“9 Povești De Dragoste Și Ură În Izolare” sau cum nu tot ce zboară se mănâncă

În perioada izolării impuse de autorități, Dan Chișu a făcut un lungmetraj. Filmul este un soi de meta-film-în-film în care realitatea se întretaie cu poveștile ficționale născocite de Chișu. Poveștile ficționale sunt bune, frumoase, interpretate cu mai mult sau mai puțin entuziasm de către actori.

Din film aflăm puține informații noi: Adrian Titieni și Judith State joacă foarte bine. Segmentul lor e cel mai impresionant, cel mai credibil, cel mai bun. O altă informație deloc nouă cu care rămânem în urma vizionării filmului: în România sunt mulți actori foarte buni, mulți actori mai puțin buni.

Dan Chișu pare să continue să facă filme doar de dragul de a face film (cu excepții). Scriitura pare grăbită, pe genunchi, ținută cu greu într-o zonă credibilă de actori. Segmentele cel mai greu de privit din film sunt chiar intervențiile regizorului, în care Dan Chișu reușește să interpreteze un Dan Chișu necredibil. Parcă în reclama la zahăr juca mai bine.

Ar fi imposibil să condamnăm un act de expresie artistică, mai ales în vremurile acestea. Însă, la fel cum nu tot ce zboară se mănâncă, nu orice ocazie de a filma ceva trebuie să se numească film. Îl felicităm, deci, pe Dan Chișu pentru exercițiul audiovizual pe care l-a realizat cu ajutorul unor actori remarcabili și îi urăm să facă mai multe filme ca “București Non Stop”.

Urmează o listă cu informații noi cu care am rămas în urma vizionării filmului:

– Judith State cântă foarte frumos și are o pisică mare.

– Diana Cavallioti are un câine frumos.

– Lui Codin Maticiuc îi place sculptura.

– Alex Bogdan are o pisică.

– Dan Chișu are o terasă frumoasă.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *