Despre curajul de a spune Nu. Nu, nu mi-a plăcut.
În aceste vremuri de restriște, când am pus pe hold atâtea spectacole, expoziții, concerte, etc, poate că ar fi momentul să privim propriul spectacol pe care-l dam… după spectacol.
În aceste vremuri de restriște, când am pus pe hold atâtea spectacole, expoziții, concerte, etc, poate că ar fi momentul să privim propriul spectacol pe care-l dam… după spectacol.
Filme de la ediția din acest an a TIFF, dar și alte pelicule premiate vin la București într-un spațiu central inedit, în fiecare weekend, între 7 august și 27 septembrie, la „Cinema sub clar de lună“.
Muzeul Național Brukenthal deschide vineri, 31 iulie, o nouă expoziție temporară, de această dată dedicată graficii europene. Mai exact, este vorba despre 50 de lucrări, realizate de artiști europeni celebri, toate provenind din colecția avocatului George Șerban.
LEMN, documentarul semnat de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst și Ebba Sinzinger despre lemnul care dispare constant din păduri și despre oamenii care trăiesc din comerțul cu lemn, va avea premiera națională în cadrul celei de-a XIX-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (31 iulie – 9 august).
Accesul publicului la gala de deschidere și la primele două etape va fi exclusiv online și gratuit, iar spectatorii care au achiziționat bilete și abonamente își vor primi banii înapoi.
Cu ocazia aniversării a 10 ani de unteatru, am stat de vorbă cu actrița Florina Gleznea, unul dintre artiștii care au fost parte importantă în clădirea acestui teatru independent.
Cea de-a șaptea ediţie a Pavilionului de Artă București — Art Safari va avea loc în perioada 11-20 septembrie 2020, la Palatul Pinacotecii București, în condițiile de siguranță cerute prin legea ce reglementează activitatea muzeelor.
Trupa om la lună a lansat videoclipul celui de-al doilea single de pe albumul Dans, compus și înregistrat în perioada de izolare. Numele noului single coincide cu numele albumului, care va fi lansat live pe 31 iulie, printr-un concert la Arena Tei din București, respectând distanțarea socială.
Valul de oameni care militează tot mai mult pentru ideea că unii sunt plătiți să spună că au Covid 19 s-a revărsat chiar și asupra lui Smiley. Acesta a primit mii de comentarii, printre care, spune el, am fost “înjurat, batjocorit, acuzat, luat la mișto, doar pentru că am îndemnat Oamenii să aibă grijă de ei?”
Cum se răspândesc teoriile conspiraționiste, de ce unii oameni aleg să creadă în ele și nu în spusele apropiaților și ale medicilor? Și de ce oamenii devin agresivi când au credințe diferite decât ale altora, în mediul online?