Skip to content
beatrice rancea

Beatrice Rancea se întoarce la conducerea Operei Naționale din Iași

Beatrice Rancea, fostul manager al Operei Naționale din Iași (ONRI), își va relua activitatea în cadrul instituției după ce instanța i-a admis contestaţia față de măsura controlului judiciar, informează G4Media. Amintim că Rancea a fost suspendată din funcţie de către Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pe 3 martie, fiind acuzată într-un dosar privind deturnarea fondurilor Operei Naționale din Iași.

„Instanța a decis suspendarea temporară cauzată de interdicţie. Cauzele care au condus la suspendare nu mai există. Deci, da, se reia contractul dintre Beatrice Rancea şi ONRI”, a declarat Istvan Demeter, ministru secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii, citat de Ziarul de Iași.

Pe durata suspendării, interimatul a fost asigurat de Daniel Șandru, consilier județean PNL în Iași. Acesta este politolog și predă la Universitatea „Petru Andrei” din același oraș.

Mandatul lui Beatrice Rancea ar trebui să se încheie, conform contractului, în anul 2024.

Raportul Corpului de Control trimis de Ministerul Culturii la ONRI în octombrie 2020, în urma protestelor îndelungate ale artiștilor din Iași, poate fi consultat AICI. Acesta scoate în evidență nereguli privind evaluările angajaților, precum și daune financiare pe care instituția trebuie să le achite, din bani publici, în urma numeroaselor procese pierdute.

Despre neregulile de la Opera Națională din Iași, Cultura la dubă a scris din decembrie anul trecut.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *