Plecat de la Opera Națională București, devenit apoi coregraful lui Sergei Polunin. Povestea lui Ross Freddie Ray.

foto: Raul Ștef

Balerinul britanic Ross Freddie Ray avea 19 ani când ajungea pentru prima dată la București. Ca mulți tineri dansatori, a fost atras de vestea că celebrul coregraf danez Johan Kobborg a preluat conducerea artistică a Operei Naționale București și vrea să modernizeze compania de balet. Se întâmpla în 2014.

„Aveam o înțelegere cu fratele meu, că vom merge la o companie doar dacă vom putea rămâne amândoi. Iar aceasta a fost prima companie care ne-a acceptat pe amândoi. El era mult mai bun decât mine, a fost admis ca solist, iar eu în corpul de balet.”

“Am ajuns în februarie în România, zăpada era foarte mare, iar eu purtam pantaloni scurți și adidași. Totuși, eram doi tineri în București, berea costa doar 5 lei, comparativ cu Marea Britanie, pentru noi era paradisul.”

Însă experiența de la Opera din București nu a semănat deloc cu paradisul. Venit din Anglia, unde există două dintre cele mai mari instituții de balet din lume, a descoperit în România o instituție prăfuită.

“A fost complet diferit față de ceea ce aveam la Londra. La Royal Ballet School și la Royal Ballet îți oferă de toate, securitate, au grijă de tine din toate punctele de vedere, apoi am ajuns la Opera din București, care arăta diferit față de cum este acum, a fost un șoc. Nu înțelegeam ce se întâmplă.

Ross Freddie Ray la Cluj/ foto: Raul Ștef

Podelele nu erau sigure, pereții stăteau să cadă, se întâmpla chiar înainte de mare renovare a clădirii Operei. Și erau și probleme la organizarea instituției – la departamentul de costume totul era vechi, repertoriul ales nu era atât de proaspăt pe cât ar fi trebuit să fie.

Pe de altă parte, acel teatru vechi avea un caracter romantic într-un sens.”, ne povestește acum Ross.

Cu toate acestea, prezența lui Johan Kobborg era o garanție a calității artistice. Considerat de mulți specialiști un geniu al dansului, Kobborg avea planuri mari pentru baletul românesc, din care plecase și partenera sa de viață, celebra balerină Alina Cojocaru.

“Johan a înțeles condițiile și a văzut situația drept o oportunitate de a reconstrui de la zero o operă. Renovarea urma să ridice moralul și să schimbe felul în care funcționau lucrurile acolo.”

După ce a prins rădăcini, speranța de schimbare a fost, însă, distrusă, doi ani mai târziu. În 2016, o revoltă a angajaților români i-a înlăturat pe Johan Kobborg și pe Alina Cojocaru cu huiduieli și acuzații de favoritisime față de străini. La rece, Ross încearcă să ne explice scandalul de atunci.

“O instituție de operă e ca un muzeu. Este muzeul pentru repertoriul de balet, de operă. Dacă vine cineva și schimbă brusc tradițiile de acolo, oamenii devin nervoși, nu se simt confortabili în fața schimbării.

Cred că a fost motivul principal pentru ce s-a întâmplat acolo, Johan a încercat să schimbe lucrurile prea repede. Nu repede în sensul normal, ci repede pentru niște oameni care nu își doreau schimbarea.”

După plecarea lui Kobborg, Ross Freddie Ray a mai dansat un an la ONB. Dar se gândea de mult timp să renunțe la dans și să devină coregraf.

“Stăteam pe canapeaua mea din București și am primit un telefon pe whatsapp. Pe ecran îmi apărea sugestia „poate fi Sergei Polunin”și am crezut că face cineva mișto de mine. Așa că n-am răspuns la telefon.”

“Apoi a sunat din nou și am răspuns. Era chiar Sergei Polunin. Nu mai vorbisem niciodată cu el, evident știam cine era.”

Celebrul balerin ucrainean, Sergei Polunin, i-a propus să fie coregraful său la un proiect. Johan Kobborg i-l recomandase lui Polunin pe Ross, iar cei trei au început de atunci o colaborare de lungă durată.

Sergei Polunin și Ross Freddie Ray/ foto: arhiva personală

Ross Freddie Ray a realizat coregrafia spectacolului Fraudulent Smile, apoi a show-ului Scufița roșie sau a dansului Bolero.

Sergei Polunin și Johan Kobborg în spectacolul Fraudulent Smile/ coregrafia Ross Freddie Ray

“De obicei încep cu muzica. Ascult o lucrare care îmi place, apoi încep să apară ideile. De exemplu, la Fraudulent Smile, am stat la o cafenea, am ascultat muzică la căști și am scris pașii de balet. Nu vin în studio și creez acolo, ci vin cu ceva deja creat, vizualizat.

Dar se întâmplă și altfel. La Scufița Roșie muzica a apărut mai târziu în proces. Am început cu povestea, am vrut să o fac mai modernă. Însă tehnica de lucru a fost la fel. Am stat până la 5 dimineața și am scris pașii de balet, apoi am mers în studio.”

Ross Freddie Ray a fost, de altfel, omul care l-a convins pe Sergei Polunin să vină în România, la TIFF. Pe lângă o relație profesională fructuoasă, pe cei doi îi leagă acum și o strânsă prietenie.

Sergei Polunin și Ross Freddie Ray la Cluj/ foto: Raul Ștef

“Lui Sergei îi arăt ce am scris și îl întreb dacă se simte confortabil când face pașii. Dacă e ok, continuăm, dacă nu, adaptăm. Are mare încredere în mine și mă lasă să păstrez controlul asupra show-ului, nu îl modifică, ceea ce e flatant.

Nu e o divă, nu se plânge, dacă simte energia pozitivă a publicului, dă totul, indiferent cât de greu este spectacolul, apoi revine și dansează Take me to church, ceea ce e uluitor. Niciun dansator normal nu ar putea depune atâta efort.”

Spectacolul Scufița Roșie

După experiența de la TIFF, Ross se gândește inclusiv la posibilitatea aducerii spectacolului Romeo și Julieta în România, cu Sergei Polunin și Alina Cojocaru în rolurile principale.

“Ar fi extraordinar să aducem show-ul în România, acum toți din echipă avem o legătură cu această țară, inclusiv Sergei, că a fost aici. Dar nu a fost nicio discuție avansată în acest sens.

Ceea ce s-a întâmplat cu Alina și Johan a fost într-o instituție. Dar de ce ar trebui să mai aibă legătură cu vreo instituție? De ce nu pot reveni în sectorul privat? Dacă vor să stea departe, e alegerea lor, dar există varianta să îi aducem aici fără să fie implicată vreo instituție.”

Alina Cojocaru și Sergei Polunin în spectacolul Romeo și Julieta/ foto: Polunin Ink

De altfel, Ross crede că viitorul culturii stă în inițiativele private, nu în instituțiile publice. Coregrafiile sale moderne nu sunt altceva decât dovada a viziunii sale asupra culturii vii, care poate trăi independent de relațiile cu statul.

“Vă dau cel mai bun exemplu: în Londra avem Royal Ballet, finanțat de guvern și English National Ballet, finanțat cu fonduri private, care face spectacole extraordinare, inovează dansul. Royal Ballet a rămas în urmă. Asta arată că o companie privată poate să facă lucruri mult mai bune decât una de stat.

Instituțiile de stat nu se schimbă pentru că sunt niște muzee, după cum spuneam, au același repertoriu, iar baletul e neschimbat de 100 de ani.

În plus, unii oameni vor să meargă să vadă costumele clasice, cu tutu, iar asta e ok, e de înțeles. Nu e ceea ce prefer eu, dar e de înțeles. Lacul Lebedelor rămane cel mai vândut spectacol de balet din istorie. Dar spectacolele noi, ceea ce am făcut cu Sergei la Cluj, balet-concert, cred că sunt mult mai interesante pentru public.”


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

1 thought on “Plecat de la Opera Națională București, devenit apoi coregraful lui Sergei Polunin. Povestea lui Ross Freddie Ray.”

  1. De ce va feriti sa pomeniti “meritele” unui “dirijor” specialist in trombon (sau tuba!?) in alungarea lui Kobborg !?…Am fost la opere unde a “condus” orchestra masacrand pur si simplu spectacolul si m-am hotarat sa nu mai calc pe acolo cat va fi el dirijorul ei…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *