valentin serban

Valentin Șerban, violonist: “Aș vrea să stau în România și să cânt. Dar îi înțeleg pe cei care pleacă. Uneori și eu mă întreb de ce nu plec.”

foto: Adelina Miron

La 31 de ani, Valentin Șerban a devenit recent marele câștigător al Finalei de Vioară la Concursul Internațional George Enescu. În finală, violonistul român a avut o prestație splendidă, care va rămâne mulți ani în amintirea iubitorilor de muzică clasică de la noi.

Am vrut să îl cunoaștem pe Valentin Șerban, dincolo de emoțiile pe care ni le-a transmis atunci.

Este din Brașov, a studiat la master în Austria și este membru al Orchestrei Les Dissonances din Paris, condusă de celebrul violonist David Grimal. Valentin este și concertmaistru al Orchestrei Române de Tineret, proiectul care reunește cei mai buni tineri muzicieni români.

Ne-am întâlnit într-o zi ploioasă în fața Ateneului și am făcut interviul stând pe scări.

În fața noastră se afla unul dintre talentele României, dar și un tânăr foarte curajos. Valentin Șerban a intrat în contact cu instituțiile statului și a aflat ce înseamnă nedreptatea într-un sistem bolnav, care nu promovează întotdeauna valoarea, ci non-valoarea.

Valentin povestește pentru Cultura la dubă experiența de la Concursul Enescu, dar și obstacolele pe care le-a întâmpinat la Opera Comică pentru Copii și în alte situații clasic românești.

***

Valentin, în primul rând te rog să ne povestești cum te-ai apucat tu de vioară? De unde e legătura ta cu muzica și cu vioara?

Am avut noroc, să zic așa. Părinții mei au fost pasionați de muzică, dar ei sunt ingineri. Iar când am terminat grădinița, educatoarea mea i-a spus mamei că am ureche muzicală și să mă dea la școala de muzică. Cred că atât de simplu. Iar vioara a fost ideea mamei, uitându-se în orchestre, a zis că cei mai mulți sunt violoniști, așa că nu mori de foame.

Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron

Și ai urmat o școală de muzică, presupun?

Exact. Din clasa întâi, de la șapte ani, în Brașov. Am continuat tot în Brașov conservatorul și am plecat abia la master în Austria.

Cum a fost pentru tine, ca tânăr muzician, să îți găsești proiecte, loc în orchestră?

Cu locul în orchestră a fost ușor mereu, dar eu nu am vrut să cânt în orchestre. Așa că aveam un loc pe care nu îl voiam.

Cu proiecte e greu câteodată de găsit. Adică e ușor să faci mult, dar e greu să faci ceva interesant. Să găsești oameni cu care să colaborezi. Dar am avut ceva noroc în ultimii ani.

Ce trebuie să ai ca violonist pentru a deveni solist, să ieși din orchestră? Cum te remarci?

E partea de talent pe care trebuie să o ai din naștere, ăla e noroc, deci trebuie să ai asta neapărat. În rest, sigur că profesori buni, dar să te țină nervii să studiezi constant, altfel nu ai cum să faci progres.

Ai fost angajat la vreo orchestră din România?

Am fost, pentru puțin timp, când m-am întors în țară din Graz. Austria n-a fost cel mai bun mediu pentru mine, nu știu exact de ce. Nu m-am simțit bine acolo deloc și am vrut să mă întorc. Iar după câteva luni, am început să colaborez cu Opera Comică din București. O situație nu tocmai fericită.

M-au călcat în picioare, pe cât posibil. Pentru că eu cântam bine și am vrut să fie calitativ ce facem. La început eram pe post de concertmaistru și, văzând că vreau să fac ceva, au făcut tot ce e posibil, de la referate la tăieri de salariu, m-au pus la ultimul pupitru, mă rog…

Legat de Opera Comică, cred că vorbesc degeaba.

Opera Comică are cel mai mare buget dintre instituțiile de cultură din București. E interesant cum această instituție înghite atât de mulți bani publici. Așa că nu vorbești degeaba.

Eu, fiind în interior 7-8 luni, cât am fost, n-aș pune-o în categoria instituțiilor de cultură.

Opera Comică pentru Copii nu e o instituție de cultură. Din punctul meu de vedere, este prostituție muzicală.

Dar oamenii vin cu copiii, ei se bucură, mă rog, să zicem că probabil fac și ceva bine.

