Skip to content

Școala de la Piscu, muzeul din inima unui sat

foto: Sorin Tănase

La 40 de kilometri de București, într-un sat de aproximativ 700 de locuitori, copiii născuți în era tehnologiei lasă pentru câteva ore tabletele și telefoanele deoparte și descoperă meșteșugul olăritului. Iar mâinile și entuziasmul lor duc mai departe o tehnică pe cale de dispariție.

Se întâmplă la Piscu, într-un loc creat de doi bucureșteni care au vrut să evadeze de oraș.

Cei doi adulti și 6 copii ai lor țin în viață Școala de la Piscu, un muzeu-atelier dedicat ceramicii, deschis în urmă cu doar un an. „Cam asta e echipa muzeului”, ne spune Adriana Scripcariu, mamă, istoric de artă și co-fondatoarea muzeului.

Alături de soțul său, sculptorul Virgil Scripcariu, Adriana a pus bazele unui proiect cultural și educațional inedit, construit doar cu donații și sponsorizări, fără implicarea autorităților publice.

Școala de la Piscu înseamnă azi un muzeu în inima unui sat, peste 1000 de piese de ceramică expuse, o sală dedicată artei contemporane, ateliere de olărit pentru copii și adulți, precum și o clădire superbă, premiată la sfârșitul anului 2021 cu Premiul Anualei de Arhitectură la secțiunea Arhitectură construită – Arhitectură publică.

***

“Mă cheamă Ema și vreau să fac și eu lut. Am mai fost odată. Și cel mai mult îmi place că au fost descoperite vasele. Îmi place istoria.”

La doar 4 ani, în timp ce pictează un brăduț de lemn, Ema își așteaptă nerăbdătoare rândul la atelierul de olărit. Este pentru a doua oară la Școala de la Piscu, adusă de mama ei. Așa cum poate, ne dă de înțeles că cel mai mult o fascinează ideea că unele dintre vasele expuse în muzeu au fost descoperite în pământ.

Ema, 4 ani/ foto: Cultura la dubă

Ca ea sunt alți câțiva copii pe care i-am găsit la lucru într-o duminică friguroasă de iarnă, într-o clădire specială, în care noul se îmbină armonios cu trecutul.

Adriana și Virgil Scripcariu au reușit într-un singur an să atragă peste 4000 de vizitatori la Piscu, în pandemie, o cifră pe care puține muzee bucureștene de aceeași dimensiune reușesc să o atingă și într-un an normal.

„Ne-am stabilit aici în sat în 2006, am descoperit cu surprindere un vechi sat de olari, un loc în care meșteșugul era ce avea satul mai prețios, chiar dacă era în bună parte uitat sau într-un fel oamenii doreau să se debaraseze de această ocupație care, din păcate, în secolul 20, a fost într-un declin abrubt.”

Așa își începe povestea Adriana, după ce se asigură că toți vizitatorii au plecat și poate sta liniștită că nimeni nu are nevoie de ea. Tinerii soți Scripcariu au plecat din București, de pe Calea Moșilor, și au luat-o de la zero într-un sat necunoscut din comuna Ciolpani.

Adriana Scripcariu, istoric de artă/ foto: Cultura la dubă

Acolo și-au mărit familia și au descoperit bucuria vieții în mijlocul naturii.

„Am plecat din oraș fiindcă așa am simțit. Am vrut să avem mai mult din ce ne oferă natura: aer, hrană mai sănătoasă, hrană pentru copii, atelier de sculptură pentru Virgil. Ne-am gândit că le vom aduna pe toate într-o curte și ne va fi mai bine. Și așa a fost.”

La Piscu și-au descoperit și ei pasiunea pentru ceramică, dar au simțit și potențialul de dezvoltare a locului.

Sculptorul Virgil Scripcariu/ foto: modernism.ro

„Am încercat să revitalizăm meșteșugul și în inima oamenilor, dar și pentru cei care și-ar dori să viziteze, să facă cunoștință cu acest capitol de civilizație țărănească, spectaculos și prețios.

Atelier de olărit/ foto: Cultura la dubă

Din 2007 am început să lucrăm cu copiii satului, ăsta a fost primul pas și pentru noi a început descoperirea locului, a tehnicilor. Iar meșterii vârstnici au fost ghizii noștri în lumea satului.

Încet-încet proiectul s-a dezvoltat, au început să ne caute grupuri din afara comunității, atât pentru copii cât și pentru adulți, pentru teambuildinguri, momente de excursie.

S-a adunat și o colecție frumoasă de ceramică în tot acest timp. Sătenii au înțeles că ne interesează aceste obiecte, veneau să ni le vândă, dar mai găseam și prin șanțuri prin sat, pe la groapa de gunoi.

Vas de ceramică/ foto: Cultura la dubă

S-au adunat multe piese și la un moment dat am simțit că ar trebui să-și găsească un loc mai adecvat.

Prin 2016 a pornit ideea muzeului, odată cu o carte, numită Oale de pisc, pe care am scris-o după 10 ani de trăit și lucrat aici, pe ogorul patrimoniului cultural.”

Împreună cu un grup de studenți la Arhitectură și cu profesorul lor, Cosmin Pavel, au pus bazele noii clădiri care avea să devină un exemplu pozitiv în breasla arhitecților. De altfel, dintre cei 4000 de vizitatori de până acum, aproximativ un sfert au fost arhitecți, spune Adriana.

Școala de la Piscu/ foto: Cultura la dubă

“Tema era: cum ar fi să fie un muzeu în inima unui fost sat de olari, cum ar trebui să arate ca arhitectură, funcțiuni. E o clădire cu totul neobișnuită în spațiul rural și a fost o provocare pentru ei și dusă la finalitate de profesorul lor, Cosmin Pavel, care a lucrat voluntar în tot acest timp și a avut un aport extraordinar pentru ceea ce vedeți că s-a realizat.

Este un nou care cuprinde și mult vechi, care a găsit proporția, echilibrul, rețeta aceea în care noul și vechiul conviețuiesc într-un mod armonios. Și mai ales își duce la îndeplinirea rolul de a găzdui o colecție de ceramică și activitățile care au loc pe lângă ea.

Finanțare am găsit tot de la iubitori ai patrimoniului cultural.

Este o clădire care s-a ridicat cu pușculița, oamenii au dăruit, s-au implicat voluntar, unii au oferit materiale, alții bani, alții au participat la campaniile noastre de strângere de fonduri.

Una s-a numit Metrul tău pentru muzeu. Aveam de adunat 80 de metri cubi de lemn. Fiecare dona suma pentru un metru cub de lemn, iar noi le ofeream un atelier de meșteșug, prin care cunoșteau și locul și se apropiau mai mult de proiect.”

Locul are, într-adevăr, un farmec aparte care te face să revii. Iar legătura dintre oameni și experiența de la Piscu e parte din rețeta succesului școlii.

Atelier de pictură/ foto: Cultura la dubă

“Ne dorim să creăm un context în care oamenii să se apropie de obiecte. De exemplu, nu avem vitrine în muzeu. Ceea ce e și puțin periculos pentru obiecte, dar într-un fel omul se simte mult mai apropiat de ele.”

La parter și la etaj sunt expuse aproximativ 1000 de obiecte, cele mai vechi dintre ele fiind din vremea dacilor, sub formă de cioburi. Majoritatea sau vaze și carafe, dar există și jucării de lut, fluierașe specifice tradiției olăritului de la Piscu.  

“Piscu a fost cândva renumit pentru ceramică. Apoi a fost o tăcere. Acum din nou este este renumit pentru că la Piscu există un muzeu al ceramicii.”

“E un loc în care familiile se pot destinde, e ceva important pentru părinți. Nu e o vizită normală la muzeu în care părinții le spun copiilor să facă liniște, avem ateliere de lucru, copiii sunt ocupați și pleacă de aici cu niște obiecte făcute de ei.

Avem grupuri de copii care revin aici, se simt bine, unii vin în timpul săptămânii cu școala, apoi vin cu părinții în weekend, ceea ce înseamnă că le-a plăcut.”

Atelier de olărit/ foto: Cultura la dubă

La etaj se află și un spațiu expozițional dedicat artei contemporane. Prima expoziție de acolo a adus în fața vizitatorilor fotografiile englezului Barry Louis, care în 1990 a venit în România și a fotografiat artiști români în atelierele lor.

„Ne-am bucurat foarte mult să avem această expoziție chiar la deschiderea muzeului, pentru că în ea era generația mentorilor noștri, unul dintre ei, Vasile Gorduz, a fost profesorul soțului meu. Îl avem pe Horia Bernea, iar Muzeul Țăranului Român înseamnă mult pentru generația noastră, ne-a inspirat foarte mult.”

Ștefan Câlția în atelierul său, 1990/ foto: Barry Louis

Școala de la Piscu nu este primul proiect educațional creat de soții Scripcariu. Aceștia au fondat acum 11 ani o școală primară privată în sat, aflată acum în ultimul an de activitate.

“Fiul cel mare a început școala în sat, după experiența cu el ne-am străduit și am fondat o școală primară. Așa am rezolvat problema școlii primare, apoi ne-am străduit să oferim ce a fost mai bun copiilor pe partea de educație.

Se va închide pentru că nu mai avem resurse, în primul rând resurse de energie. Apoi copiii noștri au crescut.

Multe dintre școlile private sunt generate de părinți care simt nevoia să ofere ceva mai potrivit copiilor lor.

Sperăm să se implice și alții cum ne-am implicat noi.”

Viața la sat este o alegere pe care o fac din ce în ce mai multe cupluri de la oraș, în căutarea liniștii și a unei vieți mai sănătoase. În cazul Adrianei și al sculptorului Virgil Scripcariu, experiența din mediul rural a dat naștere și unui proiect cultural temeinic, care că proverbul “omul sfințește locul” încă este actual.

Adriana Scripcariu și niște vizitatori/ Cultura la dubă

“Nu am simțit niciodată lipsa orașului. Și de când cu pandemia cu atât mai puțin. Ne este bine aici, avem tot ce ne trebuie. Traiul la țară nu mai este atât de sportiv ca odinioară. Dacă ai niște posibilități, îți faci toate condițiile de la bloc, dar în mijlocul naturii, la aer curat. Și îți dă și o oarecare independență.”

“La nevoie, știi că poți să închizi poarta și să te descurci cu ce ai, cu ce poți să crești în pământ, cu un animal pe care poți să-l crești.”

Muzeul-Atelier Școala de la Piscu este deschis publicului în fiecare weekend, iar pe parcursul săptămânii doar pentru grupuri, cu programare. Un bilet de intrare costă 20 de lei pentru adulți și 10 lei pentru copii.

Copiii familiei Scripcariu/ foto: Cultura la dubă

Atelierul de desen este inclus în bilet, iar atelierele de olărit, linogravură și pictură se plătesc separat: 15 lei pentru realizarea unui vas la roata olarului cu ajutorul unui meșter, 10 lei pentru pictarea unui ghiveci de lut ars și 10 lei pentru realizarea unei plăci de linogravură și imprimarea ei pe hârtie.

Detalii puteți găsi AICI.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

2 thoughts on “Școala de la Piscu, muzeul din inima unui sat”

  1. Pingback: Trei proiecte românești, câștigătoare la Premiile Europene pentru Patrimoniu - Cultura la dubă

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *