Skip to content

Proiectele de conservare a bisericii din Alma Vii și a bisericii Sf. Mihail din Cluj, câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu

Două proiecte românești au fost anunțate azi câștigătoare la categoria Conservare, la Premiile Europene pentru Patrimoniu. Este vorba despre restaurările realizate de specialiștii români la biserica evanghelică fortificată din Alma Vii, Transilvania și biserica romano-catolică Sf. Mihail din Cluj-Napoca.

Proiectul de la Alma Vii a fost realizat de Trustul Mihai Eminescu și finanțat de U.S. Ambassadors Fund for Cultural Preservation (AFCP) și prin granturile EEA. Biserica fusese ridicată cu pietre din secolul 14 și cu cărămizi realizate manual în secolul 16. Echipa de specialiști a reușit să pună în siguranță monumentul și să păstreze farmecul de altădată, implicând comunitatea locală și contribuind astfel la dezvoltarea turismului în zonă.

Biserica romano-catolică Sf. Mihail din centrul Clujului a fost supusă unui amplu proces de restaurare, între 2016-2022. Lucrările au fost posibile cu fonduri europene, centrale și locale, dar și datorită donațiilor private. Principalul obiectiv a fost punerea în siguranță și întărirea structurii, astfel încât să poată rezista unui eventual cutremur major. Săpăturile arheologice realizate pe șantier au dus la descoperirea unor fragmente din arhitectura originală a bisericii, precum și artă medievală de o valoare inestimabilă.

Biserica Sf. Mihail din Cluj/ sursa: flickr

Cele două proiecte românești pot fi votate și pentru Premiul Publicului, în valoare de 10.000 de euro. Gala de anul acesta va avea loc la București, la Ateneul Român, pe 7 octombrie 2024, în cadrul unui summit al patrimoniului, găzduit de țara noastră.

Premiile Europene pentru Patrimoniu au fost lansate în 2002 de Comisia Europeană și sunt coordonate de Europa Nostra, organizație care urmărește protejarea și celebrarea patrimoniului cultural și natural european. În anii anteriori au fost distinse și alte inițiative din România, cum ar fi Ambulanța pentru Monumente, proiectul de restaurare a Bisericii de lemn din Urși sau, chiar anul trecut, Semne Cusute, Muzeul-Atelier Școala de la Piscu și Casa Libertății Religioase din Cluj-Napoca.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *