Mircea Cărtărescu, cel mai premiat autor român la nivel internațional, se află din nou pe listele de favoriți publicate de mai multe reviste de specialitate.

Revista literară W Magazin o plasează printre autorii cu șanse la Premiul Nobel și pe poeta Ana Blandiana, care anul trecut a fost premiată de familia regală a Spaniei pentru “poezia sa curajoasă și o extraordinară capacitate de rezistență în fața cenzurii”.

Potrivit coditianului El Pais din Spania, favoriții de anul acesta sunt autorul chinez Can Xue, maghiarul László Krasznahorkai, scriitoarea mexicană Cristina Rivera Garza și spaniolul Enrique Vila-Matas, australianul Australian Gerald Murnane, românul Mircea Cărtărescu și americanul Thomas Pynchon.

Printre numele vehiculate frecvent în ultimii ani se mai numără Amitav Ghosh, Haruki Murakami, Salman Rushdie sau Lyudmila Ulitskaya.

Într-un interviu pentru Cultura la dubă, realizat în octombrie 2024 la București, autorul francez Pascal Bruckner spunea că “Premiul Nobel este un premiu politic. Scriitorul trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate. Și mai sunt și perioade de “modă”, depinde ce e la modă.

Sunt mulți scriitori mari care nu au primit Nobelul – Philip Roth, Milan Kundera, Ismail Kadare. Dacă îți trece rândul, vin alții din urmă și rândul tău nu mai vine. Este foarte complicat. Nu știu exact care sunt criteriile, clar sunt criterii politice, etice, este un mister groaznic. Ești pe listă, apoi o ratezi. Michel Houellebecq a ratat-o, nu o să mai revină pe ea.

În acest context, mai este atunci Premiul Nobel relevant?

Da, este grozav să primești Premiul Nobel, este o consacrare, ceva pentru eternitate, e ca și cum Dumnezeu îți pune medalia la gât, hahaha. Sigur, e bine.

Dar există un scriitor japonez, nominalizat de peste 20 de ani – Haruki Murakami, și cred că nu îl va primi niciodată. Pentru că este și un efect de purgatoriu, cu cât aștepți mai mult, cu atât mai puțin ești luat în considerare.”, declara Pascal Bruckner pentru Cultura la dubă.

Care este procedura de alegere a unui câștigător al Premiului Nobel pentru Literatură?

Conform procedurii oficiale pentru alegea câștigătorului Premiului Nobel pentru Literatură, în prima etapă Academia primește propuneri.

Au drepturi să facă nominalizări: membrii Academiei Suedeze, membrii altor academii naționale, profesori de literatură și lingvistică ai universităților, câștigători anteriori ai premiului, președinții societăților de literatură recunoscute în țările respective. Dar, toți aceștia trebuie să primească, mai întâi, o invitație din partea Comitetului Nobel de a face o nominalizare.

Comitetul Nobel este format din 4-5 membri, care trimit în luna septembrie scrisorile oficiale către cei care sunt invitați să facă nominalizări. Aceștia au deadline până în februarie să trimită nominalizările.

Comitetul Nobel realizează o listă cu aproximativ 200 de nominalizări, pe care o trimite Academiei Suedeze. Academia are 18 membri, responsabili să aleagă, în final, câștigătorul.

În aprilie, Comitetul alege o listă preliminară de 15-20 de nume pe care Academia le va lua în considerare.

De pe această listă preliminară, tot Comitetul alege în luna mai lista scurtă, care conține 5 nume.

Politica Academiei Suedeze este să nu facă publică lista nominalizaților, pentru a nu influența juriul cu reacțiile din media, astfel că toate numele care ajung în presă nu sunt niciodată oficiale.

Între iunie și august, cei 18 academicieni suedezi studiază în profunzime operele scriitorilor rămași pe lista scurtă. De asemenea, membrii Comitetului realizează rapoarte individuale.

În septembrie, membrii Academiei discută meritele fiecărui candidat.

În octombrie este ales laureatul Nobel și este făcut anunțul oficial. Acesta trebuie să primească peste 50% din voturile celor 18 membri ai Academiei.

Pe 10 decembrie, laureații primesc premiul la Sotckholm. Acesta constă într-o medalie Nobel, o diplomă și o sumă de aproximativ 1.200.000 de euro.

MIRCEA CĂRTĂRESCU, PRINTRE FAVORIȚII DIN ULTIMII ANI

Mircea Cărtărescu s-a aflat anul acesta și pe lista lungă a nominalizaților la International Booker Prize, cel mai important premiu literar acordat ficțiunii traduse în limba engleză. Cărtărescu a fost nominalizat pentru romanul Solenoid, tradus de americanul Sean Cotter la editura Pushkin Press.

Tot anul acesta Academia Română a respins recent admiterea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent al Academiei.

În 2024 a devenit primul autor român câștigător al Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Juriul argumenta atunci: “Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”

În 2022 a câștigat Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în 2021 a câștigat Premiul Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. De asemenea, el a câștigat celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Mircea Cărtărescu și Ana Blandiana, pe lista favoriților la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură appeared first on Cultura la dubă.

În teorie, Academia Română reunește elita intelectuală și științifică a țării noastre și, așa cum se arată și în programul său strategic, activitatea sa ar trebui să producă efecte cu impact major în dezvoltarea țării.

În realitate, în această instituție, finanțată de la bugetul de stat cu aproximativ 100 de milioane de euro anual, există o prăpastie între liderii ei și mai tinerii cercetători, pe care ar trebui să-i îndrume, să-i sprijine și să le asigure toate resursele necesare desfășurării activității.  

Prezidiul Academiei Române, format din 6 academicieni, încasează anual aproximativ 300.000 de euro din bugetul instituției, sub formă de salarii, indemnizații de merit și de membru. Pe lângă acestea, unii dintre academicieni încasează de la statul român simultan pensii și salarii de profesori universitari, ajungând la o medie de 6000 de euro net pe lună.  În 2024, prezidiul Academiei a avut doar 6 ședințe.

Academia Română s-a reunit în 8 adunări generale, dintre care doar două au fost efectiv de lucru: o dare de seamă și una pentru evaluarea și reorganizarea institutelor și centrelor Academiei Române. Alte două au fost festive, iar trei pentru alegerea de noi membri. Pe scurt, academicienii au dedicat mai mult timp festivismului decât propriei reorganizări, atât de necesare.

Între timp, cercetătorii cer de ani de zile spații de lucru propice desfășurării activității lor, bani pentru materiale de bază, pe care de multe ori le cumpără din propriul buzunar, și organizarea de concursuri corecte în institutele de cercetare.

“Autorii pe care trebuie să îi reproduci la concurs sunt fix șefii tăi. Taman opus ideii de cercetare, unde trebuie să vii cu ceva nou, nu să reproduci ce s-a scris deja. Ei numără cantitativ realizările științifice. Nu contează calitatea deloc. De exemplu, poți să ai o carte publicată la Oxford sau Harvard, care să fi schimbat lumea în domeniul tău. Nu face cât două cărți publicate la edituri anonime românești. Rezultatul concursului nu este așadar o judecată de valoare, ci o contabilitate a câte hârtii ai la CV.”, ne spune un tânăr cercetător român în istorie, lector universitar în Marea Britanie.

Cercetarea este cel mai slab finanțat domeniu din România, primind în 2025 0,38% din PIB. Cu toate acestea, unii dintre academicieni au acumulat în conturi bancare averi de milioane de euro. Media de vârstă a membrilor Academiei este de 82 de ani, ne spune chiar președintele instituției.

“Acești oameni sunt savanții României. Dacă deranjează că au un trai decent, eu mâine îmi depun mandatul”, declară Ioan Aurel Pop într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Despre toate acestea vorbim în materialul de mai jos.

***

Academia Română este condusă din 2018 de istoricul Ioan Aurel Pop, fost rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, cercetător științific I și fost director al  Centrului de Studii Transilvane din cadrul Academiei Române. În 2022 acesta a fost primit un nou mandat de la colegii academicieni și va mai conduce instituția până în 2026.

De-a lungul acestor ani, Academia Română a reușit să fie vizibilă în spațiul public mai mult prin controverse decât prin realizări. Alături de el, instituția este condusă de 4 vicepreședinți: academicienii Marius Andruh, Mircea Dumitru, Dumitru Murariu și Nicolae Zamfir și de secretarul general acad. Ioan Dumitrache.

Cei 6 formează Prezidiul Academiei Române și sunt unii dintre academicienii cu cele mai însemnate privilegii financiare.

IOAN AUREL POP, PREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Potrivit declarației din 2024, acesta are o avere estimată la 1.172.000 de euro, dintre care 460.000 de euro economii în conturi bancare, iar 682.000 euro sunt titluri de stat. În 2022, academicianul declara tablouri și bijuterii în valoare de 10.000 de euro. În doar 2 ani, la declarația din 2024, valoarea acestora a urcat la 30.000 de euro.

Pentru funcția de președinte al Academiei Române primea în 2023 un salariu de 154.034 de lei anual, însemnând 30.458 euro pe an, adică 2538 euro pe lună. Pe lângă salariu, Academia îi plătește indemnizație de membru, în valoare de 6000 de euro anual și indemnizație de merit, de 14.800 de euro pe an.

În total, în 2023 a încasat 51.258 euro de la Academia Română, ajungând astfel la 4.271 de euro/lună.

În paralel, Ioan Aurel Pop are și salariu de profesor universitar în valoare de 27.573 de euro/an. Veniturile sale anuale, de la statul român, ajung la 80.000 de euro, însemnând un venit lunar de 6.647 de euro pe lună.

Ioan Aurel Pop a lucrat toată viața la stat, fie ca profesor, fie ca cercetător. A devenit doctor în istorie în 1989 și a predat în primii ani de carieră la Liceul Industrial nr. 6 din Cluj-Napoca. A urcat apoi diferite trepte din mediul universitar. În 1984 era asistent universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca. 9 ani mai târziu, acesta a devenit cercetător științific I și directorul unui centru nou înființat – Centrul de Studii Transilvane, din cadrul Fundației Culturale Române (ulterior Institutul Cultural Român), integrat din 2007 în Filiala din Cluj-Napoca a Academiei Române.

Este membru corespondent al Academiei Române din 2001 și membru titular din 2010.

75% din bugetul anual al Academiei Române sunt doar banii de salarii. 7% sunt indemnizațiile de membru și de merit.

