Skip to content
Balerin Vlad Marculescu

Opera Națională Iași. Un spectacol la care nu aplaudă nimeni.

foto: ciprianiacob.com

La Iași, pe scările Operei Naționale Române, săptămânal, de aproape două luni au loc proteste ale angajaților rămași și foștilor angajați. Aceștia cer demiterea managerului operei, Beatrice Rancea. Tensiunile, afirmă artiștii care protestează, s-au născut de când Beatrice Rancea a venit la conducerea operei ieșene, adică de aproape 10 ani.

În septembrie 2020, prim solistului Vlad Mărculescu i-a fost încheiat contractul de muncă și i-au fost aduse multiple acuzații.

Balerinul Vlad Mărculescu își exprimase public, în mai multe rânduri, nemulțumirea față de conducere și a vorbit despre nereguli de la ONRI.

Și nu a fost singurul dat afară. La fel s-a întâmplat și cu dirijorul Juniorilor Operei, Raluca Zaharia și a contabilului șef Alice Gogan, care a prezentat în presă ilegalitățile comise de Beatrice Rancea.

Alice Gogan și Sindicatul Artis Moldova au cerut prin scrisori publice venirea Corpul de Control al Guvernului pentru a verifica activitatea lui Beatrice Rancea. 

În luna februarie 2020, în urma plângerilor și scrisorilor întocmite de angajații ONRI, ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, decide trimiterea Corpului de Control pentru a verifica valabilitatea tuturor acuzațiilor.

Raportul a însumat 140 de concluzii, printre care foarte multe nereguli care au ajuns apoi la Parchet în Iași și la Inspectoratul Teritorial de Muncă. De atunci, ancheta este în desfășurare.

Printre neregulile găsite de Corpul de Control se numără și modul în care au fost înregistrate contractele pentru colaboratori, fiind folosit de mai multe ori același nume și aceeași data, încălcând prevederile art. 7 din Legea nr.16/1996.

Au fost recunoscute climatul tensionat dintre manager și angajați și atitudinea lipsită de etică în activitățile din cadrul ONRI.

Mai grav este că în actele privind bunurile achiziționate au fost găsite corecturi cu pastă albă și rescrise. De asemenea, au existat mai multe nereguli privind situația financiară.

Vlad Mărculescu reclamă abuzurile făcute de Beatrice Rancea

Vlad Mărculescu este prim balerin al Operei Naționale Române din Iași, remarcat în lumea baletului și cunoscut pentru colaborările sale internaționale.

Deși câștigase, prin concurs, un post la Opera din Budapesta, a ales să meargă acasă, la Iași. Dar ce faci în momentul în care acasă la care te așteptai se transformă în inchiziție artistică?

Vlad Mărculescu: ,,Când m-am angajat la opera în Iași, am venit de la opera din Budapesta. Era foarte fain acolo, am dat audiție și am intrat 3 din 100. Începeam să evoluez.

Înainte de asta fusesem în Rusia, în America, Japonia. În Budapesta eram deja în punctul psihic când voiam să merg acasă, să aduc instituția aproape de nivelul care există în străinătate.

Ăsta a fost visul meu. Când am venit mi s-au promis foarte multe și am așteptat să văd ce se întâmplă.

Au trecut anii și nimic din lucrurile promise nu s-au întâmplat. Mi-am dat seama că treaba nu este bună, am început să caut și am văzut că erau în jur de 30-40 de oameni dați afară.

Până atunci eram într-o bulă, mă interesa să muncesc și să aștept. Când am avut opinii contradictorii cu Beatrice, a început să mă depuncteze.”

Vlad Mărculescu
Vlad Mărculescu

Vlad Mărculescu afirmă că față de ceea ce a văzut în afara granițelor țării, nivelul la care erau spectacolele operei era unul foarte slab, în condițiile în care bugetele erau foarte mari. S-a opus acestui mod de lucru și a fost considerat o minoritate.

Vlad Mărculescu: ,,Dacă te uiți la decoruri și chiar și la balerini și faci o comparație între Iași cu Cluj și București vei vedea o discrepanță foarte mare. În anul 2019, opera din Iași a avut cel mai mare buget din țară, după București. Tu știi ce înseamnă asta? Aproape am avut același buget ca opera din București și noi am făcut cele mai slabe spectacole.”

Beatrice Rancea, managerul ONRI
Beatrice Rancea, managerul ONRI

Un semn de întrebare apare și în prinvința contractelor colaboratorilor străini. Acestea sunt determinate pe perioade foarte scurte.  

Vlad Mărculescu: ,,Beatrice este manager de aproape 10 ani, iar în primul an a dat afară 11 persoane.

“Acum sunt angajați cei mai slabi, care își țin gură închisă.”

Vlad Mărculescu, prim-solist demis de la Opera Națională din Iași

Angajații străini sunt înfricoșați și au dat-o pe partea ei pentru că au contract de pe o lună pe alta, adică nu îți face contract pe 6 luni, îți face contract pe o lună-două și te ține legat fix ca un câine.

Dacă taci îți mai face un contract, dacă nu taci, afară! Și așa sunt toți cu contracte de pe unul pe altul.”

Vlad Mărculescu ne-a comunicat că a încercat să discute cu Rancea pe orice cale, dar un dialog a fost imposibil, deoarece de fiecare dată se ajungea la țipete și agresivitate verbală.

Vlad Mărculescu: ,,Cred că are niște oameni puternici peste ministru. Când un ministru observă clauze contractuale încălcate, când instanțele dau daune morale pentru cei care câștigă și sunt reangajați în funcție, astea deja sunt niște clauze contractuale prin care se poate desface contractul de muncă al managerului, dar, totuși, nu o face. 

Peste ministru poate fi Uniunea Europeană.

“În 2017 s-au făcut niște contracte cu Opera din Iași și cea din București, în care europarlamentarii au semnat că își pot organiza anumite nevoi, pentru serate masonice, tot felul de închirieri de săli.”

Vlad Mărculescu, prim-solist demis de la Opera Națională din Iași

Europarlamentarii nu au habar de ce se întâmplă acasă, aici. Nu își imaginează că un asemenea calvar și infern ar putea exista până să deschidem noi acest scandal, femeia țipă la oricine fără nicio jenă.”

Reorganizarea organigramei, folosită ca argument principal pentru desfacerea contractelor de muncă

Un alt caz este cel al Ralucăi Zaharia.

Raluca era angajată inițial ca sufleor, apoi a câștigat prin concurs postul de dirijor la Juniorii Operei. I-a fost încheiat contractul de muncă pe motivul reorganizării organigramei, dar Rancea a susținut și că Juniorii Operei nu aveau activitate, în condițiile în care ei s-au întors în acea perioadă cu trei medalii de la concursuri.

Raluca Zaharia: ,,În august 2016 mi s-a oferit un post de dirijor cor, am avut o discuție cu dna. Rancea și i-am explicat că nu mai pot continua cu două locuri de muncă și ea a venit cu ideea să intru pe post de dirijor cor. Dar în acea perioadă era interimar Cosmin Marcovici și apare că decizia ar fi fost venită din partea lui.

Nu pot să înțeleg ce s-a întâmplat, nu am avut niciodată vreun conflict cu nimeni. Am vorbit cu Beatrice și mi-a spus că nu are de ce să țină doi dirijori de cor. Eu, pe lângă cel de copii, mă mai ocupam și de cel de adulți.”

Beatrice Rancea și contractele de colaborare

Alice Gogan, fost contabil șef, a fost angajată din august 2018 până în ianuarie 2020. Postul său a fost desființat tot pe motivul reorganizării, pusă la cale fără consiliul de administrație din care făcea parte și Alice Gogan.

Fostul contabil șef este acum într-un proces deschis cu ONRI.

Alice Gogan: ,,Sunt în proces cu Beatrice Rancea ca fiind acuzată pentru daune de 250.000 de euro că i-am distrus imaginea. Am depus la tribunal acte doveditoare, 171 de pagini care dovedesc că am spus adevărul, nu am mințit cu nimic.”

Conform dovezilor și spuselor lui Alice Gogan, Beatrice Rancea a încheiat în 2019 niște contracte de colaborare cu directorul Operei Române din Cluj-Napoca, Florin Estefan. Pe același spectacol ar fi fost făcute contracte cu bani, dar și pro-bono.

Acest lucru se întâmpla în perioada când Daniel Breaz era ministrul Culturii. Acesta a venit să verifice situația de la ONRI, dar „i-au fost prezentate doar contractele pro-bono, făcute la cerere.”

,,Contractele au fost trimise la parchet pentru a fi verificate, inițial au fost făcute cu bani, apoi au fost pro bono, iar apoi cu bani și tot așa. Pe același spectacol se făceau mai multe contracte. Ministrul de atunci, Daniel Breaz, a încercat să facă o anchetă pe această afirmație a sindicatului și a cerut să vadă contractele.

Atunci, doamna Rancea i-a cerut salariatei de la resurse umane, care se ocupa cu genul acesta de contracte, să încheie urgent un alt contract pe același spectacol, cu alte date, numai să fie pro bono.

Noul contract i-a fost arătat ministrului în decembrie, când s-au primit banii, acel contract a fost distrus, a spus chiar ea să fie aruncat la gunoi și, astfel, s-a trecut la primul contract, la cel cu bani. Suntem în posesia ambelor contracte semnate și de Rancea și de dl. Estefan, ele sunt în cercetare.”

Am vorbit despre toate aceste acuzații cu cea care ocupă funcția de șef serviciu organizare spectacole – Iuliana Solomon.

Aceasta neagă acuzațiile lui Vlad Mărculescu, ba chiar susține că acesta a fost chiar favorizat.

Iuliana Solomon: ,,Vlad Mărculescu este o persoană foarte specială din această instituție, cu toate că a avut nenumărate referate făcute de comisia de disciplină. Este singurul om care își permitea să își scoată telefonul mobil să filmeze, își permitea să strige la maestrul de balet.”

Vlad Mărculescu, fost prim-solist al ONRI
Vlad Mărculescu, fost prim-solist al ONRI

Cu privire la Alice Gogan, Iuliana Solomon a spus că are multe lacune profesionale și toate acuzațiile aduse de dumneaei sunt false.

,,Avea multiple lacune vizavi  de a înțelege cum funcționează o instituție cu specific, plângerile au fost inclusiv din partea angajaților. Cum vi se pare dumneavoastră ca doamna contabil șef să refuze să semneze referatele de necesitate?

Dumneaei vine după ce nu a primit postul de șef serviciu financiar contabilitate pentru că dacă îl primea, vă asigur că nu mai existau aceste probleme.”

Ce are de spus Beatrice Rancea

Referitor la problema contractelor de colaborare cu managerii altor opere, Rancea spune că

,,Toți managerii instituțiilor de cultură din țară au fost remunerați pentru prestațiilor lor artistice conforme pregătirilor profesionale ale acestora (regizori, soliști vocali, scenografi etc) atunci când au fost invitați să lucreze în alte instituții.

Astfel, domnul Florin Estefan, managerul Operei Naționale Române Cluj-Napoca, a fost invitat la Opera din Iași pentru a interpreta două roluri în spectacolele „Traviata” și „Evgheni Oneghin”, fiind remunerat ca solist interpret, în baza unui contract legal încheiat, cu o sumă care se practică la nivel național.

Eu am fost invitată la Opera din Cluj în calitate de regizor să montez spectacolul „Don Giovanni” și am fost remunerată în baza unui contract legal încheiat. Absolut toți managerii din țară au avut contracte încheiate legal pentru prestațiile lor artistice, lucru valabil și în cazul nostru.”, ne-a declarat Beatrice Rancea.

Referitor la refacerea organigramelor de atât de multe ori, Rancea susține că este o decizie ce se ia în funcție de necesitate.

Cât despre demiterea lui Vlad Mărculescu, aceasta spune:

“Contractul lui Vlad Marculescu este încheiat pe baza unei comisii de disciplină și pe baza unor referate și reclamații făcute de angajați și colegii acestora și în urma acestei comisii de disciplină, în mod legal i s a desfăcut contractul de muncă, deci nu este abuziv.

Abuziv ar putea doar dacă avem o decizie a instanței dacă este legal sau nu. Noi, din punct de vedere a ordinii interioare, am procedat legal și cum se poate face cu orice alt angajat, în orice instituție din această țară. Comisia de disciplină se întrunește, păstrând un regulament și niște norme date de instituție. Toate procedurile facute în instituție sunt absolut legale.”

În urma primei anchete a Corpului de Control, deși au fost găsite numeroase nereguli, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu nu a luat nicio decizie, susținând că trebuie să aștepte rezultatul anchetei Parchetului din Iași.

Înțeleg că există nemulțumiri, dar nu putem lua nicio decizie fără a respecta procedura legală. Suntem receptivi la problemele artiștilor, cu toții trecem printr-o perioadă dificilă, dar este important să respectăm toate reglementările legale.“, a declarat Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii.

Însă, în urma demiterii lui Vlad Mărculescu, în septembrie, și a unui protest care a avut loc chiar pe scările Ministerului Culturii, acesta a decis să trimită din nou Corpul de Control la Iași.

Scandal Opera Nationala Iasi
Bogdan Gheorghiu, Vlad Mărculescu și Beatrice Rancea

Culmea este că în luna septembrie, pe când îl demitea pe Vlad Mărculescu, Beatrice Rancea a devenit membru PNL, filiala Sector 5 București și a fost anchetată de corpul de control al unui coleg de partid, ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu. 

Mai mult, filiala PNL Sector 5 e condusă de Daniel Dragoş Tănăsoiu, şeful Corpului de Control al Primului Ministru, Ludovic Orban. 

L-am contactat pe Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, pentru a afla ce se întâmplă cu a doua anchetă a Corpului de Control. Acesta ne-a transmis că raportul se află în stadiul de lucru.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *