La 80 de kilometri distanță de București, în fosta capitală a Țării Românești, printre blocuri de patru etaje încărcate cu povara comunistă, o clădire cu arhitectură modernă e luminată de razele unei generoase dimineți de ianuarie.
Este Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște, iar azi urmează să primească un cadou special – aproape 600 de cărți noi vor umple rafturile bibliotecii pentru elevi.
În curte parchează o mașină cu număr de București. La volan se află scriitoarea Ioana Nicolaie și din dreapta coboară nimeni altul decât Mircea Cărtărescu, probabil cel mai important scriitor român în viață.
„Vai, nu pot să cred, ce surpriză! A venit și domnul Cărtărescu!” exclamă entuziasmată profesoara de română, Raluca Ispas, cea care a aplicat la un concurs organizat de Fundația Melior și a câștigat cărțile pentru elevii școlii.
De 11 ani, prin Fundația Melior, Ioana Nicolaie dotează școlile din România cu volume noi, frumoase, magice, dătătoare de speranță.
Azi, a 25-a Bibliotecă Melior devine realitate.
Dar acest reportaj nu este despre cărți, ci despre suflet.
***
Câțiva elevi de la clasele a 7-a și a 8-a coboară pentru a întâmpina invitații speciali. Sunt bucuroși să ia fiecare câte o cutie de cărți din portbagajul mașinii și să o ducă la bibliotecă.
Momentul este surprins de Mircea Cărtărescu, fotograful neoficial al Bibliotecilor Melior, cel care o însoțește pe Ioana Nicolaie în toate școlile și încearcă să surprindă lumina ei, în timp ce el rămâne discret în umbră.

Pe lângă cărți, cei doi scriitori le aduc copiilor o cutie plină cu dulciuri.
Biblioteca școlii de aici are o structură frumoasă, cu scară interioară, o construcție la care cei mai mulți copii din România doar visează. Dar pe majoritatea rafturilor predomină volume vechi, multe dintre ele îngălbenite de vreme. Recunoaștem coperțile care ne-au marcat și nouă copilăria: seria Biblioteca pentru toți sau colecția Mari scriitori români, cu Slavici, Sadoveanu sau Eminescu în prim plan.

De azi, însă, copiii vor putea împrumuta de la bibliotecă Harry Potter, volume semnate de C.S. Lewis sau Roald Dahl, Iliada ilustrată sau volume semnate de Ioana Nicolaie, Lavinia Braniște, Mircea Cărtărescu și Alex Moldovan.
Fiecare carte din Biblioteca Melior este aleasă cu atenție de Ioana Nicolaie, iubitoare și scriitoare de literatură pentru copii, dar și pentru adulți.
Raluca Ispas, profesoară de română la Școala Gimnazială Mihai Viteazul din Târgoviște a convins-o pe Ioana Nicolaie cu aplicația sa și a câștigat pentru elevii de aici cele 600 de volume noi, în fața a câteva zeci de alte școli care ar fi dorit cărțile.
„Îmi aleg partenerii cu mare grijă. Doamna profesoară de română de aici are un antrenament în a-i aduce pe copii către cultură, a-i învăța să trăiască literatura, de a-i cuceri, până la urmă, pentru că e o formă de seducție.
Fiecare copil de azi are un program atât de dens, atâtea lucruri îl trag în toate părțile, dincolo de școală, și atunci e complicat ca pe lângă lecturile obligatorii, pe care copilul nu le iubește neapărat, să apari cu lecturi suplimentare, să îi mai pui ceva pe umeri. Contează enorm cum o faci. Eu sunt pentru a-l cuceri pe copil, știu că se poate, eu însămi am experiență de lucru cu copiii.
Un copil care citește va deveni un adult câștigat pe termen lung.”, spune Ioana Nicolaie.
„O urmăresc pe doamna Nicolaie de foarte mult timp, sunt o admiratoare. Am aplicat la concurs în ultima zi. Era nevoie de cărți în contextul în care eu duc o campanie de mai mult timp, în încercarea de a-i face pe copii să citească.
Le dau cărți peste cărți, i-am trimis adesea la bibliotecă și veneau triști pentru că nu găseau titlurile recomandate de mine.

Și atunci am făcut tot posibilul să le aduc eu cărțile pe care voiau ei să le citească. Ei spun: dacă e de la Arthur, atunci o citim.
Cum îi convingeți pe copii să citească?
Cea mai bună metodă e răsplata – nota. Apoi participăm la concursuri de lectură, de multe ori organizate de noi, în școală. Și, tot citind, descoperă plăcerea.”
Pentru acești elevi din Târgoviște, universul lecturii capătă azi noi valențe. Fiindcă pentru prima dată au în fața lor scriitori reali, în carne și oase, care vorbesc și glumesc cu ei, le stimulează imaginația.

„Cine a întâlnit vreodată un scriitor?” îi întreabă Ioana pe copii la începutul întâlnirii.
Doar 2-3 mâini sunt ridicate timid.
Printre elevi stă așezat pe un scaun chiar Mircea Cărtărescu.

Întâlnirea continuă cu un joc. Ioana Nicolaie îi provoacă pe elevi să își imagineze cum ar arăta un scriitor, în viziunea lor.
Scriitorul portretizat de aceștia ar fi bărbat, de talie medie, cu părul scurt și mov, îmbrăcat cu o cămașă albastră strălucitoare, pantaloni albi și încălțat cu șlapi.
Și, cel mai important, ar purta o pereche de ochelari prin care vede “idei și poezie”. “Când își dă jos ochelarii, scriitorul vede realitatea”, completează un elev de clasa a 5-a.
Ușor-ușor, Ioana îi apropie pe copii și începe să își dezvăluie propria poveste. Cei mai mulți dintre ei descoperă pentru prima dată că un autor de literatură poate să fie și femeie.

„A fost odată o fetiță care a ajuns să scrie și nu ar fi putut face asta dacă nu ar fi citit cărți. Eram în clasa a 3-a când am scris prima poezie. În clasa a 4-a am început să scriu un roman, iar din a 6-a să țin un jurnal. Am și acum jurnalele mele din clasa a 6-a.
Eu sunt Ioana Nicolaie și sunt scriitoare. Scriu și cărți pentru copii și cărți pentru oameni mari.
De fiecare dată când scriu o carte pentru oameni mari sunt tristă. Mă consumă. După ce o termin, vreau neapărat să scriu o carte pentru copii pentru că vreau să transmit bucurie, joacă, imaginație.”
Le arată câteva dintre volumele sale de literatură pentru copii: Spionul KME, Ferbonia sau Vertijia. Le povestește cum și de ce a creat unele dintre personaje, cum s-a simțit când a făcut-o și cum reacționează copiii care citesc cărțile. Nu apucă să le mărturisească și identitatea Robert Ersten, pseudonim sub care tot ea a scris două volume pentru copii.
Spre final, câțiva elevi curioși îi adresează întrebări:
„- Dacă tot nu vă place să scrieți cărți pentru adulți, de ce le mai scrieți?” întreabă nonșalant o fetiță de clasa a 5-a.
– Dacă o să citiți vreodată o carte scrisă de mine pentru oameni mari, atunci veți afla răspunsul. Acum vi-l pot spune, pe scurt: din datorie”.
Întâlnirea se încheie cu cadouri. Fiecare elev primește câte o carte semnată de Ioana Nicolaie și alți 6 câștigă la o tombolă Enciclopedia Zmeilor, de Mircea Cărtărescu. Autorul glumește cu copiii: „după aceea urmează partea cea mai importantă: ciocolata!”

Profesoarele primesc, la rândul lor, cele mai noi apariții de la Humanitas, cadou din partea editurii. Și se așază emoționate la coadă pentru autografe.
Elevii se întorc în bibliotecă și organizează singuri noile volume în rafturi special pregătite.
„Mi s-a părut foarte frumos, chiar ne-am distrat, am și câștigat o carte. Îmi place să citesc și îmi plac cărțile.
De ce îți place să citești?
Deoarece mă duce într-o lume total diferită, magică.”, spune Jesica, elevă în clasa a 7-a.
“A fost o întâlnire foarte frumoasă, ne-a făcut să zâmbim, ne-am simțit foarte bine în preajma doamnei Nicolaie. A fost o bucurie și să îl vedem în realitate pe domnul Cărtărescu, auzisem de el chiar din clasele primare.
De mică îmi plac cărțile, iar acum abia aștept să vin la bibliotecă.”, completează Evelin.

În tot acest timp, fotograful Mircea Cărtărescu e atent să surprindă toate momentele importante. Îi vine în sprijin soției sale de fiecare dată când îl caută cu privirea și, în rest, privește admirativ chimia pe care aceasta o are cu copiii.
Iubirea
“Ioana are multă energie în foarte multe domenii, cred că ziua ei are peste 24 de ore, nu știu unde le pune pe toate. Una dintre laturile în care își consumă această energie, frumos, civic, este aceasta – Fundația Melior.
Este un scop nobil să aduci cărți copiilor care nu întotdeauna beneficiază de cărți specifice vârstei lor. Ea face asta de foarte multă vreme, de 11 ani deja. A făcut 25 de astfel de biblioteci școlare, îi place și este folositor. Așa cum se spune, aruncă niște semințe și niciodată nu vei ști ce iese din ele. În orice caz, ies lucruri bune. ” – Mircea Cărtărescu

Atent să sublinieze că implicarea sa este doar un mic sprijin pentru inițiativa soției, Mircea Cărtărescu mărturisește că empatia pe care Ioana o arată l-a schimbat chiar și pe el.
“Noi ne cunoaștem de aproape 30 de ani și de când o știu, de la cenaclul pe care eu îl țineam în Facultatea de Litere, este neschimbată. Este plină de gânduri bune pentru toată lumea. Chiar și pe mine m-a influențat foarte mult. Nu eram chiar atât de empatic până ne-am cunoscut și până azi, după ce am avut privilegiul să fiu partenerul ei de viață 25 de ani.”
“Cred că lumina pe care ea o răspândește, lumină de care am beneficiat și eu, este un lucru extraordinar, pe care îl admir foarte mult.”
Mircea Cărtărescu
Chiar dacă în spatele Bibliotecilor Melior e o muncă de anduranță, cei doi fac o bucurie din fiecare vizită prin țară. Dincolo de cutiile pe care le transportă cu mașina familiei, dincolo de frumusețea cărților noi care ajung la copii și satisfacția unui nou proiect încheiat, ei clădesc o formă specială de a fi „împreună”, rară și prețioasă.
„Există o bucătărie a fiecăreia dintre aceste biblioteci școlare. Cărțile nu sar singure în mașină, ele trebuie transportate, cărate în mașină până când se umple cu câteva sute de cărți. De asemenea, mașina nu se conduce singură, mai ales la drumuri foarte lungi, alături de Ioana conduc și eu. Iar la școală o ajut din toate punctele de vedere, cât pot eu, făcând fotografii, împărțind cărți elevilor, fiind prezent.
Uneori sunt mai bine dispus și particip și eu la micul program pe care îl face ea cu elevii, alteori sunt mai retras și o las pe ea să iasă în față.”, spune scriitorul.
Datoria de a scrie
„Cred că artele sunt vocație, că te naști cu un anumit tip de a vedea realitatea, nu e ceva ușor, ci complicat, greu de dus, de aceea artiștii au multe probleme.
Eu sunt crescută într-un orășel cu 10.000 de locuitori, al 4-lea copil dintr-o familie cu 12 copii. Am știut dintotdeauna că eu voi scrie și cred că am avut foarte multă tenacitate.”
Poetă și prozatoare, Ioana Nicolaie a debutat la 26 de ani, „târziu” – spune ea. Azi este una dintre cele mai cunoscute scriitoare contemporane din România, autoare a ceea ce critica de specialitate a numit „Trilogia nordului” – romanele Pelinul Negru, Tot înainte și Cartea Reghinei conturează universul copilăriei sale, din județul Bistrița, într-o familie cu 12 copii. De aici se trage datoria despre care a vorbit în fața elevilor.

„În primul rând este datoria față de propria biografie, față de ceea ce mi s-a dat mie în lume.
Am înțeles după mult timp că nu trebuie să forțez traseul meu în literatură. După trei cărți pe care le-am scris despre nordul meu transilvan, în care folosesc membrii ai aceleași familii, într-un loc precis geografic, nu am dorit să scriu încă o carte pe acest fundal. Nu doar asta mă interesează pe mine în literatură.
Aș fi vrut să scriu un roman citadin, care să se petreacă în Berlin, am făcut o trecere prin el în Miezul inimii.”
În decembrie a publicat, însă, Drumul spre Soare Răsare, un roman care descinde din același univers al nordului și dezvoltă, de data aceasta, povestea destinului tragic al fratelui cel mai mare, Radu, într-un context politic și istoric complex.
„Fratele meu, Radu Maxim Niculai, era un muncitor extraordinar și el însuși a scris literatură. El nu mai este în viață în acest moment, dar vreau să-i public poeziile. În perioada următoare cu asta mă voi ocupa.
El a fost un model pentru mine și de aici e simplu, se vede un pattern.
E impresionant momentul din carte în care șansa lui la educație se năruie din cauza unei diplome uitate de tată acasă.
În jurul nostru mereu avem drumuri care se închid. Ne putem închipui, ca în Inception, că deodată se răstoarnă o clădire sau brusc dispare, apare un zid în fața ta. Noi toți avem de ales în viețile noastre, dar una e să alegi tu și alta e să ți se aleagă din afară, fără să poți schimba ceva. Cam asta a fost situația fratelui meu.
Este o poveste foarte tandră și emoțională. Dacă spun că este despre artistul care nu ajunge niciodată să-și urmărească vocația, nu e nimic atragător. Cui i-ar păsa? Dar nu este numai asta. E foarte multă viață, e poezie, e o frumoasă poveste de dragoste și mai este fundalul istoric, pentru care eu m-am documentat foarte serios.
A trebuit să scriu și acea carte. De aici vine datoria.
Eu sunt martora unor lucruri, a unei lumi.
Când am scris Cartea Reghinei, o altă carte datorie, am zis că, de fapt, e o carte la care mă gândesc cu mult înainte nașterii mele. Nu a apărut acest text pe copertă, dar esențialul era acesta. Că până la mine nu a mai fost o scriitoare care să fie atât de înăuntrul unei lumi, ca să o poată povesti. Unele femei nu au avut glas sau nu au avut dreptul la voce. Trecutul nu a fost echilibrat, iar femeile foarte greu au ajuns să aibă educație.”
De ce este nevoie de Bibliotecile Melior
Dacă scrie cărți pentru adulți „din datorie”, Ioana Nicolaie duce cărți noi în școli „din necesitate”.
„Educația din România nu este treaba cuiva privat, este treaba statului. Totuși, cred că este esențial să faci ceva și la nivelul ăsta mic, la nivelul ierbii.
“Dacă te pricepi la ceva, e important să dai mai departe din priceperea ta. Eu mă pricep la cărți, cu asta mă ocup, asta îmi place cel mai mult să fac și vreau foarte mult ca în școlile din România să existe biblioteci.”
Ioana Nicolaie
În cele mai multe școli din România nu există deloc bibliotecă, deci copiii nu au nicio carte.
Aici nu e vorba de sărăcie, ci de un fel de a trăi în lumea românească, în care poți să faci educație fără să citești, să termini o facultate fără să fi citit o carte, să ajungi probabil și profesor sau să ajungi prim-ministru fără să citești.
Suntem într-un lanț foarte slab al educației.
Iar acolo unde sunt biblioteci, în unele locuri au fond nou de carte, în altele nu. Am văzut multe astfel de școli, în care nu a mai existat o carte nouă de zeci de ani.
Atât timp cât banii vin prin primării, sunt gestionați de manageri, iar școlile au tot felul de nevoi, de la becuri la bănci, întotdeauna banii vor merge către așa ceva, nu către cărți. Cărțile sunt ultimele lucruri cumpărate.”, spune autoarea.

Ioana a pus bazele Fundației Melior alături de una dintre surorile sale, din dorința de a se implica în proiecte sociale, fără să fi avut inițial intenția de a construi biblioteci. Dar a descoperit că, pe lângă nevoia de cărți în școli, elevii nu știu că scriitori există și în viața de zi cu zi.
“Scriitorul contemporan nu exista pentru ei. Și primul gând a fost să duc scriitori în școli. Dar mi-am dat seama că ei ar trebui plătiți, pentru asta ar trebui să fac niște proiecte.
Și atunci m-am gândit să mă duc eu în școli, să fac ateliere de joacă, să îi duc pe prietenii mei scriitori care nu-mi cer bani, îmi folosesc prietenii scriitori, inclusiv pe cel mai apropiat de mine.”, povestește Ioana despre începuturile Melior.

Donația de la Târgoviște valorează aproximativ 5000 de euro și a fost posibilă pentru că o companie farmaceutică, Zentiva, redirecționează cei 20% din impozitul pe profit către Fundația Melior și pentru că editurile Arthur și Humanitas au oferit reduceri.
Același proiect ar fi putut fi rezolvat cu trimiterea cărților prin curier. Dar bibliotecile gândite de Ioana Nicolaie sunt mai mult decât niște obiecte frumoase pe rafturi.

Sunt titluri alese cu interes real față de preocupările copiilor de azi, sunt iubirea Ioanei pentru literatură și pentru semeni, sunt prima întâlnire din viața unui copil cu un scriitor.
Și doar fiindcă au fost astfel însuflețite, aceste biblioteci au toate șansele să rămână vii și să modeleze destine crude.
Poate că aceasta este, de fapt, moștenirea lăsată de fratele cel mare a Ioanei, Radu Maxim Niculai. O iubire transgenerațională pentru povești și poezie.
***
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.