Ăștia fac pe dracu în patru ca să ne aducă la teatru
“Ăștia fac pe dracu în patru ca să ne aducă la teatru” este mesajul cu care Teatrul Național Marin Sorescu, din Craiova, anunță un demers inedit în România – Naveta culturală.
Natalia Călin. De la banca de rezerve la roluri strălucitoare
Actrița Natalia Călin a cucerit inimile iubitorilor de teatru cu rolul mamei lui Apostol Bologa, din Pădurea Spânzuraților, în regia lui Radu Afrim.
Lista completă a nominalizărilor la Premiile UNITER 2020
Foto: Adi Bulboacă UNITER a anunțat în urmă cu scurt timp nominalizările pentru gala din 2020, care reprezintă cele mai bune spectacole și performanțe ale…
Irina Rădulescu, fiica lui Dem Rădulescu: “Am avut cel mai duios, sensibil și protector tată.”
Irina avea doar 14 ani când celebrul său tată, Dem Rădulescu, se stingea din viață. Marele actor nu a trăit să își vadă fiica jucând pe scena teatrului sau pe marile ecrane, dar soția sa, actrița Adriana Șchiopu, a apucat să îi spună că Irina ar vrea să devină, la fel ca ei, actriță.
Au fost anunțați primii artiști care vor urca pe scenă la UNTOLD 2020
UNTOLD, cel mai mare festival de muzică din România, îi va aduce anul acesta la Cluj pe Iggy Azalea, The Pussycat Dolls, Eric Prydz, Amelie Lens și Charlotte De Witte.
De la EUROPALIA în depozit. Cumințenia pământului nu va putea fi văzută de Ziua Brâncuși pentru că Ministerul Culturii nu a plătit o asigurare de 2000 de euro
De Ziua Brâncuși, pentru care Ministerul Culturii a făcut marele tam-tam cu Irina Rimes, Cumințenia Pământului va sta departe de ochii publicului. Ministerul a plătit, din sponsorizări, aproximativ 40.000 de euro pentru o proiecție pe clădirea MNAR, dar nu a plătit 2000 de euro pentru a expune sculptura lui Brâncuși.
Actorul Cristian Balint și “Cimpanzen” – un workshow despre îmblânzirea “bestiei în care trăim”
Cristian Balint se folosește de propriile experiențe, dar și de tehnici din teatru, pentru a le arăta oamenilor că, în multe situații, deciziile proaste apar atunci când suntem dominați de creierul de maimuță.
Poemul scris de o spectatoare a filmului “Parasite”
În urmă cu câteva zile, Cultura la dubă și Independența film au făcut cadou două invitații duble la proiecția filmului “Parasite” de la Cinema Muzeul…
Contextul în care s-a născut colaborarea dintre Irina Rimes și Ministerul Culturii
Numele Irinei Rimes nu a fost primul la care Ministerul Culturii a încercat să ajungă. Actorul Marius Manole a mărturisit că și el a fost contactat, însă nu a avut timp să se implice, iar Irina Rimes ar fi fost singura dintre cei contactați, dispusă să facă promovare pro-bono.










