Skip to content

Lucian Pintilie despre “Balanța”: “La sfârșitul filmului m-am reîntors pe pământ, într-o țară haotică și tristă, dar iluminat de convingerea că așa ar putea arăta întreaga Românie dacă se va hotărî vreodată să lichideze definitiv moștenirea comunistă”

foto: CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films

Filmul „Balanța” (1992), regizat de Lucian Pintilie (1933 – 2018), este primul film românesc restaurat in format digital 4K.

Reușita a fost posibilă datorită Fondului de cinema „Lucian Pintilie, un program al Fundației9, finanțată de BRD – Groupe Société Générale. Procesul de restaurare a durat peste 6 luni, a vizat îmbunătățirea imaginii și a sunetului și transpunerea filmului în format digital.

Ca să înțelegem mai bine cu ce se ocupă Fondul de cinema “Lucian Pintilie” și cum poate ajuta regizorii români aflați la început de drum, am stat de vorbă cu Anca Drăgoi, director executiv al Fundației9.

Cum s-a născut Fondul de Cinema Lucian Pintilie și cu ce scop?

Fondul de cinema « Lucian Pintilie » a fost lansat anul trecut, la inițiativa Corinei Șuteu, membră în Consiliul Director al Fundației9, cu acordul Cătălinei Pintilie, legatara artistului. La momentul lansării, Lucian Pintilie ne părăsise de puțin timp (în mai 2018), iar inițierea unui fond care să-i onoreze opera artistică și creativă a fost un pas firesc, pe care atât partenerul nostru fondator (BRD Groupe Societe Generale) cât și membrii Consiliului Director al Fundației9 l-au îmbrățișat și susținut cu entuziasm și bucurie.

Menirea fondului este de a promova și de a susține cinema-ul de autor. Pe de o parte, prin fond, Fundația9 identifică și sprijină tinerii regizori de film aflați la debutul în carieră, iar pe de altă parte revitalizează patrimoniul artistic al lui Lucian Pintilie prin restaurarea și digitalizarea operei lui.

Maia Morgenstern în Balanța
sursa:   CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films
Maia Morgenstern în Balanța
sursa: CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films

Știu ca prin acest fond au fost deja ajutați 3 tineri regizori români, ce valoare au însumat finanțările respective?

Într-adevăr, în primul său an de existență, Fundația9 a susținut prin Fondul de cinema « Lucian Pintilie »,   trei regizori români – Bogdan Mureșanu, Cristi Iftime și Anghel Damian- cu o valoare însumată a burselor de 60.000 euro.

Cum pot accesa și alți regizori astfel de finanțări ?

Anul acesta ne-am concentrat eforturile și resursele cu precădere în restaurarea și digitalizarea filmului BALANȚA, o premieră în România care a durat aproape 1 an de zile.

Desigur, ne-am propus să continuăm programul burselor în viitor, vom anunța public condițiile de participare și regulamentul concursului în momentul în care îl vom relua, așadar îi invităm pe toți cei interesați să ne urmărească.

Când vom vedea “Balanța” 4k și în cinematografele din România?

În cinematografele din România, BALANȚA în format 4K va putea fi văzut de spectatori la începutul anului viitor.

 Maia Morgenstern în Balanța
sursa:   CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films
Maia Morgenstern în Balanța
sursa: CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films

De ce ați ales filmul Balanța?

Am ales BALANȚA pentru că este un film-reper, poate cel mai bun film românesc după cum îl consideră o serie de critici, care rămâne, încă, de o uluitoare actualitate, deși au trecut 27 ani de când a fost lansat în România și prezentat, în afara competiție, la Festivalul de film de la Cannes.

De altfel, Lucian Pintilie face o serie de mărturisiri în interviul din Cahiers du cinema ( 1992) preluat în Bricabrac (apărută la  ed. Humanitas, 2003) privind BALANȚA, care nu fac decât să ne întărească convingerea că restaurarea acestui film ca prim pas în revitalizarea operei sale a fost alegerea potrivită.

 Maia Morgenstern și Răzvan Vasilescu în Balanța
sursa:   CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films
Maia Morgenstern și Răzvan Vasilescu în Balanța
sursa: CHENE, LE_© 1992 Parnasse Production – Scarabée Films

„De la prima literă a scenariului, trecută pe hârtie, până la ultima operație tehnică de încheiere a filmului – totul s-a desfășurat în condiții de fairy tale. Comportarea echipei de producție, a echipei de tehnicieni, a celei de actori a fost extraordinară. Mi-am dat seama cât de bine se poate lucra – dacă oamenii sunt animați de un scop, înnobilați de o ambiție. Aș putea spune că am trăit câteva luni într-o lume de ficțiune, o lume de anticipație – România viitorului.

La sfârșitul filmului m-am reîntors pe pământ, într-o țară haotică și tristă, dar iluminat de convingerea că așa ar putea arăta întreaga Românie dacă se va hotărî vreodată să lichideze definitiv moștenirea comunistă. Dacă nu se va hotărî s-o facă, România, cu chipul ei de clown tumefiat, se va târî groggy, din corzi în corzi, continuând același match infernal și lipsit de sens.

Sunt convins că filmul va fi un important succes popular. De altfel, am testat filmul, l-am trimis la un festival al tinerilor. Primirea fost delirantă.

Iar dacă n-aș fi convins că pot participa hotărâtor la această schimbare de privire asupra sa a românului, nici n-aș mai rămâne în țară. Această schimbare de privire va aduce o schimbare la față a României.

Vi se pare deplasat mesianismul meu? Vom trăi și vom vedea.”

Lucian Pintilie, Cahiers du cinema 1992

Negativul original al filmului a fost digitializat în 4K în laboratorul Hiventy, din Franța, iar restaurarea în 4K a fost realizată în România de studioul Avanpost Media, cu sprijinul și consultanța maestrului Florin Mihăilescu, director de imagine de film român și apropiat al regizorului Lucian Pintilie. Pe parcursul procesului de restaurare, din partea Avanpost Studio au fost implicați 3 profesioniști de sunet (Florin Tăbăcaru – mixaj și editare sunet, Dragoș Știrbu – editare dialoguri, Victor Miu – asistent editare sunet) și 5 profesioniști de imagine de film (Sebastian Plămădeală – Workflow Supervisor, Alex Stoica – tehnician, Irina Tomașu – tehnician, Andreea Nedelcu – tehnician și Claudiu Doagă – colorizare), sub coordonarea lui Carmen Rizac pe parcursul a peste 6 luni.

Versiune restaurată a filmului „Balanța”a fost prezentată în premieră mondială la Lumière 2019 Grand Lyon Film Festival, festivalul fondat în memoria fraților Lumière, inventatorii cinematografului, care readuce în atenția publicului opere cinematografice restaurate. Cele două proiecții, din 15 și 17 octombrie 2019, au fost prezentate de către Marie-France Ionesco, fiica dramaturgului Eugene Ionesco și regizorul francez Christian Carion, (nominalizat la Premiile BAFTA).


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *