Cristian Macelaru_ foto Bogdan Iordache / Cultura la dubă

Cristian Măcelaru, dirijorul român care reconstruiește Orchestra Națională a Franței: “Esența fericirii mele este muzica.”

foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

ENGLISH version

“Bine ați venit, Maestro!”

Pe 24 septembrie 2020, Cristian Măcelaru susținea primul concert în calitate de director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și era întâmpinat cu un mesaj de bun venit scris în limba română.

Ajungea în această funcție după un vot democratic al muzicienilor din orchestră, așa cum rar se întâmplă în lumea muzicii clasice. Așadar, era un dirijor dorit de membrii orchestrei, nu impus.

În același timp, Cristian Măcelaru este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Köln, WDR Sinfonieorchester, care i-a prelungit recent contractul până în 2025.

Pe lângă talent, filosofia sa atipică privind lucrul cu orchestrele l-a făcut să se distingă de restul dirijorilor. Este jovial și deschis să asculte întrebările sau propunerile muzicienilor cu care colaborează. Nu se impune printr-o atitudine dură, ci câștigă respectul și simpatia orchestrei prin respectul pe care îl arată, la rândul său, celorlalți.

“Muzica se face într-o intimitate în care e necesar să ai o conexiune spirituală.”

“Poate că a fost necesar în secolul 20 ca un dirijor să fie sever, autoritar, cum era Celibidache. Dar în orchestra lui Celibidache nu era nicio femeie. Eu n-aș putea să fac asta pentru că respect oamenii cu care lucrez și depind de ei să îmi dea ce au mai bun, nu să îmi facă în ciudă.”

“Un concert în care muzicienii cântă de frică, pentru mine nu are nicio valoare.”

Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței la înregistrări/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Povestea lui Cristian Măcelaru începe la Timișoara, într-o familie cu 10 frați, el fiind mezinul familiei.

“Tata a fost sculer-matrițer într-o fabrică din Timișoara și nu a vrut să fie membru de partid, era și foarte implicat în biserică, nu a acceptat să îi toarne pe ceilalți din biserică. Săptămânal era chemat la Securitate și niciodată nu a acceptat să toarne. A fost ținut în această teroare toată viața, dar a găsit modul în care el să fie fericit – muzica.”

Pasionat de muzică, tatăl a format o orchestră a bisericii și a îndrumat fiecare copil să studieze un instrument. Toată familia Măcelaru cânta la instrumente, de la copii la verișori, dar nu toți au facut o carieră în muzică.

Cristian Măcelaru la înregistrări/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

„Tata lucra non-stop, pentru 10 copii, vă dați seama! Și de nenumărate ori venea acasă obosit, la 10 sau 11 seara și prima întrebare era: au studiat toți copiii astăzi?”

“Cine nu studiase, trebuia să o facă în fața lui. Și stătea și ne asculta până adormea pe scaun. Știa că ceea ce descoperi în muzică sunt lucruri pe care nimeni nu ți le poate lua. Tocmai asta e și esența fericirii mele, nu cariera, ci muzica.”

Acum îi este profund recunoscător tatălui pentru că a insistat ca el să studieze vioara, instrumentul la care s-a remarcat inițial în carieră.

Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

La rândul său, ca tată, încearcă să le insufle copiilor săi iubirea pentru artă, fie că este vorba despre muzică, desen sau cărți. Fiica sa, în vârstă de 8 ani, cântă la vioară, iar băiatul, de 10 ani, cântă la pian. În fiecare oraș în care călătorește cu ei îi duce la muzee și le deschide ochii în fața frumuseții lumii.

„Responsabilitatea unui părinte nu este numai să trimiți copilul la o școală bună. Este și să îi înveți ce înseamnă curiozitatea.”

„Eu aș încuraja toți părinții să își dea copiii la studiul unui instrument muzical. Încă nu am întâlnit o persoană în lumea asta care să fi învățat un instrument muzical și după 10 ani să spună „vai, atât de rău îmi pare că am învățat să cânt la pian.”

În schimb, în fiecare zi întâlnesc oameni care spun „ah, ce mi-ar fi plăcut ca părinții să mă fi obligat să studiez mai mult.”

Iubirea pentru muzică, talentul, munca, dar și șansa l-au adus pe Cristian Măcelaru în punctul în care se află azi.

Mesajul de întâmpinare a directorului Cristian Măcelaru expus la Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Pe când avea doar 17 ani, se întâmpla să cunoască o familie de americani sosită la Timișoara pentru a adopta un copil român, iar adolescentul Cristi s-a oferit să le arate orașul. I-a invitat inclusiv la un concert al său, iar aceștia i-au propus să meargă la o școală de vară în America.

Așa a ajuns în Michigan și a început aventura care avea să îi schimbe viața. În loc să se înscrie la acea școala de vară, tânărul Cristi a completat, din greșeală, un formular de înscriere la liceu. A aflat apoi că a primit o bursă de studiu și, împreună cu familia, a decis să rămână acolo.

Ca violonist a devenit cel mai tânăr concertmaistru din istoria Orchestrei Simfonice Miami, cu care a debutat la Carnegie Hall pe când avea doar 19 ani.

Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Dar marea sa dorință era să dirijeze. Iar visul i s-a împlinit.

Cristian Măcelaru ne-a primit acum în impresionanta sală de concerte a Radio France, chiar în timp ce înregistra un concert al compozitorului francez Camille Saint – Saëns, alături de Orchestra Națională a Franței.

Nici cel mai mic sunet nu era permis în timpul întregistrărilor, însă pauzele erau presărate cu glume și zâmbete, menite să destindă atmosfera printre membrii orchestrei.

Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței la înregistrări/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Spune că pe scenă este 100% la fel ca în timpul liber și nu se teme că asta îi știrbește autoritatea, ci din contră, îl ajută.

“De ce am făcut glume azi? Pentru că ceea ce trebuia să cânte ei este atât de dificil și de delicat, încât i-am ajutat să se relaxeze, să cânte cât pot ei mai bine. Ieri n-am făcut glume, că nu era necesar. (zâmbește)”

Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței la înregistrări/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru și Orchestra Națională a Franței la înregistrări/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Trebuia să preia Orchestra Națională a Franței în septembrie 2021, dar a făcut-o cu un an mai devreme după ce predecesorul său și-a dat demisia. Apoi, contextul special al pandemiei a schimbat și rolul pe care urma să îl aibă la Paris.

În mijlocul crizei de anul trecut, muzicienilor din Orchestra Franței li s-a permis să iasă la pensie mai devreme, la 61 de ani. 30 dintre ei au ales retragerea, iar acum posturile trebuie ocupate de noi muzicieni, ceea ce înseamnă efectiv o reconstrucție a orchestrei.

„E o șansă extraordinară pentru mine, să îmi pun amprenta asupra orchestrei, dar și pentru orchestră, să întinerească.”

Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

„Tranziția e foarte dificilă. Din ceea ce are de făcut un director muzical, cam 40% e dirijat. În rest, eu sunt responsabil pentru fiecare dirijor invitat, eu aleg soliștii, tot repertoriul, acum s-a întâmplat că avem și 30 de poziții pe care eu trebuie să le ocup în orchestră. Și la fiecare muzician sunt 3-4 zile de concurs.”

Concursurile pentru posturi încep cu o probă eliminatorie anonimă, în care concurenții sunt ascultați de juriu din spatele cortinei. După Cristian Măcelaru, al doilea lider al orchestrei este concertmaistrul Sarah Nemțanu, violonistă franceză tot cu origini române.

„Nu există o orchestră pe care să o fi dirijat și să nu fie români în ea. Și să nu fie printre cei mai respectați.”

istian Măcelaru, enumerând românii din Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru, enumerând românii din Orchestra Națională a Franței/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

“Avem prima vioară cu părinții din România, acum o fată a câștigat un concurs pentru un post de vioară, e născută la Paris, dar ambii părinți sunt din România. Un băiat care a câștigat concursul la piculină e din România, născut la Târgu-Mureș, la vioara a doua, din linia 2, a ieșit la pensie un muzician din România, numărul 3 de la violă e din România.

Sunt oameni talentați, dedicați, muncitori. Și România nu ar trebui să se mândrească cu ei, ci să învețe de la ei. Că avem o majoritate care ne aduce faimă, nu o minoritate care ne aduce rușine.”

Cristian Măcelaru/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Când vine vorba de România, în discursul dirijorului se simte atât atașamentul față de „acasă”, cât și gustul amar al neputinței de a face mai mult pentru țara natală. O țară membră a Uniunii Europene, care funcționează, din păcate, după legi învechite ce îi înfrânează evoluția.

„Cu întristare spun asta: și dacă aș vrea să mă întorc în România, să iau o poziție cu cea similară din Paris, nu am voie!

Sunt atât de multe reguli impuse, care poate acum 50 de ani aveau un scop, dar acum sunt atât de absurde.”

Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

“Acum 10 ani, când eram dirijor asistent al Philadelphia Orchestra, am vrut să-mi depun dosarul pentru a candida ca director la o orchestră din România. Și dosarul mi-a fost respins pentru că eu nu aveam bacalureatul luat în România, eu am plecat în liceu, nu am studiile echivalate în România, nu am făcut Conservatorul în România, nu am făcut masterul în România, care oricum, să fim sinceri, se cumpără sau poți să treci prin el degeaba.

Eu am terminat masterul în America, la Rice University în Houston, unde mergeam zilnic la cursuri, studiam cu adevărat. Când am primit poziția aici, nu m-a întrebat nimeni unde am terminat liceul, ce diplomă am. Nu. Totul s-a făcut pe baza meritelor artistice.

De aceea, la Filarmonica George Enescu sunt nenumărate poziții goale, sunt impuse condiții absurde. Asta este moartea unei orchestre. Este o posibilitate enormă pentru o orchestră să se reînnoiască, dar dacă nu umpli pozițiile, e moarte, nu mai e reînnoire.”

Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru, Sala Radio France / foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Cu toate acestea, revine ca dirijor de fiecare dată când este invitat în România și vrea să dea țării sale măcar o parte din ceea ce a învățat peste hotare.

“Poate dacă nu eram muzician, mă implicam cumva în viața politică din România, să încerc să fac o schimbare.”

“E foarte important ca cei care au plecat din România să găsească o balanță între a critica și a se implica înapoi. Eu, în ultimii 6-7 ani, la cel puțin două luni de zile am avut concert în România. Credeți că m-am dus la București să fac bani? Credeți că m-am dus la București pentru prestigiul artistic? Nu.

M-am dus pentru un singur motiv. Nu am vrut ca la sfârșitul carierei mele să mă uit înapoi și să îmi spună cineva: “De ce n-ați făcut mai mult, maestre?” E simplu. O pădure nu se naște peste noapte. Trebuie ca cineva să pună sămânța, să ude, apoi să aștepte ani de zile până crește copacul. Și asta trebuie la fiecare pom, până apare pădurea.”

Cristian Măcelaru și Alexandra Tănăsescu/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru și Alexandra Tănăsescu/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

“Mă întorc des în România pentru că nu pot să-mi imaginez că ceea ce am primit eu, țin doar pentru mine. Nu pot să trăiesc într-o astfel de lume.

De fapt, Enescu spune asta: în muzică sau literatură, ceva devine al tău doar atunci când l-ai dăruit altcuiva.”

De altfel, Enescu, un nume care și-a pus amprenta asupra istoriei muzicii clasice, continuă să ajute imaginea României în lume. Festivalul Internațional George Enescu este privit drept “unul dintre cele mai importante evenimente culturale din lume”, după cum spune și directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței.

“Oamenii nu-și pot imagina că asta chiar se întâmplă, 3-4 concerte pe zi cu cele mai mari orchestre și cei mai mari muzicieni ai lumii și că asta se întâmplă la București! Adică nu vorbim de Viena, Berlin, nu, vorbim de București.”

“Festivalul Enescu la București e o adevărată minune.”

O minune care ar merita o sală de concerte pe măsură. Din păcate, marile orchestre ale lumii invitate la Festivalul Enescu concertează în continuare la Sala Palatului, fosta sală de congres a Partidului Comunist Român. Este și una dintre durerile pe care le resimte Cristian Măcelaru, al cărui nume este vehiculat pentru a prelua chiar conducerea Festivalului George Enescu.

Alexandra Tănăsescu și Cristian Măcelaru în Sala Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

„Ce mă deranjează este că nu s-a înțeles că beneficiile pe care le-ar putea aduce o sală de concerte la București, nu sunt numai pentru cei care vin la concert, ci transformă un oraș întreg.

Uitați-vă la ce se întâmplă la Elbphilharmonie, la Hamburg. Sunt milioane de oameni care călătoresc la Hamburg pentru acea sală de concert.

Exact cum e Turnul Eiffel construit în Paris. E necesar Turnul Eiffel? La ce folosește Turnul Eiffel? A definit nu un oraș, ci o națiune întreagă. Acum nu poți să separi Franța de Turnul Eiffel.”

“Pentru noi, o sală de concerte la București ar defini România. Beneficiile nu sunt numai culturale, sunt beneficii private enorme.

Eu încă sper să se întâmple asta la București. Sper să se întâmple acum. Vreau să se întâmple acum!”

Alexandra Tănăsescu și Cristian Măcelaru în Sala Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Încheiem interviul aproape de 10 seara. După o zi de muncă începută la 9 dimineața, maestrul ne conduce în cabina personală. Acolo zărim și bagheta sa.

Cristian Măcelaru în cabina personală de la Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru în cabina personală de la Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

“Îmi place bagheta asta fiindcă e foarte ușoară. Nu are nimic special, am cumpărat-o cu vreo 20 de euro din Japonia, am un set de 5 asemănătoare. Dar nu am fost niciodată nevoit să o înlocuiesc, o folosesc cam de 15 ani.”

Își strange repede lucrurile și își pune ghiozdanul în spate, plecând ca un om obișnuit, obosit la finalul zilei de lucru.

Cristian Măcelaru lângă cabina sa de la Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Într-un apartament Airbnb îl așteaptă soția și cei doi copii. De obicei stă la Paris doar două săptămâni pe lună și este cazat chiar la un hotel de lângă Radio France, dar de data aceasta, fiindcă va rămâne o lună alături de familie, a închiriat un apartament. Momentan sunt stabiliți în Germania, fiindcă acolo sunt înscriși copiii la școală, dar intenționează ca peste un an să se mute la Paris.

Cristian Măcelaru la Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru la Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Crede că destinul este „harul care ni se dă pentru a putea face față lucrurilor care ne ies în cale” și că mantra sa a fost să se bucure de fiecare ocazie de a cânta.

“Dacă eu mi-aș fi planificat cariera, nu aș fi reușit să o fac atât de frumos. Circumstanțele au fost în așa fel încât s-a deschis peste tot exact ușa care trebuia.”

“Am cântat concerte la care eram mai mulți pe scenă decât în sală. Ei, eu la fel am cântat acel concert, cu aceeași pasiune, ca și cum ar fi fost sala plină. Fiecare posibilitate de a da din ce ai, e o șansă de a atinge pe cineva într-un fel. Și foarte multe dintre ușile care mi s-au deschis aveau legătură cu cineva care m-a văzut la momentul potrivit.”

Cristian Măcelaru și Alexandra Tănăsescu la Paris/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă
Cristian Măcelaru și Alexandra Tănăsescu la Paris/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

La doar 41 de ani, Cristian Măcelaru conduce una dintre cele mai mari orchestre ale lumii și este al 3-lea român din istorie, câștigător al unui Premiu Grammy, după dirijorul Christian Badea și pianistul de jazz Marian Petrescu.

„Nu îmi trag fericirea din ceea ce mi se întâmplă, o trag din ce fac eu, fiindcă doar așa pot fi în controlul fericirii mele.”

“Le spun studenților mei: „Dacă dirijatul e ceea ce vă face să vă simțiți împliniți, lăsați-vă de dirijat, fiindcă veți fi dezamăgiți toată viața.” Întotdeauna va fi un dirijor mai bun, unul care are mai mult succes, e mai respectat.

Cristian Măcelaru în fața clădirii Radio France/ foto: Bogdan Iordache/ Cultura la dubă

Eu încerc să îmi găsesc împlinirea în muzică, fiindcă muzica nu mă va trăda niciodată.

Dacă o caut într-o partitură de Beethoven, în frumusețea unei lucrări de Saint – Saëns, acolo îmi găsesc eu fericirea și împlinirea, nu în ceea ce mi se dă înapoi în urma dirijatului.

Dirijatul este modul în care mă exprim în lume, dar ceea ce mă ține este muzica, iar asta nu mi-o poate lua nimeni.”

***Materialul face parte din seria “Săptămâna Franței”, un proiect Cultura la dubă susținut de BNP Paribas.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *