INTERVIU Sergei Polunin: “Am acceptat, în sfârșit, că sunt un dansator.”
„Dansam și nu acceptam că sunt un dansator. Nu reușeam să înțeleg ce e greșit. Găseam tot felul de motive, dar, de fapt, eu nu mă simțeam confortabil să dansez.”
„Dansam și nu acceptam că sunt un dansator. Nu reușeam să înțeleg ce e greșit. Găseam tot felul de motive, dar, de fapt, eu nu mă simțeam confortabil să dansez.”
Prezent la TIFF și pentru prima dată în România, superstarul baletului mondial Sergei Polunin a făcut azi primele sale declarații, în cadrul unei discuții moderate de jurnalistul Cătălin Ștefănescu. Timp de o oră și jumătate, balerinul ucrainean a răspuns întrebărilor mai mult sau mai puțin comode venite din partea jurnaliștilor, dar și a fanilor prezenți la întâlnire.
Artistul Alex Baciu a realizat prima pictură murală din Timișoara care purifică aerul, pe peretele Bibliotecii Centrale a Universității Politehnica. Datorită vopselei folosite, muralul va avea atât scop estetic, cât și de îmbunătățire a calității aerului.
Voluntarii vor fi repartizați în funcție de preferințele și de aptitudinile lor. Departamentele unde voluntarii pot activa sunt: artist crew, acreditări, check-in, emergency team, steward, logistică, comunicare, user experience și acces.
Regizorul și scenaristul Nae Caranfil va primi Premiul de Excelență la actuala ediție a Transilvania International Film Festival. Aseară, publicul TIFF a putut vedea o copie restaurată a filmului de debut semnat de Nae Caranfil, E pericoloso sporgersi, selectat la Cannes în 1993. Filmul va fi disponibil și vineri, 30 iulie, la Cinema Mărăști.
Timp de 10 zile, fanii Electric se vor bucura de peste 400 de evenimente, în peste 30 de locații din Cluj-Napoca și Bonțida. Vor fi prezenți peste 250 de artiști din 23 de țări, precum Turcia, Spania, Germania, Ungaria, Brazilia, Israel, Chile, Elvetia sau Bosnia & Herzegovina.
Actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei va fi prezentă în competiția oficială a Festivalului de Film de la Veneția, cu rolul principal din filmul “L’Evénèment”, regizat de Audrey Diwan.
Azi începe cea de-a 20-a ediție a Transilvania International Film Festival (TIFF), iar organizatorii au pregătit o adevărată sărbătoare dedicată filmului.
Colin Firth, câștigătorul premiului Oscar pentru rolul din The King’s Speech și Stanley Tucci, nominalizat la Oscar pentru rolul din The Lovely Bones, strălucesc într-un…
Teatrul Tineretului(TT) este unul dintre teatrele altfel din țară. Este finanțat de stat, dar viziunea, subiectele abordate și modalitățile de lucru îl încadrează mai degrabă în zona independentă.