Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului George Enescu, director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și al Cincinnati Symphony, a apărut în urmă cu scurt timp cu prima reacție publică la povestea manuscriselor lui George Enescu, depozitate de conducerea Muzeului Enescu, de 4 ani și jumătate, în containere ținute în aer liber, după cum Cultura la dubă a dezvăluit AICI.

Acesta spune că manuscrisele ar trebui conservate și puse la dispoziția tuturor celor care vor să descopere mai mult și că “numai astfel putem onora cu adevărat moștenirea unui compozitor a cărui operă trăiește în însăși identitatea noastră națională”

“Moștenirea artistică a lui George Enescu trebuie conservată și trebuie prețuită, pentru că opera sa este chiar inima identității noastre naționale. Enescu a compus muzică inspirată de frumusețea țării sale natale, îmbogățită de multitudinea de stiluri și tradiții care alcătuiesc vastul nostru folclor.

În același timp, Enescu a adus în România o lume întreagă de experiențe și cunoaștere, dobândite în anii în care a fost recunoscut pe plan mondial ca unul dintre marii virtuozi ai, viorii. Dar mai presus de toate. prin compozițiile sale a făcut ca spiritul românesc unic să fie auzit în lume.

De aceea, George Enescu este un artist a cărui operă trebuie studiată neîncetat. Cu răbdare, cu dedicare și cu smerenie, pentru a descoperi cele mai fine detalii care se dezvăluie doar acelora care cercetează constant și aprofundat creația sa.

Am avut ocazia să văd caligrafia lui Enescu. Și pot mărturisi cât de important este ca manuscrisele sale să fie conservate nu doar ca repere istorice, ci ca documente vii, puse la dispoziția tuturor celor care doresc să descopere mai mult.

Ele trebuie să rămână vii. accesibile și apreciate, așa cum spiritul său rămâne viu în noi. Numai astfel putem onora cu adevărat moștenirea unui compozitor a cărui operă trăiește în însăși identitatea noastră națională.” – a declarat Cristian Măcelaru într-un videoclip postat pe pagina oficială a Festivalului George Enescu.

Ieri, Vladimir Jurowski – director muzical al Bayerische Staatsoper, dirijor principal al Orchestrei Radio din Berlin, fost director artistic al Festivalului George Enescu, dirijorul american Lawrence Foster, fost director artistic al Festivalului George Enescu, scriitorul româno-american Norman Manea, Andrei Pleșu, Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc, Andrei Șerban, Anca Vasiliu, Ștefan Câlția, Ana Blandiana, Ada Solomon, pianista Alexandra Dariescu, violoncelistul Andrei Ioniță, Marta Petreu, Andrei Cornea și violonistul Remus Azoiței, Oana Pellea, Cristi Puiu, Mircea Cantor, Radu Jude, Dan Perjovschi, Corneliu Porumboiu, Radu Afrim, Tatiana Țîbuleac – sunt doar câteva dintre personalitățile culturii care semnează o scrisoare publică adresată președintelui Nicușor Dan, premierului Bolojan și ministrului Culturii, Andras Demeter pentru protejarea manuscriselor lui George Enescu.

Pe listă se regăsesc și două nume legendare ale Berliner Philharmoniker – Guy Braunstein, fost concertmaistru și Götz Teutsch, fost solo-violoncelist.

Inițiatorii sunt dirijorul principal al Filarmonicii „George Enescu”, Gabriel Bebeșelea, istoricul Eugen Ciurtin și scriitorul Radu Vancu.

Aceștia cer mutarea manuscriselor și a celorlalte obiecte de tezaur ce au aparținut marelui compozitor român în spații corespunzătoare.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice

The post Dirijorul Cristian Măcelaru, directorul artistic al Festivalului Enescu: “Manuscrisele lui Enescu să fie conservate nu doar ca repere istorice, ci ca documente vii, puse la dispoziția tuturor” appeared first on Cultura la dubă.

La Paris este considerat un superstar, iar concertele sale sunt sold out. Conduce Orchestra Națională a Franței în calitate de director muzical și este dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Köln. Este al 3-lea român care a câștigat un Premiu Grammy, are doar 43 de ani și o carieră deja impresionantă.

Deși nu mai locuiește în România de când avea 17 ani, Cristian Măcelaru revine în țara natală de fiecare dată când are ocazia, transmite tinerilor de aici cunoștințele și iubirea sa pentru muzică, își aduce familia pentru a-i descoperi rădăcinile și visează la un viitor mai bun pentru români.

De anul acesta, Măcelaru este și omul care conduce destinul Festivalului Internațional George Enescu, cel puțin din punct de vedere artistic. A acceptat, în calitate de director artistic, un mandat de 6 ani pentru 3 ediții (2023, 2025 și 2027) și își dorește să aducă oamenii mai aproape de frumusețea muzicii și de cultură.

Printre concertele pe care le dirijează în festival și cele de la Paris, profită de orice ocazie pentru a fi un simplu spectator și poate fi văzut în sălile de concerte singur sau alături de familie.

Când vorbește despre artă, Cristian Măcelaru emană căldură și speranță, iar bucuria pe care o trăiește prin muzică se vede și se simte atunci când dirijează. Bucuria sa este, de fapt, molipsitoare.

“E foarte important de realizat că nu muzica singură e cea care transformă oamenii. Muzica e cea care ne adună împreună, noi suntem cei care decidem ce facem cu acea adunare.“

Cristian Măcelaru, director artistic al Festivalului Internațional George Enescu

La doi ani distanță de la reportajul realizat la Paris, l-am întâlnit acum în inima Festivalului Enescu, la Ateneul Român. În interviul de mai jos vorbește despre deciziile din spatele evenimentului, trăirile din timpul concertelor, relația cu muzica, norme ale societății și, cel mai important, despre universul în care noi toți ar trebui să așternem idei, informații și speranță pentru copiii noștri.

***

Anul acesta sunteți director artistic al Festivalului Enescu, dirijor și spectator, v-am văzut de mai multe ori în sală. În ce postură aveți cele mai mari emoții?

Sincer spun, chiar nu am emoții deloc. În primul rând, ca dirijor nu am emoții deoarece știu calitatea produsului artistic pe care muzicienii din orchestră îl aduc, iar eu sunt plin de energie anticipat, știind cum va reacționa publicul.

Nu e emoție, e o energie pozitivă care mă trezește în fiecare dimineață, pentru că abia aștept să ajung la concert.

Apoi, ca spectator, mă bucur enorm. De fapt, e prima dată când pot să asist ca spectator la mai multe evenimente. Am mai fost la festival ca spectator, dar am ajuns la unul – două concerte.

Acum mă simt ca un copilaș într-un magazin de bomboane pentru că aleg orice concert vreau să văd, mă întâlnesc cu mulți artiști cu care colaborez. Parcă suntem la o reuniune de prieteni în care ne cântăm unul celuilalt.

Iar asta e doar o mică latură a festivalului, de fapt. Acești artiști care vin aici se intersectează unii cu ceilalți și așa se nasc ideile frumoase în artă.

Iar ca director artistic am emoții în sensul că vreau să ajungem până la final cu totul, cum am planificat, fără prea multe bariere. Când ai 3500 de artiști din toată lumea care călătoresc să ajungă la festival, desigur există și probleme care se ivesc. Există lucruri pe care trebuie să le rearanjăm în fiecare oră și fiecare zi.

În momentul în care ați preluat acest mandat, cam în ce proporție artiștii erau deja contractați și programul muzical stabilit?

Când am preluat eu funcția de director artistic, nu pot să spun că era ceva confirmat. Erau câteva lucruri în discuție, lucruri firești, și acum avem discuții pentru 2025 și 2027, pentru că marile orchestre planifică 5-6 ani de acum înainte, și eu fac la fel.

Și atunci, în discuție sunt tot timpul, dar totul a fost confirmat după ce am preluat eu.

În ceea ce privește programul, fiecare orchestră își alege repertoriul sau festivalul impune ce se cântă, astfel încât să existe o coerență la nivel general, de eveniment, timp de o lună?

În primul rând, să ne gândim la istoria festivalului. În 1958 a fost pentru un motiv, de a promova muzica lui Enescu. Acesta a fost mandatul festivalului. De atunci încoace s-a continuat cu promovarea muzicii lui Enescu, dar într-un context mai global.

Anul acesta, în festival, se prezintă 39 de compoziții ale lui Enescu și continuăm acest efort. De aceea, negociem cu toate orchestrele care vin.

Multe orchestre sunt într-un turneu al lor, iar la festival se opresc într-una dintre zile, două zile.

E imposibil să impui un repertoriu diferit fiecărei orchestre, se negociază. Dar toate orchestrele care vin în festival știu dinainte că trebuie să interpreteze o lucrare a lui Enescu.

Când vin orchestrele la negociere, întreabă „care lucrare a lui Enescu nu este deja luată?”. De exemplu, le-am propus celor de la Filarmonica din Viena să facă una dintre suitele lui Enescu, au acceptat, apoi s-au ivit de circumstanța turneului și nu aveau suficient timp să repete Suita doar în România. Și atunci au integrat Suita Nr. 1 a lui Enescu, o lucrare de 30 de minute, în tot turneul pe care îl fac.

Eram la Festivalul de la Graffenegg din Viena și Filarmonica din Viena a cântat Suita lui Enescu. Iar asta m-a bucurat atât de mult, pentru că efortul nostru de a-l face cunoscut lumii întregi pe compozitorul George Enescu, începe să prindă rădăcini puternice.

Dincolo de muzica lui Enescu, ați avut vreo preferință pentru anumite lucrări sau compozitori pe care ați dorit să îi promovați în program?

Sigur. În primul rând, este an aniversar György Ligeti, un compozitor născut pe teritoriul României, foarte apreciat mai ales în secolul 20, când a trăit el. De aceea, muzica lui Ligeti are un rol aparte în festival.

Apoi, eu îmi doresc foarte mult să promovez muzica lui Bartók, pentru că este un alt compozitor pe care mulți se tem să îl asculte, fiindcă nu știu ce vor descoperi.

Mult timp Bartók a fost considerat un modernist extraordinar, dar eu găsesc în muzica lui un romantism atât de profund și de frumos! Chiar și când e foarte modern, totuși are un element atât de profund. E ca atunci când ne uităm în folclorul românesc și vedem aceste măști extraordinare, apoi ceva precum Cimitirul Vesel, toate lucrurile fantastice. Asta este muzica lui Bartók și trebuie înțeleasă în acest context.

Promovez peste tot muzica lui Bartok pentru că vorbește foarte profund despre cultura din care mă trag eu.

El născut la Sânnicolau Mare, eu la Timișoara, sunt 20 și ceva de kilometri, muzica lui se trage din același pământ de unde mă trag și eu. Mă identific foarte mult cu gesturile pe care Bartók le scrie în muzică, de aceea muzica lui e promovată în festival.

Ca spectator, v-a impresionat vreun concert în mod special?

Pot să spun că toate mă impresionează, pentru că nu ascult muzica într-un mod comparativ, căutând superlativul, ci mă interesează relația persoană – persoană. Muzica este limbajul prin care artiștii comunică. Dar acea relație, de la om la om, este, de fapt, lucrul frumos în artă.

Arta e un lucru atât de personal încât nu poate să existe un apogeu pe care dacă nu îl atingi, ești mai puțin.

Și atunci, cea mai importantă este trăirea fiecărui om în timpul concertului?

Exact.

Și ceea ce aduci tu definește foarte mult succesul concertului, nu numai ce aduce artistul. Artistul aduce întotdeauna ceva al lui, personal. Dar ce aduc eu, ca să ne putem conecta în concert, de asta depinde foarte mult succesul concertului.

Pot să zic, din amintirile din ultimele zile, că a-l vedea pe maestrul Zubin Mehta dirijând la 90 de ani o operă întreagă, fără să se uite o dată la partitură, făcând totul cu perfecțiune tehnică din punct de vedere dirijoral, e o minune pur și simplu.

La fel, Simfonia a 9-a de Mahler, cu Sir Simon Rattle și London Symphony, a fost de o frumusețe și de un sentiment atât de profund! Mai ales știind că e ultima dată când ei cântă cu el, ca director al ansamblului, sunt elemente dincolo de muzică ce fac concertul foarte special.

A fost cu totul special și ce s-a întâmplat la concertul Orchestrei Tonhalle din Zurich, la Sala Palatului, când în ciuda alermelor Ro Alert, artiștii au continuat să cânte într-un fel extraordinar și să fie mai presus de acele momente. Iar în final, publicul a aplaudat minute în șir Simfonia a 9-a a lui Dvořák.

Exact. Am fost acolo. Publicul a vrut să arate și aprecierea lor pentru faptul că artiștii nu au oprit concertul.

Eu am vorbit cu cei din orchestră după concert și spuneau „din nefericire, și noi am văzut Ro Alert-ul la pauză, dar din cauză că era în limba română, nu am înțeles ce este și, fiind în proximitate de războiul din Ucraina, nu am știut ce se întâmplă, este o alarmă de foc, a fost invadată România?”.

Desigur, după concert, am discutat intern pentru a stabili un protocol mai bine definit, să le comunicăm oamenilor cum se oprește acel telefon, ca să nu mai sune.

E de aplaudat felul în care artiștii au reacționat în fața acelor sunete.

Am văzut că la pauză ați mers să îl felicitați pe Andrei Ioniță. Ce i-ați spus?

Sigur, eu cu Andrei am cântat, el este foarte apreciat în România, este un erou al nostru, un talent aparte, extraordinar, cu o lejeritate pe instrument pe care o apreciază cei care știu cât de dificil este să cânți la violoncel. Ei știu cu adevărat ce talent este Andrei. E un foarte mare talent și i-am spus exact acest lucru.

Ați mers și cu familia la câteva concerte. Copiii cum se simt la festival?

Le place foarte mult. Din păcate, pentru că au început școala la Paris, nu au putut să stea să vadă mai mult din festival. Lor le place foarte mult în România, au locurile preferate unde mergem, locuri de joacă sau la Cărturești, merg acolo de când erau foarte mici.

Eu încerc să îi și învăț puțin cum să asculte, ce să asculte și mă bucur când ei mă întreabă lucruri. În Germania, când am făcut Prințul cioplit în lemn, am făcut cu subtitrările poveștii. Este un balet cu o poveste în spate, în care Bartók a scris în așa fel muzica, precum a făcut Wagner în opere. Sunt laitmotive muzicale care coincid cu anumite cuvinte importante în poveste.

Și când au venit copiii aici, se temeau că fără subtitrări nu vor înțelege povestea. Și am făcut un video în care am explicat acele motive muzicale pe care să le recunoască, ne-am uitat la video împreună, le-am spus povestea încă o dată și așa au venit la concert.

E foarte necesar ca părinții care își aduc copiii la concert să își ia 5-10 minute înainte, eu fac acest efort ca orice părinte. În funcție de cum îi introduci pe copii la concert, la o lucrare, experiența lor va fi foarte diferită.

Pe mine asta mă interesează cel mai mult, ca oamenii să descopere la concert aceeași frumusețe pe care o descopăr eu.

Un pic de cunoștințe te ajută să înțelegi muzica și să o asculți diferit, așa vei avea o perspectivă mai profundă, mai frumoasă.

De fapt, asta este pentru mine diferența dintre artă și entertainment. În artă trebuie să aduci ceva de la tine pentru a descoperi frumosul. În entertainment nu e nevoie de absolut nimic, decât de un bilet.

În artă, cu cât aduci mai mult tu, cu atât descoperi un univers mai larg.

La momentul preluării mandatului de director artistic, spuneați că vă doriți foarte mult să deschideți Festivalul Enescu către copii și publicul tânăr. Ați inclus în program o serie, în premieră, pentru copii, care este sold out. Simțiți că ați reușit ceea ce v-ați propus?

Este un prim pas de succes, zic eu. Voi continua să facem și mai mult în această direcție. Poate unii spun „ah, ce idee bună, ca să avem astfel peste 20-30 de ani, o nouă generație care să vină la festival.” Da, e adevărat, dar interesul meu principal este ca acești copii și tineri care vin la concerte să descopere cultura, să descopere relația lor cu arta.

Cultura nu se învață la școală, dintr-un manual. Nu se învață prin a citi despre ea. Cultura se absoarbe atunci când nu îți dai seama că absorbi cultură. Cultura necesită timp și efort, nu numai personal.

Noi trebuie să oferim posibilități și oportunități pentru ca acești copii ai noștri să fie expuși culturii și artei. Există un spațiu în societate, un univers care se umple cu informații, cu idei. Dacă noi nu punem idei și informații în acel spațiu, altcineva cu mare bucurie o va face.

Noi trebuie să umplem universul cu ceva bun, din care copiii iau ceea ce vor. În momentul în care avem și noi prezență în acel spațiu, poate că vor lua cultură.

În ce măsură credeți că arta trebuie corelată cu ceea ce se întâmplă în societate? A fost emoționant momentul în care ați dedicat Rapsodia a doua victimelor exploziei de la Crevedia și ați corelat lucrarea cu ideea de vindecare. A căpătat un sens nou.

Muzica dintotdeauna a fost, de fapt, lucrul care a acompaniat tot ceea ce am făcut noi ca oameni. Începutul muzicii organizate a fost pentru a aduna oameni împreună. Că a fost la o înmormântare, că a fost la o nuntă, la un fenomen natural, muzica a avut dintotdeauna această menire, de a aduce oamenii împreună. Apoi, menirea adunării noastre, o dăm noi.

E foarte important de realizat că nu muzica singură e cea care transformă oamenii. Muzica e cea care ne adună împreună, noi suntem cei care decidem ce facem cu acea adunare. Pentru că este o putere atât de mare în 2000-3000 de oameni care se adună și ascultă același lucru. Este o putere spirituală în univers.

Iar ceea ce facem noi cu acea putere în univers, poate să ducă la bine sau poate să ducă la rău.

E important să reintroducem muzica drept un catalizator al binelui. Ideea de vindecare prin muzică este la fel de veche precum universul. Avem nevoie de această mângâiere a sufletului.

Iar o muzică precum e Rapsodia a doua a lui Enescu a fost pusă într-un context special și toată lumea din sală a auzit-o într-un mod diferit decât o auzise până atunci. O gândire a 4000 de oameni către același lucru, transformă un univers.

În ce măsură mai contează în zilele noastre vestimentația la aceste evenimente? Încă există impresia, pe alocuri, că Festivalul Enescu este un eveniment rigid, unde trebuie să mergi îmbrăcat foarte elegant. Știu că viziunea dumneavostră e un pic diferită, în sensul că nu considerați ținuta o condiție pentru a participa la un astfel de concert.

Eleganța în sine ține de fiecare om. Am văzut oameni îmbrăcați în blugi, care sunt foarte eleganți, și am văzut oameni îmbrăcați în costum, care nu sunt eleganți.

Nu vestimentația în sine dă eleganța omului, ci eleganța vine din interior.

Pentru mine nu contează cum sunt îmbrăcați oamenii, dar trebuie să existe un sentiment aparte, o eleganță internă atunci când ești față în față cu Enescu, Mahler sau Beethoven. Trebuie să există un semn de reverență față de aceste genii. Nu pentru muzicieni, nu pentru dirijori, ci pentru compozitori. Pentru mine, compozitorul este geniul complet.

Și când merg la concerte în blugi și când merg în costum, aduc o reverență prin eleganță internă, care cred că e necesară.

Pentru cei care se opresc numai la haine, e înțelegerea lor, dar sper să se poată îndepărta de această idee, că trebuie să fii îmbrăcat într-un anumit fel. Reverența e un lucru care trebuie să vină din interior, fiindcă dacă nu e din interior, e un lucru fals și nu e bine.

În ce stadiu sunteți cu proiectul pe care îl aveți cu Orchestra Națională a Franței, de a înregistra integrala Enescu?

Am terminat de înregistrat primele trei simfonii și cele două rapsodii, am dedicat aproape 4 săptămâni, foarte multă muncă. În acest moment, urmează editarea sunetului în studio. Și probabil la anul vor apărea discurile.

Ați simțit că ați adus mai apreoape Orchestra Națională a Franței de Enescu, prin acest proiect?

Da. Și aș spune și pe Enescu mai aproape de Orchestra Națională a Franței. Nu știu niciun muzician care să nu fi descoperit muzica lui Enescu, să nu rămână copleșit de frumusețea, de universul extraordinar pe care Enescu îl oferă.

Din cauză că este atât de complex, Enescu necesită mai mult decât alți compozitori. De aceea, sunt foarte mulți oameni care încă nu l-au descoperit pe Enescu. L-au auzit, dar nu l-au descoperit.

Dumneavostră când și cum l-ați descoperit?

L-am descoperit cântând muzica lui. Și de atunci sunt obsedat de muzica lui. Enescu trebuie studiat, descoperit și înțeles.

În interviul pe care l-am făcut la Paris, în urmă cu doi ani, vorbeați despre cât de importantă ar fi o sală de concerte pentru România. Au înaintat cumva discuțiile cu autoritățile române, în acest sens, de când sunteți directorul festivalului?

Ce pot să spun e că încă nu am găsit o persoană în guvern sau în afară care să nu fie de acord cu ideea că trebuie să facem ceva. Toată lumea a spus “vai, e necesar.” De 30 de ani e necesar. Dar ce nu am găsit este o coaliție a tuturor persoanelor care trebuie să ia deciziile clare.

Noi ne-am făcut partea, Artexim-ul, domnul Mihai Constantinescu care de 30 de ani se luptă pentru acest lucru. Ei au făcut un proiect, dar nu este drum verde până la final.

Sincer, nici nu pot să spun că e o persoană anume care nu și-a dat acordul. Nu.

Este un sistem atât de volatil, se schimbă atât de des, încât este într-un fel absurd. Un proiect de magnitudinea asta are nevoie de o continuitate. O sală de concerte se poate construi în 2-3 ani.

Dar de ce credeți că nu se întâmplă, concret? Ce lipsește?

Din experiența mea, oamenii care au fost convinși și vor să facă asta, se schimbă pur și simplu din funcție. Și atunci trebuie să o iei de la început cu următorii. Bătălia trebuie reluată de la zero.

Cred că de când sunteți în discuții pentru preluarea mandatului de director, ați schimbat deja trei miniștri ai Culturii.

Trei, este adevărat. Să nu mai vorbesc de domnul Mihai Constantinescu, în 33 de ani a trecut prin vreo 40 de miniștri. Dar nu ține doar de miniștri, ci de un sistem.

Un conducător de tren, oricât de mult ar vrea să meargă înainte, dacă fiecare persoană și fiecare șurub din acel tren nu sunt puse la locul care trebuie, nu va pleca trenul din gară.

***

Cristian Măcelaru va dirija Orchestra Națională a Franței în cadrul Festivalului Enescu pe 21 și 22 septembrie 2023, la Sala Palatului. Biletele sunt disponibile aici.

The post Cristian Măcelaru: “În artă trebuie să aduci ceva de la tine pentru a descoperi frumosul. În entertainment nu e nevoie de absolut nimic, decât de un bilet.” appeared first on Cultura la dubă.

Peste 3.500 de artişti vor participa anul viitor la Festivalul Internațional George Enescu, organizat între 27 august și 24 septembrie 2023. Va fi prima ediție al cărui program este semnat de noul director artistic, Cristian Măcelaru.

Vor reveni la București cunoscuții dirijori Sir Simon Rattle, Zubin Mehta sau Paavo Järvi, precum și marile orchestre Royal Concertgebouw, Orchestra Națională a Franței, Orchestra Simfonică din Londra.

De asemenea, vor urca din nou pe scenele de la Sala Palatului și Ateneul Român violoncelistul francez Gautier Capuçon și fratele său, violonistul Renaud Capuçon, pianistele Martha Argerich şi Yuja Wang, precum și violonista Janine Jansen.

După o pauză cauzată de pandemie, vor reveni în program și Concertele de la Miezul Nopții, susținute de invitați de prestigiu pe scena Ateneului, începând cu ora 22.30.

La capitolul premiere se înregistrează prezența ansamblurilor Gewandhaus Leipzig, Liszt Chamber Orchestra, Gothenborg Symphony, Collegium Vocale Gent, Berlin Academy of American Music și Manchester Camerata. 

În plus, pentru prima dată va fi inclusă în program o serie de concerte educative dedicate copiilor, realizate în parteneriat cu Teatrul Odeon și Asociația Clasic e fantastic.

Sloganul ediției cu numărul 26 va fi “Generozitate prin muzică”.

“Generozitatea prin muzică este acest moment în timp pe care noi organizatorii, dar şi noi artiştii le dăruim unei societăţi doritoare de cultură, avidă pentru muzică. Existenţa Festivalului Enescu este justificată de o ţară care a dăruit lumii un Brâncuşi şi un Enescu. Ediţia 2023 a Festivalului George Enescu oferă un exemplu de generozitate şi printr-o componentă educaţională. Este timpul ca exemplul pedagogului George Enescu să devină o realitate în festivalul care îi poartă numele.“, a declarat Cristian Măcelaru.

Concertul de deschidere va avea loc pe 27 august 2023 la Sala Palatului. Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta lui Cristian Măcelaru, avându-l ca invitat special pe violoncelistul Gautier Capuçon, va interpreta Concertul în si minor pentru violoncel și orchestră op. 104 de Dvořák, Enescu Rapsodia română în re major op.11 nr. 2 și Suita Cavalerul Rozelor op. 59, de Strauss.

Înscrierile pentru loteria abonamentelor încep pe 30 noiembrie, în timp ce biletele individuale vor fi puse în vânzare la data de 1 februarie anul viitor.

Programul complet poate fi consultat AICI.

The post Martha Argerich, Janine Jansen, Sir Simon Rattle, printre artiștii invitați la Festivalul Enescu 2023. Vedeți programul complet appeared first on Cultura la dubă.

Dirijorul Cristian Măcelaru este propunerea ministrului Culturii Bogdan Gheorghiu pentru funcția de director artistic al Festivalului Internațional George Enescu, după ce mandatul lui Vladimir Jurowski s-a încheiat.

Conform ministerului Culturii, Cristian Măcelaru a acceptat propunerea, după cum Cultura la dubă a anticipat în urmă cu câteva săptămâni.

Directorul executiv al festivalului în ultimii 30 de ani, Mihai Constantinescu, va ieși la pensie în această toamnă, dar îi va oferi consiliere lui Măcelaru.

„Nominalizarea dirijorului Cristian Măcelaru ca Director Artistic al Festivalului Enescu este de bun augur pentru menținerea acestui eveniment în top 5 mondial. Am încredere că Cristian Măcelaru are talentul și capacitatea de a contribui la dezvoltarea în continuare a Festivalului, valorificând tot ceea ce a fost construit bine până acum și găsind direcții artistice noi pentru a îmbogăți oferta făcută publicului. Mă bucur că dirijorul Cristian Măcelaru, a cărui candidatură la funcția de Director Artistic, am susținut-o, a acceptat această provocare!

Cu toate acestea subliniez și public ceea ce am susținut în toate discuțiile mele cu decidenții de la nivel instituțional: numirea unui Director Artistic bun nu garantează continuarea cu succes a Festivalului Enescu. Un rol cheie în acest sens îl au Directorul Executiv, care trebuie să aibă un anumit profil profesional, și arhitectura organizațională care stă la baza Festivalului și care are nevoie de consolidare și de modernizare, pentru a face față concurenței internaționale pe piața evenimentelor de profil.

Am acceptat în cadrul discuției de ieri propunerea de a-i asigura consiliere lui Cristian Măcelaru, în calitate de Director Artistic, câtă vreme în funcția de Director Executiv va fi numit un profesionist care va continua să dezvolte Festivalul și Concursul Internațional George Enescu, menținând ancorarea acestuia și a României în cultura internațională de nivel înalt.”, a declarat Mihai Constantinescu.

Măcelaru este director muzical al Orchestrei Naționale a Franței și a dirijat la București două concerte în cadrul Festivalului Enescu de luna trecută. Cultura la dubă l-a vizitat la Paris în luna iulie și v-a prezentat AICI povestea sa.

The post Cristian Măcelaru este noul director artistic al Festivalului Enescu appeared first on Cultura la dubă.

Remus Azoiței este unul dintre cei mai apreciați violoniști români peste hotare. A studiat la celebra școală de arte Julliard din New York, unde a ajuns după ce a depășit multe obstacole. Apoi a devenit cel mai tânăr profesor de vioară din istoria Royal Academy of Music din Londra.

Acolo predă de peste 20 de ani.

În urmă cu câteva zile a urcat pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului George Enescu, și a redat emoționant bucuria muzicii lui Enescu, dar și pe cea a lui Mozart.

Este unul dintre românii de succes de peste hotare, dar chemarea către acasă a existat constant în viața sa, dorind să ajute cât mai mulți tineri să performeze în muzică.

Chiar și atunci când ajutorul i-a fost refuzat, într-un absurd românesc, „pe motiv că nu sunt săli la Conservator”, nu a renunțat și a găsit alte căi de a ajuta copiii talentați la vioară.

***

„Mă balansează emoțional să ofer ceea ce pot unor tineri care se află în situația în care eu eram cândva.

Aveam 16-17 ani și nu știam nimic, nu aveam niciun viitor, era în comunism, aveam nevoie de un mentor, de un model în care să cred. Nu am avut și am orbecăit.”

Când vorbește despre implicarea sa în educație, Remus Azoiței are un chip luminos. În repetate rânduri s-a oferit să ajute copiii și tinerii români pasionați de vioară, știind că România a rămas în urma standardelor occidentale, atât la nivel liceal cât și universitar.

Astfel că vrea să dea o parte din cunoștințele câștigate peste hotare într-un loc în care e atât de mult nevoie de ele.

„Noi avem foarte mult talent, dar, din păcate, școlile la orice nivel, liceal sau universitar, nu țin pasul cu cerințele actuale ale muzicii.

Noi am rămas într-o programă de anii 50-60, pe tip sovietic, cu niște carențe de stil, mai ales în ideea de rafinament pentru a cânta compozitori clasici precum Mozart, Haydn. La noi se mergea pe ideea de a fi solist și atât, altceva nu mai conta.

Muzica de cameră, de exemplu, lipsea cu desăvârșire. Aceste reflexe au rămas și azi, ceea ce e antagonist felului de a gândi din Vest, unde muzica de cameră este centrul educației, aceea te transformă într-un muzician adevărat. Orice solist de azi trebuie să aibă o valență camerală pronunțată, ca să poată fi un muzician adevărat.”

Sistemul educațional românesc nu este doar învechit, ci și sufocat de dezinteresul oamenilor care îl conduc, de la miniștri, la rectori și profesori universitari. Deseori, aceștia refuză orice șansă la modernizare și se agață de posturile pe care le ocupă zeci de ani, punând pe primul loc propriul interes, nu interesul elevului sau al studentului.

Acest sistem bolnav a dezvoltat o rețea paralelă de educație contra-cost, meditațiile. La Royal Academy of Music, unde predă Remus Azoiței, profesorilor le este interzis că acorde mediații în privat, fiindcă școala oferă deja tot ce trebuie.

După cum povesteau într-un material publicat pe Cultura la dubă, studenții la conservator susțin că de multe ori sălile sunt ținute sub cheie de către profesori și folosite pentru meditații private, în timp ce tinerii care nu plătesc meditații sunt nevoiți să studieze pe holuri.

„Acum mulți ani m-am oferit să țin masterclass-uri gratuit la Conservator și am fost refuzat pe motiv că nu au săli. Se întâmpla acum 20 de ani, eram profesor la Royal Academy, unde sunt și acum.”

“Întâi m-au pus să fac o cerere, apoi mi-au zis că nu au săli.”

În ciuda problemelor românești, Remus Azoiței a continuat să militeze pentru normalitate. Mai mult, în 2018, a pus bazele Fundației Azoiței, prin care sprijină tinerii muzicieni români.

„Societatea română mă pasionează și simt nevoia să dau înapoi ceva din ce am primit eu.

În perioada pandemiei am pornit un program de mentorat cu Colegiul Național George Enescu. Eram la niște concerte în Germania și am citit că liceul s-a închis, din cauza unor cazuri de covid.

Și m-am oferit să dau lecții gratuite online celor mai talentați violoniști din liceu. Am vrut să îi susțin, să îi revigorez moral și a fost superb. Mi s-au alăturat apoi mulți alți artiști care au absolvit liceul și fac acum carieră pe alte continente. S-a pornit un val minunat de a aduce împreună diverse generații.

Și eu am continuat acest program jumătate de an. În fiecare vineri, gratis, aveam curs cu un tânăr talentat. Și am cunoscut mulți tineri, a fost un mare succes.

Apoi m-am implicat și în demersul liceului, de a obține o nouă clădire, i-am scris doamnei primar Clotilde Armand și a fost de succes.”

Până să atingă succesul, la rândul său a cunoscut îndeaproape sistemul românesc, fiind absolvent de Conservator. Mai multe șanse l-au ajutat să își demonstreze valoarea peste hotare și astfel a ajuns la una dintre cele mai importante școli de muzică din lume.

“Aveam 24 de ani, eram în București, terminasem Conservatorul și eram asistent universitar la Conservator. Am fost ajutat de mai multe persoane să obțin o casetă video cu un concert al meu, apoi să ajungă la o persoană care o cunoștea pe celebra profesoară de muzică Dorothy DeLay.

Am trimis caseta ca pe un shot in the dark, pe ideea ce o fi o fi. Jumătate de an nu am mai auzit nimic despre asta. După care am primit o scrisoare acasă cum că Dorothy DeLay vă așteaptă la New York în data de…care era peste două săptămâni.

Era imposibil să mă duc la New York atunci, nu aveam viză, nu aveam bani de avion. Am răspuns printr-o scrisoare că nu am cum să ajung.

Și abia peste un an și jumătate am reușit să merg. Mi-am vândut Dacia și tot ce am avut, am fost ajutat să obțin viza, și m-am dus la New York pentru audiție.

Am ajuns, m-a ascultat și a zis să dau la master la Julliard, iar dacă intru, mă va lua la dânsa la clasă. La o lună după aceea, am primit răspuns prin fax că am fost acceptat și că am luat bursă totală.”

După 3 ani de master la Julliard a obținut titlul de Master of Music și s-a mutat la Londra unde, la vârsta de 29 de ani a devenit cel mai tânăr profesor de vioară din întreaga istorie de 200 de ani a Academiei Regale de Muzică.

„Nu mi-a plăcut în SUA, aveam și multe concerte în Europa, îmi era greu să mă deplasez. Și am ales să mă stabilesc la Londra, iar după un an am primit oferta de a fi profesor al Academiei Regale de Muzică, ceea ce e o poziție de mare onoare pentru oricine.

De atunci am rămas acolo și predau.

-Ce vă place la cariera pedagogică?

Îmi place să ajut tinerii fiindcă deși am fost mult ajutat, nu am fost ajutat artistic la început. Am avut profesori buni, dar nu am avut un model. Simțeam că trebuie să știu mai mult.

-Aveți și studenți români?

Am niște copii minunați. Liviu Scripcaru de la Iași, în anul II, Radu Chiș de la Cluj, tot în anul II și Octav Pârlea de la Brașov, tot în anul II.”

De altfel, cei mai mulți talentați muzicieni românii iau calea străinătății și nu se mai întorc. Într-un interviu pentru Cultura la dubă, dirijorul Gabriel Bebeșelea vorbea despre un adevărat exod al muzicienilor români.

„În România sunt prea puține filarmonici, raportat la populație, ba mai mult, se merge pe ideea de a reduce din ele, ceea ce ar fi dramatic. Deci sunt puține locuri pentru a avea un job aici.

Apoi, tinerii pleacă să studieze în țările mari, Germania, Anglia, Austria, iar ei simt că aici nu pot găsi educația la cel mai înalt nivel, de care ei au nevoie pentru a putea fi competitivi pe alte meleaguri.

Odată plecați, ei intră în ansambluri de peste hotare și nu se mai întorc. Acest exod este, desigur, rău pentru România. Ei nu se mai întorc fiindcă nu au unde.”

La fel ca Remus Azoiței, se mai întorc doar pentru a susține concerte sau masterclass-uri. Deși a cântat pe cele mai mari scene ale lumii, precum Carnegie Hall din New York sau Concertgebow Amsterdam, violonistul se emoționează de fiecare dată când vine la Festivalul Enescu, fiindcă spune că publicul român este extrem de exigent, iar el trebuie să demonstreze acasă că încă ține ștacheta sus.

La Ateneu a interpretat Balada pentru vioară și orchestră, a lui George Enescu și Concertul de vioară nr. 4 al lui Mozart, alături de Orchestra de Cameră din Viena.

„Balada de Enescu este o piesă de suflet, eu am înregistrat întregul repertoriu enescian pentru vioară și pian, în premieră mondială, cu pianistul Eduard Stan. Balada se află și ea pe disc.

Este o lucrare de care m-am atașat mult. El avea 14 ani când a scris această lucrare și i-a dedicat-o doamnei Eva Rolland, la care stătea în gazdă la Paris. E o lucrare de tip clasic, simplă, devastator de simplă și de complexă în același timp.

Acest festival e o sărbătoare și sunt foarte onorat că sunt și eu parte din el. A reveni pe scena Ateneului este un vis pentru orice muzician și pentru mine, fără discuție.

La Londra, în acest moment, în lumea muzicală se vorbește numai de București și de Festivalul Enescu. Toate marile orchestre din Londra au fost invitate la festival, se întâlneau în aeroport, unii veneau, alții plecau.

Muzicienii vorbesc despre ce minunăție se întâmplă aici. Vă spun de la fața locului, am mulți prieteni muzicieni la Londra, sunt toți încântați de personalitățile aduse aici și de eforturile făcute pentru a organiza acest festival.

E un lucru foarte bun pentru noi, românii, să se propage asta în alte țări.”

Pentru mulți dintre artiștii invitați la festival, dar și pentru public, rămâne regretul că autoritățile române nu au conștientizat încă importanța Festivalului Enescu și nu au construit o sală de concerte, deși au promis asta de 30 de ani încoace.

„Noi, ca națiune, avem încă reflexe sovietice. După atâtea decenii de comunism, în care cultura a fost marginalizată, iar Elena Ceaușescu zicea că nu avem nevoie de greieri, ci avem nevoie de furnici, este foarte greu să repui cultura în sâmburele unei națiuni, cum era înainte de război.”

“Sigur, nouă ne trebuie autostrăzi și spitale înainte de orice, asta e concepția. Dar e greșită, pentru că așa cum simt eu, națiunea română e într-o derivă de identitate și trebuie să ne întoarcem către niște valori fundamentale – muzică, artă de orice fel, artă dramatică. Acestea sunt valorile de la care trebuie să pornim.

Autostrăzile vor veni și ele, dar la artă nu se poate renunța. Din păcate, noi, artiștii, suntem la coada societății, suntem tratați ca niște greieri, nu furnici. Și suferim.

Desigur că ne trebuie o sală de concerte la standarde internaționale. Sala Ateneului e o sală romantică, ne e nouă dragă, dar ea nu răspunde cerințelor moderne de public, de acustică.

Iar Sala Palatului e o sală de congrese și nimic altceva. Avem nevoie de o sală nouă.”

În timp ce marii muzicieni ai lumii pledează pentru această cauză a Festivalului Enescu și vorbesc despre importanța evenimentului și memoria compozitorului român, la noi în țară ies la iveală infomații uluitoare. Manuscrisele lucrărilor lui George Enescu, aflate în custodia Muzeului Național George Enescu, nu au fost clasate în Tezaur și nici în fondul Patrimoniului Național.

O situație și mai hilară este că afișul operei Oedipe se află pe lista pieselor de patrimoniu, dar manuscrisul complet al operei nu.

„Manuscrisele și obiectele lui George Enescu nu se pot pierde, pentru că ele aparțin nouă, tuturor. Statul român are o datorie de a proteja aceste lucruri, de a le asigura protecția pentru totdeauna.”, încheie Remus Azoiței.

Festivalul George Enescu se află anul acesta la cea de-a 25-a ediție și celebrează 140 de ani de la nașterea muzicianului.

The post Remus Azoiței, profesor de vioară la Royal Academy: „M-am oferit să țin masterclass-uri la Conservator, am fost refuzat pe motiv că nu au săli.” appeared first on Cultura la dubă.

Sarah Nemțanu ocupă postul de concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței de peste 15 ani. Violonista s-a născut și a crescut în Franța, dar originile sale sunt 100% românești. Tatăl său, violonistul Vladimir Nemțanu și mama, soprană, au plecat în anii 70 din România lui Ceaușescu.

Sarah și sora ei, Deborah, au moștenit pasiunea și talentul la vioară de la tatăl lor, Vladimir Nemțanu, prima vioară a Orchestrei Naționale Bordeaux din 1979 până în prezent.

Sarah Nemțanu va urca pe scena Sălii Palatului în această seară, pentru concertul care va deschide cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional George Enescu. Sarah va fi concertmaistru al Filarmonicii George Enescu, unde tatăl său a cântat la începutul carierei și unde încă mai activează câțiva dintre foștii săi colegi.

Cu o zi înainte de debutul festivalului, Sarah a acordat un interviu pentru Cultura la dubă.

***

Cu zâmbetul pe buze și cu un entuziasm molipsitor, Sarah se pregătește pentru concertul care va deschide sărbătoarea muzicii clasice la București.

Se află deja de câteva zile în capitala României, de care se bucură alături de soțul său. Printre repetiții, cei doi iau la pas Calea Victoriei, vizitează muzee, se bucură de mâncare și de înghețată. Sarah a venit prima dată în România când avea doar 6 ani, dar a apucat să descopere țara părinților săi abia la maturitate, când a fost invitată să cânte în cadrul Festivalului Enescu.

“E prima oară când am timp să vizitez puțin Bucureștiul. Am doi copii mici și i-am lăsat la bunici. Sunt cu soțul meu aici și am ocazia să mă odihnesc aici, să merg la muzee, să mănânc unde vreau, să pot să simt atmosfera locală.”

“Am remarcat că s-a schimbat mult, văd un efort de modernizare, iar oamenii sunt foarte civilizați. Îmi place tare mult Bucureștiul și sunt tare mândră.”, ne povestește Sarah chiar în limba română, pe care o înțelege perfect, dar se ferește să o vorbească în interviuri, de teama de a nu face greșeli.

Părinții săi au reușit să părăsească regimul comunist în anii ’70, Tatăl, cu origini evreiești, a profitat de un val care a permis mai multor evrei români să plece în Israel. Apoi, din Israel, mulți dintre ei au ajuns în Franța.

După ce au locuit un an la Tel Aviv, părinții s-au stabilit la Bordeaux, unde tatăl s-a angajat ca violonist, iar mama ca solistă a Operei. Cele două fiice, Sarah și Deborah, au crescut în universul muzicii clasice și au moștenit atât iubirea pentru ea, cât și talentul.

Dacă Sarah e prima vioară a Orchestrei Naționale a Franței, Deborah este prima vioară a Orchestrei de Cameră a Parisului.

“Pentru mine, să primesc o dublă educație culturală a fost o mare șansă.”

“Tatăl meu a fost școlit de unii dintre cei mai mari pedagogi români, printre care Ștefan Gheorghiu, iar eu, la rândul meu, am avut profesori extraordinari la Paris. E o mare șansă, dar în același timp trebuie să știi să profiți de această bogăție.

Cred că azi sunt rezultatul acestor două educații primite și a ceea ce am realizat eu prin muncă. Sunt recunoscută în România pentru performanțele mele din Franța, iar ceea ce mi-am dorit cel mai mult pe lume a fost ca România să nu fie o țară străină, ci să fie parte din viața mea muzicală.”

De altfel, Sarah este pasionată de influențele muzicale românești. Alături de sora sa, a scos și un album în care interpretează muzica lui Bartok, compozitorul maghiar care a creat muzică inspirată de tradițiile românești.

Violonista a colaborat și cu regizorul româno- francez, Radu Mihăileanu. Sarah Nemțanu este violonista care a interpretat momentele de vioară ale actriței Melanie Laurent, din filmul Le Concert.

Din păcate, mama s-a stins din viață când Sarah avea doar 16 ani și nu a apucat să își vadă cele două fete strălucind pe cele mai mari scene ale lumii. În schimb, tatăl este mândru că fiicele au dus moștenirea familiei mai departe, chiar la Festivalul Enescu. Cele două au susținut un concert împreună în 2015, pe scena Ateneului Român.

La Orchestra Națională a Franței, Sarah lucrează acum cu directorul muzical Cristian Măcelaru, pe care Cultura la dubă l-a vizitat în capitala Franței în urmă cu o lună.

Cei doi, alături de alți muzicieni români și de colegii francezi și internaționali, reconstruiesc împreună una dintre cele mai mari orchestre ale lumii.

“Fără îndoială, Cristian Măcelaru este un mare șef de orchestră, dar dincolo de asta, cred că e foarte rar azi să combini talentul cu integritatea umană.”

“Cred că el este în același timp un talent imens și are o inteligență a inimii incredibilă. Când conduci o orchestră, ai multă presiune asupra ta, dar el are această capacitate de a asculta și de a rămâne simplu, de a continua să evolueze împreună cu noi.”

Sâmbătă seara, de la ora 19:30, Filarmonica George Enescu, condusă de celebrul dirijor Paavo Jarvi și având-o ca primă vioară pe Sarah Nemțanu, va interpreta Rapsodia Română nr.2, urmând tradiția de a începe festivalul cu una dintre rapsodiile enesciene.

Apoi, alături de faimoasa violonistă Hilary Hahn, orchestra va interpreta Concertul pentru Vioară, de Jean Sibelius, urmând ca în a doua parte a serii să interpreteze Simfonia nr. 2 a lui Rachmaninoff.

Pe 13 și 14 septembrie, Sarah Nemțanu va urca din nou pe scena de la Sala Palatului, în cadrul Festivalului Enescu, pentru două concerte susținute de Orchestra Națională a Franței, condusă de Cristian Măcelaru.

The post Sarah Nemțanu, concertmaistru al Orchestrei Naționale a Franței: “Cel mai mult pe lume mi-am dorit ca România să fie parte din viața mea muzicală.” appeared first on Cultura la dubă.

La concertul susținut de Philharmonia London, pe 5 septembrie, la Sala Palatului, Vlad Ivanov va fi recitatorul lucrării Ecce Homo (Triptychum: Magnificat; Calvarium; Stabat Mater), compuse de cunoscutul tenor Jose Cura, care va fi și dirijor.  

Pe 23 septembrie, la Ateneul Român, Vlad Ivanov va fi povestitorul suitei Peer Gynt op. 23 de Grieg, interpretată de Filarmonica George Enescu, dirijată de Gabriel Bebeșelea.  Spectacolul Peer Gynt a rezultat din colaborarea creativă a două figuri emblematice ale peisajului cultural norvegian din  a doua jumătate a secolului al XIX-lea, două figuri emblematice ale peisajului cultural norvegian: Henrik Ibsen – a creat poemul și Edvard Grieg –  a compus muzica. Grieg a reușit să construiască multe fragmente atât de descriptiv, încât se ascultă în prezent și de sine stătătoare, ca parte din cele două suite orchestrale, sau în versiunea scenică mai restrânsă, pentru orchestră și narator. 

“Sunt mai mult decât onorat și bucuros să particip la această ediție aniversară a Festivalului George Enescu. Este o ediție care adună toate bucuriile și energiile bune ale celorlalte ediții. Sigur se vor răsfrânge în sufletele organizatorilor, muzicienilor și spectatorilor.  Cât despre ceea ce simt eu, vă voi mărturisi printr-o replică a unui personaj din <Cabotinul>, de John Osborne: <Actorii sunt și ei niște oameni. Oameni… oameni. Numai că uneori, ei seamănă cu Dumneavoastră spectatorii, mai mult decât semănați Dumneavoastră cu Dumneavoastră înșivă>”, a declarat Vlad Ivanov.

Maia Morgenstern, una dintre cele mai iubite actrițe din România, este recitatorul spectacolului Pierrot Lunaire op. 21 de Arnold Schoenberg luni, 6 septembrie, la Muzeul Național Cotroceni, în cadrul seriei Bucureștiul Creativ. Arnold Schoenberg a creat melodrama Pierrot lunaire pe textele poemelor lui Albert Giraud, pentru voce și mic ansamblu instrumental, care punea în valoare stilul vocal expresionist „Sprechstimme” (de vorbire cântată).

Robert Powell, celebru pentru rolul său din filmul lui Franco Zeffirelli, Jesus of Nazareth (1977), va fi naratorul în Potopul de Stravinsky, pe 1 septembrie, la Sala Palatului, precum și în Claude Debussy – O viață pasională, care va avea reprezentații la București și la Sibiu. Integrată în stilul hibrid care a continuat în secolul XX, Stravinsky a a conceput Potopul inițial ca spectacol de televiziune, ce cuprinde secvențe de dialog vorbit, de cântec și de balet.

„Organizarea Festivalului Enescu 2021 în timpul unei crize globale ca cea pe care o trăim nu este doar o responsabilitate imensă, pentru care felicit organizatorii, colegii mei artiști și publicul larg, ci și un act de dragoste – dragoste pentru cultură, dragoste pentru muzică, dragoste pentru oameni. Importanța desfășurării unui act de cultură de asemenea amploare precum Festivalul Enescu din acest an nu poate fi în niciun fel exagerată. Sunt încântat să fiu invitat în Festival și nu mă pot gândi la un loc mai bun pentru a fi în septembrie 2021 decât Bucureștiul”, a declarat Robert Powell.

Informații despre bilete

Puteți găsi informații despre procedura de achiziționare, precum și de condițiile de acces pe site-ul Festivalului, secțiunea Bilete.  Este posibil ca, din cauza pandemiei, să apară schimbări în program. Accesul în sălile de concerte se va face cu respectarea condițiilor sanitare, iar purtarea măștii va fi obligatorie.

Festivalul Internațional George Enescu 2021 este programat să aibă loc între 28 august și 26 septembrie 2021.

Cultura la dubă este partener media al Festivalului Internațional George Enescu.

The post Robert Powell, Maia Morgenstern și Vlad Ivanov vor urca pe scena Festivalului Enescu appeared first on Cultura la dubă.

La 31 de ani, Valentin Șerban a devenit recent marele câștigător al Finalei de Vioară la Concursul Internațional George Enescu. În finală, violonistul român a avut o prestație splendidă, care va rămâne mulți ani în amintirea iubitorilor de muzică clasică de la noi.

Am vrut să îl cunoaștem pe Valentin Șerban, dincolo de emoțiile pe care ni le-a transmis atunci.

Este din Brașov, a studiat la master în Austria și este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris, condusă de celebrul violonist David Grimal. Valentin este și concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret, proiectul care reunește cei mai buni tineri muzicieni români.

Ne-am întâlnit într-o zi ploioasă în fața Ateneului și am făcut interviul stând pe scări.

În fața noastră se afla unul dintre talentele României, dar și un tânăr foarte curajos. Valentin Șerban a intrat în contact cu instituțiile statului și a aflat ce înseamnă nedreptatea într-un sistem bolnav, care nu promovează întotdeauna valoarea, ci non-valoarea.

Valentin povestește pentru Cultura la dubă experiența de la Concursul Enescu, dar și obstacolele pe care le-a întâmpinat la Opera Comică pentru Copii și în alte situații clasic românești.

***

Valentin, în primul rând te rog să ne povestești cum te-ai apucat tu de vioară? De unde e legătura ta cu muzica și cu vioara?

Am avut noroc, să zic așa. Părinții mei au fost pasionați de muzică, dar ei sunt ingineri. Iar când am terminat grădinița, educatoarea mea i-a spus mamei că am ureche muzicală și să mă dea la școala de muzică. Cred că atât de simplu. Iar vioara a fost ideea mamei, uitându-se în orchestre, a zis că cei mai mulți sunt violoniști, așa că nu mori de foame.

Și ai urmat o școală de muzică, presupun?

Exact. Din clasa întâi, de la șapte ani, în Brașov. Am continuat tot în Brașov conservatorul și am plecat abia la master în Austria.

Cum a fost pentru tine, ca tânăr muzician, să îți găsești proiecte, loc în orchestră?

Cu locul în orchestră a fost ușor mereu, dar eu nu am vrut să cânt în orchestre. Așa că aveam un loc pe care nu îl voiam.

Cu proiecte e greu câteodată de găsit. Adică e ușor să faci mult, dar e greu să faci ceva interesant. Să găsești oameni cu care să colaborezi. Dar am avut ceva noroc în ultimii ani.

Ce trebuie să ai ca violonist pentru a deveni solist, să ieși din orchestră? Cum te remarci?

E partea de talent pe care trebuie să o ai din naștere, ăla e noroc, deci trebuie să ai asta neapărat. În rest, sigur că profesori buni, dar să te țină nervii să studiezi constant, altfel nu ai cum să faci progres.

Ai fost angajat la vreo orchestră din România?

Am fost, pentru puțin timp, când m-am întors în țară din Graz. Austria n-a fost cel mai bun mediu pentru mine, nu știu exact de ce. Nu m-am simțit bine acolo deloc și am vrut să mă întorc. Iar după câteva luni, am început să colaborez cu Opera Comică din București. O situație nu tocmai fericită.

M-au călcat în picioare, pe cât posibil. Pentru că eu cântam bine și am vrut să fie calitativ ce facem. La început eram pe post de concertmaistru și, văzând că vreau să fac ceva, au făcut tot ce e posibil, de la referate la tăieri de salariu, m-au pus la ultimul pupitru, mă rog…

Legat de Opera Comică, cred că vorbesc degeaba.

Opera Comică are cel mai mare buget dintre instituțiile de cultură din București. E interesant cum această instituție înghite atât de mulți bani publici. Așa că nu vorbești degeaba.

Eu, fiind în interior 7-8 luni, cât am fost, n-aș pune-o în categoria instituțiilor de cultură.

Opera Comică pentru Copii nu e o instituție de cultură. Din punctul meu de vedere, este prostituție muzicală.

Dar oamenii vin cu copiii, ei se bucură, mă rog, să zicem că probabil fac și ceva bine.

Ce fac greșit din punct de vedere muzical?

Problema e că regimul de acum 4 ani era absolut nesimțit. Nu exista deloc respect față de angajați. Nu știu, exemple banale, o repetiție care trebuie să țină două ore sau oricât ar ține și în momentul în care spui că stai pe scenă de o oră ca să faceți voi luminile, el spune că în contract scrie opt ore. Stai aici cât vrem noi.

Nu așa funcționează, nu mergi la o orchestră radio și îți spune ăla să stai opt ore pe scenă. Nu, e o repetiție de la 10 la 13 și în rest, te duci acasă și studiezi.

La un moment dat au schimbat regulamentul intern, să nu mai poată angajații, în afara orelor de repetiții, să studieze. Pentru că eu studiam toată ziua. Pe ei îi deranja asta. Nu făceam nimic, doar mă băgam în sală și studiam. Nu veneam noaptea sau în afara orelor de lucru. Nu știu de ce îi deranja, de fapt, așa de tare.

Și până la urmă cum ai plecat de acolo? A fost ceva care a umplut paharul?

Da, a fost. La un moment dat repetam cu un cvartet, cerând aprobarea dirijorului. Aveam diferite concerte prin țară și după aceea a urmat un mare scandal că am adus străini în instituție și dirijorul respectiv s-a făcut că plouă. Știa ce să zică și cui să zică, mie mi-au făcut referat că am adus oameni străini, cu tot felul de plângeri, că aș fi făcut dezordine, pagube, băutură și chestii din astea.

Eu am fost chemat la comisia de disciplină.

M-au înjosit în ultimul hal. Eu pe vremea aia tocmai îmi luasem o vioară și în ziua în care am plătit ultima rată, mi-am dat demisia.

Ai avut contact direct cu Felicia Filip sau cu altcineva din conducere?

Mai mult cu soțul. El cred că avea ceva personal cu mine, dar nu știu de ce. Mi-a dat multe replici în timp, îl deranja ceva la mine.

Cu ce crezi că i-ai deranjat?

Voiam să fie bine. Pentru ei era ușor: haide să ne întâlnim să cântăm, nu conta absolut nimic, era un haos, un nivel execrabil.

Pe tine, ca artist, cum te făcea asta să te simți?

Eu vrând să fac mereu performanță și având așteptări, pentru mine era groaznic. Sigur că mulți instrumentiști de acolo erau extrem de slabi, dar unele chestii țin de organizare și de respectul pe care îl ai. Dacă faci un program bine stabilit și dacă repeți cum trebuie, se poate ridica nivelul.

Ai avut o experiență și cu Filarmonica George Enescu?

A fost o situație aici, la Filarmonică, dar nu m-a implicat direct. S-a dat acum doi-trei ani un concurs de concertmaistru. Au scos un singur post în mod oficial, adică pe internet. Dar în monitorul oficial au apărut două posturi. Deci urma ca un post să îl dea pe ochi frumoși.

În plus, pentru postul anunțat erau niște condiții absurde, astfel încât să îl ocupe numai oamenii pe care îi vor ei. Au fost trei candidați din Filarmonică, n-a venit nimeni din exterior. De aceea au și pus la cerințe experiență de, nu știu, opt ani de concertmaistru și trei de experiență în orchestră, adică foarte mulți ani.

Dacă ai cântat o sută de ani într-o orchestră, nu înseamnă că ești mai bun.

Și așa nu au dat șanse unor tineri ca tine.

Puteau decide ei cât de pregătiți suntem, dar să fie o șansă.

Deci tu nu ai putut participa la acest concurs.

N-am putut. Eu am postat imaginea cu articolul acela din Monitorul Oficial și foarte multă lume s-a supărat.

Se întâmplă asta fiindcă nu prea sunt obișnuiți cu criticile?

Pentru că nu vor oameni din exterior. Eu nu știu, de fapt, de ce se întâmplă asta.

Eu, dacă aș conduce o instituție, ar trebui să fiu tâmpit să nu vreau să fie mai bine. Ori, dacă faci reguli din astea, îți pui piedică singur. Mi se pare absurd.

Când ai decis să pleci în Franța?

N-am plecat. În sensul că eu cânt acolo în Les Dissonances, care e o orchestră de proiect. Am avut norocul să-i cânt directorului David Grimal, care e și un violonist celebru. A fost foarte amabil cu mine, am mers și i-am cântat, apoi mi-a făcut invitația, acum vreo 3-4 ani. De atunci, merg la toate proiectele.

E o orchestră foarte specială pentru că nu există poziții din astea. Am stat mereu la vioara 1, dar e în funcție de nevoi. Câteodată mă pun mai în spate, câteodată în față, dar nu e cu titluri și posturi. Mergem și cântăm de plăcere și e super.

Cum a fost anul pandemiei pentru tine, cum te-a afectat?

A fost și fain și greu. Eu am studiat, mi-a prins foarte bine. Am studiat, am citit, m-am relaxat.

Din punct de vedere financiar, ai avut un venit?

Am mai avut ceva activitate care m-a ajutat. Au fost câteva luni în care am luat banii aceia de la stat pentru artiști. Iar vara trecută deja începusem activitatea cu SoNoRo. În spații deschise, că asta se putea. Cumva m-am descurcat. Și după aia, din toamnă, din nou, am mai avut concerte.

A fost prima dată când ai participat la Concursul George Enescu?

Nu, a fost a doua oară, am mai participat acum două ediții, dar am picat după prima etapă.

Ce te-a făcut să te perfecționezi în acești doi ani?

Probabil că studiul și viața în general. Dar bine, există și latura subiectivă a concursului. Am văzut câștigători de mari premii și violoniști excepționali care au picat în prima etapă. Asta se întâmplă.

Ține și de prestația de moment, dar se fac și acolo afaceri, ca peste tot.

Cum a fost pentru tine momentul în care ai câștigat?

Absolut copleșitor. Încă nu îmi vine să cred că sunt pe locul ăla.

În primul rând, am plâns vreo jumătate de oră. Erau și emoțiile adunate într-o perioadă de mare stres. Ce să zic, a fost incredibil.

Toți visăm și ne facem imagini în cap. Eu mereu am visat să fac ceva de genul, dar, pe de altă parte, nu m-am considerat mereu în stare.

De unde crezi că vine neîncrederea asta în propria persoană?

Nu știu, încerc să aflu asta ca să mă repar.

N-am avut curaj să ascult înregistrarea din concert. Am eu o problemă cu asta. Sunt mult prea critic și nu-i ok. Dar așa sunt.

Într-un interviu cu Gabriel Bebeșelea vorbeam despre exodul muzicienilor din România. Că foarte mulți tineri muzicieni pleacă fiindcă nu își găsesc locul aici în România. Cum îți vezi tu viitorul artistic?

Nu știu, pe mine mă atrage ceva în țară. Nu știu exact ce, aș vrea să pot sta aici, să pot lucra. Dar eu îi înțeleg pe oamenii care pleacă. Și eu mă întreb de multe ori de ce nu plec. Acum, cu premiul ăsta, sper că se va schimba puțin situația și nu va mai trebui să mă rog de Filarmonici să pot să cânt. Să fac ce știu eu mai bine.

Pentru un tânăr muzician ca tine, care a câștigat și un premiu important, e important să apară un agent care să îl reprezinte?

Cred că e musai, dar problema e că în România nu prea avem. Adică, n-avem agenții de impresariat, cel puțin pentru muzică clasică.

Și atunci tu, ca artist, ești nevoit să faci de toate, negociezi contracte, faci și hârțogăraie, dacă e nevoie?

Da. Adică, am oameni în jur dispuși să mă ajute, dar nu în sensul oficial de agenție. Diferite cunoștințe pe care le întreb, la nevoie, orice. Dar, în principiu, fac totul de unul singur.

Revenind la momentul câștigării premiului, ai avut și o satisfacție apropo de ce s-a întâmplat cu instituțiile cu care ai intrat în contact?

Sigur că m-am gândit la asta pentru că am văzut toată ipocrizia asta.

Eu, cu o zi înaintea concursului, eram același cu cel din momentul câștigării și dintr-o dată am devenit de o sută de ori mai bun. “Mamă, mamă, Valentin Șerban!” dar 90% dintre oameni mă știau deja. Sau cel puțin cei din viața muzicală.

E foarte frustrantă nevoia asta de confirmare exterioară. Nu înțeleg, muzicienii ăia, dacă mă aud sau mă văd, de ce nu-și dau seama, de ce au nevoie de un juriu de 8 oameni să spună “da, el e bun.”?

Puteam să nu fiu, puteam să cânt la fel și să n-ajung în finală. Concursu-i concurs, nu e ca la alergat, muzica e subiectivă.

O să cânți la Festivalul Enescu. Ce înseamnă asta pentru tine?

Pe 29 septembrie o să cânt Dublu de Brahms, aici, la Ateneu, cu câștigătorul de la violoncel. E ceva extraordinar. Deja am început să studiez și am emoții doar când mă gândesc la asta.

Tu ai un concert preferat? Ceva ce îți place să cânți, care te aduce în acea stare de catharsis.

Cred că am simțit asta la Sibelius. Dar sigur, sunt multe concerte, însă n-am avut ocazia să le cânt public, fiindcă trebuie să mă rog de toată lumea să cânt.

Cum crezi că ar putea fi adus un public mai larg către muzica clasică?

Nu știu, m-am întrebat, am avut diferite proiecte care tocmai la chestia asta ne-am gândit. Sigur că expunerea e cea mai importantă, dar nu știu cum s-ar putea face. În școli, probabil.

Ai prieteni care nu au deschiderea să vină la un concert de muzică clasică?

Sigur că am. Dar am și prieteni care nu au avut niciodată mari legături, și cu toate astea sunt dornici. Deci nu știu, sigur că e o problemă de expunere, dar e și o chestie interioară. Trebuie să ai o anumită dorință pentru asta. Nu știu de unde vine.

Ce nu-și dau seama, de multe ori, cei din public este că ei fac parte din actul artistic. În sensul că e un schimb.

Și asta mi-am dat seama în perioada asta, în care am avut multe concerte cu săli goale. Și e absolut un mediu steril, cânți cu pereții.

Tu, ca spectator, te duci îmbrăcat elegant la un concert?

Nu, mă duc normal, nu m-am legat niciodată de formalitățile astea. Și oricum nu o spune nimeni în mod direct. Adică, dacă ai dorința asta, poți să mergi acolo și în pantaloni scurți. Bine, în unele locuri nu te lasă să intri, de exemplu la Viena, la Musikverein nu cred că te lasă așa.

Dar are farmec, adică, eu dacă mă îmbrac frumos, adevărul e că mă simt mai bine, nu știu de ce.

În afară de muzică clasică, ce muzică mai asculți, în timpul liber?

Rock și jazz. Și muzică lăutărească, dar doar pe vinil. Romica Puceanu sau Gabi Luncă sau Taraful din Clejani, când nu erau așa comerciali. Lăutari buni. Mi se pare fascinant că ei funcționează altfel decât noi. Neștiind note, mulți dintre ei improvizează.

Cum îți vezi viitorul, ce ai vrea să faci?

Nu știu, m-am gîndit mult în ultimele zile.

Am speranța că pot sta în România. Am speranța că s-au deschis niște porți. În rest, le iau pe rând, nu-mi fac mari planuri, vreau să studiez și să fac progres.

Crezi că e nevoie de tineri ca tine care să vorbească public despre probleme din sistem, pentru ca sistemul să se schimbe?

De stricat, sigur nu strică. Hahahaha. Mi-ar plăcea să cred asta, dar nu știu dacă se schimbă așa. De exemplu, unii oameni iau un post pe viață, fără să existe apoi un sistem de evaluare, nu are cum să existe o evoluție, se plafonează. Ar trebui să existe niște audiții. Artiștii nu sunt niște funcționari publici.

Unele probleme sunt așa de fundamentale, încât nu știu ce le-ar putea schimba.

Valentin Șerban va cânta în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Ateneul Român. De asemenea, va fi invitat special într-un concert la prestigioasa sala de concerte Musikverein din Viena în data de 15 octombrie 2021, alături de Slovak Radio Symphony Orchestra sub bagheta maestrului Yalchin Adigezalov.

The post Valentin Șerban, violonist: “Aș vrea să stau în România și să cânt. Dar îi înțeleg pe cei care pleacă. Uneori și eu mă întreb de ce nu plec.” appeared first on Cultura la dubă.

Organizatorii Festivalului Internațional George Enescu au anunțat azi, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc online, programul festivalului și condițiile în care acesta ar putea avea loc.

La conferință a participat și Col. Dr. Valeriu Gheorghiță, președintele Comitetului de Vaccinare.

“Soluția este legată de vaccinare, avem peste 1.200.000 de români vaccinați, peste jumătate sunt vaccinați deja cu a doua doză. Ne dorim să începem cât mai curând etapa a 3-a de vaccinare, facem tot posibilul pentru ca acest festival să aibă loc. Cu tot ce putem noi, vom sprijin acest festival.”, a declarat Valeriu Gheorghiță.

Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, a întărit și el ideea “Desfășurarea acestui festival, brand de țară, depinde de evoluția pandemiei și de campania de vaccinare.”.

Directorul artistic, Vladimir Jurowski, a făcut apel la autoritățile române pentru ca ediția de anul acesta a Festivalului Enescu să aibă loc.

“În aceste vremuri, lumea are nevoie de frumusețe, de muzică, de cultură. Lumea are nevoie de Festivalul Enescu. De aceea, fac apel la toți factorii implicați, autorități, sponsori, organizatori, public, să facă tot posibilul pentru ca acest festival să aibă loc.

De asemenea, e importantă implicarea publicului. Dacă publicul va sta acasă, de teamă, dacă nu va cumpăra bilete, atunci totul va fi în van.“, a declarat Vladimir Jurowski.

La 140 de ani de la nașterea compozitorului român, ediția de anul acesta ar urma să aibă un program aparte.

“Va fi programul cu cele mai multe interpretări ale operei lui George Enescu. Apoi, se împlinesc 50 de ani de la moartea lui Igor Stravinski și am considerat esențial să aducem publicului lucrări ale sale, unele niciodată interpretate în România. Vom lucra în acest sens cu pianiști români și cântăreți români și ruși.

De asemenea, vom avea cele mai mari orchestre britanice la București.

Vom acorda o atenție deosebită și muzicii contemporane. Unul dintre cei care a fost de acord să dirijeze muzică contemporană este Sir Simon Rattle.

Trebuie să fim conștienți cu toții că, dat fiind că trăim într-o pandemie, programul festivalului nu e bătut în cuie, el se poate modifica pe parcurs. Nu putem să știm exact cum vor evolua lucrurile, fiecare săptămână aduce informații noi, fiecare țară are situații diferite, prin urmare și noi trebuie să fim pregătiți pentru schimbări. Așadar, acest program este un draft, o schiță.“, a mai spus Jurowski.

De cealaltă parte, directorul executiv al festivalului, Mihai Constantinescu a afirmat că în situația în care evoluția pandemiei va fi asemănătoare cu ceea ce trăim în prezent, adică Bucureștiul va fi în scenariul roșu, nu va solicita derogări de la autorități.

„Nu vom cere redeschiderea sălilor dacă incidența va fi de peste 3/1000, nu vrem să sărim peste lege, vrem doar să putem organiza festivalul, respectând regulile. Sperăm ca lucrurile să stea mai bine până atunci, datorită vaccinării. Sperăm ca artiștii să intre vaccinați pe scenă, sunt convins că domnul colonel Gheorghiță ne va ajuta în acest sens și mai e suficient timp până atunci”, a declarat Mihai Constantinescu.

În scenariul optimist, biletele ar urma să fie puse în vânzare în luna iunie, în sistem de loterie.

„15 iunie ar fi ultima dată când vom pune în vânzare biletele, fiindcă după aceea lumea își cheltuie banii în concedii.”, a mai spus directorul executiv al festivalului. Detalii puteți afla din interviul acordat de acesta pentru Cultura la dubă.

Festivalul Internațional George Enescu ar urma să aibă loc anul acesta, începând cu luna septembrie, timp de 4 săptămâni. Pentru organizarea lui, Ministerul Culturii alocă aproximativ 10 milioane de euro.

The post Vladimir Jurowski, directorul Festivalului Enescu: “Fac apel la autoritățile române să depună eforturi pentru ca festivalul să aibă loc anul acesta.” appeared first on Cultura la dubă.

Povestea lui Cristian Măcelaru începe la Timișoara, acolo unde s-a născut într-o familie cu 10 frați.

A studiat vioara, iar pe când avea 17 ani a avut șansa să plece în America. Se întâmpla să cunoască o familie de americani sosită la Timișoara pentru a adopta un copil român, iar adolescentul Cristi să îi ajute să cunoască orașul. I-a invitat la un concert, iar aceștia i-au propus să meargă la o școală de vară în America.

A ajuns astfel în Michigan, SUA, a început aventura care avea să îi schimbe viața. În loc să se înscrie la acea școala de vară, Cristi a completat, din greșeală, un formular de înscriere la liceu. A aflat apoi că a primit o bursă de studiu și, împreună cu familia, a decis să rămână acolo.

Ca violonist, a fost cel mai tânăr concertmaistru din istoria Orchestrei Simfonice Miami, cu care a debutat la Carnegie Hall pe când avea doar 19 ani.

Dar marea sa dorință era să dirijeze. Iar visul i s-a împlinit.

A dirijat până acum mari orchestre precum Royal Concertgebouw Orchestra, Dresden Staatskapelle, Orchestre National de France, Vienna Radio Symphony Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Chicago Symphony Orchestra, New York Philharmonic, Los Angeles Philharmonic.

În prezent, locuiește în Germania, alături de soția sa și de cei doi copii, dar drumurile la Paris vor deveni din ce în ce mai dese.

Printre repetiții, concerte și zboruri, Cristian Măcelaru a acordat un interviu pentru Cultura la dubă.

cover foto: Petr Francan

În primul rând, felicitări! Ce înseamnă pentru dumneavoastră numirea în funcția de director muzical al Orchestrei Naționale a Franței?

Personal, numirea în această funcție reprezintă o validare a felului în care gândesc eu muzica și o apreciere a modului prin care comunic esența artei din perspectiva prin care o înțeleg.

Ce vă propuneți în mandatul dvs, care va începe din septembrie 2021?

Îmi doresc să creez o atmosferă care să sublinieze identitatea artistică a acestui ansamblu extraordinar și în care să ne putem actualiza potențialul artistic reciproc.

Ce are special această orchestră?

Pe mine m-a atras din primele clipe virtuozitatea dar în același timp relaxarea cu care interpretează toate partiturile. Iar apoi, am fost foarte bucuros să descopăr o orchestră care își dorește să lucreze spre rafinarea sunetului și aprofundarea înțelegerii partiturilor.

Ați locuit foarte mult timp în America, unde ați și lucrat cu cele mai importante orchestre. Cum vă vedeți acum viața, locuind mai mult la Paris?

Timpul meu va fi împărțit în majoritate între cele două orașe unde se găsesc cele două orchestre la care sunt dirijor șef – Köln și Paris.

Totuși, pentru mine, acasă mă simt în momentul în care sunt pe scenă. Iar faptul că mă reîntorc în lumea Europeană care m-a creat, vine la un timp foarte potrivit în viața mea, la timpul în care pot să-mi afirm punctul de vedere bazat în înțelegerea scopului artei din viața de zi cu zi.

V-a influențat în vreun fel, în carieră, pozitiv sau negativ faptul că veneați din România?

Am fost mândru de faptul că vin din România. Și tare mult mă bucur de faptul că întâlnesc români peste tot prin lume care sunt apreciați de felul și de nivelul în care-și îndeplinesc munca. În lumea muzicii faptul că sunt Român m-a făcut întotdeauna să mă simt ca într-o familie mare.

“Ne dorim o sală de concerte cu o acustică adecvată și demnă de unul dintre cele mai importante festivaluri din lume. “

Cristian Măcelaru

Care este lucrarea care vă bucură cel mai tare, atunci când dirijați?

Nu pot să spun că am o piesă care mă bucură, ce pot să spun e că fiecare lucrare aduce în sine sentimente unice care mă transportă într-o lume pe deoparte nostalgică, cu memorii asociate cu acele momente muzicale, pe de-o altă parte, e o lume prezentă în care creez emoții noi, imagini noi.

Ați dirijat anul acesta, în cadrul Festivalului George Enescu, Royal Concertgebouw. Știți, probabil, că de foarte mulți ani se discută despre nevoia ca București să aibă o sală nouă de concerte, special pentru Festivalul Enescu. Cum vi se pare acustica Sălii Palatului?

Cred că punctul cel mai important e ca să ne readucem aminte că această sală nu a fost construită pentru concerte. Desigur, cu toții ne dorim o sală de concerte cu o acustică adecvată și demnă de unul dintre cele mai importante Festivaluri din lume.

Urmăriți ce se întâmplă în țara noastră, din punct de vedere cultural, social, politic? Care este schimbarea de care credeți că România are cea mai mare nevoie?

România noastră ar trebui să revină la valorile morale și etice ale unei societăți demne de valorile culturale pe care le avem. Ne mândrim cu Enescu, compozitorul, dar poate avem multe de învățat de la Enescu-omul, care era de o integritate admirabilă.

The post Interviu cu Cristian Măcelaru, dirijorul român care va conduce Orchestra Națională a Franței appeared first on Cultura la dubă.