Mircea Cărtărescu a fost desemnat câștigător al premiului Prozart 2021, acordat în Macedonia de Nord. Anunțul a fost făcut astăzi, de către Dejan Trajkoski, scriitor macedonean și director al Festivalului Internațional de Literatură Pro-Za Balkan.
Potrivit organizatorilor, decizia ca premiul să îi fie acordat scriitorului român a fost luată prin vot unanim. Mircea Cărtărescu a confirmat ulterior că va primi distincția la Skopje, în luna septembrie, când va avea loc și cea de-a noua ediție a festivalului.
„În prestigiosul premiu Prozart, eu nu văd o recunoaștere a activității mele literare de până acum, ci o dovadă de încredere pentru ceea ce voi face de acum încolo, un cec în alb care mi-a fost acordat cu deosebit respect de către juriu. Așadar, acest premiu nu este doar o mare bucurie, ci și o mare responsabilitate, un prilej de încântare, dar și de neliniște”, a declarat Cărtărescu.
Distincția completează astfel o serie lungă de premii pe care scriitorul le-a primit de-a lungul timpului. Dintre acestea, amintim, de exemplu, Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Marele Premiu al Festivalului Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană (2015) sau Premio Formentor de las Letras (2018).
Premiul Prozart se acordă an de an scriitorilor balcanici de valoare. În 2019, distincția i-a revenit scriitorului albanez Ismail Kadare, autor al unor volume precum „Podul cu trei arce” (2014), „Mesagerii ploii” (2019) sau „Dimineți la Café Rostand” (2021).