Momente și schițe la Gala Premiilor UNITER

foto: captură din transmisiunea TVR

Aseară a avut loc cea de-a 29-a ediție a Galei Premiilor UNITER, reîntoarsă de această dată la Teatrul Național București, după ce anul trecut a fost organizată la Craiova.

“Inimă și alte preparate din carne”, regia Radu Afrim, producție a Teatrului Național Craiova, a fost desemnat cel mai bun spectacol de teatru, iar Carmen Lidia Vidu a primit premiul pentru cea mai bună regie, pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”.

Gala a început cu o transmisiune live de pe covorul roșu, cu mișcări tremurate de cameră, nedemne pentru televiziunea publică, dar devenite o normalitate la galele românești.

Chiar la intrarea în TNB, vicepreședintele UNITER, Aura Corbeanu, a întâmpinat toți invitații cu strângeri de mână, iar pe mulți dintre ei chiar cu îmbrățișări sau săruturi pe obraz, în ciuda faptului că ne aflăm în plină pandemie.

În stânga – Aura Corbeanu/ foto: Maria Ştefănescu

Ironia face că după aceste momente, invitații au fost nevoiți să stea în sală cu măștile pe față, regula fiind mai mult sau mai puțin respectată, după cum s-a putut vedea în imagini.

Amfitrionul galei a fost, ca de obicei, președintele UNITER, Ion Caramitru, care a intervenit pe scenă de fiecare dată când a simțit nevoia.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale serii a fost decernarea premiului pentru regie, anul acesta fiind pentru prima dată nominalizate două regizoare, alături de un regizor. Dintre nominalizații Leta Popescu, Carmen Lidia Vidu și Cristian Ban, câștigătoare a fost Carmen Lidia Vidu.

“Teatrul ne-a dat șansa de a avea o voce, noi, cei mai puțin vocali. Eu am dat la teatru și mi-am dorit să fiu studenta Cătălinei Buzoianu. Acest premiu este pentru dumneavoastră, doamnă profesoară, și pentru toate vocile feminine din teatrul românesc. Voi sunteți revoluția mea, voi sunteți puterea mea. Premiul meu e premiul vostru.” – Carmen Lidia Vidu

Carmen Lidia Vidu/ foto: captură din transmisiunea TVR

Premiul pentru regie a fost înmânat de primarul Capitalei, Nicușor Dan, care a preluat modelul de discurs gol specific unui politician.

“Despre asta e vorba. Cum facem ca fenomenul cultural să nu fie un act de rezistență? cum facem să schimbăm paradigma, astfel încât cultura să fie prinsă în mentalul colectiv nu ca o cenușereasă, ci ca un motor de dezvoltare, împreună cu educația să fie percepută ca și coloană vertebrală a societății românești. Cam asta este miza, chiar dacă nu s-a văzut în bugetul din 2021, aveți în mine un partener.” – Nicușor Dan

După un an al pandemiei, în care au avut loc mult mai puține premiere decât în mod normal, premiul pentru cel mai bun spectacol a mers către “Inimă și alte preparate din carne”, regizat de Radu Afrim la Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova.

Trofeul a fost ridicat de directorul instituției, Alexandru Boureanu, care a ținut să precizeze de față cu ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, condițiile precare în care a fost realizată această producție, mai exact, cu un buget de doar 6000 de euro.

De altfel, ministrul Gheorghiu a fost invitat să înmâneze cel mai important premiu al serii, în ciuda faptului că în ultimul an a fost dur criticat pentru indiferența cu care a tratat sectorul cultural independent, lovit din plin de criză.

“Cineva e responsabil de situația în care spectacolele pot ajunge atât de bune. Cine poate fi acela? Ministrul Culturii, nu-i așa? O spune cineva care a și fost ministru al Culturii. (…) Iată de ce l-am invitat pentru a deschide plicul și a comenta puțin situația culturii pe ministrul nostru, Bogdan Gheorghiu.” – Ion Caramitru.

De remarcat că unele dintre premii au mers chiar către sectorul independent, atât de ignorat de autorități. De exemplu, premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a mers către Emőke Kató pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, o producție independentă a Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca.

Emőke Kató/ foto: captură din transmisiunea TVR

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic a fost ales tot din zona independentă – „Insomnia”, scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București. Iar Teatrul Basca din Timișoara a primit Premiul British Council pentru proiectul “Teatru accesibil tuturor” și spectacolul “Fluturii sunt liberi”.

Cel mai bun actor în rol principal a fost desemnat Răzvan Vicoveanu pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea. Acesta a oferit, de altfel, și un moment necenzurat, începându-și discursul cu “Bravo, coaie!”.

Răzvan Vicoveanu/ foto: captură din transmisiunea TVR

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar a fost câștigat de Diana Vieru pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași.

În timp ce premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar a fost câștigat de Ion Rizea pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara.

Marcel Iureș a primit Premiul pentru întreaga activitate și a oferit un discurs emoționant, recitând un fragment dintr-o poezie scrisă de Mihai Măniuțiu. Emoțiile vizibile trăite de Marcel Iureș au arătat cât de importante sunt aceste premii pentru breaslă, chiar și atunci când este vorba despre un actor consacrat, cu o carieră internațională.

Marcel Iureș/ foto: captură din transmisiunea TVR

Altfel, Ion Caramitru a încercat să “pregătească” încă de acum ediția aniversară de 30 de ani, care va avea loc în 2022, încercând să smulgă promisiuni în direct de la directorul TVR, Ramona Săseanu, dar și de la CEO-ul Raiffeisen Bank, Steven van Groningen, pus în situația jenantă de a promite forțat că banca va fi partener pe vecie al evenimentului.

Olandezul stabilit în România a oferit un moment ironic și amuzant, răspunzându-i lui Ion Caramitru: “Noi, bancherii, ieșim la pensie. Cu actorii e altfel am înțeles.”.

Deși mulți dintre cei care au urcat pe scenă au afirmat “mi s-a spus să fiu scurt”, Gala Premiilor UNITER a părut și în acest an mult prea lungă, terminându-se aproape de miezul nopții. Lista completă a câștigătorilor poate fi consultată aici.


Susține platforma noastră de jurnalism independent printr-o donație:

Transfer Bancar: RO47RNCB0318009831680001(BCR)

Patreon: Donează

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *