“Emoțiile complexe, cum sunt tristețea sau furia, pot fi deblocate prin artă” – Cristina Petrescu, psihoterapeut

”Fără cultură şi relativa libertate pe care o implică, societatea, chiar dacă pare perfectă, nu este decât o junglă. De aceea, orice creaţie autentică este un dar către viitor.” – Albert Camus

Și aș adăuga un dar către noi și sufletul nostru. În jungla aceasta în care trăim, de prea puține ori mai avem timp să ne oprim să admirăm frumosul, să-l lăsăm să ne pătrundă în suflet și să ne curețe mintea.

Cunoști acea senzație extrem de plăcută pe care o resimți atunci când iei parte la un eveniment cultural, cum ar fi un concert, o piesă de teatru, un film, un spectacol de dans sau pur și simplu o vizită la muzeu? Cu siguranță o cunoști și cu siguranță că dacă ți-ai oferi asta mai des, ar deveni un drog plăcut.

Cumva, orice manifestare culturală are un efect afrodisiac asupra creierului nostru.

Există studii care au urmărit efectul artelor asupra comportamentului, gândurilor și emoțiilor noastre și care au demonstrat că fie și doar fiind martori la anumite maniferstări ale artei ne putem îmbunătăți sănătatea psihică și, automat, și pe cea fizică.

La nivel mondial, există programe care utilizează artele și creativitatea pentru a îmbunătăți sănătatea mentală a oamenilor. De altfel, artele sunt o formă minunată de exprimare a emoțiilor.

Pentru cei care nu își pot exterioriza altfel trăirile, pentru cei care se confruntă cu blocaje emoționale, un act artistic poate produce un declic pe care cu greu îl poți obține prin alte modalități.

Cultura are și rolul de a crea ideea de comunitate. Oamenii care participă la un act cultural împărtășesc emoții, pasiuni, bucuria întâlnirii, iar nevoile de apartenență și de relaționare sunt nevoi primordiale ale omului.

Participarea la acte culturale și artistice reduce stresul, scade nivelul de anxietate și depresie, oferă o stare de bine prelungită, un boost de optimism și încredere și o mai mare rezistență la provocările cotidiene.

De altfel, există și o ramură a psihoterapiei, numită ”Art Therapy” care folosește arta pentru a trata anumite probleme emoționale. Această formă de terapie se folosește în mod terapeutic de artele vizuale, în primul rând.

De multe ori, nu este nevoie să beneficiezi de ghidajul unui terapeut pentru a te bucura de beneficiile acestui tip de terapie: oricine poate încerca acasă, în confortul propriu, să scrie (de mână), să deseneze, să coloreze, să picteze, să realizeze colaje, să modeleze.

Terapia prin artă te determină practic să oprești pentru moment motoarele și să te concentrezi pe tine, pe ceea ce simți, pe ceea ce se întâmplă în interiorul tău și să transpui totul în exterior printr-o modalitate artistică. O astfel de terapie ajută în tratarea adicțiilor, anxietății, problemelor de atenție, în situații de pierdere și doliu, demență, depresie, probleme de alimentație, traume sau probleme în relații.

Având în vedere că ne concentrăm pe proces și nu pe produsul final, terapia prin artă nu urmărește să ne transforme în niște artiști în adevăratul sens al cuvântului, ci poate doar în artiștii propriilor noastre vieți. Indiferent de rezultat, ceea ce creăm ne ajută să ne creștem și încrederea în noi înșine și să îmbunătățim stima de sine.

În plus, actele culturale și artistice ajută foarte mult și în procesul de autocunoaștere și în cel de trezire a unor emoții blocate în subconștient.

Emoțiile complexe, cum sunt tristețea sau furia nu sunt atât de ușor de exprimat prin cuvinte sau comportamental, așa că prin artă ele pot fi deblocate. Sunt emoții pe care, copii fiind, nu am avut voie să le exteriorizăm, iar la maturitate nu știm să o facem, pentru că alfabetul emoțional și felul în care ne raportăm la emoții se învață în primii ani de viață.

Arta vine să ne oglindească ceva ce doarme poate în interiorul nostru, părțile amorțite din noi, despre care poate nu știm mai nimic.

Studii recente arată că putem inclusiv pune frână deteriorării cognitive cauzate de vârstă prin participarea la evenimente culturale sau prin implicarea în activități artistice și creative.

Prin artă, creată sau doar admirată, obținem o vindecare complexă și în profunzime, obținem alinare, stare de bine și bucurie.

Cristina Petrescu este psihoterapeut și jurnalist.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *