Un Weekend à l’Est, festivalul dedicat anul acesta Bucureștiului și creației contemporane românești, început pe 18 noiembrie și programat până pe 1 decembrie, reunește la Paris 80 de artiști români, printre care printre care Mircea Cărtărescu, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Mircea Cantor, Matei Vișniec, Corneliu Porumboiu, Ioana Pârvulescu, Gabriela Adameșteanu, Mihai Șovăială. Jidvei, partener oficial al evenimentului, a prezentat la Paris noua colecție, Spirit – un omagiu adus spiritului românesc.
Pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României, trupa Subcarpați va susține un concert la Teatrul Odeon din Paris, în încheierea festivalului.
Festivalul a adus laolaltă francezi și români și a doborât stereotipuri. Cu toții s-au bucurat de bogăția culturii române contemporane, fie că erau deja familiarizați cu ea, fie că au descoperit-o pentru prima dată.
Paris, capitala creației contemporane românești timp de 12 zile
Festivalul „Un Week-end à l’Est”, care celebrează în fiecare an un oraș din Estul Europei, a adus anul acesta în centrul atenției Bucureștiul și întreaga cultură română, prin expoziții de artă contemporană, proiecții de filme românești premiate la nivel internațional, performance-uri de teatru și dans, concerte, lecturi, dezbateri publice.
Ediția 2025 îl are ca ambasador al festivalului pe Cristian Mungiu, laureat al Palme d’Or și una dintre cele mai influente voci ale cinemaului european.
„Ne dorim mereu ca România să aibă o imagine mai justă în afara țării, iar cultura a fost întotdeauna cea care ne-a salvat și ne-a adus atenția bună la care tânjim. Parisul găzduiește în această perioadă, prin acest generos Weekend a l’Est, una dintre cele mai ample manifestări dedicate vreodată exclusiv culturii române. Avem ocazia să ne prezentăm unui public occidental și să îi stimulăm curiozitatea de a descoperi o Românie modernă, creativă, îndrăzneață, capabilă să se scuture de provincialism și să fie în pas cu exprimările artistice contemporane” – Cristian Mungiu

De mare succes se bucură expoziția lui Dan Perjovschi, de la galeria Visconti 22. Aceasta cuprinde mesaje cu valențe universale, chiar dacă uneori reflectă doar realități concrete românești. În cadrul expoziției sale, coregrafa și actrița Judith State a creat un performane inedit, intim, cu un puternic impact emoțional.
Prezent la vernisaj, Dan Perjovschi a declarat pentru Jidvei: „Selecția surprinde energia creativității românești: una diversă, uneori incomodă, dar mereu autentică. E o ocazie rară de a vedea, la un loc, cum se exprimă România de azi în idei. Expoziția mea are loc într-un cartier celebru, unde locuia Balzac, dacă ieși din galerie dai peste o grămadă de locuri istorice prin care au trecut artiști francezi. Dar aici, la Un Weekend, îți dai seama că ceva ne leagă, totuși, suntem veri.” – a spus Dan Perjovschi.

A fost, totodată, extraordinar, să vedem mari artiști români aduși laolaltă – Dan Perjovschi alături de Mircea Cantor, Gabriela Adameșteanu și Bogdan Alexandru Stănescu, sau chiar artiști români în spectacole live, susținute alături de artiști francezi.

Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea
Într-o lume în care prea puține inițiative susțin cultura în România, Jidvei face acest pas curajos și se află pentru a treia oară la un mare eveniment cultural organizat la Paris în cinstea artiștilor români, după retrospectiva Brâncuși de la Pompidou, din 2024, și retrospectiva Radu Jude de la Pompidou și MK2, din septembrie 2025.
Alături de jurnaliștii Cătălin Striblea și Alexandra Tănăsescu, precum și de prezentatoarea TV Sonia Argint, Jidvei prezintă de la Paris un reportaj vizual și cultural care surprinde felul în care România se oglindește în capitala Franței – sub tema „Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea”.
Este o cronică personală despre felul în care România respiră în orașul artelor: un amestec de observație, reportaj și emoție culturală. Un dialog cald între spirit, identitate și întâlnirile care dau ritm creației, întâlniri cu artiști, expoziții care schimbă repere, dialoguri cu publicul francez și momente din culisele performanțelor sau concertelor care dau un nou sens inspirației românești.
Ce ocazie mai bună pentru a lansa noua colecție de vinuri premium, Spirit, dedicată chiar spiritului românesc? La evenimentele artiștilor români din cadrul festivalului, francezii s-au bucurat de vinurile Spirit de la Jidvei și au vrut să descopere mai multe despre ele.

