Despre arta contemporană, “asta puteam să fac și eu”, cu artistul Dan Raul Pintea. “Cel mai probabil o să intru în istorie drept artistul care a trăit din 5 lei pe zi și toată lumea o să se înghesuie să-mi cumpere lucrările, dar atunci o să fie prea tarziu, căci eu am nevoie acum.”

De Dan Raul Pintea am aflat prima dată în anul 2015, cu ocazia Nopții Albe a Galeriilor din București.

Era unul dintre tinerii artiști care expuneau în fața publicului românesc, interesat de arta contemporană, și, încă de atunci, ieșea în evidență. Sau cel puțin arta sa parea mai lesne de înțeles. Scria pe tricouri cuvântul “Dragoste” și vorbea despre importanța dragostei în viață, cât și în actul creativ.

Am făcut atunci primul interviu cu el, pentru Știrile ProTv, care s-a dovedit a fi și o rampă de lansare. Între timp, produsele sale au început să fie căutate, iar el să facă bani din pasiunea sa.

A avut perioade când a trăit doar cu câțiva lei, pe care îi dădea pe mâncare sau pe materiale, dar nu regretă nimic, pentru că, spune el, cea mai mare dorință a sa a fost să fie liber să creeze și să nu fie nevoit să se “prostitueze pentru bani”.

Banii încasați din tricouri l-au ajutat să se manifeste și mai mult ca artist.

A expus la Berlin, un oraș esențial pentru arta contemporană, dar și în alte orașe din Europa.

Am stat de vorbă cu el, la 4 ani distanță, pentru a înțelege mai bine evoluția sa, dar mai ales, pentru a arăta că există oameni care își câștigă libertatea nu din bani, ci făcând ceea ce iubesc mai mult.

foto: Daniel Bălțat

Dan, lumea te știe drept „artist contemporan”. Ce înseamnă, din punctul tău de vedere, să fii artist contemporan?

Arta contemporană este despre noul care aduce o altă perspectivă asupra lucrurilor prin abordarea unor căi mai neconvenționale de comunicare a problemelor actuale cu care se confruntă lumea.

Ca să faci asta trebuie să fii constant activ pe scena artistică globală, să expui vizual idei spre a fi dezbătute, să fii prezent prin propunerea de soluții menite să ne îmbunătățească societatea. Iar asta înseamnă să fii contemporan cu vremurile în care trăiești.

Să fii artist contemporan nu înseamnă numai să faci artă, ci și să te implici în comunitate prin diverse proiecte care să creeze punți între public și artă.
Cum ar fi Artist Night în care invit diverși artiști locali să țina lecture-uri despre arta lor. Sau Noaptea Albă a Galeriilor Sibiu, programul național inițiat și coordonat de Asociația Ephemair, care promoveză arta locală o noapte pe an.

Dacă nu ne scoateți din tipar, munca noastră nu o sa fie niciodată apreciată la adevărata ei valoare astfel încât să fie cumparată, ca să avem și noi o situație financiară decentă. Ca să întemeiem și noi o familie, să avem o relație normală cu cineva cu job stabil pentru care ” to provide” e un must.

Dan Raul Pintea, artist contemporan

Cum s-a născut pasiunea ta pentru artă și ce ai făcut pentru a îți dezvolta această pasiune?

Nu știu, soarta.  Știu doar că îmi plăcea să desenez când eram mic după Sailor Moon sau pe Isus cum se ruga în Grădina Ghetsimani în vacanța de vară la țară.

Tata a vazut înclinația spre artă și m-a mutat în clasa a 8-a la Liceul de Arte cu gândul să mă facă arhitect. Dar am descoperit altă lume acolo care m-a dezvoltat pe toate planurile și am devenit, cum îmi place mie să spun arThitect.

Nu a fost ușor, însă, să construiesc această cariera artistică. A trebuit să fac meditații încă din clasa a 9-a pana în a 12-a ca să intru primul la prestigioasa secție de Grafică a Universității de Artă și Design, cea mai râvnită pe vremea aceea. Bineînțeles că eforturile și sacrificiile nu s-au oprit aici.

Am avut și un mentor din mediul academic, timp de trei ani, când am decis să o iau pe cont propriu. Începutul întotdeauna e greu, cu cărări nebătătorite atunci când vrei să fii original.

Așa că a trebuit să mă angajez pentru a-mi asigura subzistența cât timp am facut și masterul. Așa am devenit conștient ca nu banii sunt prioritari în atingerea visului de a trăi doar din artă și m-am mutat înapoi acasă pentru a-mi deschide atelierul și să încep să fac artă.

Mi-a luat 7 ani până am reușit, cu ajutorul brandului Dragoste care plecase tocmai de la ideea să nu mă prostituez pentru bani, ci să-i câștig din pasiune.

O reușită este că am devenit cunoscut în timpul vieții părinților mei, cât să îi fac mândri.

Dan Raul Pintea, artist contemporan

Apoi ai început să devii cunoscut datorită tricourilor tale, branduite cu cuvântul Dragoste, scris de mână. Acum, din afară, pare că e un business. Cum este, din interior? Care e povestea acestor produse „de dragoste”?

Povestea de Dragoste a început în 2011, dar bussines a părut din afară din 2012, când am fost nevoit s-o înregistrez la OSIM ca să nu imi fure ideea acoliții lui Skizzo Skillz, care au început să vândă șepci cu mesajul meu după ce l-au vazut pe zidurile din Sibiu.

Inițial am început să scriu Dragoste ca un manifest, un strigăt de frustrare că nu poți face în țara asta ce știi și iti place să faci. Că nu poți trăi din artă.

Dragoste a fost soluția mea de a ieși din blocajul financiar cu care se confruntă artiștii emergenți din cauză că sunt neștiuți și automat nesusținuți . Eu am vrut să reușesc în artă doar prin artă, adică prin pasiunea mea, ca să-mi justific mie că trăiesc autentic din arta mea.

În timp, expozițiile pe care le-am făcut au crescut brandul.

Practic, am construit un circuit închis autonom din care îmi luam banii necesari să-mi finanțez arta, fără să depind de alte bugete de la stat, open calls sau submissions de care depind atât de mult artiștii în general.

Bineînțeles că am aplicat și eu, dar dupa un an de refuzuri și răspunsuri neprimite am luat decizia de a trăi doar din ce produc eu. 5 lei pe zi cât aveam, nu conta, îi bagam în mâncare sau materiale.

Că a crescut și a devenit un “business” e, totuși, un merit și nu ar trebui perceput ca ceva negativ când un artist reușește pe cont propriu să creeze un concept care să se ridice la nivelul altor branduri.

Dar nu, artistul trebuie să moară de foame ca să fie perceput ca un true artist, autentic.

Daca nu ne scoateți din tipar, munca noastră nu o sa fie niciodată apreciată la adevărata ei valoare astfel încât să fie cumparată, ca să avem și noi o situație financiară decentă. Ca să întemeiem și noi o familie, să avem o relație normală cu cineva cu job stabil pentru care ” to provide” e un must.

Poate acesta este și unul dintre motivele pentru care am renunțat la imaginea de artist și m-am axat mai mult pe brand, poate îmi doresc să fiu și eu perceput ca un om normal, ceea ce ar trebui să fie o stare de normalitate.

Prin ce altfel de lucrări te exprimi, ca artist?

În general prin lucrări din materiale diverse care se pretează ideii pe care vreau s-o redau. Dar toate conțin un mesaj, fie criptat, fie anti ceva, fie de dragoste, fie ecologic, fie ezoteric. Fie că sunt pe hârtie, sticlă, piatră, lemn, metal, prin toate încerc să exprim idei, aluzii, subtilități menite să deschidă ochii.

Dan Raul Pintea
Dan Raul Pintea
sursa foto: facebook

Care sunt, pentru tine, cele mai importante reușite?

că am intrat primul la Grafică
că am avut bursă de merit si Erasmus
că am fost angajat de Unversitatea De Artă și Design ca tehnician la Grafică
că am fost artist reprezentat de Anca Poterașu Gallery
că am expus la Preview Berlin Art Fair
că am expus în Europa
că am vândut mai mult de jumătate din lucrări
că cea mai scumpă lucrare de artă a fost cumpărată la prețul de 3500 Ron
că îmi câștig traiul din pasiune
că fac hartie manuală
că am expus la Noaptea Alba a Galeriilor din Bucucrești încă de la prima ediție
că am aparut la Romania, te Iubesc
că mesajul cu Dragoste ajunge la o arie mai mare de oameni decat o fac lucrările de artă in Galeriile particulare
că am devenit cunoscut în timpul vieții părinților mei cât să îi fac mândri

Ce artist contemporani admiri și de ce?

În general nu admir, dar apreciez artiști din generații diferite precum Adrian Ghenie sau Dan Perjovschi pentru stilul divers prin care au devenit cei mai cunoscuți artiști contemporani români. Ghenie, prin metoda clasică a picturii pe pânză, iar Perjovschi prin sinteza mesajului.

Nu poate fi niciodată înțeleasă arta contemporană în timpul prezent, ci abia după ce nu mai suntem.

Dan Raul Pintea, artist contemporan

Arta contemporană a stârnit tot timpul controverse. Mulți oameni se întreabă ce definește o lucrare ca fiind un obiect de artă. Sau când vizitează un muzeu, în fața unor lucrări precum o pânză albă sau a unui punct pe o pânză, există reacții de genul „asta puteam să fac și eu”. Tu cum ai defini arta contemporană?

Și când am scris Dragoste la Festivalul Internațional de Street Art din Sibiu mi s-a zis că „asta puteam sa fac și eu”. Și atunci automat o face artă contemporană, nu?

Da, oamenii au rămas cu ideea că arta înseamnă doar pictura figurativă pentru că nu oricine o poate face, trebuie să ai școală și talent ca sa faci asta. Implicit sunt conștienți că nu pot picta, iar atunci te validează ca artist. Dar nu fac decât să te încadreze într-un canon pe care îl incălcăm dacă facem ceva ce ” pot face și ei ”.

Între timp, au trecut sute de ani și lumea nu s-a mai informat despre ce înseamnă arta și cum le modifica ea viețile prin aportul în dezvoltarea tehnologiei, de pildă.

Singurele informații pe care le mai deprind sunt din manuale, muzee și, sporadic, cărți de artă din anticariate care vehiculează over and over aceleași idei, picturi demodate care nu le oferă o nouă viziune asupra artei contemporane.

Or, dacă trăiești în trecut nu poți percepe actualul, noul cu care venim noi, artiștii în viată, care suntem prezenți în viața lor. De asta nu poate fi niciodată înțeleasă arta contemporană în timpul prezent, ci abia dupa ce nu mai suntem, după ce se creează o arhivă după care putem fi studiați.

Cel mai probabil o să intru în istorie drept artistul care a trăit din 5 lei pe zi și toată lumea o să se înghesuie să-mi cumpere lucrările, dar atunci o să fie prea tarziu, căci eu am nevoie acum.

Care este visul tău, ca artist?

Visul meu a fost sa fiu liber și să fac ce imi place. Credeam ca asta o să imi aducă fericire, dar, paradoxal, succesul aduce mai multa nefericire. Solicitare, epuizare care duce, în final, la inadaptare socială prin izolare. Ajungi să nu mai ai viață.

Așa că tot ce îmi doresc acum e să am o viață liniștită din ce imi place să fac. Căci să faci ce iți place înseamnă libertate, dar să iți placă ce faci, asta cred, înseamnă fericre.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *