Skip to content

Alexandra Tănăsescu

Profesorul de sport care mută școala din loc

Are 39 de ani și de 9 ani predă la școala din Vlad Țepeș, iar de un an și la școala din Dragalina, făcând zilnic naveta din orașul Călărași. De câțiva ani coordonează activitățile Asociației EM – Educație și Mișcare, prin care sprijină copiii din mediul rural și școlile din județ.

Ana Ularu: “În clipa asta trebuie să se întâmple ceva revoluționar feminist. Pe de altă parte, nu mi-ar plăcea să fiu nominalizată la ceva doar pentru că sunt femeie.”

Ana Ularu este una dintre cele mai cunoscute actrițe române cu o carieră internațională. Recent, publicul din toată lumea o poate vedea în două noi seriale – Spy/Master, pe HBOMax și The Power, numărul 1 în topul preferințelor pe Amazon Prime, de la lansarea din luna aprilie până în prezent.

Geoffrey Rush pentru Cultura la dubă: “Să joc în Regele moare, de Eugene Ionesco, pe Broadway, este momentul carierei mele de care sunt cel mai mândru.”

Invitat special la TIFF, unde va primi la Gala de închidere Premiul pentru întreaga activitate, celebrul actor austrialian Geoffrey Rush s-a integrat perfect în atmosfera de la Cluj, a ținut conferințe, a mers la filme, s-a bucurat de mâncarea românească și de împrejurimile orașului.

Umanitatea a suferit o mutație. Adrian Ghenie vrea să o picteze. “Transformarea e ireversibilă. Mă interesează să îi găsesc o reprezentare în pictură.”

Impossible Body/ Corpul imposibil, curatoriată de Diana Marincu și organizată de Art Encounters, înseamnă o serie nouă de lucrări, desene și picturi, realizate de Ghenie în 2023 pentru acest eveniment și arătate în premieră. Artistul născut la Baia Mare transpune de această dată preocuparea sa legată de schimbarea pe care umanitatea a suferit-o în relație cu tehnologia, mai ales în perioada pandemiei.