Așa arată România la Paris, acum
De la vernisajele lui Dan Perjovschi și Mircea Cantor, la expozițiile lui Dan Vezentan, de la întâlnirile literare cu Gabriela Adameșteanu și prezența în Teatrul Odeon a Alexandrei Badea, până la expoziția de fotografie extrem de personală semnată Cristian Mungiu, Parisul respiră cultură românească la fiecare pas.
Francezii fac coadă la proiecții, la vernisaje, la concerte. Saint-Germain-des-Prés, spațiul mitic al dialogului intelectual european, e dominat de nume românești. Iar reacțiile publicului francez sunt surprinzătoare, calde, vii – de la uimire la entuziasm, de la curiozitate la emoție pură.

Spirit, acolo unde gustul întâlnește cultura
Jidvei este prezent în Paris cu colecția Spirit, introdusă publicului francez chiar în mijlocul celui mai amplu context cultural românesc din ultimii ani. Francezii degustă, întreabă, caută povestea, iar vinul devine, firesc, o poartă spre cultura noastră. Sunt momente în care diferențele dispar, iar Parisul și Transilvania ajung să vorbească aceeași limbă: o limbă a emoției, a meșteșugului și a deschiderii reciproce.

„Lumea să își aducă aminte că arta e un pod între oameni, nu doar între cunoscători.”
– Mircea Cantor
Spirit trăiește exact în acest registru. Nu e doar un vin adus la Paris; devine un pretext pentru dialog cultural, un vehicul prin care Transilvania pătrunde în inima orașului.
Jidvei prezintă colecția Spirit la Paris
Francezii și românii prezenți la festival au descoperit împreună cu artiștii români colecția Spirit: trei vinuri maturate în timp. Spirit nu este doar un proiect de brand, ci un omagiu adus creativității românești, un gest prin care vinul devine limbaj cultural, semnătură, reper.
„Am creat Spirit ca pe o reverență adusă României: o colecție maturată în timp, inspirată din moștenirea culturală și realizată cu meșteșug transilvănean. Prezența noastră la Paris, în cel mai amplu festival dedicat culturii române, este o bucurie și o responsabilitate: introducem publicului francez un alt fel de a înțelege Transilvania, prin gust, tradiție și rafinament. Colecția Spirit aduce aici exact ce simțim și noi în aceste zile: o Românie în care tradiția și modernitatea pot sta la aceeași masă. Parisul o simte, o gustă, o primește.” – Ana Necșulescu, Director de Comunicare, Jidvei
Jidvei trasează o axă culturală între București, Paris și Roma
Colecția Spirit devine firul roșu al unui traseu cultural unic, desfășurat în trei capitale europene. România își afirmă identitatea artistică prin această axă simbolică București-Paris-Roma, în care fiecare oraș spune o parte din aceeași poveste: un dialog între tradiție, creativitate și prezența românească pe scena europeană.

Drumul a început la București, la Gala „Monica Lovinescu” (19 noiembrie 2025), unde gama Spirit a fost prezentată în premieră națională, în prezența unor scriitori, artiști și diplomați care continuă moștenirea unui reper moral al culturii române.

Continuă la Paris, în cadrul festivalului „Un Week-end à l’Est”, cea mai amplă platformă dedicată României în Franța și se încheie la Roma, pe 1 Decembrie, la Opera din Roma, unde Spirit devine vinul celebrării Zilei Naționale – un moment în care muzica, diplomația și comunitatea românească se întâlnesc într-un cadru solemn.
___
Jurnalul “Vin la povești. Spiritul românesc în dialog cu lumea” poate fi urmărit pe pagina de Instagram Jidvei Romania.

___
Despre Jidvei
Cu peste 1.000 de medalii internaționale și o poziție în Top 100 producători globali de vinuri și distilate premium, Jidvei confirmă că România este și va rămâne Țara Vinului – atât acasă, cât și pe scena europeană.
Brandul reunește tradiția vitivinicolă de peste 75 de ani cu inovația tehnologică și expertiza transmisă din generație în generație, fiind prezent la marile evenimente culturale și diplomatice europene – de la Centrul Pompidou din Paris și Teatrul La Fenice din Veneția, până la Festivalul de Film de la Cannes.
Jidvei este cel mai mare producător de vinuri cu Denumire de Origine Controlată din România (D.O.C. Jidvei) și deține cel mai extins domeniu viticol cu proprietar unic din Europa – 2.500 ha în inima Transilvaniei.
Articol susținut de Jidvei.

