Școala bolnavă și pastila pentru cardiaci folosită de tineri pentru a-i face față

Conservatorul este, teoretic, instituția de top din România unde ajung tinerii care își doresc o carieră în muzică.

Însă, odată intrați la Universitatea Națională de Muzică din București, în loc să descopere o academie profesionistă, menită să le șlefuiască talentul și să contribuie la evoluția lor, studenții găsesc o instituție bolnavă, unde ei înșiși ajung să se trateze cu medicamente, la propriu, pentru a putea supraviețui stresului sau afecțiunilor fizice.

Pastila anti-emoții, Propranolol, a devenit o normalitate printre studenți, la fel și problemele la cartilagii, oase sau mușchi, din cauza lipsei unei încălziri corecte și a suprasolicitării.

“Dacă ai vreodată curiozitatea să mergi în Conservator în preajma examenelor, pun pariu că după 10 minute vei vedea cel puțin un student bandajat la mână. Am trecut și eu pe acolo.

Diagnostic: apă pe un cartilagiu osos și 2 tendoane blocate cu șanse mari de recidivă.

M-a costat câteva mii de lei băgați în tratamente, un an și jumătate în care mai mult am stat decât am cântat, 3 restanțe (450 – valoarea lor în lei) și niște nopți nedormite la gândul că nu o să mai pot cânta niciodată.”

Mărturia îi aparține unui fost student la Conservator, violonist, Nicolae Dobrovicescu, care s-a decis să facă publice aceste probleme, în urmă cu două săptămâni, printr-o postare pe facebook. Nicolae a fost timp de 4 ani și reprezentantul studenților la muzică.

Textul său a strâns sute de comentarii, multe dintre ele de la foști studenți sau muzicieni români celebri, care confirmă problemele. Iar noi am decis să intrăm în profunzimea acestor povești.

Nicolae a intrat la Universitatea de Muzică în urmă cu 5 ani și jumătate, crezând că este cel mai potrivit loc din România pentru a studia vioara.

La doar o lună de la admitere, bobocii au primul lor examen important, un parțial pe care, spune Nicolae, dacă nu îl treci, trebuie să repeți semestrul și să plătești în jur de 2000 de lei. Cei care studiază vioară trebuie să interpreteze două capricii de Paganini, lucrări cu un grad de dificultate ridicat, ce necesită o perioadă lungă de studiu.

Așa ajung să afle pentru prima dată de Propranolol, o pastilă eliberată, teoretic, doar pe bază de rețetă.

“Studenții mai mari sau chiar unii profesori îți vor recomanda să te scutești de emoții cu pastila minune.”

Nicolae Dobrovicescu, violonist

Propranololul este un beta-blocant folosit în principal în tratamentul hipertensiunii arteriale și tulburărilor de ritm cardiac, administrat de cele mai multe ori persoanelor în vârstă.

Studenții la Conservator îl folosesc pentru că îi ajută să nu mai simtă fizic emoțiile din timpul unui examen sau concert. Mai exact, pastila le domolește bătăile inimii.

“Dacă îți tremură mâinile și picioarele, cu siguranță vei primi un sfat sau chiar jumătate de pastiluță de la un student din Conservator. Practica aceasta există în toată lumea, dar, din păcate, cadrele didactice nu încearcă să combată folosirea pastilei. Ba mai mult, profesorii cunosc acest lucru și am auzit chiar un profesor care recomanda pastila.”, ne spune Nicolae.

În schimb, niște sportivi care s-ar afla în fața unui concurs important, nu ar putea să ia o astfel de pastilă pentru a-și stăpâni emoțiile, fiindcă propranololul este cuprins în lista substanţelor dopante.

Iată ce spune și o fostă studentă la master:

“Eu eram în anul 2 de Master când, în ianuarie, am rămas însărcinată. Care era cea mai importantă problemă pentru mine? Nu știam dacă mai am voie să iau Propranolol și urma sesiunea! Am întrebat toți doctorii la care am fost dacă, totuși, o pastiluță măcar înainte de examenele de pian și acompaniament, am voie să iau. Mi s-a spus că nu, categoric. Este un medicament pentru cardiaci, nu ar trebui luat așa.”

Am întrebat și o actuală studentă la vioară daca ea a folosit vreodată Propranolol. Aceasta ne-a rugat să îi protejăm identitatea, așa că vom folosi în continuare un nume fictiv.

Ana: “Da. Am avut nevoie de el. Mi s-a prezentat ca fiind ceva care te poate ajuta să scapi de tremurat, în primul rând. Am fost avertizată de riscuri, trebuie să menționez. Am mulți colegi care n-au luat niciodată.

“Eu am fost emotivă dintotdeauna și m-am adaptat mai greu, iar Propranolol m-a ajutat să scap de tremurat, care provenea din niște emoții destul de destructive și mari.”

Ana, studentă la Conservator

Dacă emoțiile sunt stăpânite cu o pastilă, în schimb, mâinile violoniștilor încep să sufere afecțiuni serioase, care necesită tratamente îndelungate și costisitoare sau care nu vor mai dispărea niciodată.

“Poate, totuși, ai avut un profesor care să te învețe cât de importantă e incălzirea, care nu te pune să cânți direct capricii de Paganini imediat după ce vii de la -10 grade, poate chiar te-a învățat niște exerciții de stretching și ai scăpat de problemele atât de întâlnite printre studenți (nu cunosc un astfel de profesor de vioară în Conservator).”, spune Nicolae.

În acest context, durerile la mâini devin din ce în ce mai puternice, iar ele se reflectă în interpretări și, implicit, în notele de la examene.

Dar mai important decât notele este pericolul care poate umbri o întreagă carieră.

“Eu am făcut tendinită în primul semestru de Conservator. E ceva ce mă va urmări pe tot parcursul vieții.

M-au avertizat medicii să am grijă cum lucrez, cât studiez, pentru că voi rămâne cu o sensibilitate. Nu numai eu, majoritatea colegilor făcuseră crampe sau aveau dureri musculare.”

Ana, studentă la Conservator

“Am colegi care au investit mii de euro în tratamente pentru accidentările suferite. Această problemă vine din licee, unde elevii nu obișnuiesc să se încălzească înainte de a începe studiul. Și aici, universitatea nu se implică în rezolvarea acestei probleme și prin programa extrem de încărcată și dificilă întreține sau poate chiar înrăutățește situația.”, ne explică Nicolae.

Stagiile de orchestră sunt unul dintre motivele suprasolicitării, spun studenții.

În programă există 5 stagii de orchestră pe an, ceea ce înseamnă 5 săptămâni cu cel puțin 7 ore de repetiții pe zi.

“Erau de cele mai multe ori repetiții dintr-o bucată. Rar erau repetiții cu pauză, una dimineața, una seara. Nu exista o pauză prestabilită. Să știi că la ora 9 începi și la ora 11 iei pauză. Veneai și nu știai când va urma pauza. Și stăteai de la ora 9 la ora 16.”, ne mai spune Ana.

“Aveam dureri atât de mari de mână și de spate, încât nu exista opțiunea asta: termin, mă odihnesc puțin și mai studiez. Ajungeam să cânt cu mâna sprijinită de picior.

Am așteptat ca pe o gură de aer proaspăt să fac orchestră la Conservator. Iubesc orchestra, e ceea ce aș vrea să fac toată viața. Dar la Conservator… nu mai e ceva plăcut.”

Ana, studentă la Conservator

În trecut, la Conservator erau sub 10 locuri la o specializare. Intrau doar cei mai buni și nivelul la care se lucra era pe măsură.

Între timp, Universitatea Națională de Muzică din București a devenit, la fel ca cele mai multe universități din țară, o fabrică de șomeri, care încasează, însă, din ce în ce mai mulți bani.

Cu cât are mai mulți studenți, indiferent de pregătirea lor, cu atât o universitate are mai mult de câștigat, atât bani publici, cât și banii pe care îi aduc studenții prin taxele plătite.

Acum, o grupă la Conservator are în jur de 23 de studenți și, în mod natural, asta afectează calitatea studiului. Iar studenții ajung să plătească profesorii pentru meditații private.

Mai grav este că unele cadre didactice folosesc spațiile universității în propriul interes și în detrimentul studenților care nu își permit meditațiile, spun cei cu care am stat de vorbă.