Prea puținii bani care mai rămân se duc pe servicii, cheltuieli și premii, unele dintre ele controversate. Cel mai recent caz, în decembrie 2024, Academia l-a premiat pe istoricul Alex Mihai Stoenescu, fost colaborator al Securității. 30 de intelectuali români au semnat atunci o scrisoare prin care criticau decizia. În urma declanșarii unui scandal public, instituția a decis câteva zile mai târziu să retragă premiul.

Marius Andruh, vicepreședintele Academiei, explica atunci: “În stabilirea premiilor se acordă încredere secțiilor, Biroul prezidiului le aprobă, fără să facă, însă, verificări.” Informația că Stoenescu a fost colaborator al Securității se afla, însă, la doar un click distanță.

Cazul nu este izolat. Imaginea Academiei s-a confundat și în alte rânduri cu intelectuali cel puțin controversați. În 2018, profesorul Ilie Bădescu, directorul Institutului de Sociologie al Academiei Române, a devenit membru corespondent, deși 30 de sociologi și cercetători români s-au opus deciziei. Ilie Bădescu a semnat postfața unei cărți a lui Alexander Dughin, ideologul lui Vladimir Putin. În timpul alegerilor din decembrie 2024, academicianul Ilie Bădescu s-a declarat susținător al lui Călin Georgescu. De altfel, discursurile sale din spațiul public seamănă cu cele ale suveraniștilor.

Într-un articol publicat în februarie 2024, academicianul Ilie Bădescu spune că “Desțărarea este un păcat de moarte pentru cei ce guvernează țara de 30 de ani”,  explicând că aproximativ 4 milioane de români au plecat din țară din cauza celor care au condus țara –  “Ei vor trebui să dea socoteală în fața stăpânului pentru tot talantul risipit, care nu e de la ei, pe care l-au primit ca să-l înmulțească, dar nu s-au dovedit vrednici și mai mult au risipit ce nu-i al lor. Ei sunt furi de suflete, ei au „cheltuit” suflete de la Dumnezeu cu o nevrednicie pentru care vor da socoteală.”

În schimb, academicienii au respins primirea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent. Nicolae Breban a susținut chiar că cel mai cunoscut scriitor român nu ar fi scris, de fapt, niciun roman și că pasaje din Orbitor “sunt la limita pshiopatiei, dar nu e nebun, face pe nebunul.”

În 2021, Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel l-a acuzat pe Ioan Aurel Pop că prezintă o istorie falsă și ignoră memoria victimelor Holocaustului.

“Academia a găzduit ieri, 1 aprilie 2021, o manifestare pentru aniversarea a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. În cuvântul din deschidere, preşedintele Academiei a declarat, printre altele, că „Jandarmeria Română s-a acoperit de glorie şi pe câmpul de luptă[…] cu precădere în cele două războaie care ne-au marcat destinele în secolul XX”.

Nici unul dintre vorbitorii care i-au urmat nu au menţionat rolul pe care instituţia Jandarmeriei l-a avut în exterminarea evreilor şi romilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La răstălmăcirea istoriei Holocaustului au contribuit şi imaginile care erau proiectate.

Organizatorii au considerat potrivit să ilustreze evenimentul, printre altele, şi cu portretele unor criminali de război: Constantin Z. Vasiliu şi Ioan Topor, comandanţi ai Jandarmeriei a căror responsabilitate pentru moartea evreilor din Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria este de necontestat.

Istoricul Ioan-Aurel Pop a declarat în cadrul aceluiaşi eveniment că Academia Română „asigură paza, protecţia şi ordinea în cultură”. – a transmis Institutul National pentru Studierea Holocaustului din Romania Elie Wiesel.

La respectivul eveniment, de elogiere a Jandarmeriei Române, nu au fost menționate nici abuzurile jandarmilor din 10 august 2018.

MARIUS ANDRUH – VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Chimistul Marius Andruh a devenit membru corespondent în 2001 și membru titular în 2009, când a fost numit și Președinte al Secției de științe chimice, pe care o conduce și în prezent.

Ca vicepreședinte al Academiei, Marius Andruh primea în 2023 un salariu de 117.062 de lei pe an, adică 23.147 euro, însemnând aproape 2000 de euro pe lună.  În paralel, el conduce Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară Costin D. Nenițescu din București, pentru care primește un salariu de 88058 de lei anual, adică 17.412 euro – 1.451 euro/lună.

Tot Academia Română îi plătește indemnizația de membru, în valoare de 6000 de euro/an și indemnizație de merit – 14.800 de euro/an.

În total, Marius Andruh a câștigat de la Academia Română 61.359 euro în 2023. Pe lângă veniturile de la Academie, Marius Andruh are o pensie de 88.080 lei/an, însemnând  17.416 euro, adică 1.451 euro pe lună. Astfel, chimistul câștigă aproximativ 6500 de euro pe lună de la stat.

În 2022 el a mai primit de la Universitatea din București și suma de 19.700 euro pentru proiecte de cercetare.

NICOLAE ZAMFIR, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Nicolae Zamfir este unul dintre cei mai cunoscuți academicieni, activitatea sa fiind strâns legată de Institutul Național de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”, pe care l-a condus timp de 16 ani, până în 2020. Între 2012-2020 el a fost și directorul celebrului proiect al laserului ELI-NP de la Măgurele, proiect pe care l-a condus în calitate de director. În 2020, ministrul Educației, Monica Anisie, l-a demis ca urmare a mai multor proteste apărute în interiorul instituției din partea cercetătorilor de la Măgurele. Zamfir spunea atunci că i s-a reproșat tot programul științific al Laserului ELI, dar și vârsta înaintată la care obținuse un nou mandat de director.

Doctor în fizică, Zamfir a avut și numeroase colaborări cu instituții de prestigiu din străinătate. Între 1997 – 2004 el a activat în cadrul Universității Yale ca profesor cercetător, activitatea sa profesională fiind centrată pe studiul structurii nucleului atomic.

Ca vicepreședinte, Nicolae Zamfir încasează de la Academia Română un salariu de 126.436 de lei anual, echivalentul a 25.000 de euro – 2083 de euro pe lună. La fel ca ceilalți academicieni, el primește și indemnizații de membru și de merit, în valoare de 20.800 de euro pe an.

În total, academicianul Zamfir primește de la Academie 45.800 de euro pe an. Dar pe lângă acești bani, el câștigă și o pensie anuală de 324.293 de lei – 64,125 euro anual – 5.343 euro/lună.

Veniturile sale de la statul român ajung la 110.000 de euro pe an, adică 9.160 de euro/lună. Din SUA primește o pensie de 15.948 de dolari pe an.

DUMITRU MURARIU, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

De profesie biolog și zoolog, fost director al Muzeului Antipa, Dumitru Murariu este preşedintele Comisiei Naţionale pentru Cercetări Antarctice şi Medii Extreme și prim-vicepreşedinte al Comitetului Român pentru Istoria şi Filosofia Ştiinţei şi Tehnicii.

A devenit membru corespondent în 2006, iar în 2021 a fost admis ca membru titular.

Ca vicepreședinte al Academiei Române el figurează în declarația de avere cu un salariu de doar 24335 de lei anual, fiind posibil să fi omis o cifră din sumă, dat fiind că toți ceilalți vicepreședinți încasează aproximativ 124.000 de lei, nu 24.000 de lei. Și el primește indemnizațiile în valoare totală de 20.800 de euro pe an.

Dumitru Murariu era în 2023 și directorul Institutului de Biologie, unde are un salariu anual de 110.219 de lei, adică 21.788 de euro pe an – 1.815 euro/lună. De asemenea, figura ca director adjunct al Institutului de Speologie Emil Racoviță, cu o activitate de doar 2 ore pe zi și un salariu anual de doar 18.609 lei anual – adică doar 3.678 de euro/an.

Potrivit ultimei sale declarații de avere, el a încasat de la Academia Română 51.098 de euro în 2023, adică 4.258 de euro/ lună. Pe lângă aceste venituri, el primește și pensie de 108.400 de lei pe an, adică 21.434 euro/an – 1786 de euro pe lună.

În total, veniturile sale de la stat ajung la 72.518 euro/an, însemnând un venit lunar de 6000 de euro.

MIRCEA DUMITRU, VICEPREȘEDINTELE ACADEMIEI ROMÂNE

Cunoscutul doctor în filosofie Mircea Dumitru, fost ministru al Educației și Cercetării între iulie 2016 – ianuarie 2017 și rector al Universității București între 2011-2019, este în prezent Preşedintele Secţiei de filosofie, teologie, psihologie şi pedagogie a Academiei Române și Director al Institutului de Filosofie și Psihologie „Constantin Rădulescu-Motru“ al Academiei Române.

Salariul său anual de vicepreședinte al Academiei Române este de 73.447 lei, adică 14.523 euro – 1210 euro/lună. Salariul de director al Institutului de Filosofie este de 90.264 RON/an, adică 17.848 euro/an – 1487 euro/lună.El primește și cele două indemnizații, în valoare totală de de 20.800 de euro pe an.

În total, el încasează de la Academia Română 53.000 euro pe an, adică 4.416 euro/lună.

Ca profesor al Universității din București, figura în 2022 cu un salariu de 177091 lei – 35.000 euro annual, adică 2916 euro lunar. De la SNSPA mai ia un salariu 40.806 de lei/an, adică 8000 euro/an.

În total, venitul său lunar ajunge la aproape 8000 de euro.

IOAN DUMITRACHE, SECRETARUL GENERAL AL ACADEMIEI ROMÂNE

Academicianul Ioan Dumitrache este unul dintre numele sonore din istoria recentă a Politehnicii București, fiind un cunoscut doctor în automatizări și sisteme electrice.

La 85 de ani, el gestionează activitatea prezidiului Academiei Române din calitatea de secretar general, este profesor la Catedra de Automatică a Universității „Politehnica“ din București, directorul Centrului pentru Pregătirea Resurselor Umane din Universitate „Politehnica“ din București și Președintele Societății Române de Automatică și Informatică Tehnică.

Ca secretar general al Academiei primește un salariu de 117360 lei – 23.206 de euro anual. Totodată încasează indemnizațiile care însumează 20.800 de euro/an. El primește annual 44.000 de euro de la Academia Română, adică 3.666 de euro/lună.

Pe lângă activitatea de la academie, Ioan Dumitrache are o pensie de 28.149 euro/an – 2345 euro/lună. Încă mai figurează și ca profesor universitar, predând doar câteva ore pentru 8.339 euro/an.

80.488 euro este venitul total încasat într-un an de la statul roman, adică 6.707 euro/lună.

L-am întrebat pe președintele Academiei cum comentează acest cumul de venituri și discrepanța dintre acestea și salariile cercetătorilor care sunt activi.

“Oamenii de rând se întreabă, văzând declarațiile de avere, care sunt publice, de ce un academician, membru al prezidiului, primește și salariul pentru funcția de președinte sau vicepreședinte, primește și indemnizație de membru și indemnizație de merit?

Pentru că acești oameni sunt niște savanți, niște specialiști. Unii au invenții, inovații, brevete, alții au scris 20-30 de cărți. Deci dacă acești intelectuali care au adus faimă țării sunt o povară pentru această țară și nu merită să trăiască decent…un vicepreședinte al Academiei vine la Academie în fiecare zi și își face datoria ca la orice serviciu. El are un salariu. Uitați-vă, președintele Academiei are 12. 000 de lei în mână.

La Academia Franceză, unde sunt 41 de membri, între care a fost și Eugen Ionesco, acolo nu se dau îndemnizații, pentru că membrii Academiei Franceze, toți cei 41 au niște venituri pe care le-au câștigat de- a lungul vieții, care sunt de 10-15 ori mai mari decât avem noi în România.

Acum vor scădea toate. Dacă se vor aplica aceste dorințe ale unora, care scriu despre prea mulți bani care se consumă în cercetare (n.r. deputatul Claudiu Năsui de la USR), vor scădea toate și nu vor mai da bani nici directorilor nici cercetătorilor. Să vă mai spun încă ceva, în matematică, fizică, chimie, nu se obțin rezultate la sfârșit de an, așa ca și cum ai preda, nu știu, rezultatul unei munci fizice, în matematică, fizică, chimie pot să aștept 20 de ani până se face o descoperire, așa se petrece în toată lumea.

Dar este adevărat că vă loviți de această problemă, că o mare parte din bugetul Academiei merge către salarii și efectiv către investiții în partea de cercetare nu prea mai rămân bani?

Asta e adevărat pentru că bugetul național pentru așa zisa cercetare e împărțit între 5 academii sau 6. Adică bugetul merge la Academia Română, la Academia Oamenilor de Știință, la Academia de Științe Agricole și Silvice, la Academia de Științe Medicale, la Academia de Științe Tehnice și acum aud că mai este și o Academie de Științe Juridice.”

INDEMNIZAȚIILE DE MERIT

Potrivit Legii nr. 118/2002 pentru instituirea indemnizaţiei de merit se acordă pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului. Cuantumul lunar al indemnizaţiei de merit este egal cu 3 salarii minime brute pe ţară şi este neimpozabil. Propunerile pentru acordarea indemnizaţiei de merit se întocmesc anual de către:

a) Academia Română;

b) Ministerul Culturii şi Cultelor;

c) Ministerul Educaţiei şi Cercetării;

d) Ministerul Tineretului şi Sportului şi se înaintează pentru nominalizare Comisiei naţionale pentru acordarea indemnizaţiei de merit.

Numărul total de indemnizaţii de merit acordat anual, la nivel național, este de 1.500. Odată cu această lege, Academia Română a decis în același an, 2002, pe când președinte era Eugen Simion, ca toți academicienii care depășesc vârsta de 60 de ani să primească automat indemnizație de merit, deci criteriul nefiind neapărat activitatea din anul respectiv, ci vârsta. Totuși, Eugen Simion s-a recuzat atunci de la acest venit. Succesorii săi nu i-au urmat exemplul.

Dat fiind că media de vârstă în Academie este de 82 de ani, aproape toți academicienii români primesc această indemnizație în valoare de 14.800 de euro pe an, chiar dacă ei au deja venituri din salarii și/sau pensii, precum și indemnizația de membru al Academiei, în valoare de 6000 de euro/an.

“Au fost situații când pentru unii dintre membrii de onoare primiți nu s-au adunat voturile necesare și atunci nu s- au dat. Dar, de regulă, toți membrii Academiei primesc, repet, însă numai în urma votului Comisiei. Adică trebuie să obțină 2- 3 din voturile Comisiei. Așa cum se votează și pentru scriitori, pentru sportivi, pentru artiști.”, spune președintele Ioan Aurel Pop.

CAZURI DE DELAPIDARE ȘI CORUPȚIE

În 2021 Poliția Română a reținut un fost contabil al Academiei Române pentru că ar fi furat 3 milioane de lei în decurs de 16 ani, în perioada 2004-2020, făcând plăți fictive cu titlul de indemnizație de merit către academicieni morți sau ridicându-le în numele celor care nu veneau să își ia banii. Întreaga sumă ar fi fost recuperată înainte ca Poliția să facă percheziții, a spus atunci secretarul general Ioan Dumitrache.

Cazul se judecă în continuare la Tribunalul București și o întrebare rămâne, momentan, fără răspuns: cum a fost posibil ca această înșelăciune să continue timp de 16 ani, fără ca cineva din conducere să o fi descoperit-o?

Un angajat, sub protecția anonimatului, a ridicat atunci această problemă, sugerând că nu doar contabilul ar fi fost implicat.

”Controlul financiar intern ce a făcut timp de 9 ani, ei nu verificau ștatele de plată? Curtea de Conturi cum de nu a găsit nimic atâta timp? La casierie nu se vedea dacă ar fi stat cu atâtea cutii de bani pe acolo vreme de 9 ani? Iar faptul că au trimis banii la Trezorerie înainte să vină Poliția să îi verifice este echivalent cu distrugerea probelor”, a spus acesta pentru Libertatea.

Anul trecut, în aprilie 2024, analistul politic Dan Dungaciu, profesor universitar la Facultatea de Sociologie și Asistenţă Socială a Universităţii din București, care a condus vreme de 12 ani Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I.C Brătianu” al Academiei Române, a fost trimis în judecată de DNA pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, faptele având loc între 2017 și 2022, în perioada în care era director al Institutului.

În urmă cu două zile, pe 2 iunie, Dungaciu a fost anunțat drept “noul consultant al AUR pe relații externe”. George Simion i-a spus: “Bine ai venit acasă!”

RAPORT DE ACTIVITATE AL ACADEMIEI ROMÂNE

Deși unul dintre cei 9 piloni ai instituției se referă la comunicare, vizibilitate și relații cu publicul, Academia Română a oferit în 2024 doar 6 puncte de vedere publice.

În contextual alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024, Academia a transmis un comunicat prin care s-a dezis public de asocierile cu mișcarea suveranistă – “Instituția noastră se dezice complet și cu hotărâre de orice persoană care face, în numele Academiei Române, apologia suveranismului, a naționalismului extremist și, cu atât mai grav, a opțiunilor filoruse și filoputiniste.”

În ultimii ani, activitatea aparatului central s-a concentrat pe recuperarea patrimoniului instituției – terenuri, case. Președintele Ioan Aurel Pop spune că mulți bani au mers către case de avocatură care au încercat să câștige cauzele Academiei în instanță.

“Lumea zice că Academia Română e bogată. Eu am să vă prezint o situație, să vă spun câți bani a cheltuit Academia Română ca să- și recupereze proprietățile și cum toți banii aproape pe care i-am câștigat din chirii și din arenzi, după ce am recuperat anumite proprietăți, i-am dat pe casele de avocatură ca să putem recupera alte proprietăți. De când am venit eu președinte, am și renunțat pentru că am constatat într-un an de zile că plătisem aproape un milion de lei unei case de avocatură care în anul respectiv nu recuperase nimic pentru Academia Română. Eu recunosc, lumea zice că Academia Română are donații, are proprietăți, are case. Casele memoriale pe care le are, ca să le pună în circuit, îi trebuie pentru fiecare milioane de euro, nu de lei.” – precizează Ioan Aurel Pop.

În 2024, Academia a desființat 184 de posturi în cercetare-dezvoltare, ca efect al Legii nr. 296/2023.

În prezent, instituția însumează 3.266 de angajați în toată țara.

Raportul de activitate pe 2024 subliniază că lipsa de personal a dus la blocarea anumitor proiecte și că bugetul este insuficient.

“- Colaborarea slabă dintre compartimente a condus la întârzieri în soluționarea unor probleme legate de inventarierea imobilelor;

• Lipsa acută de personal calificat determină o supraîncărcare a multor salariați din cadrul aparatului central;
• Dificultăți în gestionarea bugetului aprobat, ca urmare a unor Ordonanțe de Guvern care au stopat cheltuielile în ultimul trimestru;
• Nefinalizarea sistemului de gestionare și urmărire a documentelor;” – se arată în raport.

“Domnule președinte, ce credeți că ați reușit și ce nu ați reușit să faceți la Academie din ceea ce v-ați propus în strategia asumată?

Mi-ar trebui un pic de timp, trebuie să le trec în revistă pe toate. Eu, ca orice om care are niște scopuri în viață, nu sunt mulțumit de ceea ce am realizat.

Totdeauna îmi propun mai mult decât pot și așa mi se pare normal. Dar, ca să vă spun acum exact ce n- am reușit, îmi e greu. Eu mă pregătesc să fac asta pentru luna aprilie, anul viitor, când voi preda mandatul. Adică mă închei mandatul de președinte și atunci, firește că o să alcătuiesc un material foarte critic la adresa mea.

Dar așa, vorbind la modul general, considerați că Academia Română are o imagine bună în spațiul public în 2025?

În condițiile în care Academia Română e formată din cei mai importanti oameni de cultură și de știință, are o imagine bună.

Uitați-vă, sunt, nu știu, ISOP sau cine face sondaje de opinie și nu demult, dacă nu mă înșel, în 2023, la un sondaj de opinie, Academia a ieșit pe locul 2 sau 3, Biserica, Armata și Academia au ieșit pe primele locuri și nu instituțiile principale ale statului.

În preferințele românilor, vreau să spun. Adică n-a ieșit Guvernul, Parlamentul, partidele politice, președinția și au ieșit Biserica, Academia Română și Armata. Sau Biserica, Armata și Academia Română. Asta vă spun sigur că avem în comunicatele noastre, dar exact nu știu când s-a întâmplat. De vreo două ori s- a întâmplat.”, spune academicianul Ioan Aurel Pop pentru Cultura la dubă.

În realitate, Academia Română nu se situează în topul instituțiilor în care românii au încredere, potrivit sondajelor ISOP, care au avut rezultate similare în ultimii 10 ani.

După ce Mircea Cărtărescu a fost respins de Academia Română și chiar jignit de doi academicieni, Gabriel Liiceanu a criticat dur instituția.

“De ce ar vrea cineva, mă întreb iarăși, să facă parte dintr-o Academie care aniversează cu surle și trâmbițe, în plenul ei, centenarul nașterii celui mai activ agent de influență al Securității în diasporă vreme de 25 de ani – Constantin Bălăceanu-Stolnici – la doar două luni după centenarul nașterii Monicăi Lovinescu?

