Sala de păcănele în fostul sediu al Biliotecii Municipale din Reghin. Cum s-a ajuns aici.
Imaginea cu o reclamă la o sală de jocuri în locul Bibliotecii Municipale din Reghin a devenit cunoscută ieri în online.
Imaginea cu o reclamă la o sală de jocuri în locul Bibliotecii Municipale din Reghin a devenit cunoscută ieri în online.
Într-o postare publică pe pagina sa personală de Facebook, profesorul Cătălin Avramescu care predă în cadrul Facultății de Științe Politice de la Universitatea București felicită inițiatorii modificării legii educației, prin care vor fi interzise activitățile școlare care au ca subiect de discuție identitatea de gen.
PEN România, organizația independentă a scriitorilor români și filială a PEN International a transmis azi un mesaj public prin care condamnă modificarea adusă ieri Legii Educației, prin care se interzic activitățile din școli care au legătură cu identitatea de gen.
Stabilită la Londra, celebra pianistă română Alexandra Dariescu a transmis azi un mesaj autorităților din UK, după ce și în Marea Britanie s-au redeschis mall-urile, la fel ca în România.
Cine este Cristina Verona, noul manager interimar al Muzeului Național de Artă al României. INTERVIU
Anularea evenimentelor culturale majore din această vară are efecte colaterale pe măsură. Nu vorbim doar despre echipele angajate în organizarea festivalurilor, ci despre artiști, colaboratori, tehnicieni, dar mai ales despre impactul pe care îl are asupra turismului.
Intrarea către Muzeul Național de Artă Contemporană, găzduit în clădirea Palatului Parlamentului, se face pe o alee cu un pavaj distrus, unde ai șanse mari să faci cel puțin o pană la mașină.
Unul dintre cele mai importante cinematografe din București, Cinema Elvire Popesco, din cadrul Institutului Francez, a anunțat că își va redeschide porțile pentru proiecții în aer liber.
Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, a declarat că inițiativa legislativă care aducea modificări importante Legii managementului instituțiilor publice de cultură a primit aviz negativ de la Ministerul Culturii.
Gala Premiilor Gopo, evenimentul care celebrează și recompensează anual cele mai importante realizări cinematografice din România, va avea loc pe 29 iunie, într-o nouă formulă, adaptată condițiilor actuale, la Verde Stop Arena.