume spune că la filmele românești nu se aude. Într-adevăr, sunt mai multe probleme legate de acest aspect.”
“Primul – cinematografele nu sunt bine reglate. Sunetul trebuie să fie perfect calibrat ca să funcționeze, iar în România nu ai specialiști care să știe să regleze. Am văzut într-o sală de cinema la mall în România un film pe care l-am mixat eu aici, care nu era calibrat. Am trimis semnal de calibrare și nu era calibrat. Nu e ok.
Apoi, istoric, românii nu au avut o școală bună de sunet. Era una bună a rușilor. Românii la imagine sunt extraordinari, fac cadre, lumini, plastică de imagine extraordinară, dar la sunet întotdeauna a fost o problemă. Și pe vremea lui Ceaușescu era la fel.
Și, nu în ultimul rând, nu există studiouri. Dacă adunăm toate astea, rezultă că filmele nu se aud.”
În ciuda problemelor precizate mai sus, Cristinel Șirli a continuat să lucreze la filmele românești, din dorința de a da înapoi ceva oamenilor pe care îi admira în copilărie și pentru a încuraja noul val de cineaști.
A făcut coloana sonoră pentru unele dintre cele mai relevante filme românești din ultimii 20 ani, precum California Dreamin’, 4,3,2, După Dealuri, Poziția Copilului sau Aferim!, premiate la Cannes sau Berlinale, însă eticheta de român n-a fost mereu asociată cu succesul în cinema.
„Lucram cu un regizor și a venit într-o dimineață cu ziarul Liberation, l-a pus pe masă și era pe prima pagină: „Românii care vin să ne spargă aparatele din parcări.”
Și zic:
– <<De ce vii cu ăsta?
– Păi nu ești român?
– Sunt român, dar nu sunt ca ei.>>
Asta a fost o glumă, nu era ceva serios. La un moment dat cineva chiar mi-a zis:
– <<Tu ești român?
– Da, sunt român.
– Și nu ești bronzat, ca ei?
– Când mă duc la mare, da, sunt bronzat, zic râzând.>>
Eu nu sunt deloc atins de astfel de chestii, chiar glumesc pe seama lor. Eu am mândria mea, nu ascund niciodată că sunt român, țin fruntea sus, chiar nu mă deranjează nimic. Francezii nu sunt rasiști și glumele le iau ca atare.”
A lucrat direct cu mari regizori francezi, dar marile satisfacții le-a avut tot la colaborările cu români.
„Bucuria mea cea mai mare a fost să lucrez cu regizori ca Mungiu, ca Netzer, Radu Jude, dar mai ales cu seniorii – Dan Pița, Sergiu Nicolaescu, Stere Gulea, cei pe care eu îi admiram eu în liceu. Asta a fost cu adevărat magic. Să îi am în spatele meu, în acest studio, pe Stere Gulea, la Moromeții 2, pentru mine a fost extraordinar.
Noi percepem un film ca pe un copil, îi dăm atât de mult, ne străduim să fie perfect, încât e greu să aleg care a fost cel mai important pentru mine. Fiecare experiență e specială.
Unii regizori preferă să vină din când în când, văd cum s-a avansat, dau indicații.
Filmul 4,3,2 a fost cu totul special pentru că nu are muzică. Mungiu, când mi-a scris primul mail, mi-a indicat că vrea să lipească spectatorul în scaun de frică, de angoasă, dar că nu vrea muzică, nu vrea sound design, ci doar sunet adevărat. Vrea adevăr în sunetul lui.
Și te gândești…nu muzică, nu sound design, dar cum transmiți frica, stresul? La un film de groază, de exemplu, dacă tai muzica, nu îți mai rămâne nimic. A fost foarte greu, dar când eram în sală la proiecția de la Cannes, a fost ceva extraordinar. Proiecția începuse la 10 seara și nu a plecat nimeni din sală.
Stilul lui Mungiu este că se pune lângă tine și nu părăsește studioul în niciun moment. Ieși la toaletă, iese și el. Te întorci, se întoarce cu tine.
Puiu, în schimb, nu a fost așa. A venit spre sfârșit să vizioneze. Anul acesta am lucrat la ultimul film al lui Călin Netzer, el era la Paris și venea la sfârșitul zilei de lucru, vedea ce a ieșit și dădea indicații.
Sunetul e foarte obositor, mai ales dacă nu faci asta tot timpul. Și e posibil ca apoi să nu ai reacția necesară dacă ești prins în el toată ziua.”
Când vorbește despre filme și sunet, Cristinel Șirli se luminează. Deși nu mai are nevoie financiară să lucreze direct la butoane, se hrănește din pasiunea sa ca și cum ar fi un nutrient vital – “Dacă îmi iei asta, mor”.
Pentru el, ziua începe dimineața devreme, continuă printre pereții izolați ale studiourilor ultra-performante Dolby Atmos, și se termină seara, când soarele apune peste Paris.
“Când ies din studio și merg spre casă cu mașina, pun muzică clasică, să mă liniștească. Lucrăm foarte mult și chiar e obositor. Începem la 7 dimineața și terminăm la 9 seara. Acum încerc să mă protejez, dar a fost un timp în care lucram și mai mult.”
Pe lista proiectelor realizate deja anul acesta se numără coloana sonoră pentru cel mai nou film al lui Luc Besson sau versiunea franceză a ultimului film regizat de Guy Ritchie.
Speră ca exemplul său să încurajeze și alți tineri să aleagă profesia sa, iar noile generații să pună bazele unei școli românești de sunet.
“Dacă un tânăr român e chiar pasionat, ar fi bine să facă meseria asta în România. Eventual să învețe în occident și să se întoarcă pentru a ajuta cinematografia românească să aibă adevărate valori la sunet.
Eu când merg la mama și văd satele goale, cu toții plecați în Germania, Spania, Italia, mă doare. Erau oameni buni, gospodari și pentru că nu aveau mijloace să rămână în România, s-au dus să zidească în alte țări. Se pierd adevărate valori umane.”
***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.
