Filmul “Cravata Galbenă”, cu John Malkovich și Ben Schnetzer, urmează să intre în stadiul de producție luna aceasta în București. „Cravata galbenă” spune povestea celebrului dirijor român Sergiu Celibidache.
Ben Schnetzer, cunoscut pentru rolul principal din drama SF apocaliptică, „Y: The Last Man”, îl va interpreta pe celebrul dirijor în anii tinereții, în locul lui Rupert Friend, anunțat inițial pentru rol, iar John Malkovich va juca rolul lui Sergiu Celibidache în ultima parte a vieții.
Filmul va urmări viața dirijorului, de la copilăria sa în România, sub autoritatea strictă a unui tată disciplinar, până la fuga sa dureroasă de acasă, pentru a-și urma visul unei cariere în muzică.
Va fi regizat de fiul dirijorului, Serge Ioan Celebidachi, după un scenariu co-scris împreună cu James Olivier. Producători sunt Adela Vrînceanu Celebidachi, Cristina Dobrițoiu, Andrei Boncea, Christopher Milburn, James Olivier și Robert W. Cort, producător executiv.
Într-un interviu exclusiv pentru Cultura la dubă, Serge Clibidachi a vorbit despre relația cu tatăl său, munca la acest film și povestea din spatele titlului Cravata Galbenă. Citiți interviul AICI.
Sper să poată salva John Malkovih filmul, în ciuda „viziunilor regizorale“ ale fiului Serge și nevestei sale, să nu le iasă tot un Octav. 🙂