Dan Perjovschi este, probabil, cel mai cunoscut artist român contemporan în viață. Arta sa, o îmbinare între desen și graffiti, a fost expusă la cele mai importante galerii din lume, pe care orice iubitor de artă contemporană își dorește să le viziteze: MoMA, New York/ Tate, Londra/ Centre Pompidou, Paris.
Ieri a ajuns la București, unde a desenat pe o dubă, la Spațiul M60, în cadrul unui proiect inițiat de un tânăr artist, Robert Băjenaru, Another Mobile Gallery, care își propune să plimbe duba desenată de artiști contemporani în locuri din țară unde nu există galerii.
Evenimentul a avut loc chiar peste drum de Muzeul Național de Artă al României și, natural, discuția noastră s-a îndreptat și către starea muzeelor din România, o țară izolată parcă într-un univers paralel cu ceea ce se întâmplă în restul lumii, din punct de vedere muzeal.
Care e ideea cu această galerie mobilă?
Ideea e a lui Robert Băjenaru, pentru că el conduce garajul Cazul 101, el e din Constanța și a vrut să facă o galerie acolo, dar a văzut că nu se poate și s-a gândit să facă asta și să o ducă la Constanța pe roți. Pe ideea de mobilitate, în care te adaptezi la ce se întâmplă.
O să facă și o bibliotecă în interior și o să o plimbe prin țară. Ăsta e un model vechi, era prin Anglia, biblioteca de cartier care merge.
E un lucru foarte empatic, creează acces în locuri în care arta cred că e doar așa, ca suvenir. Cred că nu există nicio galerie în Constanța.
“Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.”
Dan Perjovschi, artist
Am remarcat desenul cu “my house, my car, my credit card și punctulețul – me.”

foto: Cultura la dubă
Ăsta e un mesaj clasic, de prin anii 2000, când înnebunise lumea, toți voiau case cât mai mari, mașini cât mai mari și uitau de ei.
Am cunoscut o grămadă de tipi care au făcut bani și care pe la 40 de ani se opreau și se cărau în Tibet, știi? Așa e, faci bani și îți dai seama că nu aia contează. Tu te-ai pus la sfârșit, cel mai mic. E o critică a capitalismului, dar vezi că e o critică simpatică.
Cât de important este să avem parte de astfel de evenimente culturale, mai ales în această perioadă?
Domne, cei de la TIFF și-au asumat un mare risc și au făcut un lucru extraordinar. Că nu poți să oprești tot. Știi care e treaba? încercăm să facem cât putem de bine în situația dată, pentru că nu știm pe ce teren ne mișcăm. Dar încercăm să nu oprim totul, fiindcă murim dracu’ pe aici.
Eu de aia sunt pe dubă și nu înăuntrul ei. Și decizia de a fi aici, pe terasă, e luată din cauza pandemiei.

foto: Cultura la dubă
La Viena cum ați expus recent?
Nu am fost, am trimis desenele. Nu mai pot să merg, că îmi cer ăia două teste Covid, ar fi trebuit să am o expoziție solo în Columbia și deleg desenele, mi le desenează altcineva acolo.
Și la Viena cum s-a întâmplat?
La Viena, înainte să înceapă pandemia, am făcut niște desene pe zid, la Kunsthalle, într-o expoziție de grup, iar când s-a declanșat pandemia, ei au închis două luni jumate. Când au redeschis eu am zis că trebuie să adaptez desenele alea, că în două luni jumate s-a schimbat lumea.
Și atunci nu am putut să ajung, le-am trimis, le-au printat și le-au lipit. Deci trebuie să găsim soluții, știi?
Și arta mea e o artă mobilă. Mă pot adapta la orice spațiu, oricând. Încerc să găsesc răspunsul corect la ce se întâmplă.
Eu am făcut invers decât restul lumii. Eu am devenit hiperactiv în perioada asta. Am o mare satisfacție că sunt invitat de cineva tânăr să fac chestia asta.
“Ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani.
Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă.”
Ați fost vreodată invitat de o instituție publică din România să desenați? Minister, primărie?
Nu, în afară de Teatrul Național Radu Stanca de la Sibiu, sper că nu îmi amintesc greșit. Eu nu am o relație bună cu instituțiile statului.
De exemplu, să nu fiu înțeles greșit, dar eu cu soția mea (Lia Perjovschi) ne-am repatriat în Sibiu de vreo 10 ani. Nu am primit niciun telefon de la Liceul de Artă, nu știu cum să îți zic…pe mine nu mă interesează jobul ăla, dar eu și Lia suntem o resursă, pentru că avem o experiență, iar, sper să nu fiu înțeles greșit, dar cât toți profesorii aceia la un loc.
Și resursa asta e cumva nefolosită pentru că oamenii ăia nu ne consideră ca parte din discurs.
Eu, în general, am o relație foarte proastă cu instituțiile, fiindcă ăștia nu înțeleg, ăștia vor să mă colecționeze. Nu ne potrivim.
Eu, în Sibiu, am o relație cu teatrul, iar soția mea cu biblioteca. Nu cu muzeul. Interesant, nu?
Sunt curioasă, până să vină pandemia, ce fel de relație aveați cu Muzeul Național de Artă Contemporană din București?
Aici e o poveste foarte veche. Noi l-am boicotat din prima zi. Eu n-am călcat acolo niciodată și nici nu o să călcăm atât timp cât este în palatul ăla.
Pentru noi, arta nu e după zid și nu e în locul ăla. Ăsta e locul artei mele (arată spre dubă).

foto: Cultura la dubă
De când am auzit că se face acolo, am avut o reacție foarte critică și am să îți spun de ce.
Era primul muzeu de artă contemporană din România, iar eu și Lia am fost niște propagandiști pentru acest muzeu, pentru arta contemporană în general. Dar în momentul în care s-a înființat, acest muzeu nu a ținut cont de realitățile din România. N-a întrebat niciun curator, nu a întrebat pe nimeni.
Și, până la urmă, a fost înființat de cel mai corupt guvern din țara asta – nea Năstase.
Care, ironic, este și un om cult…
Ce să-ți spun, cu termopane? Ai văzut ce colecție de second-hand are?
Deci, ideea ne-a displăcut, eu înțeleg rațiunile, dar arta contemporană în țara asta nu trebuie să fie în palat. Ea nu aparține burgheziei.
Faptul că MNAC e la Senat e un statement. Că sunt pe un deal cu aleșii și orice ai face vei fi citit prin prisma asta. Locul ăla nu a fost niciodată Casa Poporului. Acolo poporul plătește bilet.

foto: Cultura la dubă
Ală a fost teroare. Soția mea, de aici, din București, a fost obligată să meargă verile acolo să facă mozaic. Oamenii au fost forțați să muncească acolo. Oamenii și-au pierdut casele de pe locul ăla. Și atunci, cum să te duci acolo?
“Acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.
Când o să aibă vernisaj MNAC o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.”
Și, încă ceva, dă-mi și mie exemplu de expoziție care a analizat lucrurile astea? Că au fost oameni care au murit acolo. Că pentru asta e arta contemporană, nu pentru a pune tablouri pe pereți.
În plus, a fost înființat în 2004, suntem în 2020. În 16 ani nu au fost în stare să exporte o singură expoziție internațională. Și dacă te uiți la ce cataloage au tipărit, eu am tipărit mai multe decât MNAC. Cum este asta posibil?
Eu nu știu pe ce își iau oamenii ăia salariul, că pe site nu apare.
Uite, zilele astea se discută că se scoate desenul din curricula școlară, ai auzit tu poziția muzeului pe acest subiect?
Revenind, acea instituție nu poate să crească, acolo moare. Moare. I se usucă rădăcinile.
Eu nu vreau să spun că tot ce fac ei acolo e prost, dar acceptarea acelui loc e un statement că arta pupă în cur puterea și că te lași controlat. Eu nu vreau să aparțin unui astfel de loc.
Tu, ca artist, te lași controlat. Când Senatul nu are chef, nu ai voie cu mașina, aia nu se poate, când vine cu lada orice lucrare trebuie să nu bipăie, să nu fie dinamită.
Și când o să aibă vernisaj, o să dăngăne clopotele de la aia (Catedrala Neamului). O să fie ca la balamuc.
Erau atâtea fabrici, atâtea! Și te legai și de comunism, că ai trecut prin el.
Dar dumneavoastră, ca artist, sunteți resemnat, nu doriți să vă mai implicați pentru schimbarea acestei situații?
Noi ne-am implicat la început, avem și o cercetare pe subiect, iar după aia ne-am văzut de treabă, fiindcă nu e treaba mea. Eu am ajuns la categoria de muzee care au 10 clase peste ăsta. Eu nu mai am nevoie de acest muzeu, să se bată cine are nevoie de el.
Nu aveți dumneavoastră, ca artist deja cunoscut, dar tinerii au nevoie.
Păi să facă proteste. Noi ne-am făcut treaba. Prin poziția mea, că nu am treabă cu instituțiile din România, eu le dau tinerilor o șansă: să vadă că nu e un singur drum. Sunt mult mai multe drumuri în lumea asta. Și eu cred că asta trebuie să facem noi în România.
“Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.”
Ce v-a făcut să vă întoarceți și să vă stabiliți în România?
Tot timpul am fost implicat în ceva aici și tot timpul am avut ceva de făcut. Și eu sunt implicat în artele astea de pe vremea comunismului, Atelier 35 Oradea, una dintre cele mai active platforme din țara asta, am cărat lucrări cu trenul, cu cușeta. Eu nu pot să las aia, că e istoria mea.
Așa că, îți spun, va suna foarte greu, dar muzeul trebuia să mă întrebe. Nu? treaba lui, las’ că lucrez cu alte muzee.
Continui să spun că ce fac aici e important. În Berlin sunt 10.000 de fenomene de genul ăsta, nu mai are nimeni chef să le vadă. Iar aici, în România, contează. Și am simțit asta în permanență. Aici putem fi un model, nu direct, dar prin diferență.

foto: Cultura la dubă
Eu îmi permit să le dau cu flit tuturor fondurilor AFCN și ICR și toate din țara asta. Și vreau să le spun tuturor artiștilor că se poate să se descurce și fără ei.
Ăștia ce au făcut? Au creat un singur fond, toată lumea se luptă pentru el și cum se taie fondul, se mănâncă între ei ca să ajungă la bani. Ăsta e sclavagismul, nu asta (arată masca de pe față).
Un singur fond? E jenant, e absolut jenant.
Eu nu pot să rezolv problemele astea, dar pot să spun. Eu la Sibiu sunt un zid. Mi-am găsit un zid în oraș, nu plâng că n-am galerie, mi-am găsit soluția, găsiți-o și voi!

foto: Cultura la dubă
La MNAR ați fost vreodată în vizită?
Am mai fost da, câteodată intru în depresie.
Ei au încercat tot felul de lucruri, ăștia sunt înțepeniți în timp și au încercat să se contemporaneizeze și lucrurile sunt complicate.
Lumea nu își dă seama, dar prima impresie când întri într-un muzeu e șocul, e felul în care supraveghetoarele arată.
Apoi, expoziția marelui artist Maitec avea la intrare banner cu sponsor. Ce e asta? Fashion?

foto: Cultura la dubă
Au avut finanțare privată.
Dar ce mă interesează? Eu nu am văzut nicăieri în lume așa ceva.
Explicația directoarei MNAR este că sunt dependenți de finanțări pentru expoziții temporare, fiindcă ministerul Culturii nu dă bani pentru expoziții temporare.
Dacă Muzeul Național de Artă al României nu poate face rost de sponsori, eu îi demit pe toți mâine. Dacă nu sunteți capabili să atrageți fonduri ca lumea, cărați-vă! Înseamnă că habar nu aveți ce înseamnă muzeul secolului ăsta.
Și dacă tu nu poți obține bani de la minister, nu ești bun de director.
“În povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win.”
Unde credeți că ar fi cel mai potrivit loc pentru colecția Brâncuși care acum e expusă la MNAR?
Ei sunt cumva în afara timpului, e un mod de muzeografie vechi. Asta nu înseamnă că ei trebuie să sară în contemporan cu de-a sila.
Am văzut, de exemplu, la Muzeul de Geologie, au încercat să facă ceva ca la MȚR și au făcut în holul muzeului un magazin de vândut pietre. Nu așa.
Revenind la Brâncuși, în povestea cu Cumințenia Pământului, noi am reușit să facem un lose-lose din ceva care putea să fie win-win. Am reușit magistral să piardă toată lumea: oameni care au dat bani, lucrarea, publicul care nu o mai vede.

foto: Sorin Tănase
Și cu COVID-ul e la fel. Era cât p’aci să ne iasă.
“Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.”
O ultimă întrebare, când ați spus că fondul AFCN este sclavagism, nu masca, v-ați referit la cele spuse de Cristi Puiu?
Un pic, da.
Legat de asta, eu cred că oricine ar trebui să aibă libertatea de a spune ce gândește. În același timp, un om public are o mare răspundere. Cristi poate s-a enervat din ceva și pe urmă s-a tot inflamat și a dus lucrurile poate unde nu trebuia.
Aș putea și eu să întreb. El va fi în juriu la Festivalul de Film de la Veneția, da? Va purta mască?
În același timp, să spui că face filme de căcat, asta e o românească, fiindcă noi nu mai putem să discutăm subiectul polemicii.
Dacă tu mă întrebi, eu sincer nu văd de ce lumea în aer liber trebuie să poarte mască. Sincer. Pe de altă parte, e o soluție, dacă vreți festival, ca să nu avem probleme, purtați toți mască și am încheiat chestia.
Cristi Puiu putea să se gândească puțin mai bine, dar cred că are dreptul să-și spună punctul de vedere. Din păcate, cred că ar trebui să-și dea seama de consecințele acestei povești un pic mai pe termen lung.
Și există acolo o comparație greșită cu ’89. Eu am fost pe stradă în ’89 și uite-mă că port mască și n-am nicio problemă.
Și am fost la toate demonstrațiile posibile din această țară. Și nu cred că sunt un sclav purtând-o. Nu cred că sunt un spălat pe creier. Nu sunt manipulat.