“Profesorii își fac meditațiile în sălile de la Conservator și sunt blocate sălile respective. Sau sunt încuiate pianele.

Cheile de la anumite săli nu există la poartă. De ce? Pentru că profesorii respectivi nu-și pun cheile la poartă. Explicația fiind că ”acelea sunt sălile lor de studiu”. Păi bun, sunt sălile lor personale de studiu? Nu, sunt sălile lor de curs.”

Ana, studentă la Conservator

Studiul instrumentului este o nevoie zilnică pentru orice muzician profesionist. Iar lipsa spațiilor afectează direct evoluția studenților de la Conservator. Dacă violoniștii mai recuperează acasă, pentru pianiști situația e critică, fiindcă depind de pianul facultății.

În timp ce în școlile de prestigiu de peste hotare există aplicații de mobil, pe care studenții le folosesc pentru a rezerva sălile de studiu, în București lucrurile se desfășoară astfel:

“Am aşteptat ore ca să se elibereze o sală şi să am unde să studiez. Noi ca noi. Eu dacă m-am enervat, am scos instrumentul pe hol și am început să studiez acolo. Dar ce te faci cu un pianist? Sunt pianiști care nu aveau efectiv cum să se împartă, unde să mai studieze.

Eu am studiat și cu doi colegi deodată. E greu, acela nu se numește studiu productiv. Dar nu puteam să-i închid ușa în nas colegului meu.”, ne povestește Ana.

Pentru a rezolva această problemă, Ana ne-a spus că studenții s-au mobilizat la un moment dat și au făcut o petiție. Situația a fost discutată cu conducerea, însă demersurile au fost oprite brusc.

Ana:  “Am înțeles că a fost o discuție cu cea care a inițiat petiția și a fost redusă la tăcere. Pur și simplu: ”Nu se poate rezolva.” Și situația a rămas la fel.“

Remus Azoiței, profesor la Royal Academy of Music din Londra povestește cum stau lucrurile acolo.

Mai mult, tot Remus Azoiței spune că la Royal Academy “Sunt intezise lectiile particulare acordate unui student de-ai tăi, desupra lectiilor oficiale de la Academie. Nu ai voie. Nici în vacante, nici în trimestre, pe întreaga perioada de școlarizare a acelui student.“

Dincolo de problemele concrete prezentate mai sus, studenții la Conservator vorbesc și despre atitudinea greșită a profesorilor. De exemplu, este cunoscut faptul că la ansambluri, studenții sunt împărțiți în trei categorii: cei buni, cei medii și cei slabi, porecliți ”scafandrii” pentru că sunt ”sub nivelul mării”.

Există și o a patra, „BAROCKerii”, dar de obicei această orchestră se referă exclusiv la studenții de master sau din ani terminali.

Nicolae ne spune că la ”orchestra de medii” dirijorul obișnuia să își asculte studenții venind în fața lor și filmându-i cu telefonul mobil sub amenințarea că aceștia vor fi postați pe YouTube în cazul în care nu vor cânta bine. Mai exista și amenințarea că va trimite filmările cu studenții care cântă slab conducerii instituției.

Nicolae: Eu am fost repartizat la „orchestra cea bună”. Acolo, marile probleme vin din tratamentul diferențial de care unii dintre membrii ai orchestrei se bucură.

Ana: Mă deranjau tratamentele preferențiale de la orchestră. A fost ceva crunt pentru mine. Noi eram ”scafandrii”, cei mai slabi, cei sub nivelul mării. Și simțeam asta, e descurajant.

“Cei care nu sunt la nivelul corespunzător trebuie încurajați, îndrumați. Nu dați la o parte, cum îi înlătură sistemul ăsta pe oamenii care n-au mai fost pe scenă, care au trac, care au probleme cu mâinile, care n-au fost pregătiți cum trebuie în liceu.”

Ana, studentă la Conservator

Multe comentarii primite de Nicolae la postarea sa inițială susțin aceleași acuzații, ba chiar unii spun că lucrurile sunt mai grave.

• “Nici 5% nu ai spus aici, cred ca 300 postări de genul nu sunt de ajuns pentru realitatea de acolo!”
• “Sistemul de învățământ obosit și expirat omoară muzica din toți: din profesori și studenți deopotrivă.”

O mărturie importantă vine și din partea celebrului violonist român Sherban Lupu, Profesor Emeritus în SUA, reîntors în România. Acesta susține că a propus conducerii Conservatorului să predea niște cursuri gratis, însă a fost refuzat.

O relatare asemănătoare are și Remus Azoiței. “Eu, când am oferit un masterclass de vioară gratis acum vreo 15 ani, mi-au spus că nu sunt săli.

Pe de altă parte, sunt și voci care spun că generalizările despre profesori nu sunt corecte și că unele cadre didactice de la Conservator sunt excepționale. De asemenea, că studiul intens este necesar pentru o carieră de succes. Cât despre folosirea pastilei anti-emoții, iată și o altfel de mărturie:

• “Faptul că unii iau Propanolol este opțiunea lor, nu cred că îi obligă nimeni să ia așa ceva. Pe de altă parte, se practică această tehnică peste tot în lume, nu doar în România. Și eu am luat de multe ori în trecut… Dar stii când? Atunci când nu mă simțeam suficient de pregătit să urc pe scenă.”

Am încercat, bineînțeles, să vorbim despre toate aceste aspecte cu conducerea Conservatorului, respectiv cu rectorul Diana Moș. Aceasta nu a răspuns solicitării noastre, iar prorectorul Nicolae Gheorghiță ne-a transmis că e o perioadă aglomerată, fiind sesiune, și că ar fi mai bine să trimitem întrebările pe mail.

Am făcut acest lucru, însă nici pe mail nu am primit un răspuns. La ultima încercare, prorectorul Gheorghiță ne-a spus că întrebările au fost citite, însă e imposibil să primim răspunsurile până se termină sesiunea.

A precizat, totuși, că problema sălilor de studiu e generată de pandemie, de necesitatea de a dezinfecta după fiecare student și nu ar fi existat înainte. A spus, de asemenea, că își asumă publicarea materialului fără poziția universității.

Problemele invocate de studenții de la Conservator oglindesc, din păcate, un sistem educațional adâncit într-o profundă suferință, atât din lipsa unui buget corespunzător, cât mai ales din lipsa unei dorințe reale de schimbare din partea factorilor decizionali.

Pe de altă parte, însăși cariera de profesor vorbește despre o vocație aparte, menită să schimbe în bine destinele tinerilor. E lesne de înțeles că o școală în care studenții devind dependenți de niște pastile administrate în mod normal în tratamentele cardiacilor, pentru a face față stresului examenelor, este în sine o școală bolnavă, în care frica, nu motivația, este sentimentul predominant.

Iar eșecul unui elev este parțial și eșecul profesorului său.

E drept, școala românească de muzică a dat și continuă să dea lumii muzicieni buni, însă aceștia sunt niște excepții. Dacă reușesc să termine facultatea, cei mai norocoși dintre ei pleacă din țară și nu se mai întorc decât ca membri ai unor mari orchestre, la Festivalul Enescu, sau ca soliști invitați.

Despre un exod al muzicienilor români vorbea și Gabriel Bebeșelea, dirijor principal al Filarmonicii George Enescu, într-un interviu pentru Cultura la dubă.

“Sistemul educațional are, îmi pare rău s-o spun, diverse lacune. Și e un punct nevralgic, asupra căruia aș insista, pentru că toți acești muzicieni au plecat din timpul studiilor. Au plecat să-și perfecționeze arta și și-au găsit acolo sensul artistic. Atunci, e dificil să te întorci în România, unde sistemul educațional e subfinanțat, domeniul cultural e subfinanțat.”, spunea Bebeșelea.

Iar pentru tinerii români care își doresc o carieră în muzică, există două variante, după cum spune și violonistul Nicolae Dobrovicescu în încheierea mărturiei sale:

“Dacă ești tânăr instrumentist și nu ai posibilitățile materiale să pleci din țară, vino în Universitatea Națională de Muzică București, altă variantă mai bună nu știu să existe.

Dar dacă, totuși, ai posibilitatea…pleacă departe și nu te uita înapoi decât după ce termini studiile și o să poți să vii și să schimbi ceva aici.”