INTERVIU Serge Celebidachi: “Tata a trăit cu dorul de România și de familie. Cravata galbenă asta simbolizează.”

foto: Adi Marineci

O știre din lumea filmului a făcut înconjurul presei internaționale și al celei autohtone în acest weekend: celebrul actor John Malkovich va interpreta rolul dirijorului român Sergiu Celibidache într-un film intitulat “Cravata Galbenă” (The Yellow Tie), regizat chiar de fiul muzicianului, Serge Celebidachi.

Filmul va reda povestea de viață a faimosului dirijor, din copilărie până spre vârsta de 70 de ani. Dacă primul nume anunțat pentru acest proiect a făcut deja vâlvă, regizorul ne spune că actorul care îl va interpreta pe Celibidache tânăr va fi o surpriză și mai mare, referindu-se la un actor foarte cunoscut la nivel internațional.

Serge Celebidachi a acordat un interviu pentru Cultura la dubă, în care a vorbit pe larg despre proiectul filmului său, dar și despre relația personală cu tatăl lui și legătura lui Sergiu Celibidache cu România.

***

Ați stârnit un interes foarte mare pentru filmul dumneavoastră, anunțând numele lui John Malkovich. Spuneți-ne, vă rog, despre ce va fi acest film, mai exact, și cum vi-l imaginați?

Așa este, noi am vorbit cu John încă de acum 3 luni, dar abia acum a fost posibil să facem public anunțul.

E vorba despre o călătorie extraordinară, bineînțeles că e vorba despre el și caracterul lui, dar depășește lumea muzicii. E o povestea unui om cu un vis, care a plecat de acasă și nu a mai revăzut pe nimeni.

A plecat în Germania pre-nazistă, l-a prins războiul acolo, totul pentru pasiunea lui, căutând adevăratul lui sens. E o poveste care ar putea cumva să rezoneze cu fiecare dintre noi.

Apoi este relația complexă dintre tată și fiu. Tatăl lui a spus că nu poate să rămână acasă dacă vrea să facă muzică și oricum el avea gânduri să plece la București și să înainteze în muzică.

A plecat de acasă și a căutat tot timpul admirația și aprecierea tatălui său și nu le-a regăsit. A fost o relație strictă și dificilă.

Această poveste personală e foarte complexă și o veți regăsi în film.

Familia lui Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache

Pentru a reda cât mai aproape de adevăr această poveste, ați inserat propriile amintiri sau aveți și documente concrete, cum ar fi jurnale, scrisori?

Exact. Scenariu se bazează pe toate poveștile pe care mi le-a spus tatăl meu, le-am și notat când eram mai mic, mi s-a părut că povestea e extraordinară, iar în timp mi-am dat seama că trebuie să fac ceva. Pe lângă asta, avem și câteva scrisori care ne-au ajutat să rotunjim povestea și să o facem cât mai reală.

Ați mai vorbit și cu alți membri ai familiei, mai vârstnici?

Da. Am avut și niște scrisori de la Sonia, sora lui de la Galați și de la Nicoleta, fiica ei. De acolo am văzut ce fel de relație era între el și restul familiei, ce complicat era.

Tensiunea era fiindcă el a plecat în contradicție totală cu tatăl lui.

Cât timp ați lucrat la acest scenariu?

Foarte mult timp!

Am încercat mai demult să facem în America filmul și am realizat că acolo am să pierd esența și va deveni un film prea comercial.

Aveam niște legături foarte importante acolo, dar am ales să rămân fidel filmului și poveștii, de a o păstra aproape de realitate. Poate mă înșel, dar cred că partenerii principali trebuie să fie europeni, poate ne asociem apoi altfel, dar trebuie să se nască aici impactul.

Am renunțat atunci și am zis că poate am nevoie de mai mult timp, poate va veni momentul potrivit. Și am plecat de acolo și am rescris scenariul, m-am vorbit cu James Olivier (nr. scenaristul filmului Octav), am scris împreună și de aici cred că m-am apropiat de esența lui.

Serge Celebidachi/ foto: Adi Marineci

Și, per total, cam cât a durat tot acest proces, de când ați început să scrieți până când ați simțit că e gata?

20 și ceva de ani. Cam atât a durat să avem un scenariu. A fost și o provocare mare de a acoperi perioade lungi de timp. Cât să acoperim? Perioada războiului? Poate era prea mult sau prea puțin. În plus, trebuia să intrăm puțin și în teoriile lui, dar fără să îndepărtăm lumea.

A fost delicat să acoperim de la copilărie până spre 70 de ani, când se întoarce în România prima dată, în 1978. Cam aceasta e perioada, e enormă.

Dar am luat niște momente care ajută să conturăm dezvoltarea caracterului său, să intrăm și să-i înțelegem povestea.

Va fi o coproducție româno-britanică?

Nu numai. Avem parteneri în Franța, Polonia, discuții și în America. Încă nu e închis.

Cum l-ați cooptat pe John Malkovich în proiect?

John Malkovich îl va interpreta pe tata bătrân, dar să vedeți ce tânăr avem în rolul principal! Va fi ceva extraordinar.

L-ați găsit deja? Variety a scris că încă îl căutați.

Da, îl avem deja, dar momentan nu îi putem anunța numele. O să fie ceva wow pentru public și pentru noi este un privilegiu să îl avem în proiect.

Așadar, este tot un actor de talie internațională?

Da.

Și cum ați ajuns la John Malkovich și la acest actor surpriză, care va juca rolul lui Sergiu Celibidache tânăr?

Pe John l-am ales fiindcă era foarte important să avem un om cu finețe, el e un om de cultură, e om de teatru, are referințe muzicale, are și carismă, era nevoie de o paletă enormă de actorie.

Sunt și alți actori, dar mi se pare că John Malkovich are și o notă de mister, ceva mai complex. Iar tata era și el foarte complicat.

John Malkovich/ Sergiu Celibidache

Va fi o provocare interesantă și pentru John, să redea această complexitate interioară și manifestarea de pe scenă.

Cum ați intrat în contact cu el și ce a zis despre proiect?

Avem un director de casting (nr. Des Hamilton, director de casting al filmului Jojo Rabbit), el l-a contactat. Eu i-am scris o scrisoare personală, el știa de tatăl meu, i-a plăcut scenariul, apoi ne-am întâlnit pe zoom, că așa se face azi, din păcate.

Iar acum urmează să ne întâlnim și să vorbim în profunzime.

Filmările vor avea loc la anul, în România?

Da, cu siguranță. Avem și finanțare de la CNC, ne bucurăm foarte tare să aducem proiectul în România, să promovăm țara și, dacă se poate, să aducem laolaltă tot talentul românesc în echipă, alături de oameni din afară. Vrem să fie un proiect frumos internațional.

Veți filma și la Berliner Philharmoniker? Ați vorbit cu cei de acolo?

Nu.

Totul va fi în studioul din România și vom recrea Berlinul din timpul războiului, cu ruine. Primul lui concert la Berlin a fost în ruine.

Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache
Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache

Sunt curioasă ce muzică veți folosi în film, înregistrările lui Sergiu Celibidache sau o orchestră va reinterpreta special pentru film? Vă întreb fiindcă e binecunoscută teoria sa, că adevărata muzica este cea din sala de concert, nu de pe disc.

Avem multe arhive păstrate, le-am ales împreună cu mama când tata a plecat. Deci avem arhive de calitate foarte bună și vom folosi în funcție de perioadă.

La început dirija mai rapid, mai tenace, apoi a dirijat mai larg, cu sunetul mai bogat. Trebuie să fim atenți ce luăm, de unde luăm, dar baza vor fi arhivele existente. Dacă la Berlin e sunet mono și nu are calitatea potrivită, s-ar putea să ne trezim cu una sau două piese reînregistrate, dar în sensul cel mai apropiat de cum a fost atunci.

Vom relua, la nevoie, tempoul lui de la Berlin. Ce a făcut la Munchen, Stuttgart sau Danemarca sunt de calitate foarte bună.

Cum a fost pentru dumneavoastră atunci când erați copil, adolescent, tânăr, să îl aveți tată pe Sergiu Celibidache, un dirijor atât de faimos, cunoscut nu doar pentru valoarea sa artistică, ci și pentru severitatea pe care o arăta în fața orchestrelor?

A fost dur și ca tată?

Era foarte sever și acasă, cu mine. Dar avea și o parte de iubire și toleranță. Mi-a dat libertatea de a mă dezvolta cum vreau eu, pentru că el a suferit de asta acasă. Însă avea mereu așteptarea ca și eu să fiu cel mai bun în ce fac.

Nu era acceptată mediocritatea, calea de mijloc. Dacă era matematică, trebuia să fac maximum la matematică.

Și cam așa am abordat viața, așa m-am format, dacă fac ceva, îl fac full, dacă nu, nu îl încep.

În dreapta Serge și Sergiu Celibidache

Îl vedeați rar pe acasă?

Da. Foarte rar. Era mereu plecat la concerte, venea o dată pe lună timp de o săptămână și îl mai vedeam în vacanța de vară. Dar pleca foarte des.

Luni dimineața pleca în Suedia sau în Danemarca și îmi aduc aminte că auzeam pașii și îmi ziceam „aoleu, iar pleacă!”. Eram foarte trist, dar cumva prezența lui mi-a rămas tot timpul foarte puternică.

Auzeam două-trei cuvinte de la el și mă linișteam. Suna la telefon și stăteam de vorbă cu el. Paradoxal, cu mama n-am avut relație așa de apropiată, iar pe mama am văzut-o zilnic. Și a și suferit săraca fiindcă eu aveam această admirație și relație apropiată cu el, el nefiind prezent acolo.

Ioana Pricopie Dumitrescu, soția lui Sergiu Celibidache și Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache

Încă de când eram mic, de pe la 8 ani, aveam impresia că el mă ascultă cu adevărat și că ce spun eu are valoare. A fost o relație de prietenie. Dar era și foarte dur, paternal și rigid.

Era un soi de libertate pe care mi-o dădea, cuprinsă în rigiditate.

În ce consta această rigiditate? Aveați reguli acasă?

Nu, nicio regulă. Era vorba de drum, de ce fac și cum îl fac. Dacă veneam cu o notă proastă, trebuia să justific ce s-a întâmplat, am petrecut tot weekendul sau am făcut tot ce puteam și asta este? Dacă era versiunea a doua, era ok, dacă am făcut o tâmpenie, era catastrofă.

Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache

Deci asta era ideea, faci ce vrei, dar îl faci la potențialul tău maxim. Consecințele vin după munca depusă.

Cum se raporta Sergiu Celibidache la România, din ceea ce vă amintiți?

Îi era un dor…! Eu nu am realizat. Aveam o moară la 100 de km de Paris, încă o avem, mergeam la moară și nu am realizat până a plecat cât de românească e acea moară. Iar el a recreat un univers românesc oriunde era. A pus ie pe pereți și alte obiecte decorative, a avut un fel de dor de România de când a plecat.

Iar cravata galbenă simbolizează exact asta.

De ce se numește filmul Cravata galbenă?

El a primit de la tatăl lui un cadou pentru rezultate deosebite la școală. Tatăl știa că visează la o cravată mai elegantă. Și a primit cadou o cravată galbenă, pe la 15 ani.

Iar la 18 ani, când a spus că nu prea vrea Politehnică și vrea la muzică, tatăl lui nu a fost de acord deloc. El a vrut să continue la București cu muzica, cu orice preț, și a întrebat dacă poate lua cravata la el.

Tatăl a spus: „Nu, cravata rămâne aici.” A plecat.

Cravata asta e un simbol al copilăriei și tinereții lui, dar și al dorului de țară, de familie. El nu s-a mai întors și nu și-a mai văzut tatăl. Când s-a întors în 1978, tatăl lui nu mai era.

Cravata respectivă a fost păstrată în familie?

Descoperiți în film. (râde)

Anul acesta se împlinesc 25 de ani de la dispariția lui Sergiu Celibidache. Considerați că România îi păstrează memoria vie suficient de mult?

Nu. Din păcate, am avut destule lupte când am făcut festivalul la 100 de ani de la naștere, iar România nu a arătat și nu arată interes. Nu m-am bazat că România trebuie să facă ceva. Eu m-am oferit să fac festivalul pentru a ajuta România. Dar în ceea ce privește numele tatălui meu, nu cred că interesează pe nimeni la nivelul culturii din România sau pe foarte puțini, în orice caz.

Sergiu Celibidache/ foto: Fundația Sergiu Celibidache

Iar pe cine interesează, ba nu poate, ba nu are buget. Primul buget tăiat e întotdeauna la cultură.Eu nu vreau să judec, dar e o realitate că nu există un interes pentru a dezvolta cultura.

Totuși, sunt foarte fericit că CNC a reacționat și finanțează filmul. Poate se va trezi lumea după această producție internațională, aștept reacții, dar până acum e aproape inexistent interesul.

Nu e un reproș, e o constatare.

Sergiu Celibidache cum privea pasiunea dumneavoastră pentru cinematografie?

El era fericit că am o pasiune, dar fiind în arte m-a avertizat că e o lume plină de intrigi și compromisuri, să fiu atent la drumul meu, că sunt mulți rechini cu diverse interese.

El era cinefil?

Da, dar nu la nivel de artă. Era foarte încântat de western și de Charlie Chaplin. Avea și colecție de filme western, era fascinat.

În fiecare marți seară, când era acasă la Paris, aveam voie să stăm cu el la televizor și să ne uităm la un western. Era o tradiție între noi.

Serge Celebidachi/ foto: Adi Marineci

Dar la cinema ați fost vreodată împreună, tată și fiu?

Da da, la Chaplin. Era îndrăgostit de Chaplin. Eu aveam vreo 6 ani, plângeam, era o reacție foarte puternică acolo. El considera că Chaplin e cel mai fascinant actor/regizor din lume.

L-ați văzut vreodată pe tatăl dumneavoastră plângând?

Da, a fost când a primit vestea că a murit tatăl lui.

Apoi mai mult spre sfârșitul vieții, când se uita la știri rele despre oameni din toată lumea. Ofta discret și se vedea că îl afecta foarte tare.

Se uita la CNN și vedea revoluții, oameni murind de foame. Dacă vedea acum ce e în Afghanistan, era dărâmat. Îl lovea suferința umanității. Iar noi eram la Paris, ne uitam la CNN când s-a întâmplat Revoluția din 1989. Eram cu mama și cu tata lipiți de televizor. Tata era fără aer.

A fost apoi sunat să se întoarcă  în România și l-am rugat să nu se bage în politică, fiindcă ar fi murit toată lumea de inimă și el, în primul rând.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

5 thoughts on “INTERVIU Serge Celebidachi: “Tata a trăit cu dorul de România și de familie. Cravata galbenă asta simbolizează.””

  1. Miron Cristina Mihaela

    Am citit pe nerăsuflate interviul. Ma doare enorm când citesc constatarea d-lui Serge Celibidachi ca România este asa puțin interesata de cineva de anvergura marelui dirijor. Ma gândesc la Brâncuși…..
    Oricum, Cravata galbena o aștept cu sufletul la gura.
    Felicitări, Cultura la duba!

  2. Aveți o variantă a interviului în limba engleză? Mă interesează pentru amicii mei de limbă engleză. Cu stimă pentru ceea ce faceți!

  3. Așteptam cu nerăbdare filmul si de la Chișinău! O națiune care neglijează geniul lui Celibidache, este una ratata! Fara cultura suntem o turma.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *