Membrii comisiei sunt: Alexandru Boureanu – managerul Teatrului Național din Craiova, Chiriac Constantin – managerul Teatrului Radu Stanca din Sibiu, Răzvan-Ioan Dincă – președintele Radioului Public, Florin Estefan – managerul Operei Naționale din Cluj-Napoca, Ștefan Iordănescu – regizor, Anna Maria Popa – managerul Teatrul „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, Erwin Șimșensohn – managerul Teatrului din Constanța, Vasile Șirli – compozitor și Marinela Țepuș – teatrolog.

Răzvan Ioan Dincă, până recent Președinte Director General al Radiodifuziunii Române, a fost consilierul lui Andras Demeter pe când acesta era șeful Radiodifuziunii. Cei doi au făcut parte din același dosar penal, care viza fapte de abuz în serviciu și conflict de interese, la Opera Națională București, condusă de Dincă în perioada 2012 – 2015.

Marinela Țepuș a fost dată afară de la Teatrul Nottara din București, în mandatul lui Nicușor Dan la Primăria Capitalei, fiindcă la evaluare a obținut sub nota 7, ceea ce duce automat la destituire.

***

Răzvan Ioan Dincă, condamnat la 6 ani de închisoare, achitat apoi pentru că faptele au fost dezincriminate

Potrivit unui articol publicat de G4 Media în 2021, în martie 2017 Răzvan Ioan Dincă a fost condamnat la Tribunalul București la 6 ani de închisoare pentru mai multe infracţiuni de abuz în serviciu şi conflict de interese. În 2018 a fost achitat pentru că abuzul în serviciu prin încălcarea de legislație secundară a fost dezincriminat prin decizia CCR nr. 405 din 2016, scrie G4Media, și pentru că în iulie 2017 PSD a dezincriminat în Parlament conflictul de interese în modalitatea obținerii unui folos patrimonial pentru o altă persoană cu care funcționarul public s-a aflat în raporturi de muncă în ultimii 5 ani – potrivit motivării deciziei de achitare din decembrie 2018 a Curții de Apel București.

Pe parcursul procesului, în 2015, Dincă ar fi încercat să influenteze inculpați și martori din dosar și să distrugă probe ale anchetei, potrivit Judecătoriei Sectorului 1, care a decis atunci punerea sa sub control judiciar.

Conform G4Media, din același dosar a făcut parte Andras Demeter, actualul ministru al Culturii. Demeter a fost trimis în judecată în 2015, sub aspectul comiterii infracțiunii de conflict de interese în formă continuată, dar în martie 2017 a fost achitat, întrucât fapta pentru care fusese trimis în judecată fusese dezincriminată.

În noiembrie 2021, ca urmare a susținerii PSD-PNL, Răzvan Ioan Dincă a fost numit șeful Radioului Public, funcție deținută anterior de Andras Demeter. Răzvan Ioan Dincă va fi înlocuit zilele acestea din funcția de Președinte Director General al Radiodifuziunii Române cu Robert Cristian Schwartz, votat de Parlament.

Andras Demeter, ministrul Culturii, se află în proces cu Ministerul Culturii

În decembrie 2024, Andras Demeter voia să devină managerul Teatrului de Operetă “Ion Dacian” din București, instituție condusă de Răzvan Ioan Dincă în perioada 2006 – 2012. A pierdut concursul și a dat în judecată Ministerul Culturii. Ulterior, în martie 2025, a fost numit de Natalia Intotero (PSD) secretar de stat în Ministerul Culturii, funcție pe care o mai ocupase și în mandatul lui Lucian Romașcanu (PSD).

Într-un răspuns dat pentru Cultura la dubă pe 10 aprilie 2025, Ministerul Culturii, prin secretarul de stat Diana Baciuna, susținea că nu poate fi vorba despre conflict de interese dat fiind că departamentul juridic nu i se subordonează secretarului de stat Andras Demeter, dar și că în ipoteza unui potențial conflict de interese, ar fi de datoria acestuia să se abțină de la acte care ar genera un conflict.

Între timp, Andras Demeter a devenit ministrul Culturii, iar departamentul juridic îi este subordonat.

Procesul se află în continuare pe rol. Tribunalul București a amânat decizia până la următoarea ședință, care va avea loc în martie 2026. De profesie actor, Andras Demeter a ocupat în cei 35 de ani de carieră doar funcții publice.

Marinela Țepus, dată afară de la Teatrul Nottara după ce a primit 6.94 la evaluare

În aprilie 2022, Cultura la dubă scria că după evaluarea managerilor teatrelor aflate în subordinea Primăriei Capitalei, primarul Nicușor Dan schimba din funcție mai mulți manageri, ca urmare a notelor slabe obținute de aceștia. Dintre cei evaluați, Marinela Țepuș, care conducea Teatrul Nottara de 10 ani, a primit cea mai mică notă și a fost singura demisă direct, pentru că a obținut sub nota 7, ceea ce, potrivit legii, duce automat la destituire.

Chiar Marinela Țepuș a fost cea care a făcut publică nota, acuzând Primăria Capitalei de o “evaluare regizată sub forma unei execuții publice”. În timpul audierilor, acesteia i s-a reproșat numărul mic de spectatori și, implicit, încasările reduse, precum și orientarea artistică a instituției majoritar către spectacole bulevardiere. La rândul său, Țepuș a argumentat spunând că a încercat să aducă și altfel de spectacole decât comedie, dar că spectatorii ieșeau din sală.

Marinela Țepuș l-a dat în judecată pe Nicușor Dan și Primăria Capitalei, dar a pierdut în toate cele trei dosare judecate la Tribunalul București. Instanța a decis că cererile sale sunt nefondate.

Acum, ministrul Andras Demeter a ales-o, printre alții, pe Marinela Țepus, să evalueze viitorul manager al celui mai mare teatru din România, Naționalul din București.

Doi membri ai comisiei sunt direct subordonați ministrului Culturii

Managerii a două instituții publice de cultură, aflate în subordinea Ministerului Culturii, fac parte din comisia de evaluare conturată de ministrul Andras Demeter și echipa sa. Este vorba despre Alexandru Boureanu – managerul Teatrului Național din Craiova și Florin Estefan – managerul Operei Naționale din Cluj-Napoca.

Situația ridică semne de întrebare, în condițiile în care superiorul lor direct este chiar organizatorul concursului, ministrul Andras Demeter. Teatrele pe care le conduc depind anual de bugetul alocat de Ministerul Culturii.

Într-o scrisoare semnată de mai mulți angajați ai Teatrului Național I.L. Caragiale din București, publicată pe 24 octombrie 2025, aceștia îi cereau ministrului Andras Demeter ca acest concurs “să se desfășoare într-o manieră deschisă, transparentă și imparțială, cu o comisie care să garanteze selecția pe merit.”, precum și să fie organizat după schimbarea legislației aflate în vigoare.

ISTORIC – Cine a condus TNB în ultimii 56 de ani

În timpul regimului Ceaușescu, în perioada 1969 – 1990, directorul Teatrului Național București a fost Radu Beligan. La scurt timp după Revoluția din 1989, regizorul Andrei Șerban, care deja se bucura de o carieră internațională, a acceptat invitația ministrului Culturii Andrei Pleșu de a prelua conducerea Teatrului Național din București.

Acesta a montat în mandatul său celebra Trilogie Antică, dar a plecat după doar 3 ani. Într-un interviu acordat pentru Cultura la dubă la 35 de ani de la Revoluția, Andrei Șerban povestea:

“În ziua Revoluției, 22 decembrie, lucram un spectacol la Boston și știu că am vorbit cu Liviu Ciulei, un mare prieten, și cu Lucian Pintilie. Eram toți trei în America și nu ne venea să credem.

Câteva zile mai târziu am primit un telefon de la Andrei Pleșu, care mi-a spus că probabil va fi numit ministrul Culturii și dacă aș dori să revin, să reiau activitatea în România. Ceea ce m-a atins foarte tare, fiindcă până atunci nu puteam lucra în România. Această veste a fost extraordinară, după care a urmat momentul uciderii Ceaușeștilor și asta nu a fost primită bine în America. Putem disputa această decizie.

Practic, așa arăta nașterea unei democrații deja puse la îndoială.

Exact, deja era pusă la îndoială. Din clipa aceea, lucrurile au devenit mai confuze. Un prim extaz de fericire a început să fie umbrit.

Iar când am început lucrul ca director al TNB, invitat de Andrei Pleșu, exact când repetam Trilogia Antică în teatru, afară, în Piața Universității, ajungeau minerii. E uluitor, aici în teatru simțeam că toți spectatorii erau un fel de cetățeni ai Atenei, că erau asediați de o armată, iar afară se întâmpla aproape oglinda teatrului în viață. Teatrul oglindea, de fapt, viața.“, spunea Andrei Șerban pentru Cultura la dubă în decembrie 2024.

Între 1993 – 1996, TNB a fost condus de Fănuș Neagu, succedat în perioada 1996 – 2001 de Ion Cojar și între 2001 – 2004 de Dinu Săraru. Ion Caramitru a preluat teatrul din 2005 și l-a condus până a decedat, în 2021. După dispariția lui Ion Caramitru, manager interimar a devenit Ioan Onisei, fost director adjunct. Dar și acesta s-a stins din viață la scurt timp, în 2022.

Mircea Rusu a fost numit interimar. În 2022, ministrul Lucian Romașcanu a organizat concursul pentru postul de manager al TNB, dar acesta a avut, în premieră, un rezultat surprinzător – concursul a fost anulat înaintea probei interviurilor fiindcă niciun candidat nu ar fi avut un proiect de management demn de Teatrul Național București. Candidații de atunci au fost:

• Mircea Rusu, actor și interimarul de atunci al TNB
• Liviu Lucaci, rectorul UNATC
• Adrian Găzdaru, actor, fost manager general al Teatrului Excelsior, înlăturat la finalul celor 4 ani de mandat după ce a primit nota 7.18
• Ada Lupu Hausvater, regizoare și manager general al Teatrului Național din Timișoara din 2005 până în prezent
• Andrei Grosu, regizor și co-fondator al teatrului independent Unteatru

Ulterior, Mircea Rusu a fost înlocuit cu interimarul George Călin, care conduce instituția și în prezent.

La o distanță de 3 ani de la încercarea nereușită a lui Romașcanu, ministrul Andras Demeter a anunțat pe 23 octombrie 2025 organizarea unui nou concurs. Zilele acestea, între 24-26 noiembrie, are loc selecția dosarelor.

Următoarele etape sunt:

• 27.11-08.12.2025, analiza proiectelor de management – prima etapă;

• 09.12-10.12.2025, susținerea proiectelor de management în cadrul interviului – a doua etapă.

• în termen de 24 de ore de la încheierea etapei a doua – aducerea la cunoștința candidaților și la cunoștința publică, a rezultatului concursului și afișarea acestuia.

***

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2026.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Răzvan Ioan Dincă, fost condamnat penal pentru abuz în serviciu, și Marinela Țepus, demisă de la Nottara după ce a primit sub nota 7, evaluează noul manager al Teatrului Național București appeared first on Cultura la dubă.

Era pentru prima dată după o lungă perioadă întunecată, în care arta a fost permanent cenzurată, când un regizor cunoscut ca fiind un rebel al teatrului, avea libertate artistică deplină.

A montat la TNB Trilogia Antică – Medeea, Troienele și Electra, spectacole ce au reprezentat cu adevărat un șoc cultural față de ceea ce erau obișnuiți spectatorii bucureșteni să vadă.

Dar a plecat în 1993, după doar 3 ani, dezamăgit de urmele comunismului rămase în sistemul de funcționare a teatrului și de atitudinea unor actori care „își cereau drepturi feudale cu pretenții total egoiste.”

“Ceea am încercat în cei 3 ani ca director a fost să transform spiritual Teatrul Național. Și nu am reușit.”, spunea acesta într-un text publicat în 2005 în Revista 22.

32 de ani mai târziu de la ultima sa montare la TNB, Andrei Șerban a revenit în acest decembrie ca regizor la Național.

Și a făcut-o la înălțime. Spectacolul său, Mary Stuart, după o adaptare a tânărului regizor și dramaturg britanic Robert Icke, este o impresionantă demonstrație teatrală care reușește să aducă un text clasic în actualitate.

Cele două protagoniste, Queen Elisabeth a Marii Britanii și Mary Stuart, regina Scoției, sunt interpretate de trei actrițe, pe rând – Ofelia Popii, Raluca Aprodu și Nicoleta Lefter. În formula Ofelia Popii și Raluca Aprodu, se dă cu banul la începutul spectacolului, iar soarta decide ce rol interpretează fiecare, pe când Nicoleta Lefter, actrița Teatrului Odeon, interpretează doar rolul Mary Stuart.

Personajele masculine sunt, de asemenea, impresionante: Mihai Călin, Conrad Mericoffer, Emilian Oprea, Tudor Cucu Dumitrescu sau Ștefan Mihai joacă exceptional în jurul celor două regine.

L-am întâlnit pe Andrei Șerban în urmă cu câteva zile, la TNB. A venit la interviu însoțit de câinele său din New York, Rocco, poreclit așa după filmul Rocco și frații săi, cu Alain Delon în rolul lui Rocco. Cei doi formează o imagine cât se poate de caldă. Prezența lui Rocco ne amintește, de fapt, că dincolo de realizările sale ca artist, Andrei Șerban este cât se poate de pământean, la fel ca noi.

La 81 de ani continuă să creadă în puterea teatrului de a trezi emoții în oameni. Chiar dacă realitatea societăților în care trăim se simte uneori ca un “tsunami” prin care trecem ca “somnambulii”.

***

Domnule Șerban, în primul rând spuneți-ne, vă rog, cum ați regăsit TNB după 30 și ceva de ani?

Cu totul schimbat, în primul rând datorită renovării, care îl face mult mai spectaculos, mai convingător. Sălile dotate sunt un mare plus, în 1990 era în semi-paragină.

Apoi, diferit e managementul.

Chiar și interimar, George Călin e primul manager care a avut curajul să mă invite după ce am plecat.

Sigur că îi mulțumesc pentru asta. Mădălina Ciupitu a avut grijă de spectacol și este un manager excepțional. Și nu în ultimul rând, actorii, o grupă care s-a sudat foarte bine în jurul celor trei regine. Pentru bărbații actori nu a fost ușor, fiindcă fiecare dintre cele trei regine dorea să repete. E un fel de supliciu pentru ei că au repetat aceeași scenă de zeci de ori.

Iată că am ajuns la final și mă bucur enorm pentru succesul pe care îl au. Sper că spectacolul se va juca mult timp, fiindcă e o piesă politică foarte importantă.

Mi-a zis cineva după una dintre reprezentații că ceea ce se întâmplă pe scenă e exact ce s-a întâmplat în politica românească în ultimele zile. Deci iată ce impact are o piesă scrisă în 1800. E formidabil de actuală.

Ați spus că George Călin a fost primul manager care a avut curajul să vă invite. De ce ar fi avut nevoie de curaj un manager al TNB ca să vă invite?

Pentru că din momentul în care mi-am dat demisia acum 30 și ceva de ani, deoarece mi se puneau foarte multe obstacole, pentru că nu eram comod cu regimul Iliescu, aveam opinii destul de deschise și nu prindeau bine acolo sus, ei bine, de atunci fiecare director a considerat că e mai bine să mă lase în pace decât să mă aducă înapoi.

Locuiesc la New York și e un privilegiu că pot să vin în România și să spun ce vreau. Evident că aceste opinii nu plac tuturor și nici nu mă miră.

În mod ciudat, până și Caramitru, care a făcut mult bine refâcând sălile acestui teatru, din punct de vedere artistic ori nu a agreat cu stilul meu de a face teatru, ori nu știu de ce, dar până și el, un fost prieten, a evitat să mă invite, ceea ce bineînțeles mie mi-a adus tristețe.

V-a adus bucurie această invitație?

Mi-a adus bucurie pentru că e normal să revin pe prima scenă a țării, unde în 1990 am creat cu Trilogia Antică un fel de mini revoluție, asta nu o spun eu, ca laudă de sine, ci este adevărul, a intrat în istoria teatrului românesc, a simbolizat trecerea din comunism la libertate. De atunci, nu știu să mai fi existat un astfel de spectacol, nu am văzut tot, dar nu cred.

Deci a fost ca o revenire acasă, dacă mai poate exista acest cuvânt – acasă, fiindcă nicăieri nu mai suntem acasă. Nici acasă la noi, nici la New York, suntem într-o lume confuză, dementă, nu știm ce se va întâmpla mâine.

Iar la începutul piesei, șansa – aruncarea banului – decide cine va fi regină.

Cum ați ajuns la această soluție, ca actrițele să dea cu banul pentru a decide rolul din fiecare seară?

Robert Icke a făcut prima dată asta, când a montat piesa la Londra, fiindcă a considerat că cele două regine se aseamănă, de fapt, sunt amândouă prizoniere.

Elisabeth se teme că Mary este o invadatoare care vrea să îi ia coroana și o închide 19 ani în temniță. Elisabeth, ea însăși se simte o prizonieră fiind în putere. De ce? Toți politicienii din jurul ei fac presiuni pentru a o manipula în interes propriu, iar ea se simte ca această frază superbă din text “coroana regală e ca o celulă de închisoare plină de bijuterii.”

Piesa arată că puterea corupe, că ambele regine au această dorință uriașă de a fi în putere, femei în putere. De aici, e posibilă o discuție amplă desprece înseamnă să fii femeie lider azi, să îți păstrezi sufletul intact și să rămâi un om onest, nu este ușor.

Exact când aveați avanpremierele acestui spectacol, în România se discuta despre posibilitatea de a avea o femeie președinte. Cum ați văzut această posibilitate?

Ar fi fost frumos să fie așa, de ce nu, de ce să nu aibă o femeie această capacitate? Dar România este încă o țară dominată de machism, așa că nu știu cât de manipulată ar fi fost această doamnă dacă ar fi avut șansa de a deveni președinte. Dar uite că nici nu a avut șansa.

Sunt schimbări în societate, în lumea teatrului e un curent puternic spre feminism. Se discută destul de militant situația femeii, dar depinde către ce se îndreaptă această mișcare.

În America, după mișcarea woke și cancel culture e un dezastru. Nu o spun pentru că nu sunt femeie, ci o spun în numele artei. Această mișcare distruge arta.

Teatrul e folosit ca o tribună pentru propagandă și militantism. Unde mai este arta? Mergem la teatru ca să fim îndoctrinați politic? Suntem îndoctrinați tot timpul, nu e nevoie să mergem la teatru pentru asta.

Deci aici am o dispută foarte clară cu acest gen de feminism, ceea nu înseamnă că nu mă bucur că femeile devin puternice în teatru, în artă. Sunt foarte multe femei regizoare în lume, și în România, foarte bune, am o părere foarte bună despre femeile care fac artă.

Am văzut în interviurile pe care le-ați mai dat că vorbiți frecvent despre cultura woke din America și despre faptul că nu vă regăsiți în ceea ce promovează ea. În acest context, în ce măsură vă mai regăsiți în America, acolo unde locuiți în cea mai mare parte a timpului?

De aceea am abandonat Columbia University, unde am fost profesor 27 de ani și am fost șef al catedrei de teatru, am plecat exact din cauza asta. Mi se impunea să iau ca studenți tineri de culoare, ceva cu care nu am nicio problemă, am lucrat toată viața mea cu tineri de orice culoare, Teatrul La MaMa era teatrul experiențelor universale, actori din toate țările, de toate culorile veneau.

Dar nu sunt de acord să fiu obligat să iau pe cineva doar pentru că este de culoare, când nu are talent. Am vociferat foarte tare și nu am fost pe placul conducerii Universității Columbia, care este foarte politizată de cultura woke.

De asemenea, obligația de a lua profesori în corpul profesoral doar dacă sunt de culoare sau dacă sunt femei, femei gay, chiar dacă nu corespund profesional. Eu cred în meritocrație, dacă au valoare, calitatea de a inspira tinerii studenți, dacă au o viziune despre lumea teatrului, atunci da. Dar doar dacă ne referim la criteriul politic, este ceea ce se întâmpla în România pe vremuri, când am crescut în epoca stalinistă.

Eu aveam părinți burghezi și am intrat cu greu în liceu, aveam un dosar pătat. Nu eram negru, ci eram pătat social. Exact asta se întâmplă acum în America și asta m-a făcut să mă retrag.

Îmi place să locuiesc la New York, e un oraș extraordinar pe care îl ador, am locuit majoritatea vieții mele acolo, peste 50 de ani, e un oraș minune, al contrastelor, unde mă simt bine. Sunt acolo ca cetățean al lumii, nu ca artist, nu mai lucrez ca artist acolo, lucrez foarte mult în România și îmi place să o fac atât timp cât lucrez ca artist liber, fără niciun fel de propagandă.

Asta vă place acum în România, că aveți libertatea artistică pe care nu o mai aveți în America?

Da.

Culmea, ați plecat de aici pentru a fi liber și după 50 de ani vă simțiți mai liber aici.

Da, exact, am plecat din comunism în America pentru a gusta libertatea la sfârșitul anilor 60, începutul anilor 70 și acum revin în România ca să găsesc libertatea pe care n-o mai am în America. E foarte interesant, e ca un vodevil.

Revenind la spectacol, cum ați ajuns la formula aceasta de distribuție?

Am făcut un casting foarte riguros și la un moment dat erau cinci regine, erau încă două actrițe din TNB care mi-au plăcut foarte mult. Dar și trei erau foarte multe. Robert Icke a lucrat cu două la Londra.

Raluca Aprodu, o actriță foarte personală, are o personalitate cu totul aparte, o văzusem în mai multe spectacole și m-a interesat să lucrez cu ea, dar și ea a trebuit să sufere această probă a audiției.

Niciodată nu știi dacă cineva e potrivit pentru un rol sau nu până nu îl vezi la probă. Nu suntem toți potriviți pentru orice. Și eu, ca regizor, sunt potrivit pentru un anumit gen de teatru.

De exemplu, în America mi s-a propus să lucrez pe Broadway, dar m-am întrebat când voi putea eu să fiu la fel de bun regizor pentru musical, un gen care s-a născut în America? Acolo ești de mic copil educat, crești cu cântece din musicaluri, pe când eu, venind din Europa, nu aveam musicalul în sânge.

Orice actor crede că poate juca orice. Nu e adevărat. Toți avem o anumită tipologie. De aceea, sunt foarte atent când aleg la un casting.

Deci, cu Raluca a fost mai ușor. Apoi am deschis și către actori din afara teatrului. Ofelia Popii, regina Teatrului din Sibiu, tocmai plecase de acolo și era disponibilă. Și cu Nicoleta Lefter lucrasem la un spectacol la Odeon, este o prietenă, a venit și a dat o audiție foarte bună.

Iată, așa am ajuns să lucrez cu ele trei și nu cu altele, deși și altele ar fi meritat, dar nu puteam, erau prea multe.

De ce alegeți dramaturgia lui Robert Icke? e deja al treilea spectacol pe care îl realizați după o adaptare a lui, după Oedip la Bulandra și Doctorul la Odeon.

Pentru că Robert Icke, ca și mine, e interesat de teatrul clasic. Ia o piesă scrisă acum 200-300 de ani sau mai mult, 2000 de ani, și găsește că acea piesă a fost foarte actuală la timpul ei și e foarte actuală și azi. Iar ceva care rezistă după atâta timp merită să îi dai atenție, poate chiar mai mult decât unei piese scrise ieri, pentru că o piesă scrisă ieri nu trece dovada timpului. O piesă care e foarte veche și încă rezistă, înseamnă că e ceva universal valabil în ea.

Și asta mă interesează – universalitatea teatrului. Imediatul și universal. Faptul că vorbește despre noi acum este imediat, dar în același timp nu suntem buricul pământului.

Teatrul s-a născut cu mult timp înainte noastră. Viața celor de atunci este la fel de importantă pentru a învăța ceva de la ei.

Am un imens respect pentru tradiție, la fel cum am un mare interes să fac ceva care corespunde azi.

Icke aduce aceste piese în contemporan fără să trădeze sursa, pe Sofocle – marele autor antic în Oedip sau pe Schiller – marele autor german al secolului 19. El îi aduce în prezent și în același timp este o punte spre trecut.

Cum ar putea acest teatru să ajungă la un public mai larg, la oameni care nu merg în mod normal la teatru și nu fac parte din elita culturală? Este acest tip de teatru unul elitist? Ne uităm la ceea ce se întâmplă în societate și vedem cât de mare nevoie avem de latura emoțională a teatrului.

Eu nu cunosc societatea românească atât de bine și părerea mea e neavizată. Dar, ați folosit cuvântul emoție.

Ceea ce cred adânc este că teatrul este făcut pentru emoție, nu pentru intelect. Vibrația emoției este ceea ce contează în teatru. Mergi la teatru să simți, nu să gândești.

Cei care consideră teatrul politic atât de important vor să te facă să gândești: a, viața este astfel pentru că sunt cei care ne domină și noi suntem victimele lor. Teatrul politic vrea să te opui celor care te opresează. Ok, interesant, just, politic corect, dar asta nu te face să simți adânc ce înseamnă să fii ființă umană.

Ca să răspund la întrebarea cum putem face și un altfel de public să vină, nu știu. Eu fac ceea ce pot. Eu vreau ca actorii, într-o repetiție, să mă convingă, atunci când sunt unicul spectator. Eu mă consider un om normal, dacă mă conving pe mine, cred că îi pot convinge și pe alții.

Problema e că unii încearcă să aducă teatrul la un nivel foarte jos, crezând că atunci vor veni oameni care nu merg la teatru niciodată. Li se dă o comedie foarte trivială, crezând că asta place publicului. Nu. Asta e o crimă – să crezi că aduci lumea la teatru dacă te cobori foarte jos.

Un public, chiar și un public neavizat, un public necultural, când vine la teatru are o sete pe care nu o recunoaște, nu o știe. Dorește ceva mai inteligent, mai sensibil decât viața lui. Spectatorul nu știe de ce vine la teatru, dar este atras spre ceva. Să îi dai o mâncare prost făcută sau de la fast-food-ul cel mai infect, nu este soluția.

Soluția este să-l ridici la un alt nivel. Nu să îl sperii, nu să faci un teatru pentru snobi, ci să faci un teatru al emoției umane. O căutăm cu toții și nu o găsim întotdeauna. Pentru mine asta contează, să găsesc acea emoție universală.

Foarte multă lume se întreabă ce vă dă energie să continuați în teatru, după ce ați montat atât de multe spectacole și ați cunoscut deja succesul la cel mai înalt nivel. De ce o faceți?

Sunt ceea ce spun americanii – workaholic. Sunt sclavul muncii. Sunt sclavul teatrului. Ceea ce nu e o expresie foarte plăcută pentru mine. Aș vrea să-mi trăiesc mai mult viața în viață, dar viața în teatru mi se pare mai interesantă, mă inspiră.

Și lucrez și pentru a încerca să fac bine altora, actorilor. Sunt foarte interesat în actori, ceea ce nu se întâmplă la orice regizor, și simt că am și o responsabilitate față de spectatori.

Mă bucur că toate spectacolele pe care le-am făcut se joacă ani mulți, pentru că nu sunt făcute pentru festival. Unii regizori lucrează pentru festivaluri, fac spectacole poate avangardiste, originale, dar care nu sunt pentru publicul mare.

Când eram tânăr, am făcut multe spectacole pentru festivaluri cu Teatrul La MaMa, am fost în 30 de țări, la cele mai mari festivaluri, și mi-a plăcut. Dar acum am ajuns la o vârstă la care nu mă mai interesează asta.

Vreau să fac spectacole pentru sufletul oamenilor.

Pentru că suntem la TNB, în Piața Universității, și pentru că se împlinesc zilele acestea 35 de ani de la Revoluție, nu pot să nu vă întreb cum ați primit în acele zile vestea a ceea ce se întâmpla acasă?

În ziua Revoluției, 22 decembrie, lucram un spectacol la Boston și știu că am vorbit cu Liviu Ciulei, un mare prieten, și cu Lucian Pintilie. Eram toți trei în America și nu ne venea să credem.

Câteva zile mai târziu am primit un telefon de la Andrei Pleșu, care mi-a spus că probabil va fi numit ministrul Culturii și dacă aș dori să revin, să reiau activitatea în România. Ceea ce m-a atins foarte tare, fiindcă până atunci nu puteam lucra în România.

Această veste a fost extraordinară, după care a urmat momentul uciderii Ceaușeștilor și asta nu a fost primită bine în America. Putem disputa această decizie.

Practic, așa arăta nașterea unei democrații deja puse la îndoială.

Exact, deja era pusă la îndoială. Din clipa aceea, lucrurile au devenit mai confuze. Un prim extaz de fericire a început să fie umbrit.

Iar când am început lucrul ca director al TNB, invitat de Andrei Pleșu, exact când repetam Trilogia Antică în teatru, afară, în Piața Universității, ajungeau minerii.

E uluitor, aici în teatru simțeam că toți spectatorii erau un fel de cetățeni ai Atenei, că erau asediați de o armată, iar afară se întâmpla aproape oglinda teatrului în viață. Teatrul oglindea, de fapt, viața.

35 de ani mai târziu, în acest decembrie încă ne punem problema democrației în România. Alegerile au fost anulate, suntem martori la ascensiunea unui val de extremism, poate că dumneavoastră aveți o privire mai obiectivă, din afară. Ce credeți că se întâmplă aici?

E uluitor ce s-a întâmplat cu alegerile și cumva teama de ceea ce e posibil dacă se ajunge la extremism este o teamă mondială. E peste tot. Eu spun banalități acum, România nu mai e deloc diferită de ceea ce se întâmplă în alte părți.

Plecăm în două săptămâni înapoi la New York și îmi e teamă să mă gândesc la ceea ce va fi la momentul „încoronării” lui Trump, habar nu am ce va fi din ziua aceea, dacă neofascimul se va instaura sau nu.

Sper că nu, dar atât de mulți democrați, până și foști colegi woke de la Universitatea Columbia, cu care eu am intrat în conflict, exact aceiași oameni acum îl pupă în fund pe Trump. Iată cât de lași putem fi. Suntem lași în România, în America, peste tot.

În același timp suntem victime fiindcă nu ne asumăm responsabilitatea civică, în care să ne ținem spatele drept și să nu ne lăsăm duși de un curent sau în altul. În acest moment e un tsunami al planetei.

Dar cum credeți că am ajuns în situația asta, de a ne teme de un val înfricoșător de extremă dreapta, la aproape 80 de ani distanță de când credeam că el a murit?

Cred că niciodată nu ne-am trezit dintr-un fel de somnolență, în fiecare zi mergem cu valul și trecem prin situațiile astea ca niște somnambuli. Nu există o trezire adevărată a conștiinței. Nu reacționăm la ceea ce ni se întâmplă.

***

Spectacolul „Mary Stuart” se reia la TNB în ianuarie 2025, dar toate reprezentațiile programate sunt deja sold out.

_{Dacă vrei să susții Cultura la dubă, poți face o donație lunară pe Patreon AICI. Sau poți redirecționa cei 3.5% din impozitul pe venit AICI, începând cu 1 ianuarie 2025.} 

_{Cultura la dubă nu acceptă nicio formă de asociere cu jocuri de noroc sau partide politice.}

The post Andrei Șerban: “Suntem victime fiindcă nu ne asumăm responsabilitatea civică, în care să ne ținem spatele drept și să nu ne lăsăm duși de un curent sau în altul.” appeared first on Cultura la dubă.

Ministrul Culturii s-a întâlnit pe 22 martie cu actuala conducere interimară a TNB și cu o parte dintre actori, după ce în ultima săptămână TNB s-a aflat în centrul unui scandal public.

Managerul interimar Mircea Rusu a refuzat asocierea TNB cu o campanie umanitară pentru Ucraina și i-a interzis actorului Mihai Călin să transmită vreun mesaj politic la finalul unui spectacol susținut la TNB.

Lucian Romașcanu a îndemnat cele două părți către dialog și a declarat în fața tuturor că va organiza concursul pentru ocuparea funcției de manager general al Teatrului Național București la finalul actualei stagiuni, în vară.

Problema concursului a fost ridicată de actorul Marius Manole, reprezentant al Sindicatului Actorilor din TNB.

“Vă asigur de toată deschiderea pentru a face ceea ce trebuie să se întâmple, cu condiția ca ceea ce se întâmplă să fie acceptat și să se meargă înainte.”

Lucian Romașcanu, ministrul Culturii

“Există, în mediul social și în cel artistic-în special, nevoia de a ne contesta liderii. Este firească, duce la progres, dar ea nu trebuie să blocheze ceea ce se întâmplă.

Eu sunt fericit că pe partea de interimat este domnul director Mircea Rusu și stagiunea e ok, am fost și eu acum câteva zile la o piesă, teatrul e plin, încasările se fac, lumea e mulțumită.”, a spus Romașcanu.

Postul de manager general al TNB a rămas vacant după decesul lui Ion Caramitru, pe 5 septembrie 2021. Primul interimar care a preluat conducerea TNB a fost Ioan Onisei, care, din păcate, s-a stins la doar câteva luni după Ion Caramitru. Mircea Rusu, care era până atunci actor și director artistic al TNB, a preluat apoi interimatul, prin numirea făcută de Lucian Romașcanu.

La întâlnirea dintre ministrul Culturii și angajații TNB s-a discutat inclusiv despre nevoia de a legifera un statut al lucrătorului cultural și o formă prin care tinerii artiști independenți să fie integrați în programele teatrelor.

“Mi-ar plăcea să avem o discuție deschisă cu privire la statutul lucrătorului cultural, pentru că noi avem o obligație prin PNRR să-l elaborăm. Sunt încântat de dorința celor din sală de a face parte din grupul de lucru care se va constitui la nivelul Ministerului pentru elaborarea unei legi dedicate statutului lucrătorului cultural.”, a declarat ministrul.

The post Concursul pentru funcția de manager al TNB va fi organizat în această vară appeared first on Cultura la dubă.

Iată anunțul ministrului Bogdan Gheorghiu:

“Ion Caramitru a fost un vizionar și un motor pentru cultură. Îmi doresc ca moștenirea lui să fie păstrată vie în memoria spectatorilor și a tuturor artiștilor din România, motiv pentru care am inițiat demersuri prin care Sala Mare a Teatrului Național București se va numi de acum înainte Sala Ion Caramitru.

Astfel, este un demers al recunoașterii. Pino Caramitru își merită locul printre marii artiști ai teatrului românesc, care astăzi sunt alături de noi prin creațiile și amintirile lăsate: Sala Radu Beligan (Teatrul de Comedie) Sala Toma Caragiu (Teatrul Bulandra) Sala Liviu Ciulei (Teatrul Bulandra) Sala Horia Lovinescu (Teatrul Nottara)”

Ion Caramitru s-a stins din viață duminică, 5 septembrie, la Spitalul Elias din București, la vârsta de 79 de ani.

The post Sala Mare a TNB va purta numele “Ion Caramitru” appeared first on Cultura la dubă.

Aseară a avut loc cea de-a 29-a ediție a Galei Premiilor UNITER, reîntoarsă de această dată la Teatrul Național București, după ce anul trecut a fost organizată la Craiova.

“Inimă și alte preparate din carne”, regia Radu Afrim, producție a Teatrului Național Craiova, a fost desemnat cel mai bun spectacol de teatru, iar Carmen Lidia Vidu a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”.

Gala a început cu o transmisiune live de pe covorul roșu, cu mișcări tremurate de cameră, nedemne pentru televiziunea publică, dar devenite o normalitate la galele românești.

Chiar la intrarea în TNB, vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, a întâmpinat toți invitații cu strângeri de mână, iar pe mulți dintre ei chiar cu îmbrățișări sau săruturi pe obraz, în ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie.

Ironia face că după aceste momente, invitații au fost nevoiți să stea în sală cu măștile pe față, regula fiind mai mult sau mai puțin respectată, după cum s-a putut vedea în imagini.

Amfitrionul galei a fost, ca de obicei, președintele UNITER, Ion Caramitru, care a intervenit pe scenă de fiecare dată când a simțit nevoia.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost decernarea premiului pentru regie, anul acesta fiind pentru prima dată nominalizate două regizoare, alături de un regizor. Dintre nominalizații Leta Popescu, Carmen Lidia Vidu și Cristian Ban, câștigătoare a fost Carmen Lidia Vidu.

“Teatrul ne-a dat șansa de a avea o voce, noi, cei mai puțin vocali. Eu am dat la teatru și mi-am dorit să fiu studenta Cătălinei Buzoianu. Acest premiu este pentru dumneavoastră, doamnă profesoară, și pentru toate vocile feminine din teatrul românesc. Voi sunteți revoluția mea, voi sunteți puterea mea. Premiul meu e premiul vostru.” – Carmen Lidia Vidu

Premiul pentru regie a fost înmânat de primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a preluat modelul de discurs gol specific unui politician.

“Despre asta e vorba. Cum facem ca fenomenul cultural să nu fie un act de rezistență? cum facem să schimbăm paradigma, astfel încât cultura să fie prinsă în mentalul colectiv nu ca o cenușereasă, ci ca un motor de dezvoltare, împreună cu educația să fie percepută ca și coloană vertebrală a societății românești. Cam asta este miza, chiar dacă nu s-a văzut în bugetul din 2021, aveți în mine un partener.” – Nicușor Dan

După un an al pandemiei, în care au avut loc mult mai puține premiere decât în mod normal, premiul pentru cel mai bun spectacol a mers către “Inimă și alte preparate din carne”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova.

Trofeul a fost ridicat de directorul instituției, Alexandru Boureanu, care a ținut să precizeze de față cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, condițiile precare în care a fost realizată această producție, mai exact, cu un buget de doar 6000 de euro.

De altfel, ministrul Gheorghiu a fost invitat să înmâneze cel mai important premiu al serii, în ciuda faptului că în ultimul an a fost dur criticat pentru indiferența cu care a tratat sectorul cultural independent, lovit din plin de criză.

“Cineva e responsabil de situația în care spectacolele pot ajunge atât de bune. Cine poate fi acela? Ministrul Culturii, nu-i așa? O spune cineva care a și fost ministru al Culturii. (…) Iată de ce l-am invitat pentru a deschide plicul și a comenta puțin situația culturii pe ministrul nostru, Bogdan Gheorghiu.” – Ion Caramitru.

De remarcat că unele dintre premii au mers chiar către sectorul independent, atât de ignorat de autorități. De exemplu, premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a mers către Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, o producție independentă a Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca.

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost ales tot din zona independentă – „Insomnia”, scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București. Iar Teatrul Basca din Timișoara a primit Premiul British Council pentru proiectul “Teatru accesibil tuturor” și spectacolul “Fluturii sunt liberi”.

Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea. Acesta a oferit, de altfel, și un moment necenzurat, începându-și discursul cu “Bravo, coaie!”.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost câștigat de Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

În timp ce premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Marcel Iureș a primit Premiul pentru întreaga activitate și a oferit un discurs emoționant, recitând un fragment dintr-o poezie scrisă de Mihai Măniuțiu. Emoțiile vizibile trăite de Marcel Iureș au arătat cât de importante sunt aceste premii pentru breaslă, chiar și atunci când este vorba despre un actor consacrat, cu o carieră internațională.

Altfel, Ion Caramitru a încercat să “pregătească” încă de acum ediția aniversară de 30 de ani, care va avea loc în 2022, încercând să smulgă promisiuni în direct de la directorul TVR, Ramona Săseanu, dar și de la CEO-ul Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, pus în situația jenantă de a promite forțat că banca va fi partener pe vecie al evenimentului.

Olandezul stabilit în România a oferit un moment ironic și amuzant, răspunzându-i lui Ion Caramitru: “Noi, bancherii, ieșim la pensie. Cu actorii e altfel am înțeles.”.

Deși mulți dintre cei care au urcat pe scenă au afirmat “mi s-a spus să fiu scurt”, Gala Premiilor UNITER a părut și în acest an mult prea lungă, terminându-se aproape de miezul nopții. Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată aici.

The post Momente și schițe la Gala Premiilor UNITER appeared first on Cultura la dubă.

Criticul de teatru și profesorul universitar Mircea Morariu, implicat anul trecut într-un scandal de hărțuire prin sms-uri, va primi indemnizație de merit de la stat, conform unei liste existente pe site-ul UNITER.

Indemnizația este de 3 ori mai mare decât salariul minim brut pe economie, adică are o valoare totală de 6900 de lei, iar banii nu sunt impozitabili.

Indemnizaţiei de merit este suportată de la bugetul de stat și se acordă personalităţilor române de prestigiu, pentru realizări deosebite şi pentru recompensarea unei activităţi de notorietate în domeniul culturii, ştiinţei şi sportului.

O comisie UNITER, formată din Ion Caramitru, Marina Constantinescu, Radu Afrim, Ana Ciontea și Puiu Antemir, a decis lista artiștilor și a criticilor care vor primi această indemnizație.

Mircea Morariu a fost chemat în judecată anul trecut, de către scriitoarea Marta Petreu, după ce aceasta primise peste 100 de sms-uri în decursul unui an, în care cărțile sale și activitatea ei erau batjocorite. Ulterior, mai multe persoane din lumea teatrului au afirmat că au pățit ceva asemănător cu Mircea Morariu, printre aceștia fiind regizorul Andrei Măjeri și criticul Cristina Modreanu.

Procuratura Cluj a dat neînceperea urmăririi penale, motivând că “nu are antecedente penale, ceea ce arată că este o persoană integrată în societate, iar riscul ca acţiunile suspectului să degenereze sunt scăzute”, însă în fața procurorilor Mircea Morariu a recunoscut fapta.

La vremea respectivă, președintele UNITER, Ion Caramitru, se arăta șocat de faptele lui Morariu: ” Citesc şi mă crucesc. Încerc să-mi explic şi nu reuşesc. Caut justificări metafizice, psihologice, de tot felul şi nu ajung nicăieri. Mă apucă şi râsu’ şi plânsu’, vorba poetului, încercând să pricep ceva. (…) Domnul Morariu trebuie să dea acum explicaţii studenţilor lui, membrilor comunităţii teatrale şi bineînţeles celor care se consideră vătămaţi de el”.

Acum, Ion Caramitru este parte din comisia care a decis să îi acorde lui Morariu indemnizație de merit.

Pe lista actualizată pe 21 mai 2021 se mai află un alt nume controversat – actorul Alexandru Repan. Acesta a fost declarat colaborator al Securității, de către Curtea de Apel, în 2012.

Alexandru Repan, actor la Teatrul Nottara, a devenit informator în anul 1974, printr-un angajament semnat la Securitate. A preluat din acel moment numele conspirativ Hans și a turnat ambasadori, colegi actori sau alți artiști, prieteni și apropiați care vorbeau de rău sistemul sau care intenționau să plece din țară.

AICI puteți vedea lista completă cu numele celor care vor primi indemnizație de merit prin UNITER.

The post Criticul Mircea Morariu, acuzat de hărțuire, va primi indemnizație de merit de la stat, prin UNITER appeared first on Cultura la dubă.

În urmă cu două săptămâni, lumea actorilor din toată țara începea să vorbească despre o problemă de la Oradea. Știrea era că Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor intenționează să unească cele trei instituții de cultură din Oradea într-una singură.

Astfel, artiștii de la Teatrul Regina Maria, Teatrul Szigligeti și Filarmonica de Stat se vedeau în fața unei situații care le-ar fi adus modificarea contractelor de muncă. Aceștia spun că însuși Ilie Bolojan i-ar fi anunțat la o întâlnire comună că vrea să modifice contractele de muncă de la perioadă nedeterminată la perioadă determinată, cu argumentul că modelul este preluat din occident și așa va moderniza instituțiile de cultură.

Între timp, artiștii au protestat în urmă cu câteva zile în Piața Unirii din Oradea, susținuți de câteva sute de cetățeni.

Cultură la dubă a stat de vorbă cu mai mulți factori implicați în această poveste, dar și cu artiști din afara ei. Eugen Jebeleanu, regizor român de teatru, stabilit în Franța, explică sistemul francez, al contractelor determinate, și de ce acesta nu poate fi implementat în România.

***

O modernizare a instituțiilor de cultură este un deziderat la care România încă visează. Sub acest pretext, intenția lui Ilie Bolojan poate părea bună, la prima vedere.

Există o realitate despre care puțini artiști angajați au curajul să vorbească: în teatrele publice din România sunt foarte mulți actori cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, care nu mai joacă de ani de zile, dar își primesc salariile integral, din bani publici.

În același timp, există foarte mulți tineri artiști care și-ar dori să prindă și ei un post într-un teatru de stat, să aibă un venit constant, însă majoritatea locurilor sunt blocate. Se mai eliberează din când în când, dacă un actor iese la pensie ori moare.

În acest context, accentuat chiar de criza care a lovit sectorul cultural independent, România are nevoie să dezbată problema de la Oradea. Aparent este un caz local, dar, în realitate, deschide o discuție despre o situație națională.

,,Noi am avut o întrevedere cu domnul Bolojan, care ne-a comunicat că va face această schimbare. Acum important este să înțelegem de ce o face. I-am cerut o justificare și ne-a dat mai multe răspunsuri – pentru că trebuie, că așa este în Europa, trebuie mărită productivitatea. Acum ce nu înțelege dânsul este că am traversat o perioadă foarte dificilă, o perioadă de manageriat defectuos în ultimii câțiva ani.” – așa își începe povestea Sorin Ionescu, actor și reprezentant al salariaților Teatrului Regina Maria.

Problema managementului instituțiilor de cultură din România a început să fie adusă în atenția publicului încă de acum câțiva ani. Mihai Călin, Medeea Marinescu și Marius Manole, trei actori importanți ai Teatrului Național București, duc o luptă îndelungată cu directorul Ion Caramitru, un simbol al actorilor celebri, deveniți manageri de teatre cu mandate care ajung și la 20 de ani.

Iar managerii au mare legătură cu blocajul în care au intrat unii artiști angajați. Că sunt actori care nu joacă de ani de zile este adevărat, confirmă Mihai Călin, însă vina este a managerilor, care nu le dau de lucru, susține acesta.

,,Trebuie să existe o responsabilitate a managerilor. Ori acești manageri nu sunt evaluați corect din toate punctele de vedere.

Avem colegi care nu au fost băgați în seamă ani și ani de zile, nu li s-au dat roluri și au fost lăsați acolo să își ia salariul. Ce pot să facă acei oameni? Ce vină au ei?

Mihai Călin, actor al Teatrului Național București

Nu vreau să generalizez, dar managerii nu au responsabilitatea oamenilor pe care îi conduc, nu au niște programe pe care să le dezvolte.” – Mihai Călin

A existat o inițiativă legislativă, susținută de fostul senator USR Vlad Alexandrescu și de senatorul PSD Lucian Romașcanu, ambii foști miniștri ai culturii, prin care se încerca reducerea numărului de mandate la două sau maximum 3, pentru managerii care obțineau note maxime la concursuri.

Aceasta nu a primit avizul actualului ministrului PNL al Culturii, Bogdan Gheorghiu, prin urmare nici nu a fost supusă votului Parlamentului. Despre acea situație, Cultura la dubă a scris AICI.

“E adevarat, teatrele sunt pline de actori cu contracte pe viață. Unii sunt puțin folosibili, alții deloc, alții joacă de rup. Până la urmă, teatrele nu sunt case de ajutor social.”

Marius Manole, actor al Teatrului Național București

Da, aș fi de acord să se întample asta. În București, unde actorii au oportunități și îsi pot găsi de lucru cât de cât. În orașele mai mici, unde nu prea ai unde să gasesti așa de usor contracte, e complicat. Teatrele din afara capitalei au câte 30 de actori, maximum. Imaginați-vă că actorii din aceste teatre și-au construit viața în orașul respectiv. Case, credite, școli, etc.

Dacă tu îl dai afară, cam ce ar trebui să facă actorul respectiv? Să se mute, să-și schimbe meseria? Nu mai spun că suntem cu toții la cheremul unui manager, care de cele mai multe ori are propriile lui interese, taie și spânzură după bunul plac.”, susține actorul Marius Manole într-o postare publică pe facebook.

Actorii de la Oradea au fost sprijiniți public de mai mulți colegi de breaslă, dar și de alți oameni de cultură. Iar reacțiile critice la adresa planului lui Ilie Bolojan au oprit, cel puțin deocamdată, demersurile pentru fuziune.

,,Opinia mea este că trebuie discutat și trebuie ținut cont de realitate, de ce se întâmplă într-un teatru, de procesul în care ia ființă un spectacol. Dacă sunt contracte pe perioadă determinată există riscul ca multe spectacole să nu mai poată fi jucate în scurt timp, pentru că s-ar putea ca unii actori să plece să își găsească de lucru în altă parte pe un contract pe perioadă nedeterminată”, a comentat Ștefan Borda, managerul interimar al Teatrului Regina Maria.

Consiliul Județean Bihor și Primăria Oradea au anunțat, în schimb, un acord pentru un program artistic comun al celor trei instituții de cultură, argumentând că acesta va atrage mai mulți turiști.

De la declanșarea scandalului, Ilie Bolojan a dispărut complet din peisaj. Am încercat să obținem punctul său de vedere, însă consiliera sa ne-a transmis că este în concediu.

,,În acea întâlnire, el a spus că de la 1 iulie artiștii din Oradea vor trece de la contract nedeterminat la contract determinat. El s-a despărțit de noi, spunând că este bucuros că am stat de vorbă, chiar dacă nu am ajuns la un numitor comun. La întâlnire a spus că intenționează să unească toate cele trei instituții sub o instituție comună, cu un manager comun, ca să reducă cheltuielile administrative.”, ne povestește Mirela Lupu, actriță a Teatrului Regina Maria.

În schimb, Mihai Jurcă, city-managerul orașului Oradea a evitat să confirme existența unui plan de comasare.

,,Noi am discutat despre un protocol pe care l-am prezentat deja, asta este singura chestiune pe care am discutat-o cu colegii de la Consiliul Județean. Noi vrem să creăm o agendă comună de evenimente, să alocăm resurse împreună, să diversificăm și să creștem unele evenimente prin protocolul semnat.

 Împreună să gândim niște micro evenimente în zonele publice din oraș. Motivația fiind deschiderea către public a instituțiilor și activitatea culturală pe care o poți oferi vizitatorilor orașului, locuitorilor orașului”, a declarat Mihai Jurcă pentru Cultura la dubă.

Ștefan Borda, managerul Teatrului Regina Maria și Czvikker Katalin, managerul Teatrului Szigligleti, spun că ei deja aveau un astfel de program pe timp de vară. Când sălile de spectacole erau închise din cauza situației de pandemie de SARS-Cov-2, trupele teatrului jucau mult afară, astfel că aceștia nu înțeleg cu ce vine nou Ilie Bolojan.

„Ne-a spus că o să vrea pe viitor să avem stagiuni de vară, pentru că Oradea este din ce în ce mai mult un oraș turistic. Dânsul poate nu și-a dat seama că a  venit cu o idee pe care noi deja am pus-o în practică” adaugă actorul Sorin Ionescu.

Acesta spune că ar fi o greșeală comasarea celor trei instituții și numirea unui singur manager: ,,Știm că la noi managerii sunt în general numiți politic. Ne compară pe noi, cu Occidentul, ori noi nu avem programele sociale ale lor, nu avem protecția lor socială.”

Solidaritate între angajați, indiferență față de independenți. „Când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta.”

Maria Teișanu a fost artist colaborator al Teatrului Regina Maria. Este unul dintre actorii independenți cărora le-a fost întrerupt contractul în plină pandemie, iar la acel moment, situația a fost trecută cu vederea. Discrepanța dintre actorii de stat și cei independenți era oricum foarte mare, însă pandemia a accentuat prăpastia.

Anul trecut, artiștilor colaboratori ai Teatrului Regina Maria le-au fost reziliate contractele pe drepturi de autor.

,,Sincer, eu nu știu ce economie reală a făcut la bugetul Oradei cu acei 2000 de lei pe care îi aveam fiecare pe lună.

Noi, cei cărora nu ne-a fost reînnoit contractul din decembrie, ne simțim un pic aiurea pentru că acum se face mare vâlvă că au fost atinși ceilalți oameni.

Maria Teișanu, actriță independentă

Dar atunci când am fost noi dați afară pe preș, nu s-a vorbit despre asta. Mă refer la solidaritatea colegilor din teatru. Au renunțat la niște tineri dintr-un teatru, am plecat toți.

Singurul criteriu pentru care am fost dați atunci afară este că li s-a spus de la consiliu că nu sunt suficienți bani. Nu știu cum e să fii manager, dar cred că poți să intervii cumva, să te lupți un pic pentru oamenii tăi”, a adăugat Maria Teișanu.

Maria susține că ideea lui Bolojan ar putea fi bună, în teorie. În practică, însă, ea nu poate fi aplicată la contextul românesc. Chiar dacă pentru independenți ca ea ar putea însemna o oportunitate, Maria se arată solidară cu artiștii deja angajați.

„Este posibil să ne deschidă mai multe uși, nouă, independenților, dar în același timp îi defavorizează pe niște oameni pentru care salariul este sursa lor de existență.

Maria Teișanu, actriță independentă

Ideea este bună că vrei să aduci teatrul la un nivel european, dar tu nu te gândești la situația actuală din România? În teatrul european actorii au proiecte, au cum să supraviețuiască altfel, te uiți un pic la ce bani sunt acolo, la ce rulaj de evenimente este acolo?

Și cred că este foarte nasol pentru actorii care sunt de atâta timp în teatrul ăla. Sunt niște oameni cu familii acolo, este complicat. Noi, tinerii…noi am fost foarte ușor înlăturați pentru că aveam contracte pe drepturi de autor, asta a fost forma pe care am fost angajați”, a mai spus Maria.

,,Din câte văd eu, nu se dorește o reformă, ci doar o tăiere de cheltuieli sau o eficientizare a cheltuielilor. În domeniul cultural la noi sunt probleme foarte grave de 30 de ani și asta înseamnă o dată problema contractelor, înseamnă oricum o subfinanțare în tot ce înseamnă cultură în România, înseamnă ordonanța OUG 189/2008.

Să îmi fie cu iertare, Austria, Germania, Franța au o finanțare a culturii și o tradiție în zona asta, cu care noi nu ne comparăm. Acolo funcționează legea sponsorizării, acolo sunt finanțate tot felul de proiecte, instituții sau proiecte culturale din finanțele autorităților locale, acolo există o mobilitate a forței de muncă. Acolo sunt zeci de ani în care sistemul s-a format și funcționează”, explică Mihai Călin.

,,Sistemul francez teatral este cu totul diferit de cel românesc, comparația nici nu prea poate fi făcută”

Eugen Jebeleanu, regizor

Eugen Jebeleanu este un cunoscut regizor și director de teatru la Compagnie des Ogres, Franța. Anul trecut, a primit premiul UNITER pentru cel mai bun regizor.

Cunoaște bine sistemul francez, în care este și el angrenat.

,,Într-adevăr, acolo artiștii sunt angajați pe contracte cu durată determinată, pe drepturi de autor cum ar fi în sistemul românesc. În Franța toți artiștii sunt independenți. Aici există, însă, această platformă a intermitenței spectacolului, care oferă artiștilor niște posibilități și un sprijin din partea statului, care nu este de lepădat.

Asta este toată siguranța pe care o oferă artiștilor independenți; dacă un artist a lucrat timp de 507 ore, pe parcursul a 10 luni de zile, în următorul an artistul va primi o îndemnizație de la stat.

În România ar fi un fel de ajutor de șomaj, ceea ce îi permite lui să caute alte joburi, alte proiecte. Eu, de exemplu, sunt intermitent al spectacolului în Franța pe proiectele pe care le lucrez și, având aceste circa 507 ore, în următorul an câștig lunar suma de aproape 1500 de euro de la stat rezultată contribuției prin lucrul pe care l-am făcut și îmi recuperez practic taxele plătite în timpul lucrului”, argumentează Eugen Jebeleanu.

Pentru un astfel de sistem, transparența ar trebui să fie și mai mare, adaugă Eugen, iar asta ar însemna o modificare a funcționării unui teatru cu totul, atât din punct de vedere administrativ, cât și artistic.

Momentan, domeniul cultural din România se confruntă cu cea mai mare criză financiară în care a fost în ultimii 30 de ani. În timp ce la Oradea se discută despre comasare, la nivel național bugetele teatrelor publice au fost reduse, iar sectorul independent, complet abandonat de autorități, se află aproape de colaps.

Nu există, încă, niciun fel de sprijin financiar de compensare a pierderilor suferite din cauza pandemiei, iar restricțiile din vigoare nu permit reluarea în condiții normale a activității.

Prin urmare, dacă 2020 a fost un an al supraviețuirii, 2021 ar putea fi, din păcate, un an al dispariției pentru multe inițiative independente care revitalizează cultura din România.

The post Cazul Oradea. “Modernizare” prin comasare. appeared first on Cultura la dubă.

Acum câteva zile, o transmisie online a spectacolului „Peretele”, scris și regizat de Lia Bugnar, a atins un record pentru teatrul românesc, nevoit să se reinventeze în pandemie.

3700 de români, răspândiți prin toată lumea, au plătit bilet pentru a vedea spectacolul din fața ecranelor. Întâmplător sau nu, exemplul de supraviețuire era dat de către un grup de actori, împreună cu regizoarea Lia Bugnar, chiar de Ziua Culturii, sufocată în fiecare an de evenimente cu tentă naționalistă, finanțate de autoritățile centrale sau locale.

”Peretele” este o producție a Teatrului Metropolis și se joacă de mai bine de 7 ani. Cap de afiș este Marius Manole, un vector important al succesului din online.

Evenimentul a fost promovat intens de echipa spectacolului, pe propriile canale de comunicare, artiștii făcând astfel și muncă de PR și marketing. Cu tot ceea ce a implicat el, a fost un moment aparte care a marcat un succes în plină criză a sectorului cultural.

Iar el a venit după un an în care actorul Marius Manole s-a gândit chiar să renunțe la teatru, artă căreia i s-a dedicat total până acum. Lupta fără sfârșit, pe care o duce alături de câțiva colegi din TNB, pentru schimbarea legii managementului instituțiilor de cultură l-a măcinat și l-a dezamăgit.

Despre nevoia de reinventare, dar și despre partea mai puțin frumoasă din spatele cortinei, am vorbit pe larg în interviul de mai jos, acordat de Marius Manole pentru Cultura la dubă.

Marius, citind postările legate de piesă, ideea recurentă pe care am regăsit-o a fost că spectatorii au uitat că erau acasă. Se simțeau ca în sală. Cum ați reușit acest lucru?

Cred că a fost un cumul de lucruri. În primul rând transmisia, care a fost extrem de bună, pentru că am lucrat cu niște oameni extrem de profesioniști. Chiar dacă a fost foarte scumpă, am zis că vrem să facem un lucru de calitate pentru că teatrul online deja are o imagine proastă în România.

Mai toată lumea comenta că nu mai vrea să vadă teatru online, că nu e același lucru ca într-o sală de teatru, că nu transmite nimic. Ne-am dat seama că lucrul ăsta e și din cauza faptului că transmisiunile din România erau filmate prost, erau transmise prost, actorii arătau rău, nu se auzea bine și așa mai departe.

Și atunci, faptul că noi am ales să avem o platformă bună și cinci camere, nu două, a fost un plus care a ajutat să se simtă transmisia bine acasă. Apoi am avut chestia asta, am început spectacolul cu momentele din culise, cu prezentarea Liei, puteai să vezi actorii care au emoții. Asta stârnește în om ceva. Văzându-ne pe noi emoționați, probabil că și ei s-au emoționat și au fost mai empatici cu noi.

Le-ați oferit o experiență completă, pe care în condiții normale, mergând la teatru, n-ar fi avut-o. Să vă vadă pe voi înainte, să vă simtă emoțiile, să vă afle gândurile. Pentru voi, ca actori, cum se simte diferența între a avea spectatori în sală și a face live streaming?

Pentru mine n-a fost o noutate, am tot jucat în perioada asta și am funcționat cu online-ul. Eu m-am simțit mult mai bine decât în sală cu public, ceea ce e ciudat chiar și pentru mine, dacă e să fiu cinstit. Da, e altfel. E altceva. Dar emoțiile pentru mine au fost mult mai puține, neavând public. M-am simțit mult mai liber. Nu știu de ce. Probabil că e un moment din viața mea.

Nu mai auzeam râsetele, nu mai auzeam aplauzele după fiecare moment și simțeam cumva lipsa acestor lucruri. Totuși, nu știu cum naiba, parcă și noi îi simțeam pe oamenii de acasă că se bucură. Deși practic asta e imposibil: să spunem că simțeam oamenii de prin Australia, din New York sau din Sicilia. Simțeam totuși că e acolo o energie.

Poate dacă am fi jucat fiecare de acasă de la el ar fi fost straniu și rău. Dar fiind acolo, în echipă, eram cu toții emoționați. Știam că e un pariu mare, aproape 4000 de oameni.

Când avea un coleg un monolog, o scenă sau un cântec toată lumea era cu energia pe el, deci singur n-a fost nimeni. Era Lia în sală, pe care o vedeam tot timpul, erau oamenii de la camere care mai râdeau deci nu eram chiar lipsiți de susținere.

Ați avut 3700 de oameni, vă așteptați la numărul acesta?

3700 de bilete vândute. Eu am primit imagini din străinătate unde se uitau patru oameni. Au fost, să zicem așa,  vreo 5000, dacă nu și mai mult. O fi ăsta viitorul, n-o fi ăsta viitorul? Ne dorim să fie ăsta viitorul? Habar n-am să-ți spun.

“Nu cred că trebuie păstrat teatrul doar online, dar cred că teatrul trebuie păstrat și online pentru că există o categorie de public care niciodată nu va putea ajunge în București să ne vadă.”

Marius Manole, actor

Cu ajutorul acestor transmisii online bine făcute poți să le suplinești puțin dorul de țară. Sau dacă sunt în țară, de actori.

Deci veți face live streaming de acum, chiar și după ce se vor deschide teatrele?

Noi vom face asta la spectacolele noastre de acum, vom avea spectatori în sală când se va da drumul la teatre, dar în același timp va fi și transmis live în întreaga lume, ca cine vrea să vadă spectacolul în acea seară să poată să aibă acces.

Se pare că până acum niciunui director de teatru nu i-a dat prin cap ideea asta. Suntem în 2021 și managerii noștri nu s-au gândit că există varianta asta. Dacă noi am putut s-o facem, vă dați seama ce ușor ar fi fost pentru o instituție să facă lucrul ăsta.

“Ei au bugete de la primării sau de la Minister. Cred, pur și simplu, că e o lipsă de interes. Nu-i interesează publicul. Dacă i-ar interesa, ar căuta.”

”Peretele” e dovada clară că oamenii vor să vadă teatru, chiar și online. Dar înainte de această confirmare, ați simțit că vă asumați un risc cu acest proiect?

Noi am mai avut înainte de ”Peretele” un spectacol, ”Fă-mi loc”. Cu acesta am debutat. A fost puțin mediatizat, era doar primul spectacol pe care-l făceam atunci cu Medeea Marinescu și care a avut 1000 de oameni live. Ceea ce nu e puțin, e o sală de teatru de la Teatrul Național. Deci se poate.

Suntem la momentul experimentului. Nimeni nu știe cum funcționează lucrurile. Când am propus lucrul ăsta nimeni n-a crezut în el și-mi spuneau: ”Nu, ești nebun. Riști degeaba”. Trebuie să aduc aminte de numele ăsta, Radu Drăgulinescu. E cel care se ocupă de echipa de filmare și de tot ce înseamnă montaj în direct și tot ce ține de partea tehnică.

Nouă ne-a spus toată lumea să nu ne apucăm pentru că nu-i decât o pierdere de vreme și de bani și că mai mult de 150 de bilete n-o să vindem. Și n-am crezut în asta pentru că eu sunt obișnuit ca atunci când mi se spune nu, să probez, să văd pe pielea mea.

Ne-am asumat amândoi pierderile care puteau să fie. Avem acum 4000 de bilete vândute. Iar pe 8 martie vom face ”Peretele” din nou.

Ce doresc eu să încerc este chiar o stagiune online, paralelă cu stagiunea de la teatre. Să știi că odată la trei săptămâni există pe această platformă un spectacol din România pe care poți să-l vezi live, bine transmis.

Mi se mai pare un plus: Foarte mulți oameni au plecat din România acum foarte mulți ani și nu au mai avut contact cu teatrul românesc și nu mai știu decât actorii din vechea gardă, dar pe actorii tineri nu-i cunosc deloc.

Nici în țară ei nu sunt cunoscuți pentru că actorii noștri nu mai fac revelioane. Acum la revelioane e o altă categorie de artiști. Drept pentru care pe actorii noștri tineri, debutanți, sau chiar și pe la 40 de ani lumea nu prea îi cunoaște, că n-are de unde.

Turneele sunt foarte puține, chiar și atunci când teatrele funcționează. Și de obicei sunt la niște costuri foarte mari. Un bilet costă foarte mult. Eu fac turnee, dar am foarte mulți colegi talentați pe care nu-i cunoaște lumea. Și atunci, cu 35 de lei, iată, poți să-i vezi.

Toată lumea s-a mirat ce actori tineri buni sunt. Ne-au scris: ”Nici nu știam că în România sunt actori atât de buni. Noi credeam că de atunci de la marii actori nu s-au mai născut.” Ba da, s-au născut, dar voi nu aveți de unde să știți.

Și iată că 4000 de oameni au cunoscut niște actori tineri. Cred că sunt multe beneficii. Și mie mi-e frică de tehnologie.

“Nici eu nu vreau să ajungem să comunicăm doar prin Zoom. Dar dacă tot există o parte bună a tehnologiei, hai s-o folosim.”

Înainte de pandemie vă imaginați că veți juca teatru online?

Simțul meu îmi spunea că există un potențial acolo. Eu eram de mult prezent pe rețele de socializare, mai mult decât colegii mei. N-ai ce să faci, nu poți să fugi de asta.

Oamenii n-au cum să vadă că există și altfel de oameni care pot fi mișto pe Instagram, cum e Ilona Brezoianu, cum e Ilinca Manolache, care face niște lucruri foarte tari.

Dacă le arăți tinerilor că există și un umor de calitate, se pot face multe alte lucruri cu niște cărți citite și o școală făcută bine. Putem fi și un instrument de promovare al culturii în mediul online.

Când m-am dus eu la ”Uite cine dansează” mi-a sărit toată breasla în cap și mi-a zis: ”Nu se poate să fii în aceeași emisiune cu oamenii ăștia”. Sunt oameni foarte de echipă, am descoperit, indiferent ce muzică fac.

Am demonstrat că e bine să fie și un om din teatru sau un om de cultură ca să vadă că există și oameni de cultură care au umor, care au calități, care pot fi vedete de televiziune.

Iată că am și câștigat acel show, cu ajutorul publicului, deci am adus o categorie de oameni care nu se uită la televizor, dar s-au uitat pentru asta.

“Nu se poate doar să stai ”în cercul tău strâmt”, vorba lui Eminescu, și să ai pretenția de la societate să evolueze. Trebuie să ajuți și tu, chiar dacă ți-e greu.”

Poate chiar sunt oameni care nu au o afinitate pentru mediul online, dar e important să nu-i judeci pe cei care s-au orientat și spre zona asta?

Da, la începutul pandemiei când am inventat ”Welcom as in aor hom” cu Ilona și cu care am făcut vreo 80 de emisiuni, tot așa ne-au spus. Că ”nu e bine să vă afișați cu tot felul de oameni”. Lumea e compusă din tot felul de oameni. L-am avut pe Selly și am găsit un partener de discuție extraordinar.

E un om foarte ok și cu umor, a vorbit foarte frumos. Trebuie să încerci să-i înțelegi și pe ei. Cu unele persoane chiar am ce discuta, chiar dacă în ochii oamenilor au o imagine care nu se potrivește cu imaginea noastră.

Cum s-a simțit pauza din anul 2020, în care ați jucat considerabil mai puțin? A fost un respiro de care aveați nevoie sau s-a simțit ca o lipsă?

Pentru mine a fost un respiro foarte mare de care aveam nevoie și pe care nu aș fi putut să mi-l iau altfel. A fost ca un dar. Aveam nevoie să am timp și nu aveam.

Lipsa de timp mă făcea să fiu din ce în ce mai deprimat, începeam să nu mai înțeleg de ce vreau să fac actorie.

”Cui îi trebuie, cui îi mai folosește?”, căzusem în chestia asta. Am descoperit că nu trebuie să alerg ca un nebun, că viața are, totuși, prioritate și că timpul e cea mai importantă resursă pe care o avem.

Mi-am dat seama că, de fapt, aici trebuie să lucrez. Să fac cumva să reușesc să trăiesc, în primul rând. Să câștig niște bani ca să pot să trăiesc, nu să trăiesc ca să câștig bani sau să fac artă până la epuizare, că nu fac un bine nimănui așa. Sau poate fac puțin, dar mie îmi fac rău.

Mi-a dat ocazia să văd că am multă disponibilitate pentru multe alte lucruri.

Nu îți ascund că în timpul ăsta m-a bătut și gândul să renunț la actorie. Mi-am dat seama că am capacitatea să mă reinventez și acesta e un lucru bun. M-am cunoscut mai bine în perioada asta și pentru mine a fost unul din cei mai buni ani.

Dacă voiai să renunți la actorie, spre ce te gândeai să te orientezi?

În principiu mi-aș fi luat o pauză și mi-aș fi găsit un job în care să pot să muncesc în așa fel încât să îmi rămână timp pentru mine.

Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă în teatrul românesc. Oamenii care au condus acum 30 de ani, conduc și acum. Și dacă ar face-o bine, n-aș avea nimic împotrivă.

Dar uite, dovada e că lumea merge înainte și ei nu sunt capabili să se reinventeze, să facă din instituțiile de cultură ceva profitabil sau care să facă artă. Ai noștri nu suportă teatrul comercial, de parcă teatrul n-ar fi făcut ca să fie și vândut. Trebuie să existe și genul ăsta de spectacole. Trebuie să existe totul pe lume. Este public pentru tot.

“Sunt foarte supărat pe actorii din România care nu-și asumă schimbarea. Suntem foarte fricoși, n-avem coloană vertebrală, ne e frică să nu pierdem, nu vrem să descoperim nimic nou.”

Pe foarte puțini din breaslă îi ghidează ideea asta de teatru făcut pentru a schimba societatea. Facem spectacole de dragul de a face spectacole.

Mă miră cum TVR-ul nu s-a gândit să facă astfel de transmisii live. Fac producții, mi-a scris cineva de acolo. N-am vrut să-i scriu domnului pentru că-l admir, dar pe bune, producțiile TVR-ului la teatru pot fi puse la capitolul pierderi.

Revenind la întrebarea ta, ce-aș fi vrut să fac? Orice. Mă bate gândul să plec în străinătate.

Între timp mi-am dat seama că pot să fac și teatru, dar pot să fac și foarte multe alte lucruri. Nu mai trebuie să joc câte cinci spectacole pe zi și câte 200 de spectacole pe lună.

Cumva o să spun o prostie…dar mi-am dat seama că și atunci când faci artă, tot nu se schimbă nimic în jur. Nu știu dacă vreau să mai fac spectacole de alea grele de 3-4 ore în care să-mi dau sufletul ca să… să ce? Nu vreau să dau nume, dar când mă duceam eu să cer să mărească puțin suma la un teatru din București, îmi spuneau că nu au bani.

Şi după aceea să aflu că acolo se furau bani cu carul. Deci pentru ce? Merită publicul, merită oamenii. Vom găsi moduri mai bune să ajungem la oameni, cu metodele pe care le dorim noi și pe care sperăm noi să le facem bine.

Deci ți-ai dat seama cumva că nu există o singură cale, cea pe care ai mers până acum?

Am învățat că oamenii sunt foarte dornici să ne ajute pe noi, artiștii. Chiar ne iubesc mult, a fost un șoc și pentru mine. Sunt dispuși să investească bani.

Și aici le dau o idee oamenilor: pot înființa companii mici și să ceară sprijinul comunității de unde sunt. Sper că se vor naște multe trupe particulare.

“M-am gândit să-mi dau demisia de la Teatrul Național. Între timp mi-am dat seama că n-are rost să-mi dau demisia. Sunt un om care a muncit pentru Teatrul Național. Am stat în Teatrul Național ani de zile, nu ieșeam de acolo. N-am de ce pleca eu, trebuie să plece ei.”

Eu mi-am făcut datoria față de teatrul acela. Dar am fost tentat să fac asta.

Nu mi-e teamă să pierd un loc de muncă. M-ar durea mai puțin decât să merg să mă întâlnesc cu niște oameni cu care nu aș vrea să mă întâlnesc deloc. Am și scris pe forum că eu, de fapt, sufletește m-am retras din Teatrul Național.

Voi juca, probabil, pentru că sunt obligat să joc, dar sufletește nu mai sunt acolo. A fost un teatru pe care l-am iubit foarte tare și care am sperat mult timp că se va reforma. Se pare că nu se poate. Mai așteptăm niște ani. Din păcate anii trec nu numai teatral, trec și din viața noastră.

În contextul crizei actuale din sectorul cultural, multe voci critică statul că nu oferă suport, în primul rând artiștilor independenți. V-ați solidarizat acestei cauze. Pe de altă parte, ați reușit să găsiți o alternativă cu spectacolele online . Credeți că e mai util să încerci să fac ceva, cum ați făcut voi cu ”Peretele”, decât să critici?

Statul trebuie să ajute artiștii. E o categorie de oameni care într-adevăr sunt dependenți de sistem. Artiștii sigur că ar putea face foarte multe lucruri dacă ar avea spații, dacă ar exista o infrastructură pentru ei, ca ei să poată să se desfășoare independent.

Structura asta nu există și în condițiile acestea ei nu își pot face treaba.

“Ar fi ipocrit să spunem că orice artist independent ar putea să facă ce am făcut noi vineri. Trebuie să recunoaștem, trebuie să ai niște actori mai cunoscuți.”

Nu poți să pui, spre exemplu, dansul contemporan pe aceeași treaptă cu un spectacol de comedie care se vinde mult mai bine.

Centrul Linotip, să luăm un exemplu concret. A fost foarte greu pentru ei să reziste în perioada asta. Ei încearcă să țină în România dansul contemporan, să nu se piardă de tot. Statul ar trebui să identifice oamenii ăștia.

Ei încearcă să ducă mai departe o tradiție, să-i facă pe oameni să intre într-o sală de dans contemporan. Noi n-avem cultura asta. Statul aici trebuie să lucreze, la oamenii care au întreprins ceva.

Cum e centrul Replika, cum e Unteatru, cum e Linotip, Teatrul Avangardia, Teatrul Auăleu din Timișoara. Oameni care au făcut, au produs ceva doar că nu mai au cum să-l țină în viață. Eu pentru ei aș întinde mâna. Apoi aș încerca să fac o infrastructură pentru toți independenții, să mă pun la masă cu toți, să văd care sunt nevoile lor.

E mult de muncă.

“Dacă Ministerul Culturii se înconjoară de secretari de stat și de consultanți care nu cunosc real, din teren, viața n-au cum să facă ceva bun.”

Pare totuși, din modul în care s-au petrecut lucrurile, că ministrul Culturii a avut disponibilitate, dar nu are o autoritate reală în guvern.

Am vorbit mult cu ministrul Culturii, mai mult decât cu oricare altul. Ne-a primit de câte ori am vrut. Asta e ceva foarte bun. Dar mai departe pașii nu s-au realizat.

Pentru mine e un mister cum la Opera Română din Iași se întâmplă ce se întâmplă și, totuși, ministrul Culturii n-a reușit să facă lumină în cazul acela.

De luni de zile sindicatul de acolo se bate cu o caracatiță și acea caracatiță încă există.

Pentru mine e foarte evident că ministrul Culturii nu are nicio putere, de fapt, în România.

Ne-am zbătut să schimbăm legea managementului, nu se poate. Noi am propus să fie 8 ani de zile câte un director. Ei au spus că nu e bine, că un manager trebuie să aibă timp să se desfășoare. Au avut timp câte 15  ani. Nu s-a schimbat nimic.

”Directori de teatre trebuie să fie numai artiști.” Nu trebuie să fie artiști managerii de teatru. Directorii artistici trebuie să fie artiști.

“Managerii trebuie să fie oameni care se pricep la bani, la calcule, să țină instituțiile în viață, să caute oportunități pentru instituție.”

Acela e managerul. Nu, noi avem directori de teatre actori, scenografi care sunt impotenți din punct de vedere managerial. Și ca dovadă e că instituțiile noastre de teatru, de cultură s-au dus de râpă.

Nu sunt profitabile, nu au targetat pentru cine lucrează ei, cărei categorii de public i se adresează. Toate departamentele noastre de PR, de publicitate, de imagine sunt varză. Inclusiv în Teatrul Național, unde sunt puși niște oameni care habar n-am de unde au venit, n-au experiență în domeniu.

Și, totuși, există oamenii care ar ști ce să facă.

Bineînțeles că există. Și de aia îți vine să mai spui: ”Ia mai lăsați-mă cu teatrul vostru”. Eu ți-am spus doar 3% acum. Ține cont că directorul UNITER-ului și directorul Teatrului Național sunt de 16 ani. Același director de 16 ani. (nr. Ion Caramitru)

Sunt oameni dependenți de aceste instituții, sunt oameni dependenți de el și el știe asta și atunci n-au ce să spună. Și toată lumea teatrală din România se învârte în jurul acestui om.

Și soluția de unde ar trebui să vină?

De la oameni, dar oamenii sunt lași. Marile schimbări se întâmplă cu sacrificii.

S-au întâmplat cu războaie, dar oamenii nu mai sunt capabili să poarte războaie. Nu mai vor, au obosit, le e frică.

“E păcat că banii statului se duc aiurea, nu sunt folosiți cu cap, nu interesează pe nimeni să-i folosească cum trebuie. Instituțiile de cultură trebuie să devină profitabile, e clar.”

Teatrul trebuie să fie și comercial, nu doar despre artă. Dacă mă duc la un teatru din Londra, toată lumea face bani acolo.

Numai la noi cultura e ceva ce înghite bani. Și dacă stai pe banii statului, sigur că îți vine să stai. Când le vine bugetul, ei spun că e prea mic. Și da, pentru cultură bugetul e foarte mic. Dar la ce să le dai bani dacă nu fac nimic cu ei? Mai are dreptate și statul ăsta.

Marius Manole este actor al Teatrului Național București de 19 ani, dar colaborează cu multe alte teatre sau trupe independente. Spectacolul ”Peretele” poate fi vizionat până pe 25 ianuarie, aici. Marius Manole mai poate fi văzut și luna viitoare în spectacolul ”Noi patru”, transmis live pe 5 februarie și în ”All inclusive”, pe 29 februarie.

The post Marius Manole: ”M-a bătut gândul să renunț la actorie. Sunt foarte dezamăgit de tot ce se întâmplă în teatrul românesc.” appeared first on Cultura la dubă.

Blocată într-o permanentă căutare a focusului și a invitaților, între cadre mișcate care ne arătau cablurile de pe scenă și picioarele oamenilor, transmisiunea a părut că face mai degrabă un deserviciu imaginii filmului românesc.

Gala de la Sala Studio a Teatrului Național București a început cu o transmisiune de pe covorul roșu, a cărei gazde a fost Geanina Corondan. Rolul celebru al Geaninei, de vedetă tv simpatică, fresh și rebelă, a părut acum desprins dintr-o altă epocă, demult apusă, nu pentru că ea ar fi avut vreo vină, ci pentru că încercarea ei de a rămâne cool a contrastat teribil cu multe dintre personajele care apăreau în jurul său, la panou sau la interviuri.

De exemplu, am ascultat ce crede Dana Săvuică despre filmele românești (cu ce se ocupă Dana Săvuică?) și că, mai în glumă, mai în serios, așteaptă primul său rol important, așa cum, citez din Dana Săvuică, “a avut Sharon Stone în Basic instinct, la 50 de ani”. Doar că rolul amintit era făcut de Sharon Stone pe când avea 34 de ani.

De amintit și că aproape toate interacțiunile de la panou sau cele cu Geanina Corondan nu au ținut cont de distanțare și nici de obligația de a purta masca de protecție.

Apoi, gala a fost prezentată de Jojo – Cătălina Grama, ceea ce a dus la amintiri depănate pe scenă, alături de Horia Brenciu, din perioada în care cei doi apăreau la emisiunea Kiki Riki Miki de la TVR.

Într-un decor întunecat, cu două scaune de regizor pe scenă, un palmier și o instalație cu luminițe albastre, rămasă parcă de la pomul de Crăciun de anul trecut, ceremonia ne-a oferit veșnicele discursuri interminabile ale președintelui UCIN, Laurențiu Damian, ale invitaților și premianților, inserturi cu o grafică parcă făcută de un amator și momente artistice, toate sparte de câteva acorduri de pian.

După emoțiile pe care le-au avut premianții, ne putem da seama că aceste premii contează și că oamenii din industria cinematografică au nevoie de aprecierea breslei, la fel ca noi toți, în domeniile noastre.

Dar este trist că oamenii care participă la Gala UCIN de ani de zile s-au obișnuit ca ea să arate mereu dezastruos. Este o resemnare nesănătoasă și e nevoie să vorbim despre ea, fiindcă această Uniune are 1500 de membri din domeniul cinematografiei, iar rolul ei este să protejeze interesele lor, inclusiv imaginea lor.

Din păcate pentru Gala UCIN, ediția de anul acesta a părut și mai îndepărtată de anul 2020, dat fiind că a avut loc în aceeași seară cu Gala Premiilor UNITER, organizată în aer liber, în Parcul Romanescu din Craiova.

Diferența dintre cele două a arătat poate și un contrast dureros între subfinanțarea cinematografiei din România și bugetele de care se bucură teatrele publice de stat.

Prin contrast cu Gala UCIN, Gala UNITER a arătat mult mai bine – de la purtarea măștilor, la discursuri mult mai scurte și directe, cu subiect și predicat, care au atins teme precum discriminarea romilor, a femeilor regizoare, a persoanelor LGBT sau subfinanțarea culturii.

Culmea, inserturile video de la Gala UNITER ar putea servi drept exemplu celor care au stat în spatele organizării Galei UCIN, ba poate ar trebui urmărite și de studenții cărora Laurențiu Damian le predă regie la UNATC.

Gala UNITER de anul acesta, desfășurată pe muzica live a trupei Karpov not Kasparov, cu un concept gândit de Bobi Pricop și Irina Moscu, cu Rodica Mandache care l-a ironizat în față, pe scenă, pe ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, l-ar face să aplaude chiar și pe cel mai mare critic al lui Ion Caramitru.

Iar Caramitru a punctat neașteptat la ora 1.35 noaptea, când consilierul prezidențial pe cultură, Sergiu Nistor, înainte de a oferi Premiul pentru Cel mai bun spectacol, vorbea despre cât de mult îi pasă președintelui Iohannis de cultură.

Veșnicul director al TNB l-a întrerupt pe Sergiu Nistor și a făcut apel la președinte ca “cei 5000 de artiști independenți din România să fie tratați la fel ca cei din instituțiile de stat”.

A fost o seară lungă pentru cultură, cu multe premii despre care vom vorbi separat, în alte articole. Și, chiar dacă operatorii de cameră ai Galei UCIN au avut o misiune grea în căutarea focusului și ne-au oferit o imagine dezolantă, am rămas cu speranța că există șanse de schimbare.

Discursul lui Caramitru din finalul Galei UNITER a fost urmat de muzica “danceable-jazzy-oriental-electro-clash” a celor de la Karpov not Kasparov, genul de trupă cu care un monstru sacru din vechea gardă, suficient de inteligent, poate da șah mat imaginii prăfuite în care se zbate cultura noastră.

The post Gala UCIN, ce chin! appeared first on Cultura la dubă.

De exemplu, la un bilet care la casa de bilete TNB costă 40 de lei, pe Mystage, prețul inițial afișat este de 43,7 lei. La achiziția a două bilete, prețul va deveni, în loc de 80 de lei – 87,40 de lei. Asta doar în prima etapă. La finalizarea plății se adaugă un comision de 7,35 de lei, astfel că prețul final va fi, de fapt, 94,75 de lei, așadar cu 14,75 lei mai mult decât ar fi costat la casa TNB.

În răspunsul pe care Ministerul Culturii l-a trimis președintelui Sindicatului Actorilor din TNB, actorul Marius Manole, se arată că:

“Au fost dispuse măsuri de corectare a deficiențelor constatate, de recuperare a prejudiciilor și a fost sesizată Agenția Națională de Integritate cu privire la nerespectarea de către entitatea controlată a prevederilor art. 20, alin. 1 din legea nr. 176/2000 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice”.

În raportul corpului de control sunt precizate următoarele:

• “La nivelul TNB, sistemul de control intern managerial este implementat parțial corespunzător, acesta există formal, sub forma unor proceduri și documente care, însă, nu respectă în totalitate prevederile OSGG nr. 600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităților publice. Totodată, având în vedere că riscurile nu au fost identificate și monitorizate, sistemul de control intern managerial nu-și atinge scopul, neputând da astfel o asigurare rezonabilă cu privire la atingerea obiectivelor în condiții de eficacitate și eficiență a funcționării și respectarea legilor și a regulamentelor”

Din 43 de persoane angajate în funcții de conducere la TNB, doar 15 dintre ele au depus declarațiile de avere.

“Încheierea contractului cu SC Mystage Ticketing SRL (nr. firma prin care TNB vinde bilete online) reprezintă o încălcare a prevederilor OUG nr. 925/2006, conform art. 2 alin. 2, TNB, în calitate de autoritate contractantă, avea obligația de a asigura o utilizare eficientă a fondurilor în procesul de atribuire, de a promova concurența dintre operatorii economici, precum și de a garanta nediscriminarea, recunoașterea reciprocă și tratamentul egal al operatorilor economici care participă la atribuirea contractului. Oferta Mystage, deși nu presupunea nicio cheltuială din partea TNB, în fapt, toate costurile ce decurg din desfășurarea contractului ( comisioane aplicate de Mystage ) au fost transferate către publicul spectator, deși prețul biletelor este subvenționat din fonduri publice.“

După publicarea articolului am primit și punctul oficial de vedere din partea firmei Mystage, prin directorul său, Pericle Andrei Negescu.

“MyStage Ticketing a oferit o soluție de casă mult superioară a ceea ce exista în clipa aceea pe piața la cost 0 (zero) pentru TNB. Comisionul MyStage este compus din taxe de procesare, comision promovare, comision subvenție evenimente și costuri de funcționare. Comisionul de promovare reprezintă o sumă reinvestită de către myStage pentru promovarea fenomenului teatral românesc. Comisionul subvenție evenimente este o sumă reinvestită de către myStage în susținerea unei politici de comision minimal (chiar sub prețurile de procesare), pentru a putea susține vânzarea spectacolelor cu căutare redusă, prin reducerea de prețuri. Astfel, prin myStage, întregul comision este repus în folosință pentru transmiterea mesajului cultural către cât mai multe persoane. Mai mult, din acest comision, mySTAGE a finanțat și filmarea, editarea și publicarea de trailere pentru piese de teatru pentru organizatorii parteneri la niciun cost pt aceștia.” – Pericle Andrei Negescu, director Mystage

• Diferența dintre chiriile încasate de TNB, pentru diverse evenimente private, și tariful de închiriere stabilit prin ordin de ministru, este de 793.900 de lei, “sumă care se constituie în prejudiciu“.

• “Există situații în care actori care au jucat într-un număr foarte mic de spectacole într-un an sau nu au jucat deloc , au fost evaluați în Fișa de evaluare cu calificativul maxim. Obiectivele din fișa de evaluare sunt: “spectacolele realizate” și “repetițiile programate”
• S-au achitat servicii medicale către o clinică privată pentru un număr mai mare de angajați decât cei care au beneficiat de serviciile respective.
• “Au fost identificate situații de nerespectare a procedurilor privind parcurgerea celor 4 faze ale execuției bugetare a cheltuielilor. Au fost identificate facturi false, care nu au fost supuse vizei bun de plată

Conform unor surse din TNB, anterior depunerii memoriului, reprezentanții sindicatului, Marius Manole și Medeea Marinescu, au încercat să discute despre problemele din TNB cu directorul Ion Caramitru, însă acesta i-ar fi poftit afară din birou și i-ar fi amenințat că îi dă în judecată.

Abia după acest moment, Marius Manole ar fi depus memoriul la minister.

Câteva luni mai târziu, actorul Mihai Călin a vorbit public despre mai multe probleme din cadrul TNB, printre care faptul că mai multe persoane au fost date afară și anunțate cu doar 4 zile înainte, fără a se încerca găsirea de fonduri pentru păstrarea lor.

Mai mult, acesta a susținut că la 63 de ani, cariera de regizor de teatru a lui Ion Caramitru a “explodat” de când a devenit directorul TNB și că se joacă mai des spectacole regizate sau în care joacă Ion Caramitru, decât spectacole pentru a căror producție s-au cheltuit sute de mii de euro și pe care conducerea refuză să le mai programeze.

“Nu am întâlnit un director care să profite atât de mult de funcția sa în propriul interes, mediatic și mai ales financiar. Știu, o tot spuneți, legea va permite. În 2018, doar la Sala Mare , din 120 de reprezentatii, 65 sunt regizate și/sau jucate de dvs. (10% din încasări)”

Mihai Călin, 24 Septembrie 2019
sursa: Facebook

Pe 24 septembrie 2019, Mihai Călin i se adresa lui Ion Caramitru într-o scrisoare deschisă, publicată pe pagina sa de facebook. Actorul îl acuza pe Caramitru că, în 14 ani de directorat la TNB, a “confiscat teatrul”.

“Nu aveți vârstă de pensionare, nu există concurs deschis ( nimeni nu are dreptul să concureze , la final de mandat, cu dvs.) și bagati în buzunar 10% din încasarile nete pe fiecare reprezentație a unui spectacol regizat de dvs. Dacă nu la toate, măcar la cele mai profitabile. Numiți șefii de departamente( fără concurs). “

Mihai Călin, 24 Septembrie 2019
sursa: Facebook

Iată scrisoare integrală semnată de Mihai Călin:

În schimb, Ion Caramitru, îi cere acum lui Mihai Călin daune morale și materiale, într-un dosar deschis la Judecătoria Sectorului 6 în data de 21 octombrie 2019.

Ieri, 21 noiembrie, a avut loc prima ședință, iar instanța a anulat cererea pentru că reclamantul nu ar fi îndeplinit toate procedurile administrative pentru ca ea să fie luată în considerare, printre acestea fiind neachitarea taxei de timbru. Ion Caramitru are la dispoziție 15 zile să ceară reexaminarea dosarului, iar un nou complet va decide dacă menține sau schimbă prima decizie.

Contactat de Cultura la dubă azi, Ion Caramitru a susținut că, de fapt, corpul de control al ministrului de atunci al Culturii, Daniel Breaz, “nu a găsit nimic”.

Care este motivul pentru care l-ați dat în judecată pe Mihai Călin?

“L-am dat în judecată pentru ceea ce și-a permis să declare în ultima perioadă, declarații care au dus la un linșaj mediatic pe care nu îl meritam. Presa a preluat declarațiile domniei sale, cumva a culminat cu sesizarea domnului ministru Breaz care a trimis corpul de control aici, care două luni mi-a controlat, plecând de la declarațiile lui Mișu Călin și care n-au găsit nimic.

“Or, un asemenea demers care a dus la, ca să spun așa, la un lucru care este foarte greu de reparat fără o asistență juridică, nu poate rămâne nesancționat.”

Ion Caramitru
22 Noiembrie 2019, Cultura la dubă

Eu sunt în meseria asta de aproape 60 de ani. Am făcut lucrurile pe care le-am făcut, la vedere, ca să spun așa, și nu pot să las ca lucrurile astea fără o sancțiune.

Procesul este deschis pentru daune morale, în baza legii care permite acest lucru și daune materiale legate de această chestiune, pe care eu am declarat aici, în teatru, la ședința pe care am avut-o de față cu toată lumea, când am anunțat colectivul teatrului că îl voi da în judecată, nu este o surpriză, oamenii știau de acum o lună jumate, că dacă voi câștiga procesul, aceste daune materiale se vor face fond de rulment la Asociația Teatrului Național pentru activitățile teatrului. “

Contactat de Cultura la dubă tot azi, Mihai Călin a spus doar “mă declar public nedumerit. La ce se referă că mi-am permis să declar?“

În schimb, mai mulți actori din TNB și-au arătat susținerea față de Mihai Călin, în cazul în care acesta va ajunge în fața instanței.

Iată postarea actriței Diana Dumbravă:

The post Ministerul Culturii a sesizat Agenția Națională de Integritate cu privire la nereguli găsite la TNB. Iar Ion Caramitru l-a dat în judecată pe Mihai Călin appeared first on Cultura la dubă.