Skip to content
porumboiu

Corneliu Porumboiu, regizor: “Cât am fost profesor, încercam să îi fac pe studenți să vină cu propriile idei. După aia, nu au mai venit deloc la cursuri.”

foto: Gareth Cattermole/Getty Images/ Toronto Film Festival

Corneliu Porumboiu este unul dintre cei mai importanți regizori români ai ultimilor 20 de ani. Ultimul său film, “La Gomera”, a fost selectat în competiția oficială pentru Palme D’Or la Cannes 2019, cu “Comoara” a câștigat Premiul Un Certain Regard în 2015, cu “Polițist, adjectiv” a câștigat Premiul Juriului Un Certain Regard și Premiul FIPRESCI, în 2009, iar pentru “A fost sau n-a fost” a primit Premiul Golden Camera, tot la Cannes, în 2006.

Așadar, Corneliu Porumboiu este strâns legat de Franța prin succesul său la Cannes. L-am întâlnit recent la Institutul Francez din București, cu ocazia anunțării Festivalului Filmului Francez în România, pentru care a făcut o selecție de filme, alături de alți regizori români, la categoria Carte Blanche pentru 5 cineaşti români.

O fire discretă, rar prezentă în presă și deloc prezentă în social media, Corneliu Porumboiu a acceptat interviul de mai jos, pentru Cultura la dubă.

***

Corneliu, ce mai faci?

Sunt într-o perioadă de căutări, citesc mult, încă nu m-am apucat de ceva, n-am un scenariu în lucru.

“La Gomera” a fost un film foarte bine primit. Tu ai fost mulțumit de ceea ce s-a întâmplat cu filmul?

Da, dar perioada de pandemie a periclitat lansări în foarte multe țări, în SUA a rulat doar două săptămâni, în Anglia nu a mai intrat deloc, în Spania parcă a intrat într-o fereastră dintre perioadele de lockdown, însă realizez că lumea a fost afectată și asta e, nu ai ce să faci.

În rest, sunt mulțumit, a fost un proiect diferit, care a presupus altfel de muncă, iar asta îmi place.

Ca producător ai vreun proiect la care lucrezi acum sau ai aplicat la CNC cu ceva?

Da, compania mea produce acum două filme, unul al lui Tom Wilson și al doilea lungmetraj al lui Bogdan Mirică și mai sunt două proiecte cu care am aplicat la CNC.

Ai participat la această conferință a Festivalului Filmului Francez, de ce crezi tu că este important ca publicul românesc să aibă acces la filme europene și cum crezi că ar putea fi facilitat acest acces?

În primul rând, cinematografia franceză e cea mai importantă din Europa, Franța e țara și cu cea mai mare rețea de distribuție, cu cel mai mare număr de filme care apar în săli, cred că vreo 500.

Cinema-ul francez e extrem de viu, cu direcții foarte diferite și e păcat să nu ai acces la asta, mai ales cei din industrie, tinerii regizori, studenții, dar și publicul larg.

Din păcate, în România avem acces la foarte multe filme americane, sunt și filme franceze, dar e foarte greu să vezi un debut dacă nu a avut un traseu extraordinar în festivaluri. Deci e important să fii la curent cu ce se întâmplă acolo.

Crezi că ar trebui intervenit la nivel legislativ, astfel încât să fie obligatorie promovarea unui anumit procent de filme europene, atât la televiziuni, cât și la cinema?

Cred că avem asta pentru filmele românești, e foarte dificil să intervii la nivel legislativ. Pe de altă parte, ar trebui să se intervină la nivel de săli de cinema de autor.

Îmi aduc aminte că la Studio, de exemplu, primele mele filme au făcut foarte bine, acolo au putut fi văzute “A fost sau n-a fost” și “Polițist, adjectiv”. Pe vremea aia, la Studio era deja un program cu filme de autor și se crease un public care se obișnuise cu asta.

Cinema Studio azi/ foto: Cultura la dubă
Cinema Studio azi/ foto: Cultura la dubă

Asta ne trebuie, în primul rând, săli dedicate.  Din păcate, sala Elvira Popesco a rămas cam singura din centrul orașului și e mica, iar ei au programul lor, fiindcă ține de Institutul Francez.

Sunt orașe mari, universitare, precum Clujul, Iași, Timișoara, cu 60 – 70.000 de studenți și oameni care consumă cultură, iar acolo nu sunt săli. În București iar nu sunt săli.

Cât de importantă ar fi și educația cinematografică, făcută prin școli? La noi există un program al One World Romania și cam atât…

Astfel de programe trebuie dezvoltate, bineînțeles. Oricum, școala românească s-a mai schimbat. Țin minte că noi învățam numai comentarii, trăiam într-un sistem pedagogic în care ți se impunea un anumit discurs și tu trebuia să îl reții.

Lucrurile cred că s-au mai schimbat. Evident, că ar trebui să se facă mai mult.

Tu mai predai la UNATC?

Nu.

Vlad Ivanov ne povestea într-un interviu că ție ți se întâmpla să mergi la cursuri, ca profesor al studenților de la regie, iar aceștia nu se prezentau, trebuia să îi suni ca să vină. Cum a fost, mai exact?

Vlad Ivanov: “Vorbeam cu Corneliu Porumboiu, pe vremea când era profesor de regie la Facultatea de Film, că ajunseseră studenții la un grad atât de mare de dezinteres, încât îi suna el la telefon și spunea: “Mai veniți la cursuri azi? Că eu sunt la clasă.”

Da, așa e. Am fost profesor acolo, asistent, imediat după școală, cred că 2005-2006. Am și intrat în ei, ce e drept, hahaha. I-am certat la un moment dat. Aveau un exercițiu de documentar și discutam subiectele. M-am cam supărat pe vreo 2-3.

Nu erau atenți, nu își făceau temele sau de ce?

Da, dar mai ales erau într-o zonă de clișee, iar eu încercam să îi facă să gândească prin propriul filtru, să vină cu propriile idei. Și cred că de aia nu prea au mai venit după. Hahaha.

Dar nu ăsta a fost motivul pentru care am renunțat. A fost unul dintre ele. Trebuia să îmi fac doctoratul, să dedic timp temelor.

La UNATC aveam 2 zile pe săptămână de regie, plus că citeam scenariile de 2-3 ori acasă, deci îmi lua cam 2-3 zile din timpul pe care puteam să îl dedic proiectelor mele.

Și cred că asta a fost decisiv. Și nu mă interesa o carieră în acest sens, decât să ocup locul cuiva care și-l dorea, am zis să renunț. E o muncă extrem de dificilă, studenții trebuie ajutați să se descopere pe ei înșiși, să descopere ce îi interesează.

Ce crezi despre situația creată de CNC anul trecut, când nu a organizat niciun concurs, în plină criză care a lovit cultura, deși legea prevede să organizeze două concursuri pe an?

Cred că e de înțeles, sursele de finanțare sunt precise la CNC, iar dacă nu au mai fost reclame sau companiile nu au mai alocat atât de mulți bani, atunci nu avea cum să facă un concurs fără fonduri.

Trebuie să înțelegem situația, să acceptăm ce s-a întâmplat, eforturile care au fost depuse în domeniul sanitar, a fost ceva ce a lovit toată lumea.

Ulterior, la organizarea recentă a concursului, pe social media au circulat imagini cu sacoșe de rafie și de la supermarketuri, în care erau scenariile și dosarele depuse la CNC. Părea o situație uluitoare că voi, regizori și producători de film, trebuie să mergeți cu sacoșa la CNC.

Nu am văzut, că nu sunt prezent pe social media, dar cu siguranță trebuie schimbat tipul de aplicație, îmbunătățită infrastructura.

Înscrieri la CNC, aprilie 2021/ foto: Tudor Giurgiu

Una dintre problemele ridicate de pandemie a fost digitalizarea și am văzut că multe instituții s-au adaptat destul de repede, ați văzut și platforma de programare la vaccinare. Probabil și CNC va trebui să se adapteze în zona asta.

Revenind la cariera ta de regizor și scenarist, simți o presiune atunci când toată lumea te întreabă dacă ai ceva în lucru? Cum te afectează aceste întrebări?

Le consider normale, important e să știu eu ce vreau să fac mai departe, momentan sunt în fața unor decizii mai de lungă durată.

După experiența “La Gomera”, te-ar interesa să mai filmezi în alte țări?

Da, mă interesează zona asta mai visual, să reinterpretez anumite genuri, am o preocupare mai estetică, mi-a plăcut și aș vrea ca următorul proiect să fie cumva în această zonă. Pe de altă parte, nu am un conținut concret să spun că am o idee de documentar și mâine gata, îl filmez. Că eu, de fapt, cam așa funcționez.

Tu la ce filme te-ai uitat în pandemie?

Am văzut și eu multe pe Netflix. Mi-a plăcut Peaky Blinders, pe care nu îl văzusem, am văzut ceva clasic.

Ai avea vreo recomandare pentru noi, să ne uităm la un film?

Pe Netflix era un documentar interesant, “S Is for Stanley”, cu șoferul lui Kubrick, un personaj interesant. „Another Round” este foarte bun, mi-a plăcut mult.

Și am mai văzut primul film al lui Terrence Malick, „Badlands”, un film foarte foarte bun. Nu îl văzusem, spre rușinea mea, dar mi-a plăcut enorm.

Tu cum te raportezi la evoluția aceasta a cinematografiei spre platformele online?

Evident că prefer sala, am fost educat în zona asta, pe de altă parte toate lucrurile se schimbă. Eu am prins și trecerea de la peliculă la digital, până la urmă condiția noastră e să ne adaptăm.

Ne adaptăm tot timpul la bugetul unui film, care niciodată nu e cât vrei tu, trebuie să ții cont de limitări.

Prefer sala, vreau să văd detaliile pe ecranul mare, într-o sală spectatorul are și răbdare cu tine, cu cadrele lungi. Dar pot să înțeleg că generațiile care vin din urmă nu mai au atâta atenție, trebuie să alegem: ne adaptăm sau nu.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *