nae caranfil

Nae Caranfil, regizor: “Dacă ar trebui să o iau de la capăt, m-aș gândi de două ori înainte de a alege regia.”

Regizorul și scenaristul Nae Caranfil va primi Premiul de Excelență la actuala ediție a Transilvania International Film Festival. Aseară, publicul TIFF a putut vedea o copie restaurată a filmului de debut semnat de Nae Caranfil, E pericoloso sporgersi, selectat la Cannes în 1993. Filmul va fi disponibil și vineri, 30 iulie, la Cinema Mărăști.

Prezent la Cluj, Nae Caranfil a vorbit despre cariera sa, despre planuri, dar și despre regrete, într-o discuție din seria InspiraTIFF, moderată de Alexandra Tănăsescu, jurnalist Cultura la dubă.

“Am vrut să spun povești, mă consider mai degrabă un povestitor decât un regizor, regia este doar o componentă a demersului meu, care pornește de la idee, se naște un scenariu, apoi acest scenariu se fabrică de către regizor, este asamblat în montaj, apoi oferit publicului. (…)

Azi, dacă ar trebui să o iau de la capăt, m-aș gândi de două ori înainte de a alege regia. Pentru că profesia de cineast înghite extrem de mult timp, sacrifici un număr de ani, uneori mai mult de 5, pentru un singur proiect, iar la sfârșit, satisfacțiile, în comparațiile cu așteptările pe care le-ai avut, sunt invariabil mai mici.

Pe când dacă aș fi ales o profesie tot artistică, dar mai puțin solicitantă din punct de vedere al timpului, ca de exemplu să scriu și să interepretez piese muzicale, mi-ar fi plăcut foarte mult și cred că aș fi avut și talent pentru așa ceva. Am și făcut asta, dar sporadic, în unele dintre filmele mele.

Asta aș fi ales astăzi, dacă aș fi fost invitat să îmi schimb meseria.”

Fiul criticului de film Tudor Caranfil, Nae Caranfil, a spus că a prins microbul cinemaului din familie, dar și datorită accesului larg la sălile de cinema, din perioada comunistă. Regizorul filmelor Filantropica, Restul e tăcere sau Closer to the Moon, a comentat paradoxul pe care îl trăim în 2021, cu cineaști români extraordinari și săli de cinema închise și lăsate în paragină de către autorități.

“Această prăbușire s-a petrecut în timp. În anul 2000 încă mai aveam un număr relativ decent de cinematografe clasice, acelea în care nu trebuie să cumperi nachos și popcorn ca să te uiți la film.

Lucrurile astea s-au întâmplat pentru că politicienii români au neglijat total cultura. Să fim serioși, clasa politică este formată 90% din oameni care n-au o meserie la bază, care au intrat în politică de tineri și nu știu să facă nimic, nici să coasă un nasture, acești oameni nu au niciun respect pentru nimic.

– Dar ironia face că din clasa politică fac parte și actori. Unul dintre ei este Mircea Diaconu, un actor devenit celebru în filmele dumneavoastră. Iată, totuși, că au fost niște exemple de oameni de cultură care au ajuns în funcții publice și nu au schimbat nimic.

– Da, am lăsat 10% marjă de manevră, am zis 90%. Hahaha. Pot să mai și restrâng. Da, sigur că au fost. Ce succes au avut ei în politică? nimic.”

Discuția integrală cu Nae Caranfil poate fi urmărită pe TIFF Unlimited. Regizorul va primi Premiul pentru Excelență la Gala de închidere care va avea loc sâmbătă seară la Cluj.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *