Skip to content

Maraton de 25 de ore de teatru la Teatrul Național Craiova

Luni, 21 iunie 2021 a început la ora 19:00, la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova, Ziua Hektomeron, un maraton de teatru de 25 de ore. Data nu a fost aleasă întâmplător, căci pe 21 iunie a fost solstițiul de vară, cea mai lungă zi din an, numită și Ziua Soarelui.

polunin

Sergei Polunin vine la TIFF 2021

Sergei Polunin, considerat de specialiști cel mai bun balerin al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021).

Vanina Vignal, regizoare: „Știu ce înseamnă să fii abuzat, deci am o frică imensă de a abuza.”

Vanina Vignal este regizoare și co-director artistic al festivalului de film documentar despre drepturile omului One World Romania, care va avea loc între 11-20 iunie. Și-a început cariera ca actriță, în Franța, însă din cauza unor traume suferite în copilărie, a realizat că locul ei este în spatele camerei. Pe când era doar un copil, Vanina a trăit lucruri pe care mulți dintre noi nu le-ar putea înțelege sau procesa. În familia ei, prestigiul, puterea și influența s-au îmbinat cu înclinația spre abuz.