JOKER – lupta dintre bun si rău

Lupta nu este neapărat între bine și rău – o temă recurentă în film, mai ales în filmele inspirate din benzi desenate. Să nu uităm, deci, atunci când încercăm să lăudăm un film (sau, dimpotrivă), care este originea lui, dar mai ales, care este scopul lui.

În filmul acesta, lupta este între bun și rău. Prin procedee manipulative standardizate (muzica non-diegetică folosită pentru a suplimenta starea dată de imagini, empatia forțată pentru victimă, mila transformată în simpatie pentru un outsider social) suntem puși în fața unui personaj al cărui final îl cunoaștem deja – va ajunge antagonistul lui Batman. Deci, clar, un personaj negativ. Deci rău. Problema este că același personaj, Arthur Fleck, ni se prezintă ca fiind bun. Sau, în orice caz, nu există vreun alt personaj pozitiv. Există doar acest outsider introvertit care are “this condition” (salut, “Memento”, unde Leonard încearcă să își explice problema cu aceeași replică) cu care, din milă transformată în simpatie sau din lipsa altui personaj “bun”, trebuie să empatizăm.

Și lupta asta se mai transferă și în afara filmului: După vizionare, întrebarea introspectivă pregnantă a fost “sunt un om bun sau sunt un om rău?”. Orașul Gotham, de la creația lui, a reprezentat una din cele mai sumbre viziuni asupra unui oraș. Aici e personaj. E aglomerat, e gri, e jegos, e bolnav. Arthur Fleck este un produs al orașului. La fel cum oricine e un produs al mediului în care se trăiește. Sunt curios, astfel: cum ar arăta personajul ăsta ca produs al Damascului? dar al Sudanului? dar al României între ’70 și ’89?

Revenind, Gotham reprezintă răul, Arthur Fleck, săracul, e bun. Doar fiindcă e victimă a răului. Pe parcursul filmului, Arthur se transformă în Joker. Adică, iarăși, în rău. Deci, noi, spectatorii, cu cine mai ținem?

Toate asemănările cu alte filme regăsite în “Joker” nu mi se par deranjante. Evident, “The King of Comedy”, evident, “Taxi Driver”, “Memento”, “The Dark Knight”. În plus, toată lumea vorbește despre astea ca niște furturi. Sunt ok, nu deranjează.

La primele două straturi, filmul este foarte entertaining. Mai ales ajutat de jocul lui Joaquin Phoenix. Apoi, când se răcește experiența cinematografică, filmul începe să fie dubios. În momentul scrierii acestui text, în continuare pare un film bun. Deși unele critici îl declară un film prost. Chiar un film rău (violența gratuită și gratificată anunțată ca potențial pericol social, pe bună dreptate). Totul depinde, ca la orice obiect artistic, de ochii spectatorului. Dacă te duci la sala de cinema cu impresia că o să vezi un film bun sau rău, e foarte probabil că o să ți se pară un film rău. Dacă, în schimb, te duci să vezi un film inspirat de benzi desenate, despre un personaj negativ și lași pretențiile afară, o sa vezi un film bun. Și foarte entertaining.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *