foto: aarc.ro
Viorel Păunescu, unul dintre cei 3 actori angajați ai Teatrului Metropolis din București, a fost numit de către primarul Nicușor Dan manager interimar al instituției, după ce managerul general George Ivașcu și-a dat demisia.
Despre Viorel Păunescu nu am putut găsi informații pe site-ul oficial al Teatrului Metropolis, momentan cu probleme de funcționare, iar activitatea sa ca actor, potrivit cinemagia.ro, se concentrează mai mult pe dublarea de filme de animație.
Viorel Paunescu a absolvit IATC în 1989, la clasa lui Dem Rădulescu.
Teatrul Metropolis rămăsese fără manager după scandalul dintre fosta conducere și primăria Capitalei.
George Ivașcu și-a anunțat demisia în fața presei, argumentând că a fost umilit de Primăria Capitalei și că nu poate conduce instituția dacă nu primește buget pentru colaboratori, Teatrul Metropolis neavând o trupă de actori angajați. La rândul său, PMB l-a acuzat pe Ivașcu de decizii defectuoase de management, care ar fi dus la acumularea unor datorii.
Momentan Primăria Capitalei nu a transmis argumentele din spatele numirii lui Viorel Păunescu.