Skip to content

Babyteeth, filmul care îți dă fiorii primei iubiri

Babyteeth: Prima iubire este filmul de debut al regizoarei australiene Shannon Murphy și a avut premiera mondială în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția. La noi a câștigat Marele Premiu, Trofeul Transilvania, la TIFF 2020 și Premiul Publicului pentru Cel mai bun film din competiție.

Babyteeth intră în cinematografele din țară vineri, 25 septembrie și este recomandarea Cultura la dubă pentru această săptămână.

Am văzut avanpremiera Babyteeth săptămâna trecută, în aer liber, la Teatrul de Vară din Herăstrău, București, iar de atunci mă tot gândesc cum să scriu despre acest film, astfel încât să pot reda măcar parțial frumusețea lui.

Babyteeth o aduce în prim plan pe Milla, o adolescentă de 16 ani – un rol interpretat minunat de actrița Eliza Scanlen.

Milla, fiica unui psihiatru și a unei pianiste care se confruntă cu instabilitatea emoțională și psihică, se îndrăgostește de băiatul rău, pe care nu și l-ar dori niciun părinte pentru fata lui. Moses (interpretat de Toby Wallace) are 23 de ani, e dependent de droguri și locuiește pe străzi, după ce familia sa l-a gonit de acasă.

Din iubire pentru Milla, bolnavă de cancer, părinții îl invită pe Moses în sânul familiei, pentru a-i oferi Millei o formă de iubire pe care ei nu i-o pot da și pe care Milla nu mai are timp să o cunoască mai târziu.

Pe alocuri, momente din Babyteeth mi-au amintit de filmul Amour, câștigătorul Palme d’Or la Cannes în 2013.

Filmul ne arată iubirea în toate formele sale: agape – iubirea pură de mamă, necondiționată, eros – iubirea pasională, dragostea erotică, precum și filia – iubirea pentru semeni, pe care o vedem când profesorul de muzică al Millei primește în casa sa un copil fugit de la școală și îi pune în mâini o vioară.

Povestea tinerilor Milla și Moses se împletește copleșitor de emoționant și uneori amuzant cu suferința părinților, care trăiesc sentimentul neputinței, dar și propriile frustrări ca adulți, care au uitat să se iubescă pe ei înșiși sau să acorde atenție nevoilor partenerului.

Actorii Essie Davis și Ben Mendelsohn, părinții din Babyteeth

Atât pentru durerea fizică a Millei, cât și pentru durerea sufletească a adulților și a lui Moses, pastilele par singura soluție. În realitate, ele nu fac altceva decât să adâncească suferința.

Babyteeth este, însă, o realizare atât de picturală și de muzicală, încât sentimentul de frumos îl domină pe cel al tristeții.

De altfel, Babyteeth este o demonstrație de iubire față de arta cinematografică și față de muzică.

Dacă faceți parte din generația mea, care se îndrăgostea pe muzică indie în liceu, veți descoperi o variantă reorchestrată a melodiei Golden Brown de la The Stranglers, iar dacă sunteți apropiați de muzica clasică, veți auzi valurile poemului simfonic cehesc, Vltava, compus de Smetana.

Dincolo de melodicitatea lucrării, Vltava se sincronizează perfect cu povestea iubirii dintre Milla și Moses, născută din contraste. Poemul simfonic descrie cursul râului Vltava, începând cu cele două izvoare ale sale: unul rece și unul cald și continuând cu unirea lor într-un singur curent, care duce apoi râul prin păduri, printre castele sau pe pajiști întinse, unde are loc nunta unui fermier și dansul în cerc al sirenelor, la lumina lunii.

Poemul simfonic Vltava/ The Moldau, Smetana interpretat de Berliner Philharmoniker, sub bagheta lui Herbert von Karajan

În vremurile pe care le trăim, cu cinematografele abia deschise, după o pauză de 6 luni, Babyteeth nu îți dă doar fiorii primei iubiri din adolescență, ci îți reamintește fiorii care te-au făcut la un moment dat să începi să iubești filmele.

Trailerul filmului Babyteeth

Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *