Celebrul Centru Cultural Georges Pompidou, cunoscut de francezi Centre Pompidou, va fi închis între 2023 și 2027, a anunțat ministrul culturii din Franța. Acolo urmează să fie efectuate lucrări ample de restaurare.
Ministrul Roselyne Bachelot a declarat pentru publicația Le Figaro că “ Aveam două opțiuni pe masă – să ținem centrul deschis și să efectuăm lucrări în paralel sau să îl închidem complet. Am ales-o pe cea de-a doua fiindcă ea va dura mai puțin și va fi mai ieftină.” Aceasta a adăugat că “Nu avem de ales, clădirea este în suferință.”
Clădirea va fi închisă la finalul lui 2023, urmând ca lucrările să se termine la finalul anului 2026, iar în 2027 Centrul să fie redeschis.
Centre Pompidou a fost deschis publicului în 1977, după dorința lui Georges Pompidou, președinte al Franței, de a dărui francezilor și turiștilor din toată lumea o instituție modernă, dedicată artei contemporane și moderne.
La Pompidou este și celebrul Atelier Brâncuși, unde sunt expuse lucrările sculptorului Constantin Brâncuși.
Centrul Pompidou primea înainte de pandemie aproximativ 7 milioane de vizitatori pe an, fiind cel mai mare centru de artă modernă din lume, alături de MoMA, New York.