foto: Alex Damian/ Festivalul Enescu
Cristian Măcelaru este probabil unul dintre cei mai importanți oameni de cultură români ai prezentului și cu siguranță vom vorbi mult despre realizările sau despre statutul său de acum încolo.
El ar putea fi inclusiv noul director artistic al Festivalului Enescu, un rol care i-ar face implicarea în cultura română și mai vizibilă decât este deja, după cum afirmă în interviul de mai jos.
Însă nicio funcție nu se compară cu emoția pe care a transmis-o aseară, dirijând un concert extraordinar al Orchestrei Naționale a Franței, în cadrul Festivalului Enescu. Minute în șir oamenii au aplaudat, nu că asta ar fi ceva inedit la un public care obișnuiește să fie foarte darnic cu aplauzele, dar cei care au fost prezenți aseară la Sala Palatului știu că de această dată aplauzele au fost cu adevărat din inimă, așa cum a părut că dirijează și Măcelaru.
Desigur, la mijloc este și mândria spectatorilor că pe scenă se afla un dirijor român care conduce o mare orchestră a lumii, la fel cum românii s-au bucurat pentru succesul Emmei Răducanu la US Open.
Dar Cristian Măcelaru este mai degrabă universal decât român și explică discuțiile actuale despre multiculturalism printr-o trimitere profundă către origini divine: “Toți venim din același loc.”
De un an încoace, Cristian Măcelaru este directorul muzical al Orchestrei Naționale a Franței și a început reconstrucția acestei mari orchestre. Pe lângă asta, e dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Köln, WDR Sinfonieorchester, și câștigător al unui Premiu Grammy.
În luna iulie l-am vizitat la Paris și am spus povestea sa, pe larg, pe Cultura la dubă. De data aceasta, ne-am întâlnit la București, cu câteva ore înainte de primul său concert susținut la actuala ediție a Festivalului Enescu.
Între timp, evenimente recente au declanșat în întreaga lume o dezbatere despre origini, migrație și multiculturalism. La rândul său, Măcelaru este efectul globalizării.
Vine din Timișoara, a plecat în America pe când era adolescent, iar acolo a primit educația superioară și primele roluri importante pe scenă. De altfel, deține și cetățenia americană. Cu muzica a călătorit prin toată lumea și și-a stabilit, deocamdată, casa în Germania. Principalul său job este la Paris, unde conduce Orchestra Națională a Franței, iar zilele acestea concertează în țara natală.
„De fapt, primul om care a făcut legătura între multiculturalism și etnie a fost Béla Bartók.”
Așa începe dirijorul să explice ceea ce încearcă mulți specialiști de câteva zile încoace, în toată presa internațională. Cu un har aparte de a povesti, Măcelaru ne cucerește ușor atenția și ne plimbă prin istoria muzicii și a lumii.
“După tot ce a căutat el în folclor, începând din Transilvania, apoi continuând în Estul și Sud-Estul Europei, apoi în Africa și Asia, Bartók a ajuns la următoarea concluzie: „toată muzica folclorică se bazează pe o gamă pentatonică.” E o gamă care se găsește cel mai natural în univers.
Eu fac o paralelă a cercetării lui și spun așa: cultura ne arată cât de similari suntem, în ciuda faptului că suntem foarte diferiți. Și, de fapt, multiculturalismul ne arată că toți venim din același loc, avem aceleași sentimente, iar cu cât accentuăm ceea ce e individual la noi, cu atât e mai frumoasă lumea.
Bartok a realizat asta mergând de la un sat la altul în Transilvania. Revenind la gama pentatonică, totul e construit pe ea, dar culorile diferite din artă ne arată, de fapt, identitatea fiecăruia.”
“Multiculturalismul nu se axează pe ștergerea identității, ci pe găsirea identității în următoarea înțelegere: toți venim din același loc, dar am crescut diferit. Asta este frumusețea lumii.”
În această frumusețe a lumii, muzica are un rol esențial. Ne poate face să avem trăiri similare, la fel cum ne poate face să călătorim pe alte continente. La fel ca muzica lui Bartók, opera lui George Enescu este, la rândul ei, o urmare a contactului cu diverse civilizații, spune Măcelaru.
“Enescu e un exemplu fenomenal al multiculturalismului. La Enescu, fiecare compoziție e scrisă în stil diferit. Nu există două compoziții similare.”
“Un Enescu pe care îl găsim în Simfonia 1 e foarte diferit față de Enescu din Somfonia a 2-a. Sau Oedipe e extraordinar de diferită față de Rapsodii, față de Poema Română. E un exemplu extraordinar fiindcă și-a reinventat stilul cu fiecare piesă pe care a compus-o. Iar asta ținea de cum gândea în acel moment și de locul în care se afla. E un exemplu clar al multiculturalismului. E rezultatul vieții de la Paris și din România.
Ce diferențe mari sunt acum între muzica clasică și muzică lăutărească sau folclor! Enescu a primit prima lecție de vioară de la lăutarul satului. Iar el a devenit cel mai apreciat compozitor român de muzică clasică. Dar nu putem interpreta muzica lui Enescu fără să gândim din perspectiva acelui lăutar care i-a pus vioara în mână.
Autenticitatea muzicii lui Enescu se trage din folclorul românesc și depășește apoi granițele României. Enescu a devenit cunoscut pe scenele internaționale pentru că a adus ceva atât de fantastic la acea vreme – folclorul românesc.”
“Străinii au apreciat enorm să audă la începutul secolului 20 ceva atât de exotic. Iar când el s-a întors în România a adus o Europă întreagă cu el. Aceasta e frumusețea artei, în care putem să facem acest schimb.”
Festivalul Enescu este o continuare a moștenirii lăsate de George Enescu lumii. Din doi în doi ani, București devine capitala muzicii clasice, iar oameni din toată lumea participă la festival pentru a asculta cei mai importanți muzicieni, cele mai mari orchestre. Anul acesta, în pandemie, Festivalul Enescu a reușit performanța de a aduce în România peste 3000 de artiști.
“Mă simt foarte mândru de faptul că acest festival există în România. Nu știu dacă românii pot realiza asta, că e exact ultimul lucru la care o Europă a secolului 21 s-ar aștepta de la România. Avem multe motive pentru care să ne autocriticăm, dar uite că există un fenomen ca Festivalul Enescu, la măreția la care a ajuns Festivalul Enescu.
Niciunde în lume nu există ceva asemănător. E un diamant cultural. Mă mândresc că sunt român și că acest festival se întâmplă la București.
Nu există muzician cu care să mă întâlnesc, să nu-și dorească să cânte la Festivalul Enescu. Sigur, nu avem condiții ca la Berlin sau Viena, nu avem o sală ca Musikverein, dar aceste lucruri devin colaterale.
Sigur, e de dorit să se creeze la București un astfel de centru cultural. În această perioadă, Bucureștiul devine magnetul principal al muzicii, la nivel global.”
De altfel, Cristian Măcelaru a subliniat în interviul realizat la Paris importanța construirii unei săli de concerte la București. Punctează de fiecare dată cât de importantă este cultura pentru societate, atât din punct de vedere spiritual, cât și financiar.
„Muzica și arta au menirea de a ne uni pe noi, ca oameni, de a crea o societate care să găsească frumusețea în viață. Viața nu trebuie trăită la numitorul comun cel mai mic, ci la numitorul comun cel mai înalt.
Nu există societate care să nu beneficieze de pe urma lecțiilor pe care le putem învăța de la artă.
A fi prezent la un concert, te obligă să ai un anumit respect, e o întâlnire de idei, de minți și înfrumusețează și sufletul din noi. Muzica nu are o legătură directă cu crearea unei societăți mai bune. Toate realizările față de societate sunt indirecte. Dar fără muzică nu se pot face aceste lucruri.
E ca încercările de descoperire a unui medicament, în timp ce se lucrează la el, se găsesc remedii pentru alte lucruri. Exact așa funcționează și arta în societate. Când căutăm frumosul, sunt multe alte lucruri pe care le descoperim.”
Cristian Măcelaru nu crede că muzica clasică e pentru elite și visează la o lume în care ea va fi accesibilă oricărui om.
„Îmi doresc să existe o modalitate prin care fiecare cetățean al României, al lumii, să aibă posibilitatea de a veni la un concert și de a decide ei dacă le place sau nu. Foarte rar am găsit o persoană care să vină la un concert extraordinar, cum sunt cele de la Festivalul Enescu, și să plece complet neschimbată sau apatică.”
Ca director al Orchestrei Naționale a Franței, Cristian Măcelaru spune că are responsabilitatea de a promova muzica franceză în Franța și în întreaga lume, de a găsi un echilibru între lucrările cunoscute și cele mai puțin cunoscute. La București, pentru cele două concerte susținute la Sala Palatului, a adus un program care conține lucrări de Ravel, dar și de compozitori francezi mai puțin cunoscuți – Dutilleux și Messiaen.
Nu lipsește, însă, muzica lui Enescu. De altfel, o altă misiune importantă pe care Măcelaru și-a asumat-o împreună cu orchestra Franței este să înregistreze toate lucrările lui George Enescu.
„Noi suntem la începutul unui drum lung, sper, în care ne uităm cu atenție la absolut tot ce a compus Enescu, înregistrăm și cântăm tot pe următorii mulți ani. Și am vrut să încep cu Op. 1, care e Poema Română.
E dorința mea, va fi primul pas cu primele 3 Simfonii, apoi sper să completăm proiectul până în 2024.
Mi-am dorit să fac asta pentru că eu cred că Enescu merită să fie înregistrat de o orchestră mare. Parisul mi s-a părut cel mai potrivit loc, fiindcă mare parte din viața lui a locuit acolo. Lucrările de maturitate au o influență franceză aparte.
Apoi, toate stelele s-au aliniat. Am găsit și interes din partea casei de discuri Deutsche Grammophon, care nu a mai înregistrat niciodată Enescu.
Nu voi putea să mă despart de legătura românească pe care o voi avea cu aceste înregistrări, dar pentru mine, ca dirijor, niciodată nu caut interpretarea mea personală, ci caut să găsesc ceea ce compozitorul vrea să spună. Și ce sper este ca oamenii să descopere un Enescu autentic, nu să descopere versiunea lui Cristian Măcelaru.”
Cristian Măcelaru urmează întocmai spusele lui Enescu: „în muzică sau literatură, ceva devine al tău doar atunci când l-ai dăruit altcuiva.” Așa explică nesfârșita energie cu care se implică în cultura din România.
Deși este un om extrem de ocupat, din agenda sa nu lipsesc concerte susținute constant în țara sa, masterclassuri cu tineri muzicieni români sau chiar întâlniri prin care face lobby pentru sala de concerte mult visată la București.
Un pas firesc printre aceste demersuri ar putea fi preluarea conducerii Festivalului Enescu. Anul acesta, actualul director artistic, Vladimir Jurowski, își încheie mandatul. La fel se întâmplă și cu directorul executiv Mihai Constantinescu, implicat în organizarea festivalului de peste 20 de ani. Este un moment important în istoria Festivalului George Enescu.
Numele Cristian Măcelaru a fost anul acesta vehiculat frecvent de surse din cadrul Festivalului Enescu, pentru a prelua conducerea celui mai important eveniment cultural din România. Când ne-am văzut la Paris, dirijorul român nu a negat că au fost discuții în acest sens, dar a lăsat de înțeles că ele nu s-au finalizat cu o propunere oficială.
Azi, prezent chiar la Festivalul Enescu, Cristian Măcelaru declară pentru prima dată că venirea sa la cârma festivalului ar fi o continuare a misiunii pe care crede că o datorează României.
„Istoria ultimilor 10 ani arată că eu mă implic cu energie în viața culturală din România și îmi doresc, cu sau fără Festivalul Enescu, să continui.
Voi continua să mă implic la fel de puternic în direcția culturală a României, e o responsabilitate pe care mi-o dau personal.
Dacă se întâmplă să fie la conducerea Festivalului Enescu, va fi într-un mod mai vizibil. Dacă nu, va fi într-un mod mai personal.
Dar pentru mine, implicarea mea în cultura din România e sinonimă cu numele meu și nu mă voi opri niciodată.”
În această seară, Cristian Măcelaru va dirija din nou Orchestra Națională a Franței la Sala Palatului. Din program face parte “Poema Română”, op. 1, prima lucrare pentru orchestră compusă de George Enescu. Ar putea fi un rămas-bun frumos până la următoarea ediție a festivalului.
Sau, poate nu întâmplător, așa cum a fost și în opera lui Enescu, ar putea simboliza un nou început.
