foto: Cătălin Asanache
Regizorul Bobi Pricop reacționează la vestea angajării lui Felix Alexa la TNB, la scurt timp după ce Cultura la dubă a publicat azi un material amplu despre voci importante din TNB care denunță același lucru.
Acesta susține că numele său apare în proiectul de management cu care Ada Hausvater a câștigat un mandat de 5 ani la conducerea Naționalului din București, însă se delimitează de o viitoare colaborare cu TNB, în actualul context.
Redăm aici postarea sa publică:
“Lucrez cu studenți și cu adolescenți și aș vrea să pot să le pot spune în continuare, fără să îi mint, că teatrul poate fi un loc sigur, că vocile lor sunt importante, că nu trebuie să tacă, că vor fi crezuți și apărați. Doar că, din păcate, în momentul de față mesajul care se transmite către femei și tineri care au semnalat abuzul sau care se gândesc să îl denunțe este că: n-a contat și nu va conta.
Propoziția pe care Iulia Grigoriu spune că a primit-o în scris cât era studentă din partea profesorului ei „cât o să țină de mine, n-o să faci meseria asta”, acum răsună de pe prima scenă a țării (angajare prin numire directă, se pare).
În 2022, RISE Project a publicat o investigație în care mai multe foste studente îl acuzau pe regizorul în cauză de hărțuire, avansuri sexuale, agresiune și șantaj profesional. El a negat atunci și neagă și acum. UNATC a avut o procedură internă care s-a încheiat fără nicio consecință.
Nu există o condamnare din punct de vedere juridic, dar este totuși de condamnat și nu trebuie să tăcem în fața faptului că o instituție publică alege să trateze niște mărturii documentate ca și cum n-ar exista.
Și felul în care, în jurul acestei decizii, s-a repornit, exact la fel de mecanic ca acum patru ani, decredibilizarea și vulnerabilizarea (încă o dată) a femeilor care au vorbit. Investigația, deși nu are valoare juridică directă, este o documentare cu zeci de surse: foste și actuale studente, martori, colegi, avocați, psihologi, cu mesaje și mailuri citite, trecută prin fact-checking, cu marcat explicit în text ce s-a putut verifica și ce nu.
Abuzul de putere în relația profesor–student aproape niciodată nu ajunge în instanță, pentru că se întâmplă fără martori, între un adult cu putere și un om foarte tânăr care nu are încă nici limbajul, nici curajul, nici resursele. Ceea ce povestește Iulia Grigoriu că a trăit atunci și că trăiește acum este cutremurător. Citiți vă rog mărturiile ei.
Ce mă revoltă azi este răspunsul instituției. Întrebată de ce l-a angajat, doamna manager răspunde: „Consiliul artistic al teatrului a fost de acord cu angajarea sa pentru stagiunea în curs” și că egalitatea de gen este, pentru dumneaei, „o realitate pe care o practic”. Asistăm la un fel de pasare a responsabilității, formulată într-un limbaj de lemn care evită subiectul. Este necesară totuși o explicație. Cum s-a făcut angajarea, pe ce procedură, cine a decis, ce s-a cântărit și ce nu s-a cântărit. Răspunsul la întrebările pertinent formulate de Alexandra Tănăsescu par jignitoare pentru toată breasla și afectează imaginea ei în fața societății.
Trebuie să spun și în ce poziție mă aflu eu. Numele meu apare în proiectul de management al doamnei manager, mă aflu printre regizorii invitați să monteze în timpul mandatului dumneaei. Asta pentru că la momentul redactării proiectului i-am confirmat telefonic dorința mea de a lucra din nou la Teatrul Național. De atunci nu a mai existat nicio discuție concretă. Până la clarificarea publică a acestei situații, eu nu îmi mai doresc o colaborare cu TNB.”, a scris Bobi Pricop.
Și regizoarea Catinca Drăgănescu, manager interimar la Teatrul Masca, vorbește azi într-o postare despre responsabilitatea morală a unei instituții.