Ce fac greșit din punct de vedere muzical?

Problema e că regimul de acum 4 ani era absolut nesimțit. Nu exista deloc respect față de angajați. Nu știu, exemple banale, o repetiție care trebuie să țină două ore sau oricât ar ține și în momentul în care spui că stai pe scenă de o oră ca să faceți voi luminile, el spune că în contract scrie opt ore. Stai aici cât vrem noi.

Nu așa funcționează, nu mergi la o orchestră radio și îți spune ăla să stai opt ore pe scenă. Nu, e o repetiție de la 10 la 13 și în rest, te duci acasă și studiezi.

La un moment dat au schimbat regulamentul intern, să nu mai poată angajații, în afara orelor de repetiții, să studieze. Pentru că eu studiam toată ziua. Pe ei îi deranja asta. Nu făceam nimic, doar mă băgam în sală și studiam. Nu veneam noaptea sau în afara orelor de lucru. Nu știu de ce îi deranja, de fapt, așa de tare.

Alexandra Tănăsescu și Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron
Alexandra Tănăsescu și Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron

Și până la urmă cum ai plecat de acolo? A fost ceva care a umplut paharul?

Da, a fost. La un moment dat repetam cu un cvartet, cerând aprobarea dirijorului. Aveam diferite concerte prin țară și după aceea a urmat un mare scandal că am adus străini în instituție și dirijorul respectiv s-a făcut că plouă. Știa ce să zică și cui să zică, mie mi-au făcut referat că am adus oameni străini, cu tot felul de plângeri, că aș fi făcut dezordine, pagube, băutură și chestii din astea.

Eu am fost chemat la comisia de disciplină.

M-au înjosit în ultimul hal. Eu pe vremea aia tocmai îmi luasem o vioară și în ziua în care am plătit ultima rată, mi-am dat demisia.

Ai avut contact direct cu Felicia Filip sau cu altcineva din conducere?

Mai mult cu soțul. El cred că avea ceva personal cu mine, dar nu știu de ce. Mi-a dat multe replici în timp, îl deranja ceva la mine.

Cu ce crezi că i-ai deranjat?

Voiam să fie bine. Pentru ei era ușor: haide să ne întâlnim să cântăm, nu conta absolut nimic, era un haos, un nivel execrabil.

Pe tine, ca artist, cum te făcea asta să te simți?

Eu vrând să fac mereu performanță și având așteptări, pentru mine era groaznic. Sigur că mulți instrumentiști de acolo erau extrem de slabi, dar unele chestii țin de organizare și de respectul pe care îl ai. Dacă faci un program bine stabilit și dacă repeți cum trebuie, se poate ridica nivelul.

Ai avut o experiență și cu Filarmonica George Enescu?

A fost o situație aici, la Filarmonică, dar nu m-a implicat direct. S-a dat acum doi-trei ani un concurs de concertmaistru. Au scos un singur post în mod oficial, adică pe internet. Dar în monitorul oficial au apărut două posturi. Deci urma ca un post să îl dea pe ochi frumoși.

În plus, pentru postul anunțat erau niște condiții absurde, astfel încât să îl ocupe numai oamenii pe care îi vor ei. Au fost trei candidați din Filarmonică, n-a venit nimeni din exterior. De aceea au și pus la cerințe experiență de, nu știu, opt ani de concertmaistru și trei de experiență în orchestră, adică foarte mulți ani.

Dacă ai cântat o sută de ani într-o orchestră, nu înseamnă că ești mai bun.

Și așa nu au dat șanse unor tineri ca tine.

Puteau decide ei cât de pregătiți suntem, dar să fie o șansă.

Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron

Deci tu nu ai putut participa la acest concurs.

N-am putut. Eu am postat imaginea cu articolul acela din Monitorul Oficial și foarte multă lume s-a supărat.

Se întâmplă asta fiindcă nu prea sunt obișnuiți cu criticile?

Pentru că nu vor oameni din exterior. Eu nu știu, de fapt, de ce se întâmplă asta.

Eu, dacă aș conduce o instituție, ar trebui să fiu tâmpit să nu vreau să fie mai bine. Ori, dacă faci reguli din astea, îți pui piedică singur. Mi se pare absurd.

Când ai decis să pleci în Franța?

N-am plecat. În sensul că eu cânt acolo în Les Dissonances, care e o orchestră de proiect. Am avut norocul să-i cânt directorului David Grimal, care e și un violonist celebru. A fost foarte amabil cu mine, am mers și i-am cântat, apoi mi-a făcut invitația, acum vreo 3-4 ani. De atunci, merg la toate proiectele.

E o orchestră foarte specială pentru că nu există poziții din astea. Am stat mereu la vioara 1, dar e în funcție de nevoi. Câteodată mă pun mai în spate, câteodată în față, dar nu e cu titluri și posturi. Mergem și cântăm de plăcere și e super.

Cum a fost anul pandemiei pentru tine, cum te-a afectat?

A fost și fain și greu. Eu am studiat, mi-a prins foarte bine. Am studiat, am citit, m-am relaxat.

Din punct de vedere financiar, ai avut un venit?

Am mai avut ceva activitate care m-a ajutat. Au fost câteva luni în care am luat banii aceia de la stat pentru artiști. Iar vara trecută deja începusem activitatea cu SoNoRo. În spații deschise, că asta se putea. Cumva m-am descurcat. Și după aia, din toamnă, din nou, am mai avut concerte.

A fost prima dată când ai participat la Concursul George Enescu?

Nu, a fost a doua oară, am mai participat acum două ediții, dar am picat după prima etapă.

Valentin Șerban poartă în cutia viorii poza cu pisica sa/ / foto: Adelina Miron

Ce te-a făcut să te perfecționezi în acești doi ani?

Probabil că studiul și viața în general. Dar bine, există și latura subiectivă a concursului. Am văzut câștigători de mari premii și violoniști excepționali care au picat în prima etapă. Asta se întâmplă.

Ține și de prestația de moment, dar se fac și acolo afaceri, ca peste tot.

Cum a fost pentru tine momentul în care ai câștigat?

Absolut copleșitor. Încă nu îmi vine să cred că sunt pe locul ăla.

În primul rând, am plâns vreo jumătate de oră. Erau și emoțiile adunate într-o perioadă de mare stres. Ce să zic, a fost incredibil.

Toți visăm și ne facem imagini în cap. Eu mereu am visat să fac ceva de genul, dar, pe de altă parte, nu m-am considerat mereu în stare.

De unde crezi că vine neîncrederea asta în propria persoană?

Nu știu, încerc să aflu asta ca să mă repar.

N-am avut curaj să ascult înregistrarea din concert. Am eu o problemă cu asta. Sunt mult prea critic și nu-i ok. Dar așa sunt.

Valentin Șerban, câștigătorul Concursului George Enescu/ foto: Andrei Gîndac

Într-un interviu cu Gabriel Bebeșelea vorbeam despre exodul muzicienilor din România. Că foarte mulți tineri muzicieni pleacă fiindcă nu își găsesc locul aici în România. Cum îți vezi tu viitorul artistic?

Nu știu, pe mine mă atrage ceva în țară. Nu știu exact ce, aș vrea să pot sta aici, să pot lucra. Dar eu îi înțeleg pe oamenii care pleacă. Și eu mă întreb de multe ori de ce nu plec. Acum, cu premiul ăsta, sper că se va schimba puțin situația și nu va mai trebui să mă rog de Filarmonici să pot să cânt. Să fac ce știu eu mai bine.

Pentru un tânăr muzician ca tine, care a câștigat și un premiu important, e important să apară un agent care să îl reprezinte?

Cred că e musai, dar problema e că în România nu prea avem. Adică, n-avem agenții de impresariat, cel puțin pentru muzică clasică.

Și atunci tu, ca artist, ești nevoit să faci de toate, negociezi contracte, faci și hârțogăraie, dacă e nevoie?

Da. Adică, am oameni în jur dispuși să mă ajute, dar nu în sensul oficial de agenție. Diferite cunoștințe pe care le întreb, la nevoie, orice. Dar, în principiu, fac totul de unul singur.

Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron

Revenind la momentul câștigării premiului, ai avut și o satisfacție apropo de ce s-a întâmplat cu instituțiile cu care ai intrat în contact?

Sigur că m-am gândit la asta pentru că am văzut toată ipocrizia asta.

Eu, cu o zi înaintea concursului, eram același cu cel din momentul câștigării și dintr-o dată am devenit de o sută de ori mai bun. “Mamă, mamă, Valentin Șerban!” dar 90% dintre oameni mă știau deja. Sau cel puțin cei din viața muzicală.

E foarte frustrantă nevoia asta de confirmare exterioară. Nu înțeleg, muzicienii ăia, dacă mă aud sau mă văd, de ce nu-și dau seama, de ce au nevoie de un juriu de 8 oameni să spună “da, el e bun.”?

Puteam să nu fiu, puteam să cânt la fel și să n-ajung în finală. Concursu-i concurs, nu e ca la alergat, muzica e subiectivă.

O să cânți la Festivalul Enescu. Ce înseamnă asta pentru tine?

Pe 29 septembrie o să cânt Dublu de Brahms, aici, la Ateneu, cu câștigătorul de la violoncel. E ceva extraordinar. Deja am început să studiez și am emoții doar când mă gândesc la asta.

Tu ai un concert preferat? Ceva ce îți place să cânți, care te aduce în acea stare de catharsis.

Cred că am simțit asta la Sibelius. Dar sigur, sunt multe concerte, însă n-am avut ocazia să le cânt public, fiindcă trebuie să mă rog de toată lumea să cânt.

Cum crezi că ar putea fi adus un public mai larg către muzica clasică?

Nu știu, m-am întrebat, am avut diferite proiecte care tocmai la chestia asta ne-am gândit. Sigur că expunerea e cea mai importantă, dar nu știu cum s-ar putea face. În școli, probabil.

Ai prieteni care nu au deschiderea să vină la un concert de muzică clasică?

Sigur că am. Dar am și prieteni care nu au avut niciodată mari legături, și cu toate astea sunt dornici. Deci nu știu, sigur că e o problemă de expunere, dar e și o chestie interioară. Trebuie să ai o anumită dorință pentru asta. Nu știu de unde vine.

Ce nu-și dau seama, de multe ori, cei din public este că ei fac parte din actul artistic. În sensul că e un schimb.

Și asta mi-am dat seama în perioada asta, în care am avut multe concerte cu săli goale. Și e absolut un mediu steril, cânți cu pereții.

Tu, ca spectator, te duci îmbrăcat elegant la un concert?

Nu, mă duc normal, nu m-am legat niciodată de formalitățile astea. Și oricum nu o spune nimeni în mod direct. Adică, dacă ai dorința asta, poți să mergi acolo și în pantaloni scurți. Bine, în unele locuri nu te lasă să intri, de exemplu la Viena, la Musikverein nu cred că te lasă așa.

Dar are farmec, adică, eu dacă mă îmbrac frumos, adevărul e că mă simt mai bine, nu știu de ce.

În afară de muzică clasică, ce muzică mai asculți, în timpul liber?

Rock și jazz. Și muzică lăutărească, dar doar pe vinil. Romica Puceanu sau Gabi Luncă sau Taraful din Clejani, când nu erau așa comerciali. Lăutari buni. Mi se pare fascinant că ei funcționează altfel decât noi. Neștiind note, mulți dintre ei improvizează.

Cum îți vezi viitorul, ce ai vrea să faci?

Nu știu, m-am gîndit mult în ultimele zile.

Am speranța că pot sta în România. Am speranța că s-au deschis niște porți. În rest, le iau pe rând, nu-mi fac mari planuri, vreau să studiez și să fac progres.

Valentin Șerban/ foto: Adelina Miron

Crezi că e nevoie de tineri ca tine care să vorbească public despre probleme din sistem, pentru ca sistemul să se schimbe?

De stricat, sigur nu strică. Hahahaha. Mi-ar plăcea să cred asta, dar nu știu dacă se schimbă așa. De exemplu, unii oameni iau un post pe viață, fără să existe apoi un sistem de evaluare, nu are cum să existe o evoluție, se plafonează. Ar trebui să existe niște audiții. Artiștii nu sunt niște funcționari publici.

Unele probleme sunt așa de fundamentale, încât nu știu ce le-ar putea schimba.

Valentin Șerban va cânta în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, la Ateneul Român. De asemenea, va fi invitat special într-un concert la prestigioasa sala de concerte Musikverein din Viena în data de 15 octombrie 2021, alături de Slovak Radio Symphony Orchestra sub bagheta maestrului Yalchin Adigezalov.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

2 thoughts on “Valentin Șerban, violonist: “Aș vrea să stau în România și să cânt. Dar îi înțeleg pe cei care pleacă. Uneori și eu mă întreb de ce nu plec.””

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *