Această a declarat că, deși legea prevede ca fondul cinematografic să fie alcătuit și din procentul de 4% de la jocurile de noroc, acest lucru nu s-a întâmplat niciodată fiindcă nu există o metologie, iar Ministerul Finanțelor e instituția responsabilă să elaboreze normele.

Până la ora publicării articolului, petiția a fost semnată de peste 500 de oameni. Redăm mai jos textul ei:

“Solicitare de clarificări privind necolectarea contribuției de 4% la Fondul Cinematografic de la operatorii de jocuri de noroc și lipsa normelor metodologice (conform Legii nr. 328/2006)

Stimate Domnule Ministru,

Prin prezenta, vă adresăm rugămintea de a oferi clarificări oficiale și detaliate cu privire la refuzul sau incapacitatea instituției dumneavoastră de a elabora metodologia necesară aplicării legii, situație care blochează colectarea unor fonduri vitale pentru cinematografia românească.

Conform prevederilor referitoare la cinematografie (aprobate prin Legea nr. 328/2006), Art. 13, alin. (1), lit. f) stipulează în mod imperativ constituirea Fondului cinematografic prin:

“colectarea unei contribuții de 4% din profitul anual realizat de operatorii economici care organizează jocuri de noroc; plata se va face până la data de 31 mai a anului în curs pentru anul precedent;”

De la intrarea în vigoare a acestor prevederi și până în prezent, această dispoziție legală a fost sistematic ignorată, iar fondurile nu au fost colectate, fapt confirmat constant de Rapoartele de activitate ale Centrului Național al Cinematografiei (CNC) pentru anii 2019-2024.

Mai mult, într-un interviu publicat recent de platforma Cultura la dubă, doamna Anca Mitran, Directorul General al CNC, a declarat public următoarele referitor la taxa de la jocurile de noroc.

“Din păcate, există lege pentru această contribuție, dar nu s-a pus în practică și nu se colectează nici acum. (…) Pentru că nu există metodologie pentru acea lege. (…) [Metodologia ar trebui făcută de] Ministerul de Finanțe. Din păcate, noi ne-am adresat Ministerului de Finanțe pentru a avea o metodologie, dar nu am primit răspuns.”

Inacțiunea Ministerului Finanțelor are un impact direct și grav asupra industriei cinematografice românești. Sumele uriașe necolectate de la operatorii de jocuri de noroc ar trebui să contribuie direct la susținerea celor două sesiuni anuale de concurs pentru proiecte cinematografice, prevăzute de lege. Prin neelaborarea metodologiei, Ministerul Finanțelor amputează capacitatea CNC de a sprijini producția de film și privează sectorul cultural de o sursă de finanțare legal cuvenită.

Având în vedere declarațiile conducerii CNC și textele de lege în vigoare, vă solicităm respectuos răspunsuri la următoarele întrebări:

1. Care este motivul legal sau administrativ pentru care Ministerul Finanțelor nu a elaborat, timp de aproape 20 de ani, normele metodologice necesare pentru colectarea contribuției de 4% din profitul anual al operatorilor de jocuri de noroc, blocând astfel aplicarea Legii 328/2006?
2. De ce a ignorat Ministerul Finanțelor solicitările oficiale venite din partea Centrului Național al Cinematografiei (CNC) pentru elaborarea acestei metodologii, așa cum a declarat public conducerea instituției?
3. Când intenționează Ministerul Finanțelor să elaboreze și să publice această metodologie, astfel încât Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) să poată demara de urgență colectarea acestor fonduri?
4. Ce măsuri intenționați să luați pentru recuperarea retroactivă a acestor sume datorate către Fondul Cinematografic, în limitele termenului de prescripție prevăzut de lege, odată cu adoptarea cadrului metodologic?
   

Vă rugăm să tratați această solicitare cu celeritate și să ne comunicați răspunsul dumneavoastră punctual, în spațiul public, în termenul legal stipulat de legislația privind liberul acces la informațiile de interes public (Legea nr. 544/2001) și soluționarea petițiilor (O.G. nr. 27/2002).

Așteptăm cu maxim interes punctul dumneavoastră de vedere și măsurile de remediere pe care le veți dispune.

Mulțumim,

De ce este important?

Cinematografia românească aduce, an de an, prestigiu internațional României, dar pe plan intern se zbate într-o criză cronică de subfinanțare. În timp ce concursurile de proiecte sunt amânate sau anulate din lipsă de fonduri și proceduri, zeci de milioane de euro care se cuvin de drept filmului românesc sunt lăsați în buzunarele industriei jocurilor de noroc.

Nu cerem bani în plus. Cerem doar respectarea legii!

Conform Legii nr. 328/2006 (Art. 13), 4% din profitul anual al operatorilor de jocuri de noroc ar trebui să meargă către Fondul Cinematografic. Aceasta este o taxă pe viciu standard în țările civilizate, gândită tocmai pentru a repara o parte din răul social produs de adicție, transformând o fracțiune din aceste profituri uriașe în cultură, educație și artă.”

Petiția AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice}.

The post Petiție pentru colectarea sumelor de la jocurile de noroc, destinate Fondului Cinematografic appeared first on Cultura la dubă.

Ministerul Culturii interzice profesioniștilor din mediul independent să mai candideze la conducerea TNB, vrea să desființeze Institutul Național al Patrimoniului și Timbrul Arhitecturii și să numească direct, prin noua lege, managerii instituțiilor publice de cultură – acestea sunt doar câteva dintre nemulțumirile recente ale oamenilor de cultură.

Federația sindicatelor din cultură – CulturMedia a inițiat o petiție în care îi cere premierului Ilie Bolojan demiterea ministrului Culturii, Andras Demeter. De 7 zile încoace, câteva zeci de oameni de cultură, majoritatea angajați ai muzeelor, protestează în fața Ministerului Culturii. Pe 15 ianuarie, de Ziua Culturii Naționale, angajații muzeelor din toată țară au marcat momente de protest în instituțiile publice.

Aceștia invocă subminarea resursei umane de către ministrul Culturii, lipsa de viziune, politizarea instituțiilor și a concursurilor pentru funcțiile de management, precum și intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului, după cum Cultura la dubă a scris AICI.

Lor li s-au alăturat azi mai multe voci din teatrul românesc, printre care actorii Mihai Călin, Istvan Teglas, Diana Dumbravă, Emilian Oprea, Ada Galeș sau Alex Călin, semnatari ai petiției.

Ieri, Ministerul Culturii a anunțat oficial că a schimbat condițiile de participare la concursul de management al TNB, astfel încât doar cei care au condus cel puțin 10 ani instituții publice mai pot candida. Profesioniștii din domeniu, care au atât studii de specialitate, cât și experiență în mediul independent, nu mai au dreptul să concureze.

Cultura la dubă publică azi, în exclusivitate, o înregistrare audio din timpul dezbaterii publice organizate pe 30 decembrie 2025, în care ministrul Andras Demeter a negat că vrea să facă această modificare. Când Alexandra Badea a semnalat intenția ministrului, Andras Demeter a umilit-o pe cea care este laureata Marelui Premiu pentru Teatru al Academiei Franceze: “Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”.

În înregistrarea audio ministrul Culturii țipă și la arheologul Decebal Vleja, reprezentantul muzeografilor în federația sindicală CulturMedia: “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”, i-a spus acestuia în fața a 80 de participanți la dezbaterea care a avut loc la Ministerul Culturii fizic, precum și în online.

Transcrierea dialogurilor și contextul explicat pe larg, mai jos.

***

După un prim concurs încheiat fără rezultat, fiindcă niciunul dintre cei trei candidați nu a obținut notă de trecere la proba interviului, ministrul Andras Demeter a schimbat condițiile de participare la noul concurs de management al Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București.

Astfel, vor putea participa doar cei care au condus cel puțin 10 ani o instituție publică de cultură sau cel puțin 5 ani, dacă au și studii universitare de Master în Management Cultural. Cu această nouă prevedere, foarte puțini specialiști se mai pot înscrie la concurs. Câțiva dintre cei care îndeplinesc condițiile sunt, de exemplu, Tompa Gábor, managerul de 30 de ani al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Constantin Chiriac, director de 26 de ani al Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, Ada Lupu Hasvater, directoare de 20 de ani a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara. Cea din urmă a candidat la ultimele două concursuri la TNB, dar nu a câștigat.

Altfel, artiști din mediul independent, fie din România sau de peste hotare, care au experiență de management în companii artistice private și studii de specialitate, nu se mai pot înscrie. De exemplu, Andrei Grosu, cofondatorul unteatru, Mihaela Mihailov, cofondatoarea Centrului Replika sau Eugen Jebeleanu, cofondatorul companiei franceze Cie des Ogres, nu pot participa. Nici Gianina Cărbunariu, care a condus 7 ani Teatrul Tineretului din Piatra-Neamț și a inițiat mai multe proiecte europene, nu îndeplinește condițiile fiindcă nu are master de Management Cultural. A fost invitată, în schimb, să predea la un astfel de master la Universitatea Babeș Bolyai.

Doi dintre cadidații la concursul anterior, regizoarea Alexandra Badea, cu experiență de management în mediul independent francez, și regizorul Radu Popescu, cu experiență de management la Teatrul independent Apropo, nu mai au dreptul să participe.

Alexandra Badea a fost una dintre cele mai puternice voci care l-au criticat pe actualul ministru pentru modul în care a gestionat concursurile organizate în ultimele luni, nu doar cel de la TNB, ci și la alte instituții publice de cultură.

Cultura la dubă a dezvăluit situația de la Opera Maghiară din Cluj, unde Andras Demeter l-a încurajat pe fostul său coleg de partid (UDMR), Iuliu Szép, fost colaborator al Securității, să candideze, iar proba interviului său a fost un simulacru.

Într-o dezbatere publică organizată de Ministerul Culturii pe 30 decembrie 2025, Alexandra Badea a susținut că, în lipsa unui barem de corectare, crede că nu proiectul său a fost respins, ci persoana sa. Asta în ciuda faptului că, teoretic, autorii proiectelor ar trebui să fie anonimi. După cum Cultura la dubă a arătat, ca urmare a unor discuții cu mai mulți membri ai comisiei, aceștia au știut de la bun început cine și ce proiect a scris.

În materialul audio de mai jos puteți asculta momentul în care ministrul Culturii neagă că ar vrea să îi excludă pe cei din mediul independent și îi spune Alexandrei Badea că nu este bine pregătită și că nu cunoaște legea.

Dialog între ministrul Andras Demeter și regizoarea Alexandra Badea:

„Andras Demeter: Poți vorbi, doar că care-i scopul?

Alexandra Badea: Scopul este să vă întreb… am o serie de întrebări. Mă lăsați să termin și o să vedeți unde vreau să ajung.

Andras Demeter: Hai, întrebați-mă!

Alexandra Badea: Este o lipsă de încredere în minister în acest moment și în aceste concursuri. Și nu este numai lipsa mea de încredere. Ați văzut, probabil, declarația într-un interviu a lui Cristian Mungiu. Nu mai credem în corectitudinea acestor concursuri. Și mă întreb cum…

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră. Eu cred!

Alexandra Badea: Dumneavoastră credeți, dar s-ar putea să fie singurul. Pentru că la acest concurs nu s-au prezentat decât patru candidati.

Andras Demeter: Nici asta nu scrie, nu am nicio prevedere care să zică cu câți trebuie să fiu alături, care să creadă. Eu cred!

Alexandra Badea: Dar aveți probabil datoria, eu așa cred, că un ministru al Culturii are datoria de a credibiliza instituția pe care o conduce și a credibiliza procesul de recrutare a unui manager. Dar, în fine, trecem peste acest punct de vedere.

În altă ordine de idei, vorbeați despre ce se dorește de la un manager al Teatrului Național. Eu am rămas după acest concurs, iar asta se poate confirma și de ceilalți candidați, cu senzația că nu au fost respinse proiectele noastre pentru că s-au notat după niște grile pe care nu le-am înțeles. Nu avem acces la aceste grile și la aceste notații și asta mi se pare un pic suspect, dar, în fine, este dreptul dumneavoastră să nu ni le dați, am înțeles.

Eu am rămas cu impresia că am fost respinsă eu ca persoană, pentru că sunt o femeie de 45 de ani care lucrează în străinătate, care probabil are un discurs politic foarte asumat în zona publică și în ceea ce fac. Asta este impresia cu care plec de la acest concurs.

Andras Demeter: Să fii sănătoasă!

Alexandra Badea: A, vă mulțumesc! Este un răspuns foarte bun!

Andras Demeter: E dreptul dumneavoastră! Doamna Badea, discutăm despre impresii? Suntem oameni maturi, 45 de ani, 56 de ani, nu discutăm impresii. Nici ca regizor – actor, nu discutăm impresii.

Alexandra Badea: Dar nu sunt doar impresiile mele…

Andras Demeter: Nu le discutăm. Nu ăsta e subiectul. Impresiile se discută, nu știu, în relația cu Dumne…credința, habar n-am. Nu aici.

Dacă vom lucra împreună și pe o altă relație, regizor – actor, îmi veniți cu impresii, nu cred că va ieși un rezultat bun. Nu despre impresii este vorba aici. Dar, repet, impresiile sunt ale dumneavoastră, vă aparțin, le respect și așa mai departe.

Alexandra Badea: Din păcate nu sunt numai impresiile mele și asta cred că ar fi un răspuns pentru lipsa de candidaturi. Dar asta, într-adevăr, face parte din atribuțiile dumneavoastră. Nu mai insist.

Ați anunțat că vreți să schimbați criteriile, chiar la începutul acestei conferințe, pentru ca noi, cei care suntem din exteriorul teatrului instituționalizat, să nu ne mai putem prezenta la următorul concurs.

Andras Demeter: Am zis asta?

Alexandra Badea: Ați spus că s-ar putea.

Andras Demeter: Eu n-am zis asta. Am pus niște întrebări.

Alexandra Badea: Că vă gândiți, poate, să schimbați regulamentul, că poate ar fi interesant să…

Andras Demeter: Condițiile de participare, nu regulamentul. Nu pot să schimb regulamentul.

Alexandra Badea: Condițiile de participare țin de regulament.

Andras Demeter: Iertați-mă, am impresia că… Eu vă las să vorbiți, dar nu vă face bine. Arată că sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile! Eu, în locul dumneavoastră, nu aș insista, dar treaba voastră.

Alexandra Badea: Nu o să mai insist. Nu o să mai insist.

Andras Demeter: Nu, dar chiar vă rog, să nu spuneți că nu vă las să vorbiți. Nu vă avantajează ce spuneți.

Alexandra Badea: Nu sunteți deschis unui dialog…

Andras Demeter: Nu ați citit regulamentul, nu cunoașteți legea, dar o comentați!”

Într-o postare recentă, Istvan Teglas, actor al Teatrului Național din București, spune că a asistat la astfel de ieșiri verbale agresive și pe vremea când Andras Demeter era director al Teatrului Maghiar din Timișoara.

“Îl cunosc pe Andras Demeter destul de bine, mi-a fost manager la Teatrul Maghiar din Timișoara (acum peste 20 de ani) și, deși inițial m-am bucurat că m-a invitat să mă angajez după facultate, nu țin minte altceva din singura stagiune petrecută acolo (după care mi-am dat demisia) că țipa și înjura pe toată lumea, dacă lucrurile nu se întâmplau cum voia el sau dacă aveai altă părere decât a lui. Mi-a adus aminte recent la întâlnirea în legătură cu concursul de la TNB, când a țipat la colega mea Alexandra Badea, din funcție de ministru și mi s-a părut ireal.

E actor la bază, unul mediocru, care vrea să dovedească cu orice preț că nu este așa, dar nu are unde și cui pentru că nu interesează pe nimeni.” – a scris Istvan Teglas.

Actorul Mihai Călin consideră că actualul ministru nu mai are legitimitate și îi cere public demisia. Ministrul i-a răspus acestuia într-un comentariu pe facebook, în timp ce se află la Târgul de Carte de la Cairo. “E foarte bine ce se întâmplă. Tot circul, toate umorile deversate în social media, toate petițiile si protestele și grevele, toată revolta (legitimă sau doar isterică) – e super ok că au loc. Acum 36 de ani nu se putea întâmpla nimic din toate astea. (…) Când eram noi mici… te lega, direct.” – a reacționat ministrul Culturii.

La dezbaterea din 30 decembrie, reprezentantul muzeografilor, arheologul Decebal Vleja, vicepreședinte al federației sindicale CulturMedia, a fost de asemenea umilit de ministrul Andras Demeter.

Muzeograful a încercat să vorbească despre diferențele dintre organizarea concursului TNB și concursurile pentru muzee, invocând o discriminare și lipsă de transparență a Ministerului Culturii. Acesta a fost întrerupt cu țipete de mai multe ori, iar ministrul Culturii i-a spus că nu are capacitatea de a înțelege.

Decebal Vleja vorbea, la fel ca Alexandra Badea, despre lipsa unui barem de corectare, astfel încât candidații să știe unde și de ce au fost depunctați.

Dialog între muzeograful Decebal Vleja și ministrul Andras Demeter:

“Decebal Vleja: De ce oare nu se fac publice aceste criterii, să vedem totuși cum se notează?

Andras Demeter: Stimate coleg, vreți să vă ascult? Adică vă auzim, dar ne furați timpul!

Sindicatele sunt binevenite. Nu e un dialog social aici. Reprezentantul pe dialog social al Ministerului Culturii este doamna secretar de stat Diana Baciuna, care are sarcină de la mine să vă abordeze toate subiectele în cadrul acelor comisii.

Decebal Vleja: Domnule ministru…

Andras Demeter: Grilele sunt aceleași, grilele sunt aceleași și în cadrul muzeului.

Decebal Vleja: Vă rog frumos să mă lăsați să vorbesc.

Andras Demeter: Eu vă las să vorbiți, dar dacă continuați să vorbiți, eu atunci plec. Eu am provocat această discuție pe un subiect și pe un proiect de lege.

Decebal Vleja: De ce nu faceți ce-ați făcut la Național? Să știm ce s-a întâmplat.

Andras Demeter: V-am răspuns. V-am răspuns între patru ochi la mine în birou. Deci nu vă înțeleg acest joc de 3 lei. V-am răspuns civilizat! Vă spun și acum. Vă spun și acum, în momentul în care am putut să dau publice, le-am dat publice. (…) Vă aştept pe 15 martie, că aţi declarat grevă. 15 ianuarie. Dar haideți, nu ne mai furaţi timpul. Eu vă aștept cu greva aici, în fața ministerului. Haideți!

Decebal Vleja: Dacă nu mă lăsați să vorbesc, asta este, nu mai vorbesc. Dar consider că ar fi fost de interes public…

Andras Demeter: Vă rog să se consemneze că domnul coleg nu are nimic de spus concret, doar vrea să se facă auzit.”

Un alt participant la dezbatere a intervenit și a încercat să clarifice că Decebal Vleja se referă la un barem de corectare atunci când vorbește despre criterii de departajare. Ministrul și-a continuat, totuși, atacul la adresa reprezentantului sindicatelor.

“Decebal Vleja: De ce ar fi un subiect secret…

Andras Demeter: Care e subiectul secret?

Decebal Vleja: Criteriile de departajare.

Andras Demeter: Grila este aceeași! Este aceeași din lege! Doamne, Dumnezeule! Ai avut măcar curiozitatea să citești anunțul public?

Decebal Vleja: Bineînțeles.

Andras Demeter: Păi și atunci de ce întrebi criteriile? Că sunt pe site! Dacă dai acum un click poți să le vezi. Ah, nu le înțelegi! Păi grila de evaluare e criteriile alea băgate într-un Excel. Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!

Decebal Vleja: Domnule ministru, nu vă permit să mă jigniți…

Andras Demeter: Păi dumneata ai dreptul să îmi jignești mie inteligența, cât și transparența? Dumneata ai dreptul cumva?

Decebal Vleja: Dar nu-mi spuneți mie că nu înțeleg…

Andras Demeter: Păi ori una, ori alta! Ori nu ai acordat timp suficient să studiezi problema, ori asta e limita capacității de înțelegere. (…)”

Deși la dezbaterea respectivă au fost prezenți aproximativ 15 oameni într-o sală de la Ministerul Culturii și alți aproximativ 70 de artiști online, nimeni nu a intervenit pentru a amenda comportamentul ministrului.

Muzeografii protestează zilnic în fața Ministerului Culturii

Așa cum au fost invitați, ironic, de ministrul Culturii, muzeografii au început protestele pe 15 ianuarie. Aceștia merg zilnic, după programul de lucru, începând cu ora 16.00, în fața Ministerului Culturii și cer demiterea ministrului Andras Demeter.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a arătat condițiile revoltătoare în care lucrează, într-un subsol, restauratorii Muzeului Național de Istorie a României.

Întrebat de aceste binecunoscute probleme, în interviul realizat de Cultura la dubă în luna octombrie, ministrul Andras Demeter a declarat:

“Sunteți conștient de problemele cu care se confruntă cu oamenii care lucrează în muzee, în laboratoare?

Da, sunt absolut conștient.

Și pentru aceștia, care au niște salarii infime și condiții de lucru nesănătoase în multe cazuri, care este soluția?

Cu toții lucrăm expuși. Și actorii lucrăm expuși și muzicienii și dumneavoastră, în presă, lucrați expuși la tot felul de condiții și nu goana după sporuri ar trebui să fie soluția.

Da, sunt conștient de aceste probleme, dar nu am baghetă magică. Nu pot să le rezolv de pe azi pe mâine. Aceste probleme nu sunt de ieri, țin de 35 de ani.

Nu așteptați niciodată de la mine să rezolv de pe azi pe mâine, că nu pot. Indiferent în ce relație aș fi cu premierul, cu președintele țării sau cu Donald Trump. Nu, nu ești mafalda, nu vei putea face minuni.

În opinia mea, acest sistem în 35 de ani și-a dovedit totala inadecvare la nevoi. Acum vorbind despre muzee, dar după aceea, dacă ne focusăm un pic pe bibliotecari, o să vedem că situația e pe alocuri mult mai gravă decât la muzeografi sau la restauratori. Deci cum focusezi pe fiecare, îți dai seama că arată cumva ca infrastructura de țevi din București.

Și de ce am ajuns în situația asta, domnule ministru?

Este foarte simplu, pentru că în toți acești ani România avea alte priorități. Nu cultura, evident. Și este firesc. Nu aveam infrastructură rutieră, nu aveam infrastructură spitalicească. În continuare avem nu știu câte școli cu toalete în curte. Deși problemele în 35 de ani s-au mai rezolvat. Mai avem, totuși, niște drumuri față de cum erau în tinerețile mele. Avem, totuși, niște spitale.”, a spus Andras Demeter pentru Cultura la dubă.

Desființarea Institutului Național al Patrimoniului și desființarea timbrelor culturale

Ministerul Culturii a confirmat în luna noiembrie, pentru Cultura la dubă, intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului și de a-l transforma într-un departament al ministerului. Inițiativa ministerului a fost contestată într-o petiție publică, inițiată de Pro Patrimonio, semnată până azi de peste 20.000 de oameni.

Mai mulți arhitecți importanți au susținut că desființarea INP pune în pericol patrimoniul însuși și independența specialiștilor față de factorul politic.

“Transformarea Institutului Național al Patrimoniului într-o direcție din minister ar amputa independența deciziei profesionale, care este esențială.” – arhitectul Ștefan Bâlici, fost director al INP și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România.

“Este evident că vom lua drumul Ungariei în ceea ce priveşte capturarea şi ideologizarea discursului identitar prin anihilarea custozilor instituționali de drept ai patrimoniului. Vă reamintesc că în țara vecină Institutul Național al Patrimoniului a fost anihilat, iar muzeele comasate până la pierderea identității lor.” – arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente.

În ultimele zile, Ordinul Arhitecților din România a criticat dur și intenția guvernului de a desființa timbrele culturale, implicit Timbrul Arhitecturii, care susținea până acum mii de inițiative culturale civice.

Potrivit OAR „toate timbrele culturale și Timbrul arhitecturii sunt amenințate cu desființarea sau cu absorbția într-un sistem care îi anulează eficiența și rolul conferit de lege. Drept consecințe directe: vor fi afectați mii de operatori culturali relevanți pentru domeniul nostru – al arhitecturii – și nu numai.

Vor fi curmate, numai în cazul Timbrului arhitecturii, sute de proiecte culturale care contribuie la dezvoltarea culturii arhitecturale și educației pentru mediu construit. Iar de acestea depinde, în cele din urmă, chiar calitatea mediului nostru de viață și sănătatea societății.”

Președintele OAR, Ștefan Bâlici, s-a întâlnit ieri cu șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Mihai Jurca, pentru a discuta pe această tem[.

Protestul muzicienilor privind drepturile de autor

Și artiștii din domeniul muzical sunt nemulțumiți de actualul ministru și spun că o nouă ordonanță privind gestionarea drepturilor de autor este în defavoarea lor. Ordonanță nu a fost încă aprobată, iar azi a avut loc o dezbatere pe această temă.

Mai mulți artiști cunoscuți, printre care Tudor Chirilă, Iris, Holograf, Bere Gratis, Loredana Groza, Irina Rimes, Adrian Despot, Dan Bittman sau Damian Drăghici, au semnat la finalul anului trecut o scrisoare de protest  față de o ordonanță de urgență care ar urma să modifice Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe.

Potrivit semnatarilor, “se dorește schimbarea modului de colectare a drepturilor titularilor din ambiental (n.r. muzica difuzată la restaurante, magazine, mall-uri, etc) – prin eliminarea gestiunii colective extinse – de asemenea manieră încât aceștia să nu mai beneficieze integral de drepturile care li se cuvin.“

Ministerul Culturii, inițiatorul OUG-ului, susține că este vorba despre aplicarea unei directive europene care solicită ca titularii să își poată gestiona drepturile în mod individual. “Libertatea de decizie a titularilor în acest sens este deja prevăzută în Legea nr. 8/1996.”, spun protestatarii.

Politizarea instituțiilor de cultură prin noul proiect de lege

O nouă lege a managementului cultural a fost pusă în dezbatere publică la sfârșitul anului trecut. Proiectul cuprinde articol cu totul nou, care ar permite ordonatorilor de credite, fie ministerul Culturii, fie primării, să cheme la concurs un candidat unic, “pe bază de invitație”. Procesul va purta numele de “selecție managerială”.

Mai exact, managerii instituțiilor de cultură ar putea fi direct numiți de către politicieni, fără organizarea unui concurs deschis.

De Ziua Culturii, Cultura la dubă a realizat un manifest al artiștilor despre starea culturii. Mulți dintre aceștia au cerut depolitizarea instituțiilor publice și au criticat subfinanțarea cronică a culturii.

***

_{Dacă materialele Cultura la dubă ți se par importante și vrei să susții munca noastră, redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI – durează 30 de secunde. Sau poți face o donație lunară pe Patreon AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post AUDIO Momentul în care ministrul Culturii umilește doi oameni de cultură: “Sunteți total nepregătită! Nu v-ați făcut lecțiile!”, “Ori refuzi să înțelegi, ori nu ești capabil!”. O petiție cere demiterea ministrului Andras Demeter appeared first on Cultura la dubă.

Într-un răspuns oficial transmis la solicitarea Cultura la dubă, Ministerul Culturii confirmă în premieră intenția de a desființa Institutul Național al Patrimoniului și de a-l transforma într-un departament al ministerului.

“Una dintre opțiunile avute în vedere pentru îmbunătățirea gestionării patrimoniului cultural național este încorporarea Institutului Național al Patrimoniului în structura Ministerului Culturii, pentru a eficientiza procesul și a centraliza competențele într-o singură autoritate.”, spune Ministerul Culturii.

Inițiativa ministerului e contestată într-o petiție publică, inițiată de Pro Patrimonio, semnată până acum de aproape 5000 de oameni. Mai mulți arhitecți importanți declară că desființarea INP pune în pericol patrimoniul însuși și independența specialiștilor față de factorul politic.

“Transformarea Institutului Național al Patrimoniului într-o direcție din minister ar amputa independența deciziei profesionale, care este esențială.”, spune pentru Cultura la dubă arhitectul Ștefan Bâlici, fost director al INP și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România.

“Este evident că vom lua drumul Ungariei în ceea ce priveşte capturarea şi ideologizarea discursului identitar prin anihilarea custozilor instituționali de drept ai patrimoniului. Vă reamintesc că în țara vecină Institutul Național al Patrimoniului a fost anihilat, iar muzeele comasate până la pierderea identității lor.”, declară și arhitectul Eugen Vaida, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente.

***

Ministerul Culturii susține că ia în considerare desființarea INP ca instituție de sine stătătoare și integrarea activităților specifice în cadrul unui departament al ministerului. În prezent, INP este în subordinea Ministerului Culturii, dar are personalitate juridică și gestionează un buget propriu. Angajații INP sunt, majoritatea, specialiști în domeniul patrimoniului.

Am solicitat Ministerului Culturii un punct oficial cu privire la posibila comasare a INP cu Ministerul Culturii, știre apărută inițial la nivel de zvon. Iată răspunsul oferit de Ministerul Culturii pentru Cultura la dubă:

“1. Este adevărat că Ministerul Culturii dorește comasarea Institutului Național al Patrimoniului cu ministerul, transformându-l într-un departament?

Da, analizǎm aceastǎ ipotezǎ. De la începutul actualului mandat, Ministerul Culturii se află în procedura de elaborare a unui proiect de act normativ care vizează modificarea și completarea legislației din domeniul patrimoniului cultural național, un demers legislativ amplu, menit să asigure coerența și eficiența intervențiilor publice și private în domeniu.

Proiectul va reuni, într-un singur cadru de reglementare, prevederile disparate care vizează patrimoniul cultural mobil, imobil și imaterial, armonizându-le atât între ele, cât și cu legislația generală și cu practicile europene. Prin aceste reglementări se instituie premisele unei raportări administrative centrate pe date actuale și corecte, evitând reluarea acelorași deficiențe, semnalate recurent în ultimele trei decenii.

Ne dorim ca România să beneficieze de o legislație adaptată nevoilor reale ale domeniului. Aceste demersuri sunt esențiale deoarece am constatat că există lacune semnificative în legislația actuală, cum ar fi neactualizarea Listei Monumentelor Istorice, ceea ce poate deveni o vulnerabilitate majorǎ. Gestionarea patrimoniului cultural național este o responsabilitate importantă, iar aceste deficiențe pot pune în pericol protejarea și valorificarea corectă a acestuia.

În acest context, una dintre opțiunile avute în vedere pentru îmbunătățirea gestionării patrimoniului cultural național este încorporarea Institutului Național al Patrimoniului în structura Ministerului Culturii, pentru a eficientiza procesul și a centraliza competențele într-o singură autoritate.

2. Care este raționamentul din spatele acestei inițiative și ce demersuri concrete faceți în acest sens?

Așa cum am menționat, această opțiune este analizată în cadrul procesului de modernizare a legislației și a instrumentelor administrative dedicate patrimoniului.

Posibile beneficii ale unei astfel de măsuri includ:

• Centralizarea autorității, pentru o gestionare mai eficientă și coordonată a patrimoniului cultural.

• Simplificarea birocrației, prin eliminarea paralelismelor instituționale între Ministerul Culturii și INP.

• Decizii bazate pe date corecte și actualizate, prin digitalizarea proceselor de reglementare și avizare, ceea ce va asigura transparență și va eficientiza intervențiile în domeniu.

Ministerul Culturii își asumă rolul de a construi politici publice și un cadru legislativ eficient, iar analiza acestei măsuri se desfășoară în acest cadru.

3. Cum răspundeți organizațiilor care militează pentru protejarea patrimoniului și care critică această ipoteză?

Ministerul Culturii nu comentează pozițiile organizațiilor civice și ale actorilor independenți.Fiecare își are propriul rol: societatea civilă militează, iar Ministerul Culturii elaborează politici publice, legislație și asigură administrarea domeniului patrimoniului. Aceste roluri complementare întăresc sistemul, nu îl slăbesc.

4. Se pot pierde fondurile PNRR gestionate de INP dacă va avea loc această reorganizare?

Nu se pierd finanțările. Proiectele pot fi implementate de Ministerul Culturii în conformitate cu prevederile aplicabile finanțărilor externe. Nu există riscul întreruperii sau al returnării fondurilor în ipoteza amintitǎ mai sus.”, a transmis Ministerul Culturii.

INP există oficial din 2009, prin Legea nr. 329/2009, care a stabilit ca Oficiul Național al Monumentelor Istorice să fie comasat cu Institutul Național al Monumentelor Istorice, formând astfel Institutul Național al Patrimoniului [INP]. De asemenea, din 2011, prin OUG nr. 12/2011, Institutul de Memorie Culturală – CIMEC a fost comasat prin absorbție cu INP.

Printre atribuțiile principale ale INP se numără:

• elaborarea și actualizarea Listei Monumentelor Istorice din România
• gestionarea fondurilor destinate cercetării, expertizării și executării lucrărilor de consolidare-restaurare și punere în valoare a monumentelor istorice, prin Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice, finanțat de la bugetul de stat
• administrarea monumentelor storice intrate cu orice titlu în proprietatea statului, altele decât cele administrate de alte instituții publice;

• verificarea și propunerea spre avizare, potrivit legii, a documentațiilor tehnico-economice pentru lucrările contractate;
• asigură fundamentarea științifică a deciziilor și a avizelor Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice privind clasarea și evidența monumentelor istorice, intervențiile asupra acestora, precum și în zonele lor de protecție;

• elaborează dosarele pentru monumentele istorice propuse a fi incluse în Lista patrimoniului mondial;

REACȚII CRITICE DIN PARTEA ARHITECȚILOR: “Este deja o problemă de securitate națională”

Arhitectul Ștefan Bâlici, fost director al INP și actual președinte al Ordinului Arhitecților din România, susține că demersul Ministerului Culturii este periculos pentru independența specialiștilor.

“Ce credeți, ca specialist în patrimoniu, că ar aduce această schimbare în domeniul patrimoniului?

Ar aduce pierderea capacităților funcționale ale institutului, care au fost construite cu pas cu pas și cu dificultate, ani de zile și care trebuie consolidate și sprijinite, nu destructurate. De ce spun că ar aduce pierderea capacităților instituționale? Pentru că Institutul, în momentul de față, funcționează pe baza unor capacități și decizii strict profesionale. Nu există interferență politică.

Mă rog, în măsura în care nu există în nicio instituție în care se poate să nu existe. Dar tocmai separarea de minister asigură acest flux normal sau relație normală între decizia politică pe care trebuie să o găsim la minister și decizia profesională, și operaționalizarea politicilor publice de patrimoniu, care trebuie să se găsească într-o instituție de specialitate autonomă și, cum spuneam, bazată pe mecanisme profesionale și nu politice.

Or, mutarea Institutului, transformarea lui într-o direcție în minister, ar amputa această independență a deciziei profesionale, care este esențială.

Institutul s-a manifestat de-a lungul anilor în toate problemele sensibile ale patrimoniului cultural din România și a făcut-o cu argumente. Decizia a fost a factorului politic, dar argumentele au putut să fie văzute, auzite și au fost argumente de încredere, produse de o echipă de profesioniști extraordinară, care nu are egal în România în momentul de față și care, cum spuneam, a fost construită cu greu.

Profesioniști cu studii la cele mai importante școli din Europa, școli de patrimoniu, cu specializări la institute de renume internațional, cu experiență vastă în domeniul de care se ocupă. Nu există nimic comparabil

Credeți că, în spatele acestei inițiative, stă pretextul deficitului sau sunt alte lucruri pe care noi nu le cunoaștem?

Nu este posibil să faci economie, nu de aici, nu de la patrimoniu. Nici ca principiu și nici în realitate nu s-ar întâmpla niciun fel de economie. Este iluzorie aceasta.

Dar din cunoștințele pe care le aveți și din discuțiile pe care le-ați avut cu colegi din domeniu, care credeți că este, de fapt, motivația din spatele acestei inițiative?

Nu pot decât să bănuiesc că este ceea ce se vede și anume centralizarea puterii de decizie pe domeniul patrimoniului cultural. Pentru că puterea de decizie are componenta politică, cum am spus, dar fundamentată prin componenta științifică. Or, centralizând ambele componente într-o singură mână, se poate controla totul. Ceea ce e foarte periculos pentru patrimoniul nostru.

Tocmai împărțirea aceasta care a funcționat și care funcționează în multe țări, așa e în majoritatea țărilor europene, institutele de specialitate care sunt institute de specialitate, care au personal de o anumită factură, care au atribuții de o anumită factură, iar puterea politică este putere politică, e în altă parte și elaborarea politicilor publice poate să se facă prin colaborare între cele două.”, a declarat Ștefan Bâlici pentru Cultura la dubă.

În 2022, după un mandat de 5 ani, Ștefan Bâlici a fost înlăturat de la conducerea INP de către ministrul Culturii Lucian Romașcanu. În locul său a fost numită Oana Zaharia, fosta șefă a Administrației Monumentelor din cadrul Primăriei Capitalei, în mandatul Gabrielei Firea. Aceasta ocupă funcția de director al INP și în prezent.

PETIȚIE PUBLICĂ ÎMPOTRIVA DEMERSULUI MINISTERULUI

În textul unei petiții publice, Fundația Pro Patrimonio, susține următoarele:

“Patrimoniul cultural nu e monedă de schimb. INP trebuie păstrat!

Fundația Pro Patrimonio solicită Ministrului Culturii, András István Demeter, și Primului Ministru, Ilie Bolojan, să renunțe la intenția de desființare sau absorbție a Institutului Național al Patrimoniului (INP) în structura Ministerului Culturii.

• Cerem păstrarea INP ca instituție publică distinctă, autonomă, cu personalitate juridică, cu rol independent de expertiză și intervenție profesională în protejarea patrimoniului cultural național.

• Desființarea INP amenință grav valorile democratice: transparența decizională, independența profesională și separarea între politică și expertiză. Patrimoniul este un bun public, nu un instrument politic.

• De ce e esențial INP?

Este unica instituție specializată care aplică politicile publice privind patrimoniul cultural, de la inventariere și restaurare, la gestionarea bazelor de date naționale, relația cu UNESCO, și implementarea proiectelor prin PNRR. Este continuatorul Comisiunii Monumentelor Istorice (1892) și pilon al protecției patrimoniului.”

Petiția a fost semnată până la ora publicării articolului de aproape 5000 de oameni.

Arhitectul Eugen Vaida, fondatorul Asociației Momentum, coordonatorul proiectului Ambulanța pentru Monumente, premiat cu Premiul European pentru Patrimoniu, și director al fundației Regelui Charles al III-lea în România, critică la rândul său încercarea de desființare a INP.

“Nu este vorba despre vreo desființare a unei instituții, ci despre însăși decapitarea identității și punerea în discuție a legimității existenței unui stat, al nostru.

INP, prin cei 120 de oameni, reprezintă capul care ar trebui să ne călăuzească, alături de Academia Română, în teorie.

Cărțile de istorie pot fi manipulate ideologic, însă patrimoniul este singurul martor vizibil al adevărului istoric, nemanipulabil și inalienabil. Riscăm să pierdem cele peste 800 de monumente grav deteriorate din cauza unei incapacități de reacție din partea statului.

În acest context şi subliniind faptul că patrimoniul a fost cuprins ca obiectiv strategic de apărare a țării în “Strategia Națională de Apărare a Țării”, dinamitarea principalei instituții de gestionare a patrimoniului nu reprezintă decât un act de subminare a statului cu tot cu patrimoniul ei etnic. Această chestiune intră în sfera securității nu mai este doar de competența domeniului patrimoniului.

Ne-am mobilizat în ultimii ani să salvăm prin Ambulanța pentru monumente peste 100 de monumente istorice şi am susținut o lege care obligă statul să salveze 100 de monumente istorice, anual. Acestea urmau să fie salvate prin INP.

Oricare va fi răspunsul ministrului – şi în buna tradiție, dialogul cu societatea civilă şi comunitatea experților lipseşte-, este evident că vom lua drumul Ungariei în ceea ce priveşte capturarea şi ideologizarea discursului identitar prin anihilarea custozilor instituționali de drept ai patrimoniului. Vă reamintesc că în țara vecină Institutul Național al Patrimoniului a fost anihilat iar muzeele comasate până la pierderea identității lor.”, declară Eugen Vaida pentru Cultura la dubă.

În Ungaria, guvernul lui Viktor Orban a transformat Institutul Național al Patrimoniului într-o structură directă a biroului primului ministru. Comunitatea internațională Open Democracy semnala în 2012 că măsura este o formă de a controla patrimoniul în beneficiul intereselor dezvoltatorilor mobiliari, iar puterea centralizată face parte din resurecția naționalistă, la fel ca în regimul comunist.

RĂSPUNSUL MINISTERULUI CULTURII, GENERAT ÎN PROPORȚIE DE PESTE 85% CU AI

Potrivit mai multor aplicații de AI pe care le-am interogat, textul transmis de Ministerul Culturii către redacția noastră este generat în proporție de peste 85% de AI.

INP nu este singura instituție de cultură care ar urma să treacă printr-un proces de comasare. Teatrul de Operetă „Ion Dacian” ar urma să absoarbă, prin comasare, Teatrul Muzical „Ambasadorii”.

UPDATE

Purtătorul de cuvânt al USR, Cristian Seidler, susține că propunerea ministrului Andras Demeter nu a fost discutată și, prin urmare, nu este agreată în cadrul coaliției de guvernare. Acesta afirmă pentru Cultura la dubă că USR se va opune desființării INP.

“USR va cere o discuție în coaliție despre intenția de desființare a Institutului Național al Patrimoniului, care nu a fost convenită între partidele de la guvernare. Institutul Național al Patrimoniului gestionează patrimoniul național și este o instituție strategică în acest sens. Mai mult, orice proces de acest gen poate periclita accesarea fondurilor europene gestionate de INP pentru restaurarea unor obiective de patrimoniu.

Cultura se pune în valoare prin management corect, concursuri transparente și investiții în oameni competenți.

Sunt instituții deconcentrate ale căror atribuții fie se suprapun, fie sunt create și multiplicate pentru a oferi joburi unei clientele, și pe acelea trebuie să le vizăm, nu instituțiile strategice.”, a declarat purtătorul de cuvânt al USR Cristian Seidler.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau redirecționează cei 3.5% din impozitul pe venit AICI.}

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post OFICIAL Ministerul Culturii confirmă pentru Cultura la dubă că intenționează să desființeze Institutul Național al Patrimoniului. Specialiștii contestă vehement inițiativa appeared first on Cultura la dubă.

De trei ani încoace, într-o zonă semicentrală a capitalei, împânzită de obiective militare și mânjită cu ecourile deținuților torturați aici, peste 40 de artiste și artiști români deschid porțile către cunoașterea istoriei, pictează și modelează peste ea poveștile oamenilor de azi.

Atelierele Malmaison, un organism viu, născut din putreziciunea unei clădiri istorice, reprezintă cea mai mare comunitate artistică organizată vreodată în București, sub același acoperiș, un spațiu care se adresează nu doar celor pasionați de artă contemporană, ci și publicului larg și copiilor.

Dar, ca o reamintire constantă că în această țară cultura a devenit sinonimă cu supraviețuirea, comunitatea Malmaison este acum pusă în pericol de evacuare a locului pe care l-a readus la viață, prin propriile eforturi financiare, fizice și emoționale.

De Ziua Culturii, în dimineața în care ministrul Culturii participa activ la sfințirea colivei la mormântul lui Eminescu, artiștii de la Malmaison cereau autorităților publice o soluție stabilă pentru a rămâne în spațiul din Calea Plevnei nr 137C, corp B, administrat de IPROCHIM, o companie al cărui proprietar majoritar este Ministerul Economiei.

O petiție lansată în acest sens a strâns până acum peste 5000 de semnături.

***

„O să mergem la Edi în atelier, fiindcă acolo e mai cald. Avem o problemă cu centrala și azi nu e căldură.”

Într-o dimineață friguroasă, la -8 grade celsius, artista Liliana Basarab mă întâmpină în fața clădirii Atelierelor Malmaison. La o săptămână de la lansarea scrisorii publice, am mers să stau de vorbă cu mai mulți artiști și artiste, pentru a înțelege de ce există pericolul ca ei să plece din spațiul pe care l-au făcut cunoscut publicului larg în ultimii trei ani.

La întâlnire participă Virginia Toma, artistă vizuală și co-fondatoare Cabinet 44, Liliana Basarab, artistă vizuală, Asociația Antifragil – Premiile Sofia Nădejde, Dan Vezentan – artist vizual, Eduard Constantin, artist vizual, co-fondator Stația Experimentală de Cercetare pentru Artă și Viață, Ramon Sadîc, artist vizual și co-fondator Cabinet 44 și Daniela Palimariu, artistă vizuală, co-fondatoare Sandwich Gallery.

Atelierele Malmaison se desfășoară pe două dintre etajele unei clădiri istorice, care a fost, de-a lungul timpului, garnizoană, închisoare sau judecătorie. Construită în 1844, sub denumirea „Cazarma călăreților”, în vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, clădirea așezată pe Calea Plevnei, chiar peste drum de Spitalul Militar, avea inițial scopul de a găzdui unitățile de cavalerie.

Potrivit cercetărilor istoricului Mihai Burcea, în vremea lui Alexandru Ioan Cuza, spațiul a fost redenumit Malmaison, în semn de recunoștință față de statul francez, care sprijinea pe atunci reorganizarea Armatei Române.

Între anii 1920 – 1930, aici au funcționat diferite organe ale justiției militare, printre care Parchetul Militar, arestul și Consiliul de Război. Printre procesele celebre care au avut loc la Malmaison se numără cel al lui Corneliu Zelea Codreanu.

Până la instaurarea comunismului, în același loc au fost deținuți oponenții regimului Antonescu sau tineri evrei.

„Unii erau învinuiți că ținuseră lumina aprinsă în timpul alarmei aeriene, alții că circulaseră noaptea pe străzi, alții că participaseră la întâlniri secrete. Am întâlnit un grup de 7-8 evrei tineri, fete și băieți. Ei susțineau că fac parte dintr-o organizație anti-fascistă de tineret. Erau acuzați că ar fi împânzit manifeste ștampilate cu secera și ciocanul. Băiatul de 17 ani a fost condamnat la moarte și executat. (…) Păduchii de la Malmaison ni se incubau tot mai adânc în piele. Le era frig și lor.” – Augustin Vișa, Din închisorile fasciste în lagărele și închisorile comuniste, Editura Karograf, Tulcea, 2012

După 1951, arestul de la Malmaison a fost denumit Închisoarea Plevnei. Aici au fost deținuți și torturați Nicolae Malaxa, Petru Groza, scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu, și scriitorii Paul Goma și Mircea Damian.

Din 1977, după prăbușirea unei aripi a clădirii, Malmaison a devenit sediul unei instituții civile – IPROCHIM, cea care deține și azi spațiul, dar a fost privatizată, între timp.

Din mărturiile celor care au trecut pe la Malmaison, fie deținuți, fie foști angajați ai IPROCHIM, reiese că frigul a fost o constantă resimțită în adâncul oaselor.

„O fostă angajată, mutată în 2000 în sediul IPROCHIM de la Romană, spunea că deși acolo era mai cald, din inerție, cum venea toamna avea senzația că își freca mâinile tot timpul, pentru a se încălzi. Era ca si cum corpul ar fi încorporat un calendar al regimului termic.” – Bogdan Iancu, antropolog – Izolare într-o serie de stări liminale /SAC @malmaison.

Iar istoria clădirii îi inspiră zi de zi pe artistele și artiștii care își au acolo atelierele de lucru. Așa s-a născut unul dintre proiectele comunității artistice. Pornind de la imagini, interviuri, cronici și mărturii, un demers performativ, vizual și artitehctural, desfășurat de Spațiul de Artă Contemporană /SAC, intitulat “Izolare într-o serie de stări liminale”, a conectat fragmente din istoria Malmaison cu corpul uman din prezent.

Etajele 1 și 2 ale Corpului B de la Malmaison au fost găsite într-un anunț imobiliar de câțiva artiști nevoiți să găsească noi spații pentru a-și desfășura munca. Cele două etaje arătau ca ruinele unor clădiri abandonate de zeci de ani, păstrând, totuși, dovezi ale unui trecut sumbru.

Artistele și artiștii au negociat cu conducerea de atunci a IPROCHIM o chirie pe care și-o puteau permite și au renovat cele două etaje din temelii, de la podeaua încăperilor la băile nefuncționale, coridoare, ferestre și acoperișul prin care ploua.

“Am făcut totul cu mâinile noastre, de la scos linoleumul mucegăit, la curățat faianța, dat jos tavanele false distruse. Singurele lucruri pe care nu le-am făcut noi personal, pentru că nu suntem specialiști, au fost instalațiile de gaze și de curent.”, povestesc artiștii.

Cu propriile economii și cu câteva sponsorizări private, aceștia au reușit să instaleze o centrală și calorifere, menite să rezolve problema frigului. Unele avarii ale instalației de gaze, ca și cea din ziua vizitei mele reamintesc, însă, de frigul care îi bântuie și azi pe foștii angajați ai IPROCHIM.

După reamenajarea spațiilor și instalarea propriu-zisă în ateliere, creativii de la Malmaison au început să organizeze evenimente Open Doors, la care au primit vizita a câteva mii de oameni, de toate vârstele.

Liliana Basarab: „Avem două ediții Open Doors pe an, toate alierele sunt deschise și, spre surprinderea noastră, avem un tip diferit de public, pe care nu îl vedem la vernisaje, un public foarte deschis să adreseze întrebări artiștilor.”

Virginia Toma: „Oamenii nu prea au acces la spațiile de lucru ale artiștilor, ei nu sunt în imediata vecinătate a artei contemporane, iar noi îi primim în intimitatea noastră, le vorbim despre lucrările și proiectele noastre, le arătăm ce înseamnă munca unui artist. Credem că asta e foarte important în educarea publicului și lărgirea audienței.”

Edi Constantin: „E important și pentru noi că vin, e important că ne pun întrebări, ne scot din bula în care eram obișnuiți.”

Virginia Toma: „Oamenii au văzut că artiștii nu sunt acei boemi care lucrează când au ei chef, ci depun o muncă susținută, constantă. Toți din clădire suntem artiști activi, cu expoziții.”

Pe peretele din spatele artiștilor cu care stau de vorbă este expus un fragment dintr-un proiect impresionant demarat de Edi Constantin.

Odată cu mutarea la Malmaison, acesta a început să ștampileze pe hârtie albă caii morți în Primul Război Mondial și să contureze prin sute de mii de cai hărțile marilor bătălii date atunci. Proiectul se numește „8 Million”.

“Au murit 8 milioane de cai și încerc să pun pe planșă 8 milioane de cai. Acum am ajuns la 2 milioane. Eu de aia am luat atelierul, am zis că pentru lucrarea asta nu aveam nicăieri un perete așa de mare. Mi-am făcut un calcul și am zis că am nevoie cam de 5 ani ca să o termin. Până acum am 4 (planșe), intră cam 500.000 de cai pe perete.

Sunt oameni care au revenit de la o ediție la alta special pentru a vedea cum a evoluat lucrarea, mă întreabă în ce stadiu sunt. E un băiețel care a venit și a stat câteva ore pe canapea, la mine în atelier, era curios și îmi tot punea întrebări. La următoarea ediție Open Doors s-a întors și mi-a făcut cadou un căluț imprimat la imprimantă 3D.”, povestește Edi Constantin.

Căluțul roșu imprimat 3D stă acum pe perete, în atelierul său, alături de fotografiile celorlalte fragmente cu cai. Este doar un exemplu de liant creat între lumea artei contemporane românești și noile generații, care au pășit la Malmaison datorită oamenilor care s-au stabilit aici.

Comunitatea de la Atelierele Malmaison s-a creat organic, fără să existe un proiect în acest sens. Azi, 46 de artiste și artiști lucrează în 39 de ateliere și 11 spații de proiecte și galerii de artă, întinse pe 3000 de mp.

Dan Vezentan: „Pentru București, această comunitate artistică e o premieră.”

Virginia Toma: „Mulți dintre noi, când am venit aici, nici nu ne cunoșteam. Cabinet 44, un spațiu de proiecte independent, a luat naștere prin decizia a 4 artiști care nu se cunoșteau. Aici au primit sprijin studenții de la master, le-am oferit spațiu să expună.

Faptul că funcționăm ca o comunitate face posibilă organizarea unor evenimente ample și se nasc colaborări în mod organic.”

Doi ani la rând au organizat ateliere de artă pentru copii, finanțate de Primăria Sectorului 6. În paralel, au pus bazele unei mici biblioteci de artă contemporană, deschisă studenților la arte și oricui este interesat.

La sfârșitul anului 2023, când primul contract de închiriere, de la etajul 1, se apropia de expirare, chirașii de acolo au fost anunțați de IPROCHIM că termenii șederii lor acolo se vor schimba radical. Prețul chiriei ar urma să crească cu aproximativ 40% și, cel mai grav, că nu vor mai semna contracte pe 3 ani, ca până acum, ci pe un termen foarte scurt, de câteva luni, ceea ce înseamnă instabilitate și imposibilitatea de a construi proiecte pe termen lung.

Mai mult decât atât, dacă negocierea nu va reveni la termeni mai prietenoși, artiștii de la etajul 1 ar pierde toată investiția făcută la Malmaison, comunitatea ar fi divizată, iar ei s-ar vedea din nou în situația de a o lua de la zero, în căutarea unor noi spații de lucru.

Liliana Basarab: „Noi nu ne-am putut permite decât spații dezafectate, pe care le-am luat, le-am curățat. Pentru noi nu există alte variante. Mai sunt atelierele Uniunii Artiștilor Plastici, dar sunt puține…”

Dan Vezentan: „Și oricum acelea se eliberează doar dacă iese cineva din ele cu picioarele înainte…

Plus că avem nevoie de niște spații de lucru în care să poți să faci zgomot, cu intrări mai largi, înălțime, ferestre mai mari, ca să ai lumină. Noi nu putem să închiriem un apartament.”

Virginia Toma: „Aceste întreruperi constante, instabilitatea spațiului, efectiv îți dezechilibrează procesul de lucru. Nu poți să te muți de la an la an, ai nevoie de stabilitate ca să îți poți face munca de artist. Eu am expoziție în martie. Acum munca mea e blocată și nici nu știu ce urmează.”

Edi Constantin: „Înainte am fost pe Strada Gazelei, în spate la Coșbuc. Dezvoltasem inclusiv o grădină, o oranjerie, noi artiștii, aveam grijă de plante. Apoi proprietara a zis că uite ce bine e aici, a crescut prețul. Și în clădirea aia cădea tavanul, noi am muncit 6-7 luni ca să îl punem în siguranță.”

Liliana Basarab: „Ei se folosesc de investițiile noastre și apoi spațiul devine foarte important din punct de vedere financiar.”

Edi Constantin: „Aici etajul 2, din ce am înțeles, din anii 90 nu a mai fost folosit. Acum, brusc, a devenit interesant.”

Liliana Basarab: “Noi nu cerem să ne vină ceva gratis, noi vrem condiții decente și stabilitate pe termen lung. Mutarea înseamnă timp să strângi, să renovezi, apoi ai din ce în ce mai puțin timp pentru lucrul tău.”

Situația în care se află acum cei stabiliți la Malmaison pare un scenariu care se repetă la nesfârșit. Artiștii povestesc că din motive similare au fost nevoiți să se mute ani la rând.

Virginia Toma: „Cei mai mulți artiști au venit aici din situații în care aveau atelierul în foste fabrici care au fost demolate, cum am avut eu la fosta Fabrică Republica. A fost demolată, iar spațiul ocupat de un dezvoltator imobiliar.”

Dan Vezentan: „Eu cu încă 4 colegi venim de la Popa Nan, unde a fost fabrica Mătasea Populară. Am stat acolo 7 ani, am fost nevoiți să ne mutăm. S-a demolat și s-a construit un supermarket, pe care l-am și pictat.”

“De 20 de ani trec prin asta. Cam asta se întâmplă. Stai 2-3 ani, se cumpără fabrica, se dărâmă, se construiesc rezidențiale, pleci mai departe, se dărâmă și următoarea și tot așa.”

Dan Vezentan, artist vizual

Ramon Sadîc: “Nu e problemă, fără cultură poate să funcționeze societatea…”

Liliana Basarab: “Noi aducem plus valoare societății, am demonstrat prin evenimentele Open Doors, prin atelierele cu copiii, prin tot ce facem individual. Vrem doar să fim lăsați să continuăm.”

Virginia Toma: “Din punctul ăsta, nu mai putem fără sprijin instituțional. Ce a depins de noi, am făcut.”

Daniela Palimariu: “Viața culturală a orașului are nevoie de câteva repere fixe, unul dintre acestea fiind spațiul. Noi oricum simțim și ne asumăm starea de instabilitate cu care lucrăm în viața de zi cu zi, nu mai avem nevoie ca și spațiul să se adauge la această instabilitate.

Iar legat de ce spunea Ramon, că lumea merge și fără cultură, merge până la un punct.”

Liliana Basarab: “Când am fost în izolare, am avut nevoie de filme, de muzică…”

Daniela Palimariu: “Exact. Și, din păcate, uneori simțim că în continuare trebuie să demonstrăm nevoia societății de activitatea noastră. Am vrea să nu mai fie nevoie să explicăm de ce este importantă cultura, de ce suntem niște actori activi în viața orașului.”

Liliana Basarab: “Spunem aceeași poezie.”

În timpul pe care ar trebui să îl dedice muncii lor, artiștii citesc acum acte legislative, se consultă cu specialiști, scriu mailuri către autorități, în încercarea de a readuce stabilitate în locul pe care l-au ocupat acum trei ani.

În atelierul lui Ramon Sadîc, de la etajul 1, printre pensule și pânze pictate, remarc un caiet de desen deschis. Pe pagina rămasă la vedere sunt notate „Petiție cu cerere în audiență”, „audiență la ministru” sau „Legea 350”.

Notițele sale, scrise în grabă, după o discuție telefonică, ar putea fi în sine o lucrare de artă care vorbește despre condiția artistului din România și lupta acestuia pentru normalitate.

După întâlnirea noastră, artistele Virginia Toma și Daniela Palimariu se grăbesc să plece la Ministerul Culturii, unde spun din nou “poezia” pe care au obosit să o tot recite. Și obțin din partea ministrului Raluca Turcan promisiunea vagă că va încerca să găsească o soluție.

Și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, s-a arătat interesat să găsească o rezolvare pentru acest caz.

După câteva ore petrecute la Malmaison, îi las pe artiști să se întoarcă la treabă și pornesc spre haosul orașului. În curte, mirosul brazilor înzăpeziți îmblânzește frigul și te îndeamnă la un moment de liniște.

În definitiv, comunitatea artistică de la Atelierele Malmaison provoacă întâlniri cu sinele în mijlocul unei așezări urbane sufocate de mașini și claxoane, sirene de ambulanțe, blocuri, mall-uri, supermarketuri, bănci, farmacii și săli de păcănele.

Ne facilitează accesul la o istorie necenzurată și umanizează un oraș european înrădăcinat încă în metehnele inumane ale dictaturii căzute acum 34 de ani.

“De ce avem nevoie de asta” este o poezie pe care și noi, la Cultura la dubă, o vom spune la nesfârșit.

The post Atelierele Malmaison. Încă o luptă pentru supraviețuire. appeared first on Cultura la dubă.

În această situație se află numeroase teatre din România, precum și muzee.

Actuala formă a ordonanței a stârnit revolta oamenilor de cultură, care au semnat o petiție intitulată “Opriți distrugerea culturii”.

De asemenea, ordonanța asumată de Marcel Ciolacu presupune și reducerea personalului institutelor naționale de cercetare cu 20%.

În totalitate, este vorba despre 50 de noi măsuri fiscale, care afectează atât o parte dintre bugetari, cât mai ales mediul privat. “Îmi asum în totalitate aceste reforme. (…) Este timpul ca cei care muncesc să primească salarizarea corespunzătoare, să primească sporuri, cei care merg la serviciu de zeci de ani să se joace Solitaire, să caute în altă parte acest mod de a munci. Sunt peste 50 de sporuri. Este incredibil unde a ajuns acest fenomen.”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în conferința de presă.

Conform textului ordonanței,

“Art. XX (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2024, instituțiile publice cu personalitate juridică aflate în coordonarea/subordonarea/autoritatea autorităților publice centrale/județene sau locale își pot desfășura activitatea dacă îndeplinesc următoarele condiții cumulative:

a) Au un număr de peste 50 de posturi aprobate conform legii și efectiv ocupate în structurile organizatorice;

b) Activitățile desfășurate de instituțiile publice nu se suprapun peste sau sunt similare cu alte activități desfășurate de alte instituții publice cu obiect de activitate același sau similar;

(2) Instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.(1) se pot comasa/desființa/reorganiza/fuziona sau transfera activitatea și personalul încadrat către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților publice locale prin modificarea corespunzătoare a numărului de posturi, organigramei și a regulamentelor de organizare și funcționare;

 (3) Prin comasare/desființare/reorganizare/fuzionare sau transfer a activității către alte structuri organizatorice inclusiv către structurile organizatorice aflate în coordonarea/autoritatea/subordonarea autorităților publice locale trebuie să rezulte cel puțin următoarele condiții cumulative:

3 a) o reducere cu cel puțin 15% a numărului de personal proporțional atât pentru funcțiile de conducere cât și pentru funcțiile de execuție; b) o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii;

(4) Forma prin care se reorganizează instituțiile publice care nu îndeplinesc condițiile prevăzute la alin.(1) respectiv: comasare/desființare/reorganizare /fuzionare sau transfer de activitate și număr de personal se aprobă prin hotărâri ale Guvernului României sau după caz prin hotărâri ale autorităților publice locale/județene după caz;

(5) Personalul disponibilizat ca urmare a reorganizării activității instituțiilor publice prevăzute la alin.(1) beneficiază de toate drepturile legale salariale prevăzute de lege;

(6) Conducătorii instituțiilor publice care au în subordine/coordonare/autoritate instituții publice cărora le sunt incidente prevederile alin.(1) au obligația de a aproba noile organigrame, regulamente de organizare și funcționare și să ia alte măsuri prevăzute de lege până la data de 31 decembrie 2023;

 (7) Prin excepție de la prevederile alin.(1) pentru instituțiile publice din domeniul educației, sănătății, asistenței și protecției sociale precum și din alte domenii aprobate prin memorandum în Guvernul României termenul de intrare în vigoare este data de 1 ianuarie 2025.”

Mai multe instituții de cultură din România au mai puțin de 50 de angajați. Printre acestea se numără unele teatre de copii sau teatre ale minorităților, precum și numeroase muzee.

Potrivit semnatarilor petiției, “pierderea statutului juridic al tuturor acestor teatre înseamnă concret desființarea unei treimi din instituțiile de cultură la nivel național.“ Aceștia contestă și articolul care prevede limitarea bugetului acordat instituțiilor de cultură aflate în subordinea autorităților locale la 7,5% din veniturile proprii realizate în anul anterior.

“Începând cu exercițiul bugetar al anului 2024, la elaborarea și aprobarea bugetelor locale, cheltuielile efectuate de autoritățile publice locale aferente capitolului bugetar 67: Cultură, Recreere, Religie și Sport nu pot depăși 7,5% din veniturile proprii realizate în exercițiul bugetar precedent;” (OUG) – “Conform datelor din țară, reducerea sub 7,5% a capitolului bugetar 67, înseamnă concret reducerea bugetului majorității teatrelor din provincie cu 50%. Doar ponderea salariilor din bugetul unui teatru e în medie de 80%. Înjumătățirea efectivă a bugetului înseamnă faliment.” (petiție)  

Petiția a fost inițiată de Vladimir Anton, director artistic al Teatrului Municipal Miercurea Ciuc, și semnată de aproape 10.000 de persoane până la data publicării articolului, printre care numeroși regizori, actori și manageri culturali.

“Noi suntem o breaslă mică, nu putem, nu știm, nu suntem capabili să luptăm cu mai marii noștri care vor să facă un rău ireparabil. Cultura este în pericol, dacă ne iubiți și vă pasă de noi, citiți, dați mai departe și ajutați-ne. Acum avem nevoie de voi.”, a scris actorul Marius Manole pe pagina sa de facebook, îndemnând oamenii să semneze petiția.

“Pentru toți cei care vorbiți aici despre ce spectacole ați văzut sau vreți să vedeți; pentru cei care cred că e importantă cultura în viața unui popor, vă rog să citiți, poate să semnați, poate să dați mai departe.”, a scris și actrița Rodica Lazăr.

The post Mai multe teatre și muzee ar urma să fie desființate sau comasate, potrivit proiectului de OUG privind noile măsuri fiscale ale guvernului Ciolacu appeared first on Cultura la dubă.

În 2017, la premiera spectacolului “Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, directorul de scenă, responsabil cu buna desfășurare a evenimentului, a chemat poliția după ce regizorul a mers la pauză în culise și ar fi bruscat-o pe actrița Éva Imre.

Ce formă a avut acea agresiune nu știm exact, fiindcă relatările au fost diferite. În spațiul public s-a propagat ideea că Andriy Zholdak ar fi lovit-o pe Éva Imre, însă mărturia actriței de atunci și de acum spune că a fost luată de guler și scuturată, regizorul țipând la ea. Doar intervenția colegilor a făcut ca lucrurile să se oprească în acel punct.

La vremea respectivă, evenimentul a fost relatat în presă și a stârnit revolta actorilor din toată țara, care au postat mesaje de susținere față de colegii de la Teatrul Maghiar din Cluj și au cerut ca astfel de evenimente să nu mai fie acoperite și acceptate de directorii de teatre.

Pentru ieșirea sa, Andriy Zholdak a fost sancționat atunci cu 5% din onorariu de către Tompa Gabor, managerul instituției. Mai exact, regizorul a fost “mustrat” financiar pentru că a deranjat spectacolul, nu pentru că a agresat o actriță – “Dacă se duce acolo și începe să urle pe scenă, poate deranja decursul spectacolului. De aceea i-am scăzut din onorariu.“, declara Tompa Gabor în 2018.

Cum cuantifici agresiunea asupra unui colaborator și cum s-a ajuns la acel procent de 5%, nu știm. Cer e că acum, Tompa Gabor, care e și președinte al Uniunii Teatrelor din Europa, a transformat revolta artiștilor în fața abuzurilor în acuzații extreme, care nu mai au legătură cu teatrul sau cu condițiile de lucru din spatele unui spectacol.

“Activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, deosebit de nociv” și “activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă” sunt doar câteva dintre apelativele folosite acum câteva zile în scrisoarea sa publică, la adresa semnatarilor petiției.

Mai mult decât atât, imediat după scandalul din 2017, Tompa Gabor s-a arătat deranjat de faptul că directorul de scenă a chemat poliția, în loc să rezolve situația în interiorul teatrului.

Într-un video din 2016, Zholdak explica la o conferință de presă stilul său de lucru cu actorii:

“𝐌𝐚̂𝐢𝐧𝐞 𝐥𝐚 𝐫𝐞𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐢 𝐯𝐫𝐞𝐚𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐟𝐢𝐢 𝐜𝐚̂𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐮. 𝐒̦𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐚̂𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐮, 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐚𝐬𝐜𝐮𝐥𝐭̦𝐢 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐥𝐞: 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐢𝐜𝐞, 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐟𝐢𝐳𝐢𝐜𝐞, 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐞𝐦𝐨𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐞, 𝐜𝐨𝐦𝐞𝐧𝐳𝐢 𝐬𝐞𝐱𝐮𝐚𝐥𝐞, 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥, 𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐜𝐚̂𝐢𝐧𝐞𝐥𝐞 𝐦𝐞𝐮. 𝐄𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 N𝐚𝐳𝐢. 𝐋𝐚𝐠𝐚̆𝐫 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐞𝐧𝐭𝐫𝐚𝐫𝐞.”, spunea regizorul ucrainean.

Deși abuziv, comportamentul lui Zholdak a fost rapid dat uitării, el fiind din nou invitat să monteze spectacole la alte teatre din România. Acum, 6 ani mai târziu, este nominalizat pentru cea mai bună regie la Premiile UNITER, cu spectacolul „Femeia mării” de Henrik Ibsen,producție a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” Craiova.

Nominalizarea sa a stârnit indignarea mai multor artiști, iar o petiție inițiată de regizoarea Carmen Lidia Vidu, care cerea excluderea sa de pe lista nominalizărilor, a strâns până la această oră 2.100 de semnături.

După toată această săptămână, în care discuțiile din jurul Premiilor UNITER au atins multe alte aspecte, actrița Éva Imre a acceptat să își spună punctul de vedere într-o scrisoare trimisă către Cultura la dubă.

Redăm mai jos textul său:

“Am fost căutată de jurnaliști să-mi spun părerea despre cele întâmplate la vremea premierei `Rosmersholm`, spectacol regizat de Andriy Zholdak.

Ce am declarat atunci este adevărat și nu s-a schimbat nimic din ceea ce am spus. Voi copia aici spusele mele din interviul făcut de jurnalistul de investigație Zoltan Sipos pe 16.12.2018, publicat pe platforma atlatszo.ro.

<În pauza spectacolului regizorul ne-a chemat la discuții. Am stat în cerc, ne-a dat indicații pentru continuarea părții a doua.

A părut supărat, ca de atîtea ori înainte. Dintr-odată mi-a apucat gulerul paltonului meu și a început să mă scuture ca în scena dintre Kroll și Rebekka.

Dacă îmi amintesc bine, ne-a vorbit despre faptul că trebuie să jucăm cu o intensitate mai mare. Nu m-a lovit. Probabil că momentul nu a ținut prea mult, dar mie mi s-a părut mult. Balázs Bodolai a intervenit și l-a rugat să se oprească. Zholdak a plecat.>

De atunci au trecut ani buni, nu a fost deloc o perioadă ușoară din viața mea, dar m-a și călit această experiență.

Țin să menționez că nu am fost niciodată presată de către nimeni să ies și să fac sau să nu fac o declarație în legatură cu cele întâmplate. E decizia mea și sper că va rămâne așa.

Într-adevăr trăim într-o lume complicată în prezent. Îmi place meseria, munca mea, și încerc să o fac cu respect, cu seriozitate și cu determinare.

Noi, actorii, de multe ori ne găsim în situații vulnerabile și nu prea cred că acest lucru se poate îndepărta cu totul, atât timp cât de foarte multe ori lucrăm cu un sistem nervos turat la maxim.

După cele întâmplate, ne-am adunat noi, actorii, și am formulat o declarație:

<Noi, actorii Teatrului Maghiar de Stat Cluj-Napoca, în unanimitate și cu hotărâre, suntem alături de colegii noștri și ne susținem reciproc. Refuzăm orice formă de agresiune. Considerăm că agresiunea nu face parte din munca teatrală și că nu există situații care să o justifice. Suntem extrem de îngrijorați de cele întâmplate recent. Simțim că gestul inacceptabil al unui singur om aruncă o umbră asupra muncii noastre. Pretindem ca instituția care ne găzduiește să ia măsurile necesare pentru evitarea acestui tip de atitudini. Solidarizăm pe deplin cu fiecare coleg al nostru care intră pe scenă și ne dorim în continuare putere și curaj.>

Cred că acest mesaj este valabil și acum, în contextul tensiunilor din jurul UNITER.

De atunci, Zholdak cred că a fost invitat de două ori în Romania ca regizor, iar decizia invitării este responsabilitatea teatrelor respective. Nominalizarea sa la fel e responsabilitatea unui juriu de specialitate.

Aceste evenimente nefericite m-au învățat multe și, după plecarea lui Zholdak, eu și colegii din distribuție ne-am atașat mult de acest spectacol și ne-a făcut plăcere să îl jucăm.

N-aș pune la îndoială niciodată valoriile lui ca om de teatru, însă pe plan comportamental și uman are multe de recuperat.

Îmi pare rău de situațiile apărute recent, poate că ar fi nevoie de mai multă comunicare între generații. Poate mai mult respect și răbdare din partea tinerilor și mai multă curiozitate și înțelegere din partea celorlalte generații.

Cu stimă,

Eva Imre“

La rândul său, Éva Imre este nominalizată la Premiile UNITER, la categoria cea mai bună actriță în rol principal. pentru rolul Barbarul B din spectacolul „Tinerii Barbari”, regia Attila Vidnyánszky Jr., Teatrul Maghiar de Stat Cluj și Teatrul Cetate din Gyula, Ungaria.

Cei doi se pot întâlni la Gala Premiilor UNITER, care va avea loc pe 12 iunie la Timișoara, orașul care deține anul acesta titlul de Capitală Europeană a Culturii.

The post Éva Imre, actriță: “Nu a fost deloc o perioadă ușoară din viața mea, dar m-a și călit această experiență.” appeared first on Cultura la dubă.

Silviu Purcărete era nominalizat pentru regia spectacolului „Antonin Artaud. Familia Cenci”, după Shelley și Stendhal, Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” Iaşi, precum și pentru cel mai bun spectacol, cu același titlu.

Iată scrisoarea trimisă de regizor către UNITER:

“Dragi colegi,

Odată demascat, cum aflu, că am 72 de ani, că sînt de parte bărbătească, ca să nu mai pomenim, Doamne fereşte, şi de alte beteşuguri incorecte politic, mi-am dat şi eu seama că nominalizarea mea pentru un premiu de regie este în răspar cu aşteptările unor tineri confraţi şi surori şi generatoare de agitaţie şi indignări.

Mulţumind adînc celor cinci membri ai juriului pentru «rătăcirea» de a mă fi înscris pe lista candidaţilor la premiu, vă rog sa luaţi în considerare retragerea mea dintr-o competiţie pe care nu mi-am dorit-o şi nu mi-o doresc neapărat şi care provoacă atîta amărăciune şi parapon.

Se ştie că în vremuri grele, cu resurse de hrană împuţinate, mamiferele bătrîne sînt îndepărtate şi sacrificate pentru salvarea exemplarelor tinere, iar noi trăim, într-adevăr, vremuri grele.

Spre împăciuire şi armonie, propun ca, în locul candidaturii mele, juriul sau chiar Senatul însuşi să desemneze pe unul din tinerii sau, mult mai corect, pe una din tinerele leoaice ale regiei românești.

Nimic ironic, doar respect pentru vocea Naturii!

Cu mulţumiri şi deosebită stimă,

Silviu Purcărete

20 Martie 2023″

În urmă cu câteva zile, după anunțarea nominalizăriilor la Premiile UNITER, primele reacții critice apărute pe facebook au fost din partea regizorilor Carmen Lidia Vidu, Eugen Jebeleanu și Alexandra Badea.

Alexandra Badea, regizoare și dramaturg, multipremiată în Franța, a explicat în mai multe postări ample punctele sale de vedere. Iată un fragment:

“(…)Nu putem ignora astăzi că premiile transmit în primul rând un mesaj și că ele pot schimba peisajul artistic al unei societăți.

Într-o țară ca România, în care eu sunt doar a treia regizoare din istorie care este invitată să monteze la Sala Mare a TNB și Carmen Lidia Vidu doar a treia regizoare premiată la categoria «cea mai bună regie» din ultimii 30 de ani (și să nu îmi spuneti că nu a avut România mai multe regizoare care ar fi avut ce spune în această sală și la aceste premii), într-o țară în care tinerii artiști nu au acces la mijoace de producție și la teatre importante, în care majoritatea managerilor de teatru nu merg din oraș în oraș pentru a vedea spectacole și îi invită pe artiști din ce au auzit ei din recomandări (și de cele mai multe ori aceste recomandări vin după premii importante), într-o țară în care nu ești luat în considerare și în serios ca artist decât poate de la 50 de ani și ca artistă poate niciodată, într-o țară ca asta, în momentul în care accepți să faci parte dintr-un juriu, cred că porti responsabilitatea de a transmite un mesaj politic, nu numai unul estetic.

Mai ales că a decide care act artistic este cel mai bun este deja foarte delicat, dacă nu imposibil. Eu, sincer, de fiecare dată când am fost într-un juriu, nu am știut să afirm cu siguranță ce piesă sau ce spectacol este cel mai bun, dar mi-am pus problema alături de colegii din juriu care este piesa sau spectacolul care aduce ceva nou în acel moment, de care acea societate are nevoie, și ce semnal transmitem prin premierea ei.

După părerea mea, premiile în artă nu ar trebui să existe, dar pentru că ele există și pentru că uneori au un impact puternic, putând schimba chiar imaginarul unei societăți, nu cred că mai putem ignora aceste elemente continuând să ne ascundem sub scuza «mi-a placut», «nu mi-a placut».

Pentru Eugen Jebeleanu, premiul UNITER pentru cel mai bun regizor i-a deschis portile teatrelor instituționalizate care îi erau închise, în ciuda spectacolelor puternice pe care le prezenta în sectorul independent. Probabil că fără acest premiu nu ar fi avut acces la sala mare a TNB. A nu nominaliza spectacolul lui în nici o categorie (nici macar la debut, unde erau două actrițe extraordinare pe o partitură complexă (Sara Cuncea și Eva Cosac) înseamnă a transmite mesajul că prezenta lui în acest spatiu nu este necesară și esențială acum în teatrul românesc.

A avea printre nominalizati numai regizori main-stream care montează de decenii, an de an, pe cele mai mari scene și cu cele mai mari mijloace de producție este a transmite mesajul: «Este just ca acești artiști și numai acești artiști să monopolizeze în continuare cele mai importante mijloace de producție și cele mai mari onorarii».

Mai ales că pentru toti cei patru nominalizați la cele două categorii «cel mai bun regizor», «cel mai bun spectacol» acest premiu nu va mai schimba nimic, ei au locul lor în teatrul românesc și nimeni nu îl contesta (cu exceptia cazului Zholdak).

Încă o dată, nu contest valoarea lor ca artiști și calitatea creațiilor lor, exceptând cazul Zholdak despre care m-am exprimat deja.

În rest putem discuta în continuare despre criterii estetice subiective și arbitrare. Da, mi-as dori și eu ca aceste criterii de gen sau de vârstă să nu existe, (pentru că de multe ori în Franta cei care au vrut să mă conteste pe mine sau pe alte artiste au folosit argumentul: «E acolo pentru că e femeie ».

Mi-aș dori ca aceste criterii să nu fie invocate dar, din păcate, azi în România, o societate misogină, inegalitară și care nu îsi sustine tânara generatie care continuă să plece în valuri, aceste criterii sunt necesare în orice proces de jurizare. Scriu acest text pentru a deschide o dezbatere, nu pentru a apara spectacolul meu Exil, eligibil la aceste premii în acest an. Nu contest decizia estetica a juriului, dar cred ca teatrul românesc are nevoie de aceasta dezbatere.”

Pe de altă parte, aceștia au invocat și posibile probleme de conflict de interese pe care unii membrii ai juriului le-ar avea. De exemplu, faptul că un jurat, de profesie teatrolog, face parte din Consiliul Artistic al Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, care a primit anul acesta cele mai multe nominalizări – 8 sau că unii dintre membrii Senatului UNITER se regăsesc pe lista nominalizaților.

Tompa Gabor: “Consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak”

UNITER a publicat în această seară și o reacție a directorului Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, Tompa Gabor, la petiție lansată online de regizoarea Carmen Lidia Vidu și semnată de 1400 de oameni (până la momentul publicării articolului), în care se cere retragerea de pe lista nominalizărilor a regizorului Andriy Zholdak, acuzat în trecut că ar fi bruscat o actriță.

“Referitor la controversele iscate în jurul nominalizărilor din acest an la Premiile UNITER, consider inacceptabilă ideea retragerii nominalizării lui Andriy Zholdak de către juriu la premiul pentru regie, în urma petiției unui grup activisto-ideologic, bazată pe o narativă mincinoasă, exagerată, deformată și umflată de către presa din România, în contextul spectacolului „Rosmersholm” de la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, de la premiera căruia au trecut exact 6 ani!

Pe vremea aceea au apărut titluri bombastice și șocante, de gen „actriță bătută de regizorul ucrainean”, care s-au dovedit a fi cu totul neadevărate în urma anchetei și investigării pe care am întreprins-o imediat după eveniment. Menționez că de atunci spectacolul a luat numeroase premii la festivaluri internaționale, inclusiv Cel Mai Bun Spectacol, Cea Mai Bună Actriță, Cel Mai Bun Decor la Festivalul Național de Teatru, POSZT, de la Pécs, și a fost invitat la Olimpiada de Teatru de la St.Petersburg, precum și la Festivalurile Ibsen de la Oslo și Tokyo.

E adevărat că au fost și atunci activiste și activiști, urmași demni ai cenzorilor din epoca comunistă, care au cerut retragerea premiilor și autocritica(!!) juriului.

Exact ca în cazul „Proștilor sub clar de lună” regizat de Lucian Pintilie la Teatrul Bulandra la începutul anilor ’70, unde în urma directivelor tovarășului Dumitru Popescu „Dumnezeu”, criticii au declarat că „au văzut greșit spectacolul”!!!Am convingerea că acest tip de activism neobolșevist, influențat de ideologia „woke” și „cancel culture”, este deosebit de nociv și pune în pericol creațiile artistice de mare valoare.

Ca director general al Teatrului Maghiar de Stat din Cluj și, în special, ca președinte al Uniunii Teatrelor din Europa protestez împotriva unor asemenea demersuri care amestecă ideologii extremiste în judecățile de valoare estetică.

Totodată atrag atenția că persecutarea continuă a unui regizor ucrainean de excepție prin repetate presiuni ideologice transmite un mesaj extrem de negativ și poate avea consecințe nefaste în contextul evenimentelor politice tragice din zilele noastre.

Tompa Gabor

20.03.2023“

UNITER i-a retras lui Alexandru Repan Premiul pentru întreaga activitate

UNITER a anunțat azi că Senatul a decis retragerea Premiului pentru întreaga activitate, pe care urma să i-l acorde lui Alexandru Repan, ca urmare a articolului publicat de Cultura la dubă, despre activitatea sa de colaborator al Securității, potrivit unei decizii judecătorești definitive.

“Ca urmare a apariției în spațiul public a informației, dovedite prin hotărâre judecătorească definitivă, că actorul Alexadru Repan a fost colaborator al Securității, Senatul UNITER a reconsiderat acordarea Premiului pentru întreaga activitate.Senatul UNITER nu contestă activitatea artistică de excepție a actorului Alexandru Repan, pentru care a și fost desemnat, de bună credință, pentru acordarea premiului, dar activitatea de colaborator al Securității este incompatibilă cu valorile promovate prin Statutul UNITER: democrație, respectarea drepturilor omului, solidaritatea de breaslă. Ca atare, Senatul UNITER decide retragerea premiului de întreaga activitate acordat actorului Alexandru Repan.”

The post Silviu Purcărete s-a retras de pe lista nominalizărilor la Premiile UNITER appeared first on Cultura la dubă.

Mai mulți cineaști români semnează o scrisoare deschisă publicată azi, prin care cer demisia Ancăi Mitran, directorul CNC, ca urmare a unor declarații făcute de aceasta într-un interviu pentru Cultura la dubă.

Printre semnatari se numără regizorii Radu Jude, Alexander Nanau, Radu Muntean, Călin Peter Netzer sau Stere Gulea.

În plus, senatorul PNL Liviu Brătescu, fost secretar de stat în ministerul Culturii, a anunțat că va solicita audierea Ancăi Mitran în Comisia de Cultură a Senatului.

“Un judecător nu are voie să se exprime pe un caz aflat în desfășurare, pentru a nu exista suspiciunea că a luat o decizia înainte de a se termina procesul. La fel, nici directorul unei instituții care împarte fonduri pe baza unei competiții între creatori nu are voie să se pronunțe public asupra propriilor preferințe.”, a declarat acesta.

Primul protest a avut loc marți, în fața CNC. Cultura la dubă a relatat pe larg ce s-a întâmplat atunci, iar Anca Mitran a făcut noi declarații.

Cineaștii s-au strâns și miercuri și joi în același loc, iar azi dimineață au sosit la fața locului și jandarmii, care i-au legitimat pe cei prezenți. Printre aceștia se aflau și câțiva studenți la Facultatea de Film.

Potrivit informațiilor pe care le avem până la această oră, nu a avut loc nicio întâlnire e directă între protestatari și conducerea CNC în aceste zile.

Redăm mai jos scrisoarea cineaștilor:

“DIRECTORUL CENTRULUI NAȚIONAL AL CINEMATOGRAFIEI  ATACĂ CINEMATOGRAFIA ROMÂNĂ

În data de 15 septembrie 2022, directorul Centrului  Național al Cinematografiei, doamna Anca Mitran, a acordat un interviu prin care poziționează CNC-ul în opoziție cu cineaștii români, mai degrabă decât ca susținător și aliat al producțiilor autohtone.

Doamna Mitran începe prin a ataca filmele de artă: „În ultima vreme, toți regizorii noștri fac filme pentru festivaluri, filme de artă. Și atunci, ducem o lipsă acută de filme pentru public, care să nu aibă pretenții pentru premii la festivaluri”.

Apoi își continuă prelegerea despre genul de filme pe care și-ar dori să le vadă în cinematografe — filme despre personalități istorice românești, comedii de public larg și povești de dragoste — și menționează nostalgic mai multe titluri produse în epoca Ceaușescu ca exemple a ceea ce ar trebui să ofere regizorii români publicului, declarând că ea are „altă concepție despre film”.

„Concepția despre film” a unui funcționar public nu este relevantă, conform legislației române. Cu toate acestea, de nenumărate ori în cadrul acestui interviu, doamna Mitran indică faptul că se vede atât pe ea însăși — cât și CNC-ul, ca extensie a agendei ei — ca pe un arbitru al gusturilor, unic inițiator al producției artistice și generator de reguli: „Noi facem toată producția de filme. Facem atât scurtmetrajele, cât și documentarele, care nu sunt filme pentru sălile de cinematograf”, spune ea.

Însă nici CNC-ul, nici directorul său nu fac filme; CNC-ul ca instituție finanțează parțial producția unora dintre filmele românești. Și cu siguranță nici CNC-ul și nici directorul său nu pot decide să excludă din circuitul de distribuție în săli întregi categorii de film.

Totuși, doamna Mitran insistă că „legea este pentru finanțarea producțiilor care sunt în sălile de cinematograf. Documentarul nu este un film pentru sala de cinematograf”. Acesta este doar unul dintre exemplele de dezinformare cu privire la Legea Cinematografiei din cadrul interviului acordat de doamna Mitran.

Nici măcar etalonul simplist de box office cu care doamna Mitran a ales să măsoare toate producțiile românești nu rezistă unei examinări mai serioase. „În ultimii 10 ani am făcut cel puțin 100 de documentare. De câte ați auzit că au făcut performanță?”, spune ea.

Ei bine, potrivit datelor furnizate chiar de anuarul CNC, doar în anul 2020, 9 din primele 20 filme românești ca număr de intrări în cinematografe au fost documentare.

Singurul film românesc nominalizat la Oscar (nu la una, ci la două categorii) este un documentar — Colectiv. Cu toate acestea, când este confruntată cu aceste date, doamna Mitran le respinge, ceea ce sugerează încă o dată că viziunea ei despre „performanță” are mai puțin de-a face cu rezultate măsurabile decât cu conținutul filmelor.

De mai multe ori în cadrul  interviului, doamna Mitran lasă să se înțeleagă că artiștii români ar trebui să urmeze liniile trasate de directorul CNC-ului. De fapt, întregul interviu dezvăluie o mentalitate feudală conform căreia CNC-ul nu este văzut ca un serviciu public a cărui misiune este să susțină filmul românesc, ci mai degrabă ca un patron al artei dezamăgit de rezultatele comenzilor lui.

Declarațiile doamnei Mitran o descalifică de la ocuparea funcției de director al CNC.

Nu este clar de ce Ministerul Culturii a decis să extindă mandatul doamnei Mitran după pensionare, având în vedere că, sub conducerea ei, CNC-ul nu a contribuit la îmbunătățirea sistemului de distribuție cinematografică din România și nici la redeschiderea cinematografelor pe care pare atât de dornic să le umple;

CNC-ul a dispărut timp de un an și jumătate în timpul pandemiei, lăsând industria românească fără sprijin în mijlocul unei crize; același CNC nu a reușit să se adapteze și să se modernizeze dincolo de etapa dosarelor cu șină până în 2022. 

Cel mai recent interviu al doamnei Mitran nu face decât să clarifice definitiv că directorul CNC nu vede instituția pe care o conduce și nici pe sine însăși ca pe un susținător și aliat al cinematografiei românești, ci mai degrabă ca pe o forță de opoziție al cărei rol este să critice și să dirijeze producția locală. 

Cerem ca doamna Mitran să demisioneze din funcția de director al CNC, poziție pe care nu o mai poate ocupa în aceste circumstanțe. Cerem ca CNC să fie condus de o persoană calificată, deschisă să colaboreze cu oamenii din industria filmului și a cărei viziune asupra cinematografiei românești este în concordanță cu realitățile în continuă schimbare ale secolului 21.

Semnează,

Dana Bunescu, monteur de film, sound-designer

Ioana Țurcan, regizor și producător cultural

Gabriela Forfotă, regizor

Eliza Zdru, regizor

Mona Nicoară, regizor

Andreea Lăcătuș,  regizor

Andra Tarara, regizoare

Paula Oneț, regizor

Alexandru Solomon, regizor

Laura Căpățână, regizor de documentare

Nora Agapi, regizor

Ruxandra Gubernat, regizor și cercetător

Roxana Andrei, regizor

Andrei Dăscălescu, regizor

Carmen Tofeni, director de imagine, regizor

Dragoș Hanciu, regizor, fotograf

Andrei Tănăsescu, organizator de festivaluri

Cristina Haneș, regizor

Daniel Barnuti, regizor

Anelise Sălan, regizor și cercetător

Mihai Dragolea, regizor

Elena Martin, producător

Cătălin Cristuțiu, monteur de film

Andra MacMasters, producător de film

Alexandru Paul, fotograf, videograf

Bogdan Mureșanu, scenarist și regizor

Raluca Durbacă, regizor de documentare

Alexandra Gulea, regizor, artist vizual

Dorin Moldoveanu, regizor

Irina Trocan, critic de film

Melinda Blos-Jáni, filmolog

Flavia Dima, critic de film și curator

Călin Boto, critic de film și curator

Andra Chiriac Hera, regizor

Radu Jude, regizor documentar ficțiune

Alexandru Maftei, regizor

Tudorița Soldănescu, manager cultural

Raluca Hașu

Tudor Cristian Jurgiu, regizor

Radu Muntean, regizor

Razvan Radulescu, scenarist, regizor

Carla Fotea, producător

Tudor Platon, director de imagine

Cristina Elena Iliescu, regizor de documentare experimentale

Alexander Nanau, regizor

Monica Felea, distribuitor de film

Ștefan Bradea, distribuitor de film

Alexandru Gherman, regizor

Maria Salomia, monteur de film

Vlad Petri, regizor

Anca Păunescu, organizator de festivaluri

Ruxandra Ghițescu, scenarist, regizor

Alex Pintică, monteur de film

Paul Dogioiu, manager cultural

Iosif Prodan, critic de film, jurnalist

Florin Iepan, curator 

Andreea Dumitriu, regizor

Anton Groves, regizor

Călin Peter Netzer, regizor

Ana Lungu, regizor

Mihai Mincan, regizor

Alexandru Radu, monteur de film

Stere Gulea, regizor

Dumitru Budrală, regizor

Simona Constantin, regizor, curator

Raluca R Gorgos, regizor

Andrei Butica, director de imagine

Radu Gorgos, director de imagine

Andrei Ujică, regizor

Elena Vlădăreanu, scriitoare

Oana Ghera, curator de film

Cătălin Neagoe, UPM

Sophie Reiter, monteur de film

Ioana Bogdana, producător și scenarist

Eva Todică, regizor, scenarist și producător

Mihai Grecea, regizor

Oana Tenter, regizor 

Ilinca Neagu, regizor, producator”

Interviul la care se face referire poate fi citit integral AICI, iar cel de-al doilea interviu acordat de Anca Mitran, după prima zi de protest, poate fi citit AICI.

The post În a 4-a zi de protest, mai mulți cineaști îi cer demisia Ancăi Mitran, directorul CNC appeared first on Cultura la dubă.

De Ziua Culturii Naționale, peste 150 de oameni importanți din domeniul cultural seamnează o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Florin Cîțu, prin care contestă reacțiile publice ale ministrului Culturii, Bogdan Gheorghiu, afișate în ultimele zile și le cer conducătorilor țării să reacționeze la criza din sectorul cultural.

Scrisoarea este inițiată de regizorii Alexandru Solomon și Florin Iepan, iar printre semnatari se numără producătoarea Ada Solomon, actorul Victor Rebengiuc, regizorul Radu Jude, producătorul și regizorul Tudor Giurgiu, actrița Ana Ularu sau directorul de imagine Marius Panduru.

Ministrul Culturii a declarat ieri că schema de ajutor de stat de 100 de milioane de euro a fost trimisă la Ministerul Economiei și că misiunea Ministerului Culturii este încheiată. Mai mult, acesta a susținut că nu își dorește ca ministerul pe care îl conduce să preia schema de ajutor pentru producătorii de film străini, pentru care România are deja o datorie de zeci de milioane de euro.

Redăm mai jos scrisoarea publică:

“Domnule Președinte Klaus Iohannis,

Domnule Prim-Ministru Florin Cîțu,     

Sectorul cultural din România trece prin cea mai gravă criză din existența sa.

De la începutul pandemiei, Ministerul Culturii nu a reușit să pună în practică o politică de sprijinire a culturii și a industriilor creative. Nu s-a făcut nimic substanțial în sprijinul lucrătorilor, creatorilor și a companiilor din domeniu.

Mii de oameni își văd amenințate ocupația, teatrele, galeriile și trupele independente sunt în pericol existențial, festivalurile de toate genurile sunt anulate, la Centrul Național al Cinematografiei nu s-a mai organizat niciun concurs de proiecte, producția de film s-a prăbușit, iar cinematografele sunt în pragul falimentului.

Ce face Ministrul Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu, în acest context? Mai întâi, încearcă să-l discrediteze pe regizorul Alexander Nanau care – pe 12 ianuarie – a tras un semnal de alarmă, refuzând să primească o distincție oferită de către Președintele României, domnul Klaus Iohannis. Ministrul scoate din raft dosarele cu finanțările obținute de filmul domnului Nanau începând cu anul 2016, ca și cum ar fi vorba de sume acordate prin grația domnului Gheorghiu, iar petentul și-ar fi pierdut astfel dreptul de a protesta. Atacă un om care contribuie la prestigiul internațional al culturii române și implicit al României, dar evită fondul problemei… Apoi înșiră o listă de fonduri alocate culturii în 2020, dintre care majoritatea funcționează chinuit de ani de zile, ca și cum ar fi vorba de formule de sprijin pe care Ministerul le-a creat în contextul pandemiei.

A doua zi, pe 14 ianuarie, domnul Ministru continuă să manipuleze opinia publică și declară că Ministerul Culturii și-a încheiat misiunea, trimițând către alte ministere o propunere de ajutor pentru domeniul de care se ocupă. Restul nu mai e treaba dumnealui. Continuă, spunând că nu vrea să preia de la Ministerul Economiei o schemă de ajutor pentru cinematografie, pentru că aceasta l-ar obliga să ia bani de la teatre. Ori schema în cauză se bazează pe un buget propriu deja alocat. E greu de spus cât e vorba de incompetență și în ce măsură este minciună.

Faptul că Ministrul Culturii s-a descalificat total este evident.

Mai grav este că ne confruntăm cu o atitudine care compromite nu doar credibilitatea celor care gestionează destinele unui întreg sector care aduce beneficii importante, inclusiv financiare, statului român, dar și credibilitatea celor care ne guvernează în ansamblu.

Cu ocazia Zilei Culturii Naționale, nu ne dorim medalii și festivități. Ne dorim, în schimb, în fruntea Ministerului Culturii oameni competenți, care nu îi disprețuiesc pe cei care lucrează în domeniu și care pricep problemele cu care aceștia se confruntă.

Așteptăm o reacție publică din partea Președinției și a Guvernului României în ceea ce privește importanța pe care o acordă culturii și o strategie coerentă, funcțională de salvare a domeniului cultural în perioada de criză pe care o traversăm.

Dar, în primul rând, cerem ca Ministrul Culturii să își ceară public scuze pentru că a manipulat intenționat opinia publică, din poziția de ministru al unui stat european.

Nu putem accepta să fim reprezentați de către un om politic care compromite misiunea Ministerului Culturii și mecanismele sale.  

15 ianuarie 2021

Semnează

  Florin Iepan – cineast Andrei Ujică – cineast Alexandru Solomon – cineast Mona Nicoară – cineastă Monica Lăzurean-Gorgan – cineastă Andrei Dăscălescu – cineast Raluca Durbacă – cineastă Andrei Rus – critic de film, director artistic festival de film Radu Popescu, regizor, dramaturg, director Bucharest Fringe și Teatrul Apropo Beatrice Popescu – manager cultural Laura Căpățână – cineastă Gabriel Spahiu – actor Ada Solomon -producător de film Cosmin Manolescu – coregraf, manager cultural Alexandra Gulea – cineastă Andra Popescu – producător de film  Alina Ușurelu – artist visual, manager cultural Ilinca Manolache – actrita Daniel Popa – actor Radu Vancu -scriitor Raya Al Souliman – regizor Alex Călin – actor Gianina Cărbunariu – regizor, dramaturg Adriana Moca – actriță, manager cultural Adina Pintilie – cineast, curator Andrei Tănăsescu – curator, selecționer festivaluri Anamaria Pravicencu – artistă, manager cultural Alex Tocilescu – scriitor Victor Rebengiuc Mariana Mihuț Roxana Stroe – regizor Gabriela Forfotă – cineastă Bogdan Theodor Olteanu – regizor Oana Stoica – critic de teatru Alexandru Radu – cineast Cinty Ionescu – designer video Elena Vlădăreanu, scriitoare Dana Bunescu – cineast Cristina Haneș – cineastă Claudiu Mitcu – cineast  Luminița Marcu, scriitoare Adrian Buz, scriitor Alina Manolache, regizoare Ionuț Niculae, actor Alina Grigore – actor, regizor Paul Negoescu – cineast Ana Drăghici – cineastă Gabriela Suciu – producator si distribuitor de film Adrian Pădurețu – director imagine Eugen Erhan – designer Alina Tofan – actriță/performer Ioana Țurcan – cineast Andrei Gorzo – critic de film Monica Felea – distribuitor de film Ștefan Bradea – distribuitor de film Bogdan Răileanu – scriitor Oana Popa – actriță Radu Apostol – regizor, Centrul de Teatru Educațional Replika  Viorel Cojanu  – actor, Centrul de Teatru Educațional Replika  Dan Nuțu – producător Aristoteles Workshop Cătălin Cristuțiu – cineast Toma Danila – actor si regizor  Nora Agapi – cineast  Eliza Zdru – cineastă Cecilia Ștefănescu – scriitoare, cineastă Irina Trocan – critic de film Ileana Cecanu – distribuitor de film, organizator festival Marian Crisan, cineast Tudor Pojoni – cineast István Téglás, actor Victor Morozov – critic de film Flavia Dima, critic și curator de cinema Carmen Tofeni – cineastă  Roxana Gamarț – manager cultural, curator Marius Olteanu – regizor Cosmin Bumbuț – fotograf Igor Cobileanski – regizor, scenarist Laurențiu Brătan – critic de film Ligia Soare – traducător audiovizual, organizator festival Radu Stancu – producător de film Patrick Brăila – cineast Dan Samoilă – artist vizual Alexandra Bălășoiu – coregraf Paula Oneț – cineast Andrei Crețulescu – cineast Codruța Crețulescu – producător de film Levente Kozma – artist, manager cultural Radu Jude – regizor dr. Marius Panduru – operator Andra Petrescu – critic de film Ioan Maxim – manager cultural Gabriela Filippi- istoric de film Diana Rotaru – compozitor Cătălin Neagoe – director de producție Anamaria Antoci – producător de film Anca  Damian – producator si regizor Ana Ularu – actor Marghidan Liviu – cineast Andra Bărbuică – cineast Andreea Cristina Borțun – regizoare, scenaristă Maria Mora – performer, producător cultural Ioan Andrei-Ionescu – actor Gabi Albu – arhitect, scenograf Diana Smeu – critic de film Mihai Calin – actor Florentina Bratfanof – casting director Irina Malcea-Cândea – producător de film Tudor Giurgiu – regizor, producător Dan Angelescu – manager cultural, curator Miki Braniște – manager cultural, curator Raluca Răcean Gorgos – cineastă Radu Gorgos – cineast Angela Nita – agentie licentieri muzica film Mihaela Constantinescu, manager cultural, cineast Andra Tarara – cineastă,  Geo Doba – regizoare, scenarista Adrian Lăcătuș – scriitor, profesor de literatură Clara Trăistaru – manager cultural Apostol Daniela – cineast Raluca Munteanu – arhitect Livia Rădulescu – producător, manager cultural Vlad Petri – cineast Călin Boto – critic de film Roxana Ardelean – cineast Oana Maria Babes – cineast Iulia Lumânare – actriță, scenaristă Peter Kerek – regizor Ana Lungu – cineasta Catalina Simion-Calin – cineasta Bogdan Balla – cineast Constantin Dogioiu- actor Bogdan Iancu – antropolog Iulia Verdeș – actor Cristian Batran – cineast Cătălin Olaru – critic de film Cristian Pascariu – regizor, scenarist Ana Maria Sandu – scriitoare, jurnalistă Adrian Pîrvu – cineast Marcela Motoc – actor Svetlana Cârstean – scriitoare, manager cultural Matei Câlția – galerist Tudor Elian – arhitect și curator Ilinka Mihăilescu – distribuitor de film, organizator festival Karin Budrugeac – PR cultura Bogdan Zamfir – actor Liviu Săndulescu – cineast Mircea Sorin Albuțiu – fotograf și autor de film Florin Serban – regizor Ozana Nicolau – regizoare, manager cultural  Gratiela Amelia Ene-actor, pedagog teatral Cosmina Stratan – actriță Sarra Tsorakidis – regizoare Ruxandra Ghițescu -regizoare, scenaristă Andrei Cristea – actor păpușar  ·         Anelise Sălan- cineastă ·         Vivi Dragan Vasile-cineast”

The post Peste 150 de regizori, actori, producători de film îi cer ministrului culturii să își ceară scuze public appeared first on Cultura la dubă.

O petiție semnată de 4000 de oameni, prin care se cere reformarea Institutului Cultural Român, a fost înaintată către Administrația Prezidențială. Scrisoarea deschisă, semnată de scriitorii Mircea Cărtărescu și Radu Vancu, este adresată președintelui Klaus Iohannis.

Cei doi autori cer președintelui să repună ICR sub administrația sa și să o scoată de sub administrația Ministerului de Externe și a ambasadelor.

Aceștia vorbesc despre politizarea institutelor culturale române de peste hotare și susțin că “din 2012, ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relații politice, soți și soții, în deplină opacitate.”

Redăm mai jos scrisoarea semnată de Mircea Cărtărescu și Radu Vancu:

“Domnule președinte Klaus Iohannis,

Știm că înțelegeți exact importanța culturii în dezvoltarea unei societăti. Numele dumneavoastră s-a legat de prima capitală culturală europeană din România. Tocmai ați realizat majoritatea care ar putea mișca lucrurile  reacționând la dorința de schimbare a societătii românești, revoltată de impasul în care o conduce o clasă politică depășită.

(Fraza în italice e actualizată în 2020. Varianta ei inițială din 2015 suna astfel: Tocmai ați încredințat mandatul de premier unui tehnocrat, reacționând la dorința de schimbare a societătii românești, revoltată de impasul în care o conduce o clasă politică depășită.)

În opinia noastră, două sunt cele mai performante instituții create în România de după 1989. Prima este DNA. A doua, Institutul Cultural Român. Sub conducerea lui Horia-Roman Patapievici, ICR a fost între 2005 și 2012 o instituție modernă, deschisă, respectată la nivel european. A pus literatura română pe hartă, prin programe care făceau să apară în fiecare săptămană, undeva în lume, o traducere din literatura română. A adus uriașe servicii filmului, muzicii, artelor vizuale.

În 2012, această instituție performantă a fost decapitată și ulterior demolată. Supus algoritmului politic, ICR s-a golit de profesioniști și s-a umplut de sinecuriști. Cei care au nimicit ICR sunt aceiași politicieni pe care azi societatea românească îi respinge la unison.

Vă cerem să redați prestigiul și importanța acestei instituții, scoțând-o de sub mutilanta tutelă politică.
Iată, pe scurt, cum credem că pot fi ele recuperate.

1) Ne dorim un ICR revenit sub tutela neutră politic a președinției. Adică un ICR independent, cu management profesionist, selectat transparent, cu obiective clare. Concursurile pentru ocuparea posturilor la filialele din străinătate s-au sistat în 2008. Din 2012, ICR-urile din lume s-au umplut de rubedenii, relații politice, soți și soții, în deplină opacitate.

2) Nu mai vrem un ICR anexă a ambasadelor: valoarea acestei instituții stă în capacitatea ei de a fi o platformă de dialog cultural, de a oferi o tribună internațională mediului cultural românesc, în pluralism, nu în aliniere. Dorim un ICR integrat, în care filialele din străinătate să fie cu adevărat parte a structurii sale, iar resursa umană să nu se risipească din lipsa unei perspective de carieră.

3) Vedem un ICR capabil să atragă fonduri europene, să genereze venituri proprii. Debirocratizat, centrat pe politici de interes public, nu pe conivențe de gașcă. În care 70% din buget să meargă spre programe în străinătate, și nu spre funcționarea aparatului administrativ.

4) Un ICR în care banul public să nu mai fie intersectat forțat cu interese ce nu au nimic de a face cu sectoarele culturale și creative.

5) Un ICR a cărui expertiză să poată fi transferată, ca model, în vecinătatea noastră imediată.

6) Dorim un ICR care să profeseze o viziune largă a culturii, axată pe artă contemporană, nu unul paseist și dirijist. Unul axat pe coproducție internațională a culturii și contacte între profesioniști, nu o instituție sufocată de lipsă de viziune și proastă administrare.

Ne dorim toate acestea pentru ICR. Și pentru România.

Domnule președinte, credem că a sosit clipa să înapoiați ICR celor ce sunt în mod simbolic proprietarii săi: profesioniștii culturii, creatorii și, în primul rând, contribuabilul român.

Cu speranță,

Mircea Cărtărescu

Radu Vancu”

The post “Scoateți ICR de sub mutilanta tutelă politică” – petiție inițiată de Mircea Cărtărescu și Radu Vancu pentru reformarea Institutului Cultural Român appeared first on Cultura la dubă.