De ce să vrei să intri într-un asemenea loc din care, aflându-te și văzând ce se întâmplă, firesc ar fi să vrei să ieși? A fi membru al Academiei, în actuala ei configurație, nu este oare o simplă cocardă nedemnă?

De ce să vrei să faci parte dintr-o Academie care, absorbindu-te, te dezonorează în loc să te onoreze? Și cum se face, te întrebi iarăși, că, de 35 de ani, nimeni nu și-a dat demisia din această Academie? N-ar fi mai bine să desființăm întâi această adunătură incertă iscată din volbura istoriei trecute și prezente și să facem în loc una nouă ca apa neîncepută?”, a spus Liiceanu.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Liderii Academiei Române câștigă 300.000 de euro anual. În 2024 prezidiul a avut doar 6 ședinte. appeared first on Cultura la dubă.

Pe lista lungă se află în total 13 autori, iar lista scurtă va curpinde doar 6 finaliști.

“Solenoid este parțial inspirat din anii petrecuți de Mircea Cărtărescu ca profesor în România, dar se dezvoltă într-o bizară poveste de istorie, filosofie și matematică, cuprinzând amintiri și coșmaruri de groază. Despre carte se spune că a fost scrisă într-un singur draft, fără vreo revizuire înainte de publicare. La cele 627 de pagini ale sale, este de departe cea mai lungă carte de pe lista nominalizărilor. 8 dintre volumele de pe listă au sub 200 de pagini.”, se arată pe site-ul oficial Booker Prize.

Potrivit juriului, lista întocmită pentru 2025 arată “felul în care gândește lumea”.

“Ca grup de jurați am fost uimiți să constatăm cât de diferit citim și am ajuns să adorăm această diferență. O celebrăm și invităm cu bucurie cititorii să ni se alăture. Vino să descoperi lista în propriul tău mod.” – se arată în comunicatul transmis de juriu.

Lista scurtă va fi anunțată pe 8 aprilie 2025, iar câștigătorul pe 20 mai 2025 la Tate Modern din Londra. Scriitorul va primi £25,000, iar alți £25,000 vor premia traducătorul.

Academia Română a respins recent admiterea lui Mircea Cărtărescu ca membru corespondent al Academiei.

Mircea Cărtărescu este cel mai premiat scriitor român în viață, numele său fiind anual vehiculat printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură.

În 2024 a devenit primul autor român câștigător al Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Juriul argumenta atunci: “Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”

În 2022 a câștigat Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în 2021 a câștigat Premiul Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. De asemenea, el a câștigat celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post BREAKING NEWS: Mircea Cărtărescu, primul autor român pe lista lungă a nominalizărilor la Booker Prize 2025 appeared first on Cultura la dubă.

Academicianul Nicolae Breban, unul dintre cei care au votat împotriva admiterii lui Mircea Cărtărescu în Academia Română, atacă dur literatura lui Cărtărescu, într-un material publicat de Hotnews, în încercarea de a argumenta votul său.

Referindu-se la Orbitor, cea mai complexă și apreciată lucrare literară a lui Mircea Cărtărescu, Nicolae Breban afirmă următoarele:

“Cărtărescu n-are niciun roman, are o trilogie despre care s-a făcut un tam-tam enorm. Primul volum n-are nicio ficțiune. E o cronică de familie. Tăticul, mămica și Mirciulică. Există niște pasaje acolo care sunt la limita pshiopatiei, dar nu e nebun, face pe nebunul.”

Breban sugerează că succesul internațional al lui Mircea Cărtărescu se datorează susținerii sale de către ICR – “toată reclama făcută cu mulți bani, bani care au venit pentru reclama sa de la ICR”.

Culmea, Cărtărescu a fost unul dintre cei mai vocali critici ai Institutului Cultural Român în ultimii ani.

Breban, acuzat de CNSAS că a colaborat cu Securitatea, a fost achitat de Înalta Curte, care a decis că nu a fost colaborator al Securității.

Paul Goma consemna în cartea Culoarea curcubeului 77 că “Breban este prezentat ca agent al Securităţii, fapt ce i-a afectat serios prestigiul în cercurile intelectuale pariziene”. – potrivit unei informări scrise a unui ofițer de securitate. Pe atunci, Breban folosea numele conspirativ Baltag.

Azi, academicianul Nicolae Breban afirmă în același interviu pentru Hotnews:

“Cărtărescu este semnul cel mai profund și mai alarmant al capacității sau al incapacității noastre de maturitate civică și psihologică, adică putem folosi materialele cele mai abjecte, cele mai nepotrivite, ca să facem bani. Este un bun scriitor, dar nu e un mare romancier, pentru că nu este capabil de ficțiune.”

Mircea Cărtărescu este cel mai premiat scriitor român în viață, numele său fiind anual vehiculat printre favoriții la câștigarea Premiului Nobel pentru Literatură.

În 2024 a devenit primul autor român câștigător al Dublin Literary Award pentru romanul Solenoid. Juriul argumenta atunci: “Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”

În 2022 a câștigat Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în 2021 a câștigat Premiul Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. De asemenea, el a câștigat celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Nicolae Breban: “Cărtărescu n-are niciun roman, are o trilogie despre care s-a făcut un tam-tam enorm. E o cronică de familie. Tăticul, mămica și Mirciulică.” appeared first on Cultura la dubă.

Știrea a stârnit critici aspre din partea unor importanți scriitori români. Ana Blandiana a luat cuvântul chiar în fața academicienilor și a transmis următoarele:

“După ce candidatura lui Mircea Cărtărescu la intrarea în Academia Română a fost votată în unanimitate de secția de literatura-filologie, un apel calomnios, violent și plin de ură – care pleda pentru respingerea scriitorului și a avut în cele din urmă câștig de cauză – a fost distribuit tuturor membrilor Academiei din restul secțiilor.

Transcriu mai jos intervenția mea de dinaintea votului:

„Înainte de toate, trebuie să vă mărturisesc că mă simt profund umilită de faptul că sunt obligată (obligată de mine însămi, de propria mea conștiință) să iau cuvântul în adunarea generală a Academiei Române împotriva unei asemenea revărsări de ură, de vulgaritate, de calomnie și obscurantism, care m-a întors în timp pe vremea revistei „Săptămâna” și a revistei „România Mare”.

Ani de zile am fost atacată în același stil și cu aceeași rea credință și nu am răspuns niciodată, pentru că mi se părea mai ușor să suport calomnia decât să mă cobor și să mă murdăresc combătând-o.

Acum însă nu este vorba de mine și ,oricât ar părea de ciudat, nu este vorba nici de Cărtărescu. Este vorba de Academia Română, de faptul că propunerea de a fi primit în Academie unul dintre cei mai cunoscuți scriitori în viață, votat în unanimitate de secția de specialitate, a putut declanșa sub această cupolă un val de însemnătăți de o asemenea violență.

Primit sau nu în Academie, Cărtărescu rămâne același scriitor, dar pata respingerii lui de pe imaginea Academiei, nu se va șterge.

Am luat cuvântul ca să mă adresez oamenilor de știință care ocupă majoritatea locurilor din această sală, savanților care nu au timp să citească romane de 1000 de pagini( chiar dacă sunt traduse în multe limbi și iau mari premii internaționale), așa cum nici eu adesea nu le citesc operele pentru că, în lipsa unei culturi științifice, nu le-aș înțelege. Dar asta nu m-a împiedicat să-i votez cu inima zvâcnind de mândrie pe când le numărau în cv-uri sutele de citări internaționale.

Slujim fiecare în felul nostru valoarea din care ne construim nu numai propriul destin ci și destinul țării noastre.

Am luat cuvântul ca să vă conjur să nu vă lăsați manipulați de ură, invidie, frustrări toxice, care sunt tot atâtea arme de luptă împotriva valorii, să vă implor să nu mai așezați încă o pată, pe lângă atâtea altele de după 1948, pe obrazul Academiei Române.”, a declarat poeta Ana Blandiana.

Și scriitorul Radu Vancu a postat o poziție critică pe pagina sa de facebook.

“Ar trebui să fie obligatoriu ca dezbaterile Academiei Române privind admiterea noilor membri să fie publice. Nu votul – acela să fie secret, cum e normal. Ci dezbaterile, cum zic. Fiindcă altfel ajungem la situații precum cea privindu-l pe Mircea Cărtărescu: cel mai important scriitor român contemporan e respins din cea mai importantă instituție de consacrare culturală & academică a României.

Iar ce e și mai grav nu e doar respingerea în sine – oricum scandaloasă. Chiar mai oribil e că, din câte se spune, argumentele împotriva lui Cărtărescu au fost că i-ar denigra pe Eminescu & Cioran, întrucât ar fi afirmat că cel dintâi a fost antisemit – iar cel de-al doilea legionar.

Chestiuni evident adevărate, probate & răsprobate istoric – dar, se pare, intolerabile într-o Academie în care adevărul nu mai contează.” – Radu Vancu, scriitor și profesor universitar

Florin Iaru a scris: “Atîta am de spus: cel mai tradus, mai premiat (internațional) și mai celebru scriitor român nu are loc în Academie. Caracuda de pe margine (care nu a făcut nimic nici pentru literatura, nici pentru cultura română) are orgasm.”

Octavian Soviany: “Tot neamul ar trebui să știe că Eminescu, Alecsandri, Hașdeu (ăștia doi cu ceva rădăcini evreiești), Slavici, Iorga, Goga, etc au fost antisemiți și că Cioran, Noica, Eliade, Ion Barbu, Radu Gyr (altminteri un foarte bun poet) au fost legionari. C facem? ascundem sub covor tot ce nu ne convine fiindcă ne strică imaginea măgulitoare pe care o avem despre noi înșine? și oare ascunsul ăsta sub covor e treaba Academiei?”

Este pentru a doua oară când Mircea Cărtărescu e respins de Academia Română. Prima dată el nu a întrunit votul secției de Filologie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post “O Academie în care adevărul nu mai contează”. Reacțiile scriitorilor după ce Academia Română l-a respins pe Mircea Cărtărescu appeared first on Cultura la dubă.

La 80 de kilometri distanță de București, în fosta capitală a Țării Românești, printre blocuri de patru etaje încărcate cu povara comunistă, o clădire cu arhitectură modernă e luminată de razele unei generoase dimineți de ianuarie.

Este Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște, iar azi urmează să primească un cadou special – aproape 600 de cărți noi vor umple rafturile bibliotecii pentru elevi.

În curte parchează o mașină cu număr de București. La volan se află scriitoarea Ioana Nicolaie și din dreapta coboară nimeni altul decât Mircea Cărtărescu, probabil cel mai important scriitor român în viață.

„Vai, nu pot să cred, ce surpriză! A venit și domnul Cărtărescu!” exclamă entuziasmată profesoara de română, Raluca Ispas, cea care a aplicat la un concurs organizat de Fundația Melior și a câștigat cărțile pentru elevii școlii.

De 11 ani, prin Fundația Melior, Ioana Nicolaie dotează școlile din România cu volume noi, frumoase, magice, dătătoare de speranță.

Azi, a 25-a Bibliotecă Melior devine realitate.

Dar acest reportaj nu este despre cărți, ci despre suflet.

***

Câțiva elevi de la clasele a 7-a și a 8-a coboară pentru a întâmpina invitații speciali. Sunt bucuroși să ia fiecare câte o cutie de cărți din portbagajul mașinii și să o ducă la bibliotecă.

Momentul este surprins de Mircea Cărtărescu, fotograful neoficial al Bibliotecilor Melior, cel care o însoțește pe Ioana Nicolaie în toate școlile și încearcă să surprindă lumina ei, în timp ce el rămâne discret în umbră.

Pe lângă cărți, cei doi scriitori le aduc copiilor o cutie plină cu dulciuri.

Biblioteca școlii de aici are o structură frumoasă, cu scară interioară, o construcție la care cei mai mulți copii din România doar visează. Dar pe majoritatea rafturilor predomină volume vechi, multe dintre ele îngălbenite de vreme. Recunoaștem coperțile care ne-au marcat și nouă copilăria: seria Biblioteca pentru toți sau colecția Mari scriitori români, cu Slavici, Sadoveanu sau Eminescu în prim plan.

De azi, însă, copiii vor putea împrumuta de la bibliotecă Harry Potter, volume semnate de C.S. Lewis sau Roald Dahl, Iliada ilustrată sau volume semnate de Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Mircea Cărtărescu și Alex Moldovan.

Fiecare carte din Biblioteca Melior este aleasă cu atenție de Ioana Nicolaie, iubitoare și scriitoare de literatură pentru copii, dar și pentru adulți.

Raluca Ispas, profesoară de română la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște a convins-o pe Ioana Nicolaie cu aplicația sa și a câștigat pentru elevii de aici cele 600 de volume noi, în fața a câteva zeci de alte școli care ar fi dorit cărțile.

„Îmi aleg partenerii cu mare grijă. Doamna profesoară de română de aici are un antrenament în a-i aduce pe copii către cultură, a-i învăța să trăiască literatura, de a-i cuceri, până la urmă, pentru că e o formă de seducție.

Fiecare copil de azi are un program atât de dens, atâtea lucruri îl trag în toate părțile, dincolo de școală, și atunci e complicat ca pe lângă lecturile obligatorii, pe care copilul nu le iubește neapărat, să apari cu lecturi suplimentare, să îi mai pui ceva pe umeri. Contează enorm cum o faci. Eu sunt pentru a-l cuceri pe copil, știu că se poate, eu însămi am experiență de lucru cu copiii.

Un copil care citește va deveni un adult câștigat pe termen lung.”, spune Ioana Nicolaie.

„O urmăresc pe doamna Nicolaie de foarte mult timp, sunt o admiratoare. Am aplicat la concurs în ultima zi. Era nevoie de cărți în contextul în care eu duc o campanie de mai mult timp, în încercarea de a-i face pe copii să citească.

Le dau cărți peste cărți, i-am trimis adesea la bibliotecă și veneau triști pentru că nu găseau titlurile recomandate de mine.

Și atunci am făcut tot posibilul să le aduc eu cărțile pe care voiau ei să le citească. Ei spun: dacă e de la Arthur, atunci o citim.

Cum îi convingeți pe copii să citească?

Cea mai bună metodă e răsplata – nota. Apoi participăm la concursuri de lectură, de multe ori organizate de noi, în școală. Și, tot citind, descoperă plăcerea.”

Pentru acești elevi din Târgoviște, universul lecturii capătă azi noi valențe. Fiindcă pentru prima dată au în fața lor scriitori reali, în carne și oase, care vorbesc și glumesc cu ei, le stimulează imaginația.  

„Cine a întâlnit vreodată un scriitor?” îi întreabă Ioana pe copii la începutul întâlnirii.

Doar 2-3 mâini sunt ridicate timid.

Printre elevi stă așezat pe un scaun chiar Mircea Cărtărescu.

Întâlnirea continuă cu un joc. Ioana Nicolaie îi provoacă pe elevi să își imagineze cum ar arăta un scriitor, în viziunea lor.

Scriitorul portretizat de aceștia ar fi bărbat, de talie medie, cu părul scurt și mov, îmbrăcat cu o cămașă albastră strălucitoare, pantaloni albi și încălțat cu șlapi.

Și, cel mai important, ar purta o pereche de ochelari prin care vede “idei și poezie”. “Când își dă jos ochelarii, scriitorul vede realitatea”, completează un elev de clasa a 5-a.

Ușor-ușor, Ioana îi apropie pe copii și începe să își dezvăluie propria poveste. Cei mai mulți dintre ei descoperă pentru prima dată că un autor de literatură poate să fie și femeie.

„A fost odată o fetiță care a ajuns să scrie și nu ar fi putut face asta dacă nu ar fi citit cărți. Eram în clasa a 3-a când am scris prima poezie. În clasa a 4-a am început să scriu un roman, iar din a 6-a să țin un jurnal. Am și acum jurnalele mele din clasa a 6-a.

Eu sunt Ioana Nicolaie și sunt scriitoare. Scriu și cărți pentru copii și cărți pentru oameni mari.

De fiecare dată când scriu o carte pentru oameni mari sunt tristă. Mă consumă. După ce o termin, vreau neapărat să scriu o carte pentru copii pentru că vreau să transmit bucurie, joacă, imaginație.”

Le arată câteva dintre volumele sale de literatură pentru copii: Spionul KME, Ferbonia sau Vertijia. Le povestește cum și de ce a creat unele dintre personaje, cum s-a simțit când a făcut-o și cum reacționează copiii care citesc cărțile. Nu apucă să le mărturisească și identitatea Robert Ersten, pseudonim sub care tot ea a scris două volume pentru copii.

Spre final, câțiva elevi curioși îi adresează întrebări:

„- Dacă tot nu vă place să scrieți cărți pentru adulți, de ce le mai scrieți?” întreabă nonșalant o fetiță de clasa a 5-a.

– Dacă o să citiți vreodată o carte scrisă de mine pentru oameni mari, atunci veți afla răspunsul. Acum vi-l pot spune, pe scurt: din datorie”.

Întâlnirea se încheie cu cadouri. Fiecare elev primește câte o carte semnată de Ioana Nicolaie și alți 6 câștigă la o tombolă Enciclopedia Zmeilor, de Mircea Cărtărescu. Autorul glumește cu copiii: „după aceea urmează partea cea mai importantă: ciocolata!”

Profesoarele primesc, la rândul lor, cele mai noi apariții de la Humanitas, cadou din partea editurii. Și se așază emoționate la coadă pentru autografe.

Elevii se întorc în bibliotecă și organizează singuri noile volume în rafturi special pregătite.

„Mi s-a părut foarte frumos, chiar ne-am distrat, am și câștigat o carte. Îmi place să citesc și îmi plac cărțile.

De ce îți place să citești?

Deoarece mă duce într-o lume total diferită, magică.”, spune Jesica, elevă în clasa a 7-a.

“A fost o întâlnire foarte frumoasă, ne-a făcut să zâmbim, ne-am simțit foarte bine în preajma doamnei Nicolaie. A fost o bucurie și să îl vedem în realitate pe domnul Cărtărescu, auzisem de el chiar din clasele primare.

De mică îmi plac cărțile, iar acum abia aștept să vin la bibliotecă.”, completează Evelin.

În tot acest timp, fotograful Mircea Cărtărescu e atent să surprindă toate momentele importante. Îi vine în sprijin soției sale de fiecare dată când îl caută cu privirea și, în rest, privește admirativ chimia pe care aceasta o are cu copiii.

Iubirea

“Ioana are multă energie în foarte multe domenii, cred că ziua ei are peste 24 de ore, nu știu unde le pune pe toate. Una dintre laturile în care își consumă această energie, frumos, civic, este aceasta – Fundația Melior.

Este un scop nobil să aduci cărți copiilor care nu întotdeauna beneficiază de cărți specifice vârstei lor. Ea face asta de foarte multă vreme, de 11 ani deja. A făcut 25 de astfel de biblioteci școlare, îi place și este folositor. Așa cum se spune, aruncă niște semințe și niciodată nu vei ști ce iese din ele. În orice caz, ies lucruri bune. ” – Mircea Cărtărescu

Atent să sublinieze că implicarea sa este doar un mic sprijin pentru inițiativa soției, Mircea Cărtărescu mărturisește că empatia pe care Ioana o arată l-a schimbat chiar și pe el.

“Noi ne cunoaștem de aproape 30 de ani și de când o știu, de la cenaclul pe care eu îl țineam în Facultatea de Litere, este neschimbată. Este plină de gânduri bune pentru toată lumea. Chiar și pe mine m-a influențat foarte mult. Nu eram chiar atât de empatic până ne-am cunoscut și până azi, după ce am avut privilegiul să fiu partenerul ei de viață 25 de ani.”

Chiar dacă în spatele Bibliotecilor Melior e o muncă de anduranță, cei doi fac o bucurie din fiecare vizită prin țară. Dincolo de cutiile pe care le transportă cu mașina familiei, dincolo de frumusețea cărților noi care ajung la copii și satisfacția unui nou proiect încheiat, ei clădesc o formă specială de a fi „împreună”, rară și prețioasă.

„Există o bucătărie a fiecăreia dintre aceste biblioteci școlare. Cărțile nu sar singure în mașină, ele trebuie transportate, cărate în mașină până când se umple cu câteva sute de cărți. De asemenea, mașina nu se conduce singură, mai ales la drumuri foarte lungi, alături de Ioana conduc și eu. Iar la școală o ajut din toate punctele de vedere, cât pot eu, făcând fotografii, împărțind cărți elevilor, fiind prezent.

Uneori sunt mai bine dispus și particip și eu la micul program pe care îl face ea cu elevii, alteori sunt mai retras și o las pe ea să iasă în față.”, spune scriitorul.

Datoria de a scrie

„Cred că artele sunt vocație, că te naști cu un anumit tip de a vedea realitatea, nu e ceva ușor, ci complicat, greu de dus, de aceea artiștii au multe probleme.

Eu sunt crescută într-un orășel cu 10.000 de locuitori, al 4-lea copil dintr-o familie cu 12 copii. Am știut dintotdeauna că eu voi scrie și cred că am avut foarte multă tenacitate.”

Poetă și prozatoare, Ioana Nicolaie a debutat la 26 de ani, „târziu” – spune ea. Azi este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane din România, autoare a ceea ce critica de specialitate a numit „Trilogia nordului” – romanele Pelinul Negru, Tot înainte și Cartea Reghinei conturează universul copilăriei sale, din județul Bistrița, într-o familie cu 12 copii. De aici se trage datoria despre care a vorbit în fața elevilor.

„În primul rând este datoria față de propria biografie, față de ceea ce mi s-a dat mie în lume.

Am înțeles după mult timp că nu trebuie să forțez traseul meu în literatură. După trei cărți pe care le-am scris despre nordul meu transilvan, în care folosesc membrii ai aceleași familii, într-un loc precis geografic, nu am dorit să scriu încă o carte pe acest fundal. Nu doar asta mă interesează pe mine în literatură.

Aș fi vrut să scriu un roman citadin, care să se petreacă în Berlin, am făcut o trecere prin el în Miezul inimii.”

În decembrie a publicat, însă, Drumul spre Soare Răsare, un roman care descinde din același univers al nordului și dezvoltă, de data aceasta, povestea destinului tragic al fratelui cel mai mare, Radu, într-un context politic și istoric complex.

„Fratele meu, Radu Maxim Niculai, era un muncitor extraordinar și el însuși a scris literatură. El nu mai este în viață în acest moment, dar vreau să-i public poeziile. În perioada următoare cu asta mă voi ocupa.

El a fost un model pentru mine și de aici e simplu, se vede un pattern.

E impresionant momentul din carte în care șansa lui la educație se năruie din cauza unei diplome uitate de tată acasă.

În jurul nostru mereu avem drumuri care se închid. Ne putem închipui, ca în Inception, că deodată se răstoarnă o clădire sau brusc dispare, apare un zid în fața ta. Noi toți avem de ales în viețile noastre, dar una e să alegi tu și alta e să ți se aleagă din afară, fără să poți schimba ceva. Cam asta a fost situația fratelui meu.

Este o poveste foarte tandră și emoțională. Dacă spun că este despre artistul care nu ajunge niciodată să-și urmărească vocația, nu e nimic atragător. Cui i-ar păsa? Dar nu este numai asta. E foarte multă viață, e poezie, e o frumoasă poveste de dragoste și mai este fundalul istoric, pentru care eu m-am documentat foarte serios.

A trebuit să scriu și acea carte. De aici vine datoria.

Eu sunt martora unor lucruri, a unei lumi.

Când am scris Cartea Reghinei, o altă carte datorie, am zis că, de fapt, e o carte la care mă gândesc cu mult înainte nașterii mele. Nu a apărut acest text pe copertă, dar esențialul era acesta. Că până la mine nu a mai fost o scriitoare care să fie atât de înăuntrul unei lumi, ca să o poată povesti. Unele femei nu au avut glas sau nu au avut dreptul la voce. Trecutul nu a fost echilibrat, iar femeile foarte greu au ajuns să aibă educație.”

De ce este nevoie de Bibliotecile Melior

Dacă scrie cărți pentru adulți „din datorie”, Ioana Nicolaie duce cărți noi în școli „din necesitate”.

„Educația din România nu este treaba cuiva privat, este treaba statului. Totuși, cred că este esențial să faci ceva și la nivelul ăsta mic, la nivelul ierbii.

În cele mai multe școli din România nu există deloc bibliotecă, deci copiii nu au nicio carte.

Aici nu e vorba de sărăcie, ci de un fel de a trăi în lumea românească, în care poți să faci educație fără să citești, să termini o facultate fără să fi citit o carte, să ajungi probabil și profesor sau să ajungi prim-ministru fără să citești.

Suntem într-un lanț foarte slab al educației.

Iar acolo unde sunt biblioteci, în unele locuri au fond nou de carte, în altele nu. Am văzut multe astfel de școli, în care nu a mai existat o carte nouă de zeci de ani.

Atât timp cât banii vin prin primării, sunt gestionați de manageri, iar școlile au tot felul de nevoi, de la becuri la bănci, întotdeauna banii vor merge către așa ceva, nu către cărți. Cărțile sunt ultimele lucruri cumpărate.”, spune autoarea.

Ioana a pus bazele Fundației Melior alături de una dintre surorile sale, din dorința de a se implica în proiecte sociale, fără să fi avut inițial intenția de a construi biblioteci. Dar a descoperit că, pe lângă nevoia de cărți în școli, elevii nu știu că scriitori există și în viața de zi cu zi.

“Scriitorul contemporan nu exista pentru ei. Și primul gând a fost să duc scriitori în școli. Dar mi-am dat seama că ei ar trebui plătiți, pentru asta ar trebui să fac niște proiecte.

Și atunci m-am gândit să mă duc eu în școli, să fac ateliere de joacă, să îi duc pe prietenii mei scriitori care nu-mi cer bani, îmi folosesc prietenii scriitori, inclusiv pe cel mai apropiat de mine.”, povestește Ioana despre începuturile Melior.

Donația de la Târgoviște valorează aproximativ 5000 de euro și a fost posibilă pentru că o companie farmaceutică, Zentiva, redirecționează cei 20% din impozitul pe profit către Fundația Melior și pentru că editurile Arthur și Humanitas au oferit reduceri.

Același proiect ar fi putut fi rezolvat cu trimiterea cărților prin curier. Dar bibliotecile gândite de Ioana Nicolaie sunt mai mult decât niște obiecte frumoase pe rafturi.

Sunt titluri alese cu interes real față de preocupările copiilor de azi, sunt iubirea Ioanei pentru literatură și pentru semeni, sunt prima întâlnire din viața unui copil cu un scriitor.

Și doar fiindcă au fost astfel însuflețite, aceste biblioteci au toate șansele să rămână vii și să modeleze destine crude.

Poate că aceasta este, de fapt, moștenirea lăsată de fratele cel mare a Ioanei, Radu Maxim Niculai. O iubire transgenerațională pentru povești și poezie.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Inimile cărților appeared first on Cultura la dubă.

Într-un dialog cu jurnaliștii Adela Greceanu și Matei Martin, de la Radio România Cultural, acesta a vorbit despre întreaga sa operă, despre rolul artei și al artistului în societate și despre procesul său de scris.

Redăm mai jos câteva dintre ideile esențiale exprimate de Mircea Cărtărescu.

***

Despre rolul artei în societate

“Nu cred că e posibil ca literatura să transforme o societate. Cărțile sunt lucruri delicate, arta e un fenomen delicat, societățile sunt structuri de cu totul altă natură decât cea estetică. Însă sunt două feluri de lucruri pe lume: unele lucruri care te fac să poți trăi, cum sunt industria, agricultura – îți dau mijloace de trai, iar alte lucruri îți dai motive de trai, motive pentru a trăi – de acest fel este arta.

Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta nu îți dă nici mâncare, nici băutură, dar îți dă a reason to be alive. Este o bucurie care depășește, de fapt, concretețea aceasta jignitoare a lumii, concretețea materiei. Merge deasupra ei, plutește deasupra ei și prin asta ne trage și pe noi. Este un fel de antigravitație, metaforic vorbind, te ridică, arta te înalță. Și de asta cu toții avem nevoie, altfel ne scufundăm în materie, ca și cum am trăi într-un bloc de beton și am încerca să respirăm beton. Ei, nu se poate respira beton. Trebuie să respiri aer. Trebuie să te ridici deasupra betonului în care te-ai pomenit, nu se știe de ce, încastrat.

Literatura în sine nu trebuie să-ți arate cum să trăiești și nu trebuie să aibă nimic ideologic, după părerea mea.

În momentul în care ideologia, ideile politice, sociologice, economice, apar concret și necamuflat în artă, arta nu mai are acea putere de a te ridica. E ca și când ar fi îngreunată de un lest.

Un autor nu numai că poate, dar și trebuie să fie un model. Un autor trebuie să activeze în societate, să aibă opinii, fiindcă are putere de influență, vocea lui contează. Nu contează că e un actor, un cântăreț sau un scriitor. Artiștii sunt, mulți dintre ei, persoane publice. Și atunci, un autor, el însuși în calitate de cetățean, nu de artist, are datoria să spună în spațiul public ceea ce crede. Dar poate să o spună în articole, ca opinii pe facebook sau pe alte rețele sau în forum, la proteste, cum s-a întâmplat de curând.

Deci, eu fac această distincție. Arta poate să cuprindă idei politice, sociale, dar ele toate trebuie să, cum spunea Maiorescu și avea mare dreptate, să îmbrace o haină artistică. Altfel, aceste idei te readuc în blocul de beton, te readuc în lume, în loc să te lase să te înalți deasupra lumii.

Însă fac distincție între scriitor și opera lui. Scriitorul este persoană publică, scriitorul este o ființă civică și trebuie să participe la viața națiunii și a lumii, dar nu transformându-și opera într-o operă ideologică.”

Despre procesul de a scrie

“Rutina mea e foarte ciudată și mă tem că pot fi acuzat de mistificare dacă vorbesc despre ea pentru că e prea din cale afară de ciudată, chiar și pentru mine.

Eu nu îmi elaborez cărțile, ci parcă le fac la imprimantă 3D. Adică ele se nasc întregi, deodată. E ceva care curge și, până la urmă, se așază în acest pattern de povestire, de roman sau de poem.

Întotdeauna am scris așa și cred că există o explicație pentru asta și anume faptul că eu, fundamental, sunt autor de jurnal. Cartea mea estențială este jurnalul. Anul trecut a împlinit 50 de ani. Am jurnal din 17 septembrie 1973.

Este al doilea jurnal, ca lungime, din literatura română. Primul este al lui Gala Galaction, care are 57 de ani. Sper să trăiesc să depășesc recordul acesta.Și bineințeles că jurnalul îl scrii de mână, nu poți să îl scrii la computer. Este o absurditate.

Văd acum că telefonul Apple vine cu o aplicație Jurnal. Ei, să stai să faci ce-ți spune Apple, e o nebunie.

Jurnalul îl scrii de mână pentru că este extraordinar de intim. Este ca o a doua piele a ta. Jurnalul e ca și cum ți-ai tatua propria piele, e mult mai intim decât proza sau poezie pe care o scrii.

Iar jurnalul, fiind scris de mână în întregime, am căpătat acest obicei de a scrie de mână. Și mi-am scris multe dintre cărțile cele mai importante, de mână. Orbitor este în întregime scris de mână, în trei caiete mari și groase. Solenoid e în patru caiete. Nostalgia a fost scrisă de mână, Travesti, cam toate. Theodoros și Melancolia, ultimele două cărți ale mele, sunt scrise pe computer.

Și a doua ciudățenie este că eu nu premeditez cărțile. Încep să scriu și nu mă mai opresc. E ca și cum aș scrie cartea dintr-o singură trăsătură de cerneală, de la început până la sfârșit. Nu editez nimic.

Tot ce dau la editare este prima mână, first draft. Lidia Bodea și ceilalți editori ai mei știu lucrul acesta și publică cartea așa cum le-o dau.”

Despre Orbitor

“Orice aș scrie de-acum încolo, Orbitor rămâne cea mai importantă carte a mea. Acela este portavionul micii mele flote.

Nu cred că voi depăși vreodată Orbitor. De aceea acum fac eforturi foarte mari pentru ca Orbitor să se republice, mai ales în străinătate. El a apărut în străinătate greșit, în momentul în care eu nu eram deloc cunoscut. Și a trecut neobservat. El ar trebui să apară astăzi. Și fac eforturi ca el să apară la Penguin, în engleză, va apărea la Denoël în Franța, într-o ediție nouă, complet retradusă.”

Despre întreaga operă

“Se zice că fiecare carte face parte dintr-un corpus, operă. O operă e ca un corp uman. Unele părți ale operei sunt ca niște organe esențiale, vitale. Poți să spui că un roman e inima, altul e creierul, altul e ficatul. Dar alte scrieri sunt ca degetul mic. Este el important? la fel de puternic și de necesar trupului? Poate că nu este, dar cine ar vrea să i se taie? Nimeni nu ar vrea să i se taie degetul mic de la mâna stângă și cred că nici de la piciorul stâng. Ele sunt parte din schema noastră corporală. Această schemă nu ar fi completă fără ele.

Orice artist ține și la scrierile considerate mai importante, dar și la cele mai întâmplătoare, mărunte. Dar ele adaugă ceva la schema corporală a unui autor.

Nu poți întreba o mamă ce copil e preferatul ei.

Încă o metaforă maternă vorbește despre etapele scrisului. Există progres în opera unui autor? E echivalentul întrebării dacă o mamă învață din nașterile ei și naște al doilea copil mai bun, al treilea mai bun și mai frumos. Evident, e o absurditate. O mamă nu învață din procesul nașterii, naște de fiecare dată ca și când s-ar întâmpla prima dată.

De foarte multe ori am auzit critici: ce prost scrie autorul ăsta la bătrânețe. Nu mai cum era înainte. Dar nici nu trebuie să scrie la fel de bine ca în tinerețe! Credeți că David Popovici o să mai înoate la 60 de ani cum înoată acum? Este absurd, nu e posibil. Biologia nu îți dă voie. E la fel și în cazul autorilor, mai ales la poeți.

Poezia este o artă a tinereții. Corpul îmbătrânește și se moleșește, ca și mușchii. După părerea mea, un poet dă tot ce poate să dea în primele două decenii, maximum trei.

Sigur, sunt și excepții, dar în general așa se întâmplă.”

The post Mircea Cărtărescu: “Arta este un motiv ca să continui să trăiești. Arta te înaltă și de asta avem cu toții nevoie, altfel ne scufundăm în materie.” appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Cărtărescu a devenit azi primul autor român câștigător al premiului acordat de orașul Dublin pentru literatură, anul acesta în valoare de 100.000 de euro. Premiul este oferit de consiliul general al orașului și se împarte astfel: 75.000 de euro merg către autor și 25.000 către traducător.

“Având pasaje de o mare frumusețe, Solenoid este opera unui mare scriitor european, care, totuși, este prea puțin cunoscut cititorilor în limba engleză.”, se arată în comunicatul juriului.

Juriul mai precizează că traducerea realizată de Sean Cotter păstrează precizia lirică a originalului și deschide opera lui Cărtărescu către un nou univers de cititori.

Anunțul a fost făcut în cadrul Festivalului Internațional de Literatură Dublin.

Cărțile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse până acum în 23 de limbi și se bucură de un succes special printre vorbitorii de spaniolă și franceză.

El a mai câștigat în ultimii ani celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

The post Mircea Cărtărescu a câștigat prestigiosul Dublin Literary Award pe 2024, pentru romanul “Solenoid” appeared first on Cultura la dubă.

În urmă cu câteva săptămâni, Dan Byron, solistul trupei Byron, a lansat o invitație pe cât de simplă, pe atât de rar întâlnită în zilele noastre: „să ne vedem o dată pe lună ca să vorbim despre câte o carte. (…) Ce zici? Te bagi?”

În scurt timp, apelul său a primit 250 de înscrieri, adică 250 de oameni și-au asumat să citească volumul Încredere, de Hernan Diaz, propus de Byron, și să se întâlnească ulterior pentru a discuta despre el. Prima întâlnire a avut loc chiar în acest weekend. Dar, pentru a păstra intimitatea discuțiilor, numărul mare de cititori înscriși va fi împărțit în mai multe întâlniri.

Sigur, ideea unui club de carte nu este inedită. Există diverse astfel de inițiative, dar rareori vezi un start atât de sincer, născut din pasiune, fără un plan de marketing sau sponsori. Iar când propunerea vine din partea unui muzician cunoscut, nu are cum să nu stârnească interes. Așa se face că l-am abordat pe Dan pentru a afla mai multe despre relația sa cu cărțile și intenția din spatele inițiativei.

Pentru Dan Byron, lectura este plăcere, curiozitate, o necesitate firească, la fel ca hrana. A descoperit-o în copilărie și a rămas în viața sa ca o constantă fundamentală. Bucuria cu care vorbește despre diferiți autori sau titluri preferate, inclusiv despre primele amintiri legate de cărți, este molipsitoare. Și sunt sanse mari ca, după ce veți parcurge interviul de mai jos, să mergeți direct la librărie.

***

“Dan, ai spus într-o postare pe facebook, simplu și direct, că îți place să citești. Și i-ai invitat și pe alții să o facă. Cum s-a născut pasiunea ta pentru citit? Ai deprins asta din familie, de la școală?

Să știi că nu-mi explic, la mine în familie nu se citea. Erau doi oameni cu doi copii, abia făceau față în anii ‘80 să ne dea de mâncare, era tiparul familiei românești în comunism. Iar în casă aveam două-trei cărți, niște jerpelituri.

Când am învățat să citesc la școală, la 6-7 ani, a început să îmi placă foarte mult, iar mama mi-a alimentat interesul, ceream zilnic altă carte, îmi cumpăra de la librărie. Le terminam așa repede că la un moment dat s-a enervat și mi-a luat cea mai groasă carte pentru copii pe care a găsit-o. Mi-a luat vreo 6 zile să o citesc.

Problema e că nu prea era literatură pe piață. Îmi amintesc că am citit Cei trei mușchetari de la vecinul meu de la etajul 4, noi stăteam la 3. Iar Winnetou am citit de la un vecin de la altă scară.

Și de atunci ai citit toată viața? Fără pauze?

Da, nu cred că am luat pauze. Asta nu înseamnă că am citit mult sau că sunt mai deștept, e pur și simplu ceva care îmi face plăcere. E ca și cum într-o carte a ascuns un om, pe care altfel nu ai ocazia să îl cunoști.

Apoi, am foarte multe cărți care nu sunt neapărat literatură. Colegii mei de trupă au multe glumițe pe seama mea din motivul ăsta. La un moment dat, un amic m-a sunat să mă întrebe dacă nu cumva am o carte despre despărțiri.

Deci între timp ți-ai construit și o bibliotecă bogată?

Am o bibliotecă bogată, dar mai mult digitală. E mult mai ușor pentru mine așa. Călătoresc foarte mult și nu mă car cu volumele. Am toată biblioteca la mine tot timpul. Dar citesc mult și fizic.

Ai făcut vreodată parte dintr-un club de lectură?

Nu. Am tot aflat de existența unora, dar erau, de obicei, pentru femei, iar eu nu aveam acces. Și am zis să fac și eu un club. Pe de o parte, sunt conștient de publicul pe care îl avem, un public care ar putea avea înclinație către lectură. Și de ce să nu fructificăm asta? Hai să citim același lucru, hai să comentăm.

De la ce a pornit, de fapt, ideea unui club de lectură?

M-am gândit ce aș putea să fac pentru a dezvolta și o altfel de relație cu oamenii care vin la concerte. Nu zic că venitul la concerte nu e mișto. E foarte mișto, dar e repetitiv. Am vrut și altceva, o altfel de comunitate.

De ce ai ales ca primă recomandare cartea Încredere, de Hernan Diaz?

Pentru că era pe lista mea de cărți pe care vreau să le citesc anul ăsta. Alături de ea era și Demon Copperhead (n.r. autor Barbara Kingsolver), ambele câștigătoare de Pulitzer anul trecut.

Am citit-o pe aceea, am scris pe blog despre ea, apoi urma Încredere și am zis, băi, dar nu putem face ceva mai interesant?

În ce fel te-a ajutat lectura în munca de songwriting?

În general, te ajută să te exprimi mai bine. Nu simt neapărat că am un vocabular mai bogat. Mai ales când citesc Cărtărescu realizez cât de redus e, de fapt. Dar cititul te ajută să pui altfel cuvintele în scris.

Mai e și treaba că poate aș avea un vocabular mai mare, dar nu îmi vine să îl folosesc, nu îmi vine natural să scriu pe blog sau să vorbesc cu cuvinte pompoase. Folosesc cuvinte uzuale și e bine să fie așa. Și în cântece la fel.

Când e timpul tău pentru lectură?

Seara, înainte de culcare, citesc mereu pentru că mă adoarme. De multe ori citesc ceva neinteresant și citesc electronic, cu scris gri, pe fundal negru. Dar nu consider că aia e bucata mea de lectură, nu. Sunt și alte momente.

Într-un interviu recent pe care l-am făcut cu scriitorul Edouard Louis, el spunea că nu crede în ideea că tinerii nu mai citesc sau că interesul publicului pentru lectură a scăzut. Ci mai degrabă că autorii sunt responsabili pentru lipsa de interes a publicului, fiindcă ceea ce scriu ei nu mai corespunde nevoilor cititorilor. Ce crezi despre asta?

Eu cred că se întâmplă altceva. Dacă în copilărie nu găseam cărți, acum e fix pe dos.

Volumul de informații și de titluri e atât de mare încât e greu să discerni ce să citești.

De exemplu, eu am ales cartea Încredere pentru că a luat Premiul Pulitzer. Nu cred în valorificarea artei prin premii, fiindcă nu e atletism, să știi sigur cine câștigă, la secundă. În artă totul e subiectiv. Dar Premiul Pulitzer poate fi un indicator.

Altfel, e foarte greu să faci alegeri, dacă nu găsești canalele potrivite, influencerii potriviți.

Apoi, generația nouă are un pic altă educație. Nu înseamnă că e mai bună sau mai rea, dar se duce spre altfel de informație, spre cea filmată, youtube, tiktok.

Probabil pentru ei lectura e ceva decrepit, au impresia că cei mai bătrâni citesc. Sigur sunt și excepții, dar eu vorbesc despre o tendință generală. Prietenii mei citesc, copiii lor nu. Și se întreabă „cum facem?”

Mai e și viteza cu care se întâmplă totul azi. Pentru lectură e nevoie să ai un pic de răbdare.

Tot în ideea de a crea și altfel de conexiuni cu publicul vostru, odată cu lansarea albumului Efemeride, ați integrat pe site-ul Byron un loc în care fanii pot spune, sub anonimat, care este monstrul lor de sub pat. Am citit niște mărturii foarte intime și impresionante. Cum ați gândit voi acest demers?

E important să vezi că oamenii care din jurul tău, care au preocupări asemănătoare, îți seamănă și în alte privințe. La repetiții am început la un moment dat să vorbesc despre anxietăți și mi-am dat seama că toți eram praf, dar nu ne spuneam asta. Glumeam, mergeam la concerte, nu vorbeam niciodată despre lucrurile astea. De aceea am vrut să ne apropiem și de fani.

Te-au surprins răspunsurile? Am văzut că foarte mulți oameni se confruntă cu lipsa de încredere în ei înșiși și cu teama de eșec.

M-au surprins, da. Poate pentru că ne uităm în jurul nostru și vedem prea multe cerințe pentru perfecțiune. Perfecțiunea nu există. Tocmai deosebirile dintre noi, defectele noastre, ne fac să fim speciali.

Crezi că trăim sentimentele astea din cauza social media? Pentru că îi vedem pe ceilalți fericiți, în vacanțe exotice?

Absolut. În social media singurele lucruri negative pe care le vezi sunt ori că cineva e nemulțumit de firma de curierat, ori că cineva în trafic a făcut o tâmpenie. Dar nu vezi lucruri reale.

Ai scris despre album că sunt conversații nespuse. La ce te-ai referit, mai exact?

Da. Când m-am apucat să scriu, am început să am niște anxietăți foarte mari, tocmai terminasem o perioadă foarte grea, după lansarea albumului Nouă. Am început să scriu în februarie 2020 și am pus o presiune uriașă pe mine, fără să realizez că deja eram fragil în acel moment.

Am scris 10 piese atunci, dintre care doar două au intrat pe album – Infern și Monstrul de sub pat. Monstrul de sub pat e ultima pe care am scris-o. Fără celelalte 8 și fără parcursul plin de anxietăți, nu aș fi putut să scriu piesele alea. Acum, dacă mă întrebi, nu aș mai face asta niciodată. Dacă am o perioadă grea, o să iau o pauză.

Dar de unde s-a născut presiunea asta, de a scrie un nou album după ce tocmai lansasei unul foarte bun?

Din capul meu. Tocmai pentru că e foarte important să dai drumul la scris cât mai devreme, să știi că ai o bază.

Scrii versuri pentru cântece, scrii pe blogul tău, te-ai gândit și la altceva, poate o carte?

Mi s-a tot sugerat că ar fi mișto, m-am gândit la asta, dar citind atât de mult îmi cam dau seama de limitele pe care le am, îmi dau seama cât de mult nu știu să scriu, de fapt. E greu să faci pe scriitorul când nu ești scriitor. Nu m-aș simți foarte confortabil.

Și mai există un aspect. Cei mai mulți cunoscuți care mi-au spus asta, mi-au sugerat să scriu o autobiografie. Și e greu să fac asta, fiindcă eu îmi amintesc niște lucruri într-un fel, dar nu garantez că s-au întâmplat așa. Poate unii oameni s-ar simți lezați, apoi are rost să spui niște lucruri dacă nu ești sigur că s-au întâmplat așa?

L-ai tot menționat pe Cărtărescu. Ce autori din literatură contemporană îți plac?

Îmi place Filip Florian, de exemplu. Vreau ca la clubul de carte să propun și cărți românești. De exemplu, cartea lui Marius Chivu – Trei săptămâni în Atlas, care e despre călătorit, dar e scrisă de un om care scrie foarte bine. Apoi, Cărtărescu, care e Cărtărescu, nici nu vorbim despre el, că nu are sens.

De ce?

Pentru că e un extraterestru, eu nu înțeleg cum face. Lăsând la o parte că romanele lui sunt cum sunt, târziu eu am citit Levantul, băi, tată, acolo vezi cam cât de mult cineva poate să știe limba română.

Din afară e vreun autor care îți place în mod special?

De exemplu Jennifer Adam, nu cred că există traduceri la noi, din păcate.

Îmi place foarte mult un autor polonezo-german, Gunter Grass, are două cărți, Toba de tinichea și Ani de câine, pe care le-am făcut cadou de peste 10 ori și îți garantez că în afară de o persoană, nu a citit nimeni cadourile, hahaha.

Îmi place foarte mult și John Updike, cu o serie de cărți cu un personaj poreclit Rabbit, un fost baschetbalist. E o demonstrație de construit metafore.

Am văzut că scrii și despre pasiunea ta pentru gătit. De exemplu, ai spus că ai gătit de peste 40 de ori în luna ianuarie. Asta cum a apărut în viața ta?

Una, din nevoie, a doua pentru acum vreo 10 ani am vrut să iau frâiele gătitului. Luasem mult în greutate, aveam 97 de kg. M-am apucat să și citesc despre asta, evident, haha.

M-am apucat să gătesc cu mai multe legume proaspete, salate. Și am slăbit vreo 17 kg fără efort, mâncând.

Și de atunci am tot gătit. Și o să mai scriu despre asta, fiindcă am și rețete preferate, gustoase, hrănitoare, mișto.

***

Dan Byron poate fi urmărit pe blogul său și pe scenă, alături de trupa Byron. Joi pornește în turneu național, pentru promovarea ultimului album, Efemeride.

Dincolo de muzică, citit, gătit, Byron pune voce pe audio-book-uri și în filme de animație. Predă songwriting la Mastering the Music Business și este unul dintre cei mai buni autori de versuri din România.

Dacă vrei să susții Cultura la dubă și jurnalismul cultural independent, poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.

Cultura la dubă nu accesează fonduri publice și nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.

The post Dan Byron a pus bazele unui club de carte: “Hai să citim același lucru! Hai să comentăm!” appeared first on Cultura la dubă.

Mircea Cărtărescu a primit prestigiosul Premiu FIL la Târgul Internațional de Carte Guadalajara din Mexic, în cadrul unei ceremonii care s-a bucurat de un public numeros.

În discursul său de acceptare, scriitorul român a declarat “nu am fost niciodată altceva decât poet” și a vorbit despre rolul poeziei în viețile noastre.

“Poezia e pisica moartă a lumii consumiste, hedoniste și mediatice în care trăim astăzi. Nu se poate imagina o prezență mai absentă, o măreție mai umilă, o teroare mai blândă. Nimeni nu pare să mai pună un preț pe ea. Și, totuși, nu există nimic mai neprețuit. N-o mai găsim prin librării decât dacă avem răbdarea să ajungem până la ultimele rafturi din fundul lor. Poeții nu mai au statui ca în secolul al XIX-lea, nici reputație ca în secolul XX.

Obsedate de vânzări și rentabilitate, editurile fug de poezie mâncând pământul. Nu se poate imagina astăzi un destin mai dramatic decât cel al poetului care se dedică total artei sale. Cei vechi își ruinau viața, de multe ori și pe a altora, pentru nebunia unui vers frumos. Dar măcar sperau în recunoștința generațiilor viitoare. Ei puteau crede sincer că frumusețea, după cuvintele lui Dostoievski, va salva lumea. Dar azi nu mai știm ce e frumusețea, nici lumea. Și nu mai înțelegem ce înseamnă a salva.

Ce să salvezi când trăim în imanență și aleatoriu? Fără perspectiva de a câștiga ceva prin arta și prin meseria sa, fără speranța gloriei și a posterității, poetul se condamnă astăzi la viața asocială și fantastă a mâncătorului de hașiș.

<<Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală. Viața lui e praf și pulbere>>, scria Nichita Stănescu. Astăzi, când civilizația cărții apune și când pătrundem cu voluptate în stâmtorile înfricoșătoare ale virtualității, poezia e cu atât mai puțin vizibilă.

Modernitatea presupune o civilizație centrată pe cultură, o cultură centrată pe artă. O artă centrată pe literatură. O literatură centrată pe poezie. Și o poezie centrată pe lirism. (…)

Poezia mi-a luminat întreaga viață. Nu am fost niciodată altceva decât poet. Chiar și romanele mele sunt, de fapt, poeme. Am scris mereu poezie ca formă a libertății, a solidarității, a empatiei pentru toți oamenii.

Am scris împotriva războaielor și a discriminării de orice fel. Am scris pentru cei care citesc poezie și pentru cei care nu citesc poezii.” – Mircea Cărtărescu la Guadalajara.

Este a doua oară când un român câștigă Premiul FIL, după Norman Manea, în 2016. Valoarea premiului în bani este de 150.000 de dolari.

Cărtărescu a fost ales dintre 80 de scriitori internaționali, stilul său fiind apreciat pentru felul în care combină elemente din realitate cu oniricul și pentru ficțiunea care contribuie la construirea identității.

Cărțile lui Mircea Cărtărescu au fost traduse până acum în 23 de limbi și se bucură de un succes special printre vorbitorii de spaniolă și franceză.

El a mai câștigat în ultimii ani celebrul Premiu Thomas Mann în Germania și Premiul de Stat al Austriei pentru Literatură Europeană.

The post Mircea Cărtărescu la acceptarea Premiului FIL: “Nu am fost niciodată altceva decât poet. Chiar și romanele mele sunt poeme.” appeared first on Cultura la dubă.