În scrisoare, ministrul Demeter argumentează că nu mai putea să îi prelungească interimatul lui Ovidiu Țentea, după ce acesta a obținut doar 6.31 la concursul recent organizat de Ministerul Culturii.

“În locul unei propuneri pentru nou contract de management interimar, am primit o scrisoare de felicitări, în care domnul ministru Demeter Andras mi-a mulțumit pentru activitate și a motivat faptul că rezultatul evaluării pentru concursul de management la care am participat este nesatisfăcător, motiv pentru care nu prelungește mandatul.

Dar concursul n-are nicio legătură, nici logic, nici juridic. Interimatele înseamnă continuarea activității în aceiași parametrii, adică asigurarea continuității instituției pe alte considerente. Nu există nicio legătură sau corelații legislative între aceste lucruri, dar domnul ministru a ținut seama mai degrabă de opinia a trei sau cinci specialiști care au fost în această comisie, care știau mai mult sau mai puțin condițiile sau modul în care funcționează Muzeul Național de Istorie a României, decât să se fie convins cu proprii ochi de situația de fapt.”

Ovidiu Țentea este cercetător în arheologie, angajat la MNIR de peste 20 de ani. În februarie 2025, el a fost numit manager interimar de către ministrul de atunci, Natalia Intotero, după ce aceasta l-a demis pe Ernest Oberlander Târnoveanu, în urma scandalului furtului artefactelor dacice din Olanda.

Acum, în locul său, manager interimar a fost desemnat Cornel Ilie, director adjunct al muzeului.

La concursul organizat de minister s-au prezentat 3 candidați. Niciunul nu a obținut de la comisie media necesară (7) pentru a se califica la proba interviului.

Spre deosebire de concursul de la TNB, ministrul Demeter nu a făcut până acum publică componența comisiei de la concursul MNIR, în ciuda insistențelor sindicatelor din muzee.

“TNB a fost pilot. Legea nu interzice dezvăluirea comisiei, dar GDPR presupune obținerea prealabilă a acordului persoanei. Pentru concursurile deja anunțate, logic nu se mai poate. Pentru cele ce se anunță – da, se vor publica, în măsura acordului, evident.”, a declarat ministrul Demeter pentru Cultura la dubă.

Cultura la dubă va publica în curând un material amplu despre concursul de la Muzeul Național de Istorie a României, cea mai bogată instituție din România, după Banca Națională, care de 23 de ani e închisă în proporție de 80% și prezintă un risc seismic major. Despre situația de la MNIR, Cultura la dubă a scris pe larg AICI.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Ovidiu Țentea, înlăturat de ministrul Andras Demeter de la conducerea Muzeului Național de Istorie a României appeared first on Cultura la dubă.

Acesta a anunțat lansarea unui proiect major, intitulat “Noua Renaștere a Luvrului”, care va include construirea unei intrări noi lângă Sena, restaurarea unor aripi ale clădirii și modernizarea spațiilor de primire a publicului, precum și a unor săli de expoziții. Odată cu această modernizare, “Mona Lisa” va avea propria cameră de expoziție.

“Condițiile de prezentare a Mona Lisei vor fi pe meritul său”, a spus azi Macron.

Anunțul vine după ce în ultimii doi ani, directoarea muzeului, Laurence des Cars, a făcut repetate apeluri publice către autorități și a vorbit despre nevoia consolidării și modernizării clădirii care găzduiește cel mai mare muzeu din lume. Luna trecută, aceasta a adresat o scrisoare ministrului Culturii, în care a vorbit despre degradarea clădirii, cauzată de scurgeri de apă, schimbări bruște de temperatură și alți factori.

Proiectul lui Laurence des Cars, de modernizare a Luvrului, a fost estimat la 900 de milioane de euro, potrivit publicației Le Monde.

Ultimul mare proces de modernizare a Luvrului a avut loc în 1981, atunci când a fost construită și celebra piramidă de sticlă, considerată o lucrarea extrem de îndrăznează la acea vreme, a arhitectului chinez Ieoh Ming Pei.

Noua intrare a Luvrului ar urma să fie inaugurată în 2031. Potrivit lui Macron, fondurile vor proveni din vânzarea de bilete, din donații și din încasările Muzeului Luvru din Abu Dhabi. De asemenea, președintele a anunțat că biletele pentru turiștii non-UE vor fi mai scumpe. În prezent, intrarea generală pentru un adult costă 22 de euro.

În 2024, muzeul a întregistrat 8,7 milioane de vizitatori. Luvrul are 2.200 de angajați. Jumătate din bugetul instituției vine de la stat, iar cealaltă jumătate înseamnă autosusținere din bilete, magazine, restaurante, închirieri pentru evenimente speciale și donații de la mari iubitori de artă.

Un alt muzeu major al Parisului, Centrul Pompidou, va fi închis, începând de anul acesta, pentru renovare. Costurile șantierului de la Pompidou se ridică la 260 de milioane de euro.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Muzeul Luvru va intra într-un amplu proces de modernizare, estimat la peste 800 de milioane de euro appeared first on Cultura la dubă.

Din păcate, însă, analizând cu atenție declarațiile, informațiile oferite de partea olandeză și contractul dintre cele două muzee, reies mai multe inadvertențe.

Pentru că nu suntem în măsură să analizăm sisteme de securitate, am apelat la ajutorul unui specialist în montarea de expoziții internaționale, care cuprind valori de tezaur.

Între timp, povestea furtului și încercarea de a găsi public un țap ispășitor, s-a transformat într-o luptă politică. Premierul Ciolacu susține că Tezaurul a fost scos din țară fără hotărâre de guvern, așa cum ar fi trebuit. Lucian Romașcanu (PSD) o trage la răspundere la Raluca Turcan (PNL), ministrul Culturii la momentul organizării expoziției din Olanda.

Cultura la dubă publică documentele care au avizat exportul bunurilor. Pe ele se află și semnătura Ralucăi Turcan, membru al guvernului Ciolacu.

VITRINELE

În conferința de presă, directorul MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu a declarat că a cerut specific ca artefactele să fie expuse în vitrine speciale antifurt.

“În contract au fost incluse cerințe specifice ale noastre, de exemplu vitrine speciale antifurt. Piesele care au fost furate erau în vitrine speciale cerute de Muzeul Național de Istorie.”, a spus acesta.

În realitate, în contract, la capitolul privind securitatea, singura specificație privind vitrinele este “vitrine sigilate”, nu “vitrine antifurt”. Mai mult decât atât, nicăieri în cele 11 pagini de contract nu există vreo diferențiere pentru condițiile de securitate privind Coiful de la Coțofenești sau brățările dacice regale, piese din Tezaurul Național.

Toate specificațiile de securitate sunt descrise generalist, referindu-se la toate cele 673 de piese împrumutate. De altfel, MNIR a cerut în contract ca în caz de furt, să fie anunțat în maximum 24 de ore. Un interval uriaș în astfel de cazuri, obiectele furate putând fi transportate în acest interval în alt colț al lumii.

Cosmin Tudose este expert în vitrine de înaltă securitate la o companie belgiană și lucrează la instalarea unora dintre cele mai mari expoziții din lume. Recent a lucrat la construcția unei vitrine pentru costumul de astronaut cu care Neil Armstrong a pășit pe Lună, dar și la vitrine care au securizat coroanele regale britanice.

L-am rugat să explice pentru Cultura la dubă care este diferența de terminologie între “vitrină sigilată”, așa cum MNIR a cerut în contract și “vitrină antifurt”, așa cum se folosește în cazul obiectelor importante de patrimoniu.

De asemenea, el analizează mai jos chiar vitrina în care a fost expus la Drents Coiful de la Coțofenești.

“În orice proiect pentru o expoziție există un scenograf sau un architect. Arhitectul împreună cu departamentul de conservare a operelor unui muzeu stabilesc specificațiile vitrinelor.

În termeni de specificații există două clase: cea de etanșeitate și protecție a obiectelor, aici fac referire doar la ce trebuie să îndeplinească vitrina pentru a proteja obiectul, de exemplu controlul de umiditate. Noi primim în specificațiile proiectului umiditatea necesară, astfel încât materialele folosite în construcția unei vitrine trebuie să nu degaje gaze dăunătoare pentru obiecte, se folosesc materiale specifice. Toate acestea sunt listate de departamentul de conservare.

Responsabilitatea aceasta cine o are? Cel care împrumută sau cel care dă obiectele spre împrumut?

Dar ce înseamnă „vitrină sigilată”, așa cum scrie în contractul dintre MNIR și Drents?

Vitrină sigilată e o formulare vagă pentru mine. Profesional, lucrând în domeniu de 10 ani, eu nu am întâlnit termenul de sigilat. Poate se referă la air-tight, deci mai mult are legătură cu conservarea sau că e o vitrină închisă. Dar nu se referă la securitate.

Și acum ajungem la a doua categorie, care are legătură cu securitatea.

Iar muzeul gazdă poate să aibă o securitate atât de bună, ca la aeroport, cu pază permanentă printre sălile de expoziție, încât să nu fie necesare vitrine antifurt.

Dar ce înseamnă, mai exact, o vitrină antifurt?

Nivelul antifurt se referă la timpul cât ia unei echipe de a sparge respectiva vitrină. Nu există să fie 100% imposibil de spart, la un moment dat tot se sparge. Dar timpul diferă.

Câte clase de securitate există?

Foarte multe clase.

De exemplu, ce fel de clasă de securitate se folosește la o piesă de tezaur?

La un obiect de tezaur, îți pot da exemplu coroana și bijuteriile familiei regale din Anglia, proiect în care am fost implicat.

Proprietarul obiectului stabilește cu arhitectul că nivelul de securitate e foarte înalt și impune specificații înalte. Se poate folosi sticlă laminată de înalte specificații, a cărei spargere ar putea dura și o jumătate de oră cu un ciocan impresionant ca mărime.

Se folosește o sticlă mai groasă și cu mai multe straturi de PVB, transparente, care se regăsesc între straturile de sticlă. O cerință ar fi sticlă de minimum 6.6.4. Ce înseamnă 6.6.4? Prima sticlă să fie de 6 mm, a doua de 6mm, iar 4 se referă la numărul de PVB-uri – ele dau o mare rezistență sticlei.

Ulterior, nu lăsăm expuse muchiile de la îmbinarea între sticlă și sticlă. Îmbinarea se realizează, ca să crești securitatea, cu rame metalice care se siliconează pe sticlă și nu pot fi înlăturate cu ușurință.

Dat fiind că acest jaf a avut loc în 2 minute, crezi că o astfel de vitrină ar fi putut fi spartă cu barosul?

Îmi e greu să cred, ar fi durat mai mult.

Mai mult decât atât, chiar dacă vitrina era făcută la cel mai înalt nivel, întotdeauna se recomandă a se folosi sisteme de alarmă.

De exemplu, avem două nivele de alarmă:

1. De vibrații – dacă ar fi primit un ciocan sticla, s-ar fi declanșat un nivel de alarmă care ar fi alertat fie securitatea muzeului fie direct poliția.
2. De contact – dacă vitrina ar fi fost cu ușa și încuietori, ar fi reușit să deschidă ușa, atunci senzorii ar fi depistat deschiderea și ar fi sunat o alarmă a clădirii și ar fi generat alertarea autorităților.

Pentru astfel de valori, ar fi trebuit să scrie în clar ce clasă de securitate să aibă sticla.”

Cosmin Tudose analizează o imagine în care se vede chiar vitrina Coifului de la Coțofenești în timpul expoziției de la Drents. Imaginea a fost publicată pe site-ul MNIR la deschiderea expoziției. Potrivit acestuia, vitrina folosită în Olanda pentru protejarea Coifului, piesă de Tezaur, a fost de securitate scăzută, cel mult medie.  

„Tavanul vitrinei se remarcă printr-un design simplist și atractiv din punct de vedere estetic, însă acesta pare să nu îndeplinească cele mai ridicate cerințe de securitate.

Conexiunile dintre panourile de sticlă par a fi realizate fie prin aplicarea de silicon, fie prin utilizarea de garnituri. Acest tip de îmbinare poate fi suficient pentru expuneri standard, însă pentru piese de valoare excepțională sau care necesită o protecție sporită, se recomandă utilizarea unor sisteme de sigilare avansate, precum profile metalice integrate.”

În seria respectivă de fotografii este publicat pe site-ul Muzeului Național de Istorie a României inclusiv momentul instalării unei vitrine (nu este clar pentru ce exponat), fiind la îndemâna oricui să vadă din ce era alcătuită vitrina și cum ar fi putut fi spartă. Potrivit lui Cosmin Tudose, din experiența sa, este complet interzis să fie publicate imagini cu instalarea vitrinelor.

Azi, după ce a fost audiat în Comisia de Cultură a Senatului, directorul MNIR a povestit cum au fost sparte vitrinele.

„Pe analiza informațiilor pe care le am în acest moment, hoții au intrat printr-o metodă neconvențională, s-au dus direct la cele două vitrine, au folosit mijloace extrem de contondente, un baros, pentru a sparge vitrinele. Se pare că geamul securizat a rezistat, în schimb s-a deformat vitrina. Pare scenariul pentru un furt la comandă.”

Dragoș Neamu, organizatorul Nopții Muzeelor și membru al Rețelei Europene a Muzeelor, susține responsabilitatea a impune condiții drastice de împrumut era a României.

„Pentru că în organigrama muzeelor din Romania nu există un departament specializat pe itinerarea de expozitii internaționale, sau măcar un expert în așa ceva, am ajuns să trăim cu toții această adevărată dramă națională. Numai așa am fi știut cum să planificăm eficient această misiune de diplomație culturală și am fi știut să menționăm în contractul de împrumut toate acele elemente obligatorii care țin de standardele de securitate a pieselor de tezaur, în regim de împrumut.

Muzeul din Drents nu a dispus de vitrine antifurt pentru că acest lucru nu a fost menționat în contractul de împrumut. Sigur, putem să găsim aici o culpă morală pentru Drents Museum, dar din punct de vedere profesional și juridic, vulnerabilitățile sunt la noi.

Iată încă un motiv serios pentru care acest muzeu olandez, unul foarte interesant când vorbim de interactivitate și receptivitate, nu era recomandat ca alegere.”, spune Dragoș Neamu pentru Cultura la dubă.

Am cerut Muzeului Drents un punct de vedere cu privire la vitrinele folosite, însă instituția a comunicat că nu face față solicitărilor jurnaliștilor și nu mai poate răspunde pentru moment.

De asemenea, am solicitat MNIR să ne pună la dispoziție, dacă există, alte documente în care muzeul chiar să fi cerut în scris vitrinele speciale antifurt. Nu am primit un răspuns până la ora publicării articolului.

PAZA UMANĂ

Atât în conferința de presă, cât și în Parlament, Oberlander a susținut că a cerut în contract un punct de control activ 24/24h, 7/7 zile. Acest lucru se regăsește, într-adevăr, în contract.

„Vă asigur că în declarația pe care a făcut-o conducerea muzeului figura existența unui post de control 24 din 24, prezența unor oameni acolo. Scrie în contract.

Ați verificat asta?

Nu am cum să verific de la 1700 de kilometri distanță”, a declarat directorul MNIR în conferință.

În realitate, Muzeul din Drents, a oferit pază umană doar în timpul zilei, potrivit declarațiilor directorului Tupan.

AUTORIZAREA EXPORTULUI CELOR 673 DE PIESE

În doar două zile de la producerea furtului, autoritățile române se întrec în acuzații și nimeni nu își asumă vreo responsabilitate.

Azi, Lucian Romașcanu, fost ministru PSD al Culturii și actual senator PSD, a acuzat-o pe Raluca Turcan că nu a respectat prevederea legală ca un export de bunuri culturale de patrimoniu să fie aprobat prin Hotărâre de Guvern. Premierul Ciolacu a susținut, la rândul său, că exportul s-a făcut fără Hotărâre de Guvern.

“Noile reglementări, introduse chiar la propunerea mea, în 2023, se referă la necesitatea unei hotărâri de guvern dacă sunt implicate MAI MULTE autorități și instituții. Acest paragraf a fost introdus pentru a reglementa implicarea unor instituții militare, de exemplu, în transportul exponatelor, cum a fost cazul expoziției de la Roma.

Singura instituție implicată în proiectul realizat cu Muzeul din Drents este MNIR, aflat în subordinea Ministerului Culturii.”

În realitate, avizul Direcției Patrimoniu Cultural din cadrul Ministerului Culturii este aprobat chiar de către ministrul Culturii Raluca Turcan, pe 12 iunie 2024.

Documentația privind exportul a 673 de obiecte de patrimoniu arată superficialitatea cu care acest împrumut a fost tratat atât în Comisia Națională a Muzeelor, subordonată Ministerului Culturii, cât și în cadrul Direcției de Cultură, care a dat Certificatul de Export Temporar, sub semnătura directorului Dragoș Frăsineanu.

Comisia Națională a Muzeelor a propus, la solicitarea MNIR, exportul bunurilor. În cadrul aceleiași comisii s-a analizat și autorizat propunerea.

În niciunul dintre aceste documente care au circulat în Ministerul Culturii nu este prezentată o justificare pentru necesitatea organizării expoziției, valoarea detaliată a obiectelor împrumutate, atât din punct de vedere istoric cât și financiar, și nici nu sunt prezentate măsurile de securitate pe care le oferă muzeul gazdă – Drents, din Olanda.

MUZEUL DIN DRENTS ESTE RESPONSABIL ȘI DE ÎNTOARCEREA OBIECTELOR

În contractul încheiat între cele două muzee, furtul nu a fost considerat un caz de forță majoră. Dacă acest contract va rămâne valabil până la încheierea lui, Muzeul din Drents, care a dat dovadă de breșe majore de securitate, este responsabil și de organizarea și securizarea transportului obiectelor rămase înapoi la aeroportul din București.

MNIR devine responsabil doar de la preluarea lor la vama românească.

„Ceea ce am solicitat părții olandeze ar fi corespuns tuturor măsurilor previzibile de siguranță. Nimeni nu s-a confruntat cu o asemenea situație. Vom învăța. Din păcate, este o învățătură pe pielea proprie. Dar instituțiile învață și din situațiile în care sunt puse.”, a concluzionat Ernest Oberlander azi, în Parlament.

În urma jafului din Olanda, România a pierdut unul dintre cele mai importante artefacte din Tezaurul Național, Coiful de la Coțofenești, și 3 brățări dacice regale.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Un lung șir de neconcordanțe privind securitatea capodoperelor de Tezaur împrumutate în Olanda appeared first on Cultura la dubă.

“Traffic” este o coproducție România, Belgia și Olanda, iar printre producători se numără Cristian Mungiu și frații Dardenne.

Pentru prima dată, actrița româno-franceză Anamaria Vartolomei, câștigătoarea unui premiu Cesar, lucrează alături de actori români și interpretează un rol în limba română. Din distribuție mai fac parte Ionuț Niculae, Rareș Andrici, Thomas Ryckewaert, Mike Libanon.

Într-un interviu pentru Variety, Teodora Mihai spune că filmul este o perspectivă critică asupra civilizației vestice și asupra estului, arătând clișeele și punctele slabe, într-o confruntare ca între colonizatori și barbari.

Ceea ce a fost numit în presa internațională jaful secolului a avut loc în 2012. 3 români au furat atunci 7 tablouri din Muzeul Kunsthal din Rotterdam, realizate de Picasso, Mattise, Monet, Gauguin, Meyer de Haan şi Lucian Freud. Pentru că nu ar fi găsit cumpărători, aceștia ar fi dat foc tablourilor acasă, în România, într-o sobă din Carcaliu, județul Tulcea, după ce au trecut granițele fără a fi verificați.

The post Film inspirat de cazul hoților români de tablouri, scris de Cristian Mungiu și regizat de Teodora Mihai, cu Anamaria Vartolomei în rol principal appeared first on Cultura la dubă.

Din imagini se poate observa că pereții au fost îndreptați, ca la o clădire modernă, iar noul parchet înlocuiește pardoseala originală care, potrivit, documentelor istorice, era din lut. De asemenea, grădina și scările au fost complet modificate. Dacă scările originale aveau o balustradă din lemn, acum aceasta este din metal vopsit în alb.

“Călător pe meridiane culturale”, așa s-a numit proiectul prin care am reabilitat întreg ansamblul muzeal cu fonduri europene, printr-un parteneriat implementat împreună cu Primăria Fălești Și Consiliul Raional Fălești din Republica Moldova. Prin acest proiect, am efectuat lucrări de restaurare și securizare a bojdeucii, lucrări de reabilitare și modernizare a clădirii muzeului, refacerea amfiteatrului și circulațiilor pietonale, reamenajarea spațiului verde și refacerea sistemului de iluminat.

Mă bucur că am încheiat cu succes etapa lucrărilor și că am reușit să conservăm farmecul unic al bojdeucii.”, a declarat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.

Lucrările aveau nevoie de aviz de la Ministerul Culturii și era necesar să fie supervizate de specialiștii ministerului în patrimoniu, prin Direcția de Cultură Iași. Ministerul Culturii este condus de Raluca Turcan, colegă de partid la PNL cu Costel Alexe. Până în acest moment, aceasta nu a oferit un punct de vedere.

De cealaltă parte, senatorul USR de Iași, Marius Bodea, cere o anchetă în acest caz.

“Schingiuirea memoriei și o oroare marca Costel Alexe. Bojdeuca lui Ion Creangă din Țicău, redată în folosință după ce s-a intervenit cu materiale de la magazinele de bricolaj, a încetat să mai existe. Nu doar legi s-au încălcat aici, ci s-a călcat efectiv istoria în picioare. Proporțiile clădirii originale nu mai există, iar întreg ansamblul din jur, de un kitsch înfiorător, decontextualizează grosolan spațiul în care și-a petrecut ani din viață marele scriitor. Bojdeuca ni se arată astăzi mutilată, fiind reabilitată parcă pe baza standardelor dictate de construcția vilelor baronilor locali moderni.

Dacă recepția finală a fost deja realizată, dacă proiectul arhitectural a fost aprobat și execuția este fidelă (monstruozitatea de azi), atunci totul are datele unei fraude. A fost fraudată istoria și a fost tratată în bătaie de joc orice regulă de patrimoniu. Avem nevoie urgentă de o anchetă care să stabilească circuitul de avizare în vederea reabilitării bojdeucii lui Ion Creangă. Este echivalentul cu a pune termopane și pereți de rigips tuturor caselor din Muzeul Satului!

Totul în România pare că a devenit o butaforie. Avem o Comisie Națională a Monumentelor Istorice care trebuie să se pronunțe. Solicit experților în patrimoniu, Ordinului Arhitecților, să facă un pas în față și să își exprime punctul de vedere. Ministerul Culturii are o responsabilitate directă și el, prin Direcția Județeană pentru Cultură Iași, fără avizele căreia lucrările nu puteau demara.“, a declarat acesta.

Lucrările de restaurare au fost realizate de firma Iașicon, care deține monopol pe restaurarea clădirilor de patrimoniu din Iași, muzee sau biserici. Iașicon a câștigat aproape toate licitațiile pe acest segment, organizate de CJ Iași. Printre lucrările executate se numără Cetatea Neamțului, Palatul Culturii din Iași, Muzeul Unirii din Iași, Palatul Cuza din Ruginoasa, Biserica Armeană din Iași, Palatul Copiilor din Iași, Teatrul Național Vasile Alexandri din Iași.

Bojdeuca lui Creangă este prima casă memorială din România transformată în muzeu încă din 1918 și este clasată pe lista monumentelor istorice.

The post Înainte și după restaurare. Bojdeuca lui Ion Creangă a fost “modernizată” de Consiliul Județean Iași appeared first on Cultura la dubă.

Cărți precum Cazania lui Varlaam (Iaşi, 1643) și Biblia lui Şerban Cantacuzino (București, 1688) au trecut deja prin mâinile restauratorilor și se află în colecția de peste 2.000 de volume a muzeului.

„Suntem direct răspunzătoare pentru ceea ce facem. Este o carte de patrimoniu.”, spune Paula Gânju, care, la 71 de ani, este unul dintre cei doar 18 experți restauratori de carte veche în activitate pe care îi are România în prezent și singurul expert restaurator de carte în activitate din județul Galați, potrivit Registrului Experților pentru Patrimoniul Cultural Național Mobil.

Nu numai responsabilitatea, însă, îi determină pe restauratori să fie atenți și asumați în timpul lucrului, ci și pasiunea, cuvânt pe care Paula Gânju l-a invocat de mai multe ori pe parcursul celor două ore pe care le-am petrecut împreună în laborator.

„Fără pasiune nu faci.” – spuse de ea, aceste cuvinte par motto-ul meseriei de restaurator.

„La câțiva ani după ce am ieșit la pensie, am stat acasă. Am văzut că statul acasă nu e de mine și am ajuns aici, unde lucrez de șase ani. Eu aici mi-am depus actele pentru expert restaurator. Prin lucrările pe care le-am făcut mi s-a dat atestatul de expert.”, îmi povestește.

A obținut această titulatură în 2018, după 16 ani de restaurare în care i-au trecut prin mâini foarte multe cărți și documente. Își amintește de un atlas geografic din Amsterdam, din 1640: „Am restaurat legătura și între timp cerneala a început să decupeze hărțile, fiind foarte acidă, și a trebuit să restaurez hărțile pagină cu pagină.”

Paula Gânju a făcut parte din ultima promoție a secției de legătorie din cadrul Școlii Profesionale Dimitrie Marinescu din București.

De atunci, a lucrat în poligrafie, a legat și a așezat arhive, a îngrijit cărțile uzate primite de la cititori la Biblioteca V.A. Urechia din Galați. Când a fost îndemnată de conducătorul acestei instituții de la acea vreme să urmeze cursurile de restaurare pentru că ”a văzut că eu am altă înclinație”, i-a urmat sfatul.

Acum, sub coordonarea sa se află Valerica Chitic, care este în perioada de practică. În curând, va susține examenul final pentru obținerea atestatului de restaurator de bunuri culturale.

„Îmi place să readuc la viață prin restaurare un lucru distrus, să îi dau aspect, formă, să se vadă că se poate face ceva din acel lucru distrus.”, spune Valerica Chitic, care, până a ajunge la restaurarea de carte veche a studiat electroenergetica la un liceu tehnic, a făcut dactilografie și, mai apoi, legătorie.

Pe una dintre mesele laboratorului, recent trecut prin procesul de restaurare, se află un Antologhion, o carte care cuprinde slujbele praznicelor și ale sfinților de peste an, din 1786. Este impunător, are o grosime de 15 centimetri, iar Valerica Chitic a lucrat la el aproape un an de zile și este una dintre cele mai dificile și complexe lucrări de restaurare pe care le-a făcut până acum.

Cartea a ajuns în laborator cu paginile mucegăite și roase, cu depuneri de praf, pământ și alte impurități, cu cotorul intrat în interior, sau ”frânt”, și cu galerii făcute de insecte.

Și nu este un destin singular. Multe dintre cărțile care ajung în laborator pentru a fi restaurate au trecut prin inundații, au fost pătate cu ulei sau cu ceară sau au fost mâncate de insecte. „Cartea românească este foarte uzată. E într-o stare jalnică, în general. E o fericire să o găsești prea bună.”, explică Paula Gânju.

“Sunt foarte puțini restauratori în țară”

În România, pentru a putea restaura bunuri de patrimoniu este obligatorie urmarea unui program de specializare pentru obținerea calificării de restaurator de bunuri culturale, organizat de Institutul Național pentru Cercetare și Formare Culturală, care include și doi ani de practică la două muzee din țară, sub coordonarea a doi experți restauratori.

Iar pentru a deveni expert restaurator sau conservator se depune un dosar de candidatură la Direcţia muzee, colecţii, arte vizuale din cadrul Ministerului Culturii care trebuie să cuprindă informații precum nivelul studiilor, medii sau superioare, vechimea în specialitate, lucrările științifice realizate, experiența științifică și practică în domeniu.

„Meseria de restaurator nu este prea cunoscută. Sunt foarte puțini restauratori în țară. Cred că aceste școli profesionale distruse, distrug din fașă viitori meseriași. 

Te canalizează. Copilul la 14 ani nu știe ce vrea. Au dispărut acele case ale pionierilor, unde copiii se duceau și făceau aeromodele, făceau lucrări practice. Pe vremea aceea erau gratis. Nu avea copilul ce să facă acasă, se ducea la casa pionierilor și descoperea câte ceva. 

Acum sunt cu bani. Cel care are o situație materială bună nu o să facă o meserie, dar cel care nu are se orientează către o meserie. Ne întrebăm de ce copiii nu au ce face, nu au o ocupație. Pentru că nu li se dă. Mulți sunt pierduți. Poate el este un copil foarte bun, dar sărăcia îl pierde. Ne întrebăm de ce nu avem meseriași.”, consideră Paula Gânju.

Procesul de restaurare

Restaurarea trebuie realizată de specialiști atestați – este primul dintre cele nouă principii ale restaurării care ghidează munca Paulei Gânju și a Valericăi Chitic în laboratorul de restaurare al Muzeului Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos și, de altfel, a tuturor restauratorilor.

Niciun proces de restaurare nu începe fără consemnarea într-un caiet a tehnicilor de lucru și a materialelor care vor fi folosite, precum și a unor informații importante despre cartea pe care se va lucra, cum ar fi dimensiunile, tipul de hârtie, starea de conservare, modul de aranjare a paginilor, și fără fotografiile martor prin care se constată starea în care a ajuns documentul în laboratorul de restaurare.

După care, fiecare pagină a cărții este desfăcută pentru a putea fi curățată individual. Pe masa de lucru a Valericăi Chitic se află o pensulă și un bisturiu, instrumente folosite în timpul procesului de curățare uscată.

O altă etapă a procesului de curățare este spălarea, care presupune ștergerea paginilor, a coperților și a scoarțelor cu o pensulă și un săpun cu PH neutru și trecerea lor prin șase tase cu apă.

Uneori, în timpul procesului de spălare, paginile se protejează cu ajutorul foliilor de organza.

„Când este confecționată, cartea are o substanță de încleiere în construcția ei. În timp, din cauza atacului de mucegai, a umidității, acea substanță de încleiere se pierde și cartea devine foarte fragilă. Atunci ne folosim de acest ajutor ca să nu pierdem foile.”, explică Paula Gânju.

Manevrarea unor documente îmbâcsite de praf, pământ și multe alte impurități îl expune pe restaurator riscului de a contracta diverse boli. Pentru a se proteja, cele două restauratoare poartă mănuși și măști și se spală frecvent pe mâini.

Deseori, condițiile improprii în care stau cărțile duc la ruperea paginilor și la pierderea de informații, dar, conform principiului cu numărul cinci, ”restaurarea încetează acolo unde începe ipoteza”.

„Orice material pierdut cu informații, deci material documentar, rămâne bun pierdut. Nu avem voie să facem adaos de material.”, mai spune Paula Gânju.

Iar, pentru a conserva cât mai bine materialul documentar care a supraviețuit este necesară reîncleierea paginilor, prin pulverizarea unei substanțe speciale, proces care asigură rezistența în timp și redă foșnetul hârtiei.

Odată substanța uscată, se trece la consolidarea paginilor cu ajutorul hârtiei japoneze, pe o suprafață transparentă din sticlă, incorporată în masa de lucru, sub care se află o lampă. Fiecare filă a volumului care s-a rupt în mai multe bucăți în timpul procesului de degradare este asamblată, ca un puzzle, și lipită de o fâșie de hârtie japoneză, care trebuie să respecte dimensiunile originale ale paginii.

După consolidare, paginile se presează, până când substanța de lipire se usucă, și apoi sunt cusute la gherghef. Urmează acoperirea cotorului cu hârtie japoneză și pânză și întărirea lui cu capitalband, un șiret colorat care se aplică la capetele cărţii, la cele două margini ale cotorului, și care se coase manual.

„Trebuie respectată cusătura pe care ai găsit-o și culoarea. Dacă găsești martori, respecți culorile. Dacă nu ai culorile respective, folosești o culoare neutră, bej.”, explică Paula Gânju.

Mai departe, cotorul se leagă de blocul cărții respectând tehnica originală de coasere. „În momentul când noi desfacem o carte vedem câte nervuri are, dacă nervurile sunt profilate, dacă sunt ascunse. Trebuie să respectăm istoricul cărții.”, mai spune Paula Gânju.

Cotorul și blocul cărții sunt apoi acoperite de scoarțele din lemn, care la rândul lor trec prin etapele de curățare și de consolidare. La final, pielea cărții se aplică peste scoarțe, după ce, desigur, a fost curățată și consolidată, prin procedeul de intarsie, o tehnică de incrustație în lemn. Pentru a fi protejată, pielea originală este îmbrăcată cu o piele nouă.

Fiecare pas al procesului de restaurare este monitorizat pentru că toate informațiile ajung, în final, într-un dosar de restaurare. Acest dosar este folosit și în momentul susținerii examenului pentru atestatul de restaurator.

„Poți să mergi pe calea restaurării numai dacă ai pasiune. Asta este esențial.”, reiterează Paula Gânju la finalul discuției noastre. Așa cum a început, întâlnirea cu cele două restauratoare se sfârșește, după o traiectorie circulară, cu aceeași idee: pasiunea înainte de toate.

The post Pasiunea înainte de toate. Într-un laborator de restaurare din Galați, două femei salvează cărți vechi de sute de ani appeared first on Cultura la dubă.

Platforma online Muzee de la Sat a realizat, din decembrie 2021 până în prezent, 47 de tururi virtuale ale unor muzee și obiective culturale din sate românești din zona Moldovei și a Munteniei.

Printre muzeele disponibile pe platformă se numără Muzeul Memorial Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa, Muzeul de la Cucuteni, Muzeul Sării din Bucovina, Muzeul Colectivizării sau Casa Memorială George Enescu din Liveni.

Pe lângă tururile virtuale, utilizatorii pot găsi pe platformă fotografii din muzee și informații utile precum adrese, tarfie, program.

Platforma Muzee de la sat a apărut la inițiativa unor tineri din Botoșani și Iași, al căror proiect a câștigat, prin concurs, co-finanțare din partea Administrației Fondului Cultural Național (AFCN). Prin intermediul acestuia, 29 de muzee din zona rurală a regiunii Moldova beneficiază de o îmbunătățire a imaginii lor în mediul online.

Într-o inițiativă asemănătoare, Rețeaua Națională a Muzeelor din România, organizatorul Nopții Muzeelor în România, a anunțat azi un nou proiect – ”Noaptea Muzeelor la Sate” sau ”Nocturna Rurală”. Prima ediție va avea loc în 2023.

The post 49 de muzee și obiective culturale din sate românești pot fi vizitate prin tururi virtuale appeared first on Cultura la dubă.

Trei proiecte din România au fost desemnate câștigătoare în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu. Este vorba despre Semne Cusute și Muzeul-Atelier Școala de la Piscu, premiate la categoria Educație, Formare și Meșteșug, dar și despre Casa Libertății Religioase din Cluj-Napoca, premiată la categoria Conservare/Restaurare și Funcționare.

„Multe dintre inițiativele premiate demonstrează angajamentul și interesul enorm al tinerilor pentru patrimoniul cultural, pentru istoria noastră, pentru cultura noastră, pentru identitatea noastră culturală. Implicarea lor este deosebit de relevantă, chiar în acest an, Anul European al Tineretului.”, a declarat Comisarul European Mariya Gabriel la anunțarea câștigătorilor.

De cealaltă parte, Președintele Executiv al Europa Nostra, Hermann Parzinger, a subliniat: „Premianții acestui an sunt exemple puternice despre cum moștenirea noastră culturală ne reconectează cu natura, ajută la generarea unui sentiment de loc și apartenență și este un ingredient fundamental în dezvoltarea unei economii circulare care sprijină un mod de viață sustenabil și incluziv.”

Chiar astfel de argumente au determinat juriul, format din experți în patrimoniu din întreaga Europă, să selecteze și cele trei proiecte românești. Pentru Școala de la Piscu, a cărei poveste poate fi parcursă pe larg în acest reportaj Cultura la dubă, importante au fost mai ales implicarea copiilor, a adolescenților și a comunității locale, dar și îmbinarea dintre tradițional (prin predarea tehnicii olăritului) și modern (prin arhitectura clădirii care găzduiește atelierele și colecția de ceramică).

Pentru proiectul Semne cusute, juriul și-a motivat alegerea subliniind componenta de sustenabilitate din crearea cămășilor cu broderii tradiționale, dar și atenția acordată femeilor ca păstrătoare a meștegului.

Nu în ultimul rând, proiectul de restaurare a Casei Libertății Religioase, inițiat de Biserica Unitariană Maghiară și întins pe 10 ani, a fost apreciat pentru contribuția la regenerarea urbană a orașului și felul în care a influențat restaurarea clădirilor din vecinătate. În plus, Casa a fost oferită drept un exemplu pentru promovarea toleranței în comunitate.

Interesant este că pe lista premianților se numără și un al patrulea proiect cu legături românești: restaurarea Vilei E-1027, din Roquebrune-Cap-Martin (Franța), care a fost proiectată de o echipă din care a făcut parte și arhitectul de origine română Jean Badovici.

Lista completă a câștigătorilor de la toate categoriile poate fi consultată AICI.

Laureații intră acum și în cursa pentru Premiul Publicului. Voturile pot fi exprimate AICI, între 11 august și 11 septembrie, câștigătorul urmând a fi anunțat în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 26 septembrie la Opera de Stat din Praga. Tot atunci va fi acordat și Marele Premiu (Grand Prix) în valoare de 10.000 de euro.

Premiile Europene pentru Patrimoniu au fost lansate în 2002 de către Comisia Europeană și sunt coordonate de Europa Nostra, organizație al cărei scop constă în protejarea și celebrarea patrimoniului cultural și natural european. În anii anteriori au fost distinse și alte inițiative din România, cum ar fi Ambulanța pentru Monumente sau proiectul de restaurare a Bisericii de lemn din Urși. Iar anul acesta Europa Nostra a inclus Băile Herculane pe lista celor mai periclitate 7 monumente din Europa.

The post Trei proiecte românești, câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu appeared first on Cultura la dubă.

Muzeul Național al Literaturii Române va cumpăra arhiva Camil Petrescu, care se află în posesia moștenitorilor Floricăi Ichim, critic de teatru, președinta Fundației Culturale ”Camil Petrescu” și legatara arhivei scriitorului. Achiziția va fi făcută cu sprijinul financiar al Primăriei București, a transmis Primarul General Nicușor Dan.

„Arhiva Camil Petrescu cuprinde sute de scrisori primite de la contemporani celebri precum Mihail Sadoveanu, Mircea Eliade, Liviu Rebreanu sau Mihail Sebastian, mii de pagini de manuscrise și dactilograme corectate ale romanelor, pieselor de teatru și operelor filosofice ale scriitorului, precum și diverse obiecte personale.

După cumpărarea arhivei, Muzeul Național al Literaturii Române va crea colecția Camil Petrescu și va amenaja o cameră specială în sediul din Calea Griviței, deschisă vizitatorilor, în timp ce restul arhivei va fi disponibil cercetătorilor și istoricilor literari.”, a transmis Nicușor Dan într-un mesaj pe Facebook.

Situată în centrul Capitalei, pe Strada Nicolae Crețulescu 8, expoziția de bază a Muzeului Național al Literaturii Române cuprinde manuscrise, fotografii și alte documente și obiecte care au aparținut unor mari scriitori și poeți români precum Ion Creangă, Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu, Panait Istrati sau Nichita Stănescu.

În sediul din Calea Griviței se află librăria Editurii MLR, dar și trei spații destinate organizării de expoziții temporare, iar etajul al II-lea este destinat Colecțiilor MNLR.

Pe lângă expoziția de bază și patrimoniul deținut în arhivele și depozitele sale, Muzeul Național al Literaturii Române are în custodie cinci case memoriale, organizate într-o rețea proprie: Casa Memorială „Tudor Arghezi – Mărţişor”, Casa memorială „George și Agatha Bacovia”, Casa memorială „Ion Minulescu și Claudia Millian”, Casa memorială „Liviu și Fanny Liviu Rebreanu”, Casa memorială „Anton Pann”.

The post Muzeul Național al Literaturii Române va cumpăra arhiva Camil Petrescu appeared first on Cultura la dubă.

Jean-Luc Martinez, directorul și președintele Muzeului Luvru din Paris în perioada 2013 – 2021, este acuzat de complicitate la fraudă în spălarea de bani și trafic de antichități egiptene, informează The New York Times.

Potrivit procurorilor francezi, dosarul vizează traficul de artefacte la care Martinez ar fi participat în ultimii 10 ani, deci inclusiv în perioada în care conducea cel mai mare muzeu din lume.

Ancheta procurorilor s-a desfășurat pe parcursul a 7 ani, iar Jean-Luc Martinez are momentan calitatea de suspect în dosar. Momentan nu s-a deschis procesul în instanță, fiindcă munca anchetatorilor nu s-a încheiat.

Contactați de presa franceză, reprezentanții Muzeului Luvru nu au comentat situația.

Iar avocații lui Martinez au transmis că “Acesta păstrează momentan declarațiile pentru sistemul juridic și este convins că bunele sale intenții vor ieși la iveală.”

În prezent, Jean-Luc Martinez este ambasadorul Franței pentru cooperarea internațională în domeniul patrimoniului. De profesie el este istoric de artă și arheolog.

The post Fostul director al Muzeului Luvru este acuzat de spălare de bani într-un caz privind traficul de bunuri culturale appeared first on Cultura la dubă.