S-au făcut nenumărate filme și seriale despre regi și regine. Unele bune, altele mai puțin. Fascinația noastră pentru astfel de produse vine din același loc cu fascinația pentru gangsteri: știm că există acești oameni, dar vedem o parte foarte mică din viața lor. Impactul lor, în schimb, asupra vieții noastre, e imens. Astfel, de fiecare dată când putem trage cu ochiul în interiorul acestor lumi, o facem cu fascinație.
The Crown e unul din serialele acelea care seamănă cu filme. Au o imagine impecabilă, costume și scenografie perfecte, machiajul, muzica, montajul, actorii – toate elementele ce construiesc un produs audiovizual fac din orice episod din astfel de seriale ceva ce cu ușurință ar putea fi văzut la cinema.
Un plus de fascinație îl aduce faptul că personajul central este regina Elisabeta a 2-a, care ne este contemporană.
Primele două sezoane au fost “bingeworthy”, cum spun americanii și le-au scos în evidență pe Claire Foy și pe Vanessa Kirby. Sezonul 3 ni le arată pe personajele principale interpretate de Olivia Colman (a mai jucat o regină în “The Favourite”) și pe Helena Bonham Carter (și ea a jucat o regină în “The King’s Speech”, culmea, pe Elisabeta, mama Elisabetei a 2-a).
Serialele astea au calitatea castingului foarte bun. Avem șansa să vedem actori, mai ales în roluri secundare, pe care ajungem să îi apreciem.
John Lithgow l-a jucat în primele două sezoane pe Winston Churchill. Una din cele mai bune imaginări ale celebrului prim ministru britanic. Sezonul 3 o să o arate pe Gillian Anderson (da, Scully din Dosarele X) in rolul doamnei de fier Margaret Thatcher, ceea ce poate ieși cel puțin interesant.
Trailerul arată foarte bine, dar mai toate trailerele arată bine. Cert e că printre multitudinea de seriale de duzină, “The Crown” iese în evidență. Sezonul 3 apare pe 17 noiembrie pe Netflix.