Conacul Mocioni din Foeni va fi reabilitat cu fonduri norvegiene
Începând cu luna aprilie a acestui an, Conacul Mocioni din Foeni va fi reabilitat prin fonduri norvegiene în valoare totală de 12 milioane de lei.
Începând cu luna aprilie a acestui an, Conacul Mocioni din Foeni va fi reabilitat prin fonduri norvegiene în valoare totală de 12 milioane de lei.
Un material amplu despre promisiunile guvernului pentru sectorului cultural și despre criza din realitate.
Teatrul Odeon anunță că își redeschide porțile pentru public duminică, 31 ianuarie, ora 19:00, cu prima premieră a anului 2021 – spectacolul „Cui i-e frică de Virginia Woolf?” de Edward Albee, traducerea Ionuț Grama, regia Alexandru Mâzgăreanu.
Mobius Gallery prezintă ECLIPSE, o expoziție solo care reunește peste 35 dintre cele mai recente lucrări ale artistului Andrei Gamarț, create între anii 2017 și 2020. ECLIPSE este rezultatul explorării relației construite între memorie – care este un proces continuu atât al individului, ca unitate, cât și al umanității, ca ființă colectivă – și lumină, văzută ca materia primară care continuă să existe într-o stare constantă de uitare.
Pe 27 ianuarie 1945, Armata Roșie avea să elibereze aproximativ 7.500 de deținuți închiși la Auschwitz. Peste 50.000 porniseră deja spre vest, într-un marș al morții condus de gărzile SS aflate în retragere.
6 titluri de filme despre comunismul din România, despre Nicolae Ceaușescu și, mai ales, despre istoria nefericită a românilor.
Alina Grigore, cunoscută în special pentru rolul din filmul Ilegitim, regizat de Adrian Sitaru, debutează în regie cu primul său lungmetraj – Crai Nou (Blue Moon).
Teatrul Național „Marin Sorescu” a lansat proiectul internațional Hektomeronul, un mesaj universal al speranței.
Sala Radio anunță reluarea concertelor live din sală, dar fără public. Miercuri, 27 ianuarie, ora 19.00, dirijorul Tiberiu Soare se va afla la pupitrul Orchestrei de Cameră Radio, într-un concert dedicat integral lui Mozart, de la a cărui naștere se împlinesc, chiar în ziua concertului, 265 de ani.
Celebrul Centru Cultural Georges Pompidou, cunoscut de francezi Centre Pompidou, va fi închis între 2023 și 2027, a anunțat ministrul culturii din Franța. Acolo urmează să fie efectuate lucrări ample de restaurare.