“Responsabilitatea juridică și responsabilitatea instituțională nu sunt același lucru, iar absența unei condamnări nu suspendă obligația unei instituții de a reflecta asupra propriilor decizii, asupra riscurilor pe care acestea le implică și asupra valorilor pe care le legitimează.
Pentru că instituțiile publice de cultură au și o funcție simbolică. Ele nu produc doar spectacole, expoziții sau evenimente, produc reprezentări despre lume, modele de relaționare, ierarhii de prestigiu. Conferă autoritate. Iar prin deciziile lor transmit mesaje despre ce consideră acceptabil, despre ce sunt dispuse să tolereze și despre ale cui voci contează.
În urmă cu zece ani, la începutul carierei mele, un director de teatru mi-a spus aproape aceeasi replica enuntata de Iulia Grigoriu: “Cât ține de mine, nu o să mai montezi nicăieri în țara asta.”
Nu era profesorul meu. Era directorul unei instituții publice. Îndrăznisem să am opinii diferite de ale lui și refuzasem să abandonez un proiect și oamenii cu care lucram, într-un conflict care nu îmi aparținea. Mai întâi a încercat să mă intimideze. Apoi a încercat să mă convingă oferindu-mi un alt proiect în teatrul pe care îl conducea. Când nici asta nu a funcționat, a venit amenințarea.
Nu am cedat. Au existat repercusiuni? Da. Avea acel manager o rețea de influență pe care o putea mobiliza? Da.
Nu povestesc asta pentru a echivala experiența mea cu mărturiile despre hărțuire și agresiune sexuală. Sunt forme diferite de abuz, cu consecințe diferite. Dar există un mecanism comun: transformarea autorității profesionale într-un instrument de control asupra celuilalt. Convingerea că, dacă deții suficientă putere, poți dispune nu doar de un proiect sau de un loc de muncă, ci și de viitorul profesional, de demnitatea și de libertatea altui om.
Regret că nu am vorbit mai apăsat atunci, în 2015–2016. Dar îmi amintesc foarte bine ce însemna să fii un artist tânăr într-un sistem în care câțiva oameni puteau decide, prin relațiile și influența lor, cine are acces la scena și cine nu, in care reputația putea fi construită sau distrusă în conversații la care nu participai, si in care să spui nu putea avea un preț.
Aceasta este una dintre problemele structurale ale teatrului românesc. Am construit și perpetuat un model de autoritate în care prestigiul artistic este adesea confundat cu dreptul de a exercita puterea discreționar. În care violența verbală poate fi justificată prin exigență, umilirea prin pedagogie, iar intimidarea prin temperament artistic, in care relațiile personale și rețelele informale ajung uneori să cântărească mai mult decât criteriile profesionale, si în care prea mulți oameni au învățat că este mai sigur să tacă.”, a scris Catinca Drăgănescu.
Ada Hausvater, managerul TNB, a revenit azi asupra subiectului cu un amplu comunicat de presă. Aceasta explică raționamentul din spatele angajării lui Felix Alexa și susține că a luat în considerare mărturiile deja existente în presă.
“Sunt conștientă de gravitatea acestor acuzații și consider că orice mărturie privind posibile comportamente abuzive trebuie tratată cu seriozitate, responsabilitate și respect față de persoanele implicate. Din acest motiv, am făcut verificări prealabile.
În evaluarea situației, am avut în vedere și documentele disponibile referitoare la verificările desfășurate anterior de instituțiile competente. Hotărârea Comisiei de Etică a UNATC din 21.12.2022, votată în unanimitate de membrii comisiei, studenți și cadre universitare, nu a identificat încălcări ale Codului de etică, iar certificatul de integritate comportamentală emis de Inspectoratul General al Poliției Române confirmă că Felix Alexa nu figurează în registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor. Aceste documente au fost analizate în limitele și cu relevanța lor juridică.”, a transmis managerul TNB.
Comunicatul integral poate fi citit AICI.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice
