foto: Mariusz Kubik
7 membri ai Academiei Goncourt au sosit la București pentru a anunța nominalizații la Premiul Goncourt 2024, într-un eveniment care marchează existența de 100 de ani a Institutului Francez din România.
Vorbim despre prezența a 7 autori francezi de renume mondial – Philippe Claudel (Președintele Academiei Goncourt), Pascal Bruckner, Tahar Ben Jelloun, Camille Laurens, Paule Constant, Pierre Assouline și Didier Decoin.
Dintre aceștia, cel mai cunoscut publicului din România este, fără îndoială, Pascal Bruckner, autorul unor titluri celebre precum Hoții de frumusețe, Luni de Fiere (carte ecranizată de Roman Polanski) sau Tentația inocenței.
Bruckner este, de asemenea, membru al mișcării intelectuale franceze Noii filosofi (anii 70-80), care a constituit o critică puternică la adresa marxismului și a socialismului ce au dominat elita intelectuală franceză după al Doilea Război Mondial.
Scrie deseori în Le Monde și a fost, de-a lungul timpului, subiectul unor controverse. Este o voce critică a multiculturalismului, văzând suprapunerea culturilor drept un pericol pentru societăți –“Ceva moare încet în națiunile noastre și, dacă nu ne vom trezi, vom dispărea.”
Într-un interviu pentru Cultura la dubă, acesta critică inclusiv politizarea Premiului Nobel pentru Literatură, care face, din punctul său de vedere, ca autori de valoare să fie ignorați, în timp ce criterii ce țin de sex sau de apartenența la o minoritate, să devină prioritare.
***
Domnule Bruckner, pentru că suntem la București, iar în această seară suntem înconjurați și de editori și scriitori români, aș vrea să vă întreb ce știți dumneavoastră despre literatura română, dacă este ceva ce vă place?
Nu cunosc atât de bine literatura română, am citit câteva cărți, evident cred că unul dintre cei mai valoroși scriitori este Cărtărescu, el a fost luat în considerare și pentru Premiul Nobel, ceea ce este foarte bine.
Când vin în România, directoarea editurii care mă publică (n.r. Editura Trei), doamna Magdalena Mărculescu, îmi dă romane românești, am citit câteva și nu sunt rele deloc, Cărtărescu mi s-a părut cel mai bun.
Și am întâlnit-o aici pe Gabriela Adameșteanu, care îmi va trimite cărțile sale.
Ați venit aici pentru a anunța nominalizații la Premiul Goncourt 2024. Puteți să explicați publicului de ce este important un premiu pentru un scriitor?
Un premiu este mijlocul prin care un scriitor poate să iasă din anonimat, să fie remarcat și, de asemenea, de a avea bani pentru a putea continua să scrie. Este foarte greu să trăiești din scris. Nu e chiar imposibil azi, generația mea a făcut-o, însă pentru tinerele generații va fi mult mai greu.
Deci cred că premiul propulsează autorul pe scena publică și pentru câteva clipe el vede lumina.
De ce este dificil pentru un tânăr scriitor să trăiască din scris?
Pentru că nimeni nu mai citește. Toată lumea scrie cărți și nimeni nu le citește. Sunt mulți scriitori și puțini cititori.
Este o muncă de Sisif să persiști în a scrie. În primul rând, este dificil ca manuscrisul să ajungă la un editor, apoi este dificil să fie citit de public, recunoscut și menționat în articole de presă.
În plus, trebuie ca oamenii să cumpere cărțile tale, ceea ce iar e complicat.
Dar de ce credeți că oamenii nu mai citesc?
Mai citesc puțin, dar există competiția rețelelor sociale, mijloacele media și tot felul de lucruri care fac ca oamenii să citească mai puțin.
Cei care citesc mult în zilele noastre sunt fie cei foarte mici, eu am doi nepoți care citesc enorm, fie cei în vârstă, seniorii, pensionarii care au bani și timp să citească. Dar restul populației citește mult mai puțin sau deloc.
Anul acesta am făcut un interviu cu tânărul scriitor francez Edouard Louis, iar el spunea că este o ipocrizie ca scriitorii să dea vina pe cititori, că nu mai citesc, și că vina le aparține scriitorilor pentru că publică o literatură deconectată de realitate.
Sunteți de acord cu această idee?
Nu, deloc. Sunt foarte multe cărți interesante, dar dacă tinerii nu sunt efectiv seduși, își pierd auzul cititorului.
Un cititor este o ființă foarte capricioasă, vine, pleacă, te iubește, apoi te uită.
Relația autor – citator trebuie întreținută. Ca să se întâmple asta, trebuie să vorbești foarte mult în public, să apari la televizor, la radio, în presa scrisă, să călătorești mult. Este ca într-o relație de cuplu, trebuie să reanimezi legătura pentru că flama se stinge, încet încet.
În lumea de azi, în care totul se întâmplă atât de rapid și suntem invadați de diverse forme de tehnologie, cum vă mai găsiți liniștea necesară pentru scris?
Când sunt acasă la mine, nu e niciun zgomot. Locuiesc la Paris, în casă sunt foarte liniștit, ascult multă muzică, fie clasică, fie jazz. Eu pot scrie oriunde, dar prefer să scriu la biroul meu.
Însă lumea nu merge rapid, să știți, asta este o iluzie. Cei mai mulți oameni au o viață foarte monotonă, foarte predictibilă, în care nu se întâmplă nimic.
Actualitatea ne dă o imagine falsă asupra planetei. Viața este foarte calmă pentru majoritatea oamenilor.
Sigur, sunt războaie pe aici, pe acolo, dar în cea mai mare parte nu se întâmplă mare lucru în viețile oamenilor, în special în democrații, în țări pacifiste.
Ați vorbit mai devreme despre Mircea Cărtărescu. Aici, în fiecare an avem speranța că el va câștiga Premiul Nobel. Ce ar trebui să se întâmple ca un scriitor să câștige Premiul Nobel pentru Literatură, ce condiții să îndeplinească?
Premiul Nobel este un premiu foarte politic. Trebuie să fie mai degrabă femeie decât bărbat, preferabil să aparțină unei minorități sau unei țări uitate. Și mai sunt și perioade de “modă”, depinde ce e la modă.
Sunt mulți scriitori mari care nu au primit Nobelul – Philip Roth, Milan Kundera, Ismail Kadare. Dacă îți trece rândul, vin alții din urmă și rândul tău nu mai vine. Este foarte complicat. Nu știu exact care sunt criteriile, clar sunt criterii politice, etice, este un mister groaznic.
Ești pe listă, apoi o ratezi. Michel Houellebecq a ratat-o, nu o să mai revină pe ea.
În acest context, mai este atunci Premiul Nobel relevant?
Da, este grozav să primești Premiul Nobel, este o consacrare, ceva pentru eternitate, e ca și cum Dumnezeu îți pune medalia la gât, hahaha. Sigur, e bine.
Dar există un scriitor japonez, nominalizat de peste 20 de ani – Haruki Murakami, și cred că nu îl va primi niciodată. Pentru că este și un efect de purgatoriu, cu cât aștepți mai mult, cu atât mai puțin ești luat în considerare.”
Pascal Bruckner va participa zilele viitoare și la FILIT, la Iași.
Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.
Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.
Citește și:
